Bazele teoretice ale turnării

Curs 3
 PROPRIETĂŢILE FLUIDELOR
Un fluid este o substanţă care este continuu deformabilă atunci când
acţionează asupra lui o forţă din exterior pe unitatea de suprafaţă.

Un fluid este omogen dacă are aceleaşi proprietăţi în toate punctele.

Un fluid este izotrop dacă are aceleaşi proprietăţi în toate direcţiile.

Viscozitatea fluidelor

Modul de curgere a aliajelor depinde de viscozitatea dinamică a acestuia.

Viscozitatea dinamică are valori între 1-5cP. La presiune constantă, viscozitatea
dinamică scade cu temperatura în mod exponenţial conform relaţiei 1, a lui
Arrhenius: unde:
Ev η0 - este viscozitatea în condiţii de

  e RT referinţă;
0 Ev – energia de activare a
curgerii;
R – constanta universală a
gazelor (R = 8,3144 Jmol-1K-1)
• O altă mărime derivată este viscozitatea cinematică v, definită prin
relaţia

v
l

Fluiditatea reală se poate calcula cu una din următoarele relaţii

c p (Tt  T f o )  xL,
F = A
Tma  Tmf

unde: A –suprafeța piesei (probei) ; ρ – densitatea aliajului

(kg/dm3).;
cp - căldura specifică a aliajului ( KJ/kg ·°C); x- cantitatea de
fază solidă separată până la încetarea curgerii; Tt – temperatura de
turnare (°C); To – temperautura mediului ambiant (°C); L –
căldura latentă de solidificare ( KJ/kg); Tma – temperatura medie a
aliajului în perioada de curgere (°C);Tf - temperatura medie a formei
(°C).
 • Presiunea de vapori sau tensiunea de vapori a unui metal
Reprezintă presiunea unui număr de atomi la o anumită temperatură într-un
volum dat al unui gaz.

Odată cu creșterea temperaturii are loc o creștere a numărului de atomi care

trec în faza gazoasă dar și a celor care se întorc în faza lichidă cu alte cuvinte crește
tensiunea de vapori.

Atunci când metalul lichid este încălzit la presiune atmosferică, tensiunea de vapori
crește dar nu va depăși această presiune.

Legea lui Clausius- Clapeyron explică variația cu temperatura a tensiunii de

vapori cu ajutorul relației
dp H v

dT Tv Vv  Vl 

unde: ΔHv –este căldura de vaporizare la presiunea p, în at·cm3/mol (1 at·cm3=

0,0243 cal= 0,1015 J); Tv – temperatura de vaporizare, în K; Vv – volumul
vaporilor, în cm3/mol; Vl – volumul lichidului, în cm3/mol
 Tensiunea superficială
Este o proprietate a lichidelor determinată de condițiile energetice diferite
în care se găsesc moleculele de la suprafață față de cele din interior .
Aceasta joacă un rol important în turnătorie, fiind în strânsă legătură cu intrarea
metalului prin porii amestecului de formare în pereții formei, precum umectarea și
neumectarea acestei.
Pentru molecule M1, situate în interiorul lichidului, acțiunea câmpului forțelor
de coeziune ce acționează asupra sa dau o rezultantă nulă.

În cazul uneiF molecule M2, situate la suprafața lichidului acțiunea câmpului
forțelor de coeziune dau o. rezultantă R , indreptata in interiorul lichidului.

Forțele de atracție reciprocă

F – forta de coeziune( actiune
tangentiala.
Aceste forte prin eforturi
F dF suplimentare la interfata dau
 lg  lim 
l 0 l dl tensiunea superficiala a topiturii.
unde: Δl – este distanța pe care acționează
PROPRIETĂȚILE FIZICE , TERMOFIZICE ȘI DE TURNARE ALE
METALELOR, ALIAJELOR ÎN FORMELOR DE TURNARE

Bazele teoretice ale turnării metalelor și aliajelor

Procesele fizico- chimice care au loc în timpul turnării

Procesul de Procesul de Procesul de Procesul de

curgere contacție solidificare și interacțiune
cristalizare


Proprietăți fizice și termofizice

Proprietățile fizice și termofizice ale metalelor (aliajelor) și formelor de turnare nu sunt

proprietăți de turnare dar influențează proprietățile fizice și chimice apărute în timpul
curgerii aliajului lichid și în timpul solidificării acestuia.

-caracteristici atomice ( masa atomică, volumul atomic, numărul de ordine al

atomilor);
-temperatura de topire Tt;
- temperatura de vaporizare Tv, ( º C, K);
- căldura latentă de topire - cristalizare Ltop, (Lk), (kJ/kg);
- căldura specifică cp, (J/kgK);
-conductivitate termică λ, (W/mK);
-densitate ρ, (kg/m3);
-coeficient de difuzivitate termică a, (m2/s);
- coeficient de acumulare a căldurii b, (Ws1/2/m2K);
-viscozitate dinamică η; cinematică;
-tensiune superficială σ (J/m2).
 • Conductivitatea termică λ, este una din proprietăţile fizice de bază a
materialelor de a trasmite căldura prin conducţie, jucând un rol
important la apariţia tensiunilor de turnare.
• Conform legii lui Fourier, cantitatea de căldură Q, transmisă prin
conducţie este descrisă de relaţia

δT
Q   λ S ,(W)
δx
coeficientul λ, reprezintă conductivitatea termică şi este egal cu cantitatea de
căldură ce trece printr-o suprafaţă izotermică în unitatea de timp când există
un gradient de temperatură uniform de 1K/m.

Pδ În literatura de specialitate sunt

λ  0,860
(W/ mK)
prezentate mai multe metode de
S Δ T determinare a conductivităţii termice:
metoda plăcii izolate;
δ – este grosimea plăcii, în metoda probei cilindrice
mm; metoda sferei ;
S- suprafaţa plăcii, în m2; metode bazate pe aplicarea legii
P - puterea consumată, în lui Fourier.
W.
Proprietăți de turnare
Proprietățile care însoțesc turnarea metalelor și aliajelor sunt:

• fluiditatea care este principala proprietate de turnare care caracterizează operația

de turnare;

• retasura care reprezintă un gol de contracție la solidificare;

• contracția în stare solidă care dă precizie dimensională piesei turnate în proporție

de 0 - 30 %;

• tendința de formare a tensiunilor termice, mecanice și fazice;

• tendința de formare a crăpăturilor la cald și la rece;

• tendința de formare a aderențelor;

• tendința de formare a suflurilor (golurilor) exogene specifice formelor și miezurilor,

endogene specifice aliajelor.
• Fluiditatea Prin noţiunea de fluiditate se înţelege capacitatea de
curgere a aliajului lichid şi de umplere corectă a formei, cu redarea
celor mai fine detalii

Fluiditatea definită în sensul de curgere uşoară şi umplere corectă a formei,

depinde de o serie de factori:
a - proprietăţile intrinsece ale aliajului (tensiunea superficială, viscozitatea,
conductibilitate termică, căldura specifică, intervalul de solidificare şi căldura
latentă de solidifcare).
b - proprietăţile materialelului formelor de turnare (conductibilitatea termică,
coeficientul de difuzibilitate termică, calitatea suprafeţei cavităţii formei,
temperatura iniţială a formei).
c - condiţiile de turnare (temperatura de turnare, viteza de umplere a formei,
presiunea hidrostatică).
d – geometria piesei turnate, caracterizată de grosimea echivalentă de perete
şi de unghiul de îmbinare a pereţilor.
• Prin fluiditate reală se înţelege acea fluiditate care s-a determinat la o
temperatură constantă deasupra fluidităţii nule şi în acest caz se pot obţine
diferite valori ale temperaturii de turnare (Figura 2.a)

• Prin fluiditate practică se înţelege acea fluiditate care se determină la o

temperatură de turnare constantă, deci se pot obţine diferite supraîncălziri
deasupra temperaturii fluidităţii nule (Figura 2.b).
•
Prin fluiditate teoretică se înţelege acea fluiditate care se obţine prin
supraîncălzirea aliajului cu acelaşi număr de grade deasupra liniei lichidus
(Figura 2.c).
• În practică linia de fluiditate nulă este foarte greu de stabilit şi de aceea de
multe ori se foloseşte linia de fluiditate teoretică.

Tt
Fr
Tt
Tt Fp
Ft
ΔTSI
ΔTSI

TL

TL
F0
F0 TS
Ts Ts
Contracția

• Contracția în stare solidă și tendința de formare a

crăpăturilor la cald și la rece sunt proprietăți influențate de
următorii factori tehnologici:
- natura aliajului;
- natura formei;
- condițiile de turnare;
- geometria piesei.

• Solidificarea metalelor şi aliajelor în forme, este însoţită de

o contracţie volumetrică (contracţie în stare lichidă şi la
solidificare) şi de o contracţie de volum în stare solidă,
aceasta din urmă fiind egală cu de trei ori contracţia liniară
în stare solidă.
• Contracţia în stare lichidă (Ɛvl) are loc pe parcursul răcirii
de la temperatura de turnare Tt până la temperatura
lichidus Tl .

• Contracţia în timpul solidificării (Ɛvs), are loc la

temperatură constantă în cazul metalelor pure şi a
aliajelor eutectice, sau într-un interval de temperatură Tl
– Ts, în cazul aliajelor cu interval de solidificare.

• Contracţia la răcirea în stare solidă, după terminarea

solidificării, care are loc pe parcursul răcirii de la
temperatura Ts până la temperatura ambiantă T0 .
 În timpul solidificării şi răcirii unui aliaj topit, până
la temperatura ambiantă, acesta trece prin trei stadii şi
anume:
• răcirea aliajului lichid de la temperatura de turnare până
la temperatura lichidus;
• solidificarea (cristalizarea) aliajului de la temperatura
lichidus până la temperatura solidus inclusiv;
• răcirea aliajului în stare solidă, de la temperatura de
solidificare până la temperatura ambiantă.
• Contracţia aliajelor în stare solidă se [%]
determină cu ajutorul relaţiei:

 vs   s (Ts  T0 )  100

Contracţia volumetrică se exprimă printr-o mărime relativă şi anume prin

coeficientul de contracţie volumetrică[%]
calculat cu relaţia :

Vs  V0
ε vs   100
V0

unde: εvs – este contracţia volumetrică în stare solidă;

αs – coeficientul de contracţie volumetrică în stare solidă;
Ts – temperatura solidus (°C );
T0 – temperatura ambiantă (°C );
Vs - este volumul aliajului la temperatura Ts;
V0 - volumul la temperatura T0 (la T0 = 20°C).
• Practic contracţia în stare solidă se exprimă prin
variaţia dimensiunilor (contracţie liniară):

Ls  L0
s 
L0 (TS  T0 )

unde: Ls – este lungimea piesei la temperatura Ts;

L0 - lungimea piesei la temperatura T0.
• Pentru majoritatea alajelor εs = 0 ... 6% (valorile zero
fiind întâlnite în cazul unor fonte).
 Contracţia în stare solidă se poate împărţii în doua etape:

• contracţia fazei solide în timpul solidificării când

volumul fazei solide se măreşte pe seama micşorării fazei
lichide.
Astfel spus faza solidă se contractă, iar micşorarea
temperaturii conduce la micşorarea parametrilor reţelei
cristaline, fapt care determină micşorarea dimensiunilor
exterioare ale fazei solide;
• contracţia după terminarea solidificării când volumul
fazei solide se micşorează continuu datorită scăderii
parametrilor atomici şi micşorării dimensiunilor exterioare.
  l   l  (Tt  Tl )
unde: α1 - este coeficientul de contracţie volumetrică în stare lichidă;
Tt - temperatura de tunare; Tl – temperatura lichidus

Frânarea contracţiei conduce la apariţia tensiunilor interne

sau crăpăturilor în piesele turnate.
Pentru micşorarea forţei de frânare se pot lua unele măsuri
tehnologice:
- realizarea unor miezuri cu compresibilitate ridicată;
- evitarea montării răcitorilor în miezuri în mod rigid;
- alegerea unor sisteme de alimentare care să
influenţeze cât mai puţin procesul de contracţie.
Valorile contracţiei liniare pentru câteva tipuri de aliaje
 Aliajul turnat Mărimea pieselor Contracția liniară Adaosul de contracție
% %

Bronz cu staniu Mici 1,4- 1,6 1,25

Mijlocii 1,0-1,4

Mari 0,8-1,2

Bronz cu aluminiu Mici 2,0-3,0 2

Mijlocii 1,8-2,6

Mari 1,5-2,0

Aliaje de cupru Mici 1,5-2,0 1,25

(alame și altele)
Mijlocii 1,0-1,5

Mari 0,8-1,2

Aliaje de aluminiu

Al- Si Diferită 1,0-1,2 1,15

Al- Cu 1,2-1,4 1,3

Aliaje de magneziu Diferită 1,1-1,4 1,25

Aliaje de zinc Diferită 1,2-1,8 1,5

 TENDINŢE DE FORMARE A CRĂPĂTURILOR ÎN PIESELE TURNATE

•Crăpăturile sunt discontinuităţi care pot să apară în corpul pieselor turnate

atunci când tensiunile interne depăşesc rezistenţa aliajului la temperatura
respectivă.

•Clasificate funcţie de momentul în care pot să apară, crăpăturile sunt de două

feluri şi anume: crăpături la cald; crăpături la rece.

Crăpăturile la cald (Figura ), se formează la temperaturi înalte şi apar chiar în

timpul solidificării aliajului, la limita grăunţilor primari, imediat după formarea unui
schelet suficient de rigid al masei metalice datorită frânării contracţiei.
• Crăpăturile la cald prezintă o suprafaţă de ruptură
intercristalină, au dimensiuni mari, întindere mică şi sunt totdeauna
oxidate, nu au tendinţă de propagare.
• Ele se produc mai ales la piesele turnate din oţel. Apar când tensiunile
de forfecare depăşesc rezistenţa aliajului la temperatura dată.

Factorii de influenţă asupra tendinţei de formare a crăpăturilor la cald:

• natura aliajului: coeficientul de contracţie în stare solidă, proprietăţile
mecanice ale aliajului la temperaturi ridicate, geometria frontului de
solidificare, proprietăţile termofizice;
• natura formei: compresibilitatea, temperature formei, modul de
îndesare;
• geometria piesei turnate care influenţează tendinţa de formarea a
crăpăturilor la cald mai ales prin intermediul vitezei de răcire ;
• condiţiile de turnare, viteza de turnare, poziţia maselotelor şi a
reţelelor de turnare.
• Crăpăturile la cald:
- se formează în punctele de jocţiune ale pereţilor groşi cu subţiri când
contracţia peretilor este frânată;
- pot aparea în zonele de aplicare a maselotelor;
- apar în zonele din vecinătatea răcitorilor exteriori, datorită faptului că
aliajul solidifică mai repede sub acţiunea răcitorului provocând
crăpături între cristalele columnare din zona de trecere.

a- datorită frânării contracţiei; b-datorită întâlnirii a două fronturi de cristalizare; c-

preîntîmpinarea apariţiei crăpăturilor la cald.
 • Crăpăturile la rece reprezintă discontinuităţi în pereţii pieselor
turnate, se formează la temperaturi scăzute, când aliajul turnat se
găseşte în stare elastică, sunt drepte, puţin deschise, au întindere
mare cu tendinţa de a se propaga în continuare.

Crăpături apărute în zonele masive ale îmbinărilor pereţilor de grosimi diferite, care
formează un contur închis şi la care miezul are compresibilitate insufucientă