Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sipet cu sapiențe
Eseistice
Aforistice
Tot felul de verbe și logos
Mixt eidetic-etic-ethos-et co
Devenire din gândire
nuveselizare
nuvelă-eseizare
nuveselizare
De când s-a lansat noua gândire a început să se transforme întreaga omenire.
De la nepăsare și încontrare ca majore în lucrare s-a pedalat tot mai mult pe conlucrare.
Tot felul de noi curente și mișcări, deși se delimitau de la nume la rest, se știau implicate musai în marea
horă, soft-agrest.
Politica s-a redivizat doar formal, în fapt a compactat total. Nici nu mai exista propriu-zis. În sensul ...
clasicist.
Dreapta, centru, stânga nu mai erau relevante. Clasele, rasele, ierarhiile, economiile, eco-top, toate se
corelau conform nou-vechilor concepte lămurite de acum se pare definitiv.
E de mirare că toți s-au pus de acord cu înțelegerea naturii plus-minus, cu raportul definire-indefinire?
Cu relația realitate-virtualitate?
Și ce a fost?
Ce event-fractal s-a croșetat?
Cum finiri indefinirea au dez-îmbrățișat?
Și care a fost raportul clar între acțiune, reacțiune, non-acțiune?
Cum de s-au temporizat mai toate, așa cam peste noapte?
Ideologia cea nouă, temeinic articulată însă pe nou-etern-vechi, sic, a penetrat soft, a țâșnit au ralenti...
Era imbatabilă din capul locului. Logica și absurdul se dovedeau la picioarele ei.
Toate cunoașterile fățișe ori esoterice îi făceau sluj.
Cum se concretiza însă teoria cu practica?
Cum de cădeau la învoială tot mai plenar-aplicat tabere altădată de nealiat?
Nu era nici un mister. Totul era raportat cu dus-întors, oricât de muls-tors.
Frațional, liniar, fractal erau prinse în corolar.
Diviziune și indiviziune erau una, reală minune.
Poveștile-ideologii, liricele narații...
Țesătura de orații și imprecații...
Marea armonie se scria între orice nomie și cea anomie.
Nepartea și părțile comunizau întreg-betege.
Cum se întâmpla?
Pune șoldul, ori tâmpla!
Și vibrează!
Virtualitatea toată ți se curbează!
Rectagenia salvează intragenia!
Calea justă e cea care vibrația o ia com-direct din dreaptă
Vibrez deci atot-recreez!
Liniile toate întru vibrare se vor...scoate!
Continuu și discontinuu, din coardă-string mă dez-re-înscriu!
Magicul
Ca just echilibru
Nomes numerus
Nomie anomie
Sens și nonsens
Gândire simțire faptă
Minte inimă trup
Abstract concret
A media e verbul magic
A media între tot-nimic, la noi iar circumscris – maxim-a deviz-ă
Deviz sau deviză, de viză nu-i alta mai promis-zisă!
Între matrice și algoritm mă tem că ne trebuie un re-codat item!
Cunoașterea e faptă
Ca lucrare înaltă
Întru abstract și figurativ
Nu doar imanentu-i stativ
Facerea e logos petrecut
Peste anomicul lut
Iar ambele scriu
Povestea lui este-să-fiu
Trecut-prezent-viitor
Doar mie redefinirii spor
Scăzut din al indefinirii stins cuptor
Phoenix și cenușă
Tot mie...mănușă
Jocul de simboluri
Scoate din orice boluri
Mana întru slavă
Pusă pe ena octavă!
Fabulez deci întemeiez
Realizez deci iar deraiez
Partea oricum se scrie
Din întregul anomie
Anomie
An o mie
Iasomie
Ia somn mie
Iason mi-e
Chivot
Pivot
Piedestal
Stal
Sit
Locație
Spațiul ca entos-modal-morfos
Timpul ca event-mod
Modalul ca logos-inter-chaos, exit entos-ontos
Ontos ca model, coca lui coems, rentitatea, ființa-rea salvată
Salvarea ca sub-lucrare
Mântuirea, desăvârșirea, perfecționarea...
Idealitatea virtuală este armonia dintre nomie, definire, identitate și anomie, indefinire, nonidentitate.
Nimic alt!!!
Tot ce este și nu este, virtual zis chiar este.
Iisus spune să crezi de fel, când vrei ajutor divin.
Nu mereu, nu extrem...
Credința oarbă e deviere.
Necredința de lucru, cercetarea e mediere, e tot armonie.
Situarea în spațiu-timp-modal e însăși definirea. Lucrul.
Dar ea e și lucrare prin raportare. La celelalte, la toate și niciunul.
Suntem acolo. În indefinirea ca supremitate.
Suntem definire. Una anume.
De rescris, de reinventat. Edificarea personalității, o mască acolo, o fațetă, o interfață de lucru.
Doar punerea ei sub tensiunea întregului îi dă valoare real-virtuală, ideală.
Idealitatea entitațională e desigur tot relativitatea.
Ca și idealitatea nonentitațională. Care e bluf, maya impură.
Binomul idealității e real-virtualul. Perfecția activă.
Activul drept comjuncție pasiv-activ.
Comjuncție adică inelul activ-neutru-pasiv, dinamico-statica virtuală.
Nu disjuncție, nu conjuncție. Ci mai mult ca im-perfectul!
Remanența
Tivirea
Borduirea
Daturi ale virtualului continuu neutru-activ?
Ori ale relativului neutru-pasiv?
Între veșnic și vremelnic
Ne e scut și arc
Coardă și salt
Pedalând pe val
Sunt în larg și la mal
Mucii curați
De estesis furați
Ce mai vreau?
Infinitul să-l beau?
Orice finire
Să mă dez-în-scrie din fire
Să mă refac ghem
De înger blestem
De drac binecuvântare
De dumnezeire înpământare!!
Vorba iute
Gândul scapă
Palabre nevrute
Lesne adapă
Vorba de mântuială
Gândire goală
Vorba adâncă
Rostuire de stâncă
Spor de vorbă?
De rostire o ciorbă!
O zeamă de sensuri!
Nici tâlc, nici eresuri!
Vorba cumpănită
De sens e împlinită
Harnicii fac și gunoi, leneșii nici.
Orice lucrare e muncă de stare, formare.
Orice stare e impuls de nestare, transformare.
Iorga
Proprietatea e un furt?
Cea nespornică, da.
Proprietatea e hotarul imaginar, legic al lucrurilor, realelor.
Tot cu dus-întors.
Căci nimic nu poate fi separat de alt orice-anume, jurul e cheia!
Proprietatea este individuală, colaterală, obștească, naturală, șamd la infinit și înapoi.
E sinea de jur a orice între alte oricâte-niciuna.
O liberalizare de întrebuințare. Tot vagă.
O finire pe care oricare alta o poate influența pozitiv-neutru-negativ.
Toate sunt la Domnul și de la Domnul.
Putem delimita, împroprietării oricât, rămâne o neproprietate la infinit.
Cea divină, virtuală.
Iorga zice că i-ar fi lene să fie leneș.
Actorul nu-și poate permite...să nu știe acest rol.
Histrionul îl trăiește natur.
Hedonistul încă și peste fire.
Lenea e o artă, dacă între minte-suflet-trup te...poartă.
Horă și trânteală, lenea și cea hârjoneală.
Viciul cu rost și măsură
E vin și prescură.
Virtutea fălos-fățișă
Anomiei cască nișă.
Virtutea nemăsurată
E-n necuviință înfășurată
Valoarea o șlefuie lucrarea.
Lucrările scriu lucrurile.
Lucrurile citesc lucrarea.
Lucru lucrează, lucrarea crează.
Lumina nu măsoară tina, ci razele ei.
Tina e genune în genunchi.
Genunea e indefinirea spre veșnică neâncepută trezire.
Cosmosurile sunt copiii haosului. Descendenți sunt entos și ontos.
La cel bun de fel, micile rele trag altfel.
Syn-bolein a pune laolaltă a uni
Dia-bolein a separa, despărți - diavol! Satana cel contra
Cunoașterea ca iubire, interacție, unire!
Moise folosea verbul drept erotică pură. Și x a cunoscut pe y...
Armonia e îmbinarea nomie, determinare, fire cu anomie, indeterminare, nefire.
Ex rpr
Simboluri și regnitate
Taur, Iepure – fecunditate
Vultur – cunoaștere
Șarpe – înțelepciune dar și necuratul
Vulpe – șiretenie
Trandafirul – întoarcerea la Unul
Salcâmul – androginia
Migdala – nemurirea
Apa – purificatoare dar și tumult pasional
Focul – dragostea dar și ura...
Mythos povestire
Grec
Stohastică
Legi și demersuri
Ipocrizia ca sub-credibilitate
Hiper-consistența ca subminare
Dez-ordonarea ca și com-asamblare
Com-robare sau reala-învelire, justă investire...
Convingerea ca sub-dubitare
Starea
Dinamo-statica virtuală
Totul e un dremers
Un drein-curs
Un-o aeiou de-conturare
O scădere de tot-nimic drept ceva-cineva
r-ens, rentitatea, coems...
permgo
perpetuum mobile ego
grempo
pogrem
proemg
stau
și moina cade apă, glod
să nu mai știu nimic ar fi singurul mod
bacovia
Lev Tolstoi
Învățătura religioasă trebuie să stea la baza educației.
Etica nu poate fi mai mult de ordin divin decât de ordin bio-socio, mai mult despre supranatură decât
despre natură, mai mult despre absolut și virtualitate decât despre relativ și realitate.
Educația e o cunoaștere de ordin general, divin-uman-universal.
Credința e o mediere prin cunoaștere și cu noncognoscibilul. Deasupra și dedesupt ca și între.
Credința fără a-credință, libertatea spiritului, nici nu mai e credință, ci bigotism sadea, îndobitocire...
A crede începe prin a te îndoi. Laolaltă e a te media firii și nefirii, cunoașterii și indefinirii știrii.
Libertatea de a alege trebuie mediată cu posibilitatea, probabilitatea, dar fără a bloca indat întru dat,
daturi.
Subordonarea eului căzut față de eul salvat trebuie să fie (tot) relativă.
Ca și rivalitate și parteneriat.
Suveranitate și vasalitate, noțiunile sunt tot relativitate.
Eul căzut nu e lucrător al eului absolut, dumnezeirea, ci rival! Căci a te salva presupune confruntarea cu
absolutul ca și cu relativul, spre a le compensa întru!
Crist se confruntă cu anticrist, absolutul, nonîntregul, deuxmachina, cu unealta, contra partea...
Dumnezeirea nu e perpetuum mobile ci dinamoeternium!!!
Comnomia
Ncomia
Ființa-rea salvată e trecerea de la non-perpetuum mobile, ens la daimoeternie, șforța benignă, armonie
între anomie și orice anume nomie, hi!...
Lev Tolstoi
Să te înalți până în punctul de unde te poți vedea.
Dacă încă ești prea mic, nici vezi cel buric, poate doar călcâiele?
Hi!
Mit-religie, credință...
Parole, parole...
Cunoaștere, observații, opinii...
Fapte, trăiri, idealuri, împliniri...
Totul e relativitate...
Depinde de corelarea între ele și de medierea cu absolutul. Fără excese fie de ce parte-întreg-ire!!!...
A le nuanța, pune măsura, circum-pre-ciza...
Asta e totul și ceva pe deasupra.
Extazul, agonia, orgasmul, inspirația, intuiția, previziunea, sinergia, sinestezia....
Iată cum putem păși pe acoperișul lumii.
Cum putem da bot cu astrele.
Psi-acția
Acțiunea psihică
Stări, emoții, sentimente
Clasificare, nominalizare, concepualizare
SES
Psi-ses
Giga-sentimentul numit iubire, dragoste, amor
Marele sentimente negative: ura, invidia, disprețul,
Atribute caracteriale negative: flecaritate, lenevie, grosolănie,
Atribute caracteriale pozitive: conciziocitate(dm!sic), hărnicie, amabilitate,
Practica religioasă e o iluzorie legătură între natură și supranatură.
Dar ca punte cui simte nevoia nu are cum strica.
Mai justă e însă puntea de suflet și spirit pe care o putem creea cu divinitatea-anomia-atotdefinirea.
Credința e în suflet, îndoiala în spirit, ateismul...în trup.
Natura cam ignoră supranatura. Invers și mai vârtos!!??
Numai omul pare capabil de a le media just.
Para-natura îi e omului salvat semnătura.
Lev Tolstoi
Dacă Hristos și-ar face acum apariția, i s-ar cere un autograf și nimic mai mult.
Pe la 1888
Poporul crede că moartea este o treabă pe care trebuie să o duci la bun sfârșit.
Lev Tolstoi
Viața e rostul morții.
Viața e un chin cu rost, e justa-buna cale spre moarte.
Nici moartea nu are rost, dacă trăim doar anost.
Moartea e corolarul vieții. Lauri iar nu spini, dacă ai cât mai puține vini.
Mor natural, deci am trăit chiar supranatural.
Caut moartea cu ochii semideschiși, adică pe dumnezeu.
Caut cu ochii întredeschiși, deci vizu-artualizez!
Vizualizez-viu-l-realizez-virtualizez...
Între real și imaginar se scrie-citește orice virtual.
Noi suntem chiar închipuirea noastră, casa-cartea-sfera-eul salvat la care tot des-închidem ușă-fereastră,
eul lucrat.
Să mai lăsăm referențialul divin.
Nu e...nici în literă, d-apoi în lege.
Dumnezeirea da! Asta se poate curent comenta. E chiar lumea noastră, salvat-nesalvată.
Ghemul celest-abisal.
Iar noi suntem nodul ce se dez-în-noadă.
A te referi la Dumnezeu e deja o limitare, deci implicit o negare. De ce nu blasfemie?!
A te referi la dumnezeire, unde și cu care suntem rivali-parteneri, e just mereu, calea întru re-de-in-
finire.
Îl afirmăm pe dumnezeu mai degrabă negându-l. Nu e simplu paradox.
El e cel care este. Prin atotdefinirea lui lasă cale de afirmare și negare, deci de definire.
Referențialitate la divin, ca strictețe, e nonsensualitate?!
Nu poți exprima-adresa-comenta ceea ce umple și definirea.
Puntea peste abis nici cerul a interzis.
Călăuză nu mi-e nici divin-demonicul. Nici umanul ori universalul.
Eu sunt și orbul și toiagul.
Nu lumii pășind trec pragul
Când iluminarea
Își află în mine calea
Nu genunea mi-e goliciune
Ci nouă hlamidă pe mine pune!
Împăratul e gol
Dacă hlamida îi e prostovol!
Învelirea ca și consistență
Ca de la mama natură de este
Ploșnița
Pan-celestial
Plonja
Alonja indefinirii
Ca paing o reconfigura
Abisalului exulta
Pano-stazie
Echi-fanie
Plasmogenie
Sadea
Resădea
Anomiei coșnița
Dorință
Voință
Silință
Dvl nu e prea trist
De grav e mai puțin gravitațional?
Între logos și haos
Între informație și inform
Oximoron
Mușcătura nebunului
Nu e orice o sfidare de toate-nimic?
Nu e chiar viața, existența și nevie un...bit my ass?
Hăul tot e un cur, și noi botul ce-l mușcă, entitatea ce aburcă nonentitatea.
Divin vs. Demonic
Antiteza supremă
Ce falsă dilemă
Nicio problemă?
Dumnezeu contra Satan
Sau ce...paravan?
Este de fapt confruntarea sinelui cu nesinele, a ființei cu neființa...
Fârtate pro-inter-supra-contra nefârtate...
Ciocoaiele novechizde
Ciocoiții boiții
Satira sau poliția moravului
Poezia sau lacrimogenia idealistă
Poerezia sau lirica frondistă
Poernozia sau poezia porno
Excesele de părți ale moralei sunt desigur viciile și virtuțile.
Calea de mijloc și în etică e mai dialectică.
Vederile largi au un orizont cam nebulos.
Are o vedere îngustă, deci o imaginație precisă?
Ținta nu de cătare e îngustime.
Ce-i ades în cătare nu e musai cu justă căutare.
Cosmetizarea urâtului e musai profesionistă.
La gătit frumusețea se acceptă și amatorismul.
De frumos ce e nici mintea nu-i be e e (bese)!
Decât un gând puturos, mai bine de măgar vânt din dos.
Supunerea la libertate poate fi mai primejdioasă decât expunerea la pericol.
Libertatea nestrunită e chiar odioasă.
Dependența nejustificată e (și) autodistrugere, sinucidere.
Eul este prima și ultima redută.
Identitatea sa o vom numi mereu om, adică relația natură-anatură, paranatura sieși.
Sistemul a-sistem. A-sistemul sistematic.
El se va rescrie între ordine-logos și anomie-haos, ca ego salvat, cristic re-personalizat, adamic re-
sublimat.
Identitatea ține de corelații identificatorii între una anume, altele oricâte dar relativ, niciuna absolut...
Eric Fromm
Frica de libertate
Fear of freedom, the-
Self-strength ca latură a procesului creșterii individuației, dezvoltarea forței eului.
Creșterea singurătății ca latură altă...
Corect spus:
Orice ens e între orice-niciun ens, adică în-tru nonens.
Ens Omul este un para-ens, entitatea care se salvează.
El rezolvă ens care este, ens de jur și restul-nimic adică non-ens.
Dumnezeirea nu e aparte oricărei înzeiri ori...naturalități!
Dumnezeu este și cel-ceea ce nu este și omul de salvat și nimic-totul-orice.
Altfel...nimic nu e!
Sau un zeu, fie și șef!
Psiho-sociologie
Individul și societatea
Evoluție și continuitate
Personalizare și comunizare
Omul ca răzvrătire și de sine, și de co-sine și de ne-sine.
Omul e ne-sinele, atot-fuziunea care se scrie, fisurează.
Omul e reconfigurarea din ceva-cineva între orice-toate-nimic drept coemva, com-c(in)eva.
A trăi e a nemuri restricto sensu.
A simți-gândi e a trăi bio-psiho, concret-abstract, pre-virtualizat.
A fi fericit e a sublima plăcere-înțelegere-reculegere-lipsă-ignorare.
Sunt deci atot-exist-ez.
Dar anume, de-limitat căutând și com-limitatea, recte salvarea.
Re-virtualizarea, justă real re-corelată.
Succesul
Sau starea socială cu legare cvasi-indivuduală.
Succesul de sine e armonia eului de fel?
Împlinirea între cele strict personale și cele socio-existențiale?
Cam așa.
Fericirea depinde de succes cât de...expres?
Dar succesul poate decurge și din apatie?
Omul mulțumit cu sine, fie ce personalizare deține, nu e de succes?
Ba da, dar nu la social cu mult acces.
De fel și cam anume, succesul e o pronunțată pe-trecere prin-în lume.
Conform unor standarde de moment-perioadă. Mai rar după unele convenții perene.