Introducere în Medievistică

Lucrări generale la curs

➢ Brezeanu, S., O istorie a Imperiului Bizantin, București, 2005;
➢ Dvornik, F., Slavii în istoria şi civilizaţia europeană, Bucureşti, 2001.
➢ Le Goff, J., Civilizaţia Occidentului medieval, Bucureşti, 1971.
➢ Manolescu R., (coord.) Istoria medie universală, Bucureşti, 1980.
➢ Manolescu R., Istoria Evului Mediu, vol. I, partea 1-2, Bucureşti, 1993, 1994.
➢ Platon, A.-F., Rădvan, L., Maleon, B.-P., O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu. De la
Imperiul Roman târziu la marile descoperiri geografice (secolele V-XVI), Iaşi, 2010.
➢ Rezachevici C., Istoria popoarelor vecine şi a neamului românesc în Evul Mediu, Buc. 1998.
➢ Фильштинский, И. М., История арабов и халифата (750–1517 гг.), Москва, 1999.
➢ История Европы с древнейших времен до наших дней, т. 1-3, Москва, 1992-1994.
➢ История южных и западных славян, т. 1., Средние века и Новое время, 2-е изд.,
Москва, 2001.
NB: Suportul de curs: upsc.md→bibliotecă→resurse→repozitoriu→Facultatea Istorie și
Geografie→publicatii didactice→Istorie medievala si modernă timpurie universală
http://dir.upsc.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/588/Indicatii%20metodice_Istoria-
medievala-si-moderna-timpurie-universala.pdf?sequence=1&isAllowed=y
 PLAN:
•I. Obiectul de studiu al Medievisticii
•II. Evul Mediu şi feudalism: corelarea lor
•III. Periodizarea Evului Mediu şi a relaţiilor feudale
•IV. Metodologie. Interdisciplinaritatea Medievisticii
 I. Obiectul de studiu al Medievisticii

❖ Medievistica - disciplină autonomă a Istoriei care studiază Evul Mediu ca epocă

istorică în toată complexitatea manifestărilor sale.
➢ Domeniile de interes major al Medievisticii:
✓ societatea (structurile şi relaţiile sociale), instituţiile medievale;
✓ economia medievală, relaţiile politice interne şi externe;
✓ cultura şi civilizaţia medievală (spiritualitatea, istoria ecleziastică, arta);
✓ viaţa cotidiană (privată şi publică); mentalităţile medieval, imaginarul social etc.
❖ Obiectul cursului Istoria medie şi modernă timpurie universală îl constituie analiza
proceselor istorice complexe care au avut loc in perioada cuprinsa între:
➢ prăbuşirea Imperiului Roman (sec. V) şi
➢ emergenţa modernităţii (sec. XVI).
 Constituirea Medievisticii
❖ Scopul cursului - oferirea unei imagini de ansamblu asupra principalelor procese şi
evenimente din domeniile:
✓ politică şi ideologie;
✓ instituții, economie şi societate;
✓ spiritualitate, cultură şi mentalităţi ale civilizațiilor din arealul Europei medievale.
❖ Metodologia - construcţia Europei din perspectiva unităţii prin diversitate.
❖ Constituirea Medievisticii ca disciplnă autonomă istorică este un proces complex
şi de durată.
➢ Primele preocupări de istoria medievală ţin de Evul Mediu timpuriu, manifestate prin
redactarea de cronici, biografii şi hagiografii. Acum apare istoriografia ecleziastică.
➢ În secolele XI-XV sporeşte interesul faţă de izvoarele istorice şi se diversifică
genurile lucrărilor istorice publicate: genealogii, biografii, cronici (locale, universale).
 Atitudini faţă de Evul Mediu
➢ În perioada Renaşterii (sec. XV-XVI) este exprimată atitudinea umaniştilor faţă de
Evul Mediu, văzută ca o ”epocă a barbariei şi regresului” (economic, cultural).
➢ Istoriografia iluministă (sec. XVIII), burgheză şi antifeudală, consolidează poziţia
ostilă faţă de lumea medievală – ”epocă a inegalităţii, ignoranţei şi misticismului”.
➢ Istoriografia romantismului (prima jum. sec. XIX) încearcă să reabiliteaze Evul
Mediu – ”epocă de stabilitate şi ordine socială”.
NB: La răscrucea secolelor XVIII-XIX se pun bazele teoretice ale Medievisticii.
❖ La finele secolului XIX, graţie preocupărilor istoriografiei pozitiviste şi neopozitiviste,
Medievistica este constituită pe deplin ca disciplină istorică autonomă.
➢ Istoricii secolului nuanţează atitudinile faţă de procesele din epoca medievală;
triumfă analiza şi critica istorică în detrimentul ideologiilor.
NB: În secolul XX, Medievistica este influenţată de contextul istoric şi epistemologic.
➢ Are loc o reînnoire sub aspect tematic şi metodologic - direcția la Nouvelle Histoire.
 II. Evul Mediu şi feudalism: corelarea lor
❑ Care este sensul termenilor Ev Mediu şi feudalism? Care este raportul dintre ei?
❖ Termenul Ev Mediu a fost lansat de umaniştii italieni în perioda Renaşterii pentru a
defini epoca cuprinsă dintre sfârşitul Imperiului Roman şi perioada în care trăiau
(Ex. Flavio Biondo, Istoria de la căderea Romei, sf. sec. XV).
❖ Sensul iniţial - o simplă epocă de tranziţie, de mijloc (media tempestas, media
aetas, media tempora) între Antichitate şi Renaştere.
➢ Atitudinea axprima admiraţia renascentiştilor faţă de Antichitatea clasică şi
aprecierea Evului Mediu ca epocă de decadenţă şi lipsită de importanţă.
NB: Termenul Eavum Medium, utilizat pe larg astazi, a fost introdus de francezul
Etienne Rausin, în 1639.
❖ Eruditul german Christoth Cellarius (Keller) a consacrat termenul prin
introducerea sa într-un sistem tripartit de periodizare a istoriei universale: Historia
antiqua (1685), Historia medii aevi (1688), Historia nova (1696).
NB: Evul Mediu este perceput ca epocă istorică distinctă.
 Feudalismul - o problemă teoretică sensibilă!
❖ Aplicat iniţial Europei Apusene, termenul Ev Mediu a fost extins apoi şi la alte zone
ale Europei, Asiei şi Africii de Nord, deşi evoluţia istorică a acestora este parţial
asemănătoare Occidentului.
➢ Evul Mediu nu este, însă, aplicat Africii centrale şi sudice, Americilor şi Australiei,
deoarece evoluţia istorică a acestor entităţi este dferită.
NB: Impropiu şi nedefinitoriu sub aspect al conceptului istoric şi ariei de cuprindere a
procesului istoric, Evul Mediu a fost şi este utilizat ca termen tradiţional de identificare
a unei epoci şi de periodizare a istoriei universale.
❖ Termenul feudalism are la origine francul fehu-od (însemna iniţial vite, apoi avere,
remunerarea slujbelor), din care a derivat în secolul IX - feud.
➢ Feud desemna în Evul Mediu clasic posesiunea funciară condiţionată pe care
vasalul o deţinea de la senior în schimbul îndeplinirii serviciilor vasalice.
NB: Noţiunile drepturi feudale, regim feudal apar în publicistica franceză pentru prima
dată în 1789; englezescul feudalism apare în 1794.
❑ Definind iniţial raporturile de vasalitate din cadrul clasei nobilimii, termenii căpătă
treptat o accepţie mai largă.
➢ În secolele XVII-XVIII, termenii desemnau fie structura socială dominantă sau
regimul politic din Evul Mediu.
❖ Istoriografia secolului XIX utilizează termenul mai cuprinzător - societate feudală.
❖ Cercetările secolului XX nuanţează problema definirii feudalismului.
➢ Termenii capătă noi conotaţii, li se atribuie un sens restrâns şi un sens larg.
❑ Istoriografia occidentală tradiţionalistă acceptă feudalismul (“feudalism clasic”) ca
ansamblul relaţiilor sociale bazate pe vasalitate (dominaţia legăturilor personale pe
baza feudului, structura ierarhică şi corporativă a societăţii etc).
➢ Robert Boutruche (Seigneurie et feodalite, 1959): “fără contract vasalic, fără
organizare socială şi politică bazată pe legături private de o natură particulară, nu
există regim feudal”.
❖ Spaţiul feudalismui - Franţa nord-estică (Normandia; forma clasică) sau întregul
regat al Franţei.
➢ Cu anumite modificări s-a extins în restul Occidentului (Imperiul Carolingian, Anglia,
Spania şi statele criciate din Orient) şi Europei Centrale.
❖ Timpul feudalismului - secolele X-XIII/XIV.
➢ Potrivit unei opinii (Guy Fourquin), feudalismul a fost condiţionat de existenţa
raporturilor vasalice, considerate “relaţii feudale”, şi nu de existenţa raporturilor de
producţie dintre seniori şi ţărani, numite “relaţii senioriale”.
❑ Un punct de vedere original este exprimat de francezul Alain Guerreau.
➢ Potrivit autorului, sistemul feudal poate fi articulat în baza a două entităţi și instituții
fundamentale ale societăţii medievale - DOMINIUM (regim de dominare) şi
ECLESSIA (Biserica ca instituție globală).
➢ Raporturile dintre o minoritate dominantă și privilegiată, și o majoritate dominată,
neprivelegiată, exprimă originalitatea acestui sistem social.
 Feudalismul - stadiu general în evoluţia umanităţii
❖ Istoriografia marxistă (ex spaţiul sovietic şi socialist) extinde conţinutul
feudalismului, definindu-l ca formaţiunea/orânduirea social-economică care are la
bază modul de producţie feudal şi suprastructura generată de relaţiile de producţie.
➢ Acest sens larg al feudalismului, bazat pe raporturile dintre stăpânitorii de
pământuri şi producători (constrângerea extraeconomică şi perceperea rentei,
dominaţia economiei naturale/agrare, servituţile personale, autonomia ţărănească
etc) este văzut ca stadiu universal în evoluţia societăţii.
➢ Spaţiul - feudalismul, condiţionat de existenţa raporturilor de producţie (seniori-
ţărani) şi nu de cele vasalice (seniori-vasali) -, s-a dezvoltat în diverse forme
specifice (între feudali; feudali-monarhi; între monarhii) -
➢ în aproape toate ţările din Europa, Asia şi Africa de Nord.
➢ Timpul - între secolele III-VI şi XVII-XIX.
NB: Feudalismul – termen tradițional, nedefinitoriu – este astăzi rar utilizat în Occident
 III. Periodizarea Evului Mediu şi a relaţiilor feudale
❑ Evul Mediu – epoca istorică tradițională în care în Europa, în Asia și Africa de
Nord feudalismul a constituit structura socială dominantă și baza regimului social-
politic.
❖ Istoriografia occidentală tradiționalistă stabilește la baza delimitării istoriei
universale factori social-economic, politici și culturali și tinde să raporteze
periodizarea la istoria Occidentului medieval.
NB: Istoriografia din spațiul post-sovietic (inclusiv R. Moldova) este tributară
concepției marxiste de periodizare a istoriei universale, formulată în perioada
interbelică în URSS, apoi revizuită.
❖ Istoriografia occidentală împarte epoca medievală în trei etape:
✓ Evul Mediu timpuriu – sec. V-X;
✓ Evul Mediu clasic – sec. XI-XIII;
✓ Evul Mediu târziu – sec. XIV-XV.
 Periodizarea Evului Mediu – o problemă deschisă
❖ Discuții există în jurul problemei începutului și sfârșitului epocii medievale.
➢ Pentru începutul Evului Mediu sunt propuse mai multe evenimente majore:
✓ divizarea Imperiului Roman în Apus și Răsărit – 395;
✓ migrația barbarilor în Imperiu și constituirea regatelor romano-germanice – sec. V;
✓ prăbușirea Imperiului Roman de Apus – 476;
✓ ”secolul de aur al lui Iustinian” – 517-610;
✓ cuceririle islamice din Mediterană – a doua jum. sec. VII – începutul sec. VIII;
✓ ascensiunea Regatului franc sub Carolingieni – a. 700.
➢ Sfârșitul Evului Mediu:
✓ cucerirea Constantinopolului de otomani – 1453;
✓ începutul ”marilor” descoperiri geografice și descoperirea Americii – 1492;
✓ apogeul Renașterii în Italia – a doua jum. sec. XV;
✓ începutul Reformei protestante – 1517, etc.
❖ Istoriografia marxistă deplasează limitele cronologice ale epocii medievale:
➢ Raportat la istoria Europei avem:
✓ Evul Mediu timpuriu – a doua jum. sec. V -mijlocul sec. XI;
✓ Evul Mediu clasic – mijl. sec. XI – sfârșitul sec. XV;
✓ Evul Mediu târziu – sec. XVI – mijl. sec. XVII (revoluția burgheză din Anglia).
NB: Periodizarea Evului Mediu pe plan universal, epoca dominată de feudalism, este
mai flexibilă și sunt recunoscute dificultăți metodologice, dictate de specificul de
dezvoltare istorică a unor țări sau grupuri de țări.
I. Feudalismul timpuriu se dezvoltă inițial în China (sec. III-IV), apoi în Imperiul
Roman (sec. V-VI), Europa Centrală și Răsăriteană (VI-X) și Califat (VII-VIII).
II. Feudalismul dezvoltat – apare mai întâi în China (sec. VIII-X), apoi Europa
Apuseană (sec. XI), Europa Centrală și Răsăriteană (sec. XII-XIV).
III. Feudalismul târziu – Occident (sec. XVI), apoi Europa Centrală și Răsăriteană
(sec. XVI-XVII); mai târziu în unele țări din Asia și Africa (sec. XVIII).
NB: În condițiile declinului relațiilor feudale se produce lenta geneză a societății
moderne, manifestată sub multiple aspecte.
➢ Geneza relațiilor capitaliste are loc în Europa Apuseană și Centrală (sec. XVI-XVIII),
apoi în Europa Răsăriteană și de Sud (sec. XVIII-XIX), mai târziu în Asia și Africa de
Nord (sec. XIX).
❖ Delimitarea Evului Mediu, raportat cu precădere la istoria Europei, între secolele V și
răscrucea secolelor XV/XVII, iar a relațiilor feudale între sec. III - XVIII/XIX, arată:
✓ Evul Mediu cuprinde o epocă istorică și o zonă mai restrânsă decât feudalismul;
✓ relațiile feudale s-au dezvoltat într-o perioadă mai îndelungată și în zone extinse.
NB: Evului Mediu (epocă istorică) îi corespunde parțial feudalismul (structură
socială), care are o manifestare în timp și spațiu mai largă.
 IV. Metodologie. Interdisciplinaritatea Medievisticii
❖ Medievistica utilizează metode de cercetare tradiționale și moderne.
➢ Metodele tradiționale vizează cercetarea proceselor și faptelor istorice pe baza
izvoarelor cu ajutorul disciplinelor auxiliare ale Istoriei, ținându-se cont de
conexiunile stabilite și complementaritatea acestor discipline.
➢ Succesiunea disciplinelor auxiliare – Epigrafia-Paleografia-Cronologia-Genealogia-
Heraldica-Numismatica-Metrologia-Diplomatica-Arhivistica etc.
NB: Arheologia este principala știință auxiliară a Medievisticii care completează
cercetarea pe baza izvoarele istorice nescrise (vestigiile materiale).
❖ Interdisciplinaritatea a reprezentat:
✓ un moment al deschiderii Istoriei către exterior;
✓ apropierea Istoriei de alte ştiinţe sociale;
✓ împrumutul unor problematici, metode şi instrumente de abordare care pot ajuta
mai bine la clarificarea propriilor teme și probleme etc.
NB: Dialogul cu ştiinţele sociale – demografia, economia, psihologia, lingvistica,
religia etc. -, a dus la restructurarea obiectului de studiu al Istoriei, ea anexându-şi noi
obiecte, care nu s-au aflat în câmpul preocupărilor sale.
➢ Metodele moderne de cercetare a istorie medievale se bazează pe utilizarea
mijloacelor (inovații tehnice) și rezultatelor obținute de disciplinele de frontieră.
➢ Colaborarea Istoriei cu disciplinele de frontieră a dus la nașterea disciplinelor
limitrofe istorice:
✓ Geografia istorică, Climatologia istorică, Onomastica și Toponomastica istorică;
✓ Demografia istorică, Psihanaliza istorică etc.
➢ Cele mai utilizate metode moderne de cercetare ale istoriei medievale, bazate pe
inovații tehnologice, sunt:
✓ arheologia subacvatică, fotografierea aeriană a siturilor;
✓ studierea vestigiilor prin procedee fizice, chimice, biologice, TIC etc.