Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

AGRETATE TERMICE ȘI ELECTRICE

CURSUL 2

ELEMENTE DE DIMENSIONARE A SPAŢIULUI

DE LUCRU
 In funcţie de producţia anuală de materiale metalice se stabileşte
producţia orară totală a secţiei, Pt., în kg/h, apoi, în funcţie de numărul
de cuptoare care urmează să fie amplasate în secţia respectivă,
rezultă producţia orară aferentă unui cuptor, P, în kg/h. Cunoscând
durata procesului, p (aceasta se poate determina cu algoritmul
specific tehnologiei, pe seama teoriei schimbului de căldură) și
capacitatea cuptorului, C, în kg, se pot determina dimensiunile
spaţiului de lucru, pentru diferitele categorii de cuptoare.
 Dimensionarea spațiului de lucru la cuptoarelor de topire
 
Cuptoarele de topire sunt caracterizate, în primul rând, de faptul că
temperaturile de lucru sunt superioare celor de încălzire, iar în al doilea
rând, suprafața interioară a zidăriei este mult mai solicitată din punct de
vedere chimic și mecanic sub acțiunea topiturilor care se obțin în cuptor
(metal, aliaj și zgură).

Schema spațiului de lucru la un cuptor de topire

 In vederea dimensionării spațiului de lucru, pentru început se
determină volumul băii metalice cu relația:
[m3]

în care ρm este densitatea băii metalice, în kg/m3.

In funcţie de forma spaţiului de lucru (în fapt, a vetrei), se adoptă

dimensiunile vetrei la nivelul oglinzii băii: lungimea Lb, lăţimea lb (pentru
vatră rectangulară) sau diametrul Db (pentru vatră circulară), apoi se
calculează înalţimea medie a băii metalice hb:

[m]

unde: Sv este suprafaţa vetrei, ocupată de topitură, care are valoarea medie:

[m2], sau [m2]

Observație: suprafața vetrei se calculează diferit, în funcție de tipul
vetrelor (rectangulare, circulare sau calotă sferică)
 Având în vedere că înălțimea stratului de zgură, hz, este în funcție de
volumul acesteia, apreciindu-se că:
[m3]
Se determină înățimea spațiului de lucru, H, cu relația:
[m]

în care: hl este înățimea spațiului de rezervă (între zgură și pragul ușii – al

cărui volum este:
[m3]
hs.l. este înățimea spațiului liber (neocupat de topitură – de deasupra
pragului de jos al ușii de evacuare a topiturii până la boltă), [m].
 Inălțimea spațiului liber se stabilește în funcție de tipul cuptorului de
topire, respectiv de modul de lucru. De regulă, raportul dintre înălțimea
spațiului liber și înălțimea totală a spațiului de lucru este
- Pentru cuptoarele cu arc electric:

- Pentru cuptoarele cu inducție:

- Pentru convertizoare cu oxigen:

 Dimensionarea spațiului de lucru la cuptoarele de încălzire
 
Incărcătura (şarja) cuptoarelor de încălzire poate fi constituită, fie din
semifabricate de geometrie regulată (sleburi, blumuri, țagle, lingouri, axe,
discuri, piese pe supor­turi, cutii etc.), care se pot aranja ordonat în spaţiul
de lucru, fie din piese care se încarcă în “vrac” (aşezare dezordonată).
In primul caz, dimensiunile spaţiului de lucru vor fi stabilite în funcţie
de schema teoretică de aşezare.
Se dimensionează mai întâi vatra cuptorului în modul prezentat în
continuare.
Intâi se stabileşte numărul de semifabricate pe vatră cu relaţia:

[buc]
în care: ms- masa unui semi­fabricat, în kg.
Apoi se alege schema de aşezare cea mai potrivită, în funcţie de tipul
cuptorului, astfel încât, numărul de piese pe lungime, NL şi cel pe lăţime, Nl
trebuie să satisfacă relaţia:
[buc]
Schema modurilor de dispunere a încărcăturii la cuptoarele de încălzire cu
vetre rectangulare (pe lungime sau pe lățime)
 lp
.
lp

a
a
.

k
b
Dm
.
k b
D
.i.
Dv

v.

D
v.
e.

Li-d

Schema modurilor de dispunere a încărcăturii la cuptoarele de încălzire cu

vetre inelară sau disc
[m]
[m]

[m]
[m]

[m]
[m]

[m]
[m]
[m]
 Pentru asigurarea încălzirii într-un timp cât mai scurt şi realizarea unei
uniformităţi maxime a încălzirii (temperatură constantă în tot volumul
încărcăturii), dar şi pentru utili­zarea eficientă a vetrei, caracterizată prin
gradul de ocu­pare: v= Ai /Av = 0,65  0,70 (unde: Ai este suprafaţa
ocupată de încărcătură, iar Av suprafaţa geometrică a ve­trei), este bine să
se ţină seama de unele recomandări referi­toare la spaţiile dintre semifabri­
cate (a) şi la cele dintre semifabricate şi pereţi (k). Astfel, pentru
semifabrica­te cu lăţimea (b) mai mică de 200 mm se adoptă a = (0,5 1,5)
b, iar pentru cele cu lăţimi peste 200 mm, a = 150 200 mm (cazurile de
excepţie vor fi precizate în contextul în care ele apar). Spaţiul k este
necesar pentru a se asigura protejarea pereţilor sau marginilor vetrelor
mobile, la acestea din urmă şi pentru preîntâmpi­narea căderii oxidului
metalic între vatră şi pereţi. Acesta se adoptă din intervalul: k = 20­ 250
mm.
Un alt mod de stabilire a dimensiunilor vetrei presupune cunoașterea
producţia specifică pe unitatea de vatră psp, în kg/m2h, din litera­tura de
specialitate, pentru tipuri de cuptoare cu des­tinaţii similare celor care se
proiectează. In acest caz, se folosesc relaţiile:
[m2]

[m2]

[m]

[m3]
 În toate cazurile, la stabilirea înălţimii spaţiului de lucru se va ţine
seama şi de înălţimea încărcăturii.
CONCLUZIE:
Acestea sunt principii generale de dimensionare.
De precizat că, datorită desfăşurării simultane a mai multor
procese în spaţiul de lucru (combustia, procesul de schimb de
căldură, curgerea gazelor, reacţii chimice care pot lua naştere între
componentele încărcăturii), calculele de dimensionare tehnologică a
cuptoarelor întâmpină multe dificultăţi. Din acest motiv, în multe
situaţii este necesar să se folosească o serie de coeficienţi, preluaţi
din literatura de specialitate şi care sunt rezultatul unui număr foarte
mare de experimentări, fie pe cuptoare în funcţiune, fie pe modele.
De asemenea, rezultatele obţinute cu ajutorul calculelor matematice
propuse anterior, trebuie să fie comparate cu date de la instalaţii
termotehnologice (cuptoare) deja existente, similare cu cele
proiectate.