3.6.2.2.

Calculul infiltraţiei prin baraje neomogene

Se consideră cazul simplificat al unui baraj cu nucleu din argilă, având

coeficientul de permeabilitate ko diferit de coeficientul k1 al materialului din prismele laterale
(figura 3.35). Admiţând notaţiile din figură se pot considera 5 zone, dintre care zonele (1’) şi (5’)
sunt analoge zonelor (1) şi (3) de la cazul precedent, iar zonele (2’), (3’) şi (4’) sunt analoge
zonei (2) din cazul precedent . Pe baza celor stabilite în paragraful precedent, debitele care
străbat fiecare zonă sunt date de relaţiile:

Fig. 3.35. Infiltraţia apei printr-un baraj neomogen

3.6.3. Elemente constructive ale barajelor din pământ

k1 ( H b − h - d o ) Hb
zona (1’) q = ln (3.48)
m1 Hb − h

k1 2
zona (2’) q =
2s 2
( h − h 12 ) (3.49)
 ko 2
zona (3’) q = ( h − h 22 )
2δ 1
(3.50)

zona (4’) q =
k1
2 s4 [
h 22 − ( h av + a o )
2
] (3.51)

k 1a o  a + h av 
zona (5’) q = 1 + ln o  (3.52)
m2  ao 

la care se adaugă relaţiile geometrice

b - δ
s2 = (3.53)
2

b-δ
s4 = ⋅ m 2 ( H b − h av − a o ) (3.54)
2
Sistemul de ecuaţii (3.48)...........(3.54) permite determinarea succesivă a mărimilor ao, s2, h2, h1,
h, q deci cunoaşterea debitului infiltrat şi trasarea liniei de infiltraţie.

A. Secţiunea transversală a unui baraj de pământ este de formă trapezoidală cu

paramenţi având una sau mai multe înclinări. Pantele rezultă în funcţie de înălţimea barajului, de
caracteristicile pământului, de natura terenului de fundaţie, precum şi de rezultatul calculului
infiltraţiilor şi de stabilitate.
Pentru baraje cu înălţimi până în 20 m, rezultă pante ale taluzului amonte de 1:2
......1:3, iar ale celui aval de 1:1,5 .....1:2,5. Pentru înălţimi mai mari se poate ajunge în amonte la
1:3 .....1:4, în aval la 1:2 .....1:3,5, realizându-se chiar taluzuri frânte cu înclinare mai mică la
partea inferioară (figura 3.36a). În punctele de schimbare a pantei, sau la distanţe pe verticală de
25-40 m, se prevăd adesea, în special pe taluzul aval, berme orizontale, cu lăţimea de 2-3 m şi
prevăzute cu rigole pentru colectarea apelor de ploaie ce se scurg pe taluz (figura 3.36c). Pentru a
proteja taluzul aval împotriva şiroirii apelor de ploaie (care ar degrada acest taluz), în afara
bermelor, se prevede înierbarea acestuia. Nu este însă permisă plantarea pe taluz a unor arbuşti
sau ierburi cu rădăcini adânci. Înierbarea favorizează totodată stabilitatea taluzului.
Practica a dovedit că pierderea stabilităţii taluzelor se face prin alunecarea
pământului după nişte suprafeţe aproximativ cilindrice (figura 3.36d). Cum coeficientul de
stabilitate la alunecare reprezintă raportul între momentul forţelor care dau stabilitate Ms şi cel
al forţelor de alunecare Ma

Ms
Ks = = 1,3.....1,5 (3.55)
Ma
trebuie luate măsuri care să mărească Ms şi să micşoreze Ma. Una din aceste măsuri se referă la
îndepărtarea liniei de infiltraţie de taluzul aval. Aceasta se poate face în mai multe moduri, aşa
cum se vede în figura 3.36e şi f , prin realizarea unor elemente drenante, sub formă de filtru
invers, situate la piciorul aval al barajului sau chiar în zona centrală. Tubul de drenaj central, deşi
reduce mult zona influenţată de infiltraţie, are dezavantajul că se poate înfunda şi reparaţiile nu se
mai pot realiza. Pentru a proteja taluzul aval, în special în zona piciorului aval, împotriva
fenomenelor de îngheţ-dezgheţ se utilizează

b c

d e

Fig.3.36. Detalii constructive la barajele de pământ:

a. secţiunea transversală; b. sparge val şi coronamentul; c. detaliu
bermă; d. suprafaţa de alunecare; e. element drenant aval; f. tub
drenant central; g. protejarea taluzului la piciorul aval.
placaje cu bolovani sub formă de filtru invers (figura 3.36g).
În zona superioară a taluzului amonte se realizează un element din beton armat,
care are rolul de a sparge valurile şi de a opri deferlarea lor peste coronament (figura 3.36b).
Dacă coronamentul este circulabil, se realizează un drum cu trotuare şi rigole, care se sprijină pe
o fundaţie din beton.

B.Etanşarea corpului barajului

Barajele omogene sunt realizate dintr-un amestec natural (acelaşi în tot corpul
barajului) format dintr-o parte de rezistenţă (pietriş, nisip mare) şi una de etanşare (nisip argilos,
argilă).În cazul barajelor neomogene corpul acestora este format dintr-o parte de rezistenţă
(materiale necoezive şi permeabile) şi un element de etanşare. Etanşarea se realizează printr-un
nucleu de argilă sau printr-o diafragmă de beton (sau mai rar metalică) situate în centrul secţiunii
transversale, sau prin mască, ecran de argilă, de beton armat sau din asfalt, situate pe taluzul
amonte sau în apropierea acestuia (figura 3.37b,c).
Uneori se simte nevoia ca etanşarea să se facă şi în zona fundaţiei. Aceasta se poate face cu:
pinteni sau diafragme din argilă sau beton, voaluri de injecţii duse până la roca impermeabilă,
palplanşe metalice, avantradier din argilă (cu o lungime de aproximativ 10 ori înălţimea
barajului ( figura 3.36 e,f).

C. Realizarea corpului barajelor de pământ se poate face prin două metode:

- depunerea materialului în stare uscată, adus cu mijloace auto sau mecanizate, în
straturi succesive (cu grosimea de 30-50 cm) şi compactarea artificială prin mai multe treceri (cel
puţin 6-7) a diferitelor utilaje de compactat (cilindri de oţel de 10-20 t, cilindri picior de oaie,
compactoare cu pneuri);
- sedimentarea materialului extras din cariere şi adus în amplasament prin mijloace
hidraulice.

Fig. 3.37. Sisteme de etanşare a corpului barajului şi fundaţiei barajelor de

pământ
1) nucleu; 2) diafragmă; 3) ecran amonte;
4) mască amonte; 5) pinten; 6) palplanşa;
7) voal de injecţii; 8) strat permeabil; 9) avantradier.
 3.6.4. Elemente constructive ale barajelor din anrocamente

După modul de realizare al corpului barajului există: baraje din anrocamente

aruncate, din zidărie uscată (blocuri de piatră aranjată, fără mortar) şi baraje mixte.

Fig. 3.38. Clasificarea barajelor de anrocamente:

a – cu ecran exterior (1) sau interior (2); b – cu nucleu central; c – cu diafragmă; d –
1din zidărie uscată; e – mixt (zidărie şi anrocamente).
1 – ecran; 2 – nucleu; 3 – diafragmă; 4 – zidărie uscată; 5 – anrocamente;
6 – pământ.

Fig. 3.39. Măştile din beton ale barajelor de anrocamente:

a – vatră amonte de sprijin a ecranului; b – detaliu mască rigidă din beton armat; c –
detaliu mască elastică din beton armat.1 – masca din beton armat; 2 – strat de beton
de egalizare; 3 – anrocamente; 4 – vatră amonte;
5 – armături metalice; 6 – rost de dilataţie; 7 – pană de beton.

Forma secţiunii transversale este de asemenea un trapez, înclinarea taluzelor

rezultând din calculul de stabilitate şi depinzând de un număr mare de elemente: înălţimea
barajului, modul de realizarea al acestuia, modul de etanşare ş.a.. Aceste înclinări sunt cuprinse
între 1:0,5 ;1:2. Lăţimea coronamentului se alege funcţie de existenţa căilor de acces peste baraj,
fiind cel puţin de 3 m la barajele de înălţime mică şi 5-7 m la cele înalte. În cazul barajelor înalte
taluzurile barajelor de anrocamente se întrerup la circa 10-15 m diferenţă de nivel, realizându-se
berme cu lăţimea de 1-2 m.
Forma secţiunii transversale poate suferi deformări datorită tasărilor generale (în
toată masa barajului) sau locale (în anumite puncte ale barajului). Aceste tasări se produc sub
acţiunea greutăţii proprii (mai ales în perioada de construcţie ) şi a presiunii apei (în special după
umplerea lacului). Ordinul de mărime al tasărilor este de 0,2 ....3% din înălţimea barajului şi de
obicei se realizează în primul an după umplerea lacului de acumulare. Cunoaşterea exactă a
tasărilor este necesară deoarece în funcţie de valorile acestora se alege sistemul de etanşare al
barajului. De asemenea se alege tehnologia de execuţie care să reducă la maxim tasările corpului
barajului.
Execuţia barajului din anrocamente se face în două moduri:
- prin aşezarea anrocamentelor în straturi cu grosimi între 1 şi 2 m şi compactarea
lor cu utilaje de cilindrare;
-prin aruncarea anrocamentelor de la înălţime, de pe o platformă numită estacadă,
formând straturi de 10-12 m înălţime, compactarea realizându-se prin stropirea cu cantităţi mari
de apă cu ajutorul unor hidromonitoare speciale.
Anrocamentele folosite la realizarea barajelor trebuie să aibă anumite caracteristici
de rezistenţă printre care: rezistenţe mecanice şi la gelivitate mari, rezistenţă la şoc, să nu fie
casante, să fie rezistente la acţiunile
chimice ale apelor agresive. Important este ca anrocamentele să aibă anumite dimensiuni şi o
anumită formă; aceste elemente influenţează volumul de goluri, tasarea corpului barajului şi a
paramenţilor. Nu sunt indicate formele alungite, care conduc la suprafeţe mici de contact între
blocuri şi deci la eforturi mari, ceea ce implică strivirea materialului. De asemenea este necesar
să existe fracţiuni diferite ale dimensiunilor anrocamentelor, cele cu dimensiuni mici umplând
golurile dintre cele cu dimensiuni mari.
Anrocamentele şi zidăria de piatră uscată au goluri mari între ele şi natural sunt
permeabile.
Impermeabilizarea barajelor se asigură de aceea cu ajutorul unor ecrane sau măşti
prevăzute pe paramentul amonte sau a unor diafragme sau nuclee în interiorul corpului barajului
(figura 3.38). După materialul din care se execută, măştile pot fi din beton, beton armat, lemn,
metal, mastic bituminos, asfalt. După modul în care pot prelua tasările şi deplasările relative
măştilor pot fi: rigide, semielastice şi elastice.
Măştilor din lemn şi metal se aplică la baraje de mică înălţime. Deşi prezintă
avantaje cum ar fi o etanşare satisfăcătoare şi o adaptare bună la deformaţii, aceste măşti se
folosesc azi din ce în ce mai puţin, metalul şi lemnul devenind materiale deficitare. În plus
măştile metalice corodează în timp, iar cele din lemn putrezesc sau sunt inflamabile.
În prezent cele mai utilizate sunt măştile din beton armat (figura 3.39). acestea
trebuie să reziste la solicitările din presiunea apei şi a gheţii, să fie impermeabile şi să urmărească
deformaţiile taluzului amonte. Pentru a rezista solicitărilor măştile din beton se armează, pe două
rânduri la adâncime şi pe un rând în apropierea coronamentului. Grosimea plăcii de beton este la
bază de aproximativ 1% din înălţimea barajului, subţiindu-se în zona coronamentului unde ajunge
la 0,2......0,3 m. Masca este formată din plăci cu dimensiuni variind între 8 şi 15 m. Între plăci se
prevăd rosturi etanşate cu tolă de cupru sau cu benzi de cauciuc. La baza paramentului amonte
placa reazemă pe un pinten (vatră) de beton, încastrat în terenul de fundaţie şi din care se poate
realiza şi voalul de injecţii. Dacă betonul este turnat direct pe stratul de anrocamente, făcând corp
comun cu acestea , masca este rigidă, ea preluând deformaţiile paramentului şi deci putând fisura.
Dacă placa din beton armat se aşează pe un strat de beton de egalizare, ceea ce permite
deformarea independentă a anrocamentelor faţă de ecran, masca este elastică, fiind deci mai bună
în exploatare, dar în acelaşi timp mai costisitoare.
 Măştile executate din beton bituminos au avantajul că urmăresc, fără să se
deterioreze, toate deformaţiile paramentului. Ele se toarnă sub forma unui covor continuu (nu
există rosturi) pe întreg paramentul amonte şi se pot executa în întregime după terminarea
umplerii corpului barajului. De asemenea sunt mai uşor de controlat şi întreţinut . Există însă
dezavantajul major că, sub acţiunea factorilor externi, îşi pierde o parte din calităţi, materialul
îmbătrâneşte, devine casant şi chiar permeabil. de asemenea la temperaturi ridicate poate deveni
fluent, curge şi deci există riscul de a nu mai asigura impermeabilizarea dorită. De aceea folosirea
acestor tipuri de măşti trebuie făcută cu mult discernământ şi trebuie găsit un asfalt bituminos
care să-şi păstreze calităţile (rezistenţă mecanică, plasticitate, etanşeitate, stabilitate la
temperaturi ridicate) într-un interval mare de variaţie posibilă a temperaturilor.
Aşa cum s-a arătat la începutul acestui paragraf în ţara noastră
s-au executat şi sunt în continuare în curs de execuţie importante lucrări şi baraje din materiale
locale. În figura 3.40 este prezentat un plan de situaţie (3.40a) şi o secţiune transversală (3.40b) a
barajului Vidra executat pe Lotru. Este un baraj alcătuit din anrocamente, cu nucleu central de
argilă. Are înălţimea maximă de 124 m, lăţimea coronamentului de 10 m, şi lungimea de 380 m,
iar lăţimea maximă la bază a barajului este de 487 m. Barajul are un volum total de 3.800.000 m3
şi realizează o acumulare de 340.000.000 m3, ceea ce înseamnă un coeficient de acumulare β =
89,5 m3 apă / m3 baraj.

Fig.3.40. b. Barajul Vidra-Lotru:

1 – miez de etanşare; 1,a – argilă de contact; 2 – filtrul F I 0–7 mm sortat; 3 –
filtrul F II 0-40 mm sortat; 4 – zonă de trecere F III 0-300 balast natural; 5 –
anrocamente A I max. 2000 mm în straturi de 2 m; 6 – anrocamente AI′ max.
2000 mm în straturi de 2 m; 7 – anrocamente AII max. 1000 mm în straturi de
1 m;
8 – anrocamente AIg max. 2000 mm în zona nivelului variabil;
9 – anrocamente AIIg max. 1000 mm în zona nivelului variabil; 10 –
anrocamente AIIIg 500-2000 mm pe paramentul amonte în zona nivelului
variabil; 11 – anrocamente A III 500-2000 mm pe paramentul aval uscat şi
paramentul amonte sub nivel minim; 12 – galeria de injecţii; 13 – injecţii de
suprafaţă de umplere – legătură; 14 – voalul de etanşare; 15 – foraje de
drenaj; 16 – batardoul amonte; 17 – steril de umplutură; 18 – pereu de
umplutură