Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj Napoca

Facultate Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării

Departamentul Jurnalism
Forma de învăţământ la distanţă

ATELIER DE PRESĂ SCRISĂ

Suport de curs pentru semestrul I

Anul 2019/2020

I. Informaţii generale

1. Datele de identificare ale cursului

Date de contact ale titularului de curs:

Nume: lect. Univ. dr. Nistor Viorel

Birou:
Telefon: 0744.204682,
Fax:
E-mail: nistor@fspac.ro
Consultaţii:

Date de identificare curs şi contact tutori:

Numele atelierului: Atelier de Presă Scrisă

Codul:
Anul, Semestrul: 2019/2020, semestrul I
Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Înscrierea şi promovarea atelierului de presă scrisă presupune participarea la cursurile

obligatorii, cu accent asupra cursului de Genuri jurnalistice, a celorlalte ateliere din în
programa analitică şi efectuarea practicii. Înţelegerea şi însuşirea atelierului de presă
scrisă solicită cunoaşterea genurilor şi speciilor jurnalistice practicate în presa scris[ de
astăzi, a unor elemente primare privind sistemul mass-media românesc, de asemenea,
presupune contactul nemijlocit cu instituţiile de presă autohtone, locale sau din
proximitate, pentru a avea o perspectivă practică, fie şi minimală, în privinţa modului de
organizare şi funcţionare al acestora.
Atelierul poate fi eficient şi util în condiţiile cunoaşterii noţiunilor teoretice legate de
genuri şi specii jurnalistice. Atelierul solicită implicarea studentului, spirit de iniţiativă
din partea acestuia, precum şi calităţi ca dorinţă de cunoaştere şi afirmare.

Descrierea atelierului

Problematica atelierului este subsumată unor tematici precum speciile jurnalistice

specifice presei scrise, documentarea în mass-media, cu accent asupra ramurei presei
scrise, redactarea materialelor jurnalistice și editarea acestor materiale în perspectiva
publicării.
Atelierul are următoarele obiective majore:
 Analiza şi aprofundarea textului jurnalistic specific şi a diferitelor specii
jurnalistice
 obţinerea informaţiilor (modalităţi, surse, etc.)
 selecţia şi valorizarea informaţiilor
 iniţierea în redactarea textului jurnalistic
 editarea,
 efectuarea de numeroase aplicaţii, realizarea efectivă a unor materiale de
presă publicabile.
Atelierul vizează, prin conţinutul şi modalităţile de organizare alese, formarea/cizelarea
următoarele competenţe: identificarea structurii unor ştiri, relatări, reportaje, anchete,
interviuri, etc. specifice presei scrise, documentarea unui material de presă scrisă,
capacitatea de adaptare la diferite subiecte şi registre de redactare, construcţia textului
jurnalistic adaptat speciei, capacitate de sintetizare în alegerea titlurilor,
supra/sub/intertitlurilor, atribuirea, editarea şi revizuirea unui text jurnalistic.
Metodologia de desfăşurare urmăreşte: asimilarea şi fixarea cunoştinţelor teoretice
dobândite la curs de către student, dezvoltarea abilităţilor practice şi a posibilităţii de
exercitare efectivă a acestora în condiţii reale, dar şi simulate, capacitarea profesională
minimă a studentului pentru a se încadra într-o redacţie de ziar.
Metodele utilizate în cadrul predării sunt: analiza de presă, revista presei, prezentări în
power-point, studii de caz, aplicaţii, documentări în teren (în grup sau individual),
redactări şi editări de text.

Organizarea temelor în cadrul atelierului

Atelierul este structurat în patru module, grupate orientativ în funcţie de tipurile genurilor
jurnalitice abordate. Modulul I este dedicat introducerii în materie şi prezentării
sistemului presei scrise autohtone. În cadrul aceluiaşi modul, două ateliere sunt rezervate
genului scurt, respectiv ştirea, iar un alt atelier utilizării titlurilor. Modulul II, al genurilor
medii (sau intermediare), se ocupă de relatare, feature şi portret. În modulul III sunt
încadrate articolele de mari dimensiuni, aşadar aparţinând genului lung, respectiv,
interviul, reportajul şi ancheta jurnalistică. Modulul IV, mai eterogen, a fost rezervat
dosarului de presă, articolelor de fond şi de opinie și editării textului jurnalistic.

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Atelierul, în modul cel mai firesc, are un pronunţat caracter practic, mizând pe însuşirea
noţiunilor teoretice privind presa scrisă prin aplicarea lor în contexte cât mai diverse.
Astfel, studentul ar avea de efectuat, corespunzător fiecărui atelier, una sau mai multe
teme, indicate la sfârşitul expunerii. Aceste aplicaţii, ce vizează practic genurile
jurnalistice principale, vor fi efectuate şi prezentate de către student în cursul semestrului
şi vor alcătui un portofoliu de articole ce va fi prezentat în două transe: prima tranşă va fi
prezentată, în format print sau electronic (pe CD sau transmisă prin email), la cea de-a
doua întâlnire semestrială; cea de-a doua, va fi prezentată la verificarea planificată la
sfârşitul semestrului (în sesiunea de examene). Detalii şi lămuriri privind efectuarea
propriu-zisă a acestor teme vor fi prezentate la prima întâlnire semestrială. Cele două
întâlniri semestriale invocate vor fi, de fapt, prilejul efectuării a cât mai multe şi diverse
aplicaţii de tipul temelor solicitate. Înafară de aceste ocazii, studenţii pot solicita în orice
moment lămuriri cu privire la materia de studiu şi la temele solicitate.
Comunicarea în acest caz se ca face prin email la adresa menţionată sau, în mod
excepţional, prin telefon.

Materiale bibliografice obligatorii

1. Coman, Mihai (coordonator), Manual de jurnalism, Genurile jurnalistice, Vol. II,
Ediția. a II-a, revăzută, Editura Polirom, Iaşi, 2006
2. Keeble, Richard, Presa scrisă. O introducere critică, Traducere de Oana Dan,
Polirom, Iaşi, 2009
3. Coman, Mihai (coordonator). Manual de jurnalism, Tehnici fundamentale de
redactare, Vol. I, Ediția a III-a, Editura Polirom, Iaşi, 2009
4. Randall, David, Jurnalistul universal – Ghid practic pentru presa scrisă, Ediția a
II-a, revăzută și adăugită, Traducerea de Alexandru Brăduț Ulmanu și Miruna
Andriescu, Prefață de Mihai Coman, Cuvânt înainte de Annemiek Hoogenboom și
Alexandru Brăduț Ulmanu, Editura Polirom, Iasi, 2007.
5. Popescu, Cristian Florin, Manual de jurnalism I, Redactarea textului jurnalistic.
Genuri redactionale, Editura Tritonic, Bucuresti, 2003

Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Suportul de curs va fi distribuit studenţilor pe CD şi print, în format Word, pentru

accesare fiind necesar un calculator dotat cu pachetul Windows – office. Ar fi util, pentru
diverse aplicaţii, programul Adobe Reader, care poate fi downloadat gratuit de pe
internet. De asemenea, pentru o bună comunicare, devine necesară o conexiune la
internet, cel puţin pentru un schimb de informaţii prin e-mail.

Calendarul cursului
În programul de desfăşurare al activităţii didactice sunt prevăzute două întâlniri
directe cu studenţii în cursul semestrului. Din punct de vedere organizatoric, în prima
întâlnire studenţilor le va fi prezentat atelierul, scopurile acestuia, modul de desfășurare și
vor fi inițiați practic în materia primelor teme, respectiv identificarea, documentarea și
redactarea unor știri. Pentru întâlnirea a doua, se vor pune la curent cu materia întregului
curs, fiind capabili să pună întrebări, să solicite lămuriri, să inițieze subiecte de discuție și
dezbatere. Studenţii pot să solicite clarificări, să formuleze întrebări, despre curs sau
despre teme, inclusiv prin e-mail, pe toată durata semestrului. Pentru cea de-a doua
întâlnire, studenții vor avea jumătate din temele propuse efactuate și se va lucra împreună
cu tutorele la îmbunătățirea lor.

Politica de evaluare şi notare

Evaluarea în acest caz se va face pe baza activității practice depuse de student în
cursul semestrului. În acest sens, la sfârșitul unora din cursuri sunt plasate temele
corespunzătoare pe care studentul de are de efectuat pe parcursul perioadei. Aceste teme
vor alcătui un portofoliu pe care studentul îl va preda la sfârșitul semestrului. Acest
portofoliu, conținând diverse materiale jurnalistice originale, va constitui piesa principală
de evaluare. Studentul se va consulta, pe parcursul celor două întâlniri sau înafara lor,
prin email, cu privire la aceste teme, în privința subiectelor sau a modului de realizare a
lor.

Elemente de deontologie academică

Cazurile de fraudă, de copiat sau de de plagiat în elaborarea diverselor teme şi de
rezolvare a contestaţiilor se vor rezolva potrivit uzanţelor facultăţii. În rezolvarea temelor
solicitate, studentul va trebuie să ţină seamă de o serie de reguli deontologice ce ţin de
achitarea sarcinilor primite şi de redactarea propriu-zisă a textului. Astfel: temele primite
vor fi rezolvate potrivit cerinţei, studentul solicitând lămuriri, dacă este cazul; în
utilizarea unor informaţii, date, concepte, idei, cu obligativitate se va indica explicit sursa
utilizată, în caz contrar tema nefiind luată în considerare; temele se rezolvă individual,
munca în grup fiind acceptată justificat, cu acordul titularului de curs; temele identice sau
vădit asemănătoare vor fi considerate ca inacceptabile; cum la fel vor fi considerate
preluările necritice, masive, superficiale, neconcordante sau neadaptate cerinţei;

Studenţi cu dizabilităţi
Pentru studenţii cu dizabilităţi, se va identifica o soluţie de comun acord în vederea
asigurării egalităţii de şanse. Comunicarea va fi telefonică sau prin e-mail.

Strategii de studiu recomandate

Pentru asimilarea informaţiilor, a deprinderilor vizate şi pentru rezolvarea optimă a
temelor propun studenţilor următoarea strategie de studiu: mai întâi, va fi parcurs integral
suportul de curs, urmat, la nevoie, de solicitarea unor lămuriri de principiu în privinţa
cursului. Apoi, va urma studiul aprofundat, ce susţine şi rezolvarea temelor. Subiectul
temei trebuie identificat din timp, iar rezolvarea acesteia sau dificultăţile întâmpinate
trebuie aduse la cunoştinţa titularului de curs, pentru a stabili împreună o strategie de
lucru. În paralel, se va studia şi bibliografia recomandată.
Suport de curs
Cuprins
MODUL I
UNITATE 1: Introducere. Prezentarea obiectivelor, tematicilor și metodelor
specifice
UNITATE 2: Organizarea unei redacții de presă scrisă
UNITATE 3: Ştirea (I) – surse și tehnici de documentare
UNITATE 4: Ştirea (II) – documentare, redactare
UNITATE 5: Titlul și structura materialelor
MODUL II
UNITATE 6 : Relatarea
UNITATE 7 : Feature
UNITATE 8: Portretul
MODUL III
UNITATE 9 : Reportajul
UNITATE 10 : Interviul
UNITATE 11: Ancheta jurnalistică
MODUL IV
UNITATE 12: Dosarul de presă și campania de presă
UNITATE 13 : Editorialul și articolele de opinie
UNITATE 14 : Editarea
MODUL I

I. Cuprinsul modulului:
1. Introducere. Prezentarea obiectivelor, tematicilor și metodelor specifice
2. Organizarea unei redacții de presă scrisă
3. Ştirea (I) – surse și tehnici de documentare
4.Ştirea (II) – documentare, redactare
5. Titlul și structura materialelor

II. Obiectivele modulului

1. Înțelegerea și însușirea modului în care este organizată o redacție a unei instituții de
presă scrisă
2. Înțelegerea și însușirea conceptului de știre, ca gen jurnalistic de bază
3. Înțelegerea, însușirea și aplicarea principiilor formale de construcție a unei știri
4. Însușirea și aplicarea elementelor de conținut ale unei știri

III. Cuvinte cheie

Redacție, reporter, redactor, editor, secretar de redacție, piramida inverdată, lead,
structură, conținut, întrebări de bază
UNITATE 1

Introducere. Precizarea obiectivelor, tematicilor, metodelor și cerințelor specifice

Scop:
1.
 prezentarea obiectivelor atelierului
 a locului de desfăşurare (tehnică, oportunităţi, reguli de utilizare)
 prezentarea protocolului de desfăşurare şi a modalităţilor de realizare
 prezentarea modului de evaluare a activităţii studenţilor
2.
 definirea câtorva termeni de bază

Scopul atelierului este de a familiatiza studentul cu lecturarea presei scrise şi cu

profesionalizarea acestei activităţi; însuşirea unor tehnici şi metode de documentare, de la
cele mai simple până la cele mai complexe; deprinderea unor tehnici de redactare a
editare a textului jurnalistic specific presei scrise; scopul atelierului mai este de însuşire şi
exersare în condiţii cât mai apropiate de realitate a acestor tehnici.
Viitorul jurnalist, înaintea redactării primei lui ştiri, va trebui să conştientizeze trei
lucruri fundamentale pentru această profesie:
1. Cui se adresează – pentru cine scrie. Destinatarul său este un public ţintă cât mai
bine profilat şi, în principiu, cât mai numeros.
2. Ce îi oferă – evenimentul. Acesta trebuie să fie cât mai interesant şi de
actualitate.
3. Cum i se adresează – formula textului jurnalistic.
Mass-media: un serviciu de comunicare, „slugă la doi stăpâni”: realitatea cotidiană
(evenimentul) şi publicul.

Publicul - beneficiarul informării, ţinta, dar şi cumpărătorul (clientul) informaţiei

  trebuie să fie cât mai numeros – ca poată să fie numeros trebuie să fie
mediu din punct de vedere cultural, intelectual şi social
 are un orizont de aşteptare
 are nevoi şi trebuinţe specifice
 are un anumit nivel emoţional
În identificarea şi definirea publicului şi a unui interes comun se poate conta pe:
 proximitate spaţială (aici) – evenimentul petrecut aici poate interesa pe
cineva din apropiere
 proximitate temporală (acum) – ar putea interesa un eveniment petrecut
acum sau de curând
 proximitate socială – evenimentul petrecut în comunitatea apropiată, mai
restrânsă sau mai extinsă
 proximitate psiho-afectivă – tot ceea ce este legat de familie, copiii,
sănătate, impozite, preţuri, plăceri, distracţie, mâncare, etc.

Aşteptările publicului pot fi de mai multe categorii:

1. Aşteptări declanşate de instinct

- subzistenţa (salariu, preţuri, impozite, taxe etc.)
- nevoia de a lupta sau a domina (crime, război, competiţie, aventura, sport, risc
- plăcerea (sex, lux, confort, stil de viaţă)
- supravieţuirea (naştere, moarte, căsătorie, familie, copii, sănătate, securitate,
mediu, pericol. Etc.)
- integrarea în societate (familie, grup, comunitate, regiune, provincie, capitală,
popor, naţiune, rasă)
- autodepăşire (modele, vedete, mari personalităţi)
- fuga de sine (călătoria, emigrarea, jocul, ficţiunea, miraculosul, aventura,
drogurile, sinuciderea, etc.)

2. Aşteptări intelectuale
 - nevoia de repere (subiecte, situaţii şi oameni pe care cititorul le (re)cunoaşte şi
la care să se poată raporta
- nevoia de a descoperi (noul, ineditul, necunoscutul, neştiutul)
- nevoia de a înţelege (situaţii, fapte, evenimente, legătura dintre ele)
- nevoia de a folosi (tot ceea ce ţine de informaţiile utilitare)

3. Aşteptări afective (emoţionale)

- nevoia de a se emoţiona
- nevoia de a visa
- nevoia de a se teme, inspăimânta, infricoşa
- nevoia de a se linişti, calma, relaxa
- nevoia de a se proiecta

Evenimentul
Ce este nou? Ce este interesant? Ce este util pentru cititor?
Evenimentul - este un fapt considerat semnificativ din punct de vedere social, deci care
influenţează existenţa unui număr mare de oameni.

Informaţie vrs. propagandă: cei care au un scop predeterminat în descrierea realităţii,

produc propaganda; cei care au ca unic scop reflectarea realităţii, produc informaţie.
Evenimentele pot fi:
- majore – relativ puţine
- de importanta medie - cele mai multe
- lipsite de interes;
- reale
- proiectate (declaraţii, promisiuni, angajamente);
- create de media.
Domenii: Primarie, Poliţie, justiţie, învăţamânt, sănătate, Parlamant, guvern, presedinţie,
religie, moartea, sindicate, ONG, instituţii culturale, afaceri – finanţe, ştiinţă, mediu,
sport, timp liber, divertisment, întâmplări, catastrofe naturale, dezastre, greve,
manifestaţii, războaie, etc.
Modul de selectare şi de prelucrare a evenimentelor dă profilul/stilul publicaţiei.

Faptul divers – senzationalul, crima, violul, sexualitatea, exotismul, suspensul,

accidentele, incidentele, pitorescul, nimicurile stralucitoare, hobby-urile, excentricitatile,
vedete, etc.
Dicton: „Un câine care muşcă un preot nu este o ştire. Dar un preot care muşcă un
câine, iată o ştire”.

Textul jurnalistic - scriitura de presă: un mijloc de transport, fie pentru a transporta

evenimentul la cititor, fie pentru a-l transporta pe cititor la eveniment.
Stilul jurnalistic - între stilul literar şi cel ştiintific; împrumuta expresivitatea celui dintâi
şi rigoarea, obiectivitatea, răceala celui de-al doilea; o îmbinare a celor două
Uniformitate stilistica, standardizarea produsului jurnalistic scris.
Calităţile textului jurnalistic: concizie, accesibilitate, claritate, acurateţe, varietate.

TEME
IDENTIFICAŢI TREI SUBIECTE DE ŞTIRI: O ŞTIRE POLITICĂ, UNA SOCIALĂ ŞI
UNA SPORTIVĂ.
UNITATE 2

Organizarea unei redacții de presă scrisă.

Funcții și roluri într-o redacție de presă scrisă. De la tipar la online
În general, cu deosebirile de rigoare, orice instituţie de presă cuprinde trei
sectoare principale de activitate: departamentul jurnalistic (secții, sectoare, specializări,
rubrici, corespondenți), departamentul tehnic (secretariatul de redacție, secțiile foto,
grafică, paginare/tehnoredactare) şi departamentul economic-administrativ (costuri,
salarii, productivitate, profit, expediție/difuzare/retur, marketing).
Departamentul jurnalistic – redacţia – este nucleul, centrul vital al oricarei
instituţii de presă, indiferent de profil, în jurul căreia gravitează întreaga activitate a
instituţiei.
Departamentul jurnalistic este format din secţii, clasificate pe domenii (economic,
politic, administraţie, social, cultural, sportiv, monden, etc.), sau pe genuri (anchete, ştiri,
reportaje, fapt divers, etc.), zone geografice (local, naţional, internaţional). Fiecare secţie
este condusă de un şef de secţie.
Din punct de vedere structural, nicio redacție nu seamănă cu alta, existând o mare
varietate de organizare în funcție de tradiție, mărime, profil, etapă de dezvoltare etc.
Există câteva modele de organizarea a redacției. Astfel, după modelul francez clasic,
redacția este condusă de un redactor șef, secondat de un secretariat de redactie (nu același
cu secretariatul general din primul palier). Ierarhic inferior acestora, se află trei sectoare
principale de activitate, conduse de șefi de departamente: politica internă, social,
economie; informatii generale, cu eveniment, sport, “locale”; politica externă, care
girează și corespondenții din străinătate unde e cazul. În proximitatea acestor teritorii de
lucru, inferior ierarhic, mai sunt alte trei secții: reporteri-foto, documentare - arhivă,
culegere-corectură. Ponderea acestora a evoluat întimp și este diferită azi față de altădată.
În sistemul nord-american ierarhiile și structura sunt altele. Aici, editorul este
șeful executivului, care răspunde de toate activitățile publicistice ale ziarului, căruia,
implicit, i se subordonează directorul general și redactorul șef. Acesta din urmă răspunde
de conținutul tuturor paginilor editoriale. Imediat dup redactorul șef, autoritatea nr. 1 este
secretarul general de redacție. Acesta, la rândul lui, conduce zi de zi redacția, coordonând
culegerea și prelucrarea informațiilor, cu ajutorul șefilor de departamente, încadrați ca
redactori: redactorul știri; redactorul pentru știrile locale și pentru cele regionale;
redactorul pentru materiale perene; redactorul sportiv; economic; fotoredactorul;
redactorul de duminică etc.
Desigur, din nicio organigramă nu lipsesc reporterii, oamenii de teren. Ca regulă
generală, valabilă câdva, se stabilea raportul de un redactor la o mie de exemplare tiraj
zilnic, pâna la un tiraj brut de o sută de mii de exemplare. Când tirajele cresc, numărul
din colectivul redactional scade sub numărul de mii de ziare din tiraj.
Dintr-o perspectivă de ansamblu, în munca efectivă de redacţie, se disting două
mari tipuri de activităţi:
 reporterii – cei care adună informaţiile – jurnaliştii în picioare „debout”
 editorii – cei care prelucrează informaţiile - jurnaliştii de birou „assis”

Reporterul
Reporterul identifică, caută şi aduce spre publicare informaţii si evenimente de
interes public. Rolul său este:
 să se deplaseze la locul evenimentului şi să ia contact direct la faţa locului
 să adune cât mai multe informaţii prin: observaţie directă, interviuri (discuţii),
investigaţii proprii, documentare, etc.
 să verifice informaţiile obţinute
 să scrie texte pe baza informaţiile deţinute, să le pregătescă pentru publicare
Esenţa muncii reporterului constă nu în scrierea de texte, ci în căutarea şi
verificarea informaţiilor. Ceea ce scrie efectiv reporterul reprezintă doar o mică parte din
realitatea pe care el ajuns să o cunoască prin documentare. O mare parte din texte sunt
scrise la comanda editorului (şefilor), ca obligaţii de serviciu.
Ca om de teren, reporterul i se cer calităţi precum:
 uşurinţa în comunicare
 mobilitate (interioară și exterioară)
 socializare – capacitatea şi usurinţă de a stabili relaţii umane
 capacitate de dialog, de a intra în contact cu oameni foarte diferiti, proveniţi din
medii diferite
 Un bun reporter trebuie să aibă:
 curiozitate
 iniţiativă – în identificarea subiectelor şi în documentarea lor
 disponibilitate de a se deplasa eficient şi rapid în diferite locuri
 adaptabilitate – în situaţii neaşteptate, imprevizibile
 capacitatea de a lucra în ritmuri şi cu intensităţi diferite –în salturi
 ştiinţa dialogului, uşurinţa comunicării
Jurnalistul din presa de informare – generalist – prezintă subiecte variate (sociale,
economice, politice, fapt divers, etc.), făcând accesibilă (intermediind, facilitând) orice
informaţie unei mase mari de oameni.

Editorul
Editorul este personajul cheie dintr-o redacţie care:
 selectează, revizuieşte şi pregăteşte materialele pentru publicare
 ia decizii cu privire la conţinutul şi forma produsului mediatic
Deciziile sale privesc:
 ce corespunde profilului publicaţiei, postului etc.
 poziţia prioritară a unora dintre materialele selectate, în defavoarea altora
(deschiderea de ziar, poziţia în pagină, deschiderea emisiunii)
Tipuri de editori
Editori departamentali sau şefi de secţie: politică, economie, social,
administraţie, sport, juridic, etc.
Editori ai instituţiei: redactori-şefi, redactori-şefi adjuncţi, secretari de redacţie,
directori, manageri
Editori pe produse: pentru ediţie, program, pagină locală, regională, naţională,
internaţională, de dimineaţă sau de seară
Editori pe tipuri de activităţi: de gramatică –stilistica (corectură), de grafică, de
fotografie

Editorul de nivel mediu este un intermediar şi un negociator între reporteri, care

vor să-şi vadă materialele în poziţii cât mai favorizate, editorul altei secţii, care are
propriile interese şi priorităţi şi echipa managerială, care doreşte materiale vandabile,
costuri cât mici şi profituri cât mai mari.

Atribuţiile editorului:
 să dea subiecte reporterilor sau să indice teme şi evenimente pe care aceştia (pot)
să le urmărească, documenteze şi scrie
 să primească materiale (ştiri, relatări, anchete, fotografii, emisiuni, etc.) pentru a
le pregăti pentru publicare/difuzare
 să decidă locul materialului în pagină sau al emisiunii într-un program
 să decidă asupra titlului, subtitlului, şapoului
 să scrie editoriale, care reflectă poziţia instituţiei asupra unei probleme/eveniment
sau să delege această sarcină unor specialişti, din redacţie sau colaboratori
Sarcini
 să citească toate materialele/articolele pentru a le ierahiza şi îmbunătăţi
 adaptare la stiluri şi teme diferite, pentru a găsi rapid cuvântul, unghiul, titlul
potrivite
 păstrarea constanţei stilistice consacrate de instituţia respectivă
 asigurarea pregnanţei în raport cu alte instutiţii
 echilibrul intre individual şi general, definitoriu şi conjunctural, imediat şi global

Recomandări:
 întocmirea unei agende a subiectelor de ştiri
 un dosar de idei cu subiecte posibile
 asigurarea unei variaţii în privinţa continuţului ziarului, emisiunii
 reporterul potrivit la subiectul potrivit
 instruirea reporterilor şi contactul permanent cu ei
 rescrierea articolelor când e necesar

Deosebiri între presa scrisă şi cea online:

- de tradiţie – prima are sute de ani, cea de-a doua circa un deceniu de viaţă
 - de conţinut – printul are conţinut şi memorie fixe, amendabil prin emiterea de
ediţii succesive; online-ul este mobil, up-databil, arhivabil într-un mod
compact
- de structură narativă a articolelor şi publicaţiilor – liniară, omogenă, clasică
în cazul printului; asimetrică, neliniară în cazul online-ului
- ca modalităţi de exprimare şi prezentare – posibilităţi tehnice şi grafice
limitate pentru presa scrisă, deschise în cazul online-ului şi în progres
exponenţial în pas cu cel tehnologic
- modul de acces şi consum – citirea ziarului face încă apanajul generaţiilor de
mijloc şi cele mai vechi; online-ul intră în obiceiurile generaţiilor mai tinere şi
medii tinere

La în începuturile online-ului, n-a existat o diferenţă între cele două conţinuturi,

dimpotrivă, ele coincideau, diferenţa făcând-o doar suportul. Tendinţele sunt însă de
realizare a unei delimitări nete în privinţa modului prezentare a informaţiilor, a implicării
cititorului în actul de consum. Instituţiile nou apărute ca forumul sau bloggul fac parte
din viaţa online-ului şi măresc nivelul de interactivitate, captând atenţia publicului. Un
avantaj, deocamdată, al online-ului este şi accesarea gratuită.
Categorii de presă online
- site-urile ziarelor - majoritatea ziarelor tipărite au şi ediţie online, diferită sau
nu de ediţia print; reprezintă principala rezervă a online-ului
- portalurile specializate în ştiri şi divertisment – la urma urmei, cea mai pură
formă de jurnalism online, neexistând o replică într-un alt format al acestui
conţinut; deci, informaţiile sunt structurate în exclusivitate pentru un format
specific, cu toate beneficiile ce decurg din asta.
Numitorul comun al celor două forme de jurnalism care este şi rămâne şi textul,
care este fundamentul. Din acest motiv, presa scrisă este principala sursă de recrutare a
personalului pentru online, cele două meserii fiind, deocamdată, interşanjabile. Nu de
puţine ori chiar, în presa românească, aceiaşi jurnalişti asigură funcţionarea celor două
sisteme, pe cât de complementare, pe atât de concurente.
Recomandări pentru presa scrisă pentru a supravieţui în bună vecinătate/concurenţă cu
online-ul, fără a se exclude:
- într-un sistem modern, web-ul trebuie să ocupe un loc central, relatarea să se
facă de pe platforme multiple, dar printul să fie finalul unui întreg proces, nu
începutul lui
- trebuie identificat un domeniu, un tip de cititor, o nişă eventual pe care ziarul
poate rămâne şi dezvolta; se presupune că vor supravieţui ziarele foarte
distinct specializate
- ediţia tipărită (print) trebuie să aibă un conţinut unic, dictinct, nereplicabil în
online sau altcumva
- într-o societate cu informaţie (tot mai) abundentă, vor conta jurnaliştii care
selectează, ordonează, ierarhizează şi contextualizează informaţiilor,
indiferent chiar de formatul în care lucrează
- reportajele (de ex.) pot fi (trebuie să fie) în timp real cu implicarea cât mai
aplicată şi profundă a cititorilor
- încurajarea inovaţiilor şi a ideilor nonconvenţionale – brainstrorming forţat,
rezervarea a 20% din timpul de lucru al angajatului pentru proiecte şi idei
personale
- comunicarea permanentă cu cititorii – chiar dacă acesta lucru este mai dificil
decât în cazul online-ului, legătura cu cititorii nu trebuie pierdută
- construirea de (mini)comunităţi în jurul ziarului, a diferitelor secţiuni sau a
unor personalităţi ale acestuia – prin iniţiative, acţiuni, serbări, festivaluri ce
sunt organizate sau sponsorizate de ziar; exploatarea capitalului de simpatie al
unui ziarist sau personalitate apropiată publicaţiei.

Temă
Identificați structura de personal a unui ziar cunoscut (local sau național), reproducând
și descriind organigrama instituției respective
UNITATE 3

Ştirea (I) – surse și tehnici de documentare

Definiţii:

Știrea
- este lucrul pe care îl aflu azi şi pe care ieri nu îl ştiam
- este ceea ce jurnaliştii decid că este o ştire
- este faptul care îi face pe oameni să stea de vorba între ei
- este o marfă perisabilă. Nimeni nu este interesat de ştirile de ieri
- este o primă avizare a unui lucru întâmplat recent
- este, în esenţă, relatarea pur şi simplu nu a unui simplu fapt de actualitate, ci
a unui eveniment, adică a unui fapt socialmente semnificativ, a cărui
cunoaştere este necesară pentru întelegerea istoriei în derularea ei zilnică
Știrile comprimă toate activităţile curente care au un interes uman general, iar cea mai
bună ştire este aceea care îi interesează pe cei mai mulţi oameni.
Știrea se referă la tot ce priveşte bunăstarea publică, la tot ce interesează sau instruieşte
un individ în relaţiile, activitaţile, opiniile, calităţile sau comportamentele sale.
Știrea trebuie sa fie originală, distinctivă, palpitantă, unică, curioasă, cu umor, aptă să
facă să se vorbească despre ea (Joseph Pullitzer).
- ştirea e ca îngheţata: dacă n-o mănânci repede, se topeşte
- informaţia de presă trebuie să fie: importantă, interesantă, nouă şi adevărată.

Ştirea este răspunsul la câteva întrebări esenţiale: cine, ce, când, unde, de ce şi
cum, dintre care primele patru sunt obligatorii, iar ultimele două pot fi facultative, după
caz.

Cerinţe ale ştirii:

Obiectivitatea – lipsa de implicare, poziţia neutră a jurnalistului în raport cu faptele
prezentate; textul scris întotdeauna la persoana a III-a.
Obiectivitatea se poate obţine prin:
 - informaţii corecte
- citarea explicită a surselor
- prezentarea egală a poziţiilor tuturor părţilor implicate
- neutralitatea autorului ştirii
- utilizarea unor verbe ce asigură distanţarea (a declara, a susţine, a pretinde, etc.)

Coerenţa – urmărirea consecventă a unui fir călăuzitor de-a lungul întregii ştiri;
menţinerea unui fir logic al comunicării; urmărirea unităţii de înţeles;
O ştire prezintă întotdeauna un singur fapt important şi, eventual, altele secundare.
Important este unghiul de abordare: din mai multe fapte şi înlănţuire de detalii,
se va alege cel mai important aspect al subiectului, ceea ce este esenţial de ceea ce poate
fi considerat detaliu. Unghiul de abordare este fascicolul care luminează faptele,
perspectiva care le ordonează. Alegerea unghiului de abordare depinde de complexitatea
subiectului, de politica editorială a instituţiei, de publicul pentru care se scrie, indicaţia
şefului, etc.

Concizia – maximum de informaţie în minimum de cuvinte sau acelaşi lucru în cât mai
puţine cuvinte. Textul va fi scris în propoziţii şi fraze scurte, într-o topică cât mai simplă
şi mai firească.
Claritatea – informaţii clare, idei simple, cuvinte obişnuite. Oricare cititor trebuie să
înţeleagă imediat mesajul transmis prin intermediul ştirii.

Indiferent de secţia sau profilul jurnalismului, munca editorială într-o redacție

urmează trei etape: colectarea, selecţia şi prelucrarea informaţiilor.

Colectarea

Colectarea informatiilor se face atât în interior,pe baza semnalelor care sosesc în

redacție, agenți economici sau medii de informare adiacente (semnale de la cititori,
scrisori, telefoane, vizite la redactie) cât si în exterior, adică „pe teren”. O importantă
parte dintre informatiile obținute sunt programate, izvorăsc din rutina zilnică, din
funcționarea sistemului, din evenimente anunțate: relațiile cu sursele instituționale
(instituții administrative, ONG-uri, societăți comerciale, conferințe de presa, din relațiile
publice, de la purtători de cuvânt, instituții sociale, culturale, educative, sindicale,
patronale, alte surse personale. După ce au fost recepționate semnalele de la surse,
evenimente potențiale solicită, după caz, deplasarea în teren a reporterului, dar ieșirea în
teren se poate face pentru completări de informații, fotografii. Adevărata ieșire pe
reporterului, la fața locului, se produce însă cu ocazia unor evenimente majore
neprevăzute și neplanificate (accidente, catastrofe naturale, conflicte sociale, scandaluri
etc.). De multe ori, reporterul plecat pe teren descoperă evenimente mai importante de cât
cele pentru care a făcut deplasarea.

Sintetic, informaţiile pot să provină de la următoarele tipuri de surse:

a. agenţii de presă, alte instituţii specializate în difuzarea informaţiilor precum institute de

sondare, centre de documentare, biblioteci, arhive

b. informaţii aduse de angajaţii instituţiei

c. colaboratori constanţi sau ocazionali

d. alte instituţii mass-media, în scop de autoverificare

e. informaţii primite de la cititori

f. birourile de presă ale diverselor instituţii administrative, guvernamentale, culturale,

partide, ONG, reprezentanţe diplomatice, etc.

În această etapă, o problema majoră și responsabilă a pregătirii informatiei pentru

tipar este verificarea, atât la sursa originară, cât și prin alte surse, numită verificare
"încrucișată", în scopul confirmării veridicității datelor și eliminării distorsiunilor de
documentare. Verificarea este ușurată dacă reporterul cunoaște sursa și a avut relații
anterioare cu aceasta. Potrivit lui Jean Charon, (Les médias, les sources et la production
de l`information, Québec, 1991), jurnaliștii buni trebuie să acorde credit unei surse dacă
îndeplinește următoarele criterii:
Teme
Redactaţi următoarele tipuri de ştiri, după ce v-aţi convins că subiectul este de
actualitate şi de interes, că unghiul de abordare este cel potrivit şi că subiectul nu a fost
deja reflectat în presa de actualitate:
- o ştire de proximitate spaţială (blocul, strada, oraşul, etc.)
- câte o ştire politică, locală şi naţională
- o ştire din învăţământ
UNITATE 4

Ştirea (II) – documentare, redactare

Selecția informațiilor
În general, jurnalistul aleargă mult, caută peste tot, colectează și mai mult, dar
alege puțin. Selectarea informațiilor o face primul chiar cel care le-a colectat, dar nu
numai el. În acest proces se implică și alți componeți ai redacției, din diferite
departamente, sub supravegherea responsabililor de rubrici, a redactorilor-șefi și a
secretarilor de redacție, a altor responsabili tehnici. Atfel sunt eliminate subiectele slabe
sau incomplete, inoportunitățile, pseudoevenimentele. Sunt căutate noutatea, interesul
public, semnificația reverberantă, beneficiarii constanți și sunt eliminate informațiile
cenușii, plate, marginale și, pe cât posibil, "umplutura". Selecția mai presupune realizarea
unui echilibru, pentru fiecare pagina și în ansamblu, între informație și interpretare, între
text si imagine, între general și particular, între rubrici tematice de interes general și
rubrici specializate, între informație serioasă și divertisment, între publicistic și publicitar.

Sedinţa de redacţie
Condusă de director sau de redactorul-şef, şedinţă de redacţie este locul de
pregătire, de dezbatere, de arbitraj şi de luare a deciziilor, de analiză a ediţiei anterioare şi
reuneşte şefii de secţie, editorul, secretarul de redacţie. Deciziile privesc subiectele,
conţinutul ziarului, repartizarea pe secţii, mărimea şi ierarhia materialelor publicistice,
locul lor în ziar, responsabilitatile, orele de predare a materialelor. In continuare, după
caz, fiecare secţie, serviciu, departament decide ierarhia complementară, iar şeful de
secţie mediază între redactori, împarte responsabilităţi. Editorul – secretarul de redacţie
stabileste forma finală. Autonomia redactorului – reporterului este limitată: el propune
subiecte, dar nu poate influenţa decizia finală.

Selectarea ştirilor
 Ştirea este prezentarea unor fapte noi şi relevante într-o ordine şi într-un limbaj
cât mai adecvat lecturii, care să informeze şi să trezească în acelaşi timp interesul.
O ştire este o «poveste».
Studiile arată că jurnaliştii cu experienţă ierarhizează ştirile într-manieră similară.

Criterii de selecţie a ştirilor:

Frecvenţa: cât de recent este evenimentul despre care se scrie

Pragul de pornire: nivelul pe scara importanţei pe care trebuie să-l atingă evenimentul
pentru a fi remarcat
Claritatea: ştirea trebuie să aibă claritate şi să fie uşor de înţeles
Însemnătatea: articolul trebuie să fie relevent pentru cititor
Consonanţa: ştirea pregăteşte un eveniment aşteptat
Impredictibilitatea: măsura în care un eveniment poate/nu poate fi prevăzut
Continuitatea: subiectul poate fi continuat un timp oarecare
Compoziţia: un material este ales pentru că valorizează şi alte articole
Referirea la naţiuni de elită: unele popoare, locuri apar mai des ca altele
Referirea la persoane de elită: evenimente din viaţa oamenilor celebri sau foarte
cunoscuţi
Referirea la persoane: ştiri centrate asupra oamenilor
Referirea la lucruri negative: ştirile negative sunt mai frecvente de cât cele pozitive
deoarece îndeplinesc mai multe dintre criteriile enumerate.

Criterii intrinseci de selecţie a ştirilor:

Impactul – ştirea afectează mulţi oameni, are anvergură şi provoacă impresie
Actualitate – informaţiile trebuie să fie recente, raportate la concurenţă şi la alte forme
de presă, cum ar fi televiziunea sau presa online; contează timpul scurs de la producerea
eveimentului la apariţia lui în presă
Exclusivitatea – întîietatea publicării unei ştiri în dauna concurenţei; „primii” sau
„singurii”
Oameni neobişnuiţi – vulnerabilităţi, slăbiciuni, eşecuri – cele mai întâlnite în presă
Conflicte – de la războiul propriu-zis, până la diverse polemici şi dispute din viaţa
publică
Neprevăzutul – produc un efect puternic emoţional cititorilor
Subiectele zilei – a urmări subiectele de cel mai mare interes în rândul publicului
Aproprierea geografică şi de domeniu – ştiri din proximitatea spaţială şi profesională
Accesibilitatea – jurnaliştii preferă din două evenimente, de obicei, pe cel mai simplu de
inţeles şi de explicat publicului larg, lăsând revistelor de specialitate să prezinte fapte
sociale şi politice complicate.

Criterii extrinseci de selecţie a ştirilor:

Identitatea de marcă – jurnaliştii trebuie să ţină cont de profilul cititorilor publicaţiei, de
profilul publicaţiei înseşi şi de legătura care există între cele două entităţi. Identitatea de
marcă se cultivă, solicită investiţii
Concurenţa – ziarele concurează cu alte ziare, dar şi cu radio-ul şi televiziunea; există şi
o concurenţa pe eveniment, aceea de a prezenta mai bine decât alţii acelaşi eveniment.
Valorile de producţie - spaţiul, timpul şi bugetul;

Ştirile – din perspectiva operațiunii de redactare:

 trebuie recunoscute imediat ca ştiri – după loc, după formă, după conţinut
 sunt înţelese imediat – cititorul este introdus imediat în acţiune
 sunt simple, clare, directe – se ataca direct, fără ocolişuri şi introduceri
 sunt dramatice şi atrag atenţia – cititorul trebui captat în câteva secunde şi o frază
 reflectă fapte – prezintă nu comentarii, nu opinii, ci evenimente
 trebuie să fie echidistante – echilibru, obiectivitate, verificare
 răspund la întrebările fundamentale – cine, ce, unde, când, de ce şi cum

Temă
Redactați câte o știre din următoarele domenii: administrație, sănătate, sport, cultură
UNITATE 5

Titlul și structura materialelor

Titlul e întâia marcă a unui articol, prima reclamă şi vitrina lui.

Scopul titlului – este de a spune despre ce e vorba în articol, a-l rezuma, dar şi de a-i face
vânzare în modul cel mai clar şi concis.
Caracteristici şi cerinţe ale titlului :
- să fie în concordanţă cu conţinutul
- să fie acceptabil din punct de vedere legal (ne-insultător şi ne-calomnios)
- să nu fie ambiguu
- să fie obiectiv şi echilibrat
- să fie conţină cuvinte scurte şi dinamice
- să atragă sau să incite
- să fie uşor de citit
- să fie uşor de înţeles
- să arate bine din punct de vedere grafic
- să fie vioi
- să fie concis
Titluri:
- de tip rezumativ – încearcă să surprindă într-o formulă cât mai succintă şi exactă
conţinutul principal al articolului
- de tip inspirat – încearcă să incite, să atragă, să suprindă, să atragă atenţia prin formulări
căutate şi inspirate (inclusiv licenţe lingvistice, jocuri de cuvinte, calambururi).

Idei de titlu:
- folosirea numelor – ţinteşte, individualizează, personalizează
- folosirea declaraţiilor – declaraţiile cele mai mai importante, mai percutante
- ideea de bază – sublinierea mesajului principal al materialului
- calambururile şi jocurile de cuvinte – se reţin uşor, nu se uită
- perspectiva – titlul poate face şi proiecţii în viitor
În titlu se pot utiliza prenume şi porecle, elemente de argou (mai ales în tabloide), dar şi
formule şi asocieri inedite de cuvinte, licenţe sau calambururi, evitând vulgaritatea, (în
ziarele de format mare).

Compoziţia titlului
- se vor utiliza cu predilecţie verbele
- verbele se vor folosi la diateza activă, mai mult decât la diateza pasivă
- enunţurile trebuie să fie pozitive şi nu negative
- se va evita, pe cât posibil, utilizarea verbului «a fi»
- trebuie acordată atenţie la despărţirea rândurilor (pentru a evita situaţiile penibile,
absurde sau ilizibile)
- trebuie ţinut cont de împăturirea ziarului pe raft şi modul cum aceasta separă
cuvintele din titluri sau literele din cuvinte

Punctuaţia şi ortografia titlului

- fără semnul întrebării în titlu – acesta oferă răspunsuri, nu întrebări
- semnul exclamării – folosit ca excepţie nu ca regulă şi justificat
- în cazul ghilimelelor se va indica sursa, pentru evitarea confuziilor (ironia)
- cratima se va folosi ca subtitut al predicaţiei sau ca semn de pauză
- virgula se va evita, atât cât este posibil
- punctul nu se foloseşte niciodată
- în mod excepţional şi justificat, se pot folosi licenţe, expresii incorecte din punct de
vedere gramatical, forme asociative inedite, fie ilogice, fie absurse, dacă transmit indirect,
prin inducţie sau hazliu, un mesaj simpatic sau ironic sau comercial

Supratitlul se aşează deasupra titlului principal – introduce, pregăteşte enunţul principal

din titlu
Subtitlul se aşează sub titlul principal – completează, finalizează şi detaliază ideea din
titlul
Este recomandat a se evita folosirea aceloraşi cuvinte şi expresii în titlu şi în enunţuriel
secundare de tip supra sau subtitlu. Se folosesc în titluri deopotrivă literele majuscule şi
minuscule, de preferat majusculele, cu corp de literă mărit în funcţie de profilul ziarului,
tradiţia şi cultura acestuia, însemnătatea materialului. La titluri şi mai ales la cele bune se
va evita excesul de prelucrare grafică (cosmetizarea), aceasta putând disturba, bruia
perceperea mesajului esenţial.

Tipuri de ştiri:
- ştirea de agenţie
- ştirea scurtă - lipsesc răspunsurile la întrebările cum şi de ce
- ştirea completă – mesaj esenţial complet, răspunsuri la întrebările cum şi de ce schiţate,
detalii de context, citate din surse
Piramida răsturnată: prezentarea celor mai importante informaţii în partea de început a
ştirii, urmate de date explicative, informaţii secundare şi de context şi alte amănunte. Are
menirea de a atrage şi a capta atenţia cititorului chiar din primul enunţ. Este soluţia
adecvată ritmurilor alerte ale modernităţii într-o societate în care informaţiile abundă.

Părţile ştirii:
Cele trei părţi esenţiale ale unei ştiri scrise sub forma piramidei răsturnate:
Lead-ul – introducerea sau capul ştirii;
Corpul ştirii - dezvoltă informaţia din introducere;
Final – partea de încheiere;
Lead-ul (atacul - primul paragraf) – reprezintă nucleul informativ, ce sintetizează
principalele informaţii. El trebuie să fie atât informativ cât şi incitativ. În esenţă, lead-ul
trebuie să capteze atenţia cititorului şi să îl incite la lectură.
Corpul ştirii conţine date care explică şi aprofundează introducerea, explicaţiile care
ajută la situarea evenimentelor în context şi o serie de date secundare care întregesc
imaginea faptului. Background-ul îşi are locul tot în această zonă a ştirii.
Finalul - fixează evenimentul în mintea cititorului. Când este posibil, e preferabil să fie
memorabil.
Valorificarea informaţiei
 Textul scris de jurnalist, într-un editor de text, contorizat ca număr de semne, este
trimis prin reţea la editare şi paginare, unde intră în competenţa editorului – secretarului
de redacţie. Acesta trebuie să pună în valoarea informaţia prin ierarhizare, titrare,
ilustrare, proeminență în pagină (jurnal). Textul editat va ajunge la tehnordactor-
machetator, care va face punerea în pagină, fiind responsabil de aspectul vizual al
acesteia. Munca lor se desfăşoară în DTP (Desktop Publishing).

TEME
IDENTIFICAŢI CINCI TITLURI DIN PRESA SCRISĂ ROMÂNEASCĂ PE CARE LE
CONSIDERAŢI INSPIRATE
MODUL II
I. Cuprinsul modulului:
1. Relatarea
7. Feature
8. Portretul

II. Obiectivele modulului

1. Înțelegerea și însușirea conceptului de relatare jurnalistică
2. Abilitatea de a documenta, concepe și redacta o relatare
3. Înțelegerea și însușirea conceptului de feature
4. Abilitatea de a documenta, concepe și redacta un feature
5. Înțelegerea și însușirea conceptului un portret jurnalistic
6. Abilitatea de a documenta, concepe și redacta un portret jurnalistic

III. Cuvinte cheie

Gen jurnalistic mediu, eveniment, „la fața locului”, relatare, reporter, documentare,
feature, tipuri de feature, portret jurnalistic, structură
UNITATE 6

Relatarea

Este genul publicistic de informare care permite prezentarea pe larg a informatiilor despre
un eveniment
 stire complexa, elaborata, despre un eveniment care a avut o dezvoltare in
timp
 o poveste, o naratiune
 scrisă la persoana a III-a
 între ştire şi reportaj, ca intindere
 prezintă fapte reale
 stil obiectiv
 știre extinsă
 presupune prezenta pe teren a jurnalistului, documentarea la faţa locului.
Genul de informare situat ca intindere între ştire şi reportaj care permite prezentarea
pe larg a informaţiilor despre un eveniment printr-o selecţia impusă de unghiul de
abordare, dar şi de cunoaşterea evenimentului de către jurnalist şi cititor.
Utilizata în mod curent, în toate domeniile: politic, economic, sportiv, cultural, externe,
local sau regional
Unelte: carnetul de note, reportofonul, aparatul foto, agenda.
Atentia este concentrată asupra elementelor de noutate: cine participă şi cine sunt,
ce acţiuni au întreprins. Conține multe informaţii, amănunte, detalii, la care se adaugă
dosare de presă, textul discursurilor.
Reporterul va selecta, ierarhiza, va pune în scena, într-o structură narativă ce scoate în
evidenţă ceea ce e nou şi important pentru un public neimplicat direct.

Etape:
- predocumentarea : tot ceea ce se poate sti dinainte despre participanți, obiect,
circumstanțe
 - documentarea: participarea la eveniment – urmarirea lui; demers investigativ
complementar
- postdocumentare: pasaje de context (background), integrarea informațiilor și
raportarea la alte informații

Tipuri
Conferinţe de presă, de reținut:
- nume, titlu, calitatea invitaţilor, a intervievenţilor
- substanţa intervenţiilor
- informaţii şi explicaţii preluate din răspunsurile la întrebările jurnalisţilor şi
discuţii
Reuniuni deliberative: consilii Municipale, adunări parlamentare, reuniuni de partid,
sindicale, AGA. De reţinut:
- dezbateri şi înfruntări
- decizii luate
- voturi exprimate
- reactii, modificari anuntate
- proiecte adoptate
Ceremonii: celebrări, decoraţii, inaugurări. De reţinut:
- personalităţile prezente
- absenţe importante
- luări de cuvânt semnificative
- desfăşurarea
- incidente
Congrese : partid, sindicate, organizaţii profesionale, manifestaţii de strada. De reţinut :
- motive, ora, loc, durata
- evaluare participanti
- sloganuri,
- incidente
- discursuri
- urmari, consecinte
Evenimente neasteptate : accidente, catastrofe, fapt divers. De retinut:
- loc, timp
- natura si cauza evenimentului
- autori
- victime
- martori
- agresiuni
- bilant
- urmari posibile
Intâlniri sportive : rezultate, faze momente importante
Procese, audieri judiciare
Spectacole : filme, piese teatru, concerte, varietăți
Citare : direct și complet, parțial, parafrază

Structura
Relatarea simpla : lead (atac) – rezumatul știrii, corpul relatării - detalii, explicaţii,
informaţii secundare; încheierea
Relatarea complexă: atac iniţial – se enunţă toate temele şi elemente de localizare; corpul
relatării – dezvoltarea fiecarei teme, paragraf final.
Important : unghiul de abordare, atacul original

Recomandări
- numele eroilor, clar cu litere de tipar
- nu părăsiţi locul înainte de încheierea evenimentului
- materialul să răspunde tuturor întrebărilor cititorului
- selectaţi elementele vii, specifice
- definiţi termenii noi, necunoscuţi ce apar în relatare
- relataţi esenţa evenimentului, nu povestiţi
- realizaţi atribuiri complete (nume, funcţii, denumiri, rapoarte)
- selecţia citatelor; nu faceţi stilizări, decupări, deformări prin extrageri din context
 - descrieţi acţiunile, comportamentul, ţinuta, nu-i caracterizaţi în situaţii
conflictuale, realizaţi echilibrul prin redarea opiniilor celorlalte părţi
Relatarea este un gen jurnalistic frecvent întâlnit în paginile ziarelor. Salvarea faţă de
o a numită rutină poate veni prin interesul stârnit de tema aleasa şi prin alegerea unui
unghi de abordare original sau inedit. În acest fel, aşa cum o ştire dezvoltată se poate
transforma în relatare, o relatare, la rândul ei, poate deveni punct de plecare pentru
reportaj.

TEME
REALIZAŢI O RELATARE DE LA UN EVENIMENT PUBLIC LA CARE AŢI FOST
MARTOR
UNITATE 7

Feature-ul în presa scrisă. Formate și structuri specifice

Un gen jurnalistic de graniță ce definește un articol informativ, dar care poate

avea și valoare de divertisment, prin care autorul transmite cititorului, într-un limbaj
plastic, uneori literaturizat sau neconventional, ceea ce a trăit şi aflat prin observaţie
directă sau prin alte mijloace de documentare în legatură cu un anumit subiect.

Un reportaj este întotdeuna feature, dar un feature nu este neapărat un reportaj.

Ştire vrs. Feature

- o știre informează despre subiecte sau evenimente noi, importante, inedite şi
relevante pentru comunitate
- un feature – trebuie să fie interesant sau să ofere divertisment : pot descrie o
persoana, un loc, o idee, nu atât evenimente
Organizarea articolului: nu piramida inversată
Scriitura : libertate mai mare în limbaj
Ştirile atrag, feature păstrează.

Structura
Două tipuri (E.R. Hutchison):
 tehnica interesului în suspensie: un lead de captare urmat de paragrafe explicative
succesive
 tehnica deal-vale (pt. articole mai lungi): între lead şi final (concluzie) se află
“dealuri” de informaţie (exemple, anecdote, ilustraţii) şi “văi” de informaţie
(informaţii şi explicaţii date de reporter)

Observaţia – feature este în principal descriere, ceea ce necesită reporterului un bun

spirit de observaţie. Feature trebuie să surprindă esenţa şi spiritul lucrurilor. Jurnalistul va
fi atent la ambianţă, culoare, sunet, miros, fizionomie, gesturi.
Limbajul va fi simplu, în propoziţii directe şi concise, asemenea celuia utilizat pentru
ştire. Faţă de aceasta diferă doar organizarea materialului documentar şi faptul că se
bazează mai ales pe descriere.

Tonul – spre deosebire de ştire, care utilizează un ton neutru şi uniform, în feature
jurnalistul este liber să aleagă tonul cel nimerit subiectului (asemenea reportajului). Tonul
poate fi direct, serios, ironic, satiric, umoristic, romantic, nostalgic, melancolic,

Recomandări practice:
- descrieţi acţiunile oamenilor
- lasăţi personajele sa vorbească
- nu exageraţi cu amănuntele oferite direct de autor. Lasati actiunea si dialogul sa duca
articolul
- nu lasaţi articolul să lâncezească
- nu complicaţi lucrurile
- implicaţi cititorul
- nu dezvăluiţi totul dintr-o dată

Tipuri
Profiluri: sunt surprinse caracterul, spiritul, stilul subiectului; subiecţii trebuie să fie
persoane interesante, excentrice, deosebite, destine ieşite din comun prin success,
depăşirea unui obstacol/handicap, cariere de exepţie; feature nu este un CV, cit trebuie să
suprindă pasaje relevante, momente semnificative din viaţa eroului.
Articole de culoare: completează o ştire hard pe aceeaşi temă/subiect, asigurând
descrierea şi culoare specifică a ştirii pe care o secondează.
Articole de context (backgrounders) – furnizează date şi informaţii care ajută la
înţelegerea contextului de desfăşurare al unui eveniment. Acestea prezintă istoricul acelui
eveniment, care poate fi o comemorare sau aniversare a unui eveniment istoric important,
pot fi de celebrare sau aniversare a unui personaj istoric sau persoane celebre sau ajunse
celebre.
Ştiri features : se refera la un fenomen, situatie, stare de fapt, curent, nu la un eveniment,
cum se întâmplă în cazul ştirii. Poate fi o descoperire sau munca de căutare a acesteia, o
inventie.
Articole de interes uman: prezintă situatii excepţionale, un episod anume din viaţa unui
om, fără a-şi propune să realizeze profilul acestuia.
Articole amuzante: concursuri de mâncat, recorduri, serbări hazlii, etc
Aventuri: prăbusire unui avion, o escaladare
Articole de calendar – de sezon Crăciun, Paşti, Mărţişor
Articole explicative: despre asociatii, grupuri, curente de opinie,
Articole utilitare: cum să cumperi o casă, un circuit turistic, cum să faci economii.

TEME
CĂUTAŢI ÎN PRESA AUTOHTONĂ MODALITĂŢI DE UTILIZARE A FEATURE-LUI,
ILUSTRÂND PRIN CÂTEVA EXEMPLE. SCRIEȚI UN FEATURE ORIGINAL DUPĂ
MODELUL DIN SUPORTUL DE CURS
UNITATE 8

Portretul

Poate fi:
Un reportaj despre o persoană (M. Voirol), dar şi “o anchetă asupra unei persoane” (M.
Mencher)
Un discurs narativ în care acumularea informaţiilor nu vizează fapte, ca în reportaj,
anchetă, ci realizarea unui tablou despre despre calităţile, însuşirile, consecinţele faptelor
unui personaj (erou) al naraţiunii.

Portretul jurnalistic este un gen publicistic de informare reprezentând o naraţiune

centrată în jurul unui subiect uman (sau animat), deosebindu-se astfel de descriere, care
surprinde un peisaj, o activitate, un loc, etc. nonanimat.
Portrete sau mini portrete pot fi biografia, şapourile biografice, utilizate la interviuri sau
alte materiale, background-urile folosite în anchete sau interviuri.
În majoritatea cazurilor, subiecţii portretelor jurnalistice sunt personalităţi politice,
culturale, sportive, mediatice, culturale.
Portrete se fac în situaţii precum: numiri în funcţie, demiteri sau demisii, alegeri, premii,
distincţii, lansări de carte, expoziţii, vernisaje, etc.
Subiecţii portretelor pot fi, mai rar, şi oameni obişnuiţi, fie când sunt surprinşi în situaţii
excepţionale, fie când se doreşte a se căuta persoane reprezentative pentru microgrupuri
sociale, subiectul fiind perceput ca un model al comunităţii sale, meseriei practicate sau
al modului de viaţă.

Rostul social al portretului:

- de model – de aceea articolele de acest tip au mare căutare în ziare şi reviste
- de element valorizant – de comparaţie în ierarhiile pe care cititorii le fac
- de proiecţie utopic identitară şi de evaziune – în cazul prezentării unor mari actori,
vedete, prinţi, prinţese
Metode de documentare şi realizare
Împrumuturi:
- din sociologie – elemente de anchetă de personalitate
- din literatură – din portretul beletristic
- din alte genuri jurnalistice: interviul-portret, descrierea, reportajul, reportajul
monografic, îmbină obiectivitatea unor genuri cu subiectivitatea altora
Documentarea poate urmări:
- desfăşurarea faptelor în ordine cronologică – CV, informaţii oficiale existente în agenţii
de presă, birouri de presă – nu necesită obligatoriu contactarea subiectului
- fişă de personalitate (dosar): cuprinzând reacţii, declaraţii, opinii, poziţii, atitudini
referitoare la un caz
- un singur aspect (dimensiune) a personalităţii, dar în profunzime – e necesară abordarea
directă a subiectului
- o abordare complexă a întregii personalităţi – idem

Documente la îndemână folosite în documentare:

- CV-uri
- Dosare şi fişe de persoane şi de probleme
- Bază de date de agenţie
- Fotografii, filme,
- Albume fotografice
- Dosare de presă - declaraţii, articole, interviuri

Surse umane utilizabile:

- membrii de familie
- prieten
- colegi de serviciu, şefi
- foşti colegi de şcoală, profesori
- vecini

Întâlnirea directă cu subiectul permite:

 - cunoaşterea cadrului: decor, stil, mobilier, bibliotecă, mod de viaţă, mărci ale
personalităţii, comportament
- obţinerea directă de informaţii prin întrebări succesive – de la detalii exterioare,
până la cele interioare şi detalii intime
- verificarea datelor biografice
- surprinderea fizionomiei subiectului: ticuri, gesture, trăsături distinctive şi a
vestimentaţiei
Documentarea:
- circulară – încercând să surprindă întreaga personalitate
- liniară – urmârind evoluţia în ordine cronologică
- sectorială – vizând aprofundarea unui singur aspect al personalităţii, activităţii sau dintr-
o perioadă limitată de timp: o zi, o oră, o săptămână

Dificultăţi de realizare:
- câştigarea încrederii personajului
- obţinerea colaborării subiectului
- evitarea stereotipiilor, repetiţiilor, banalităţilor
Pentru depăşirea lor este necesară:
- o documentare temeinică şi o bună cunoaşterea a subiectului şi a personalităţii acestuia
- selectarea inspirată a detaliilor reprezentativă, dintr-un material documentar foarte vast,
de cele mai multe ori
- abilitatea jurnalistului în îmbinarea armonioasă a acestor detalii

Câteva sfaturi de urmat:

- se va acorda o atenţie deosebită limbajului utilizat de interlocutor: cuvinte,
sintagme, mărci stilistice evidente pentru a fi reţinute şi citate
- se va evita ordinea cronologică şi folosirea abuzivă a detaliilor biografice
- nu trebuie evitate nuanţele, situaţiile complexe, ambigui, neclare – oamenii nu se
compun doar din alb şi negru
- se vor căuta anecdote, întâmplări, reacţii, emoţii specifice personajului
- se va evita folosirea prea abundentă a citatelor, chiar dacă tentaţia este mare
 - debutul textului se poate face printr-un citat incitant, anecdotă sau descriere
- finalul nu trebuie să fie neapărat conclusive

TEMĂ
REALIZAȚI UN PORTRET JURNALISTIC UNEI PERSONALITĂȚI
MODUL III
I. Cuprinsul modulului:
1. Reportajul
7. Interviul
8. Ancheta jurnalistică

II. Obiectivele modulului

1. Înțelegerea și însușirea conceptului de reportaj jurnalistic
2. Abilitatea de a documenta, concepe și redacta un reportaj jurnalistic
3. Înțelegerea și însușirea conceptului de interviu jurnalistic
4. Abilitatea de a documenta, concepe și redacta un interviu jurnalistic
5. Înțelegerea și însușirea conceptului de anchetă jurnalistică
6. Abilitatea de a documenta, concepe și redacta o anchetă jurnalistică

III. Cuvinte cheie

Gen jurnalistic lung, reportaj, unghi de abordare, la fața locului”, emoție, percepție
prin simțuri, interviu, personaj, personalități, predocumentare, reguli, jurnalism de
investigație, cercetare, anchetă jurnalistică, aprofundarea subiectului, redactarea
anchetei
UNITATE 9

Reportajul

Definiţie: Specie publicistică având ca scop informarea asupra unor fapte de actualitate,
din realitatea imediată, de interes pentru un public larg, în urma investigării la faţa
locului, apelând adesea la modalităţi literare de expresie.
« Regula de aur în reportaj este rigoarea informaţiilor, iar scopul redactării unui reportaj
este acela de a-i face pe cititori să vadă, să audă şi să simtă ceea ce jurnalistul însuşi a
avăzut, a auzit şi a simţit » (Michel Voirol)

Clasificare:
1. După modalităţile de construcţie:
- reportajul de atmosferă – redarea culorii locale, « transportarea » cititorului la faţa
şocului ; ex. un meci de fotbal
- reportajul de eveniment – elementele de atmosferă trec în planul doi ; ex. un miting, o
operaţiune de salvare, scufundarea unui vapor, prăbuşirea unui avion, un grav accident de
circulaţie
2. După semnificaţia/complexitatea evenimentului :
- faptul divers: « faptul de actualitate ce nu e nici politic, nici diplomatic, nici economic,
nici social, nici judiciar, nici sportiv, nici cultural » ; fapte centrate pe profiluri general
umane (iubita părăsită, copilul regăsit, escrocul păcălit, nebunul oraşului, etc.)
- evenimente de larg interes uman şi social (accidente, crime, întâmplări)
- conflicte puternice urmate de consecinţe grave (greve, manifestaţii, revoluţii, războaie)
- evenimente de durată succedente în timp (prostituţie, droguri în cămine, copii
abandonaţi).

Metode de documentare: observaţia directă şi intervievarea celor implicaţi , a martorilor

Informaţia semnificativă, valori : proximitatea temporală, proximitatea spatială,
neobişnuitul faptelor, conflictul, consecinţele, interesul uman, ineditul.
Întrebări semnificative
De ce scriu despre acest subiect ?
Pe cine interesează o astfel de temă
Ce valori ale informaţiei voi evidenţia ?

Unghiul de abordare – perspectiva din care este prezentat un eveniment -

Este prezentat în şapou sau paragraful iniţial
 reprezintă ghidul jurnalistului în selectarea şi ierarhizarea informaţiilor
 uşurează construcţia reportajului
 ajută selecţia şi structurarea informaţiilor
 produce o strategie de lectură specifică
Unghiul de abordare poate apărea explicit în textul reportajului, chiar de la început, poate
fi amânată explicitarea lui sau poate fi implicit, lăsând în seama cititorului descoperirea
lui.
Alegerea unghiului de abordare poate fi subiectivă sau obiectivă:
Subiectivă – pentru că ţine de experienţa şi personalitatea jurnalistului, de modul său de a
vedea şi înţelege realitatea
Obiectivă – pentru că ţine de tipul şi profilul publicaţiei sau instituţiei pentru care
lucrează reporterul, de periodicitatea acesteia, de rubrica la care este programat, de
indicaţiile şefilor, de spaţiul alocat.

Planul reportajului
Planul - în concordanţă cu ideea reportajului şi cu unghiul de abordare
- nu trebuie să fie rigid, trebuie să ofere doar câteva repere principale care să-i permită
ierarhizarea informaţiilor
- reportajul, în general, nu respectă ordinea cronologică
Tehnica « impresionistă » - a lipsei oricărui plan, a dezvoltării pas cu pas a reportajului,
pe filiera imagine/sceană/fapt/persoană

Reguli de redactare:
- arată oameni care acţionează
- lasă-i să vorbească
- lasă personajele şi dialogul să conducă acţiunea
- conferă dinamism conţinutului

Stilul şi construcţia
- acurateţea – «cuvântul potrivit»; nume de persoane, nume geografice, date
istorice, diferite cifre, date statistice de maximă exactitate
- claritatea – calitatea unui text de a fi înţeles în conformitate cu intenţiile
autorului; ordinea logica, respectarea regulilor gramaticale, topica, acordul,
- credibilitatea – calitatea unui text de a fi convingător pentru orice tip de cititor;
informaţiile provin din surse credibile şi perfect identificate şi din observaţia
directă a jurnalistului; evenimentul este prezentat integral, reprezentativ şi bine
contextualizat; titlul să fie în concordanţă cu întregul conţinut al textului
reportajului
- stilul potrivit – adaptat la stilul publicaţiei, genul jurnalistic abordat şi natura
subiectului abordat; stil potrivit înseamnă alegerea tonului şi a registrului
potrivite, a cuvintelor, sintegmelor, comparaţiilor, metaforelor cele mai nimerite
subiectului tratat; tonul poate fi neutru, colocvial, umoristic, ironic, etc.
- titrarea: titlu-supratitlu-subtitlul, titlul-supratiltu, titlu-subtitlu- un enunţ compact
ce comunică o ideea semnificativă pentru cititor ; anunţă ideea textului, rezumă
conţinutul, creează aşteptări de lectură, incită cititorul
- şapoul – textul plasat între titlu şi text sau subtitlul şi text evidenţiat prin alt tip de
caractere ; poate fi informativ -se urmăreşte uşurarea lecturii textului, rezumarea
textului, oferirea unor date de sprijin; incitativ – incită lectorul la citirea integrală
a textului, stârneşte curiozitatea ; funcţional – face legătura cu alte texte, publicate
anterior ; descriptiv- descrie o scenă semnificativă pentru întregul reportaj
- ilustraţia şi legenda – asigură unitatea semnificativă a întregului ansamblu titrare-
şapou-text-imagine; rolul esenţial al ilustraţiei în realizarea reportajului, ca
element contitutiv şi complemantar al textului, necesar credibilităţii acestuia
- alternanta planurilor: în general, reportajul asamblează elemente narative,
portrete, descrieri, citate, detalii diverse, iar alternarea derivă natural din
 necesitatea de a îmbina structuri diferite ca funcţionalitate şi compoziţie ; ex :
abtract- concret, direct- indirect, naraţiune-citat, naraţiune-descriere.

Este recomandată utilizarea verbelor de mişcare, timpul prezent şi diateza activa.

TEME
REALIZAŢI UN REPORTAJ PE O TEMĂ ALEASĂ REFERITOARE LA O PROBLEMĂ
IMPORTANTĂ ÎN LOCALITATEA ÎN CARE LOCUIŢI
UNITATE 10

Interviul

Trebuie făcută distincţia dintre «discuţie» şi « interviu », între « interviul de

documentare » şi « interviul propriu-zis ».
„Este abuziv să numim interviu nişte simple vorbe aruncate într-o doară, o declaraţie
făcută undeva în pripă, chiar de o personalitate, sau o discuţie chiar mai amănunţită cu un
specialist într-un domeniu de strictă actualitate. Primele sunt simple conversaţii, apoi
avem de-a face cu declaraţii şi, în fine, cu o întrevedere documenatară ” (Michel Voirol)

Definiţie: „Interviul este o conversaţie, de obicei între două persoane, pentru a obţine
informaţie în beneficiul unei audienţe nevăzute. Interviul este adesea un schimb
informaţional ce poate da naştere unui nivel de înţelegere la care, singură, niciuna dintre
părţi nu ar avea acces” (Ken Metzler)
- interviul este o discuţie prestabilită – oră, loc şi, eventual, tematică
- interlocutorul este o personalitate sau o persoană cu potenţial în privinţa deţinerii
de informaţii
- informaţiile transmise promit să fie de interes pentru un public cât mai larg
- discuţia se înregistrează şi se reproduce integral sau, cel mai adesea, selectiv-
reprezentativ, cum mici ajustări sau intervenţii care nu afectează substanţa
interviului
- de multe ori, interviul de dovedeşte a fi un demers investigativ

O primă dilemă: ce este mai important tema interviului sau persoana intervievată?
Dacă tema este mai importantă, se va alege interlocutorul cel mai potrivit temei
desemnate; dacă s-a decis că persoana este importantă, se va alege tema sau temele cele
mai productive pentru interlocutorul ales.

Temele pot fi clasice, cunoscute, cele dintodeauna (politica, puterea, nivelul de trai,
şomajul, inflaţia, politici sociale, etc.); pot fi sezoniere (seceta, inundaţii, recolte, greve,
administraţie, etc.) sau accidentale (catastrofe, accidente, demisii, demiteri, investiri,
suspendări, premii, etc.)
O persoană devine obiectul interviului în mai multe situaţii:
- dacă deţine o funcţie importantă
- dacă a realizat ceva important
- dacă cunoaşte ceva sau pe cineva important
- dacă a făcut ceva foarte grav
- dacă i s-a intâmplat ceva foarte important
- dacă a fost martorul unui eveniment deosebit

Scopul interviului:
- a obţine informaţii noi
- a aduna fapte
- a strânge anecdote
- a caracteriza o situaţie
- a confirma ceva ce e deja ştiut

Tipuri de interviu
- interviul-relatare
- interviul-mărturie
- interviul-opinie
- interviul de analiză
- interviul-portret (Charon)
- interviul explicativ
- interviul justificativ
- interviul directiv
- interviul ipotetic
- interviul alternativ
- interviul coordinativ (McDougal)

Documentarea interviului
Documentarea presupune: o abordare obiectivă, bazată pe cifre, date, nume, rapoarte
cu privire la tema propusă, date ce pot fi procurate din surse obiective (Ziare, cărţi,
baze de date, reviste, anuare); pe de altă parte, documentarea presupune o abordare
personalizată a problemei, adică strângerea de informaţii şi mărturii cu privire la
persoana în cauză (pasiuni, hobby, ticuri, reacţii previzibile, mici secrete).
Documentarea propriu-zisă asupra temei trebuie, uneori, demostrată, probată, aceasta
fiind deja o condiţie ca interviul să aibă loc.

Întrebările: euristice (care conduc la aflarea de lucruri noi) şi retorice (al căror
răspuns este cunoscut sau de prisos)
Întrebări bune:
- al cărui răspuns nu-l ştie nici reporterul
- cea care stârneşte interesul interlocutorului
- întrebarea pe care ar pune-o şi cititorul/telespectatorul
- întrebarea pusă exact la momentul potrivit
- întrebarea clară, neînterpretabilă

Recomandări pentru un interviu reuşit:

- prin formularea întrebărilor, reporterul trebuie să arate că este bine documentat
- atenţia trebuie concentrată asupra întrebărilor cum şi de ce
- trebuie urmărită mereu explicarea cauzelor unui fapt, eveniment, situaţie
- termenii trebuie definiţi cu claritate, fără ambiguităţi sau figuri de stil
- reporterul nu va „poza” în timpul interviului, nici cât e de documentat, nici cât e de
inteligent, nici cât e de cult
- nu se vor pune întrebări la care intervievatul nu e calificat să răspundă
- se vor pune întrebări deschise, care cer un răpuns explicit
- întrebarea potrivită pentru lămuriri: de ce spuneţi asta?Asta înseamnă că?
Reformulrae întrebării, reluarea ei
- se vor solicita exemple, comparaţii, evaluări
- se vor oferi alternative
- se poate încheia cu formula: dacă aveţi ceva de adăugat?
 De evitat:
- întrebările nedocumentate
- întrebări vagi, generale
- mai multe întrebări într-una singură
- întrebările stufoase, foarte elaborate şi foarte lungi
- întrebările care pot fi satisfăcute cu răspunsuri monosilabice: Da, Nu, etc.
- Întrebări ipotetice (cu dacă, ce-ar fi...)
- Întrebări cu răspuns conţinut sau răspuns ştiut

Protocolul interviului: stabilirea locului şi timpului, atitudinea, modul de comportare în

timpul interviului
Indiferent dacă se face telefonic, prin mail sau în alt mod, se va comunica persoanei
alese: tema discuţiei, locul (asta dacă nu vom face interviul prin e-mail sau prin telefon),
data, ora şi durata aproximativă a interviului. La nevoie, se poate explica şi de ce s-a
făcut o asemenea.

Jurnalistul trebuie să ştie să asculte, să fie interesat să afle cât mai multe. El
trebuie să adopte un comportament de gazdă faţă de interlocutorul invitat la dialog, să fie
civilizat şi amabil, asumându-şi rolul secundar şi lăsând, temporar, prim-planul
invitatului său. Ziaristul nu-şi va permite să fie ostil, blazat sau indiferent sau să afişeze
aere de superioritate. O greşeală la fel de mare este complezenţa, fiindcă ziaristul se poate
considera că este susţinut şi are în spate dreptul opiniei publice de a fi informată, o
instituţie de presă. Dialogul trebuie să fie fair-play, iar convorbirea citată cu maximă
acurateţe. O declaraţie inexactă, care creează controverse, îl poate face pe interlocutor să-
şi piardă încrederea în onestitatea jurnaliştilor şi să evite să ne mai răspundă pe viitor
unor invitaţii. Jurnalistul trebuie să-i ofere interlocutorului posibilitatea de a transmite cu
plăcere informaţia. Acesta nu trebuie să fie întrerupt la tot pasul, trebuie lăsat să spună ce
are de spus,ontrol continuu din partea jurnalistului. În acelaşi timp, ziaristul trebuie să-şi
încredinţeze interlocutorul în privinţa formei interviului, asumându-şi integral
corectitudinea formală a redactării.
La editarea textului rezultat prin transcrierea convorbirii înregistrate, se va urmări:
- selectarea pasajelor importante ale convorbirii, cele care au şansa de a fi publicate
în limita spaţiului oferit
- se vor ajusta anumite formulări, fie greoaie, fie incorecte, fie prea lungi
- se vor corecta greşelile gramaticale: exprimări incorecte, dezacorduri, cuvinte

TEMĂ
REALIZAȚI UN INTERVIU UNEI PERSONALITĂȚI DIN DOMENIUL POLITIC,
ADMINSITRATIV SAU CULTURAL
UNITATE 11

Ancheta jurnalistică

Investigaţia jurnalistică se deosebeşte esenţial de alte specii prin:

- interesul public sporit.
- timpul şi costul de documentare
- spaţiul editorial
- cantitatea şi calitatea informaţiilor
- complexitatea fenomenelor, mecanismelor şi sistemelor descrise
- gravitatea faptelor prezentate

Jurnalismul de investigatie – ancheta jurnalistica satisface patru exigenţe majore:

a. Subiectul anchetei se naşte din iniţiativa jurnalistului, care investigează,
documentează şi îl susţine cu probe specifice.
b. Subiectul este de mare interes public, iar informaţiile publicate denunţă un
fenomen, mecanism, sistem.
c. Ţinteşte, mai ales, aspecte de corupţie, abuzuri, nedreptaţi, erori ale sistemului
social, politic, economic, administrativ.
d. Informaţiile prezentate sunt necunoscute publicului şi, foarte important, ţinute
ascunse de către persoane, grupuri, autoritaţi, instituţii interesate.
Definiţie - Investigaţie jurnalistică este cercetarea, printr-o abordare amănunţită şi de
profunzime, în vederea obţinerii de informaţii, făcută cu mijloace specifice profesiei de
jurnalist şi în scopul publicării, menită să demonstreze un fapt, mai ales negativ şi ascuns
vederii, prin strângerea de probe.

Probele jurnalistice – sunt dovezile, sub formă de informaţii publicabile/publicate,

obţinute de jurnalist prin documentare, ce susţin afirmaţiile, acuzaţiile, dezvăluirile, etc.
sale referitoare la un subiect anume. Pot fi probe:
- materiale (acte, documente, rapoarte, comunicate, date statistice, expertize, cărţi,
reviste, benzi audio-video, fotografii, corpuri delicte, etc.) si
 - testimoniale (mărturii, declaraţii, dezvăluiri, etc.).

Subiectele de investigaţie pot să provină :

- din iniţiativa jurnalistului
- de la o victimă
- de la o sursă
Sursele de informare pot să fie umane şi materiale. Tot sursă pentru documentarea
anchetei poate să fie observaţia directă şi personală a ziaristului.

Sursele umane
Sursele umane de informare sau „informatorii” trebuie identificate, câstigate/racolate şi
cultivate. Se pot clasifica după mai multe criterii :
1. Dupa confidenţialitate, sursele pot fi:
- conspirate
- semiconspirate
- explicite
2. In funcţie de atitudinea faţă de subiect, sursele sunt:
- obiective
- subiective
- de interes uman
Sursele materiale
Pot fi:
- tăietura din propriul ziar
- tăieturi din alte ziare
- documente originale (contracte, acte adiţionale, autorizaţii, sentinţe
judecătoreşti, acte de urmarire în justiţie, etc.)
- comunicate de presă
- cărti, reviste şi reviste de specialitate
- internetul, CD-uri, dischete
- buletine de informative
- rapoarte bursiere
 - rapoarte guvernamentale
- lucrări de referinţă

Harta ideilor – a face o hartă a ideilor legate de un subiect seamănă cu un brainstorming

(furtună pe creier). Practic, înseamna a provoca şi aduna pe hârtie toate ideile posibile
legate de acest subiect, oricât ar parea neverosimile, abstracte sau absurde, după regula
procedeului. Apoi se va face o triere şi o ierarhizare a acestora în funcţie de plauzabilitate
şi capacitate de utilizare. Mai pe înţeles, la toate întrebările posibile, se vor da toate
răspunsurile posibile, după care acestea se clasifică şi se utilizează, fiecare la locul ei.
Unde este rădăcina răului? Cine este autorul real? Unde pot găsi anume informaţii? Unde
se află cutare document? Cine l-ar putea procura? Ce persoane mai deţin informaţia
cutare?, etc.

Investigaţia sub acoperire – este acea metoda de investigare prin care jurnalistul
pătrunde într-un mediu, sau în preajma unor persoane, care fac obiectul anchetei, fără a-şi
declara intenţiile şi fără a-şi dezvălui adevărata identitate, făcând din acel mediu şi din
personajele care-l populează sursele sale de informare.
Este o soluţie extremă, la care se recurge dacă nu există o alta cale de obţinere a
informaţiilor dorite. Nu se recomandă începătorilor, deoarece este metoda cea mai grea şi
cea mai periculoasă, faptul de a fi prins şi deconspirat putând duce la urmări
imprevizibile şi incontrolabile. Practic, investigaţia de acest fel seamănă cu o acţiune de
spionaj şi necesită o pregătire anume.

Redactarea anchetei
Faptul investigat şi descris trebuie să aibe o anume anvergură şi să prezinte datele unui
fenomen (social, economic, politic), cu influenţă nefastă în viata comunităţii. De aceea,
înainte de a începe redactarea propriu-zisa a anchetei, jurnalistul trebuie să-şi mai pună
câteva întrebări privind:
- gradul de generalitate al faptelor prezentate,
- conjunctura,
- factorii favorizanti – legistativi, politici, economici, sociali,
 - mecanismul sau sistemul
- „victimele” directe şi colaterale ale anchetei,
- datele statistice revelatorii la subiect,
- date comparative, la nivel local, naţional sau internaţional.
Câteva reguli de redactare:
- Fiecare parte a subiectului trebuie tratată pe rând şi separat, cât mai clar cu putinţă, fără
sărituri şi reveniri, pentru a evita confuziile
- se vor folosi intro-urile, pentru a rezuma conţinutul şi a trezi de la început interesul
cititorului.
- dezminţirile, negările, contrazicerile trebuie să urmeze imediat după acuzaţii. Prin asta
se evită confuzia şi se face economie de spaţiu, acuzaţiile nemaitrebuind
reamintite/reformulate în altă parte.
- evitaţi citatele lungi şi combinaţi citatele directe cu citatele indirecte şi cu citate ale altor
personaje, pentru a a evita monotonia
- evitaţi excesele de limbaj, acuzaţiile directe, invectivele, întrebările retorice, tonul
revoltător, indignarea şi părerile personale; este treaba şi plăcerea cititorului de a judeca
şi a-şi face o părere
- se vor folosi fotografii relevante şi facsimile (fragmente), în limita spaţiului disponibil

TEME
INDICAŢI TREI NUME DE ZIARE ROMÂNEŞTI CARE AU ÎN POLITICA LOR
EDITORIALĂ PUBLICAREA SISTEMATICĂ DE ANCHETE JURNALISTICE
MODUL IV
12. Dosarul de presă și campania de presă
13. Editorialul și articolele de opinie
14. Editarea
II. Obiectivele modulului
1. Înțelegerea rolului documentării în presa scrisă, a dosarului de presă
2. Înțelegerea și însușirea conceptului de campanie de presă și a rolului său
3. Înțelegerea rolului materialelor de opinie și a diferitelor tipuri practicate în
presa scrisă
4. Abilitatea de concepe și redacta articole de opinie
4. Înțelegerea, însușirea și aplicarea unor metode generale de editare a
materialeoor jurnalistice specifice presei scrise

III. Cuvinte cheie

Dosar tematic, campanie de presă, articol de fond, editorial, articol de opinie, recenzia,
pastila, presă scrisă, presă online, editarea
UNITATE 12

Dosarul tematic și campania de presă

Dosarul tematic de presă, din perspectiva jurnalistului, conține toate informaţiile

referitoare la subiect.
Dosarul tematic poate conține, printre multe altele:
 comunicate de presă
 documente originale
 tăieturi de ziar, articole din reviste,
 cărţi de vizită
 alte documente, care vor face uşoară găsirea rapidă a unui fapt,
semnificaţie, dată, nume, funcţie etc.
 broșuri și pliante de prezentare
 date despre persoane semnificative
 istoric (

Campania de presă
Seria de materiale jurnalistice de-a lungul cărora ziaristul urmăreşte un subiect şi în care
ziarul îşi foloseşte toate resursele în urmărirea unei cauze se numeşte campanie de presa.
Subiectul ar putea fi de exemplu:
- corupţia la nivel înalt,
- promulgarea unei legi,
- eliminarea unor nedreptăţi,
- abuzurile politiştilor sau ale justiţiei,
- distribuirea fondurilor UE,
- distribuirea fondurilor bugetare şi de investiţii, etc.,
- sistemul de desfăşurare al licitaţiilor publice,
- fondurile utilizate în campaniile electorale
- condiţiile de viaţă din spitale, azile sau sanatoriile psihiatrice
- poluarea, depozitarea deşeurilor
 - bolnavii de SIDA
- starea spitalelor din România
- procesul de privatizare

Fenomenul prezentat trebuie să aibă o anvergură suficient de mare care să justifice un

interes public pe măsură şi care să ofere „materie primă” jurnalistică suficientă pentru a
alimenta campania.
Campaniile trebuie sa aibă:
- obiective bine ţintite, un motiv bine intemeiat,
- obiective care pot fi atinse; să nu fie vagi sau utopice sau prea ambiţioase.
Reguli:
- campania trebuie explicată cititorilor cât se poate de clar, precizate scopurile,
ţintele, obiectivele
- cantitatea informaţiei jurnalistice deţinute sau potenţiale să justifice campania
şi spaţiul jurnalistic ocupat;
- vor fi publicate cât mai multe informaţii la subiect şi cât mai puţine materiale
de opinie;
- se va cere sprijin de la specialişti, politicieni, autorităţi publice;
Campania solicită tenacitate şi consecvenţă, indiferent de evoluţia de moment sau de
întorsătura lucrurilor, ameninţări, şantaj, tentative de negociere sau corupere.
UNITATE 13

Editorialul și articolele de opinie

Comentariile şi opiniile nu trebuie să interfereze cu transmiterea informaţiilor.

Sunt de separat, în măsura posibilului, faptele de opinii.
Articolul de fond – editorialul - reprezintă vocea publicaţiei şi este esenţială pentru
politica editorială; de menţionat că politica editorială nu se reflectă doar prin articolele de
fond, ci prin rubricile ziarului însuşi.
Teme posibile:
- ziar naţional – un eveniment naţional cu impact naţional
- ziar local – temă de interes local sau interpretarea locală a aceluiaşi eveniment
- ziare de consum – conţinutul ziarului din ziua respectivă
- ziar politic, financiar – intersectarea unui eveniment cu interesele şi preocupările
publicului-ţintă

Editorialiştii pot fi: specializaţi pe anumite domenii (experţi, jurnalişti sau nejurnalişti
invitaţi să publice) şi generalişti, cei care se documentează şi scriu despre orice temă.
Construcţia articolului de fond:
- în piramidă răsturnată (asemenea ştirii)
- editorialul în şase paşi
- editorialul în patru paşi
Editorialul în şase paşi :
- intro-ul : un fapt incitant, o idee centrală, o promisiune pentru captat atenţia
- explicaţia: dezvoltarea, la aceeaşi cotă de interes, a subiectului anunţat
- argumentele al taberei adverse, în rezumat
- contrargumentele: o argumentaţie strânsă şi la obiect
- argumente suplimentare: argumente secundare, fără a divaga şi fără a părăsi ideea de
bază
- închierea: concluziile soluţiile la problema pusă în discuţie
Editorialul în patru paşi:
- expunerea propriei păreri
- argumentaţia care să o susţină
- citate care să susţină părerea
- aplicaţii ale problemei prezentate

Tipuri de articole de fond:

1. De convingere cu argumente într-o anumită problemă – o poziţie fermă, clară,
convingătoarea a jurnalistului ; propunerea unei soluţii
2. De interpretare sau informare – explicarea semnificaţiei unui eveniment, situaţie;
identificarea unui fenomene semnificative; oferirea de informaţii de interes general, de
cultură generală
3. Elogierea – aprecierea unei persoane, instituţie, eveniment, lege, situaţie, atitudine
4. Divertisment – detensionarea unui subiect prin tratare în registru lejer, ironic sau satiric
pentru a-i schimba calitatea.
Editorialiştii sunt de obicei jurnalişti interni (redactorul-şef, redactorul şef-adjunct,
directorul editorial, jurnalişti cu mare experienţă)
Jurnalismul de opinie
Comentatorii trebuie să informeze regulat, să fi provocatori, amuzanţi, inteligenţi,
analitici.
Calităţi:
- interesul pentru tot ce se află în jurul său
- opinii solide şi clar exprimate
- o minte organizată
- scepticism şi cinism
- capacitatea de a scrie despre orice
Comentatorii pot fi şi ei jurnalişti interni, din cadrul instituţiei, colaboratori sau
personalităţi (diverşi specialişti) invitaţi să scrie în paginile ziarului.

TEME
FACEŢI O PARALELĂ, PE DOUĂ EXEMPLE CONCRETE DIN PRESA
ROMÂNEASCĂ, ÎNTRE EDITORIALIŞTI ŞI COMENTATORI
UNITATE 14

Editarea

Redactorul – activitate de alegere, de selectare a unor subiecte, în defavoarea altora, a

unui unghi de abordare, în dauna altora, a celor mai potrivite cuvinte de scriere a
articolelor.
Editorul – factorul decizional în ceea ce priveşte ordinea şi modul de prezentare al
materialelor; el analizează, echilibrează, armonizează, contextualizează în raport cu
publicul şi cu profilul publicaţiei; i se cere pricepere, experienţă, măiestrie în a potrivi
articolul cu publicul.
Sarcinile editorului:
- monitorizarea agenţiilor de presă, a celor radio-TV şi a surselor electronice
pentru a identifica noi subiecte
- încredinţarea de subiecte către reporteri
- citirea articolelor predate de reporteri, verificarea unor informaţii şi discutarea
materialului cu reporterul dacă este cazul
- reconceperea, rescrierea sau reformularea articolului, unde este nevoie
- asigurarea legăturii cu departamentul de producţie
- asigurarea fluxului, împărţirea timpului
- stabilirea şi umărirea termenelor de predare
- participarea la şedintele de redacţie
- rezolvarea unor reclamaţii împotriva reporterilor

Editorii trebuei să fie bine organizaţi, calmi, binedispuşi, fermi, discreţi, să dea încredere,
să dea şi să ceară sfaturi, să cunoască bine întregul proces de producţie, de la alegerea
materialului până la tipărire.
Rolul editorului:
- de a filtra totul prin ochii cititorului; el este primul cititor şi substituentul acestuia;
editarea înseamnă eliminarea unor materiale şi potrivirea celor rămase cu aşteptările
publicului
- de a sesiza şi îndrepta golurile şi ambiguităţile din articole – informaţii lipsă, neclarităţi,
întrebări nepuse de reporteri, alegerea unui unghi de abordare mai complet
- de a urmări exactitatea informaţiilor – acurateţea informaţiilor este necesară în păstrarea
integrităţii publicaţiei şi a reporterilor; umăreşte verificarea informaţiilor, la nevoie, face
el verificarea, menţine încrederea cititorilor şi a surselor
- de a corecta eventuale greşeli de redactare, de conţinut, de logică, gramaticale; el
impune stilul publicaţiei şi asigură unitatea stilistică a acesteia
- de a asigura, la final, ceea mai bună perspectivă materialului din privinţa unghiului de
abordare, a formatului cel mai potrivit, a graficii şi a ilustrării care valorizează cel mai
bine articolul
- de a lua toate asigurările din punct de vedere etic şi legal – verificarea echilibrului, a
decenţei, a legalităţii
- de a asigura echilibrul articolelor în pagină – a combina materiale mai intense şi
spectaculoase, cu altele mai puţin interesante pe fiecare pagină a ziarului.

Temă: Aplicați principiile de editare la propriile teme pe care le aveți de efectuat