Analiza si interpretarla reliefului

Studiul reliefului

Relieful are o importanţă deosebită pentru societatea omenească. De aceea, analiza şi interpretarea

reliefului este o premisă a utilizării lui raţionale de către om.

Studiul reliefului unei regiuni presupune realizarea unor operaţii complexe şi complementare care

cuprind: cercetarea reliefului la teren, construirea unor hărţi speciale ale elementelor de relief, construirea
unei hărţi integratoare (harta geomorfologică generală) şi explicarea clară a caracteristicilor reliefului.

Analiza şi interpretarea reliefului României

Analizând harta principalelor tipuri de relief din România şi raportându-ne la marile unităţi de

relief observăm următoarele:

– Carpaţii Orientali cuprind: în est şi sud munţi dezvoltaţi pe fliş (cu predominarea reliefului structural şi

petrografic), în centru şisturi cristaline, iar în partea de vest munţi vulcanici; au depresiuni
intramontane mari.

– Carpaţii Meridionali sunt „munţi-bloc” formaţi din şisturi cristaline, conservând un relief de modelare

ciclică (platforme de eroziune) şi un relief glaciar prezent pe înălţimile mari.

– Carpaţii Occidentali sunt formaţi, de asemenea, predominant din şisturi cristaline şi, asociate, areale

cu relief carstic, relief vulcanic şi relief dezvoltat pe fliş.

– Depresiunea Transilvaniei are un relief deluros dar diferenţiat: în nord pe o structură predominant

monoclinală sau slab cutată, în centru pe o structură cu „domuri”, iar în est pe o structură
cutată (asemănătoare Subcarpaţilor).

– În vestul ţării, Dealurile de Vest, predominant sub forma unor piemonturi, se continuă cu o

treaptă de câmpie (Câmpia de Vest) cu porţiuni mai înalte (câmpii piemontane şi câmpii
tabulare) şi mai joase (câmpii de „subsidenţă”, adică de coborâre).

– La marginea exterioară a Carpaţilor Orientali şi a Carpaţilor Meridionali se întinde o regiune cutată,

strâns legată de munţi: Subcarpaţii (cu un relief specific de tip „subcarpatic”).

– În nord-est Podişul Moldovei are un relief de dealuri dezvoltat pe structuri orizontale sau slab

înclinate, diferenţiate după natura rocilor (pe argile, este un relief mai jos).

– În partea sud-vestică, Piemontul Getic este cel mai întins şi mai reprezentativ piemont.

– Câmpia română are câmpii piemontane, câmpii orizontale (sau „tabulare”, cu loess şi acumulări de

nisip) şi o zonă de câmpii joase (de subsidenţă). În lungul Dunării şi a unor afluenţi importanţi (Jiu, Olt,
Argeş, Siret) se dezvoltă lunci largi.
– Podişul Dobrogei conservă în partea centrală un relief foarte vechi, erodat, cu roci asemănătoare
regiunilor caledoniene (Podişul Casimcei), în nord un relief cu pedimente şi în sud un relief (ondulat) pe
o structură cutată larg.

– Delta Dunării este o câmpie în formare („câmpie deltaică”), continuată cu o câmpie litorală şi, sub

nivelul mării, „câmpia continentală (submarină) a Mării Negre” .