POLUAREA ŞI SURSELE EI ÎN ECOSISTEMELE

AGROTURISTICE

Omul, mărind continuu gradul de antropizare (sau de artificializare) a agroecosistemelor s-a

obişnuit să extragă, prin recoltă, din solul fertil mai multe substanţe şi elemente, comparativ cu ciclurile
biogeochimice naturale. S-a ajuns practic la un drenaj excesiv al capitalului natural, ceea ce a dus la o
evoluţie nesustenabilă în ceea ce priveşte agroecosistemele cu grad ridicat de intensivitate şi
industrializare. Consecinţa, în timp, a fost defertilizarea treptată a multor terenuri cultivate. Cu alte
cuvinte, dezvoltarea agriculturii industrializate a avut, la scară globală, două consecinţe nedorite legate
de chimizare: (a) poluarea în special cu pesticide organoclorice şi (b) alterarea ciclurilor biogeochimice
ale unor elemente (Puia, I., Soran, V., 1981). Acestea două (poluarea şi sărăcirea solului în elemente
necesare vegetaţiei) au avut efect sinergic soldat cu migrarea şi acumularea substanţelor toxice în
lanţurile trofice. S-a ajuns la paradoxul în care omul se întoxică pe seama propriilor acţiuni.
Cel mai de seamă rezultat al poluării agroecosistemelor este contaminarea alimentelor, adică tocmai
a resursei de bază pentru menţinerea vieţii umane şi, totodată, obiectiv fundamental al funcţionării
acestor sisteme. Tot lanţul sistemului agroalimentar este afectat. Dacă poluarea prin arderea
combustibililor şi prin industria alimentară ţin într-o măsură mai mare de poluarea industrială, pentru
producţia agricolă căile cele mai importante de contaminare sunt îngrăşămintele şi pesticidele.

1. POLUAREA MEDIULUI ÎN AGRICULTURĂ PRIN ÎNGRĂŞĂMINTE CHIMICE

Îngrăşămintele chimice, şi în special îngrăşămintele cu azot, constituie în anumite situaţii un

important factor de poluare. Dincolo de dozele recomandate de tipul de sol, de factorii climaterici şi de
natura plantelor, pentru obţinerea unor producţii superioare, în situaţia supradozărilor, apar neajunsuri,
uneori ireversibile. Se produc alterări ale florei bacteriene din sol, care modifică raporturile dintre
destructori şi celelalte grupe de organisme ale agroecosistemului. Inhibarea şi mai ales dispariţia
bacteriilor fixatoare de azot anulează regenerarea naturală a solului. În această situaţie productivitatea
devine dependentă total de chimizare.
În cazul supradozărilor, azotul se cumulează în plante, ele nemaiavând posibilitatea de a-l
metaboliza. El se concentrează la nivelul plantei mai ales sub formă de nitraţi. Aceştia, direct sau prin
1
intermediul animalelor, sunt concentraţi în continuare în alimente, iar în organismul uman se
transformă în nitriţi. Nitriţii se combină uşor cu hemoglobina (rezultă methemoglobină) făcând
imposibilă fixarea oxigenului la nivelul alveolelor pulmonare. De asemenea ei pot genera în
organismele animale, dar şi în cele vegetale, o categorie de compuşi: nitrozaminele, care sunt substanţe
cu potenţial cancerigen ridicat.
O altă direcţie de poluare, mai ales prin sărurile de azot provenite din supradozarea din agricultură
ori de pe pajişti, este contaminarea bazinelor acvatice. Contaminarea se manifestă prin aşa-numita
“înflorire a apei”, fenomen de eutrofizare a lacurilor, având ca efect scăderea producţiei de peşte.
Fixat în materia organică a solului, ori prin volatilizare sub formă de azot molecular sau oxizi de
azot, ei se infiltrează în pânza de apă freatică, în microflora şi microfauna din sol şi chiar în stratul de
ozon din atmosferă.
Trebuie menţionat că efecte poluante în agricultură pot avea şi îngrăşămintele organice atunci când
se aplică în doze supraoptimale.
Astfel de situaţii se întâlnesc pe terenurile de lângă marile complexe de creştere a animalelor, ori
atunci când sunt deversate direct în apele curgătoare. În cazul unor specii sensibile, cum sunt păstrăvii,
pot apare mortalităţi semnificative şi atunci când concentraţii mari de substanţe organice se infiltrează
în pânza freatică sub formă de noroaie.
Tratamentul chimic este considerat în ultima vreme ca principalul risc în securitatea alimentară, în
multe ţări europene. Sugestivă este, în acest sens, ancheta Asociaţiei Naţionale a industriilor alimentare
din Franţa (conform publicaţiei Reussir Cereales Grandes Cultures nr.153/2002), unde cap de listă a
ajuns tratamentul chimic al culturilor întro anchetă în care consumatorii l-au identificat la 19 % ca prim
risc alimentar (tabelul de mai jos).

2
 2. POLUAREA MEDIULUI ÎN AGRICULTURĂ PRIN PESTICIDE

Spre deosebire de îngrăşăminte, pesticidele pun mult mai multe probleme în poluarea mediului în
agricultură. Substanţele chimice care au capacitatea să diminueze sau să stârpească agenţii biotici
dăunători (denumiţi şi “peste”), adică toate vieţuitoarele nedorite de om în biotopul agroecosistemelor,
se numesc generic pesticide. Neajunsul tehnic principal al acestora este faptul că, cu unele excepţii ale
unor produse de generaţie recentă, toate substanţele chimice utilizate în acest scop nu au acţiune
selectivă, ele distrugând şi alte vieţuitoare în afara celor nedorite economic. Din perspectivă
agroecologică toate aceste substanţe capabile să nimicească specii sau comunităţi vii pe arii întinse sunt
“ucigătoare de viaţă” sau biocide. În anumite cazuri acestea din urmă devin ecocide, fiind capabile să
distrugă în masă agroecosisteme sau ecosisteme naturale deopotrivă (ca de exemplu defolierea
pădurilor şi culturilor agricole în diverse conflicte militare).
Sursa de biocide o constituie însăşi industria sintetizatoare care poluează mediul pe două căi: (a)
direct, în cursul proceselor tehnologice de fabricare a substanţelor respective; (b) indirect, prin
intermediul agriculturii. În acest din urmă caz, grupa poluantă de interes este cea a pesticidelor
organoclorice, între care se distinge DDT (diclordifeniltricloroetanol) prin faptul că de-a lungul anilor
a reprezentat subiectul clasic legat de poluare şi, respectiv, de schimbare a opticii privind regândirea
utilizării acestor substanţe.
Aspecte privind poluarea pesticidelor organoclorice sunt cele referitoare la prezenţa lor în mediile
terestre, relevate de circulaţia şi acumularea lor de-a lungul lanţurilor trofice. Astfel, circa 4 % din
pesticidul pulverizat în agroecosistem ajunge în corpul plantelor şi aproximativ 1,3 % în recolta utilă
consumată de om. Fac excepţie tuberculiferele (cartoful) şi rădăcinoasele (morcovul) care concentrează
o cantitate mai mare de pesticide deoarece părţile recoltate se află în sol (unde se depozitează 98 % din
biocidul administrat). Din recolta utilă, pesticidele organoclorice sunt transferate aproape în totalitate

3
(cca. 98%) consumatorilor animali şi omului. De remarcat este concentraţia medie relativ mică de
pesticide în plante (maxim 0,01 ppm), în timp ce la animale şi om concentraţia poate fi de 10-20 de ori
mai mare datorită liposolubilităţii acestor substanţe.
Dacă exemplificăm DDT-ul, fiind o substanţă extrem de agresivă, menţionăm că el a fost detectat
în laptele de vacă, unt, brânzeturi şi alte produse lactate încă în urmă cu 50 de ani, ceea ce a declanşat
la vremea respectivă o alertă care s-a generalizat apoi la multe alte substanţe.
Urmarea a fost interzicerea DDT-ului, şi nu numai, de a fi folosit în agrotehnică. S-a constatat că
poluarea cu anumite pesticide este periculoasă întrucât pesticidele persistente posedă însuşirea de a se
concentra în lanţurile trofice ale agroecosistemelor odată cu circulaţia substanţelor organice.
Proprietatea acestor substanţe de a se concentra la capătul lanţurilor trofice a fost denumită
amplificare biologică (Mellanby, K., 1967; Wagner, R.H., 1971 ş.a.).
Cumularea substanţelor nocive prin poluare, mai ales a celor persistente de tipul DDT-ului, arată
cât de dificil este să fie eliminate din agroecosistem, chiar şi la mulţi ani după ce nu se mai folosesc.
Calculele (conform unui program al Institutului de Tehnologie Massachusetts, SUA) demonstrează
că şi în prezent în biosferă se află atât de multă substanţă activă, încât ea va continua să persiste în
agroecosisteme, ori în ecosistemele naturale, şi după anul 2020 (fig. 1).

Fig. 1. – Prezenţa DDT-ului în mediul natural înconjurător

4
 Poluarea cu pesticide , pe lângă diminuarea fertilităţii solului pe termen lung, produce o
reducere puternică a reţelei trofice (şi aşa foarte simplificată în agroecosisteme), suprimând practic
insectivorele şi carnivorele şi favorizând înmulţirea organismelor cu corpul mic. În cazul ecosistemelor
acvatice s-a constatat diminuarea semnificativă a fotosintezei fitoplanctonului. S-au remarcat, în
diferite tipuri de agroecosisteme, apariţia unor populaţii de insecte rezistente la tratamente. Ţinând cont
de toate acestea considerăm util ca în deciziile managementului aplicat să primeze cele care vizează şi
sustenabilitatea, nu numai profitul economic. În acest sens, mai ales în ultimele decenii, reproiectarea
agroecosistemelor a vizat o serie de strategii privind
protecţia mediului.

3. STRATEGII DE PROTECŢIE A MEDIULUI ÎN AGROECOSISTEME ŞI IMPLICIT ÎN

FERMELE AGROTURISTICE

Agravarea calităţii vieţii pe termen lung este reprezentată, din perspectiva managementului
integrat, printr-o buclă de feed-back cu acţiune negativă raportat la sistemul “agricultură – mediu –
economie”.
Această buclă vizează, printre altele şi deciziile factorului antropic, ca element reglator al
agroecosistemului, măsurile de căutare concretă a soluţiilor privind combaterea agenţilor dăunători
biotici (dăunători economic, nu ecologic). Pe această direcţie, renunţarea la pesticidele toxice şi
persistente reprezintă o variantă salutară în noile strategii sub aspect biomedical şi ecologic. Rezistenţa
opozanţilor este considerabilă întrucât pe termen scurt apar serioase repercusiuni economice în sectorul
de sinteză al pesticidelor. Lupta dintre interesele contrare ale monopolurilor şi cele ale protejării
mediului a dus în final la câştigul punctului de vedere realist, conform căruia pesticidele în noua
strategie sunt cele care au o acţiune toxică ridicată, dar de scurtă durată, cele care sunt selective, iar
prezenţa lor în mediu este foarte redusă. În ultimii ani a luat avânt idea combaterii biologice şi
realizarea biopesticidelor. Strategia de combatere a poluării mediului în agroecosisteme este conformă
cu ultimele realizări tehnice şi ştiinţifice în acest domeniu.
O ieşire din criza ecologică provocată de utilizarea neraţională a îngrăşămintelor, dar mai ales a
pesticidelor organoclorice, poate să ne ofere strategiile agriculturii sustenabile. În contextul de faţă ne
referim la utilizarea celei de a treia generaţii de pesticide, precum şi la metodele şi mijloacele biologice

5
şi biotehnice utilizate pentru eliminarea sau micşorarea unor dezechilibre apărute între mediu şi
domeniile economice amintite.
În prima etapă a utilizării chimicalelor ca strategie de a elimina de pe ogoare şi livezi dăunătorii
au fost utilizate o serie de săruri anorganice şi substanţe de origine vegetală. Între 1920 şi 1945 s-a
utilizat frecvent rotenonul şi piretrul. După al doilea război mondial o largă răspândire au avut
substanţele organice de sinteză, cunoscută ca fiind generaţia a doua de pesticide, sau a DDT-ului. Din
această generaţie fac parte insecticidele organoclorice şi organofosforice, în special sub forma
diferitelor erbicide. Tot în această perioadă au fost încercări de a se realiza pesticide de origine
vegetală , socotindu-se că şi procesul alelopatiei ar putea fi utilizat în combaterea buruienilor. Se
remarcă, de asemenea, şi direcţia de combatere a dăunătorilor pe cale biologică. Se trece treptat spre a
treia generaţie de pesticide de după 1970 bazată pe hormoni produşi de insecte şi care pot fi utilizaţi în
calitate de capcane pentru fiecare dăunător în parte. Dintre avantajele utilizării “feromonilor”
important este spectrul de acţiune foarte îngust, evitarea poluării mediului şi a contaminării alimentelor
(Pop, E., 1972, Şarpe, N. şi col., 1976, Puia, I., Soran, V.,1984).

3.1. STRATEGII PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI ÎN ECOSISTEMELE AGRICOLE ŞI

RURALE

Fără a intra în detalii, amintim că modul de combatere a bolilor şi dăunătorilor se face prin 3 căi
importante: (a) - preventiv; (b) - curativ (pe direcţie: manuală, mecanică, chimică şi integrată); şi (c) -
eradicativ.
Strategiile de protecţia mediului se pliază de fapt acestor căi menţionate. În ecosistemele
agricole aplicarea metodelor de combatere a dăunătorilor a reprezentat o acţiune permanentă deoarece
diminuarea recoltei potenţiale poate ajunge în medie până la 35 %. Este vorba despre pierderile
provocate de dăunătorii animali (insecte şi rozătoare) de până spre 15 %, pierderile cauzate de boli
(ciuperci, bacterii, viroze) de circa 10 % şi diminuări datorate buruienilor tot de aproximativ 10 %.
Strategic vorbind, utilizarea celei de a treia generaţii de pesticide NU determină retragerea
completă din uz a pesticidelor din generaţia precedentă, mai ales în zonele unde se aplică o agricultură
intensivă, de mare productivitate. Dar practic se vor restrânge treptat aplicaţiile de pesticide pa bază de
substanţe cu toxicitate ridicată, dar degradabile sau cu biodegrabilitate rapidă, persistenţă redusă în

6
mediu şi o scăzută (sau chiar nulă) amplificare biologică în lanţurile trofice ale agroecosistemelor şi a
ecosistemelor naturale.
Găsindu-ne în plină revoluţie biologico-informaţională, strategiile privind protecţia mediului în
ecosistemele agricole vor accelera metodologiile legate de utilizarea metodelor biologice, inclusiv prin
aportul ingineriei genetice, precum şi a mijloacelor biotehnice integrate de rezolvare a problemelor
economice.
Pentru a avea un efect poluant cât mai redus, strategiile legate de combaterea integrată a
dăunătorilor vor ţine cont de următoarele elemente şi parametrii: (a) reintroducerea generală a
asolamentului şi a rotaţiei culturilor; (b) aplicarea insecticidelor organofosforice; (c) selectarea de
soiuri rezistente la dăunători; (d) folosirea prădătorilor naturali ai dăunătorilor; (e) cultivarea şi
răspândirea paraziţilor care distrug dăunătorii; (f) împrăştierea în mediul natural înconjurător a unor
virusuri şi bacterii patogene pentru dăunători; (g) semănarea unor culturi vegetale capcană; (h)
sterilizarea chimică şi radiobiologică a dăunătorilor; (I) utilizarea stimulatorilor hormonali şi a
feromonilor.
Noua Politică Agricolă Comună adoptată la nivelul continentului nostru, bazându-se pe
principiul calităţii, recomandă pe diferite căi introducerea în practică a tuturor mijloacelor menţionate,
aşa încât agricultura secolului XXI să reducă simţitor poluarea prin pesticide. În acest fel se
însănătoşesc lanţurile trofice, mai ales la nivelul animalelor de fermă şi la cel al beneficiarului final
(omul). Noile strategii privind protecţia mediului vor contribui de fapt la redresarea pe cale biologică a
mediului înconjurător şi la creşterea calităţii vieţii umane.

3.2. STRATEGII PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI ÎN ECOSISTEMELE AGRO-SILVICE

Ingineria mediului,strategia agroecologică implică reconcilierea dintre agricultură şi

silvicultură, unitatea naturii fiind mai presus de interesele vremelnice ale oamenilor. Încă din anul 1955
savantul Gh.Ionescu-Siseşti apăra această idee arătând faptul că “noi suntem convinşi azi că ruina
pădurilor ar însemna ruina agriculturii şi ruina agriculturii ar însemna ruina civilizaţiei”. Cu atât mai
mult în noul secol şi mileniu viziunea integratoare impune analiza temeinică a ecosistemelor “mixte”,
de care nu se poate face abstracţie, adică ecozonele agricole-silvice-pastorale frecvente datorate
reliefului specific al ţării noastre.

7
 În pofida dislocării pădurii de către agricultură, aceasta din urmă a rămas o îndeletnicire umană
integrată în circuitele biosferei. Chiar şi în agricultura industrializată a sfârşitului de secol XX, deşi o
îndepărtare de unele procese naturale constituie o necesitate de ordin tehnico-economic, totuşi practic
nu este posibilă o rupere totală de cadrul natural, ţinând cont de faptul că nu sunt pierdute complet
realele virtuţi de autorefacere prin condiţiile regenerative ale biosferei.
Ecozonele agrosilvice, silvopastorale, ori cele agrosilvopastorale presupun aplicarea principiilor
şi strategiilor ingineriei mediului, gestionarea ecologică, atât a fondului forestier cât şi a celui agricol.
Analizând problema din perspectiva agroecologică, o metodă de reechilibrare a tipurilor de
ecosisteme amintite mai sus ar fi ca, după defrişările de-a dreptul criminale pe anumite areale, să se
treacă controlat la regenerarea pădurilor, aşa încât să se stopeze degradarea terenurilor.
Este vorba în primul rând de împădurirea terenurilor agricole slab productive şi, în unele situaţii
confirmate de analize pertinente, chiar a celor mijlociu productive. De asemenea este necesar a se
reface zăvoaiele şi luncile râurilor interioare (inclusiv Dunărea), ori a diverselor terenuri degradate cum
sunt terenurile nisipoase, mlăştinoase, halde etc., mai ales din zonele umede. O altă acţiune, pe aceeaşi
linie, este realizarea sau instalarea perdelelor forestiere pentru protecţia câmpurilor agricole.
Pe de altă parte, în zonele în care productivitatea naturală a pădurilor a fost periclitată de
exploatările nemiloase de masă lemnoasă, dacă studiile de reconstrucţie ecologică indică un timp prea
îndelungat pentru reamenajarea pe clase de vârstă a pădurilor, ori datorită deficitului grav de arborete,
atunci strategia impusă va fi spre valorificarea agricolă şi/sau pastorală a terenului respectiv.

SURSE DE POLUARE

            Poluarea mediului inconjurator, care si-a intins amenintarea asupra intregii planete, a ajuns in
punctul in care ataca dezlantuit omul si spatiul sau de existenta. Trecand peste limitele capacitatii
proprii de aparare a naturii, de regenerare si de echilibrare, toti agentii poluanti noi se raspandesc rapid
in aer, in apa sau in sol, generand, dezvoltand si propagand unul dintre cele mai grave pericole pe care
le-a intampinat civilizatia moderna.
       Termenul stiintific "poluare" vine din francezul "polluer".
Poluarea este un complex de fenomene care au schimbat sau tind sa schimbe mediul ambiant in
detrimentul echilibrului ecologic natural; acestea afecteaza atmosfera(cu particule,gaze.etc),apele,de

8
suprafata ori subterane,marile si oceanele,solul,vegetatia,lumea animala si colectivitatile umane.Se
disting:
-poluarea fizica ce cuprinde:
-poluarea radioactive;
-poluarea chimica (produsa de diverse substante eliberate in mediu sub forma
gazoasa,lichida sau de particule solide);
-poluarea biologica (cu germeni patogeni,substante orgaanice putrescibile,etc);
-poluarea termica:cresterea peste normal a temperaturii apelor,indeosebi datorita
evacuarii in reteaua hidrografica a apelor de racire de la centralele termoelectrice si
atomoelectrice sau a apelor folosite in procesul tehnologic in diverse ramuri industriale;
-poluarea sonora (fonica): cresterea intensitatii si cantitatii de vibratii sonore din mediul
ambient (activitati industriale,de transport,lucrari pe diverse santiere) care creeaza
discomfort si poate avea chiar efecte negative asupra sanatatii oamenilor.
Principalele surse de emisie a poluantilor sunt industria extractive,energetica, prelucratoare
(indeosebi metalurgia,industria chimica, unele ramuri ale industriei alimentare,a celulozei si hartiei,de
pielarie), transporturile,agricultura moderna,puternic chimizata,marile complexe zootehnice,aglomerari
urbane (ape uzate,reziduuri menajere,germeni patogeni,etc), experimentele nucleare,accidentele
ecologice.
Poluantii (substantele produse si eliberate in mediu ca rezultate ale activitatii antropice) pot fi
artificiali (pesticide) sau natural I (dejectii animale) si au efecte daunatoare asupra organismelor vii.
Poluarea aerului a existat,ca fenomen natural sau ca process artificial de mica extindere,inca din
preistorie,dar prima consemnare despre cresterea nivelului sau se refera la Londra secolului al XIII-
lea,in legatura cu utilizarea excesiva a carbunelui.
In perioada actuala,pericolul poluarii a devenit atat de evident,incat cele mai multe dintre tarile
cu o economie dezvoltata au pus in aplicare masuri foarte drastice de prevenire si combatere a acestui
flagel planetar. Oamenii de stiinta considera ca "natura se razbuna" impotriva tuturor celor care,in
crearea civilizatiei actuale,au facut anumite "greseli tehnologice". Intr-adevar,pentru a produce cat mai
mult si mai ieftin oamenii s-au intrecut sa exploateze cat mai intensiv bogatiile naaturale,aruncand de
cele mai multe ori la intamplare deseurile inutilizabile,fara sa aiba in vedere gradul lor de nocivitate.
   

9
1. Surse latente de poluare

            In prezent exista numeroase surse naturale de poluare cum ar fi: vulcanii, furtunile de praf,
ozonul, vanturile, apele subterane, iar in viitor, pe masura ce omul isi va extinde habitatul, este posibil
sa apara si alte surse, nu numai pe Pamant ci si in spatiul cosmic.
            Ozonul este o substanta periculoasa pentru om, chiar in concentratii mici. In troposfera
concentratia lui este foarte redusa astfel el nu e periculos pentru om sau animale. In stratosfera prezenta
ozonului este extrem de periculoasa datorita reactiei dintre oxigen si radiatiile ultraviolete solare.
            In anul 1985, in timpul primaverii australe, s-a pus in evidenta o scadere dramatica a grosimii
stratului de ozon de deasupra Antarcticii, ceea ce a condus la formarea unor 'gauri' care s-au extins ca
arie de la 40% la 50% intre 1985 si 1987. Acest lucru a avut loc datorita conditiilor meteorologice
specifice: iarna, stratosfera de deasupra acestei regiuni este practic izolata, datorita unor vanturi
puternice; aparitia unor particule de gheata care favorieaza reactiile ce conduc la disparitia ozonului.
            Aerul este purtatorul multor agenti poluanti pe care ii imprastie cu repeciziune pe intreaga
suprafata a Pamantului. Astfel, praful impiedica vederea, ingreuneaza respiratia si constituie dusmanul
numarul unu al curateniei domestice. Multe vestigii au fost distruse de avalansele de praf aduse de
vant. Studiile arata ca, in fiecare an, atmosfera poarta peste 30 milioane de tone de praf.
            Apele subterane, care stau in contact indelungat cu masive de sare sau alte minerale se incarca
cu substante impurificatoare, chiar toxice. De multe ori sunt poluate stratele de apa freatica, din care se
extrage apa in mod obisnuit.
            Ionizarea atmosferei, surplusul de ioni pozitivi sau negativi, care atunci cand sunt inhalati in
organism pot declansa reactii enzimatice exagerate ce suprasolicita organismele bolnave.

2. Surse de poluare caracteristic umane

            Omul, ca fiinta vie, produce deseuri proprii existentei sale. Pe langa acestea exista si cele
provenite din activitatile sale industriale: imbracaminte, mobila, detergenti, cosmetice, chimicale de uz
casnic si altele. O mare parte a acestora nu sunt biodegradabile si altele sunt direct toxice. Urmeaza o
compozitie aproximativa in privinta deseurilor solide: hartie-55%, metalice-9%, alimente-14%, textile-
5%, lemnoase-4%, sticla-9%, plastice-1%, diverse-3%.

10
            O sursa suplimentara de poluare, reprezinta mijloacele de incalzire, respectiv focarele de
carbuni, petrol, gaze, lemn care produc cantitati mari de fum, cenusa, zgura, gaze. Un alt, element
poluant este constituit din bacteriile patogene care sunt vehiculate mai ales in apele menajere
            Pentru o viziune de viitor, este important sa se cunoasca nu numai situatia actuala a populatiei,
ci si tendinta de evolutie a acesteia. Este necesar a fi luat in considerare faptul ca populatia Terrei e
intr-o continua crestere, dupa anul 2001se estimeaza ca va ajunge la cca. 7 miliarde de oameni.
            Specialistii prevad ca volumul deseurilor menajere va creste mai rapid decat greutatea lor, din
cauza cresterii importantei ambalajelor de hartie si sticla, precum si a aparaturii nerecuperabile si a
mobilei vechi. Se estimeaza ca deseurile pe cap de locuitor vor creste anual cu urmatoarele valori: carte
si hartie - 1,5/2 kg, plastice - 0,5/0,7 kg, sticla - 0,6 kg, mobila - cu 3/5 % din existent.

3. Agricultura, silvicultura si zootehnia ca surse de poluare

            In mod paradoxal, tocmai ramurile economiei umane, care se bazeaza cel mai mult pe relatiile
cu mediul, sunt, in acelasi timp, si surse de poluare. Agricultura poate fi sursa de poluare a mediului
prin: declansarea si favorizarea proceselor de degradare a solurilor in urma proceselor de eroziune
(destelenirea terenurilor duce la eroziunea solului), saraturare, compactere; folosirea pesticidelor
(insecticidele care distrug toate insectele si pe cele folositoare); utilizarea in exces a ingrasamintelor
chimice.
            Dupa aprecierile specialistilor, din totalul suprafetei agricole a tarii noastre, numai 30% sunt
soluri cu un potential ridicat de fertilitate, restul prezentand diferite stari si stadii de degradare. Din cele
5 milioane de ha de terenuri afectate de eroziune doar jumatate au fost amenajate antierozional si astfel
au dus la obtinerea unor recolte pozitive. Prin procesul de eroziune se pierd anual 150 milioane de tone
de sol, din care 1,5 milioane tone de humus.
            Despadurirea exagerata in zona superioara a majoritatii bazinelor hidrografice, ca si folosirea
nerationala a unor terenuri agricole, au avut influenta negativa asupra scurgerii apei pe versanti,
provocand declansarea unor grave procese de eroziune a solului. Fondul forestier al tarii noastre este de
6,4 milioane de ha, ceea ce reprezinta un puternic dezechilibru, predominand padurea tanara, iar cea de
peste 80 de ani (exploatabila) prezinta un deficit de 500 de mii de ha, determinand o acuta lipsa de
material lemnos pentru cherestea si furnire.

11
            Werner Green Iguana Foundation, creata in Costa Rica isi propune sa salveze padurile din
regiunile umede incurajand taranii sa creasca iguana in loc sa mai taie padurile in scopul cresterii
vitelor. Dimpotriva, ei ar fi interesati sa largeasca padurile ca loc de crestere intensiva a "soparlei
verzi". Un exemplu "in mic", de ce s-ar putea face, "in mare", daca s-ar gandi si s-ar actiona ecologic la
scara planetara. 
            In ceea ce priveste zootehnia, chiar unele animale domestice distrug iremediabil vegetatia
arborescenta in dezvoltare, impiedicand regenerarea padurilor. De asemenea, crescatoriile de animale
domestice pot pune probleme serioase privind poluarea mediului cu deseuri animaliere. Exodul unor
populatii de animale poate crea catastrofe ecologice. In zootehnie, pe langa insecticide, se mai
utilizeaza si alte substante chimice care dau efecte secundare nedorite. Este vorba de substantele
administrate pentru influentarea dezvoltarii productiei animaliere. Acestea dauneaza pentru ca sunt
eliminate prin urina si se regasesc in apa de baut a altor loturi de animale (pentru care subst. respectiva
e contraindicata) sau pot ajunge la om, daca sunt administrate pana in ultimele zile de dinaintea
sacrificarii.
            In organizarea agriculturii moderne, un rol foarte important il joaca lucrarile de amenajare a
terenurilor si, in special, gospodarirea apelor. Dar barajele si canalele de irigatii modifica nu numai
regimul hidrologic din zona respectiva, ci si sistemele ecologice locale, prin schimbarea factorilor
edafici. Pot aparea atat efecte pozitive (extinderea teritoriala a zonelor cultivate si ridicarea
productivitatii), si negative (poluarea cu sare: salificare, saraturarea). Irigatiile au avut un rol foarte
important in dezvoltarea marilor civilizatii antice. In prezent sunt irigate peste 500 de milioane de ha,
de 50 de ori mai multe decat in 1800.

4. Poluarea radioactiva

            Poluarea radioactiva este o forma speciala de poluare datorita emisiei in spatiu a unor radiatii
capabile sa produca efecte fizice, chimice si biologice asupra organismelor vii. Pe Pamant
exista un fond global de radiatii, datorat surselor de iradiere naturala, care este suportat de organismele
vii datorita adaptarii. Radiatiile sunt emisii spontane si permanente produse prin dezintegrare atomica.
            In anul 1988 existau in lume 385 de centrale nuclearo-electrice, cu o putere instalata de 400.000
de MW, ingloband 3800 de reactoare in functiune. Aceste reactoare au produs in 1988 circa 15% din
totalul de energie electrica, iar in 1990 circa 18-20%. Repartizate pe tari, in Franta centralele nuclearo-

12
electrice ocupa 65% din totalul puterii instalate, in Finlanda, Suedia, Elvetia peste 40%, in SUA peste
14% (dar care reprezinta peste 30% din totalul mondial).
            Odata cu evolutia societatii umane, omul a fost supus suplimentar si altor expuneri de
radiatii. Astfel, investigatiile medicale (radioscopii, radiografii, tratamente radiologice) expun omul la
radiatii mult mai puternice decat cele naturale. Chiar si ceasurile cu cadrane luminioase si televizoarele
pot contribui la iradierea in masa a populatiei.
            Sursele de radiatii ionizante se pot imparti in doua categorii:
-surse controlate: acceleratorii de particule in care sunt inclusi acceleratorii pentru cercetare,
generatoare de raze X, aparate si instalatii de uz comun; reactii nucleare; radioizotopii utilizati in
laborator si in aplicatii pasnice;
-surse necontrolate: deseuri radioactive (din activitatea de cercetare si economica); caderile radioactive
(fall- out).
            Efectele poluarii cu radiatii se fac resimtite, in toate cazurile, in atmosfera, in apa, pe sol,
influentand organismele vii, uneori pe lantul trofic. Efectele acestei poluari pot fi: directe (ca urmare a
interactiunii radiatiilor cu suport biologic, modificandu-se compozitia si structura materiei, insotita
uneori de mutatii genetice), indirect (cand nu este afectata structura biologica, dar este afectat mediul in
care aceasta este plasata). In general, efectul nociv al radiatiilor depinde de tipul radiatiei, de energia
radiatiei si de durata de iradiere, determinand:
-efecte pe termen scurt, dupa o iradiere puternica (boli specifice, deces);
-efecte pe termen lung, pe seama acumularii unor iradieri slabe (creste riscul de cancer);
-efecte genetice, ce se manifesta la urmasii parintilor iradiati.
            Ponderea majora, in pericolul de poluare cu radiatii, o detin experientele nucleare militare
(interzise din 1963) si exploatarea centralelor nuclearo-electrice. Deja au avut loc o serie de accidente
nucleare grave (Three Miles Island - SUA, in 1979, Cernobal - Ucraina, in 1986) care au sensibilizat
opinia publica si au alertat specialistii pentru a evalua riscurile de poluare radioactiva si a gasi metode
de decontaminare si prevenire a poluarii. Insa singura solutie ramane controlul riguros si responsabil al
functionarii instalatiilor nucleare. Dupa accidentul de la Cernobal s-a admis ca tara noastra a primit o
doza suplimentara de iradiere aproximativ egala cu cea naturala.
            Cum omenirea nu va renunta la una din cele mai prolifice surse de energie, energia nucleara, va
fi nevoie sa se imagineze si sa se puna in practica noi mijloace de protectie impotriva radiatiilor si de
stavilire a poluarii mediului cu substante radioactive.

13
5. Poluarea sonora

            Undele mecanice, reprezentate prin trepidatii, sunete, infrasunete si vibratii ultrasonore,

polueaza in special mediul urban creand efecte psiholigice epuizante. Zgomotul se caracterizeaza
prin: intensitate, durata si frecventa sunetelor componente.
Intensitatea se exprima in Beli, insa din motive practice, se ia ca unitate de masura a intensitatii
zgomotului, decibelul, dB.
            In ceea ce priveste durata, efectul nociv al sunetului este direct proportional cu aceasta, iar in
situatiile cand intrece anumite limite de suportabilitate, se poare crea si o psihoza periculoasa.
            Frecventa sunetelor componente ale zgomotului are si ea o anumita importanta in definirea
efectului vatamator, deoarece nu toate frecventele sunt auzite de om cu aceeasi intensitate sonora.
            In general fenomenele sonore de la bun inceput, sunt inutile, nedorite, neplacute si chiar
vatamatoare (motoare, masini, utilaje si instalatii care au piese mobile si toate vehiculele cu sau fara
roti). Infrasunetele duc, in unele cazuri, la tulburari nervoase, la scaderea puterii de munca, fizice si
intelectuale. Cele mai inalte nivele de zgomot se intalnesc in halele industriale. Dintre sursele de
zgomot din orasele moderne, cu o pondere mare contribuie traficul rutier, care este in continua crestere.
            In scopul reducerii nivelului zgomotului si tinand cont de natura activitatilor umane, s-au
stabilit anumite limite admisibile ale acestuia. De exemplu: 90 dB- in halele industriale, 50 dB- zona de
locuit urbana, 45 dB- zone de recreere si zone protejate (parcuri, spitale, camine de batrani).
            Pentru asigurarea unor nivele de zgomot in limitele impuse, se iau masuri care constituie,
totodata, cai de combatere a poluarii sonore. Astefel, in industrie, pe langa folosirea mijloacelor
individuale de protectie (antifoane), in anumite sectoare se recomanda izolarea utilajelor generatoare de
zgomote prin asezarea de elemente din materiale fono-absorbante (cauciuc, azbest), folosirea unor
ecrane fono-izolanate sau cabine speciale captusite cu materiale fono-izolante (pluta, zgura, vata de
sticla, polistiren expandat). La toate acestea se adauga proiectarea de aparate electrocasnice cat mai
silentioase si, desigur, educatia facuta in permanenta in spiritul "linistei"celuilalt.

Si acum, ce ramane de facut? (concluzii)

            Incet, dificil, dar inevitabil ideea ca mediul incojurator ca problema globala trebuie sa fie
abordata la nivel planetar si, speram, rezolvata. Acest lucru nu se poate realiza fara eforturi comune din
partea tarilor dezvoltate. Exista un consens astazi, fragil inca, ca fara asistenta tarilor dezvoltate, lumea

14
celor mai putin favorizati nu va putea proteja mediul inconjurator ci ii va exacerba deteriorarea. Ca o
exprsie concreta a acestei constientizari, 25 de tari dezvoltate si in curs de dezvoltare, au cazut de acord
in noiembrie 1990, sa creeze un instrument de asistenta in materie denumit: "The Global Environment
Facility" (GEF). Cu un capital subscris de 1,5 miliarde de dolari, GEF isi concentreza eforturile asupra
a 4 domenii si anume: protectia paturii de ozon; limitarea emisiilor de poluanti (efect de
sera); protejarea biodiversitatii(fondului genetic); protejarea apelor internationale.   
            In prezent, si desigur si in viitor, obligatia noastra, a oamenilor, este de a echilibra si controla
calitatea mediului pentru fiecare componenta cat si pe ansamblu. Astfel, ameliorarea
mediului va deveni actiunea impotriva dezordinii si reactie impotriva inertiei si compromisurilor in
considerarea mediului de viata uman. Poate candva fiecare element si parametru al mediului se
va integra  "intr-o lume a echilibrului si armoniei". 
            Sunt celebre spusele lui Albert Schweitzer: (castigator al premiului Nobel pentru pace - filozof,
teologist si misionar pentru drepturile omului si protejare a mediului, in Africa) "Omul si-a pierdut
capacitatea de a prevedea si de a anticipa. Va sfarsi prin a distruge planeta".

BIBLIOGRAFIE

 Puia I., Soran V. – “Agroecosistemele si alimentatia omenirii”, Editura Ceres, Bucuresti, 1981;
 Puia I., Soran V. – “agroecologia”, A.M.D. Institutul Agronomic Cluj Napoca, 1984;

15