Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

L3. Moduri naturale de vibraţie sub acţiunea forţei Laplace

3.1. Contextul teoretic

3.1.1. Forța Laplace
Formula forței ce acționează asupra unei sarcini electrice punctiforme de probă, q , în mişcare cu viteza
 
v într-un câmp magnetic de inducție B este


 
FL  q v  B  (1)
Simbolul “  ”se referă la produsul vectorial, iar forța din formula (1) se numeşte forța Lorentz. Sarcina
electrică de probă este acel model de particulă pentru care se neglijează câmpurile electrice şi magnetice
proprii.
Să presupunem un câmp magnetic uniform, de inducție constantă (prescurtat ct.), 𝐵⃗ = 𝑐𝑡., în care se
introduce un fir conductor metalic, de lungime infinitezimală (extrem de mică), dl , cu aria secțiunii
transversale S , parcurs de un curent electric de intensitate I . Ne propunem să determinăm forța cu care
acționează câmpul magnetic asupra conductorului parcurs de curent electric.
Curentul electric la care se face referire aici se numeşte curent electric de conducție şi reprezintă o
mişcare dirijată de particule încărcate electric cvasilibere (aproape libere, în sensul că au părăsit atomii din
care făceau parte, dar nu şi mediul conductor) sub acţiunea unui câmp electric exterior. În cazul metalelor,
aceste particule sunt electronii cvasiliberi (numiţi şi electroni de conducţie).
Asupra fiecărui electron care participă la curentul electric de conducție acționează câte o forță Lorentz


 
FL , e  e  v  B  (1’)
unde e   1.6  10 19 C este sarcina electrică a electronului.
Dacă la un moment dat elementul infinitezimal de conductor este traversat de un număr de electroni
dN e , forța totală cu care acționează câmpul magnetic asupra celor dN e electroni este o sumă vectorială
de forţe de tipul celor exprimate prin relaţia (1’). Această forţă totală are expresia
   
dF  dN e  FL , e  dN e  e  v  B  (2)
Se recurge la artificiul de calcul

 
 dN e   
dF   e v  B  dV (2’)
dV
în care dV  S  dl reprezintă volumul infinitezimal al elementului conductor.
dN e
Notând cu n  = numărul de electroni de conducţie din unitatea de volum = concentrația
dV
volumică a sarcinilor electrice care participă la curentul electric de conducție, din (2’) se obține relația
 
  
dF  n e  v  B  S  dl (3)
Din electrocinetică se cunoaşte definiţia densităţii superficiale a curentului electric de
conducţie, a cărei valoare este egală cu intensitatea curentului electric de conducţie ce traversează unitatea
dI
de suprafaţă orientată perpendicular pe direcţia curentului electric ( j  ).
dS 
Pentru densitatea superficială a curentului electric de conducție prin metale se demonstrează
formula
1

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
 
j  n  e  vn (4)

în care v n este viteza medie a electronului de conducţie între două ciocniri succesive cu ionii rețelei

cristaline. Mărimea v n se numeşte viteză de drift a electronilor de conducţie. Indicele n care apare la
viteza de drift subliniază faptul că particulele care participă la curentul electric de conducţie la metale sunt
încărcate cu sarcini electrice negative. La semiconductori, fenomenul de conducţie electrică este modelat
astfel încât la curentul electric de conducţie participă pe lângă electronii de conducţie şi particule încărcate
cu sarcină electrică pozitivă, numite goluri.
Se substituie relația (4) în relația (3) şi rezultă
  
dF  ( j  B )  S  dl (5)
Se consideră cazul simplificat în care curentul electric de conducţie este liniar, adică densitatea
superficială de curent este aceeaşi în toate punctele secțiunii S . Rezultă
dI I I
j   (6)
dS  S  S
 
Dacă j şi I au aceeaşi direcţie, din (6) se obţine

 I
j (6’)
S

în care vectorul I are modulul egal cu al intensității curentului electric de conducţie prin elementul de

circuit, direcția este dată de versorul coliniar cu elementul de circuit dl şi sensul este cel al curentului
electric. Se introduce relația (6’) în relația (5) şi rezultă
 
  
dF  dl  I  B (7)
Prin integrare, din relația (7), se obține formula forței cu care acționează un câmp magnetic de

inducție B  ct. asupra unui conductor rectiliniu, de lungime l , parcurs de curentul electric staţionar cu
intensitatea I  ct.
 
    
F   dF  Fem  l  I  B (8)
Forţa din relaţia (8) se numeşte forța electromagnetică sau forța lui Laplace (figura 1).

Fem = l (I x B)

O i 

I=Ii x
l

Fig.1 Forța lui Laplace

Deoarece forța electromagnetică se exprimă cu ajutorul unui produs vectorial, aceasta este
caracterizată prin:

  
- modulul Fem  l I B sin  , unde    I , B ;
 
- direcția este perpendiculară pe planul ce conține vectorii I şi B ;
- sensul este dat de regula burghiului drept. Regula burghiului drept se aplică astfel: se aşează burghiul
2
Introducere în studiul fizicii, Editura PIM
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

perpendicular pe planul celor doi vectori care se înmulțesc şi se roteşte în sensul suprapunerii primului
 
vector din produsul vectorial ( I ), peste cel de-al doilea vector ( B ), pe drumul cel mai scurt. Sensul de
înaintare a burghiului este sensul forței lui Laplace (figura 1).
Să enumerăm unitățile de măsură în SI ale mărimilor cu care am lucrat anterior:
F SI
 N (newton) , q SI
 C (coulomb) , I SI
 Aamper  ,
nr. de electroni 1
v SI
m s, B SI
 T tesla  , j SI
 A m2 , n SI
 3
 3  m3 .
m m

3.1.2. Unde mecanice armonice

Undele mecanice sunt fenomene care constau în propagarea unor oscilații mecanice, din aproape în
aproape, în spațiu şi în timp, prin intermediul particulelor substanţei. Prin urmare, conform definiției, undele
mecanice nu se propagă în vid. Câteva exemple de unde mecanice: undele seismice, sunetele (în sensul
restrictiv al percepției umane, (𝜗 ∈ [20, 20000]𝐻𝑧), ultrasunetele (𝜗 > 20000𝐻𝑧), infrasunetele
(𝜗 < 20𝐻𝑧), valurile, undele de şoc care apar atunci când viteza unui avion depăşeşte valoarea vitezei
sunetului în aer etc.
Fenomenul de undă, în cazul general, este descris cu ajutorul unei mărimi numită funcție de undă, care
depinde de coordonatele spațiale şi de timp. Vom nota funcția de undă cu litera din alfabetul grec  (psi).
În cazul undelor mecanice funcția de undă poate fi considerată chiar elongația particulelor mediului
care transmit oscilația
 
 (r , t )  y (r , t ) (9)

În relația (9) r reprezintă vectorul de poziție. Dacă se consideră cazul particular al propagării undei
mecanice în lungul axei Ox, funcția de undă se scrie
 ( x, t )  y ( x, t ) (10)
Facem observația că funcția de undă nu este întotdeauna elongația. Ea poate fi şi o altă mărime caracteristică
fenomenului. De exemplu, în cazul undelor sonore care se propagă printr-o coloană de gaz, funcția de undă
poate fi presiunea din interiorul coloanei de gaz.
Un caz particular de undă mecanică este cea descrisă de ecuația
  x, t   y  x, t   A sin  t  k x  0  (11)
în care mărimile A,  , k ,0 sunt constante în timp şi semnifică: A  ymax = amplitudinea undei,  
pulsația sau frecvența unghiulară a undei, k  numărul de undă, 0  faza inițială. Unitățile de
măsură în SI sunt: A  y  m, dacă funcția de undă este elongația particulelor,
2 rad
  2    rad s  s 1  Hz , k    m 1 , 0  rad .
 m
Relația (11) reprezintă ecuația pentru unda plană armonică monocromatică progresivă care
se propagă fără atenuare în lungula axei Ox. Denumirea se explică astfel:
► unda este plană deoarece fronturile de undă (locul geometric al punctelor din spaţiu care la un moment
de timp fixat au aceeaşi funcţie de undă) sunt plane perpendiculare pe direcția de propagare a undei, Ox;
► unda este armonică atunci când se exprimă cu ajutorul funcției sinus, sau cosinus (între cele două există
un defazaj de  2 radiani);
► unda este monocromatică atunci când se caracterizează prin pulsaţia constantă ( 𝜔 = 2𝜋𝜗 = 𝑐𝑡. ),
echivalent cu frecvenţa constantă (𝜗 = 𝑐𝑡. ) şi lungimea de undă constantă 𝜆 = v𝑇 = = 𝑐𝑡. ;
3

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

► unda este progresivă atunci când se propagă în sensul axei Ox; dacă unda se propagă în sens contrar
axei Ox, se numesțe undă regresivă;
► unda este fără atenuare atunci când nu există pierderi de energie (mediul este conservativ) şi deoarece
energia este direct proporțională cu pătratul amplitudinii, rezultă că amplitudinea undei = A = constantă.
O mărime caracteristică undelor este lungimea de undă, care se notează cu litera lambda,  , din
alfabetul grec şi care reprezintă distanța parcursă de undă într-un interval de timp egal cu perioada undei,
T (figura 2)
  vT (12)
În relația (12) mărimea v = viteza de fază a undei (viteza cu care se propagă fronturile de undă), T =
perioada undei = intervalul de timp minim după care se repetă fenomenul, v SI
m s, T SI
 s . Din
definiție, rezultă  SI
m.
y (x,t) = y (x,t)

y = elongaţie

O x
ymax= A

 = v.T

y = A sin  t
Fig.2. Reprezentarea funcției de undă pentru unda plană armonică monocromatică progresivă fără atenuare
atunci când  0  0

Se cunoaşte relația de legătură între frecvența undei, , şi perioada undei

1
T (13)

Introducând relația (13) în relația (12), se obține formula
v
 (14)

Unitatea de măsură a frecvenței este  SI  s 1  Hz (hertz).
În ecuația undei (11) apare mărimea k = numărul de undă a cărei formulă de definiție este
2
k (15)

Vectorul de undă are acelaşi sens cu viteza undei şi se defineşte prin formula
 2  v
k  (16)
 v
3.1.3. Deducerea ecuaţiei undei staţionare
Undele staționare se obțin prin compunerea (suprapunerea) a două unde de aceeaşi frecvență care
se propagă pe aceeaşi direcție, dar în sensuri opuse. O astfel de undă se numeşte staționară deoarece
amplitudinea de oscilație a fiecărei particule (dacă ne referim la undele mecanice, de exemplu) este
constantă în timp.
4

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

În funcție de coordonata spațială, amplitudinea undei variază, prezentând puncte de minim, care se
numesc noduri şi puncte de maxim care poartă numele de ventre (în literatura de specialitate, în limba
engleză, le întâlnim ca antinodes).
Un caz particular al undelor staționare este cel obținut prin suprapunerea undei incidente la o
suprafață de separaţie dintre două medii şi a undei reflectate care se propagă pe aceeşi direcție şi în sens
opus.
În cele ce urmează vom considera o undă armonică plană monocromatică progresivă care se
propagă din punctul origine O, în lungul axei Ox. În punctul A unda se reflectă pe un perete solid fix
(figura 3). Ne propunem să studiem compunerea undei incidente cu unda reflectată în punctul P situat la
distanța x față de origine. Distanța dintre punctul origine O şi punctul A în care se produce reflexia se
notează cu l. Presupunem fenomenul conservativ (fără pierderi de energie). Știind că energia transportată
de undă este direct proporțională cu pătratul amplitudinii, rezultă că amplitudinea undei reflectate este egală
cu amplitudinea undei incidente, Ai  Ar  ct .

O P
A X

x
l

Fig. 3 Propagarea undei staţionare în lungul axei OX

Ecuația undei incidente este

i  x, t   A sin  t  k x  (17)
şi ecuația undei reflectate are expresia matematică
   
r  x, t   A sin  t  k  2 l  x   (18)
  2 
În teoria general a undelor se introduce noțiunea de rezistență ondulatorie     v , care este
egală cu produsul dintre densitatea mediului şi viteza de propagare a undei în acel mediu. Dacă rezistența
ondulatorie a mediului II este mai mare decât rezistența ondulatorie a mediului I, atunci punctul A nu se
poate deplasa şi rezultă un defazaj de  radiani între unda reflectată şi unda incidentă. Se spune despre
cele două unde că sunt în opoziție de fază. Acestui defazaj îi corespunde o diferență de drum de şi astfel
se justifică prezența termenului egal cu o semilungime de undă în ecuația (18).
Considerând un mediu liniar (mediu pentru care este valabil principiul de superpoziţie, conform
căruia funcţia de undă a fenomenului rezultant se calculează ca suma funcţiilor de undă ale fenomenelor
individuale), funcția de undă a fenomenului care rezultă prin compunerea undei incidente cu unda reflectată
este
Ψ(𝑥, 𝑡) = Ψ (𝑥, 𝑡) + Ψ (𝑥, 𝑡) (19)
Pentru simplificarea calculelor folosim notațiile
1   t  k x (20)
5

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

 
2   t  k  2 l  x   (20’)
 2
Se apelează la relația de transformare a sumei de două funcții sinus în produs
   2     2 
  x, t   2 A sin  1   cos 1  (21)
 2   2 
Din (20) şi (20’) se obțin relațiile
1   2  
  t  k l   (22)
2  4
1   2  
 k l  x   (22’)
2  4
Introducând relațiile (22) şi (22’) în ecuația undei rezultante (21), se obține pentru unda staționară funcția
de undă
       
  x, t   2 A cos k   l  x    sin  t  k  l   . (23)
  4    4 
Relaţia (23) reprezintă ecuaţia undei staţionare.
Se observă că amplitudinea undei staționare este
   
A x   2 A cos k   l  x   (24)
  4 
şi variază în funcție de coordonata x , iar la o coordonată constantă, amplitudinea undei staționare nu
se modifică în timp. Prin urmare, dacă s-ar fotografia fenomenul de undă staționară la un moment de timp
dat şi s-ar repeta fotografierea, s-ar constata că toate pozele sunt identice. Deci, unda nu se distorsionează
în timp.
Să impunem condiția de maxim pentru amplitudinea undei staționare. Pentru aceasta se ține
cont de faptul că amplitudinea este prin definiție o mărime pozitivă, iar mărimea care corespunde
definiției este de fapt A x   0 .

     
A x   max  cos k   l  x    1  k   l  x    p  , p  N (25)
  4   4
Introducând relația (15) în (25) rezultă
2      
l  x    p , p  N  l  x   p  l  x  2 p  
  4 4 2 4 4

Maxime : xventru  l  x  2 p  1 , p  N (26)
4
Dacă se impune condiția de minim pentru amplitudine şi se ține cont de relația (15), rezultă
      
A x   0  cos k   l  x    0  k  l  x    2 p  1 , p  N
  4   4 2
 
lx  2 p  1  , pN 
4 4

Minime : xnod  l  x  2 p  , pN (27)
4
6
Introducere în studiul fizicii, Editura PIM
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

Să presupunem o undă staționară de tipul celei discutate anterior, care ia naştere într-un fir elastic
omogen, fixat la ambele capete. Limitarea impusă conduce ca la ambele capete să se formeze noduri. O
astfel de undă staționară este reprezentată în figura 4.
unda reflectată nod
ventru

/2 unda incidentă

/ 2

l=n  ,n= 4
2

Fig.4. Undă staționară printr-un fir elastic fixat la capete

După cum se observă şi din figura 4, limitarea impusă (fixarea ambelor capete ale firului) conduce la
condiția de staționaritate de forma

ln , n  1, 2, 3, (28)
2
unde l este lungimea corzii şi n reprezintă numărul de ventre. În concordanță cu relațiile (26) şi (27) se
observă că ventrele se obțin la valori ale coordonatei egale cu multipli impari de sferturi de lungimi
de undă,  / 4 , iar nodurile se obțin la valori ale coordonatei egale cu multipli pari de sferturi de
lungimi de undă,  / 4 . În figura 4 este reprezentată o undă staționară caracterizată prin n  4 ventre şi
prin 5 noduri.
Interesantă este proprietatea undelelor staționare care constă în faptul că acestea nu
transportă nici masă, dar nici energie. În cazul general, undele mecanice nu transportă masă, ci doar
energie. În cazul undelor staționare, explicația este următoarea: energia undei incidente, proporțională cu
pătratul amplitudinii undei se propagă într-un sens, iar energia undei reflectate, egală cu cea a undei
incidente atunci când mediul este conservativ, se propagă în sens contrar.

3.1.4. Moduri naturale de oscilație

Vom presupune în continuare modelarea fenomenologică şi matematică anterioară. Sistemul care
oscilează (vibrează) este un fir elastic omogen, fixat la ambele capete şi fără pierderi de energie. Se
consideră că oscilațiile firului se produc într-un acelaşi plan, fix. La unul dintre capetele firului se montează
un dispozitiv (sursă de oscilații) care produce oscilații transversale (perpendiculare pe direcția inițială a
corzii). Prin fir va lua naştere o undă mecanică transversală. Denumirea este justificată de faptul că
particulele de fir care transmit unda oscilează pe o direcție perpendiculară (transversală) faţă de direcția de
propagare a undei.
Substituind relația (14) în condiția de staționaritate (28), se obține formula
v
l  n , n  1, 2, 3, (29)
2
în care v = viteza de fază a undei,  = frecvența undei incidente = frecvența undei reflectate. Din relația
(29) rezultă
7

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

v
  n , n  1, 2, 3, (30)
2 l
Se demonstrează formula pentru viteza de fază a unei unde mecanice transversale care se
propagă printr-un fir elastic omogen
F
v (31)

unde F este forța de tensiune elastică din fiecare secțiune a firului, egală în modul cu forța
deformatoare şi  reprezintă densitatea masică liniară a firului, exprimată prin formula
dm
 (32)
dl
În relația (32) dm reprezintă masa elementului infinitezimal (extrem de mic) de fir, de lungime dl . Din
formula (32) se observă că densitatea masică liniară este egală cu masa unității de lungime a firului.
Dacă distribuția masei este uniformă (coardă omogenă) atunci mărimea  este o constantă caracteristică a
firului şi   m / l . Din (32) rezultă  SI
 kg m .
Se consideră propagarea undei staționare printr-un fir omogen, în următoarele ipoteze:
► F = forța de tensiune elastică = forța deformatoare = constantă  din relația (31), v = viteza de
fază a undei = constantă;
► l = lungimea firului = constantă.
B
.
I
Fem

n=1
0

n=2
 =20

n=3
 = 30

n=4
 = 40

l = ct

Fig.5. Modurile naturale de vibrație ale unui fir elastic fixat la capete

În acest context, din formula (30) rezultă pentru frecvențele de oscilație relațiile
8

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

  n  0 , n  1, 2, 3, 4, (33)
în care mărimea  0 se numeşte frecvența de oscilație a modului fundamental şi se obține din relația (30)
pentru n = numărul de ventre = 1 (figura 5)
v
0  (34)
2l
Celelalte frecvențe corespunzătoare unor valori superioare ale mărimii n  2 poartă numele de
armonicele superioare. Astfel, la n  2 avem armonica superioară de ordinul 2, la n  3 avem armonica
superioară de ordinul 3 etc. (figura 5). Toate aceste valori ale frecvențelor de oscilație exprimate prin relația
(33) se numesc moduri naturale de oscilație sau de vibrație ale firului.
Introducând relația (31) în relația (29), se obține
n F
l  , n  1, 2, 3, (35)
2 
din care rezultă pentru densitatea masică liniară a firului formula
𝑛 𝐹
𝜇=  , 𝑛 = 1,2,3, … (36)
4𝜈 𝑙

3.1.5. Aplicații ale fenomenului. Interpretări

Există numeroase situații în practică în care întâlnim unde mecanice staționare: în cazul
instrumentelor muzicale cu coarde (se formează unde mecanice staționare transversale), în cazul
instrumentelor muzicale de suflat (se formează unde mecanice staționare longitudinale, deoarece
propagarea are loc prin aer); instrumentele de percuție funcționează prin formarea unor unde staționare
bidimensionale (membrane în vibrație); în medicină, în cazul echografiei, metodă de diagnostic, se
utilizează unde ultrasonore staționare care străbat țesutul organului investigat; la curățarea cu ultrasunete,
particulele de impuritate se poziționează în nodurile undei staționare etc.
Studiul modurilor naturale de vibrație ale unui sistem constituie un subiect de actualitate cu aplicații
şi în electrotehnică şi electronică, de exemplu, la interpretarea şi transmiterea semnalelor electrice de o
formă arbitrară.
Se cunoaşte faptul că orice tip de semnal electric poate fi interpretat ca suma semnalelor
corespunzătoare tuturor modurilor naturale de vibraţie. Afirmația anterioară este cunoscută sub
denumirea de dezvoltare în serie Fourier a unui semnal şi are expresia matematică
∞
𝐴
𝑦(𝑡) = + [𝐴 𝑠𝑖𝑛(2𝜋𝑛𝜈 𝑡) + 𝐵 𝑐𝑜𝑠(2𝜋𝑛𝜈 𝑡)] (37)
2
în care 𝜗 = frecvenţa modului fundamental de vibraţie, 𝑛 = numărul de ventre corespunzător unui mod
natural de vibraţie, 𝐴 , 𝐴 , 𝐵 = coeficienţii dezvoltării.
O astfel de interpretare se poate aplica nu numai semnalelor electrice, ci oricărui tip de fenomen,
indiferent de natura sa. În cazul sistemelor liniare (sunt acele sisteme pentru care răspunsul la stimul este
proporțional cu intensitatea stimulului) este valabilă teorema energiei. Enunţul teoremei este: “Energia
totală într-o undă (semnal electric, sau de altă natură) este egală cu suma energiilor tuturor
componentelor seriei Fourier.”

3.2. Dispozitivul experimental

Dispozitivul experimental este reprezentat schematic în figura 6. Pe un stativ confecționat din lemn este
montat un scripete (S) şi un magnet permanent (M). Un fir conductor din cupru este trecut peste scripete,
9
Introducere în studiul fizicii, Editura PIM
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

astfel încât unul dintre capete este fixat de peretele stativului, iar la celălat capăt este atârnat un taler pe care
se pot fixa diverse etaloane de masă. Firul conductor face parte dintr-un circuit electric care poate fi
alimentat la o sursă de tensiune armonică (alternativă). Pe parcursul lucrării, valoarea maximă a tensiunii
va fi menținută constantă şi se va varia numai frecvența acesteia, prin intermediul unui buton lateral (B) al
unui potențiometru. Un multimetru fixat pe o scală a frecvențelor de ordinul kHz (kilohertzilor) va indica
valoarea frecvenței corespunzătoare modului natural de vibrație. Lungimea firului conductor este constantă
şi este indicată pe dispozitiv.

l = ct
P

F
 variabilă

Fig.6. Schema dispozitivului experimental destinat studiului modurilor naturale de oscilație

ale unui fir conductor elastic

Firul conductor va fi parcurs de un curent electric alternativ de frecvență variabilă, egală cu cea a
tensiunii de alimentare. Deoarece firul parcurs de curent electric se află în câmpul magnetic constant produs
de magnetul M, asupra firului va acționa forța electromagnetică exprimată de relația (8). Pentru a înţelege
direcția şi sensul forței electromagnetice se consultă figura 5. Forța electromagnetică determină oscilații
transversale ale particulelor de coardă, oscilații care se transmit din aproape în aproape, rezultând o undă
mecanică transversală. Deoarece firul are două capete fixe, unda inițială transversală (unda incidentă) se
reflectă şi prin compunerea celor două unde rezultă o undă staționară.

3.3. Modul de lucru

1. Se conectează dispozitivul la sursa de tensiune.
2. Se aşează pe taler un singur etalon de masă şi prin variația frecvenței tensiunii de alimentare se
stabilizează situația pentru care se obține modul natural fundamental de vibraţie ( n  1 ventru). Se trece
valoarea frecvenței  0 în tabelul de mai jos.
3. Pentru aceeaşi masă aşezată pe taler, se măreşte valoarea frecvenței până în momentul observării
armonicei de ordinul 2 ( n  2 ventre). Se trece valoarea frecvenței în tabelul 1. Și aşa mai departe pentru
celelalte armonice superioare.
4. Se mai adaugă un etalon de masă pe taler şi se obține modul natural fundamental de vibrație şi în acest
caz.
10
Introducere în studiul fizicii, Editura PIM
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

5. Se repetă în continuare etapele descrise anterior, pentru 3 valori ale masei totale aşezate pe taler şi pentru
un număr maxim de ventre egal cu 4.
Nr. mkg  F N  n  exp  teor g m m
  v  v 
Hz  Hz  m s s
1 1
2 2
3 3
4 4
5 1
6 2
7 3
8 4
9 1
10 2
11 3
12 4
Tabel 1

6. Se completează valorile şi pentru celelalte mărimi din tabelul 1, după cum se explică în continuare.
► Forța de tensiune elastică din fir este egală cu forța de greutate a etaloanelor de masă aşezate pe taler
(masa talerului poate fi considerată neglijabilă)
F G  mg (38)
unde 𝑔 ≈ 9.81 𝑚⁄𝑠 este accelerația gravitațională.
►  exp din tabelul 1 reprezintă valorile frecvențelor indicate de multimetru în cazul obținerii modurilor
naturale de vibrație, iar  teor reprezintă valorile teoretice ale frecvențelor armonicelor superioare
determinate din relația (33), în care  0 este valoarea experimentală obținută pentru modul fundamental.
► Densitatea masică liniară  se calculează cu formula (36) şi viteza de fază a undei se determină din
relația (31).
7. Se verifică în ce măsură viteza determinată experimental nu variază atunci când masa m este constantă.
8. Se calculează valoarea medie şi erorile pentru densitatea masică liniară.
9. După rularea programului de calcul, studenții vor transcrie valorile de pe ecranul PC-ului, după cum
urmează:
g
►valoarea cea mai probabilă = valoarea medie = 𝜇̄ =……  ;
m
►eroarea medie pătratică a mediei aritmetice = eroarea absolută = 𝐸 =. . . . . ;
►eroarea relativă procentuală = 𝐸 = 𝜀 =. . . . . % ⟨ 5%.

10. Prezentarea rezultatului final al lucrării sub forma

𝜇 = (𝜇̄ ± 𝐸 ) ⋅ ; 𝐸 = 𝜀 =. . . . . % ⟨ 5%
𝛼 =coeficientul de încredere =
Mărimile din rezultatul final (valoarea medie şi eroarea absolută) se vor exprima cu acelaşi ordin de mărime
şi cu un număr egal de zecimale.
11

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

3.3. Verificarea cunoştinţelor

Temă. Studenţii vor răspunde în scris la întrebările formulate în continuare.
1. Care este formula forţei Lorentz? Specificați semnificațiile mărimilor şi unitățile de măsură.
2. Care este formula forței lui Laplace? Specificați semnificațiile mărimilor şi unitățile de măsură.
3. Definiţi curentul electric de conducţie.
4. Definiți undele mecanice.
5. Daţi exemple de unde mecanice.
6. Care este ecuația undelor armonice plane monocromatice progresive ce se propagă fără atenuare în sensul
axei Ox? Specificați semnificațiile mărimilor şi unităţile de măsură.
7. Ce sunt fronturile de undă?
8. Explicaţi noţiunea de undă plană.
9. Explicaţi noţiunea de undă armonică.
10. Explicaţi noțiunea de undă monocromatică.
11. Explicaţi noţiunea de undă progresivă.
12. Ce înseamnă că unda se propagă fără atenuare?
13. Definiți lungimea de undă. Specificaţi unitatea de măsură.
14. Care este relația de legătură între lungimea de undă şi perioada undei? Specificaţi unităţile de măsură.
15. Care este relația de legătură între lungimea de undă şi frecvență? Specificaţi unităţile de măsură.
16. Definiți undele staționare.
17. Ce puteţi spune despre amplitudinea undei staţionare din punct de vedere al variaţiei în timp?
18. Ce sunt ventrele? Exemplificaţi prin desen.
19. Ce sunt nodurile? Exemplificaţi prin desen.
20. Care este relația de legătură între lungimea firului şi lungimea de undă a undei incidente în cazul studiat?
21. Ce sunt modurile naturale de vibrație? Exemplificați.
22. La ce se referă modul fundamental de vibrație?
23. Care este relaţia ce exprimă frecvenţa armonicelor superioare în funcţie de frecvenţa modului
fundamental de vibraţie?
24. Definți densitatea masică liniară a unui fir. Specificaţi unitatea de măsură.
25. Dați exemple de aplicații ale undelor staționare.
26. Explicaţi dezvoltarea în serie Fourie a unui semnal electric.

12

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM