Mirela Camelia Baba – Rapoarte financiar-contabile utilizate în analiza și deciziile manageriale,

Editura Universității Transilvania din Brașov, 2011

Managementul entităților economice utilizează în fundamentarea deciziilor lor un volum mare de

date contabile și de asemenea acesta este obligat să le difuzeze și în exterior, managementul
poartă responsabilitatea producerii și difuzării informațiilor financiar-contabile.

Încrederea într-o entitate economică și implicit în conducerea acesteia depinde de gradul de

înțelegere și percepere a informațiilor financiar-contabile de către manageri, dar și de deschiderea
și transparența acestora.

Elaborarea unor decizii corecte de către utilizatorii de informații contabile este dependentă de
calitatea și cantitatea informației contabile oferite de rapoartele contabile.

Prefață, p. 1

Cap. 1 Sistemul informațional contabil – instrument de bază în planificarea și controlul managerial

1.1 Componentele sistemului informațional contabil

Structurarea sistemului informațional contabil ar putea fi realizată după mai multe criterii:

 structurarea pe cele două paliere specifice contabilității, respectiv:

o financiar și
o de gestiune
 structurarea după criteriul circuitelor contabile ce se pot configura în cadrul SIC (Sistemul
Informațional Contabil):
o componenta cumpărări-vânzări,
o componenta încasări-plăți,
o componenta producție, stocuri, imobilizări și
o componenta operații diverse.
 structurarea după etapele procesului de producție:
o componenta aprovizionare,
o componenta producție,
o componenta stocuri,
o componenta desfacere,
o componenta terți și
o componenta trezorerie.
 structura după natura elementelor patrimoniale:
o componenta capitaluri,
o componenta imobilizări,
o componenta stocuri,
 o componenta terți,
o componenta trezorerie,
o componenta venituri și cheltuieli și
o componenta extrabilanțieră
 structurarea după criteriul tipul activității desfășurate în cadrul SIC:
o componenta activității de exploatare,
o componenta activității financiare și
o componenta activității extraordinare.

(Țugui, Al. (2003) Produse informatice generalizate pentru contabilitate, București: Editura
C.E.C.C.A.R.)

1.2 Delimitări în sistemul contabilității

Forma organizatorică și de funcționare a contabilității întreprinderii se diferențiază în principal, în

raport de concepția contabilă adoptată (Ristea, M., ș.a. (2005) Contabilitatea financiară a
întreprinderii, București: Editura Universitară). În funcție de specificul fiecărei culturi contabile, în
speță cea europeană și cea anglo-saxonă, se pot utiliza două concepte organizatorice: cel monist
sau cel dualist. Monist, în cazul în care la nivelul entității economice se organizează un singur
circuit contabil și o singură contabilitate. Dualist, dacă pentru cele două laturi sunt organizate, dar
corelate contabilități separate. În România se disting două secțiuni ale contabilității: financiară și de
gestiune.

Obiectivul contabilității financiare este acela de a furniza informații sintetice privind poziția
financiară, peformanța financiară și modificările poziției financiare.

Punctul de vedere al specialiștilor în domeniul informaticii este că la nivel structural în sistemul

contabilității se delimitează douî cadre diferite și anume cel conceptual și cel aplicativ (Țugui,
2003). […] La rândul său cadrul aplicativ cunoaște următoarea descompunere:

 contabilitatea financiară este generală și orientată spre exterior, spre utilizatorii de

informații contabile cum ar fi: creditorii, investitorii, partenerii comerciali, statul, etc.
 contabilitatea de gestiune este analitică, orientată spre interiorul entităților și are ca
principal obiectiv calculul costurilor
 contabilitatea de inflație permite retratatrea informațiilor contabilității exprimate în costuri
istorice, în costuri curente sau actuale
 contabilitatea previzională sau bugetară se ocupă de obținerea unor documente contabile
previzionale și a unor planuri și bugete pornind de la previziuni
 contabilitatea ecologică are ca scop obținerea unui bilanț ecologic. Principalii pași în
realizarea unui astfel de bilanț sunt: inventarierea fluxurilor de materii prime și energie,
interpretarea acestor informații, evaluarea rezultatelor observate în comparație cu cele de
referință din care rezultă o apreciere pozitivă sau negativă a sistemului studiat. Se
 utilizează conturi în care sunt trecute mutațiile ambientale conform unor criterii
corespunzătoare;
 contabilitatea națională se ocupă cu colectarea și prelucrarea datelor la nivel
macroeconomic în vederea obținerii indicatorilor macroeconomici.

p. 5-7

1.3 Circuitul informației contabile

Sub incidența contabilității nu intră decât faptele care pot să fie exprimate în termeni monetari.
Etapele unui sistem contabil manual ar putea fi reprezentate de întocmirea documentelor primare
mai întâi, apoi introducerea datelor și a informațiilor în contabilitate pe baza acestor documente
primare, transferul datelor în registru jurnal, cartea mare, întocmirea balanței de verificare,
efectuarea regularizărilor necesare, iar în final întocmirea rapoartelor financiare și transmiterea
acestora utilizatorilor.

p. 7

Documente Prelucrarea Ieșirea de

Evenimente Stocarea datelor
justificative datelor contabile informații

Întocmire situații
Înregistrări în Înregistrări în Întocmire financiare și
jurnal cartea mare balanță rapoarte
contabile

Fig. 1.1 Circuitul informației contabile (după o figură de Alexandru Țugui)

Operațiile din cadrul unei perioade de gestiune se grupează în trei circuite principale: exploatare,
investiții și finanțare. Fiecărui circuit în parte îi corespund operații cu un grad mai mare sau mai mic
de repetabilitate. Schema de lucru pentru aceste operații cu corespondența pe categorii de
elemente patrimoniale este prezentată în figura 1.1. (???)

Circuitul contabil specific operațiilor de exploatare

În categoria operațiilor de exploatare sunt incluse cumpărările, vânzările, terții (inclusiv salariații),
veniturile și cheltuielile. În cadrul acestor operații se delimitează circuitele contabile referitoare la
stocuri, furnizori, clienți, personal sau decontările cu bugetul statului.

Circuitele contabile specifice operațiilor de investiții

Circuitul investițional se referă la ansamblul de operații ce privesc activele pe termen lung. Astfel,
operațiile de investiții se referă la acele fapte economico-juridice ce afectează fie în sensul
majorării, fie în sensul diminuării, activele imobilizate ale entității. În cadrul acestor circuite se
delimitează operații referitoare la activele imobilizate, amortizarea și ajustările aferente acestora.

Circuitele contabile specifice operațiilor de finanțare

Operațiile de finanțare privesc în special structura capitalurilor entității economice, respectiv

modificările în structura capitalurilor proprii și a celor împrumutate.

Circuitele contabile specifice operațiilor de trezorerie

Intrările și ieșirile de numerar și echivalente de numerar pot conduce la obținerea unui flux de
disponibilități net, pe total entitate, ce poartă numele de cash-flow.

1.4. Factori de influență asupra regulilor și practicilor contabile

1.4.1. Sistemul economic

Țările cu o economie bazată pe un grad ridicat de concentrare a producției și a capitalului impun

un sistem de contabilitate de tip monist. Monismul contabil presupune obținerea informațiilor într-
un singur circuit informațional. În țările cu o economie de piață marcate de rolul juridic și fiscal al
contabilității, unde finanțarea se face în primul rând prin intermediul băncilor sau prin
autofinanțare și mai puțin prin intermediul burselor, sistemul de organizare al contabilității este
unul dualist și este cazul țărilor din Europa Continentală, în principal. Informațiile contabile în
sistem dualist se obțin prin intermediul a două circuite informaționale. Prezentarea informațiilor și a
tranzacțiilor din activitatea de exploatare are loc prin intermediul contabilității financiare și de
gestiune.

Sistemele monist sau dualist au impus o codificare diferită a conturilor, modele de planuri de
conturi diferite, existența și utilizarea unei singure baze de evaluare sau a mai multor baze de
evaluare.

(Ristea, M., ș.a. (2006) Sisteme contabile comparate, București: Editura C.E.C.C.A.R.)

Sistemele de contabilitate sunt determinate de specificul sistemelor economice existente în diferite

țări, astfel:

 sistemul capitalist, unde rezultatul contabil trebuie să măsoare rezultatul proprietarilor

privați a căror putere domină entitatea;
 sistemul comunist, în care rezultatul contabil trebuie să revină statului a cărui putere
domină entitatea;
 sistemul autogestionar, unde puterea aparține personalului, iar rezultatul trebuie să
măsoare remunerațiile ce revin personalului entității.
Un alt factor economic important cu influență asupra sistemului de contabilitate poate fi
considerată inflația.

p. 10

1.4.2. Raportul de forțe dintre utilizatorii de informație contabilă

Profesorul J. Richard consideră că trebuie acordată o atenție deosebită modurilor de guvernare ale
entităților, care influențează sistemele contabile. Astfel, principalele tirpuri de contabilitate (sunt
sintetizate în figura 1.2) după modurile de guvernare sunt:

Tipul de contabilitate antreprenorial, în care puterea aparține proprietarilor (antreprenorilor), iar

organizarea contabilității este lăsată la latitudinea lor. Modelul de plan de conturi este monist
corespunzând nevoilor antreprenorului. Chiar și întocmirea contului de rezultate este orientată
spre antreprenori (se acordă o importanță mare vânzărilor și costului acestora).

Tipul de contabilitate acționarial, sunt urmărite în primul rând cerințele acționarilor. S-a dezvoltat în
țările unde societățile pe acțiuni joacă un rol important, iar bursa reprezintă principalul mod de
finanțare. În situațiile financiare sunt urmăriți în special următorii indicatori: rentabilitatea capitalului
investit, profitul pe acțiune și dividendele distribuite.

Tipul de contabilitate cogestionar-corporativ. Se utilizează în acest caz o contabilitate pentru

interior (o contabilitate de tip dinamic unde informațiile nu sunt publice) și o contabilitate
reglementată, cu informații difuzate public. Se urmărește pe de o parte interesul creditorilor și pe
de altă parte interesul salariaților.

Tipul de contabilitate reglementată public, în care contabilitatea este orientată pe de o parte spre
macroeconomie, este publică pentru a răspunde necesităților statului, pe de altă parte orientarea
este de tip microeconomic, nereglementată, pentru necesitățile acționarilor. Contabilitatea este
separată în contabilitate financiară și de gestiune, cu un plan de conturi normalizat și unul
nereglementat.

Tipul de contabilitate capitalist-autoritar a existat în Germania în perioada hitleristă, când exista un

plan de conturi de tip monist.

Tipul de contabilitate sovietic (comunist), caz în care singurul utilizator al informațiilor contabile
este statul. Planul de conturi folosit este normalizat și obligatoriu pentru toate entitățile. Țările în
care sistemul economic este sau a fost de tip comunist foloseau acest tip de contabilitate, acest
sistem fiind abandonat odată cu trecerea la economia de piață.

Tipul de contabilitate autogestionar, în care se urmărește interesul principal al producătorilor

asociați și măsoară performanța entității, care trebuie împărțită între numeroși producători asociați
actuali și viitori. Se folosește un plan de conturi monist, iar rezultatul prezintă o clasificare a
cheltuielilor după natură dar și după funcții.
 Sunt
Factorii de Statul Se
urmărite Puterea se
Puterea putere urmărește Informația urmărește
în primul împarte
Tipul de
aparține Tip
suntde Tip stat-
de și servește Tip de
interesul
proprietar Tip de
rând
creditorii,
între Tip de
controleaz Tip de
numai producăto
contab. cerințele contab. contab.
proprietar contab.
ilor contab. salariații și contab.
ă contab.
statului rilor-
antrepren acționaril corporativ reglement
i și ceilalți autogestio
acționarial acționarii capitalist
operațiile sovietic asociați
orial or ă ată public nar

Sistem Sistem Sistem Sistem Sistem Sistem Sistem

monist monist monist dualist monist monist monist

Fig. 1.2 Sinteza tipurilor de contabilitate

1.4.3. Sistemul juridic și fiscal

Anumiți autori au susținut ipoteza potrivit căreia răspândirea contabilității în partidă dublă s-a
datorat și forței probante a registrelor contabile în soluționarea juridică a litigiilor comerciale, astfel
se năștea legătura dintre contabilitate și drept care a persistat până astăzi. Contabilitatea din
mediul continental, european pe măsura legăturii create între contabilitate și drept a împrumutat
conceptul de patrimoniu din dreptul latin, concept care și-a pus amprenta asupra evoluției
contabilității din acest spațiu cultural, mai ales începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, când,
contabilitatea trebuia să înregistreze tranzacțiile care afectează patrimoniul, adică drepturile și
obligațiile unei entități. De asemenea contabilitatea era folosită ca probă în justiție în legătura cu
disputele patrimoniale legate de afaceri, astfel că în prima parte a secolului al XX-lea contabilitatea
era definită de anumiți autori francezi ca ”algebra dreptului”.

În țările de drept latin, unde finanțarea se face prin recurs la creditul bancar, se folosește noțiunea
juridică de patrimoniu pentru a exprima averea agenților economici, iar în lumea anglo-saxonă, în
țările de drept cutumiar, unde finanțarea marilor entități se bazează pe piața de capital, pe
emisiunea de acțiuni, obligațiuni, se folosește noțiunea de poziție financiară.

Țările de drept cutumiar, țările anglo-saxone se caracterizează printr-un minim de reglementare

legală, printr-o autoreglementare realizată prin actul normalizator al profesiei contabile. Sectorul
privat în America, printr-un organism adecvat, publică norme contabile care rezolvă o parte din
problemele contabilității. Există o flexibilitate a normelor în ceea ce privește modificările de mediu.
În Franța reglementarea nu este lăsată la îndemâna particularilor, iar în Germania sunt respectate
reglementările Codului de comerț. Legislația în Franța și Germania este foarte detaliată, în timp ce
în Marea Britanie profesioniștii contabili au rolul principal în rezolvarea problemelor contabile,
legislația enunțând doar câteva prescripții. De asemenea Franța dispune de un plan de conturi
general care impune pe lângă structura conturilor și reguli de evaluare și înregistrare în
contabilitate. Regulile contabile depind în anumite țări și de mărimea entității și de forma juridică a
acesteia (Germania și Regatul Unit).

Legea, în anumite țări, este respectată strict, în schimb în alte țări atitudinea față de lege este mai
relaxată. În ceea ce privește legile fiscale, acestea exercită o influență majoră asupra sistemului
contabil în anumite state iar în altele au o influență mai redusă. În țările de drept cutumiar
reglementările fiscale sunt separate de raportările contabile.

Anglo-saxoni Continentali

bazat pe drept cutumiar; bazat pe drept scris;

flexibilitate legislativă; legislație vastă, sistem legislativ
minimum de reglementări; detaliat;
legile fiscale nu influențează implicații ale legislației fiscale în
sistemul contabil; contabilitate;
atitudine relaxată față de lege; în general respectă legea cu
operează cu conceptul de poziție sfințenie;
financiară; operează cu conceptul de
respectă principiul prevalenței patrimoniu.
economicului în fața juridicului.

Fig. 1.3 Sinteza caracteristicilor sistemului juridic și fiscal

În România s-a încercat separarea contabilității de fiscalitate odată cu adoptarea Codului Fiscal, la
sfârșitul anului 2003, dar și a standardului IAS 12 ”Impozitul pe profit”. Conform acestor
reglementări sunt separate rezultatele fiscale de rezultatele contabile, amortizarea contabilă de
amortizarea fiscală. O reconciliere între contabilitate și fiscalitate este necesară în condițiile în care
reglementările contabile impun contabilizarea atât a impozitului pe profitul curent, cât și a
impozitului pe profitul amânat.

Această reconciliere se efectuează la sfârșitul exercițiului financiar și se prezintă în situațiile

financiare anuale. De asemenea legea impune întocmirea unui registru de evidență fiscală necesar
pentru urmărirea ajustărilor efectuate în vederea determinării rezultatului fiscal. În figura 1.3 este
prezentată o sinteză a caracteristicilor sistemului juridic și fiscal.

p. 12-15
1.4.4. Sistemul de finanțare

Sistemele de finanțare diferențiază sistemele de contabilitate ale diferitelor state. Țările din Europa
Continentală, în general, practică un sistem de finanțare bazat pe împrumuturi (regulile de
măsurare în contabilitate sunt create în scopul protejării creditorilor), iar SUA, Regatul Unit,
Australia și Olanda practică un sistem de finanțare bazat pe resurse proprii. Finanțarea marilor
entități din lumea anglo-saxonă se realizează mai ales prin emisiuni de acțiuni, obligațiuni,
încercându-se astfel punerea la dispoziția utilizatorilor, de informații contabile necesare luării
deciziilor legate de investiții. În figura 1.4 sunt prezentate caracteristicile sistemului de finanțare.

Anglo-saxoni Continentali

sistem bazat pe finanțări proprii; sistem bazat pe împrumuturi;

urmăresc protejarea investitorilor; urmăresc protejarea creditorilor;
sistem bursier. sistem bancar.

Fig. 1.4 Sistemul de finanțare - analiză comparativă

1.4.5 Profesia contabilă

În sistemul de raportare contabilă, rolul profesioniștilor contabili este foarte important. În țări ca
SUA, Marea Britanie, Australia sistemul privat are putere și influență în elaborarea de norme
contabile, foarte important fiind gradul de independență al profesiei contabile.

În țările din Europa Continentală, inclusiv în România, profesia contabilă nu are o foarte mare
influență în elaborarea normelor contabile. În figura 1.5 sunt prezentate comparativ caracteristicile
profesiei contabile referitoare la cele două sisteme contabile.

Anglo-saxoni Continentali

număr mare de membri număr redus de membrii;

rol deosebit în normalizare* influență redusă în procesul de
normalizare.

Fig. 1.5 Profesia contabilă

* în sensul de normare

1.4.6 Cultura unei țări

Caracteristici sistem contabil:

 Anglo-saxoni Continentali

optimism; conservatorim;
transparență; confidențialitate;
flexibilitate; uniformitate;
liberalism; obișnuiți să se ghideze după reguli
non-conformism. (bine precizate).

Fig. 1.6 Influența culturii asupra sistemului contabil

1.5 Concluziile capitolului 1

Sistemele contabile impun un anumit mod de prezentare a informației contabile și un anumit mod
de organizare al contabilității, cu influență asupra raportărilor financiar-contabile.

Modalitatea de raportare financiar-contabilă este dependentă de: obiectivele urmărite de diferitele

entități, de bazele de evaluare folosite, de orientarea acestora către anumiți utilizatori, de
implicațiile profesiei contabile în reglementările din domeniu, etc.

pag. 17

Cap. 2 Utilitatea instrumentelor și rapoartelor financiar-contabile în contextul decizional

2.1. Prezentarea generală a instrumentarului managerial

2.1.1. Considerații generale privind instrumentarul managerial

Fig. 2.1.

p. 21

2.1.2. Contul și balanța de verificare – instrumente manageriale

Fiecare cont prezintă un anumit bun economic, sursă de finanțare sau rezultat financiar iar datele
și informațiile furnizate de conturi pot sta la baza unor indicatori statistici.

p. 23

Balanța de verificare are un rol deosebit de important în analiza situației economice și financiare,
fiind singurul instrument care furnizează informațiile necesare conducerii operative a unităților
patrimoniale. (Călin, O., Ristea, M., 2004). Compararea și centralizarea datelor contabile cu ajutorul
balanței de verificare oferă conducerii entității posibilitatea de a cunoaște volumul și natura
modificărilor intervenite în structura elementelor patrimoniale, atât în perioada curentă de
gestiune, cât și în perioadele precedente, situația debitorilor și creditorilor, a cheltuielilor și a
rezultatelor financiare, etc.

p. 23

2.1.3. Documentele contabile, surse de informare managerială

2.2. Situațiile financiare și rolul acestora în analiza și deciziile manageriale

Situațiile financiare trebuie să asigure posibilitatea evaluării gestiunii entității și în mod deosebit
capacitatea acesteia de a genera lichidități pentru plata furnizorilor, a personalului, a băncilor și a
acționarilor.

O comisie desemnată de organismul contabil american stabilește o serie de obiective asociate

conturilor anuale, astfel:

 furnizarea informațiilor
o necesare luării deciziilor economice;
o necesare aprecierii activității economice a unității;
o pentru evaluarea fluxurilor monetare reale și potențiale;
o de evaluare și comparare a performanțelor unității;
o privind modul de gestionare eficientă a resurselor unității;
o despre activitățile unității care pot fi descrise și măsurate.

Organismul american de reglementare contabilă FASB, consideră că situațiile financiare trebuie să

furnizeze informații utile deciziilor investitorilor și creditorilor.

Comitetul Internațional de Standarde Contabile, arată că informațiile din situațiile financiare au ca

obiective: verificarea gestiunii afacerii; determinarea capacității unității de a-și remunera
participanții la procesul de producție; evaluarea garanțiilor pe care le oferă unitatea; stabilirea
momentului investirii capitalului; fixarea dividendelor; determinarea politicilor economice,
comerciale și fiscale; stabilirea bunăstării unei țări și luarea deciziilor în utilizarea și repartizarea
resurselor naționale. În concluzie obiectivele conturilor anuale depind de necesitățile utilizatorilor și
sunt sintetizate în trei categorii:

 obiective privind luarea deciziilor economice;

 obiective privind prezentarea unei informații care să evalueze fluxurile viitoare de
trezorerie;
 obiective de informare privind: situația financiară a unității, performanța unității, datoriile și
solvabilitatea, lichiditatea, exigibilitatea și flexibilitatea financiară.
 Obiectivele
situațiilor
financiare

Furnizarea de
informații
privind

Modificările
Poziția
Performanțele poziției
financiară
financiare

Fig. 2.2. Obiectivele situațiilor financiare

p. 25-26

2.2.1. Lucrările premergătoare elaborării situațiilor financiare

Lucrările premergătoare, denumite și lucrări de închidere a exercițiului financiar, sunt, în principal,

următoarele:

1. Verificarea înregistrării corecte în conturi a tuturor operațiilor

2. Verificarea concordanței dintre contabilitate și evidența operativă, dintre contabilitatea sintetică

și cea analitică

3. Întocmirea balanței de verificare provizorii, înainte de inventariere

4. Inventarierea generală a patrimoniului

5. Efectuarea operațiunilor de delimitare în timp a cheltuielilor și veniturilor

6. Determinarea rezultatului exercițiului financiar și repartizarea acestuia

7. Stabilirea rulajelor lunare în registru jurnal și cartea mare

8. Întocmirea balanței de verificare definitive

9. Întocmirea propriu-zisă a situațiilor financiare

2.2.2. Bilanțul, sursă de informații privind poziția financiară a entității economice

2.2.3 Contul de rezultate, instrument de analiză a rezultatelor și performanțelor entității economice

Performanța entității economice poate fi definită ca o stare de competitivitate a entității, atinsă
printr-un nivel de eficacitate și productivitate care-i asigură o prezență durabilă pe piață
(Niculescu, M., Lavalette, G. (1999) Strategii de creștere, București: Editura Economică).

Analiza performanțelor financiare ale entității permite formularea de aprecieri asupra formării
rezultatelor activității acesteia și asupra corelației lor cu structura financiară și solvabilitatea entității,
folosește drept sursă principală de informații contul de profit și pierdere.

Acest document contabil de sinteză centralizează veniturile și cheltuielile unei entități pentru o
perioadă dată și explică modalitatea de determinare a rezultatului (profit sau pierdere) prin
intermediul a trei rezultate intermediare:

 rezultatul din exploatare (se referă la activitatea obișnuită, repetitivă a entității),

 rezultatul financiar (se referă la activitatea financiară a entității) și
 rezultatul extraordinar (activități întâmplătoare).

Din punct de vedere financiar indicatorii care sprijină managerii în aprecierea performanței se
referă la:

 informații de tipul cifrei de afaceri, costului sau rezultatului (obținute pe baza contului de
profit și pierdere);
 informații despre lichiditatea și solvabilitatea entității (obținute pe baza bilanțului);
 analiza trezoreriei, a lichidității și informații despre rentabilitate și profitabilitate.

Din punct de vedere contabil veniturile pot fi prezentate pe trei tipuri de activități:

 exploatare
 financiare sau
 extraordinare,

iar din punct de vedere managerial:

 venituri pe centre de venit (puncte de desfacere, zone);

 venituri pe categorii de produse și servicii,
 venituri pe tipuri de clienți,
 venituri pe canale de distribuție.

Cheltuielile pot fi prezentate după mai multe criterii conform tabelului 2.10.

Tabelul 2.10 Modalități diferite de prezentare a cheltuielilor

Cheltuieli după natura

Cheltuieli după natura
Cheltuieli exploatare Cheltuieli financiare activităților
resurselor consumate
desfășurate
Cheltuieli pentru
Materii prime,
Dobânzi Cheltuieli materiale activitatea de
materiale
producție
 Cheltuieli pentru
Cheltuieli cu serviciile
Salarii Credite bancare activitatea de comerț
prestate de terți
și distribuție
Taxe și impozite,
Cheltuieli pentru
cheltuieli bancare, Cheltuieli cu
Leasing activitatea de
cheltuieli cu deplasări, personalul
administrație generală
etc.
Chirii, amortizări Sconturi Cheltuieli financiare
Asigurări Diferențe curs valutar

Contabilul poate prezenta managerului informații conexe contului de rezultate, referitoare la

structura și volumul cheltuielilor de vânzare sau a cheltuielilor generale și administrative, conform
tabel 2.11.

p. 43-44

Tabelul 2.11 Cheltuieli de vânzare și administrative

Cheltuieli de vânzare Cheltuieli generale și administrative

Cheltuieli cu salariile
Cheltuieli cu chiria și reparațiile
Cheltuieli cu publicitatea
Cheltuieli cu asigurările comerciale
Cheltuieli privind livrarea de mărfuri
Cheltuieli privind amortizarea
Cheltuieli cu salariile
Cheltuieli cu asigurările sociale
Cheltuieli cu materialele de birou
Cheltuieli cu amortizarea

Standardele Internaționale de Raportare Financiară permit prezentarea rezultatului din exploatare

att după natura cheltuielilor cât și după destinația și funcția acestora. În acest sens, în tabelul 2.12,
sunt clasificate cheltuielile după natură și după funcții.

Tabelul 2.12 Prezentarea cheltuielilor după natură și funcții

Natura cheltuielilor Funcția cheltuielilor

Cifra de afaceri Cifra de afaceri
Alte venituri din exploatare Costul vânzărilor
Variația stocurilor Marja brută
Cheltuieli cu materii prime și materiale Alte venituri din exploatare
Cheltuieli cu salariile și contribuțiile aferente Cheltuieli de distribuție
Cheltuieli cu amortizările și provizioanele Cheltuieli administrative
Alte cheltuieli de exploatare Alte cheltuieli de exploatare
Total cheltuieli de exploatare Rezultat din exploatare
Rezultat din exploatare

O modalitate de a obține informații de analiză a gestiunii, foarte precise, se concretizează în

prezentarea contului de rezultate sub formă de solduri intermediare de gestiune, aceasta
permițând o analiză economico-financiară a entității plecnd de la datele contabile în general și de
la documentele de sinteză în special, conform tabel 2.13.

p. 45

Indicatorii cunoscuți sub denumirea de solduri intermediare de gestiune sunt utilizați efectiv de
managerii financiari la întocmirea unor documente financiare de analiză și previziune și s-au
transformat în veritabile instrumente de management financiar, în contextul problemelor legate de
asigurarea lichidității anumitor societăți românești. La rândul său, analiza capacității de
autofinanțare îl ajută pe managerul financiar să aprecieze independența financiară a societății și să
afle dacă poate finanța prin efort propriu investițiile viitoare.

Tabelul 2.13 Indicatori de măsurare a performanței

Indicatori Formula de calcul

Marja comercială Venituri din vânzarea mărfurilor - cheltuieli privind mărfurile vândute
Producția exercițiului Producția vândută + Variația Producției stocate + Producția imobilizată
Valoarea adăugată Producția exercițiului + Marja comercială – Consumuri intermediare
Rezultatul brut din Valoarea adăugată + Subvenții din exploatare – Impozite, taxe –
exploatare Cheltuieli de personal
Rezultatul exploatării Rezultatul brut din exploatare + Alte venituri din exploatare + Alte
venituri din provizioane – Cheltuieli cu amortizările și provizioanele –
Alte cheltuieli din exploatare
Rezultatul curent Rezultatul exploatării + Venituri financiare – Cheltuieli financiare
Rezultat extraordinar Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare
Rezultatul brut al Rezultatul curent + Rezultatul extraordinar
exercițiului
Rezultatul net al Rezultatul brut al exercițiului – Impozitul pe profit
exercițiului
Capacitatea de Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile
autofinanțare (CAF)
Autofinanțarea CAF – Dividende – cota managerului – participarea salariaților la profit
Pragul de rentabilitate CAPR=ChF/1-v; CAPR=cifra de afaceri prag, ChF=cheltuieli fixe,
v=ponderea cheltuielilor variabile în cifra de afaceri
Cash-flow Variația trezoreriei de la o perioadă la alta

pag. 46

Marja comercială reprezintă principalul indicator de apreciere a performanțelor unei activități

comerciale, raportată la veniturile din vânzarea mărfurilor, reprezintă practic adaosul comercial
practicat de entitate. În aceste condiții se poate identifica politica practicată de entitate, respectiv
prețuri mari – rulaj scăzut sau prețuri mici – viteză mare de rotație a mărfurilor. Mărimea marjei
comerciale este un element care trebuie apreciat în funcție de tipul politicii de vânzare promovat
de entitate. Producția exercițiului este specifică activității industriale și include valoarea bunurilor și
a serviciilor fabricate de entitate pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii.
Este un indicator util pentru manageri deoarece oferă o imagine fidelă a activității reale a entității
pe durata perioadei de gestiune. Valoarea adăugată reprezintă sursă de acumulări bănești ce
poate fi folosită pentru remunerarea participanților la activitatea economică: salariați, creditori,
acționari, entitate. Prezintă o semnificație deosebită pentru manageri în perspectiva distribuirii
veniturilor. Din punct de vedere al managementului financiar, noțiunea de valoare adăugată
trebuie utilizată cu prudență. Sporirea valorii adăugate nu este neapărat un semn de prosperitate
pentru entitate, dacă se realizează pe fondul deteriorării performanțelor comerciale și înrăutățirii
trezoreriei. De asemenea creșterea valorii adăugate mai poate fi rezultatul creșterii stocurilor de
produse finite fabricate la un nivel ridicat al costurilor, pe care piața va fi incapabilă să le absoarbă,
prin practicarea unor prețuri mari. Rezultatul brut din exploatare spune ceva despre rentabilitatea
economică și capacitatea potențială de autofinanțare a investițiilor, este o resursă financiară care
poate fi utilizată pentru menținerea sau creșterea capacității de producție a entității. Rezultatul
exploatării arată partea din resursele create din activitatea de exploatare destinată menținerii
dotărilor materiale ale societății, iar rezultatul curent permite analiza dinamicii rezultatelor curente.

Rezultatul extraordinar arată rezultatele obținute din operațiile care nu sunt legate de desfășurarea
curentă a activității.

p. 47

Rezultatul brut al exercițiului exprimă rentabilitatea aferentă activității entității, iar rezultatul net
exprimă mărimea rentabilității financiare cu care vor fi remunerați acționarii. Autofinanțarea
reprezintă o sursă de finanțare independentă ce oferă entității autonomie.

Un alt indicator prezentat în tabelul 2.13 este pragul de rentabilitate care arată cantitatea de
produse ce trebuie realizată astfel încât încasările obținute din vânzarea lor să acopere atât
cheltuielile variabile, dar și cele fixe.

exemplu

p. 48

De reținut!

Soldurile intermediare de gestiune sunt necesare în procesul de analiză deoarece acestea

caracterizează comportamentul de performanță al firmei, sprijinind concluzii edificatoare cu privire
la evoluția rezultatelor perioadei analizate și orientând corespunzător procesul de adoptare a
deciziilor la nivelul firmei.

Soldurile intermediare de gestiune permit și analizarea rezultatelor obținute de către societatea

comercială, în vederea identificării punctelor slabe și a punctelor forte din punct de vedere
financiar.

Rezultatul din exploatare (RE) măsoară performanța comercială și industrială a firmei. Este
independent de politica financiară ți fiscală, dar ține cont de amortizări și ajustări. Acest indicator îi
permite managerului să realizeze comparații viabile cu firmele concurente, chiar dacă acestea au
structuri de finanțare foarte diferite.

Rezultatul brut (RBE) îi oferă managerului informații prețioase despre influența politicii financiare
asupra rezultatului.

Profitul net (RN) - Evoluția rezultatului net influențează deciziile managerului privitoare la politica
de dividend și la politica investițională. Conducerea trebuie să aibă în vedere faptul că acordarea
unui număr mare de dividende crește valoarea impozitării și scade autofinanțarea unității pe când
reinvestirea profitului este încurajată de către stat prin eliminarea impozitării.

Capacitatea de autofinanțare a firmei – Managerul unității trebuie să țină cont de evoluția marjei
brute de autofinanțare atunci când are în vedere decizii referitoare la finanțarea (totală sau
parțială) unor noi investiții, rambursarea împrumuturilor la termen pentru completarea mijloacelor
de finanțare a programului de investiții, rambursarea datoriilor bancare de finanțare a investițiilor și
distribuirea dividendelor.

Expresia relativă a performanței firmei se apreciază cu ajutorul indicatorilor de rentabilitate, sub

formă de rate, permițând diferențierea întreprinderilor cu același beneficiu, dar cu rentabilități
diferite ca urmare a unor costuri diferite. Doar prin raportarea beneficiului la costuri se poate stabili
gradul de rentabilitate al firmei și ca urmare eficiența activității desfășurate.

Tabel

p. 51

Obținerea profitului este motivația oricărei afaceri și rezultatul unui ansamblu de decizii strategice
și tactice ale managerilor. Pentru a măsura eficiența cu care este condusă o afacere din punct de
vedere al profitabilității se folosește indicatorul rata profitului. Rata profitului, prezentată cu ajutorul
formulei 2.1, arată profitul obținut la o unitate monetară din cifra de afaceri. Obținerea unei rate
cât mai mari a profitului trebuie să fie un obiectiv urmărit de orice manager din entitate. Se
compară procentul obținut de entitate cu media pe industrie de 1,2%.

Rata profitului = profit net/cifra de afaceri x 100;

Evaluarea rentabilității entității ocupă locul central în cadrul analizelor efectuate de managerul
acestora, rentabilitatea unei entități arătând eficiența acesteia. Ratele de rentabilitate sunt
construite prin raportarea unui rezultat fie la un flux de activitate, fie la un stoc.

p. 52

Indicatori Formula de calcul

Rentabilitate financiară
Rentabilitatea capitalului investit de
creditori
Pnpr ( profitul ce revine proprietarilor )
R f=
Cipr ( capitaluri investite de proprietari )
R rci = Cheltuieli privind dobânzile/Datorii financiare
 Rentabilitatea comercială (a vânzărilor) Rc=rezultat net/cifra de afaceri
Rentabilitatea economică Rre=Profit net + Dobânzi/Capitaluri proprii + Datorii
financiare

Rentabilitatea financiară reprezintă una dintre cele mai importante rate a unei entități, deoarece în
funcție de mărimea acesteia acționarii iau decizia de a investi sau de a se retarge dintr-o afacere.
Rentabilitatea capitalului investit de creditori reprezintă rata de dobândă medie plătită de entitate
la creditele contractate. Rata rentabilității comerciale caracterizează eficiența politicii comerciale și
mai ales a politicii de prețuri practicate de entitate. Rentabilitatea economică arată eficiența
capitalului economic alocat activității productive a entității, aceasta trebuie să permită entității
reînnoirea și creșterea activelor sale, se referă de fapt la capacitatea entității de a degaja profit prin
exploatarea activului economic.

p. 54

2.2.4. Cash-flow-ul și planul de trezorerie – instrumente utile în analiza situației financiare a entității
economice

2.2.5. Rolul diagnosticului financiar în procesul de conducere la nivel de entitate

2.2.6. Situația fluxurilor de trezorerie

2.2.7. Situația modificărilor capitalurilor proprii

2.2.8. Notele explicative la situațiile financiare

2.2.9. Politicile contabile

2.2.10. Situații financiare previzionate

2.3. Bugetele de venituri și cheltuieli

2.4. Instrumentele contabilității de gestiune în fundamentarea deciziilor manageriale

2.5. Tabloul de bord

2.6. Tabloul scorurilor

2.7. Rapoartele de mediu

p. 98-101

2.8. Rapoartele și situațiile auditorilor ca suport al deciziilor manageriale

2.9. Planul de afaceri ca instrument managerial

2.10 Concluziile capitolului 2

4.4. Necesitățile informaționale ale utilizatorilor de informații contabile

4.4.1. Investitorii actuali și potențiali

4.4.2. Creditorii actuali și potențiali

4.4.3. Partenerii comerciali, furnizorii și clienții

4.4.4. Managerii

4.4.5. Analiștii financiari

Contabilitatea reprezintă sursă de informații pentru orice tip de analiză. Cea mai importantă parte
a analizei financiare se bazează pe modele de calcul a indicatorilor financiari. Bilanțul permite
analiza echilibrului financiar-funcțional, iar contul de profit și pierdere facilitează analiza
performanțelor entității prin prisma soldurilor intermediare de gestiune. Analiștii financiari doresc
să cunoască rezultatele economico-financiare ale entității dar și să estimeze perspectivele de
dezvoltare ale acesteia pe baza unor informații privind calitatea managementului, a utilajelor de
producție, a piețelor pe care operează sau capacitatea de investiție.

Analiștii pot intermedia înțelegerea informațiilor cuprinse în situațiile financiare și pot contribui la
formarea intenției de investiții.

p. 228

4.4.6. Partenerii sociali, salariații și sindicatele

4.4.7. Puterea publică

4.4.8. Alți utilizatori

4.5. Factorii de care depinde oferta de informații contabile

4.5.1. Mărimea entității

4.5.2. Numărul acționarilor

4.5.3. Statutul de societate cotată

4.5.4. Îndatorarea

4.5.5. Performanța

4.5.6. Firma auditoare

4.5.7. Gradul de internaționalizare a entității

4.5.8. Costurile asociate divulgării de informații

p. 230-232