Proiectarea zonelor de discontinuitate 219

12. Proiectarea zonelor de discontinuitate

12.1 Definirea zonelor de discontinuitate

Elementele structurale pot fi împartite în zone în care se poate aplica teoria de

grinda, numite regiuni B, si zone de discontinuitate, numite şi zone D, în care nu se
poate aplica teoria de grinda.
Exemple de zone D sunt zonele din vecinatatea reactiunilor sau fortelor
concentrate, consolele scurte, grinzile-pereti, nodurile grinda-stalp, zonele de
schimbare brusca de sectiune sau zonele cu goluri (fig. 12.1).
Proiectarea acestor zone se facea pe baza de reguli "constructive" sau prin
metode empirice. Începând de la mijlocul anilor ’80, proiectarea acestor zone a început
sa fie facută cu metoda "strut and tie" (STM) formulată de prof. Schlaich de la
Universitatea din Stuttgart (Schleich & Schäfer, 1984).

Conform principiului lui St. Venant aceste zone se întind pe o distanta de la

perturbaţie egală cu înalţimea elementului. Pe această bază se poate considera că
zonele D se întind pe o distanţă egală cu înaltimea elementului, de o parte şi de alta a
perturbaţiei (fig. 12.1).
h h h h

h
h h1

h
Zona B
h1
h Zona D

h h2
h2 h2
h h1

h2
h1 GOL

h2 h1 h1 h3 h3 h1 h1 h2

Figura 12.1 – Exemple de regiuni B si D

Înainte de fisurare există în aceste zone un câmp elastic de tensiuni, care se

poate determina printr-o analiză elastică, utilizând de exemplu metoda elementelor
finite. Fisurarea perturbă acest câmp de tensiuni, conducând la o reorientare
substanţială a eforturilor interne. Dupa fisurare, forţele interne pot fi modelate cu biele
de beton (comprimate), tiranţi constituiţi din armăturile întinse si îmbinările acestor biele
si tiranţi, numite zone nodale (figura 12.2).
În figura 12.2, barele comprimate (bielele) sunt reprezentate cu linii întrerupte, iar
barele întinse (tiranţii) cu linii continue.
220 Proiectarea zonelor de discontinuitate

Deci metoda ST este destinată proiectării zonelor D fisurate.

Figura 12.2 – Traiectoriile eforturilor principale şi schema de grindă cu zabrele

12.2 Schema de rezolvare a zonelor D

Principial, metoda de rezolvare a zonelor D comportă următorii paşi :

1. Izolarea zonelor D. Se poate presupune că discontinuităţile se întind aproximativ

pe o distanţă h de la perturbaţie.

2. Calcularea eforturilor interne la limitele elementului. Aceasta se poate face

folosind teoria betonului armat sau un calcul elastic (fig. 12.3a,b).

3. Subîmpărţirea limitei elementului si calculul forţei rezultante pe fiecare

porţiune. Aceasta se poate face fie împărţind marginea zonei D în intervale de
lungimi egale (fig. 12.3c), fie împărţind în intervale astfel alese încât forţele de
compresiune şi de întindere să se compenseze reciproc (aceasta simplifică modelul
ST).

4. Se deseneaza o grinda cu zabrele care să transmită forţele de la o limită la

cealaltă a elementului. În general grinda cu zabrele trebuie sa fie aleasă astfel
încât să minimizeze cantitatea de oţel. Când 2 forţe necoliniare se întâlnesc într-un
punct, o a treia forţă este necesară pentru a asigura echilibrul : de exemplu când
doua biele se întâlnesc în nod (fig. 12.4a) sub un unghi oarecare, este necesar un
tirant pentru a asigura echilibrul. Dacă o armatură este îndoita în jurul unui colt,
atunci este necesar ca pe directia bisectoarei unghiului sa acţioneze fie o forţă de
compresiune spre interior, fie o forţă de întindere spre exterior (fig. 12.4b).

5. Verificarea eforturilor în barele şi nodurile grinzii cu zăbrele. Se poate

considera că tiranţi sunt solicitaţi la valoarea efortului unitar de curgere în armătură
fyd, iar bielele şi nodurile sunt solicitate la rezistenţa efectivă la compresiune a
betonului σRd, max .
Proiectarea zonelor de discontinuitate 221

T
C

a) b) c)

Figura 12.3 – Forţele la limiele zonei D : a) Forţe într-un nod de cadru; b) Eforturi
unitare la limita unei zone D; c) Forţe la limita zonei D

C C C

C T
a)

C C C

T T T

b) C T

T T T

Figura 12.4 – Echilibrul forţelor la nod : a) când se întâlnesc 2 biele; b) când se

întâlnesc doi tiranţi
222 Proiectarea zonelor de discontinuitate

12.3 Componentele modelelor ST

12.3.1 Biele

În modelele ST, bielele reprezintă zone de beton cu eforturi de compresiune ;

efortul de compresiune dominant are direcţia bielei.
Bielele sunt frecvent reprezentate schematizat ca nişte elemente rectangulare
(fig. 12.5a), dar în realitate au de cele mai multe ori forma de "gât de sticlă" dublu (fig.
12.5b), datorită faptului că secţiunea de beton este mai mare în zona mijlocie a bielei.
Bielele în formă de " gât de sticlă" pot fi reprezentate cu schema ST din figura 12.5c.
Dispersarea eforturilor de compresiune dă naştere la eforturi de întindere transversală,
care pot provoca fisurarea longitudinală a bielei, şi, în lipsa unei armături transversale,
cedarea bielei.

a) b)

C
B A
E
C
F
D
G

C H

c)

Figura 12.5 – Reprezentarea bielelor de beton : a) forma simplificată; b) forma de " gât de sticlă";
c) model ST pentru forma de " gât de sticlă"

a) Cedarea prin fisurare longitudinală

Forţa de întindere în tirant, calculată pe baza modelelor ST din figura 12.6 este
(CEN, 2004) :

- pentru zonele cu discontinuitate parţiala (b ≤ H/2), vezi fig. 12.6a :

Proiectarea zonelor de discontinuitate 223

1 a
T= 1 − C (12.2a)
4 h

- pentru zonele cu discontinuitate totala (b > bef), vezi fig. 6b :

1 a
T= 1 − 0,7 C (12.2b)
4 h

D = zonă de discontinuitate; B = zonă fără discontinuitate

Figura 12.6 – Model pentru calculul fortei de intindere transversala pentru :

a) zona de discontinuitate partiala; b) zona de discontinuitate totala (CEN 1992-1-1)

b) Cedarea la compresiune

Rezistenţa la compresiune a betonului din biele este numita rezistenţă efectivă şi este,
conform EN 1992-1-1:

- pentru biele unde eforturile transversale sunt de compresiune sau fără eforturi
transversale:

σRd, max = fcd (12.3a)

- pentru biele cu fisuri longitudinale:

σRd, max = 0,6ν’fcd (12.3b)

 f ck 
în care ν ' = 0,61 − (fck în MPa) (12.4)
 250 

Studiile întreprinse de Collins şi colaboratorii săi (de ex. Vecchio & Collins, 1993)
au arătat că rezistenţa la compresiune a betonului cu armături transversale întinse
scade în funcţie de mărimea deformaţiei transversale de întindere. În EN 1992-1-1 este
224 Proiectarea zonelor de discontinuitate

dată pentru simplificarea calculului, o valoare constantă (relaţia 12.3b). Pot fi utilizate şi
alte valori pentru σRd, max , dacă acestea pot fi justificate.

12.3.2 Tiranţi

Tiranţii reprezintă unul sau mai multe rânduri de armături paralele şi se

dimensionează cu relaţia :

Asfyd ≥ Td (12.5)

unde Td este forţa de întindere determinată cu încărcările de calcul.

Tiranţii pot ceda datorită ancorării insuficiente. Ancorarea tiranţilor este un

aspect major în proiectarea zonelor D cu metoda ST.

12.3.3 Zone nodale

Nodurile apar la intersecţia mai multor bare (biele, tiranţi), de obicei sub forţele
concentrate, la reazeme, în zonele de ancorare ale armăturilor sau cablurilor de
precomprimare, în punctele de îndoire ale armăturilor sau la frângerile şi imbinările
elementelor structurale.

Prima condiţie pe care trebuie să o îndeplineasca nodul este echilibrul forţelor

care converg în nod, adica ΣFx =0, ΣFy = 0 si ΣMz = 0. Ultima relaţie implică concurenţa
forţelor în nod. Primele doua relaţii implică prezenţa unei a treia bare daca primele
două nu sunt coliniare.

A doua condiţie este ca betonul din nod sa nu depăşească rezistenţa la

compresiune a betonului din nod σRd, max. Această rezistenţă este cu atât mai redusă cu
cât starea de eforturi în nod este mai defavorabilă (întinderi pe una sau două direcţii.
Relaţia de calcul este:

σRd, max = kν’fcd (12.6)

în care ν’ este dat de relaţia (12.4), iar k este dat in tabelul 12.1.

Tabelui 1 – Valorile coeficientului k (dupa EN 1992-1-1)

Noduri k
- fară tiranţi (CCC) 1.0
- cu 1 tirant ancorat în nod (CCT) 0.85
- cu mai multi tiranţi ancoraţi în nod (CTT) 0.75
- în stare triaxială de compresiune 3

În sfârşit, a treia condiţie, în cazul nodurilor în care sunt ancoraţi tiranţi, este
asigurarea lungimii de ancoraj a acestora lbd (lungime de ancoraj care se calculeaza
conform prescripţiilor în vigoare, de ex. EN1992-1-1, §8.4 şi §8.6).
Proiectarea zonelor de discontinuitate 225

Construcţia nodurilor se face de regulă considerând feţele nodului

perpendiculare pe secţiunile bielelor şi tiranţilor care concură în nod (fig. 12.7a) şi
eforturi unitare egale pe toate feţele nodului.

a) b)

c)

Figura 12.7 – Câteva tipuri de noduri : a) nod CCC; b) nod CTT; c) nod CCT.

Prima condiţie (perpendicularitatea) asigura prezenţa pe feţele nodurilor numai a

eforturilor unitare normale (altminteri apar şi eforturi de forfecare, ca în cazul din fig.
12.7c).

A doua condiţie se realizează, de exemplu în cazul nodurilor CCC (fig. 12.7a),

luând lăţimile feţelor în relaţia : F1/a1 = F2/a2 = F3/a3 .
226 Proiectarea zonelor de discontinuitate

În cazul nodurilor CCT sau CTT, ancorajul armăturii începe la faţa interioară a
nodului şi se întinde pe toată lungimea nodului. În unele cazuri se poate extinde chiar
dincolo de nod (fig. 12.7c).

În cazul nodurilor în care există bare îndoite, ca în figura 12.7b, trebuie verificat
şi diametrul dornului după care se îndoaie barele.

12.3.4 Domeniul de validitate al modelelor ST

Modelele ST îl ajută pe inginer să determine cantitatea, poziţia şi distribuţia

armăturilor principale. Scopul lor este să servească ca un mijloc simplu şi transparent
de vizualizare a fluxului forţelor şi de dimensioanre a unui element structural.

Trebuie subliniat că, dacă modelul ST indică cantitatea şi poziţia armăturii

principale, nu trebuie omisă armătura constructivă distribuită în toate zonele unde nu
este prevazută armătura principală, pentru a permite redistribuirea eforturilor şi a limita
deschiderea fisurilor.

Modelul ST nu este unic : exista întotdeauna mai multe soluţii posibile. Se

recomandă însă (Schleich&Schäfer, 1984) ca modelul să urmeze îndeaproape fluxul
eforturilor indicat de un model elastic (distribuţia eforturilor în domeniul elastic se poate
obţine uşor folosind metoda elementelor finite), pentru a nu impune redistribuţi
importante de eforturi şi a evita deschiderea excesivă a fisurilor în exploatare.
Se recomandă, de asemenea, "optimizarea" modelului prin alegerea variantei în
care lungimea tiranţilor este minimă, având în vedere că rigiditatea acestora este mult
mai mică decât a bielelor.

12.3.5 Console scurte

Consolele scurte sunt un exemplu tipic de aplicare a modelelor bielă-tirant. Ele

sunt definite ca acele console la care raportul ac < z0, în EN 1992-1-1, sau ac ≤ h, în
STAS 10107/0-90 (vezi fig. 12.9 pentru notaţii).

a) b)

Figura 12.8 – Consolă scurtă: a)detalii armare, b) după cedare (Cook & Mitchell, 1988)
Proiectarea zonelor de discontinuitate 227

Cedarea consolei din figura 12.8 a avut loc prin curgerea armăturilor principale
(de la partea superioară a consolei), precum şi a etrierilor orizontali din consolă, urmate
de zdrobirea betonului sub placa de reazem. Trebuie remarcat că la cedare, deformaţia
maximă in armătura principală a fost înregistrată lângă placa de bază, ceea ce pune în
evidenţă necesitatea bunei ancorări a armăturilor principale la ambele capete.

Figura 12.9 - Model bielă-tirant pentru o consolă scurtă (după EN 1992-1-1)

Modelul bielă-tirant recomandat în EN 1992-1-1 (fig. 12.9) pune în evidenţă

comportarea experimentală. Tirantul orizontal de la partea superioră corespunde
armăturii principale şi preia întinderile orizontale. Dimensionarea lui se face la forţa Ftd
(de notat că forţa din tirant include şi o forţă orizontală HEd, care, în lipsa unui calcul mai
exact se ia egală cu 20% din forţa verticală FEd). Tirantul orizontal de pe înălţimea
consolei serveşte la dimensionarea etrierilor orizontali, la forţa Fwd. Prin verificarea
nodului de beton de sub plăcuţa de rezemare se verifică betonul la strivire.

EN 1992-1-1 impune prevederea unei cantităţi minime de etrieri în consolă ,si

recomandă alcătuirea constructivă din fig. 12.10:

- dacă ac < 0,5hc, se prevăd etrieri orizontali sau înclinaţi, cel puţin cantitatea As,lnk
≥ 0,25As,main (As,main este aria armăturilor principale);
- dacă ac > 0,5 hc şi FEd > VRd,c (vezi cap. 10), sunt prevăzuţi etrieri închişi verticali,
cu As,lnk ≥ 0,5FEd/fyd.
228 Proiectarea zonelor de discontinuitate

As,main

ΣAs,lnk ≥ As,main

A - Dispozitive de ancoraj sau bucle B - etrieri

(a) armare pentru ac ≤ 0,5 hc (b) armare pentru ac > 0,5 hc

Figura 12.10 - Alcătuirea constructivă pentru console scurte (cf. EN 1992-1-1)

Standardul românesc STAS 10107/0-90 prevede în cazul consolelor scurte

următoarele verificări (cu notăţiile din fig. 12.11):

- Secţiunea de beton trebuie astfel aleasă încât forţa tăietoare de calcul Q ≤ 2bh0Rt;

- Armătura principală Aa rezultă dintr-un calcul la încovoiere în secţiunea de încastrare;

- Armătura transversală (etrieri orizontali) care trebuie dispusă pe 2/3 din h este:

Ql c
Aao = .
2.5h0 R a

Se recomandă dispunerea armăturii ca în figura 12.11.

Proiectarea zonelor de discontinuitate 229

Figura 12.11. Armarea unei console