Curs 9

9.1 Forţe electrodinamice

Evaluarea solicitărilor electrodinamice ale diferitelor părţi componente ale
echipamentelor electrice este necesară pentru dimensionarea corectă din punct de vedere al
rezistenţei mecanice şi al amplitudinii vibraţiilor. Eforturile electrodinamice produse de curenţii
nominali sunt de obicei reduse şi nu prezintă importanţă însă cele produse de curenţii de
scurtcircuit sunt foarte mari, putând provoca deformarea şi chiar ruperea căilor de curent.
Metode de calcul
1. Metoda forţei Laplace – se foloseşte când se cunoaște distribuția spaţială a curenţilor şi a
vectorului B (circuite filiforme, μ = ct.);
2. Metoda energetică – se folosește pentru circuite complicate pentru care se cunosc
inductanţele şi se poate calcula energia câmpului magnetic;
3. Metoda integrării tensiunilor maxwelliene – se folosește în domenii în care s-au rezolvat în
prealabil ecuaţiile câmpului magnetic.

9.1 Calculul forţelor electrodinamice cu ajutorul formulei Laplace

Fie un conductor filiform parcurs de curentul i, situat într-un câmp magnetic de inducţie
B . Forţa ce acţionează asupra elementului d l este (Fig. 1):

d F  i dl  B

Fig. 1 – Elementul de forţă. Fig. 2 – Circuite filiforme parcurse de curent.

Presupunem că avem două circuite filiforme parcurse de curenţii i1 şi i2 (Fig. 2). Câmpul
produs de circuitul 1 în elementul dl2 este dat de formula Biot-Savart-Laplace:

i1 dl  r
H 21    1 3 12 .
4   l r12
1

Dacă μ = ct.  d F21  i2  d l2  B21    i2  d l2  H 21 

1 
   i1  i2 dl  dl  r 
 F21     2 31 12  C  i1  i2 ,
4 l l r12
1 2

unde C = coeficient de contur, ce depinde numai de configuraţia geometrică a circuitelor.

Expresia forţei F21   presupune calculul celor două integrale de-a lungul întregului contur
al circuitului 1 şi întregului contur al circuitului 2. Acest lucru se poate face considerând
porţiunii de circuit şi calculând separat forţa între fiecare porţiune a circuitului 2 şi toate
porţiunile circuitului 1, apoi compunându-le geometric (Fig. 3):

F21   Fi   Fij
i i j

  i1  i2 
dli  dl j  rji 
4   l 
Fij  
Fig. 3 – Relativ la calculul lui F21 . r ji3
i l j

Formula Biot-Savart-Laplace este valabilă însă pentru circuite închise. Astfel, forţele ce
se vor calcula între două porţiuni nu au semnificaţie fizică directă şi în general nu respectă
principiul acţiunii şi reacţiunii (Fij ≠ Fji, paradox electrodinamic). Ele sunt mărimi de calcul ce
permit determinarea forţelor totale prin însumarea lor corectă.
Dacă circuitele sunt coplanare, forţa se află în planul comun, fiind orientată spre zonele
cu câmp magnetic mai slab (Fig. 4):

Fig. 4 – Forţa între circuite coplanare.

2 
9.1.1 Forţa între două circuite filiforme, rectilinii, coplanare
Un circuit se consideră filiform dacă raza conductorului este mult mai mică decât distanţa
între conductoare.
Considerăm o porţiune rectilinie de conductor AB aflată la distanţa d faţă de un alt
conductor rectiliniu (Fig. 5). Pornind de la expresia elementului de forţă d 2 F  i2  d l  d B ce se
exercită asupra elementului d l din porţiunea CD aflat în câmpul magnetic de inducţie d B
produsă de elementul dx din porţiunea AB, se poate obţine expresia densităţii de forţă f
exercitată asupra porţiunii d l de către întreaga porţiune AB:

 0  i1  i2 cos()  cos()
f   .
4 d

Forţa ce acţionează asupra porţiunii întregii porţiuni CD va fi (Fig. 6):

D
F   f  dl .
C

Fig. 5 – Relativ la calculul forţei între circuite filiforme, Fig. 6 – Forţa asupra porţiunii CD din partea porţiunii
rectilinii, coplanare. AB.

9.1.2 Forţa între două circuite filiforme, paralele

D
AC  BD  AD  BC
FCD,AB   f  dx  10 7  i1  i2  .
C
d

Formula de mai sus calculează valoarea forţei

Fig. 7 – Relativ la calculul forţei între circuite totale ce acţionează asupra conductorului, fără a da
filiforme, paralele. vreo indicaţie asupra repartizării ei.

3 
 Cazuri particulare:

 Forţa între un conductor infinit lung şi un

conductor paralel cu el, de lungime l
lim (AC  AD)  CD  l 
A  
 
lim (BC  BD)  CD  l 
B 
l
 F  2 10  7  i1  i2  .
d
Fig. 8 – Relativ la calculul forţei între un
conductor infinit lung şi un conductor finit.

 Forţa între două conductoare paralele de

aceeaşi lungime l
l d 
F  2 10  7  i1  i2     ,
d l
2
d  d  d
unde    1     este un coeficient de
l l l
Fig. 9 – Relativ la calculul forţei între două corecţie privind lungimea.
conductoare paralele de aceeași lungime.

 Forţa exercitată asupra unui conductor din vecinătatea unui perete feromagnetic
Utilizând metoda imaginilor bazată pe conservarea componentei tangenţiale a intensităţii
câmpului magnetic (H), se obţine:
l
F  10  7  i 2  .
d

Fig. 10 – Relativ la calculul forţei asupra unui conductor din vecinătatea unui perete feromagnetic.

4 
9.1.3 Forţa între două conductoare paralele, nefiliforme
Ipoteze simplificatoare:
 Densitatea de curent este constantă în toate
punctele secţiunii, prin urmare se neglijează
efectul pelicular şi de proximitate;
 Câmpul magnetic se consideră plan paralel,
deci se neglijează efectul de capăt (ipoteză cu
atât mai satisfăcută cu cât l >> a).

Fig. 11 – Conductoare nefiliforme.

Forţa exercitată asupra unei lungimi l de

către un conductor vecin, paralel, infinit lung este:
l  ab
F  2 10  7  i1  i2    ,
d bh
 a b
unde   = coeficientul lui Dwight (Fig. 12).
bh

Fig. 12 – Curbele lui Dwight.

a) Bare aşezate „pe lat”: h << min(a’, b)

l b
F  2 10  7  i1  i2   1   ,
d a
2
b a  b   b   b   b 
1      1    ln1    1    ln1  
a b  a   a   a   a 
Fig. 13 – Aşezarea „pe lat” a barelor.

b) Bare aşezate „pe cant”: b << min(a’, h)

l h
F  2 10  7  i1  i2   2   ,
d a
h a  h  h 2 
2
h
2       2   arctan   ln1  2  .
 a   h   a a  a 

Fig. 14 – Aşezarea „pe cant” a barelor.

5 
9.1.4 Forţa axială în conductoarele cu secţiune variabilă având simetrie
cilindrică
Presupunând densitatea de curent
constantă în fiecare secţiune transversală,
pentru forţa axială, se poate deduce formula
lui Dwight:
R
Fy  10  7  i1  i2  ln  .
r
În cazul unui conductor cu simetrie
cilindrică prezentând o trecere de o formă
oarecare de la o secţiune de rază r la alta de
rază R se procedează la divizarea zonei de
trecere într-un număr de n porţiuni tronconice
Fig. 15 – Relativ la calculul forţei axiale.
subţiri.
Forţa totală ce acţionează asupra
porţiunii de rază variabilă va fi:

Fy  F1  F2    Fn 
 r  r   R 
 10 7  i 2  ln 1   ln 2     ln  
  r   r1   rn 1 
R
 10  7  i 2  ln  .
r
Fig. 16 – Conductor cu secţiune variabilă.

Deci forţa nu depinde de forma secţiunii de trecere, cu condiţia ca aceasta să prezinte

simetrie axială.
Astfel de forţe apar în contactele electrice ale întreruptoarelor, acţionând în sensul
deschiderii contactelor şi putând atinge valori importante.

6