Lecţia 2

1.2.2. ELEMENTE DE DIMENSIONARE A SPAŢIULUI DE LUCRU

În funcţie de producţia anuală se stabileşte producţia orară totală a secţiei, Pţ., în kg/h, apoi,
în funcţie de numarul de cuptoare care urmează să fie amplasate în secţia respectivă, rezultă
producţia orară aferentă unui cuptor, P, în kg/h. Cu relaţia [1.1], cunoscându-se durata procesului, p
(aceasta se poate determina cu algoritmul specific tehnologiei, pe seama teoriei schimbului de
căldură) se calculează capacitatea cuptorului, C, în kg, iar în funcţie de aceasta se stabilesc
dimensiunile spaţiului de lucru, pentru diferitele categorii de cuptoare.

1.2.1.1. Dimensionarea cuptoarelor de topire

Calculul dimensiunilor spaţiului de lucru al cuptoarelor de topire are la bază cunoaşterea

capacităţii acestuia C, în t, sau în kg, care este cantitatea de metal sau de aliaj lichid ce se
evacuează din cuptor la o şarjă.
Pentru uşurinţa înţelegerii algoritmului de calcul se poate utiliza figura 1.4.
h s.l

Fig. 1. 4 – Reprezentare schematică a

H.

spaţiului de lucru pentru

hz

un cuptor de topire
h1

hb

Db (lb)

Se determină volumul băii metalice cu relaţia:

[1.2]

în care ρbp este densitatea topiturii metalice, în kg/m3.

În funcţie de forma spaţiului de lucru (în fapt, a vetrei), se adoptă dimensiunile vetrei la nivelul
oglinzii băii: lungimea Lb, lăţimea lb (pentru vatră rectangulară) sau diametrul Db (pentru vatră
circulară), apoi se calculează înalţimea medie a băii metalice hbm:

[1.3]

unde: Sv este suprafaţa vetrei, ocupată de topitură, care are valoarea medie:

(Obsv.: se calculează înălţimea medie a băii, deoarece forma geometrică a acesteia este
tronconică - pentru vetre rectangulare şi circulare, sau calotă sferică - pentru vetrele circulare.

1
 Luându-se în considerare înălţimea stratului de zgură, hz, care este în funcţie de cantitatea,
respectiv de volumul acesteia (se poarte aprecia orientativ că: Vz= (0,15 0,25)Vb) se determină
înălţimea ocupată de faza lichidă.
În raport cu aceste dimensiuni, se determină înălţimea spaţiului de lucru, H cu relaţia:

[1.4]

în care: hs.l este înălţimea spaţiului liber (neocupat de topitură – de deasupra pragului de jos al
uşii de evacuare a topiturii până la boltă), în m;
hz – înălţimea stratului de zgură , în m;
h1 - spaţiului de rezervă (între zgură şi pragul uşii - al cărui volum este:
V1 = (0,08  0,12)  Vb ), în m.

Înălţimea spaţiului liber se stabileşte în funcţie de tipul cuptorului de topire, respectiv de

modul de lucru. De regulă, raportul între înălţimea spaţiului liber şi înălţimea totală a spaţiului de
lucru: hs.l /H este: 0,45  0,50 - pentru cuptoare cu arc electric; 0,3 0,35 – pentru cuptoare cu
inducţie; 0,62 0,66 – pentru convertizoare cu oxigen.
Pentru unele tipuri de cuptoare de topire pot apărea probleme specifice privind dimensi-
onarea spaţiului de lucru, care vor fi prezentate odată cu descrierea acestora, dar principiul de bază
rămâne cel prezentat.

1.2.1.2. Dimensionarea cuptoarelor de încălzire

Încărcătura (şarja) cuptoarelor de încălzire poate fi constituită, fie din semifabricate de

geometrie regulată (ţagle, sleburi, lingouri, blumuri, axe, discuri, piese pe suporturi, cutii etc.), care se
pot aranja cvasiordonat în spaţiul de lucru în modurile prezentate în figura 1.5, fie din piese care se
încarcă în “vrac” (aşezare dezordonată).
Se dimensionează mai întâi vatra cuptorului în modul prezentat în continuare.
(a) (b)
k

k k
a
k

k a k
b

b
a
a
Nl

Nl

ls

l
l

ls L
L
k
k

NL NL

ls a
ls a

k
NL
b
k Dm
b Dv
D v.i.

Dv.e

(c) (d)
Li-d

2
 Fig. 1.5 – Moduri de dispunere a încărcăturii pe vatra cuptoarelor de încălzire
la aşezare cvasiordonată:
a, b - vetre rectangulare, c – vatră inelară, d – vatră disc

Algoritmul de calcul este următorul:

- se stabileşte numărul de semifabricate pe vatră cu relaţia:

[1.5]

în care: ms - masa unui semifabricat (sau piesa), în kg.

- se alege schema de aşezare cea mai potrivită, în funcţie de tipul cuptorului. (v.fig.1.5), iar
pentru variantele (a) şi (b), numărul de piese pe lungime, NL şi cel pe lăţime, Nl trebuie să satisfacă
relaţia:

Pentru fiecare variantă prezentată în figura 1.5, se prezintă în continuare metodologia de

dimensionare a vetrelor:

- varianta de aşezare a:

[1.6]

- varianta de aşezare b:
-
[1.7]

- varianta c:

[1.8]

unde Li-d este lungimea desfăşurată a zonei de încărcare-descărcare

- varianta d:

[1.9]

In cazul vetrelor circulare, cu ajutorul lungimii totale (desfăşurate), (L) se determină diametrul
mediu, Dm, apoi diametrele vetrei, Dv.e şi Dv.i pentru cuptor cu vatră inelară şi diametrul vetrei, Dv,
pentru cuptor cu vetră disc (v. fig. 1.5), astfel:

Dm = L/ π [m]

(c ) Dv.e = Dm + ls + 2k [m] ; Dv.i = Dm - ls - 2k [m] [1.10]

(d ) Dv = Dm + ls + 2k [m] [1.11]

3
 Pentru asigurarea încălzirii într-un timp cât mai scurt şi realizarea unei uniformităţi maxime a
încălzirii (temperatură constantă în tot volumul încărcăturii), dar şi pentru utilizarea eficientă a vetrei,
caracterizată prin gradul de ocupare:  v= S î /Sv = 0,65  0,70 (unde: S î este suprafaţa ocupată
de încărcătură, iar S v suprafaţa geometrică a vetrei), este bine să se ţină seama de unele
recomandări referitoare la spaţiile dintre semifabricate (a) şi la cele dintre semifabricate şi pereţi (k).
Astfel, pentru semifabricate cu lăţimea (b) mai mică de 200 mm se adoptă a = (0,5 1,5) b, iar
pentru cele cu lăţimi peste 200 mm, a = 150 200 mm (cazurile de excepţie vor fi precizate în
contextul în care ele apar).
Distanţa k = 200 250 mm. -spaţiul k este necesar pentru a se asigura protejarea pereţilor
sau marginilor vetrelor mobile, la acestea din urmă şi pentru preîntâmpinarea căderii oxidului metalic
între vatră şi pereţi.
Un alt mod de stabilire a dimensiunilor vetrei presupune cunoscută producţia specifică pe
unitatea de vatră psp, în kg/m2h, oferită de literatura de specialitate, pentru tipuri de cuptoare cu
destinaţii similare celor care se proiectează. Se scrie relaţia:

[1.12]

Apoi se adoptă un raport optim între lungime şi lăţime, în funcţie de tipul cuptorului şi se stabilesc
dimensiunile acestora. Acest mod de dimensionare se foloseşte când configuraţia semifabricatelor
nu permite aşezarea ordonată pe vatră, deci se adoptă aşezarea în “vrac”.
În cazul cuptoarelor cu vatră fixă, dimensiunile spaţiului de lucru (L şi B) sunt chiar
dimensiunile vetrei, în timp ce, la cuptoarele cu vetre mobile, dimensiunile spaţiului de lucru
se stabilesc ţinându-se seama şi de distanţa dintre vatră şi pereţi (d = 100 150 mm), necesară
pentru manevrarea vetrei.
Înălţimea spaţiului de lucru se determină cu relaţia:

[1-

.13]

în care: VS.L este volumul spaţiului de lucru, în m3;

Vî - volumul încărcăturii care se exprimă cu relaţia:

[1.14]

ms este masa unui semifabricat, în kg;

ρi - densitatea încărcăturii, în kg/m3;
Vs.l - volumul spaţiului liber din cuptor (spaţiul de circulaţie a gazelor arse pentru
cuptoare cu combustibil), în m3.
La cuptoarele cu combustibil, dacă arderea se desfăşoară liber în spaţiul de lucru (flacără
deschisă), Vs.l se determină cu relaţia următoare:

[1.15]

în care: qsp este consumul specific de căldură, în kJ/kg;

cî.t - încărcarea termică specifică, în kJ/m3 h;

4
 τc,, τst - durata de combustie, respectiv de staţionare a gazelor arse în spaţiul
de lucru, în h;
Vg.a- volumul gazelor de ardere rezultate în unitatea de timp, în m3/s.

Pentru cuptoarele cu arderea combustibilului în tuburi radiante, volumul spaţiului de lucru se

determina cu relaţia:
[1.16]

iar pentru cele încălzite electric cu rezistoare,

[1.17]

în care: Vtub este volumul exterior total al tuburilor radiante, în m3;

Ψ - coeficientul de umplere al spaţiului de lucru, egal cu 0,45 0,55, pentru
cuptoarele cu tuburi radiante si 0,450,6, pentru cuptoare cu rezistenţe amplasate pe
interiorul zidăriei.
În toate cele trei cazuri, la stabilirea înălţimii spaţiului de lucru se va ţine seama şi de
înălţimea încărcăturii.
Acestea sunt principii generale de dimensionare. Probleme specifice unor categorii restrânse
de cuptoare, din punctul de vedere al dimensionării, vor fi lămurite o dată cu prezentarea detaliată a
acestora.
De precizat că, datorită desfăşurării simultane a mai multor procese în spaţiul de lucru, cum
ar fi: combustia, procesul de schimb de căldură, curgerea gazelor, reacţii chimice care pot lua
naştere între componentele încărcăturii, calculele de dimensionare tehnologică a cuptoarelor
întâmpină multe dificultăţi. Din acest motiv în multe situaţii este necesar să se folosească o serie de
coeficienţi, preluaţi din literatura de specialitate şi care sunt rezultatul unui număr foarte mare de
experimentări, fie pe cuptoare în funcţiune, fie pe modele. De asemenea, rezultatele obţinute cu
ajutorul aparatului matematic propus anterior, este bine să fie comparate cu date de la instalaţii
termotehnologice (cuptoare) deja existente, similare cu cele proiectate