Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞAN

C4.
Proprietăţile fizico-chimice ale materialelor utilizate pentru
confecţionarea ambalajelor

4.Proprietăţi fizico-chimice

În funcţie de proprietăţile fizico-chimice care le caracterizează, materialele

din care sunt confecţionate ambalajele pot interveni asupra produselor alimentare
ambalate interacţionând cu acestea. Modificările pe care le pot produce pot fi de
natură fizică, chimică respectiv fizico-chimică.
Aceste modificări sunt dependente de durata perioadei în care produsele
alimentare şi materialele ambalajelor vin în contact (ore, zile, săptămâni, luni sau
chiar ani), în funcţie de etapa sau etapele parcurse împreună începând de la
dozare şi trecând pe la închidere, manipulare, transport, depozitare şi consum
parţial sau total.
Materialele ambalajelor intervin asupra calităţii produselor alimentare în
general în sens negativ mai ales pe termen lung. Ele pot fi inerte (nu produc
modificări fizico-chimice) iar în anumite cazuri, pot duce la creşterea calităţii
acestora. În unele cazuri, interacţiunea dintre cele două elemente care vin în
contact direct, pot determina chiar înnobilarea produselor alimentare.
Ţinând cont de condiţiile generale determinate prin cerinţele definite de
funcţiile ambalajelor, materialele utilizate pot fi :
- permeabile, pentru a asigura evacuarea unor gaze sau vapori rezultate din
respiraţia produselor ( fructe, legume în stare proaspătă) sau ca urmare a
unor procese fermentative (produse lactate care se maturează) ;
- impermeabile la gaze sau vapori, arome sau microorganisme (produse
alimentare grase, uscate, deshidratate etc.) chiar şi în cazul diferenţelor de
presiune interior / exterior ;
- să nu aibă componente care ar putea modifica proprietăţile produselor
alimentare.
- să nu transmită miros sau gust propriu;
- rezistente la temperaturi scăzute (pentru produse refrigerate sau congelate) ;
- rezistente la temperaturi ridicate (pentru produse pasteurizate, sterilizate) ;
- stabilile din punct de vedere chimică faţă de apă, acizi, baze săruri, grăsimi,
produse petroliere , solvenţi etc. ;

  1
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞAN

4.1. Permeabilitate, porozitate, impermeabilitatea

Permeabilitatea respectiv impermeabilitatea sunt proprietăţi antagonice.
Permeabilitatea este o caracteristică ce poate fi regăsită atât la materialele
ambalajelor cât şi la produsele alimentare, fiind în strânsă legătură cu
porozitatea.
Permeabilitatea respectiv impermeabilitatea relativ la proprietăţile
materialele ambalajelor se referă la :
- transfer masic de gaze, vapori, lichide ;
- transfer de ioni ;
- permeabilitatea / opacitatea la radiaţiile IR, UV, elecromagnetice sau
luminoase (din spectrul vizibil).

Materialele pot fi impermeabile, parţial permeabile sau permeabile.

• Materiale impermeabile :
- metalele - impermeabile la gaze, vapori, lichide dar unele sunt corozive cea
ce determină unele schimburi de ioni ;
- sticla - impermeabilă a gaze, vapori, lichide dar permeabilă la unele radiaţii
(UV, electromagnetice, luminoase)
• Materiale permeabile :
- materiale ceramice poroase, sau cu o anumită porozitate)
- materiale organice : lemn, hârtie şi carton, unele materiale plastice.

4.1.1. Permeabilitatea la gaze şi vapori

Permeabilitatea presupune următorul parcurs a produsului ambalat sau a

mediului exterior : absorbţie, difuzie, desorbţie. Transferul de masă se desfăşoară
cel puţin la nivel molecular într-un anumit sens sau în ambele sensuri. Acesta
poate fi de la produsul ambalat la materialul ambalajului sau în cel mai rău caz,
de la materialul ambalajului la produsul ambalat( interior/exterior, respectiv
exterior/interior).
Mecanismul transferului de masă se realizează prin :
- afinitate chimică sau solubilitate datorată acţiunii moleculelor de gaze sau a
vaporilor relativ la suprafaţa peliculei (pentru materialele plastice;
- difuzie prin toată grosimea stratului (peliculei) ;
- degajare în mediul spre care se face transfer masic (interior / exterior).

Nivelul permeabilităţii se poate exprima cu ajutorul unor unităţi de măsură:

- pentru gaze : V/(A·τ), ex. cm3/(m2·24h). Dacă se ţine cont şi de diferenţa
de presiune, V/(L·S·Δp), ex. cm3/(mm·m2·Pa)
- pentru vapori de apă şi lichide : M/(A·τ), ex. g/(m2·24h)
  2
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞAN

Factori de influenţă :
- grosimea peliculei (stratului de material)
- durata de contact ;
- dimensiunea medie a porilor ;
- porozitatea ;
- diferenţa de presiune dintre cele două medii (exterior/interior)
- structura internă a materialului (materialelor) stratului de separare :
(structura cristalină compactă este impermeabilă, ex. în cazul metalelor) ;
- simetria / asimetria moleculelor ;
- prezenţa adjuvanţilor (plastifianţi, pigmenţi etc. ). Pigmenţii reduc
permeabilitatea la radiaţiile din domeniul vizibil.

4.1.2. Permeabilitatea la radiaţii ultraviolete

Depinde de natura şi grosimea materialului

Materiale impermeabile :
- Materialele organice compacte, de natură vegetală (lemn, hârtie carton sau
materiale plastice cu grosimea mai mare de 2mm) ;
- Materiale metalice ;
- Materiale ceramice (sticla cu grosime mai mare de 1…1,5 mm sau în funcţie
de compoziţie) ;

Materiale plastice sunt puţin permeabile la radiaţii UV cu lungimea de undă

λ<2800Å (UV scurte) dar sun mai permeabile decât sticla. Materiale plastice cu
permeabilitate ridicata : polietilena, polimetacrilat de metil, derivaţii celulozici etc.
Materiale plastice cu permeabilitate scăzută : policlorura de vinil (PCV)
neplastifiată, poliesterii stratificaţi
Å – Ångström ; 1 Å = 100pm = 10-10m.

4.1.3. Microporozitatea

Pentru materialele sub formă peliculară sau de folii ( hârtie, folii metalice,
materiale plastice, folii multistrat, materiale compozite etc.) este necesar a fi
cunoscută porozitatea sau microporozitatea. Microporozitatea depinde foarte mult
de modul de elaborare a foliilor peliculare (extrudare, suflare, calandrare –
laminare, evaporare etc.) dar şi de grosimea foliilor.
Foliile metalice realizate prin laminare nu au microporozităţi decât în caz
accidental (defecte ) sau ca urmare a (micro)fisurilor apărute în timpul
manipulării. În cazul foliile metalizate obţinute prin evaporare sub vid,
microporozitatea depinde foarte mult de condiţiile de elaborare şi de grosimea
finală a foliei. Foliile de polietilenă trebuie să aibă o grosime minimă de 50μm, iar
  3
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞAN

pentru peliculele celulozice (celofan) obţinute prin coagulare, grosimea minimă

este de 25…30μm.
Microporozitatea poate fi diminuată sau chiar eliminată prin majorarea
grosimii minime sau suprapunerea unor straturi (folii multistrat, cu 3..4 straturi
suprapuse şi lipite). În acest caz, microporozitatea depinde de ordinea de
stratificare.

4.1.4. Permeabilitatea la microorganisme

Peliculele obţinute din materiale metalice, plastice etc. lipsite de

microporozităţi sunt practic impermeabile la diverse virusuri, bacterii, mucegaiuri
(fungi), micrororganisme etc.

4.2. Comportarea materialelor ambalajelor la temperaturi diferite de

temperatura mediului ambiant.

4.2.1. Comportarea materialelor la temperaturi scăzute

Termenul de frig este o noţiune relativă deoarece, pentru a defini o
temperatura scăzută avem nevoie de o temperatură de referinţă. Prin frig putem
defini atât temperaturi negative, cît şi temperaturi pozitive. În acest context,
analiza comportării materialelor ambalajelor la frig nu este relevantă şi ea ceea,
analiza trebuie făcută relativ la temperatura mediului ambiant. Începând de la
recepţie, depozitare dar şi pe fluxul tehnologic, produsele alimentare pot fi supuse
unor temperaturi scăzute. De asemenea, temperaturi scăzute vom avea si in faza
finala (depozitare). Din punct de vedere al intervalelor de temperaturi la care se
pot găsi sau procesa produsele alimentare putem defini următoarele valori :
• Refrigerarea - presupune răcirea şi menţinerea pentru o durată limitată de
timp în jurul valorii de 0oC. În mod curent aceasta este 0..4°C. Cu unele
excepţii, temperatura de refrigerare pot coborî la valori uşor negative (-
2…0°C) pentru produse de origine animală, sau poate urca până la 5°C
pentru produse de origine vegetală. În oricare din cele două cazuri, totul
depinde de temperatura la care începe procesul de formare a cristalelor de
gheaţă iar aceasta depinde de conţinutul de săriri şi minerale. Condiţiile de
păstrare din punct de vedere al temperaturii sunt recomandate de producători
- procesatori sau instituţiile abilitate şi trebuie să ţină cont şi de posibilitatea
multiplicării bacteriilor, microorganismelor nedorite dar care le însoţesc.
• Congelarea – lentă sau rapidă – presupune coborârea temperaturii produselor
şi a ambalajelor în care acestea se găsesc până la temperaturi de -40…-20°C
(în mod curent -22…-18oC).

  4
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞAN

• Liofilizarea – este un procedeu complex ce presupune răcirea – congelarea

produselor granulare sau pulverulente după care sunt introduce într-o incintă
vidată unde începe un proces de deshidratare prin sublimarea fazei lichide
(vezi diagrama punctului triplu). Prin deshidratare se obţin produse
concentrate, friabile dar avide de apă. produse instant( ceai, cafea, lapte
praf).

Atunci când procesul de răcire ( refrigerare, congelare) se utilizează în cazul

produselor ambalate, este necesară cunoaşterea comportării materialelor
ambalajelor la aceste temperaturi deoarece unele devina friabile (se sfărâmă
uşor), casante (se fisurează, se sparg) sau pot apărea micro / macroporozităţi,
fisuri sau chiar rupturi.
• Materiale naturale şi cele tradiţionale: fibre vegetale, lemn, hârtie şi carton,
metale şi aliaje, sticla şi materialele ceramice, au o bună comportare la
temperaturi scăzute dar în ansamblu, comportamentul lor poate fi foarte
diferit mai ales în cazul produselor cu umiditate ridicată.
• Materialele plastice prezintă mari diferenţe între ele în cazul în care sunt
expuse la temperaturi scăzute.
- polietilena, polistirenul şi poliamidele sunt foarte rezistente la temperaturi
scăzute. Fragilitatea apare la polietilenă dacă temperatura scade sub -
50oC, iar pentru polistiren la temperaturi mai mici de -60oC.
- foliile celulozice, de polietilen tereftalat (PET), copolimeri ai clorurii de vinil
etc. rezistă până la temperaturi de -40oC fără manipulare şi până la -20oC
în condiţii de manipulare ;
- polipropilena devine casantă la temperaturi mai mici de -0oC.
- fragilitatea unor materiale plastice la temperaturi scăzute se poate
accentua în timp.

Metalele şi aliajele asigură un transfer eficient de frig (căldură) intre

produsul ambalat şi sursa de frig (căldură) dar asigură o închidere etanşă, fiin
impermeabile.
Hârtia, lemnul şi cartonul sunt bune izolatoare termice dar permeabile la
gaze şi vapori de apă. În timpul proceselor de refrigerare sau congelare,
produsele ambalate pot pierde umiditate. Un produs cu umiditate ridicată ambalat
într-un material poros la temperatura mediului ambiant, în cazul în care va fi
depozitat la temperaturi scăzute, va avea in jurul lui o atmosferă saturată în
umiditate. De aceea, prin porii existenţi vaporii de apă saturaţi din interior, vor
difuza spre exterior. Introdus într-o incinta frigorifică la temperaturi scăzute,
atmosfera din ambalaj devine suprasaturată iar, umiditatea se va condensa pe
suprafaţa interioara a ambalajului sau va difuza spre exterior după care, se va

  5
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞAN

dispersa în interiorul incintei frigorifice. Aici, datorita suprasaturării se va

condensa (punctul de rouă) pe suprafaţa schimbătorului de căldură. Dacă incinta
frigorifica este prevăzută cu sisteme de eliminare condensului, umiditatea va fi
evacuată în exterior Astfel, in timp, produsul ambalat va pierde umiditate şi se
usca. Această uscare poate fi benefică (uscare prin frig, uscarea la temperaturi
scăzute) sau dăunătoare. De aceea, produsele alimentare cu umiditate ridicată
trebuie ambalate în materiale impermeabile unde este cazul, în vederea păstrării
umidităţii.

4.2.2. Comportarea materialelor la temperaturi ridicate

Procesarea produselor alimentare neambalate si ambalate poate presupune
temperaturi ridicate cum ar fi :
- blanşarea (65…80°C) ;
- pasteurizarea joasa (72°C) ;
- sterilizarea (100°C);
- UHT – sterilizarea înaltă (120°C)

Materiale naturale şi cele tradiţionale cum sunt fibrele vegetale, lemnul,

hârtia şi cartonul, metalele şi aliajele lor, sticla şi materialele ceramice, au o
bună comportare la temperaturi ridicate. Rezistenta la temperaturi ridicate
depinde foarte mult de tipul materialului dar cele enumerate mai sus, nu suferă
transformări semnificative la temperaturile la care se procesează produsele
alimentare atât pe fluxul tehnologic cât şi la prelucrarea finală (gătit).
Spre deosebire de acestea, materialele plastice au un comportament aparte
la temperaturi ridicate. În funcţie de tipul, structura şi modul de elaborare,
materialele plastice pot fi : termoplastice, semi-termoplastice respectiv
termorezistente sau termorigide
In general, materialele plastice au un bun comportament la temperaturi de
până la 90°C (polistirenul se înmoaie la 80…100oC ), dar în anumite cazuri,
acestea rezistă până la temperaturi de peste 350°C (politetrafluoretilena –
teflon). În timpul încălzirii, unele materiale (termoplastice şi semi-termoplastice )
prezintă două praguri caracteristice de temperatură :
• fază a încălzirii până la temperatura de înmuiere, când unele se comportă
ca şi anumite metale şi anume se înmoaie ceea ce facilitează prelucrarea
prin deformare plastică ;
• temperatura de topire când pot fi prelucrate uşor prin diferite procedee
tehnologice (turnare suflare, etc.)

Materialele din care sunt realizate ambalajele trebuie să reziste şi la

variaţiile de temperatură impuse de procesul tehnologic (sterilizare – răcire).
  6
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞAN

Dacă variaţiile de temperatură au un gradient ridicat, unele materiale

casante se fisurează sau crapă. Fenomenul poate fi limitat prin anumite
tratamente termice de detensionare. Intervalele de temperatură în care se pot
utiliza unele materiale plastice utilizate pentru ambalaje sunt prezentate în figura
4.1.

Fig. 4.1. Intervale de temperatură petru utilizarea materialelor plastice

  7