Marea Divergenta China, Europa si nasterea economeie

mondiale moderne.

Student
Harabari Ion EAI3.4
În istoria sa economică, Marea Divergență, profesorul american Kenneth Pomeranz
analizează revoluția industrială și moștenirea acesteia printr-un nou cadru,
susținând că Europa a fost specială prin capacitatea sa de a valorifica energiile
sociale și intelectuale ale inovației rapide pentru a depăși rapid restul lumii.
Pomeranz folosește o multitudine de surse, de la monografii până la analize
economice cantitative ale Europei și Chinei, pentru a ilustra modul în care regiunile
au divergit, pentru a nu se mai reflecta niciodată, la începutul secolului al XIX-lea.
Pomeranz se concentrează asupra Angliei și Jiangnan, o provincie inferioară a
Chinei, ca exemple ale acestui fenomen istoric, care s-a întins timp de două secole.
El critică, de asemenea, ideea că divergența era inevitabilă, arătând cum Asia era la
fel de bogată și puternică, cu excepția unei câteva dimensiuni critice.

Pomeranz începe cu afirmația că înainte de Revoluția Industrială, Europa și Asia (la

vremea aceea, singurele continente care conțineau state „dezvoltate”) erau în
esență asemănătoare din punct de vedere tehnologic și economic. Ei au avut o rată
similară de creștere a pieței, standard de trai, productivitate agricolă și eficacitate a
instituțiilor lor sociale și a organismelor de reglementare economică. Pomeranz
susține că Marea Divergență a avut loc în jurul anului 1800, văzând Anglia sărind cu
ani lumină înaintea restului lumii în curs de dezvoltare.

Pomeranz atribuie doi factori principali pentru Marea Divergență. Prima a fost
dependenta Angliei de rezerve de cărbune, pe care le stocase chiar înainte de o
criza neașteptată. Minerii de cărbune nu aveau tehnologia pentru a înțelege cât de
mare era rezerva lor cu cărbune, așa că acest factor a fost în mare parte noroc. Al
doilea factor a fost apropierea Angliei de America și Africa, continente pe care le-ar
exploata, adesea criminal, timp de sute de ani. Asia, blocată de cealaltă parte a
lumii, nu avea astfel de continente nou descoperite pe care să le exploateze.
Pomeranz sugerează că dacă Asia ar fi fost mai aproape de America decât de
Europa, soarta acestor continente ar fi fost inversată.

Apoi, Pomeranz împarte Europa în jurul anului 1800 în cinci componente, care,
susține el, demonstrează unicitatea acesteia: demografia, piețele, consumul de
bunuri de lux, forța de muncă și ecologie. Pentru fiecare componentă, el subliniază
modul în care unicitatea sa a fost fie revoluționară, fie pur și simplu anormală.
Cercetările asupra demografiei Europei, de exemplu, indică faptul că indivizii s-au
căsătorit târziu (deseori, deloc), ceea ce a ajutat la menținerea populației la un nivel
scăzut, chiar dacă controlul nașterii nu era o opțiune. Asia, în schimb, avea
căsătoria și creșterea copiilor universalizate, dar cu rate ridicate de control al
fertilității. Ca urmare, speranța de viață a asiaticilor era mai mare decât a
europenilor. Efectul net a fost că ambele continente se bucurau de un nivel de viață
similar.

Pomeranz susține, de asemenea, că Asia era compusă din economii mai puțin
reglementate decât Europa, dându-i, la început, un avantaj. Pământul și proprietatea
s-au schimbat constant, iar migrația intra-continentală a fost obișnuită. Drept
urmare, țara a dezvoltat modalități eficiente de alocare a resurselor. Europa, pe de
altă parte, a rămas în urmă în ceea ce privește eficiența pieței. Pomeranz respinge
afirmațiile frecvente ale istoricilor conform cărora europenii se bucurau de salarii
sau standarde de viață mai ridicate.

Pomeranz critică alte concepții greșite care sugerează că Europa a avut un avantaj,
făcând Marea Divergență inevitabilă. Magnații europeni, de exemplu, sunt adesea
considerați cei mai bogați oameni din lume în timpul ascensiunii industriei.
Pomeranz, însă, arată că atunci când activele și ratele de conversie sunt
reprezentate cinstit, magnații chinezi erau mai bogați decât cei mai bogați din
Europa. În cele din urmă, el revine la teza sa: că doar câțiva factori critici au dus de
fapt la dominarea Europei asupra Asiei. Susținând că întreaga Eurasia se confrunta
cu o criză a cărbunelui până în 1800, el reiterează că Europa a supraviețuit doar prin
noroc, în principal datorită stocului său de combustibil fosil. Ambele continente și-
au epuizat sever celelalte resurse productive, inclusiv terenurile arabile și pădurile.

Marea Divergență arată că relatările populare și liniare ale istoriei, care înfățișează
lumea ca și cum ar progresa constant către idealuri sociale, politice și economice,
sunt în mare parte un vis. Mai degrabă, viitorul oricărui grup uman este întotdeauna
incert și la cheremul unor condiții care pot fi identificate și înțelese doar din
retrospectivă.