Ștefan Petică (n. 20 ianuarie 1877, Bucești, Județul Galați - d.

17 octombrie 1904,
Bucești) a fost întâiul poet simbolist declarat, cum spunea George Călinescu[3].
Biografie

Provine dintr-o veche familie de țărani răzeși, având ca părinți pe Enache

(Ianache) Petică și pe Catinca Petică.

Studii: primare (în satul natal), gimnaziale (la Tecuci), liceale (la Brăila), unde
își afirmă înclinația pentru literatură și o orientare politică social-democrată.

Intelectual autodidact, poliglot, cu preocupări multidisciplinare umaniste în

literatură (franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă, de unde a efectuat
traduceri), filozofie, sociologie, antropologie, astronomie, istoria artei,
finalizate cu comentarii literare, articole, studii, note, recenzii pertinente și
incisive. A efectuat documentare specializată, achiziționând cărți și publicații de
la diverse edituri de marcă din România, Italia, Franța, Anglia și Germania.

Și-a asigurat singur existența, practicând cu succes jurnalistica politică și

literară, îndeplinind – între anii 1898-1904 – funcțiile de ziarist acreditat la
„Capitala” (1898), prim redactor la „L’Echo de Roumanie. Journal Conservateur”
(1902), secretar de redacție la „Literatorul” (1899) al lui Al. Macedonski,
redactor la „România Jună” (1900) și „Economia națională”.

Desfășoară o intensă activitate publicistică la revistele: „Lumea nouă” (între

1896-1898), cultivând o amiciție trainică cu poeții George Tutoveanu și Ilarie
Chendi, cu viitorul prozator Jean Bart, cu militanții socialiști – profesorul Ioan
Nădejde și gălățeanul I. C. Atanasiu (plecat apoi la liberali), a sprijinit activ
revendicările țăranilor și înființarea cluburilor socialiste la sate. Din 1900, se
retrage definitiv, în urma presiunilor autorității politice, dar a activat în
cadrul Ligii pentru unitatea culturală a românilor.

În anii 1902-1904 a fost student la Facultatea de Litere și Filozofie, în timpul

decanatului eminentului profesor Ioan Bogdan.

Bun cunoscător al operei unor iluștri literați germani (R. Wagner, Stefan George,
Hugo von Hoffmanstall, Maeterlinck), francezi (Alfred Vallette, St. Mallarmé),
englezi (Moore, Lord Tennyson), ruși (Turgheniev, Lev Tolstoi, Pușkin, Lermontov)
și maghiari (Al. Petöfi), din care a efectuat traduceri.

A utilizat pseudonimele literare Stephan Petică, Ștefan, St. P., Sentino, Trubadur,
Caton, Fanta-Cella, M. Pall, Sapho, Erics, Narcis, Senez, P. Stiopca, Step.,
Stepen, S. Considerat ca un intelectual precoce, un selfmademan, care promitea o
operă literară de substanță, deschizător de drum în literatura simbolistă,
îndeosebi după apariția volumului de poeme „Fecioara în alb” (București, 1902),
fiind „primul poet simbolist autentic, teoreticianul profund și subtil al noului
curent literar, <Simbolismul românesc>, fenomen component și sincron cu cel
european, avangardist și care precede pe confrații literari, Al. Macedonski, și
urmat de Mircea Demetriade, Al. Obedenaru, Traian Demetrescu, Dimitrie Anghel, Ion
Minulescu, G. Bacovia, N. Davidescu și gălățenii Alfred Moșoiu și Eugeniu
Ștefănescu-Est.

Articolele literare, de sociologie, economie, estetică, filozofie, istorie, artă,

substanțiale și sintetice: din „Noul curent literar” (în „Literatorul”, 1899),
„Poezia nouă” și „Transformarea liricii” (în „România Jună”, 1900), îl situează pe
cântărețul și cavalerul „Fecioarei în alb”, comilitonul „Solilor păcii” și
doritorul parfumului „Trandafirilor înfloriți”, să fie, după maestrul Al.
Macedonski, cel de-al doilea teoretician al simbolismului românesc, întruchipând
intelectualul analitic, cu viziune integratoare, multidomenială, în calitate de
poet, prozator, dramaturg, sociolog, economist, ziarist.
George Bacovia publica în revista bârlădeană Vitraliu poemul ”Tu ai murit”, dedicat
memoriei lui Ștefan Petică (apud. Constantin Ciopraga, Despre fenomenul Bacovia, în
Vitraliu, XV, nr. 5-6, 25 septembrie 2006, p. 5-6 („Bacovia - afirma un coleg de-al
său de liceu și de facultate - avea un cult față de poezia lui Petică și izbutise a
compune melodii pe vioară, adecvate versurilor. Dovada că le știa par coeur,
citează din ele și mai târziu, în ”Divagări utile” (apud Constantin Călin,
Cronologie - Bacovia, în Vitraliu, XV, nr. 5-6, 25 septembrie 2006, p. 25).

Un merit deosebit în conservarea și verificarea ulterioară a manuscriselor literare

îl are profesorul băcăuan și literatul Grigore Tăbăcaru, primul său biograf (în
1924).