ONT (LES) ANCA ADRIANA

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOLAR

Legenda intemeierii localitatii Satulung

Cea mai veche atestare a faptului ca teritoriul comunei Satulung a fost locuit dateaza din
epoca bronzului si consta într-un fragment de statueta – un idol de lut antropomorf – descoperita
de arheologi între Satulung si Finteusu Mic. O descriere a acestei piese a fost facuta de Dr. Carol
Kacso, muzeograf la Muzeul Judetean Maramures unde este pastrat acest vestigiu arheologic:
„Descoperit la începutul secolului XX în cadrul unui complex arheologic datat la începutul
mileniului II  î.e.n., idolul de lut prezinta un interes disctinct datorita atât raritătii sale, cât si
bogatului decor care-i acopera ambele fete. De dimensiuni relativ modeste (5.9 cm înaltime, 5.5
cm latime si 1.9 cm grosime maxima), piesa reprezinta bustul unei femei. În fata corpul este
separat de cap printr-un rând de puncte incizate. În jurul pieptului este dispus un ornament ce
sugereaza un colier de margele compus din mai multe rânduri. Înspre talie prezinta o grupa
ornamentala compusa din doua unghiuri care flancheaza o linie mai adânc incizata ce se termina
într-o voluta dubla. Spatele este decorat în aceeasi maniera stilistica. Parul este sugerat de o
grupa de linii verticale terminate fiecare într-un punct incizat. Conturul antebratelor este reliefat
printr-un sir de linii orizontale si paralele între ele, iar pe umar se remarca un grup ornamental
compus din volute si puncte adânc incizate. Decorul central dispus pe verticala se compune din
doua linii usor curbate spre exterior, punctate aproximativ de la mijloc în jos de linii scurte care
se unesc sub forma unor ace de brad ce închid între ele cele trei registre formate din linii paralele
orizontale unite prin mici bare verticale si un ornament de forma unor ace de brad. Fara a se
putea preciza cu o siguranta maxima, este de presupus, totusi, ca aceasta decoratie a fost inspirata
de ornamentica vestimentara si cea a podoabelor folosite de populatia epocii si locului
respectiv.“
        Prima mentiune documentara se refera la hotarul padurii Finteus si dateaza de la începutul
secolului XIII, aceasta fiind si prima mentiune documentara a Chioarului.
      Comuna Satulung este mentionata documentar pentru prima data în anul 1405 când suprafata
hotarelor ei era de 2624 holde cadastrale si facea parte din domeniul de Chioar apartinator fiilor
lui Drag care murise în anul 1400. Acest domeniu fusese donat în anul 1378 voievozilor români
Balc si Drag, urmasii lui Dragos de Maramures, de catre regele Ludovic I de Anjou, fiind pastrat
de aceasta familie pâna la stingerea ultimului reprezentant.
       Numele unguresti sub care figureaza localitatile comunei la data primelor atestari se
datoreaza tendintei de maghiarizare a toponimiei românesti de catre cei ce au redactat
documentele, pentru ca la vremea aceea Maramuresul nu era încorporat înca Ungariei. Aceste
nume au cunoscut de-a lungul timpului diferite modificari. Satulung: Hozyfalw – 1405,
Hozwfalw – 1475, Hossufalu – 1566, Hossufalva – 1603, Hossufaleu – 1850, Hossufalau – 1854,

1
Kövarhossfalu – 1900(cuvintele hosszú=lung, falu=sat, iar kö=piatra si vár=cetate dau
denumirea Satulung din Cetatea de Piatra);
Ariesul de Padure: Felsewaranyas – 1405, Arinisul de padure – 1750, Erdöaranyos – 1800,
Ariesii de Padure – 1850(cuvintele erdö si aranyos însemnând padure, respectiv aurit, localitatea
s-ar fi numit Padurea aurita);
Fersig: Feyerzek – 1566, Fejer Szeek – 1639, Fersigu – 1800(după cuvintele feher=alb si
szék=scaun, posibila denumire a satului ar fi fost Scaun alb)
Finteusu Mic: Fenteus – 1431, Also Fentös – 1566, Pagus Alsofentös – 1603, Kis Fentös – 1697,
Feneysel – 1760, Fînteusul Mic – 1850(dacă alsó=de jos avem Finteusu de Jos, iar cum kis=mic
rezulta Finteusu Mic);
Hideaga: Hidegkuth – 1475, Hidegkwth – 1566, Higyaga – 1733, Hidag – 1750, Higyaka – 1850,
Higiaga – 1854, Pusztahidegkut – 1900(aici cuvintele hideg=rece si kút=fântâna dau denumirea
de Fântâna rece);
Mogosesti: Maghafalw – 1566, Mogosfalwa – 1603, Mogosfalu – 1760, Mogosva – 1800,
Mogosestyi – 1850(la Mogosesti si Pribilesti este posibil ca denumirile unguresti sa reprezinte
nume de persoane: Mogos respectiv Pribek sau Priber);
Pribilesti: Pribyfalva – 1405, Pibelfalva – 1424, Pibilest – 1566, Pibilesty – 1750, Pibekfalva –
1760, Priberfalva – 1800, Pribilestye – 1850.
      Urmând firul cronologic, o alta mentionare a comunei Satulung apare în anul 1565 când
austriecii au acaparat nord-vestul Transilvaniei si domeniul Cetatii de Piatra. Functionarii
împaratesti au întocmit în anul urmator un urbariu din datele caruia reiese ca domeniul era
împartit în 12 oficiolate, denumire pe care au dat-o voievodatelor românesti. Satele Pribilesti,
Mogosesti, Satulung si Fersig apartineau oficiolatului Lucacesti condus de voievodul Toma
Lucaceanul, iar Hideaga se numara printre satele oficiolatului Bozânta al voievodului Ioan
Benea.
     O categorie aparte în aparatul militar-administrativ al domeniului în 1566 erau juzii satelor: la
Pribilesti Petru Micul(Kiss), la Mogosesti Ioan Buia, la Satulung Mateias Mare(Nagy), la Fersig
Teodor Danciu, la Hideaga Luca Pogăceaş.
      La 1602, austriecii au atasat domeniul Cetatii de Piatra Ungariei. În majoritatea cazurilor, în
fruntea oficiolatelor s-au pastrat vechii voievozi români sau urmasii lor, dar oficiolatul Bozânta
din care făcea parte Hideaga nu a mai avut în frunte pe cineva din vechea familie voievodala
Benea, ci pe Ioan Pogaceas, descendentul judeului din Hideaga de la 1566.
      O alta patura sociala, libertinii(iobagi eliberati) erau o categorie privilegiata cu o pondere
destul de mare pe domeniul cetatii Chioar. La înregistrarea facuta de austrieci dupa ocuparea
domeniului, printre libertini se numara si Gheorghe Iacob din Mogosesti. Multi libertini aveau
diferite slujbe: la Mogosesti, Simion Polgar era crainic si la Satulung, Stefan Zabo era croitor.
     Iobagia era patura sociala cea mai numeroasa. Reputatul istoric David Prodan scrie în lucrarea
sa ''Iobagia în Transilvania în secolul XVII'' că Domeniul Chioar cuprindea în anul 1603, 70 de
sate iobagesti cuprinse în 16 voievodate. Satulung, Mogosesti, Fersig, Pribilesti faceau parte din
Oficiolatul Mogosesti sub stapânirea voievodului Luca Köses. Finteusu Mic apartinea de
Oficiolatul Somcuta administrat de voievodul Toma. Hideaga se încadra în Oficiolatul Bozânta

2
condus de voievodul Ioan Pogaceas.
     Alte documente referitoare la satele comunei Satulung din acea perioada gasim în lucrarea lui
A. Dobosi „Din istoria Satmarului“ aparuta în anul 1937 care contine în capitolul „Domni
români si pribegi din Principate la Satu Mare în veacul XVI si XVII“ urmatorul paragraf: „Aga
Leka, generalul lui Mihai Viteazul, primeste trei sate în Chioar: Mogosesti, Hossufalau,
Somcuta, 1603, Iunie.“ Amanunte despre acest lucru se gasesc în „Documente privitoare la
Istoria Ardealului, Moldovei si Tarii Românesti, Vol. VII – Acte si scrisori(1602 – 1606)“
publicate de Dr. Andrei Veress în 1934. Primul act în rezumat tradus din limba germana are
urmatorul continut: „Praha, 27 Iunie 1603: Camera Aulica catre Consilierii intimi imperiali. Le
cere consimtamântul la parerea comisarilor imperiali din Ardeal ca dania celor trei sate dorite de
Aga Leka sa i se faca numai cu conditiunea ca Statul sa i le poata rascumpara oricând pe pretul
ce se va fixa de dânsul si care va fi introdus în actul de danie.“ Urmatorul act, în care se
mentioneaza si numele satelor, fiind tot în rezumat tradus din limba germana este redactat astfel:
„Praha, 7 Iulie 1603: Împaratul Rudolf II catre capitanul Aga Leka. Actul de danie a satelor
Mogosesti, Satulung si Sencat(Somcuta) apartinând domeniului cetatii Chioarul date lui Aga
Leka în rasplata slujbelor sale credincioase, cu conditia ca la depunerea sumei de 5000 fiorini si
designarea unei mosii cu casa unde sa poata trai cu familia sa(sau în locul ei contra depunerii
altor 500 fiorini) sa restituie vistieriei, el sau mostenitorii sai susnumitele trei sate.“  În volumul
VIII al acelorasi Documente numit „Acte si scrisori(1607 – 1613)“ se gaseste un act survenit în
urma decesului lui Aga Leka în care este mentionat si numele comitatului Solnocu din care facea
parte comuna Satulung la acea vreme. Rezumatul actului tradus din limba latina are urmatoarea
redactare: „Kosice, 17 Octombrie 1607: Sigismund Forgach si Andrei Doczy catre arhiducele
Matia. Recomanda sa se predea vaduvei lui Aga Leka si fratilor sai cele trei sate ce i s'au dat lui
Aga Leka dar au fost ocupate de Valentin Druget de Homonna. Anexat: petitia lui George Nicati
care afirma ca e frate cu raposatul Aga Leka cel care a primit dela împaratul Rudolf satele
susnumite în comitatul Zolnok interior. Aga Leka aflându-se însa, în serviciul împaratului pe
lânga generalul George Basta, mosiile sale au fost confiscate de Valentin Homonna. Mama si
vaduva lui Aga Leka roaga deci pe arhiducele Matia sa li se restituie cele trei mosii si sa se
înscrie pe numele lor.“
       Pe la 1608, insitutiile voievodale au intrat într-un proces de degradare, satele fiind scoase de
sub autoritatea voievozilor si date în sarcina şpanilor domeniali. Printre primii şpani semnalati
documentar era si Gheorghe ''Şpanul'' la Fersig, în ianuarie 1609.
     Principele Gabriel Báthory ajuns în 1608 la cârma Transilvaniei în urma unei rascoale, vrând
sa rasplateasca serviciile voievozilor, a făcut un adevarat exces de zel prin acordarea titlurilor
nobiliare, Chioarul devenind tinutul cu cei mai multi nobili, după Fagaras. Printre norocosi s-a
numarat  si voievodul Ioan Pogaceas al oficiolatului Bozânta care a primit înnobilarea ''casei'' si
pamântului apartinator din Hideaga la 6 aprilie 1610. Principele i-a ales si blazonul: scut albastru
pe care se afla un brat ce tine în pumn o sabie; deasupra scutului este un coif pe care sta o
diademă regeasca  din care ies trei pene de strut colorate.
Un alt chiorean rasplatit, la 26 iunie 1613, a fost Toma Kövári(Chioreanul) dintr-unul din
Finteusuri(posibil Finteusu Mic), un ostas umblat prin razboaie; blazonul sau reprezenta un scut

3
pe care se afla un soldat cu o sabie în mâna dreapta, iar cu stânga tinând o pusca culcata pe umar.
Judele Alesa Buia si fiul sau Ioan împreuna cu ''casa'' din Mogosesti au fost înnobilati la 25
martie 1664, iar blazonul lor cuprindea un scut albastru cu o pajiste verde la baza pe care se afla
un leu ce sta în doua picioare si tine în laba dreapta o sabie; deasupra scutului este un coif
dominat de o diadema regeasca.
     La sfârsitul secolului XVII, tendinta de aservire a satelor chiorene de catre marea feudalitate
este tot mai pregnanta, astfel ca la 1694, 17 sate întregi si 3 portiuni de sate de pe domeniul
Chioarului sunt în stapânirea familiei Teleki. Printre acestea aproape toate satele comunei
Satulung:   Ariesul de Padure(portiune) cu 1 iobag si 17 jeleri, Satulung cu 34 iobagi si 1 jeler,
Pribilesti cu 34 iobagi, 1 jeler si 6 iobagi fugiti, Hideaga cu 16 iobagi si 5 iobagi fugiti,
Mogosesti cu 20 iobagi, 13 jeleri si 6 iobagi fugiti.
      La sfârsitul secolului XVIII din mai multe cauze(sporul natural al familiilor care farâmitau
proprietatile, contributiile pentru sustinerea conflictelor armate, o seceta ce a cauzat o mare
criza) nobilimea româneasca a început sa decada. Din cauza situatiei disperate, multi nobili din
Satulung au ajuns la mila grofului Teleki Imre. De exemplu, nobilul Luput Pop din Mogosesti
traia pe o ''sesie colonicală'' din Satulung apartinând grofului. Alti nobili s-au angajat pe simbrie
la acelasi grof: Văsălica Cordoş din Hideaga si Toader Pop din Pribilesti au lucrat ca crâsmari,
iar Ignat Buia ca gradinar la castelul din Satulung. Treptat, întreaga comuna trece în proprietatea
contelui Teleki ai carui urmasi o stapânesc pâna în anul 1918.
      Urmând firul istoriei, din perioada agitata a revolutiei de la 1848 gasim în Anuarul
Institutului de istorie din Cluj urmatorul fragment redactat în 1969 de Aurelia Bunea: „În alt colt
de tară, în districtul Chioarului sau al Cetatii de Piatra, cum îl numeste George Barit, la Satu-
Lung nobilul feudal maghiar Teleki Imre este alarmat de agitatia ''reformatorilor'' români. La 31
martie el scrie guvernatorului Transilvaniei despre adunarile zilnice pe care le tine poporul,
despre vizitele ce le primesc locuitorii, despre manifestatiile cu purtari de steaguri.“  Ca sa-si
sperie nesupusii, Telekistii au dat pe mâna calailor doi barbati din Satulung despre care aflam din
revista Transilvania, IV, 1871: “Din pomelniculu martiriloru romani dela 1848 – 49: Noembre
1848 Nyege Pavelu, Popu Andreiu, d'in Hoszufalva(Satulu-lungu in distr. Cet. de pétra), 2
barbati deto.“
      O scurta referire la comuna Satulung din perioada Teleki o face dascalul Elie Pop din
Somcuta Mare în cadrul unei descrieri a tinutului Districtului Chioar care se mai numea si
Cetatea de Piatra pâna la desfiintarea lui în 1876. Fragmentul se gaseste în revista Transilvania,
XI, 1878 si este redactat în graiul arhaic al acelor vremuri: „Acestu districtu cu ocasiunea
arondarei mai noua a comitateloru a fostu bucatitu si anectatu catra comitatele Satu-mare si
Solnocu-Doboca. Inse din gura poporului nu se mai póte si nici nu se va potea sterge numele de
''Cetatea de piétra'' si ''Chioru'' dintre care acestu din urma dicu unii l'aru fi luatu dela
unguresculu ''Kövár''. Acestu tienutu, afara de 2 comune mici unguresti si érasi 2 mestecate
romani si unguri, e curatu romanescu, ai carui locuitori se ocupa cu economia. Positiunea
Chiorului e una dintre cele mai favorabile si placute. In genere, luatu(locul) e siesu(ses); inse in
partea de catra miédiadi-resaritu are déluri acoperite cu paduri frumóse, éra(iar) printre déluri
curgu vali cristaline, pre langa cari suntu lunci desfatatóre [...]. Se dice cà in archivulu d. conte

4
Teleky din Satu-lungu(Hosszufalu) s'aru fi aflandu ceva scrisori si documente despre acésta
cetate.“  
     În anul 1930, aflam din ziarul ''Chioarul'' care aparea la editura Mercur din Somcuta Mare,
despre împroprietarirea de la Satulung prin care s-au dat locuri de case si câte doua iugare de
pamânt. Solemnitatea a început dimineata cu serviciul divin, dupa care poporul, comisia de
împroprietarire(formata din Dl. A. Dobosi- prefect, Dl. D. Nisulescu-presedinte de tribunal, Dl.
D. Tudoriu-consilier agricol, Dl.M.Radescu-judecator, Dl. Gh. Sachelarie-presedintele comisiei
de împroprietarire, Dl. Ludovic Pop-primpretor si Dl. Deac-inginer agronom) împreuna cu
primarul Stupar si preotul Valentin Pintea s-au deplasat în capatul de miazazi al satului lânga
''plopii maestosi'' unde preotul a sfintit apa cu care a stropit si binecuvântat noua glie libera. Apoi
s-au tinut cuvântarile: Dl. Sachelarie a citit Decizia de împroprietarire; Dl. Tudoriu dupa ce a
aratat ca ''a fost o necesitate importanta decadenta contilor'' a dat îndrumari practice pentru
lucrarile agricole; Dl. prefect Dobosi dupa ce a declarat ca taranii sunt împroprietariti definitiv si
ca imobilele se întabuleaza, i-a indemnat sa stea întotdeauna strâns lipiti de glia noua si sa nu o
înstraineze, ci s-o pastreze si s-o lase mostenire urmasilor. Dupa aceea a avut loc o serbare
scolara organizata de corpul didactic din localitate. La încheierea programului ''bineales
constatator din poezii, dialoguri si cântari'' prefectul a împartit 1000 de lei ca premiu scolarilor.
A urmat apoi banchetul aranjat de împroprietariti în onoarea înaltilor functionari dupa care s-a
încins o hora, poporul continuând jocul pâna târziu într-o sura din apropiere.
     Dupa aceasta perioada de bucurie din viata comunei au urmat peste câtiva ani atrocitatile
celui de-al doilea razboi mondial si ale regimului horthysto-fascist. Despre persecutiile asupra
unor  locuitori din Satulung aflam amanunte din lucrarea „Teroarea horthysto-fascista în nord-
vestul României“:  
''3. Taranul Muresanu Augustin din satul Lung(jud. Satu Mare), refugiat la 19 aug. declara ca a
fost fortat sa fuga deoarece facînd parte dintre cei înjugati la plug de seful leventistilor, dupa
plecarea Comisiei a fost chemat la postul de jandarmi, unde i s-a comunicat sa nu mai astepte
instructia leventilor ca-i va fi amar si zaharul.
 4. Boban Ioan din Satul Lung(jud. Satu Mare), a trebuit, de asemenea, sa fuga în România,
întrucît dupa ancheta Comisiei Germano-Italiene – unde a dat lamuriri relativ la înhamarea celor
18 tineri romîni la plug – a fost chemat de mai multe ori la postul de jandarmi unde a fost batut
crunt în repetate rînduri sub învinuirea ca a vorbit si divulgat cele petrecute, în fata Comisiei.
 5. Ungurul Szabó Carol, seful de grupa al leventistilor din Satul Lung, jud. Satu Mare, după
plecarea Comisiei a prins pe leventistii români Sfoara Augustin, fiul lui Sfoara Ioan si l-a batut
crunt, voind chiar sa-l înjunghie cu briceagul, iar pe leventistul român Maries Timofie, fiul lui
Ioan Timofie, l-a batut pîna la sînge chiar în fata mamei sale(tatal sau fiind concentrat în armata
ungara), pentru motivul ca ambii au dat raspunsuri afirmative Comisiei, care a anchetat înjugarea
lor la plug la 5 mai 1942 de catre unguri.''
     Dupa 30 de ani de la sarbatoarea împroprietaririi din anul 1930, locuitorii din Satulung îsi
serbau desproprietarirea. Iata ce aflam dintr-un număr al ziarului ''Pentru Socialism'': ''Peste 2000
de tărani muncitori din cele (5 ?)sate ale comunei precum si numerosi invitati din raion s-au
întrunit în parcul frumos împodobit al gospodariei de stat din Satulung pentru a sarbatori

5
cooperativizarea completa a comunei. Pe ogoarele comunei lucreaza acum înfratite în cele 7
întovarasiri agricole 856 familii de tarani muncitori români si maghiari cu peste 1600 ha de
pamînt, un mare numar de animale de munca si unelte agricole, s-a artatat în referatul prezentat
de tovarasul Tanasie Cotet presedintele comitetului executiv al sfatului popular comunal.''
     Din documentele privind colectivizarea în Maramures se consemneaza în ianuarie 1961 ca
localitatile Satulung si Pribilesti faceau parte din cele despre care conducerea regiunii considera
ca ''pot fi declarate ca si colectivizate''. Cu 10 ani mai înainte de aceasta data, respectiv la 13
ianuarie 1951, Pribilesti si Satulung se numarau printre satele propuse pentru colectivizare. În
vara aceluiasi an cele două localitati figurau cu 22 membri înscrisi-Pribilesti si 15 membri-
Satulung. La sfârsitul anului 1953, în afara de Fersig, în toate satele comunei existau întovarasiri
agricole. Lista cu numele întovarasirilor din cele sase sate, data inaugurării lor si numarul
familiilor înscrise o gasim într-un tabel întocmit de Comitelul Regional Baia Mare la data de 2
februarie 1954, dar este posibil sa se fi strecurat greseli pentru ca la Finteusu Mic apare de doua
ori aceeasi întovarasire în date diferite, în timp ce la Pribilesti si Hideaga apare aceeasi data si
acelasi numar de familii:
Satulung – Drumul Nou – 30.III.52 – 20
Mogosesti – Drumul Nou – 9.XI.52 – 43
Finteusu Mic – Tudor Vladimirescu – 30.III.52 – 18
Finteusu Mic – Tudor Vladimirescu – 25.IX.52 – 31
Pribilesti – Pentru Socialism – 4.X.52 – 19
Hideaga – 7 Noiembrie – 4.X.52 – 19
Ariesul de Padure – 1 Mai – 14.IX.52 – 9