Cap.

II - Imprimante
Imprimantele sunt echipamente periferice cu ajutorul cărora se
realizează transferul informaţiei pe hârtie sau pe un alt tip de suport.
Blocul de interfaţare cu sistemul de
calcul asigură suportul fizic pentru
transferul datelor de la unitatea de
calcul la imprimantă.
Unitatea de comandă şi control este
organizată în jurul unuia sau mai
multor microprocesoare dedicate şi
asigură funcţionarea tuturor
celorlalte blocuri funcţionale.
Blocul de gestionare al hârtiei are
drept element principal
subansamblul de preluare şi
antrenare al hârtiei (sau alt suport)
Blocul de imprimare are rolul de a
dintr-o magazie de intrare, trecerea
reproduce formele (imaginile) pe suportul
ei prin faţa blocului de imprimare şi
folosit (hârtie, film, etc). 1
depozitarea într-o magazie de ieşire
Sistemul logic de comanda al imprimantelor complexe
2
• Sistemele logice ale unor imprimante pot împarti o
pagina fizica în mai multe zone sau pagini logice. Fiecare
zona poate fi mai mica sau egala cu o pagina fizica.
Zonele se pot suprapune partial, fiind posibila realizarea
unor pagini complexe. Pe lânga definirea limitelor si a
pozitiei zonelor în pagina, se pot specifica si unele
operatii de prelucrare asupra zonelor (de exemplu, o
rotire).
• Imprimantele moderne dispun de un limbaj de comanda.
Procesorul de comenzi controleaza transferul datelor între
calculator si imprimanta, interpreteaza comenzile,
prelucreaza informatiile care descriu o pagina si
memoreaza aceste informatii în memoria de pagina.
3
• Procesorul de zona efectueaza modificarile specificate de
utilizator asupra informatiilor din memoria de pagina si le
transfera în bufferul de zona, iar de aici catre controlerul
de imagine. Acest controler defineste starea fiecarui punct
al imaginii care va apare pe hârtie pe baza informatiilor
primite si a formatelor de caractere care sunt memorate.
• Datele care sunt pregatite pentru imprimare se transfera
într-unul din acumulatoare. Acestea sunt memorii de mare
capacitate, continând harta de biti a imaginii care se va
transfera pe pagina de imprimat. Pentru cresterea vitezei,
pot exista mai multe acumulatoare. În timp ce unul se
utilizeaza pentru imprimare, al doilea (sau celelalte) pot fi
încarcate cu o noua pagina.
• Un alt procesor comanda blocul de imprimare si sistemul
de avans al hârtiei. Acest procesor interpreteaza comenzile
referitoare la formatul de tiparire care vor determina si
deplasarea hârtiei.
4
 DRIVER
Într-o definiţie mai largă, prin driver se înţelege o colecţie de proceduri
(rutine) de calcul care asigură legătura dintre un echipament periferic şi un
sistem de calcul. Acesta acţionează ca un fel de translator între
echipamentul periferic şi aplicaţia software care îl apelează în vederea
executării unei funcţii de imprimare. Spre imprimantă se transmit comenzi
specifice pentru diversele sale funcţii: preluarea foii de hârtie, deplasarea
capului de imprimare, comanda capului de imprimare în vederea
imprimării, etc. Aceste comenzi sunt cunoscute doar de driverul respectivei
imprimante. În acelaşi timp, aplicaţiile ce folosesc driverul de imprimare
(documente Word, Excel, etc.) folosesc comenzi mult mai complexe.
Driverul imprimantei va accepta aceste comenzi complexe, le va traduce
într-o multitudine de comenzi elementare, specifice imprimantei şi le va
furniza în acest mod blocului de interfaţare al imprimantei. Ex. de comenzi
elementare: o comandă de imprimare urmată de un cod ASCII poate
semnifica tipărirea unui caracter alfanumeric. O altă comandă de
imprimare, urmată de un set de 5 coduri în hexazecimal poate însemna o
comandă de tipărire a unei suprafeţe dreptunghiulare cu o anumită culoare.
5
Clasificarea imprimantelor si a metodelor de imprimare
I) Clasificarea după modul de obţinere pe suportul de imprimare
al formei caracterului
a) imprimante cu caracter selectat - folosesc un suport comun pe care
sunt materializate toate caracterele setului
b) imprimante matriciale - tipăresc pe suport o configuraţie de puncte
după un contur prestabilit

II) Clasificarea imprimantelor dupa metoda de imprimare

a) prin impact
b) termică
c) electrofotografică
d) cu cerneală 6
• Imprimarea prin impact necesită prezenţa unui cap de
imprimare cu ace, a unei benzi impregnate cu cerneală şi
a unui sistem de antrenare al acesteia. Caracteristic
acestor imprimante este faptul că imaginea se transferă
pe suport imediat ce comanda este transmisă capului de
imprimare, nemaifiind necesare operaţiuni intermediare.
Din acest motiv aceste imprimante sunt considerate ca
fiind cele mai rapide şi sunt încă mult folosite pe plan
mondial. Liderul mondial al producătorilor de astfel de
imprimante este compania Epson.

• Imprimantele termice folosesc o hârtie specială (hârtie

termică) şi sunt asemenătoare imprimantelor cu ace,
capul de imprimare fiind format dintr-o multitudine de
elemente încălzitoare. Aceste elemente sunt extrem de
subţiri (asemănătoare acelor) dar nu imprimă prin lovirea
hârtiei ci prin încălzirea ei până ce aceasta îşi schimbă
culoarea. 7
• Imprimantele electrofotografice se caracterizează prin
prezenţa unui suport intermediar pe care imaginile de
imprimat sunt reprezentate sub forma unui relief de
potenţial. Suportul intermediar atrage apoi tonerul
(pulbere fină de carbon în amestec cu particule de
teflon) şi îl transferă ulterior pe hârtie.

• Imprimantele cu jet de cerneală au evoluat mult în

ultimele decenii. Primele astfel de imprimante foloseau
jeturi comandate de picături (similar fasciculului de
electroni din televizorul CRT). Astăzi se foloseşte pe
scară mondială metoda imprimarii cu picături de
cerneală furnizate de mii de duze minuscule aflate in
capul de imprimare, funcţionând fie pe principiul
termic, fie pe principiul piezo-electric.
8
 Mărimi caracteristice
echipamentelor de imprimare:

• a) Viteza de imprimare
• b) Rezoluţia
• c) Timpul de iniţializare
• d) Timpul necesar tipăririi primei pagini
• e) Alfabetul
• f) Forma caracterului
• g) Calitatea imprimării
9
a) Viteza de imprimare - Unitatea de măsură a vitezei de
imprimare depinde de tipul imprimantei. La imprimantele ce
folosesc metoda prin impact, viteza se măsoară în
caractere/sec. Pentru imprimantele cu jet de cerneală şi
LASER, viteza de imprimare se măsoară în ppm -
pagini/minut.
Pentru imprimantele matriciale cu impact, vitezele diferă
foarte mult, funcţie de producător, fiind cuprinse uzual între
300-600 cps, cele mai performate atingand 1500 - 2000 cps.
Producatori: EPSON, LEXMARK, SEIKO, PRINTONICS.
Pentru imprimantele cu jet de cerneală viteza uzuală este
cuprinsă astăzi între 15-22 pag/min alb-negru si 12- 15
pag/min color, dar pot atinge si viteze de pana la 40 ppm alb-
negru si color.
Cu imprimantele LASER se obtin viteze cuprinse intre 15-
30 pag/min alb-negru (putand atinge si 52 ppm) si 5-20
pag/min color, (putand atinge si 40 ppm).
10
 b) Rezoluţia - Rezoluţia reprezintă raportul
dintre numărul de puncte (negre sau colorate) şi
unitatea de suprafaţă. Unitatea de măsură a rezoluţiei
este dpi (dots per inch – puncte/inch; 1 inch = 2,54
cm ).
Rezoluţiile imprimantelor matriciale cu impact au
valori uzuale de 120-360 dpi, atat pe orizontala cat si
pe verticala.
Imprimantele cu jet de cerneală şi cele de tip
LASER au rezoluţii uzuale in jurul a 2400x1200 dpi
(punte/inch pe orizontala x puncte/inch pe verticala),
dar pot ajunge si la rezolutii de 5760x1440 dpi la
imprimantele cu jet specializate pentru listarea
fotografiilor. 11
 c) Timpul de iniţializare
Timpul de iniţializare reprezintă timpul socotit de la pornirea
alimentării şi până ce imprimanta este gata să primească
informaţia de imprimat. Acest timp este practic zero la
imprimantele cu impact si ajunge la zeci de secunde pentru
imprimantele performante, color sau de mare rezoluţie.
d) Timpul necesar tipăririi primei pagini
Pentru întelegerea acestui parametru trebuie ştiut faptul că odată
cu operaţia de imprimare propriu-zisă a unei pagini, imprimanta
transferă continuu informaţie de imprimat de la PC (cand sunt mai
multe pagini de imprimat). De multe ori transferul informatiei
corespunzatoare unei pagini durează mai puţin decât procesul de
imprimare, iar imprimanta tipăreşte continuu, atingând viteza
maximă de imprimare (cea din specificaţiile tehnice). Cu toate
acestea, tipărirea primei pagini se face cu o anumită întârziere,
necesară transferului informaţiei, motiv pentru care unii
producătorii specifică acest parametru la unele imprimante
LASER si cu jet de cerneala, separat de viteza de imprimare,
având valori uzuale cuprinse între 3 - 20 secunde. 12
e) Alfabetul - se referă la alfabetul limbii în care se face
imprimarea.
f) Forma caracterului - Pe piaţa imprimantelor există o
diversitate foarte mare de stiluri, alfabete şi dimensiuni ale
matricii caracterului utilizat la imprimare. Imprimantele
moderne pot lucra cu numeroase seturi de caractere cu forme
şi dimensiuni ce pot fi uşor alese de către utilizatori.
g) Calitatea imprimării – reprezinta o caracteristică
subiectivă a procesului de imprimare, cuantificata prin:
- corectitudinea reprezentării formei caracterului;
- continuitatea conturului mediu al caracterului;
- fineţea punctului elementar;
- absenţa unor defecte de imprimare (pete, caractere
“fantomă”, porţiuni lipsă ale caracterului, etc);
- contrastul imaginii;
- nivelul de zgomot. 13
 Imprimante cu imprimare prin impact

Există două mari tipuri de imprimante cu imprimare

prin impact:

a) imprimante cu caracter selectat - imprimă un

singur caracter la un anumit moment dat.

b) imprimante matriciale cu impact - sunt caracterizate

de obţinerea caracterului prin imprimarea unei serii
de puncte minuscule, produse prin lovirea benzii
tuşate de către ace elastice.
14
 Matricea caracterului

Toate caracterele, în
toate formele dorite,
sunt caracterizate de o
matrice specifică
numita matricea
caracterului.
Un exemplu este
prezentat in figura 2.2

15
 Structura constructiva a unui cap de imprimare
În figurile 2.3 şi 2.4 sunt prezentate două variante constructive ale
acului şi sistemul sau de acţionare: ac solidar cu armătura mobilă
(figura 2.3), ac separat de armatura mobila (figura 2.4).

Când prin înfăşurarea bobinei din figura 2.3 trece un curent de comandă, armătura
mobilă este atrasă şi acul este împins cu forţă spre dreapta (spre banda tuşată şi hârtie).
În figura 2.4 este prezentat de fapt un mod de comandă balistică a acului, armătura
mobilă nemaifiind solidară cu acul. Revenirea armăturii în poziţia iniţială se realizează
datorită resortului, iar revenirea acului se face datorită elasticităţii impactului cu16hârtia.
 Din punctul de vedere al numărului de ace din capul de imprimare
întâlnim imprimante cu 9 ace (fig 2.5) şi cu 24 de ace (fig 2.6).

dispunerea bobinelor de acţionare curbarea acelor spre blocul de ghidare

bloc de ghidare

bobine de acţionare

ac din oţel banda tuşată

hârtia
Figura 2.6 Cap cu 24 de ace

Figura 2.5 Cap de imprimare cu 9 ace

17
Pentru comanda acţionării acelor dintr-un cap de imprimare se
utilizează circuite electronice specifice, controlate de circuite
specializate.

Tranzistoarele Ti au rol
de comutatoare
electronice si permit sau
nu sa treaca un curent
prin bobinele de
actionare a acelor Li .

18
Odata deschis tranzistorul de comanda, curentul care trece prin acesta
(si deci si prin bobina) creste liniar. Limitarea valorii maxime a
curentului de comandă este absolut necesara pentru evitarea distrugerii
tranzistoarelor si se realizează prin limitarea duratei de deschidere a lor
la o valoare t1<t2, unde t2 reprezinta durata totala a comenzii pentru
19
actionarea unui ac.
Aceasta durata t1 se poate stabili cu ajutorul unor circuite
electronice. Un prim circuit care stabileste durată t1 şi, implicit,
raportul t1/t2 foloseşte un monostabil (figura 2.9).
Clock-ul monostabilul este
furnizat de ieşirea Qi a registrului
din figura 2.7 si are perioada t2.
Monostabilul furnizează la iesirea
sa un impuls de durată t1 la
sosirea fiecarui front pozitiv al
semnalului de clock. Astfel,
durata stării instabile a
monostabilului va stabili durata t1
cat tranzistorul Ti este deschis si
valoarea maximă a curentului de
comandă care trece prin bobină
şi prin tranzistor. 20
În figura 2.10 este prezentată o modalitate de stabilire a duratei t1 cu ajutorul
unui circuit RiCi. Când ieşirea Qi trece în 1 logic (adică la apariţia frontului
crescător la ieşirea registrului din fig. 2.7), tranzistorul Ti se deschide,
condensatorul Ci (iniţial descărcat) începe să se încarce prin rezistenţa Ri.
Tensiunea Vc începe să scadă exponenţial şi după o durată t1 (dictată de
constanta RiCi de încărcare a condensatorului), aceasta scade sub valoarea VBE
necesară deschiderii lui Ti, curentul prin Ti întrerupându-se (figura 2.11).

21
 O schemă de protecţie a tranzistorului, folosit ca element de comutare
în schema din figura 2.7 este prezentată în figura 2.12. Când tranzistorul se
blochează, momentul t1+, curentul prin bobină tinde către zero şi în bobină
apare o tensiune electromotoare indusă e avand semnul din figura 2.12,
tensiune ce poate fi periculoasă pentru tranzistor. Dioda Di montată cu
anodul în colectorul tranzistorului are rolul de a descărca energia
înmagazinată în bobina Li când apare o astfel de tensiune electromotoare
indusă.

22
 Stabilirea poziţiei capului de imprimare
Cea mai eficientă şi mai des utilizată metodă este folosirea
traductoarelor de poziţie relativă. În imprimantă, sub tamburul de
rulare al hârtiei şi de-a lungul acestuia există o bandă cu o singură
fâşie, prevăzută cu striaţii (dungi opace), aşa cum este prezentat
în figura 2.13. Striatiile reflecta diferit lumina comparativ cu
suprafetele nestriate. Traductoarele de pozitie T1 si T2 se
deplaseaza prin fata acestei benzi si receptioneaza permanent
lumina reflectata de aceasta.
Cand receptioneaza multa lumina,
traductoarelor vor furniza la iesire un
nivel inalt de tensiune, iar cand
receptioneaza putina lumina – adica
in dreptul unei striatii – vor furniza la
iesire un nivel scazut de tensiune. 23
Cele 2 traductoare se deplaseaza solidar cu capul de imprimare, cu viteza
constanta si furnizeaza la iesire trenuri de impulsuri. Striatiile se afla in
dreptul fiecarei coloane din matricile caracterelor ce se pot scrie pe un rand.
Numarand impulsurile generate de traductorul T1 putem afla cu cate coloane
de caracter s-a deplasat capul de imprimare, fara a sti insa sensul de
deplasare S (stânga) sau D (dreapta). Sensul de deplasare SD sau DS
este determinat cu ajutorul traductorului T2, ce este poziţionat la o distanţă
dT1,T2 =(k+1/4)P, unde P este latimea coloanei de caracter (distanta intre
doua striatii). Un circuit electronic special proiectat determina sensul de
deplasare pe baza celor doua trenuri de impulsuri furnizate de T1 si T2.

24
Un circuit de stabilire a sensului de deplasare este prezentat in figura 2.16.
Valoarea ieşirii Q a bistabilului din această figură se poate determina in
ambele situatii prezentate cu ajutorul fig. 2.14 şi 2.15. Dacă are loc o
deplasare SD, impulsurile generate de traductorul T2 vor fi de aceeaşi formă
cu cele generate de traductorul T1 dar întârziate cu aproximativ 1/4TP (fig
2.14). In conformitate cu tabelul de functionare a unui bistabil de tip D, la
ieşirea Q a bistabilului vom obtine valoarea 1 logic iar numărătorul reversibil
NR va număra înainte (UP). Pentru o deplasarea DS, semnalul furnizat de
T2 va fi în avans cu TP/4 (fig. 2.15), ieşirea va fi Q=0, iar NR va număra
înapoi (DOWN).

25
Imprimante cu jet de cerneala
Pe piaţa mondială se cunosc astăzi două tipuri principale de imprimante cu
jet de cerneală:
 imprimante cu jet de cerneală ce funcţionează pe principiul termic (bubble-jet);
 imprimante cu jet de cerneală ce funcţionează pe principiul piezo-electric.

Lamelă vibratoare Picătură de cerneală

Picătura ce iese din orificiu

Bula de vapori de
cerneală
Elementul
piezo-electric

Rezistorul pentru încălzire

Camera cu cerneală
Figura 2.17 Imprimarea pe baza principiului termic
26
Figura 2.18 Imprimarea pe baza principiului piezo-electric
 Principiul termic
Metoda termică de imprimare constă în împroşcarea unei
picături de cerneală pe pagina de hârtie prin intermediul unui cap
foarte subţire numit duză. Capul de imprimare conţine o mulţime de
astfel de duze comandate independent. Fiecare duză conţine câte o
minusculă cameră plină cu cerneală. În interiorul fiecărei duze există
câte un rezistor folosit la încălzirea cernelei. În momentul în care
apare comanda de tipărire pentru respectiva duză, un comutator
electronic se închide şi prin rezistorul respectiv trece un curent.
Încălzirea rapidă a rezistorului provoacă evaporarea unei părţi a
cernelei aflate în imediata apropiere a rezistorului. Astfel se
formează o bulă din vapori de cerneală care se dilată şi provoacă,
datorită presiunii create, ieşirea unei picături prin orificiul duzei.
Odată cu eliminarea picăturii, bula colapsează şi provoacă un
vacuum destul de puternic, vacuum care atrage din rezervorul de
cerneală, prin canale prevăzute în acest sens, cerneală nouă pentru
completare în minuscula camera a duzei. 27
 Metoda termică este ieftină dar prezintă şi câteva
dezavantaje. Unul dintre acestea este legat de faptul că
cerneala folosită trebuie să fie rezistentă la temperatură, adică
să nu-şi schimbe proprietăţile în urma încălzirilor şi răcirilor
repetate.
Utilizarea în procesul de tipărire a unei încălziri implică
imediat necesitatea introducerii unei metode de răcire. Astfel,
fie se poate aştepta ca cerneala să se răcească datorită
mediului înconjurător ce este mult mai rece, fie se foloseşte o
metodă de ventilaţie. Prin însăşi esenţa lor, procesele de
încălzire şi răcire ale unui dispozitiv electric şi, implicit, a
cernelei prin intermediul acestui dispozitiv electric conduce
la apariţia unor întârzieri, motiv pentru care imprimantele ce
folosesc astfel de metode nu sunt dintre cele mai rapide.
28
 Principiul piezo-electric
Tehnologia bazata pe principiul piezo-electric a fost propusă
de către firma EPSON care este şi proprietara patentului pentru
acest tip de imprimante. Capul de imprimare conţine, ca şi în cazul
tehnologiei termice, un număr de duze care au câte o cameră
minusculă cu cerneală. În acest caz însă, un perete al camerei este
constituit dintr-o lamelă elastică în contact direct cu un element
piezo-electric. Acest element este caracterizat de faptul ca îşi
modifică forma sub acţiunea curentului electric, adică vibrează.
Frecvenţa cu care această lamelă vibrează este direct proporţională
cu frecvenţa curentului electric stimulator. Atunci când se trimite
comanda pentru împroşcarea unei picături de cerneală, un curent
electric va excita elementul piezo-electric. Vibraţiile acestuia se
transmit lamelei elastice care provoacă unde de şoc în camera cu
cerneală. Presiunea în şocuri apărută astfel va determina eliminarea
unei picături de cerneală prin capul duzei. 29
 Metoda prezintă o serie de avantaje notabile faţă de cea
termică, avantaje ce vor fi evidentiate in continuare:
- procesul poate fi mult mai fin controlat, viteza de livrare a
picaturilor spre hartie putand fi reglata cu ajutorul tensiunii de
comanda
- metoda nu necesită o încălzire urmată de o răcire a cernelei, ceea
ce conduce la creşterea vitezei de imprimare prin scurtarea duratei
procesului şi la o mai mare libertate la alegerea proprietăţilor
chimice ale cernelurilor folosite, motiv pentru care preţul de cost al
acestui consumabil este mai redus.
Cernelurile folosite in cazul acestei tehnologii de imprimare
sunt mai ieftine şi au putut fi mult îmbunătăţite din punctul de
vedere al interacţiunii cu foaia de hârtie, asigurând contururi mai
precise şi un timp de uscare mai mic, adica o calitate superioara la
un cost rezonabil. 30
 Imprimarea în culori
• Spre deosebire de monitoare care emit radiaţii luminoase cu lungimea
de undă corespunzătoare celor 3 culori fundamentare RGB (roşu,
verde şi albastru), în cazul imprimării, lumina mediului ambiant este
reflectată de cerneala de pe hârtie care poate avea una dintre culorile
CMY (cyan, magenta, galben).
• Un punct de culoare pe hârtie este practic format din 3 sub-puncte
distincte, fiecare sub-punct fiind colorat cu o anumită intensitate a
uneia din cele 3 culori fundamentale.
Pentru îmbunătăţirea paletei de culori sub-pixel cyan pixel de culoare
s-au creat algoritmi specifici
(halftoning) care crează senzaţia unor
intensităţi diferite de culoare. Astfel,
fiecare sub-punct de culoare este
împărţit într-o grilă cu mai multe
celule. Doar un anumit număr din sub-pixel sub-pixel
totalul celulelor din grilă se imprima cu magenta galben
culoarea fundamentală dorită,
obţinânduse senzaţia unor intensităţi Figura 2.19 Formarea unui pixel de
diferite. culoare 31
32
33
 Imprimante LASER
Principiul imprimării electrofotografice constă în
încărcarea electrostatică diferenţială, prin expunere la
lumină, a unui suport intermediar (de obicei un tambur
fotoconductor realizat din Se - seleniu). Astfel, functie de
imaginea de imprimat, pe tambur se formeaza un asa-
numit “relief de potential”. In zonele de “potential inalt”
de pe tambur, tonerul poate fi atras electrostatic.
Materialul fotosensibil care acoperă tamburul este
de cele mai multe ori seleniul (Se). Imaginea caracterelor
pe suport este obţinută prin acoperirea tamburului cu
toner în punctele unde acesta este atras electrostatic,
puncte ce corespund celor ce vor fi tipărite. Procesul de
tipărire se încheie cu transferarea tonerului pe hârtie şi
fixarea lui pe aceasta, la temperatură şi presiune.
34
 Unitatea LASER
Perii de încărcare electrostatică
Rază laser
Lampă de descărcare
Cartuş de toner
Unitate de curăţare

Tambur

Role
Roată de
amestec Recipient pentru
colectarea tonerului
Hârtie Rolă de transfer Role de fixare a tonerului

Figura 2.20 Principiul de funcţionare al imprimantei LASER

35
 După ce un material dielectric, cum este de exemplu Seleniul,
este încărcat electrostatic cu ajutorul unor perii speciale, sarcina
acumulată pe suprafaţa ramane relativ constanta în timp. Dacă o
porţiune de suprafaţă este iluminată (impresionată), de exemplu cu
ajutorul unei raze LASER, potenţialul suprafeţei scade brusc (in
modul) în acel punct. În cazul imprimantelor LASER, impresionarea se
face cu ajutorul unei raze laser modulată, rază care baleiază rând după
rând suportul fotoconductor (urmarind generatoarea cilindrului). Prin
baleiere, raza modifica corespunzător potenţialul punctele de pe
suprafaţa tamburului acolo unde se doreşte a se imprima puncte negre.
Astfel se formează pe tambur o “hartă electrostatică” în conformitate
cu harta de pixeli ce trebuie tipărită. Imprimanta trebuie să deţină o
capacitate de memorie suficient de mare pentru a memora toate
punctele caracterelor sau a imaginilor grafice de pe o pagină întreagă.
Pentru un nou ciclu de imprimare, “harta electrostatica” trebuie să fie
ştearsă de pe tambur prin expunerea la o lampă de descărcare cu lumina
fluorescentă. Particulele de toner sunt neutralizate şi îndepărtate în
36
staţia de curăţire ajungând în recipientul pentru colectarea tonerului.
 Tambur
Oglindă poligonală

Unitate Sistem de
Modulator
LASER baleiere
Raza LASER

Figura 2.21 Impresionarea tamburului

În figura 2.21 este prezentat modul de impresionare a

suprafeţei tamburului cu ajutorul unei raze laser. Un sistem de
baleiere modifică permanent poziţia unei oglinzi poligonale, fapt ce
determină deplasarea razei LASER modulate pe o generatoare a
tamburului. Dacă nu este expus la lumină (LASER), potenţialul
suprafeţei cu seleniu se stabilizează la aproximativ -750V. Dacă un
punct de pe suprafaţă este însă impresionat de raza LASER,
potenţialul acestuia creşte la aproximativ -200V. 37
 Sistemul de baleiere asigură ca raza LASER să baleieze punct după
punct şi linie după linie întreaga suprafaţă a tamburului. Modulatorul lucrează
ca un simplu opturator care fie lasă să treacă raza LASER spre oglindă şi
tambur, fie o opturează. În acest mod, figurile grafice sau caracterele de
imprimat sunt reconstituite pe tambur sub forma unui relief de potenţial.
Punctelor cu potenţial înalt (~ -200V) le vor corespunde în final puncte de
toner imprimat pe hârtie. Celelalte puncte, avand un potential scazut (~ -
700V), nu vor fi acoperite cu toner (vor corespunde punctelor albe).
În etapa imediat următoare impresionării se face developarea. Acest
proces constă în acoperirea porţiunilor de pe tambur ce au un potenţial înalt (~
-200V) cu toner. Pentru developare se foloseşte toner solid care este o pulbere
de carbon cu o granulaţie de aproximativ 0,14m amestecat cu particule de
teflon care ajută la menţinerea separată a particulelor fine de carbon. În
dreptul zonelor impresionate tonerul este atras din cartuş pe tambur.
În etapa următoare are loc depunerea tonerului pe suportul final.
Transferul tonerului de pe tambur pe hârtie se face aplicând o sarcină
electrostatică pozitiva pe rola de transfer din spatele hârtiei (figura 2.20),
sarcină care va atrage tonerul de pe tambur. Fixarea tonerului pe hârtie 38se face
prin presare, la temperatură si presiune.
 Imprimarea LASER în culori
Un prim procedeu de imprimare in culori utilizeaza imprimarea în patru paşi,
la fiecare pas depunându-se pe hârtie una dintre cele patru culori CMYB. Tonerul
corespunzător celor 4 culori este depozitat în casete individuale, numite cartuşe
de culoare. Aceste cartuşe se rotesc precum gloanţele într-un revolver care
“încarcă” culoarea necesară la fiecare trecere a hârtiei pe sub cap. Din acest motiv
acest procedeu mai este numit şi principiul revolverului.
Unitate de impresionare
Cartuşe cu Sensul de
toner CMYB deplasare a hârtiei

Bandă de transport Role de fixare

Casetă de hârtie

Figura 2.22 Imprimarea în culori pe baza principiului revolverului 39

 Un al doilea procedeu de tipărire în culori, asemănător cu procedeul
offset utilizat în tipografii, utilizează 4 tamburi fotoconductori (de obicei din
seleniu), câte unul corespunzător fiecăreia dintre cele 4 culori fundamentale.
Cei 4 tamburi şi cartuşele cu tonerul corespunzător sunt dispusi unul după
altul, în linie, de unde vine şi denumirea procedeului “in-line”. Datele ce
corespund imaginii color de imprimat pot fi transmise simultan la cele patru
unităţi de impresionare. Imprimarea pe baza procedeului “in-line” este
descrisă în figura 2.23. Exista deci 4 unitati LASER. Fiecare unitate de
impresionare este activata pe rand, corelat cu inaintarea hartiei.

Sensul de deplasare al
Cartuşe cu toner CMYB
hârtiei

Unitate de fixare Bandă de transport

Casetă pentru hârtie

Figura 2.23 Imprimarea în culori pe baza principiului “in-line”

40
Comunicaţia dintre imprimantă şi unitatea de calcul
• O imagine afişată pe un monitor poate fi tipărită dacă respectiva
imagine este transformată într-un şir de comenzi şi date care pot fi
înţelese de imprimantă. Această transformare este asigurată de aşa-
numitul driver de imprimantă.
• Driver-ul reprezintă o colecţie de rutine de calcul care realizează
legătura dintre echipamentul periferic şi sistemul de operare al
unităţii de calcul. Driver-ul acţionează astfel ca un translator între
aplicaţia care a generat imaginea de tipărit şi echipamentul
periferic.
• Cel mai simplu mod de a tipări o imagine afişată pe monitorul unui
sistem de calcul constă în transmiterea informaţiei de imprimat sub
forma unui fişier de date bitmap.
• Pentru creşterea conţinutului de informaţie despre imaginea de
tipărit se utilizează astăzi o descriere a paginii de tipărit utilizându-
se vectori de imagine care descriu în special figurile grafice care
trebuiesc tipărite. O astfel de descriere a paginii de imprimat,
numită PDL - Page Description Language, poate fi transmisă
oricăror imprimante care înteleg acest limbaj, imaginea fiind
tipărită funcţie de capacitaţile fiecărei imprimante. 41
• PostScript - este primul limbaj de descriere a unei pagini de tipărit care
utilizează vectori de imagine. Descrierea sub forma de vectori ai imaginii
este trimisă imprimantei care o rasterizează, adică o transformă într-o hartă
de puncte la rezoluţia cea mai bună a sa.
• PCL – Printer Command Language - propus de HP a fost iniţial folosit
pentru imprimantele matriciale. Combinat cu un procesor bun şi un
accelerator hardware se obţin cele mai bune viteze de transfer, o calitate
bună la tipărire şi o durată scăzută a timpului de tipărire a primei pagini.
• GDI - Graphical Device Interface propus de Microsoft, este utilizat mai
ales la imprimantele cu jet de cerneală şi cu impact. Procesorul unităţii de
calcul realizează o traducere într-o imagine rasterizată a comenzilor
utilizate în aplicaţia ce generează o comandă de imprimare. Procesorul
crează apoi un set de coduri ce definesc nuanţele de gri sau de culoare ale
tuturor pixelilor imaginii rasterizate. Harta de pixeli este însă optimizată
pentru a se potrivi cât mai bine cu caracteristicile imprimantei (rezoluţie,
nivele de culoare, etc.). Informaţia ce este transmisă către imprimantă
constă în acel set de coduri ce corespunde imaginii rasterizate. În cazul
acestui limbaj nu este necesar ca imprimanta să deţină un procesor
sofisticat iar memoria din imprimantă se reduce la un minim necesar
operaţiei de imprimare a unei pagini rasterizate. Acest fapt a condus la
lansarea pe piaţă a unor imprimante extrem de ieftine.
42
 PPA– Printing Performance Architecture
• În abordarea clasică folosind limbajului PCL, listarea documentelor
electronice din Windows presupune câţiva paşi importanţi, cu cerinţe
foarte mari privind puterea de calcul necesară. Driverul soft trebuie să
primească descrierea paginii de imprimat şi să creeze apoi un şir de
comenzi într-un format independent de mecanismul imprimantei
(secvenţe de comenzi standard PCL). În continuare, aceste date sunt
transmise şi interpretate de către microprocesorul imprimantei.
• Sub Windows, aplicaţiile care primesc o comandă de imprimare trimit
descrierile de pagini sub forma unor obiecte grafice (curbe, poligoane,
haşururi). Acestea sunt rasterizate de către procesorul PC-ului, sub
comanda driverului soft al imprimantei şi, de la caz la caz, se mai fac
anumite transformări suplimentare (interpolări, aproximări ale
culorilor).
• Toate aceste prelucrări, descrise mai sus, necesită o putere de calcul
semnificativă, datorită numărul mare de puncte listate şi faptului că
pentru fiecare punct sau set de puncte în parte se fac transformări
succesive complexe. Pentru aceasta, fie se foloseşte şi procesorul din
imprimantă pentru unele sarcini, fie se aglomerează cu sarcini
procesorul sistemului. 43
Noua arhitectură PPA porneşte de la conceptul că PC-urile
actuale dispun de procesoare puternice din generaţia Pentium, şi
de o memorie semnificativă. Astfel, sarcina de formatare a
datelor poate să fie făcută în computer, în modul dictat de
driverul imprimantei, astfel ca datele care vor fi trimise către
imprimantă să poată fi imprimate fără prelucrări importante.
Avantajul principal adus de PPA constă în obţinerea unei viteze
de lucru superioare, în condiţiile renunţării la o parte din
costisitoarele memorii RAM şi ROM şi simplificării ASIC-urilor
folosite, adică prin utilizarea unor componente hardware mai
ieftine în imprimantă. Dezavantajele aduse de PPA ar fi:
imposibilitatea listării din aplicaţii DOS, calculatorul gazdă
trebuie să fie un model mai performant iar driverul soft trebuie
să fie extrem de bine corelat cu hardware-ul din imprimantă.
44
 Tehnologia LED
Tehnologia LED are acelaşi principiu de bază ca şi tehnologia
LASER cu deosebirea că încărcarea electrostatică a tamburului se
realizează cu lumina emisă de o mulţime de LED-uri.
Suprafaţă cu LED-uri

Lentile de
focalizare

Cartuş cu
toner

Tambur cu seleniu

Figura 2.24 Imprimanta cu LED-uri 45

 Fiecare punct din rândul de imprimare necesită un LED,
numărul total de LED-uri definind astfel rezoluţia imprimantei.
Impresionarea tamburului are loc astfel: LED-ul va emite lumină
când se doreşte ca punctul din dreptul acestuia să fie încărcat
electrostatic (şi deci acoperit cu toner). LED-ul nu va emite
lumina atunci când se doreşte ca acel punct să nu fie încărcat
electrostatic (şi deci neacoperit cu toner).
Principalul avantaj al acestei tehnologii constă în faptul că
nu există elemente mecanice în mişcare care să asigure încărcarea
electrostatică a tamburului, aşa cum sunt la imprimanta LASER,
ceea ce asigura o mai buna fiabilitate a acestor imprimante.
Principalul dezavantaj constă în disponibilitatea limitată de
a crea diferite forme şi mărimi de caractere, numărul de LED-uri
fiind fixat prin construcţie (nu mai există sistemul de tip lupă care
ne permitea mărirea sau micşorarea oricărei imagini).
46
 Tehnologia Direct Imaging
Acestă tehnologie se bazează pe utilizarea hârtiei
termice. Cele două elemente principale ale acestei tehnologii
sunt hârtia specială şi capul de imprimare ce consta intr-o
zonă lungă (dispusă de-a lungul rândului de imprimare), cu
mii de elemente încălzitoare, controlate în mod independent
de microprocesorul imprimantei. Când hârtia termică trece
prin dreptul elementelor încălzitoare, aceasta reacţionează în
dreptul acelor elemente care sunt încălzite, schimbându-şi
culoarea. Astfel, punct după punct şi rând după rând, se va
obţine pe hârtie imaginea dorită. Este posibilă chiar şi
tipărirea în două culori diferite dacă hârtia specială permite
evidenţierea acestora (se poate folosi o hârtie care, la diferite
temperaturi, să evidenţieze culori diferite).
47
 Imprimarea cu transfer termic
Esenţa acestei tehnologii constă în transferul culorilor de pe o panglică
(ribon) impregnată cu o cerneală bazată pe o ceară colorată. Imprimantele pot
imprima monocrom sau chiar color, caz in care cernelurile cu care sunt
impregnate riboanele corespund celor 3 culorile fundamentale, uneori
adaugându-se şi culoarea neagră. Toate aceste culori sunt aplicate pe hârtie în
paşi succesivi. La începutul procesului de tipărire se introduce în imprimantă
o pagină de hârtie albă împreună cu porţiunea de ribon ce conţine prima
culoare. Ribonul colorat şi hârtia se deplasează împreună, lipite una de alta şi
trec printr-un minicuptor. În acest minicuptor există mii de elemente de
încălzire controlate foarte precis, care formează capul de imprimare. Prin
comanda unora dintre elementele încălzitoare se determină ca numai anumite
porţiuni ale capului de imprimare să fie încălzite. Pe măsură ce hârtia şi
ribbonul trec împreună peste capul de imprimare, cerneala pe bază de ceară se
topeşte şi se lipeşte de hârtie în dreptul punctelor încălzite. În această primă
trecere se aplică doar o culoare. Dacă se doreşte imprimarea cu mai multe
culori, hârtia trebuie să se reîntoarcă în magazia de intrare pentru următorul
pas şi, în acelaşi mod descris mai sus se vor aplica următoarele culori. 48