Capitolul III.

Poluarea biologica

3.1. Definitie şi generalităţi

Poluarea biologică sau biopoluarea se defineşte ca o modificare a echilibrului
ecologic ca urmare a introducerii accidentale sau deliberate a unor specii de organisme,
animale sau de plante străine într-un alt mediu decât cel originar lor. (Source: WRIGHT)
Prin urmare, termenul de poluare biologică se referă la mutarea organismelor vii
sau nevii din locurile unde au evoluat spre medii noi de viaţă unde lipsa duşmanilor
naturali le permite o dezvoltare explozivă. Aceste organisme, numite uneori dăunători
exotici invazivi ameninţă culturile, padurile şi uneori, chiar existenţa speciei umane şi a
altor specii autohtone.
Poluarea biologică se produce, ca şi celelalte tipuri de poluare din cauza
ctivităţilor umane. Dar, spre deosebire de celelalte forme de poluare, poluanţii bilogici nu
pot fi controlaţi prin reducerea emisiile sau prin emiterea de legi şi regulamente. Odata
importaţi, poluanţii biologici se dezvoltă, se adaptează, se înmulţesc şi se răspândesc în
voia lor, dacă nu se iau măsuri severe şi uneori chiar costisitoare pentru oprirea lor
(Britton, 2004).

3.2. Tipuri de poluanţi biologici

Contaminanţii biologici pot fi încadraţi în două categorii majore:
• poluanţii vii, de tipul bacteriilor, al virusurilor, al ciupercilor sau al acarienilor de
praf sau de animale, căpuşe, polenul de plante, sporii de mucegai;
• poluanţii substanţe organice moarte cum sunt cadavrele animalelor sau dejecţiile
uscate ale insectelor, părul de animale, saliva de animale, gaze rezultate în urma
proceselor de fermentaţie, mirosurile neplăcute din toalete.

3.3. Efecte ale poluării biologice

Poluarea biologică este asimilată, în general, cu efectele invaziilor biologice
(efectele bioinvaziilor). Biopoluarea poate genera efecte negative la mai multe niveluri de
organizare biologică:
• la nivelul unui organism individual (poluarea biologică internă cu paraziţi sau
patogeni);
• la nivelul unei populaţii (prin schimbări genetice cum sunt, de exemplu
hibridizările dintre speciile autohtone şi speciile alohtone invezive);
• la nivelul comunităţii sau biocenozei (prin schimbări structurale de tipul
dominanţa speciilor alohtone invezive sau înlocuirea sau eliminarea speciilor
native);
• la nivelul habitatelor (prin modificarea condiţiilor fizico-chimice);
• la nivelul ecosistemelor (prin alterarea fluxului material organic sau energetic).

Deasemenea, biopoluarea poate duce la deterioarea ariilor naturale conservate şi

poate avea consecinţe economice negative ca şi efecte asupra sănătăţii umane
Noţiunile de „poluare biologică” sau de „poluant biologic”, descrise de Elliott
(2003) , sunt asociate cu invazia bilogică. S-a dezvoltat apoi conceptul de nivel al
biopoluării (Olenin et al., 2007)
 Magnitudinea impactului bioinvaziei sau nivelul de biopoluare poate fi cuantificat
prin intermediul unor aplicaţii disponibile gratis (BINPAS).
Realizarea acestui soft a fost determinată de faptul că în ultimele decenii, numărul
şi scara la care se manifestă invadarea speciilor alohtone a crescut dramatic la scara
întrgului glob. Acest lucru reprezintă o cauză majoră a extincţiei multor specii autohtone.
De asemenea, daunele generate de dăunătorii exotici sunt în creştere la scară
globală. Deşi nu se paote spune că toate speciile introduse accidental sunt dăunătoare,
studiile efectuate indicp faptul că cea mai mare parte dintre acestea afectează în mod
negativ regiunea în care au pătruns. Astfel, din peste 260 de specii de insecte exotice
identificate în Japonia, s-a constat că 74% sunt specii dăunătoare. Numai 4 % sunt specii
benefice, în timp ce restul de 22% dintre ele nu generează un impact specific. Prin
comparaţie, numai 8% din speciile autohtone de insecte din Japonia sunt considerate
dăunătoare.
Cauza principală este dată de comerţul internaţional cu produse agricole. De
exemplu, multe din speciile dăunătoare sunt „importate” accidental odată cu legumele,
fructele sau florile fără rădăcini (FFTC). Totodată, dacă în trecut, oceanele, râurile sau
lanţurile montane se constituiau în bariere majore în calea migrării speciilor, acum aceste
bariere sunt ca şi inexistente ca urmare a creşterii numărului de turişti care călătoresc în
areale din ce în ce mai îndepărtate.
Pe lângă pagubele economice majore pe care le generează, poluarea biologică
constituie şi o ameninţare la adresa biodiversităţii întrucât mulţi dintre invadatori se
disting prin abilitatea lor de a concura cu speciile autohtone. În cele mai multe cazuri ei
se constituie în noii prădători, împotriva cărora speciile native nu au foarte multe
mijloace de apărare. De exemplu, numeroase specii de păsări din Guam au fost aproape
distruse de şarpele maroniu de copac, importat accidental din Australia. Şi nu este singura
regiune de pe Glob afectată de această situaţie. Noile virusuri circulă mult mai rapid şi pe
distanţe tot mai mari. Sunt de notorietate cazurile penumoniei atipice, ale gripei porcine
sau ale gripei aviare. De aceea, pare îndreptăţită părerea unor specialişti conform căreia
poluarea biologică poate cauza mai multe dispariţii ale speciilor decât poluarea chimică
generată de activităţie industriale şi agriocole.

3.4. Poluarea biologică a interioarelor

3.4.1. Tipuri de poluanţii biologici ai interioarelor
Mucegaiul se formează, în general, pe pereţi şi generează spori. Sistemele de aer
condiţionat pot incuba legioneloza, în forma ei cea mai severă ce conduce la pneumonie,
respectiv, boala legionarilor. Toaletele emit mirosuri neplăcute, iar plantele de
apartament produc polen, praf sau spori de mucegai.
Cei mai mulţi dintre ei au un potenţial alergen mare şi pot cauza astm, febra
fânului şi alte boli alergice.
 3.4.2. Surse si factori favorizanţii ai poluanţilor biologici
Poluanţii biologici se găsesc într-o măsură mai mare sau mai mică în fiecare casă,
şcoală sau loc de muncă. Sursele cele mai importante de introducere a acestora în aerul
interior sunt înşişi ocupanţii spaţiilor respective care aduc în aerul interior virusuri şi
bacterii, insecte care răspândesc alergeni.
În ciuda impesiei că fiecare dintre noi avem o casă impecabil de curată, oriunde
există multe locuri potenţiale de adăpostire a poluanţilor biologici. Unii, cum ar fi polenul
plantelor de apartament, nu poate fi curăţat oricât de mult s-ar dori acest lucru decât după
ce se depune. În alte situaţii, polenul plantelor exterioare poate pătrunde în aerul interior
prin uşi şi ferestre rămânând acolo până este se depune şi este curăţat sau inhalat. Alteori,
poluaţii biologici pătrund odată cu aerul „curat” în timpul aerisirii locuinţei. Această
situaţie se întâlneşte atunci când ferestrele prin care se face aerisirea sunt localizate sub
jgheaburi unde bălteşte apa sau sub streşini unde îşi au cuibul diverse păsări (Kaiser,
2010).
De asemenea, ciupercile şi bacteriile pot creşte pe suprafeţele umede din
interioare ca şi rezervoarele de apă. Dintre factorii favorizanţi ai dezvoltării poluanţilor
biologici în interioare sunt, în primul rând, umezeala relativă mare care favorizează
dezvoltarea în număr mare a acarienilor de prag şi permite ciupercilor să se dezvolte pe
suprafeţele umede (Burge and Feely, 1991).
Contaminarea cu căpuşe şi ciuperci poate fi cauzată şi de inundaţii, mochete sau
covoare permanent umede (ce apar atunci când se instalează o mochetă pe o podea de
beton într-o încăpere slab ventilată), în băi neaerisite corespunzător sau ca urmare a
umezelii din bucătărie (Brunekreeff et al., 1989). Umidificatoarele, dezumidificatoarele,
aparatele de aer condiţionat şi condensul creat în apropierea frigiderelor permit
dezvoltarea bacteriilor şi a ciupercilor.
În bucătării, în băi sau în spălătorii există totdeauna particule de apă care se depun
între plăcile de faianţă sau gresie sau pe mobilă creând astfel condiţii ideale pentru
apariţia mucegaiului (Kaiser, 2010).
Unele microorganisme sunt chiar transportate prin intermediul picăturilor de apă.
Oriunde există picături de apă pulverizate, de la spray-urile umidificatoarelor până la apa
sărită dinpiscinele interioare, acestea acţionează ca factor favorizant pentru dezvoltarea
germenilor patogeni. Aceştia pot fi apoi inhalaţi şi să cauzeze boli periculoase (Kaiser,
2010).
 Componentele instalaţiilor mecanice de încălzire, ventilare şi ale sistemelor de aer
condiţionat constituie rezervoare de amplificare a microbilor (Berstein and Sorenson,
1983). Acestea includ prize de aer lângă surse potenţiale de contaminare cum ar fi ape
stătute, deşeuri organice, dejecţii sau părţi integrale ale sistemelor mecanice cum ar fi
sisteme de umidificare, răcitoare sau scurgerea condensului de bucătărie.

3.4.3. Efecte ale poluării biologice

Agenţii biologici din aerul interior pot cauza trei tipuri de boli:
- infecţiile - atunci când patogenii invadează ţesuturile umane;
- hipersensibilitate atunci când activarea sistemului imunitar produce afecţiuni;
- toxicoze când toxinele chimice produse biologic cauzează efecte toxice directe.
În plus, expunerea la condiţii propice cantaminării biologice (igrasie, deteriorarea
calităţii apei) a fost asociată cu simptome nespecifice ale sistemului respirator superior şi
inferior. Afecţiunile sunt cunoscute sub denumirea de „sindromul clădirilor bolnave” şi
sunt asociate contamnării microbiene din interiorul clădirilor (Burge, 1990)
Probleme de sănătate cauzate de părul de animale, mucegaiuri, acarienii de praf şi
alţi poluanţi biologici
- boli infecţioase recunoscute;
- agravarea astmului;
- rinite;
- inflamaţii conjunctivale;
- febră recurentă;
- indispoziţie;
- dispnee;
- senzaţie de apăsare în piept;
- tuse.

3.4.4. Factori favorizanţi ai dezvoltării poluaţilor biologici:

• în cazul infecţiilor existenţa în locaţie a unui rezervor sau diseminator de
contaminaţi biologici care ar putea conduce la expunere
În cazul hipersensibilităţii:
• umezeala relativă din locaţie depăşeşte în mod constant 50 %?
• existenţa şi menţinerea într-o stare precară a unor umidificatori sau a altor sisteme
de împrăştiere a apei in funcţiune
• existenţa unor i nundaţii sau scurgeri de apă în clădire;
• existenţa mucegaiului
• utilizarea materialelor organice la locul de muncă;
• instalarea mochetelor sau covoarelor pe podele de beton neventilate;
• existenţa animalelor în casă;
• existenţa gândacilor şi a rozătoarelor.
În cazul toxicozelor şi/sau iritaţiilor:
• Pătrunderea în clădire a unui aer exterior impurificat;
• Umezeala relativă în clădire mai mare de 50% sau mai mică de 30%;
• Funcţionarea defectuoasă a umidificatoarelor sau a altor surse de apă;
• Existenţa mucegaiului
 • Existenţa mirosului de bacterii (miros de aer închis sau de alemente stricate)

3.4.5. Acţiuni de remediere

• ventilarea corespunzătoare cu aer exterior pentru a diminua aerosolii de origine
umană
• păstrarea curată a rezervoarelor de apă şi clorinarea adecvată a sistemelor de apă
potabilă, în conformitate cu instrucţiunile producătorului.
• verificarea sistemelor de aer condiţionat pentru a nu exista apă stătută în interiorul
acestora;
• menţinerea unidificatoarelor şi a dezumidificatoarelor în conformitate cu
instrucţiunile producătorului;
• repararea scurgerilor şi a infiltraţiilor; curăţarea şi uscarea completă a materialelor
de construcţii;
• menţinerea umezelii relative mai mică de 50 %;
• folosirea ventilatoarelor în băi şi bucătării
• montarea afară a orificiilor de la uscătoarele de haine
• controlul expunerii la animale de companie;
• aspirarea covoarelor şi a mobilierului capitonat în mod regulat
• acoperirea saltelelor
• spălarea aşternuturilor şi a jucăriilor din pluş cu apă încălzită la peste 130 F pentru
uciderea acarienilor.

Bibliografie:
1. Britton, K.O. edt. (2004), Biological Pollution: An Emerging Global
Menace, APS Press, 124 pp.
2. Elliott, M. (2003), Biological pollutants and biological pollution - an
increasing cause for concern, Marine Pollution Bulletin 46, 275-280
3. Kaiser Manfred, Biological Contaminant, http://www.manfredkaiser.com/
biological_pollution.html, accesat 12 ianuarie 2011.
4. Olenin S, Minchin D, Daunys D (2007), Assessment of biopollution in
aquatic ecosystems. Marine Pollution Bulletin, 55 (7-9), 2007, 379-394.
5. Olenin S., Alemany F., A. Cardoso C., Gollasch S., Goulletquer P.,
Lehtiniemi M., McCollin T., Minchin D., Miossec L., Occhipinti Ambrogi A.,
Ojaveer H., Jensen K.R., Stankiewicz M., Wallentinus I. & Aleksandrov B. (2010),
Marine Strategy Framework Directive - Task Group 2 Report. Non-indigenous
species. EUR 24342 EN. DOI 10.2788/87092. Luxembourg: Office for Official
Publications of the European Communities, 44 pp.
6. Olenina, I., Wasmund, N., Hajdu, S., Jurgensone, I., Gromisz, S.,
Kownacka, J., Toming, K., Vaiciute, D., Olenin, S. (2010), Assessing impacts of
invasive phytoplankton: The Baltic Sea case, Marine Pollution Bulletin, 60 (2010)
1691–1700.