Curs 11

11.1 Calculul termic al echipamentelor electrice

Echipamentele electrice sunt în general structuri omogene ce conţin materiale
feromagnetice, neferomagnetice, dielectrice în care se dezvoltă căldură prin efect Joule-Lentz în
conductoare, pierderi în fier (curenţi turbionari + histerezis), pierderi suplimentare (efect
pelicular şi efect de proximitate) precum şi energia produsă de arcul electric. Toate aceste
pierderi trebuie cunoscute pentru a ţine cont de ele la dimensionarea din punct de vedere termic a
echipamentului electric.
Căldura produsă pe aceste căi este parţial evacuată prin conductibilitate termică în
interiorul aceluiaşi mediu şi prin cedare de căldură pe suprafeţele de separaţie a două medii
diferite, unul solid iar celălalt fluid (convecţie şi radiaţie).
Fluxul termic = cantitatea de căldură ce străbate o suprafaţă dată în unitatea de timp [W]

Transmiterea căldurii prin conductibilitate termică

în corpurile omogene şi izotrope este descrisă de legea lui
Fourier (Fig.1):

dq    grad   ds ,
Fig. 1 – Relativ la legea lui Fourier.

unde dq = fluxul termic prin elementul de suprafaţă;

   not
θ = temperatura; grad    i   j   k   ;
x y z
λ = coef. de conductibilitate termică [W/(m·K)];
Pentru θ > 200°C, λ = λ(θ), pentru θ < 200°C, λ = ct.

Fluxul termic: q    grad   S .


densitate de
flux termic [W / m 2 ]

Cedarea de căldură prin suprafeţele de separaţie a

două medii diferite este descrisă de legea lui Newton:
(Fig. 2):
dq    (  0 )  ds ,
unde α = coeficient global de cedare a căldurii
[W/(m2·K)], ţinând cont de transmiterea căldurii atât prin
Fig. 2 – Relativ la legea lui Newton. convecţie cât şi prin radiaţie, depinzând de foarte mulţi
factori (culoarea, orientarea suprafeţei, turbulenţa mediilor
fluide, presiunea, viteza de circulaţie a fluidului etc.).
θ – θ0 = diferenţa dintre temp. celor două medii în vecinătatea suprafeţei de separaţie.
Pentru θ < 400°C predomină convecţia, pentru θ > 400°C predomină radiaţia.

1 
11.1.1 Ecuaţia de transmitere a căldurii
Considerăm un volum oarecare dintr-un corp omogen, mărginit de o suprafaţă ce coincide
parţial cu suprafaţa ce delimitează corpul de alte medii (Sα), restul fiind situată în acelaşi mediu
(Sλ) (Fig. 3).

Prin suprafaţa Sα căldura se va transmite prin

convecţie şi radiaţie iar prin Sλ, prin conductibilitate
termică:
, M  S , M  S
 , 
0, M  S 0, M  S
Fig. 3 – Relativ la ecuaţia de transmitere a Bilanţul termic pentru intervalul dt este:
căldurii.

 p  dv  dt        ds  dt       ds  dt   c    d  dv
V
  S



S
 
 V 
energia produsa energia transmisa energia cedata energia inmagazinata
prin conductibi de corp
 litate mediului
termica (  0  0)

unde p = puterea specifică [W/m3]; c = căldura specifică [W/(kg·K)]; γ = masa specifică [kg/m3].
Dacă din volumul V se separă un volum V’ → 0, în limitele căruia θ şi dθ/dt sunt
constante în spaţiu, după prelucrarea ecuaţiei de bilanţ termic se obţine ecuaţia de transmisie a
căldurii în formă locală:

d 1  p
  (  )   ,
dt c    c

fiind o ecuaţie cu derivate parţiale de ordinul al II-lea de tip parabolic, în care:

 c    dv
 V'
(constantă de timp termică locală)
   ds
S'

2 
11.2 Distribuţia spaţială a temperaturilor la corpuri aflate în regim stabilizat
de încălzire permanentă
În acest caz temperaturile în diferite puncte ale corpului nu mai variază în timp. Acest
regim apare la echilibrul termic, adică toată căldura produsă într-o perioadă de timp este
evacuată mediului în aceeaşi perioadă de timp:

d 1  p
0  0  (  )   ,
dt c  c

a) Încălzirea peretelui plan

În cazul unui perete infinit temperatura variază numai după coordonata x, deci θ = θ(x).
În interiorul peretelui α = 0, deci τ = ∞. Considerând p = ct. 

d  d  d p  x 2 c1  x
(  )   p       p      p  x  c1       c2 .
dx  dx  dx 2 

Se observă că temperatura într-un perete în care au

loc pierderi variază parabolic (Fig. 4).
Un perete cu pierderi poate fi considerat un
conductor plat parcurs de curent în care au loc pierderi prin
efect Joule-Lentz, un perete izolant situat într-un câmp
electric variabil în care au loc pierderi în dielectric sau un
miez magnetic parcurs de un flux magnetic alternativ.
Fluxul termic prin suprafaţa A’ este:

d
q     A'  0
dx x  x m

 
0

Fig. 4 – Încălzirea peretelui cu pierderi.  prin A’ nu avem transfer de căldură, deci putem
separa peretele în 2 pereţi care transmit căldură într-o
singură parte.

  x  0 : 0  0  c1  c1  0, m  0  0  c2  c2   m .

p l2 p l2
x  l : 1    0  m   m  1  . 
2 2

3 
 Într-un perete fără pierderi (p = 0), temperatura
variază liniar (Fig. 5):
c1  x
  c2 .

x  0 :  2  c2 ;
Fig. 5 – Încălzirea peretelui fără pierderi.
c1  l 1   2
x  l : 1   2  c1    .
 l

d c1 1   2
   .
dx  l

d   2 1   2 l
Fluxul termic prin suprafaţa A este: q     A  1 A   . 
dx l q  A
 
legea lui Ohm termica
l
Mărimea RT   = rezistenţă termică a peretelui plan fără pierderi.
 A

Un astfel de perete se poate modela ca în Fig. 6,

făcând o analogie cu mărimile electrice:

U1  U 2 l l
Fig. 6 – Modelarea peretelui fără pierderi.  , R = rezistenţa electrică.
 I  A  A
legea lui Ohm

În cazul peretelui cu pierderi, fluxul termic q care

ajunge la distanţa l, la nivelul suprafeţei de temperatură θ1
(Fig. 7) este:
d  p l 
q     A       A  p l  A .
dx x  l   
Fig. 7 – Cedarea peretelui cu pierderi. Acesta este cedat în exterior cu coeficientul α1:
q  1  (1  0 )  A
p l
   p  l  A  1  (1  0 )  A  1  0   
1

p l2 p l p l2  1 l 
    m  1   0    0  p  l     
2 1 2  1 2   
 1 l   1 l 
   m  0  p  l      q    
  q  R  Rp , 
 1 2     1  A 2    A 

4 
 1
unde R  = rezistenţa termică a suprafeţei de cedare a căldurii;
1  A

l
Rp  = rezistenţa termică peretelui cu pierderi faţă de fluxul propriu.
2 A

Un perete cu pierderi care cedează căldură se poate

modela ca în Fig. 8.
l
OBS: RT   2  Rp = rezistenţa termică a aceluiaşi
Fig. 8 – Reprezentarea peretelui cu pierderi  A
care cedează căldură. perete faţă de un flux exterior, pentru care acesta se
comportă ca un perete fără pierderi.

În cazul unui perete cu pierderi urmat de un perete

izolant stratificat fără pierderi (Fig. 9), avem:
 m  1 1   2 2  3   0
q  p  l1  A     n .
Rp RT2 RT3 R

Adunând numărătorii şi numitorii 

m  n  m  0
Fig. 9 – Perete cu pierderi urmat de un  q n
 n
.
perete stratificat fără pierderi. Rp   RTi Rp   RTi  R
i2 i2

m  n m  n l
q   e  = coef. echivalent de conductibilitate termică.
Re l l1 n
l
 i
e  A 2  1 i  2  i
m  n m  n l
q   e  = coef. echivalent de cedare globală.
Re 1 l1 n
l 1
 i 
e  A 2  1 i  2  i 

5 
b) Încălzirea peretelui cilindric

Considerăm o coajă cilindrică cu pierderile p

uniform repartizate, de lungime finită, prezentând
simetrice axială (Fig. 10).
În interiorul volumului haşurat α = 0, deci τ = ∞, 

  (     )   p . 
 
Datorită simetriei axiale   0, 0 
 z

Fig. 10 – Încălzirea peretelui cilindric cu      ecuaţia transmisiei căldurii în coordonate cilindrice

pierderi. (r, φ, z) se scrie:

1     p  r 2 c1
     r       p  (r )     ln(r )  c2 , 
r r  r  4 

unde constantele c1 şi c2 rezultă din condiţiile la limită.

În cazul peretelui cilindric fără pierderi (p = 0):

1     c
   r      0  (r )  1  ln(r )  c2 .
r r  r  
 c q
q     A    1  2    r  l  c1   . 
r r 2l
c1 
(r1 )  1   ln(r1 )  c2 
 
 
c1
Fig. 11 – Încălzirea peretelui (r2 )   2   ln(r2 )  c2 
cilindric fără pierderi.  

c1  r1  q r 
   1   2   ln     ln 1  ,
  r2  2    l    r2 

1  2 1 r 
     ln 2   RT = rezistenţa termică a peretelui cilindric fără pierderi.
q 2    l    r1 

6 
c) Încălzirea barei cu secţiune variabilă

Un contact poate fi interpretat ca o bară cu

secţiunea variabilă (Fig.12).
După direcţia x bara are practic o infinitate
de constante de timp termice (τi), însă, pentru
simplificare vom presupune că bara este formată din
2 tronsoane cu 2 constante de timp termice diferite:

ci   i  l  Ai ci   i  Ai
i    
 i  l  pmi  i  pmi

unde pmi = perimetrul tronsonului i.

Fig. 12 – Bara cu secţiune variabilă.

 
Considerând  0,  0    ( x) .
y z

1  p
Pe fiecare tronson λi = ct., deci ecuaţia transmisiei căldurii 0   (  )  
c  c

c p d 2i ci   i p
devine: 0          i ,
  dx 2
 i  i i

i 2
unde pierderile specifice pi  i  j 2  I .
Ai2
Soluţia acestei ecuaţii este:

i ( x)  mi   i  cosh( i  x)  i  sinh( i  x) ,

pi   i
unde  mi   reprezintă o soluţie particulară (temperatura maximă faţă de mediu la care s-ar
ci   i
ci   i
încălzi tronsonul i dacă ar fi infinit lung) iar  i  sunt rădăcinile polinomului
 i  i
ci   i
caracteristic  i2   0 . 
 i  i

7 
 Ecuaţia se rezolvă în următoarele condiţii iniţiale:
1) În mijlocul barei şi la capete temperatura este maximă, respectiv, minimă (stabilă):

1  2
 0,  0;
x x 0 x x l

2) Se neglijează cedarea de căldură pe suprafaţa verticală, putem considera că fluxul

termic şi implicit temperatura θ sunt funcţii continue de x.
d1 d 2
q  1   A1   2   A2  în punctul B curba θ(x) nu este netedă.
dx x  l1 dx x  l1

În aceste condiţii soluţia ecuaţiei de mai sus este:

 m1   m2 cosh(1  x)
1 ( x)   m1   ,
1 k cosh(1  l1 )

 m1   m2 cosh 2  (l  x)
 2 ( x)   m2   ,
1 cosh(   l )
1 2 2
k

1  A1  1  tanh(1  l1 )
unde k  .
 2  A3   4  tanh( 2  l2 )

Caz particular: l2 → ∞, l1 → 0

 m1   m2
1 ( x)   m1   ct.
1 k

m1  m2   2  x
2 ( x)  m2  e .
1
1
k
Aceste formule pot folosi la determinarea
Fig. 13 – Contactul electric asimilat cu o
bară cu secţiunea variabilă. temperaturii în contacte (Fig. 13).

8 
11.3 Variaţia în timp a temperaturii corpurilor încălzite uniform
În cazul unei încălziri uniforme a unui corp (Fig.14) grad θ = 0, prin urmare ecuaţia
transmiterii căldurii devine:
d  p
  ,
dt  c

adică o ecuaţie diferenţială de ordinul I cu coeficienţi constanţi, neomogenă.

p c   V
O soluţie particulară este: m  , unde  
c S
p  c   V p V p V
 m   . În general m  .
c S S   i  Si
i
Fig. 14 – Corp încălzit.

t

Soluţia ecuaţiei: (t )  m  c  e .

Dacă p ≠ 0 (la încălzire), la momentul iniţial t = 0, temperatura iniţială este:


t   
t
(0)  i  c  i   m  (t )  m  (i  m )  e   i  (m  i )  1  e  .
 
 
 
t

Dacă p = 0 (la răcire)  m  0    i  e   (Fig. 15).

OBS: Aceste temperaturi sunt faţă de mediu care are temperatura θ0. Temperatura
absolută de regim stabilizat    m  0 iar i  i  0 . 
  
t
La încălzire: (t )  i  (  i )  1  e  .
 
 
 
t

La răcire: (t )  0  (i  0 )  e  (Fig. 16).

Fig. 15 – Încălzirea şi răcirea uniformă faţă de mediu. Fig. 16 – Încălzirea şi răcirea uniformă absolută.

9 
Tangenta în origine la curbă are ecuaţia (Fig. 15):

 m  i
  t  i


Temperatura de regim stabilizat θm se atinge după circa (4÷5)·τ.

10