Ozonul

Ozonul a fost descoperit în 1840 de către Schönbein, care

l-a obținut prin oxidarea lentă a fosforului alb. În cantități mai
mari a fost obținut de către Werner von Siemes în 1857 prin
acțiunea descărcărilor electrice obscure asupra aerului
atmosferic.
Prin determinarea masei moleculare a oxigenului s-a găsit
că este egală cu 32, iar cea a ozonului egală cu 48. Deoarece
masa atomică a oxigenului este 16, rezultă că molecula
oxigenului este formată din 2 atomi, iar a ozonului din 3
atomi. Tragem concluzia că unul și același element, oxigenul,
se prezintă în două stări, numite stări alotropice: oxigen
obișnuit O2 și ozon O3.

Stare naturală. Ozonul se află liber în atmosferă în

cantități mici, în special în părțile superioare ale atmosferei,
unde ia naștere din oxigen prin acțiunea radiațiilor
ultraviolete, sau în urma descărcărilor electrice.
În apropierea solului concentrația în ozon a atmosferei
este foarte mică și este mai mare în atmosfera satelor decât a
orașelor și mai mult la munte decât la câmpie.

Formarea și prepararea ozonului se poate face prin mai

multe procedee:
 Prin ridicarea temperaturii oxigenului molecular se
stabilește un echilibru între O2 și O3 ;
  La temperatura camerei, ozonul este obținut din aer, cu
ajutorul efluviilor electrice ;
 La temperaturi scăzute se obține prin electroliza unor
acizi, ca acid fluorhidric, acid acetic, acid percloric, acid
sulfuric etc. ;
 Prin comprimarea oxigenului și tratarea lui cu raze
ultraviolete ;
 În urma unor reacții chimice.

Prepararea industrială a ozonului se face în aparate

electrice numite ozonizatoare, sub influența descărcărilor
electrice fără scântei, așa-numitele efluvii electrice. Trecând
aerul atmosferic prin 10 ozonizatoare se obține un amestec
de aer și ozon ce poate avea până la 13% ozon. Dacă în loc de
aer se trece prin ozonizator oxigen, vom obține un amestec
de oxigen și ozon. Prin lichefierea și evaporarea oxigenului (-
183°) va rămâne în vas ozonul ( care fierbe la -112°) și astfel
preparăm ozonul pur.
Sunt o serie de reacții chimice în care oxigenul în prima
fază se dezvoltă în stare născând, dând apoi ozon. Astfel,
fluorul gazos descompune apa cu formare de oxigen și ozon:
𝐹2 + 𝐻2 O = 2𝐻𝐹 + 𝑂
5𝑂 → 𝑂2 + 𝑂3 .

 În descompunerea chimică a unor săruri oxigenate sau a

unor peroxizi apare alături de oxigen și ozon.
 Astfel, în reacția de descompunere a permanganatului
de potasiu cu acidul sulfuric concentrat se formează
ozon :
 2𝐾𝑀𝑛𝑂4 + 𝐻2 𝑆𝑂4 = 𝐾2 S𝑂4 + 2𝐻𝑀𝑛𝑂4
2𝐻𝑀𝑛𝑂4 = 𝐻2 𝑂 + 𝑀𝑛2 𝑂7
𝑀𝑛2 𝑂7 = 2𝑀𝑛𝑂 + 5𝑂
5𝑂 → 𝑂2 + 𝑂3 .

 Dacă se electrolizează soluții de acizi mai concentrate

decât 30%, se constată că volumul de oxigen dezvoltat la
anod este mai mic decât jumătatea volumului de
hidrogen dezvoltat la catod; aceasta se datorează
formării parțiale de ozon la anod.
 Fosforul alb, lăsat în aer uscat sau umed, se oxidează cu
încetul dând naștere trioxidului de fosfor, totodată
formându-se și mici cantități de ozon. Formarea acestuia
din urmă se poate explica admițând că fosforul se
combină mai întâi cu oxigenul spre a da naștere unui
peroxid nestabil 𝑃𝑂2 , care apoi se descompune :

𝑃4 + 4𝑂2 = 4𝑃𝑂2
4𝑃𝑂2 = 2𝑃2 𝑂3 + 2𝑂
5𝑂 → 𝑂2 + 𝑂3 .

Proprietăți fizice. În stare gazoasă, ozonul este albăstrui,în

stare lichefiată, albastru-închis, iar în stare solidificată, violet,
aproape negru.
Este otrăvitor, distrugând rapid microorganismele.
Între oxigen și ozon este o mare asemănare,ozonul fiind o
varietate de oxigen. Substanțele de felul acesta, formate din
unul și același element, care prezintă proprietăți chimice
apropiate identice,dar au o energie de reacție diferită și
proprietăți fizice diferite, se numesc substanțe alotropice.
Alotropii dau aceleași combinații cu diferite elemente.

Proprietăți chimice. Ozonul este stabil la temperatura

camerei ; la cald este nestabil, explodează prin încălzire
bruscă, trecând în oxigen. Această trecere are loc, după
reacția :
2𝑂3 → 3𝑂2 .

Această descompunere se face cu dezvoltare de căldură și

cu o mărire a volumului ( de 1,5 ori), deoarece din două
molecule de ozon se obțin trei molecule de oxigen. Adesea
ozonul acționează numai printr-un singur oxigen de unde și
faptul că formula lui desfăcută nu ar fi cea de mai sus, ci :
𝑂 − 𝑂 → 𝑂,
În care ar exista o legătură covalentă și una coordinativă, de
unde existența unui atom mai slab legat în moleculă decât
ceilalți doi, care sunt echivalenți. Întrucât există și forma
𝑂 ← 𝑂 − 𝑂, vom avea de-a face cu un sistem de echilibru
între aceste două formule.
Ozonul este un oxidant puternic, mai puternic decât
oxigenul. Astfel, el acționează în mediu neutru asupra iodurii
de potasiu, cu punere în libertate de iod și formare de
hidroxid de potasiu :
2𝐾𝐼 + 𝑂3 + 𝐻2 𝑂 = 2𝐾𝑂𝐻 + 𝐼2 + 𝑂2 .

Singurele metale care nu sunt atacate de ozon sunt

aurul și metalele platinice.
 Catalizatorii de descompunere ai ozonului sunt în
general substanțele poroase, mai ales metalele în pulbere
(Ag, Pt, Pd, Co etc.) și oxizii metalici (𝑀𝑛𝑂2 etc .), în soluții
alcaline.

Întrebuințări. Ozonul poate fi utilizat la dezodorizarea și

dezinfectarea aerului din sălile de spectacole, spitale, precum
și la sterilizarea apei potabile.
Ozonul se mai întrebuințează ca decolorant pentru pene
sau paie, ca oxidant în chimia organică la prepararea
ozonidelor, la învechirea artificială a vinului și a coniacului, în
industria parfumurilor etc.