Revista Român de Bioetic, vol. 5, nr.

3, iulie – septembrie 2007

ROBOETICA: O DISCIPLIN
CE VINE DIN VIITOR
Iuvenalie Ion Ionacu *
Abstract
The robots are machines built, programmed and used by man; they are instruments that tend
more and more to imitate the human form, to reach the highest peaks of intelligence and the ba-
sic forms of conscience.They are present in our lives in so many various branches of activity that
their absence would be inimaginable. Therefore, the existence of ethical rules when we are build-
ing and using robots is more than necessary. Contemporary researchers consider that this type
of ethical rules regards not only the human being – in the “human ethics” – but also the robots
– in the“artificial ethics”. That will become the field of a new discipline, the roboethics. But
more important is the anthropological outline of a personalistic kind that can help avoiding any
confusion or substitution of attributes and skills.

Key words: robot, robotics, artificial intelligence, ethical rules, roboethics, person.

Interesul pentru bioetic devine tot viitorului: subliniem c robotica este o

mai mult o realitate în preocuprile noas-
tre privind raportarea tiinelor umane la
cele zise reale, a culturii umaniste la cea
tehnico-tiinific, o chemare stringent la
dialog între zone ale cunoaterii conside-
rate pentru mult timp inconciliabile; bio-
etica s-a definit, de altfel, o tiin de
„grani”, de „dialog”, o cercetare inter-
disciplinar. Alii au numit-o „tiin a
viitorului”, ceea ce nu-i deloc incorect:
însui întemeietorul ei i artizanul terme-
nului a vzut-o drept o „punte spre viitor”
(1). Cu atât mai mult, o disciplin recent
a bioeticii, roboetica joac un astfel de
rol de „punte” i, mai ales, este o tiin a
tiin care triete de-a dreptul în viitor
(2). Roboii se manifest deja în viaa
noastr de zi cu zi, chiar dac, deocam-
dat, modest, dar peste câteva decenii ei
vor fi o realitate de nesubstituit.
Termenul de „roboetic”
Roboetica este un termen recent (3),
creat în 2004, la un congres dedicat robo-
ticii i dezvoltrii tehnologice (4), care se
vede constrâns s apeleze la reflecia
etic pentru a stabili reguli precise care s
administreze raporturile omului cu mai-

*
Arhim. Dr. Paroh al Comunitii Române „Sf. Ioan Casian” din Roma i Protopop al Comunitilor Or-
todoxe Române din Italia Central i Meridional, doctor în teologie la Universitatea Pontifical „Sf.
Toma d’Aqiuno” din Roma; masterand (post-doctoral) în Bioetic la Universitatea Catolic „Sacro
Cuore” din Roma; e-mail: iuvenalie@gmail.com.

67
nile de el create în vederea executrii
unor funciuni pân acum rezervate ex-
clusiv lui, iar acum îndeplinite cu succes
de tehnologie, dar cu niste riscuri care
abia se întrevd.
Chiar dac se afl la începutul afirm-
rii lor, roboii au fost privii ca o mare
afacere, ca surs de colosale profituri,
mobilizând aparate economice, politice i
sociale. Se încearc – i, în parte, s-a reu-
it – s se transfere roboilor mare parte
din capacitile factuale ale omului, dar s-
a reflectat foarte puin asupra riscurilor pe
care o astfel de operaiune le-ar putea
comporta. De asemenea, s-a reflectat
foarte puin i asupra posibilitii de con-
trolare i contracarare a acestor riscuri i
asupra reglementrii raportului om-mai-
n, cu scopul de a preveni eventualele
situaii periculoase pentru persoane.
Se produc astzi roboi pentru treburi-
le domestice, îns apare întrebarea: ce se
va întâmpla când aceste maini, tot mai
inteligente, vor începe s acioneze auto-
nom, rzvrtindu-se împotriva comenzi-
lor omului? Dac un robot va duna (sau
omorî) un om, a cui va fi vina? A robotu-
lui, a celui care l-a proiectat, a celui care
l-a construit sau a celui care l-a utilizat ?
Cu atât mai pertinent este întrebarea
când se folosesc roboi construii special
pentru a duna. Iat de ce, oamenii de ti-
in îi pun serios problema existenei
unui cod de reguli etice, care s regle-
menteze comportamentul omului con-
structor sau utilizator al roboilor, dar i
al roboilor înii: se vorbete aadar de
dou dimensiuni ale roboeticii, una privi-
toare la om, cealalt referitoare la maini-
le inteligente, o etic „uman” i una „ar-
tificial” (5).
C este necesar o etic pentru acest
câmp al activitii umane este neîndoiel-
nic. Acelai lucru s-a întâmplat i cu teh-
nologia, îneleas în sensul larg al terme-
nului: a fost nevoie de redescoperirea
unei dimensiuni etice a acesteia, un cod
68
care s-i dea dreptate i un cadru în
interiorul cruia omul s poat urmri i
ajunge la desvârirea sa final. Astfel a
luat natere tehnoetica. Robotica, la rân-
dul su, se afl, într-un fel, în continuarea
tehnologiei i ridic, din acest punct de
vedere, acelai tip de întrebri, fcând ne-
cesar naterea unei noi discipline în inte-
riorul bioeticii, aceea a roboeticii, care s
reglementeze proiectarea i uzul tot mai
indispensabil al roboilor i al mainilor
inteligente. Roboetica se vrea, în momen-
tul de fa, o anticipare a unei atitudini
necesare în viitor, dat fiind c epoca ro-
boticii este abia la început. Trebuie evi-
tate situaiile delicate prin care tiina i
tehnica au trecut în secolul trecut: de
exemplu, fizica nuclear i ingineria ge-
netic.
Robotul i robotica.
De la science fiction la realitate
În limbajul comun, robotul este o ma-
in, cu o înfiare mai mult sau mai pu-
in antropomorf, în msur s execute –
relativ independent – o munca în locul
omului, la comand (sau program), sub
supravegherea omului sau autonom, ba-
zându-se pe linii directoare generale, fo-
losindu-se eventual de procese de inteli-
gen artificial. Aceste maini au rolul
de a substitui sau ajuta omul în diverse
operaiuni, precum fabricarea, construcia
sau manipularea unor materiale grele sau
periculoase, în ambiente de risc sau in-
compatibile cu condiia uman, sau îl aju-
t pe om – prin vitez sau exactitate – la
executarea unor funciuni pe care el le-ar
putea face, dar nu mereu la cotele pe care
le urmarete.
Se pare c termenul robot provine din
limbile slave i înseamn „munc grea”
sau „munc forat”. A fost folosit, pentru
prima dat, de catre scriitorul ceh Karel
apek, în 1920, în drama R.U.R. (Ros-
sum’s Universal Robots) (6). Dei pentru
apek roboii erau „oameni artificial-or-
ganici”, astzi prin cuvântul „robot” se
înelege un fel de om „mecanic”. Terme-
nul android (din gr. anèr, andrò, > „om”,
ar putea fi tradus prin „form de om”) ar
putea fi utilizat în ambele cazuri. În
schimb, termenul cyborg (sau organism
cibernetic sau om bionic) se refer la o
creatur ce îmbin pri organice cu pri
mecanice.
Termenul robotic a fost folosit pen-
tru prima dat în scris de ctre scriitorul
Isaac Asimov, în povestirea Cercul vicios
(Runaround, din 1942), în cunoscutul
volum Eu, Robotul.
Astzi, roboii i mainile inteligente,
chiar dac se afl la primii pai în viaa
umanitii, sunt tot mai prezeni în mai
toate sectoarele vieii omului: în industrie
i în logistic, în transporturi i în teleco-
municaii etc.; de la producia de energie,
la sigurana i la protecia mediului. E,
deci, firesc s se ridice diverse semne de
întrebare privitoare la raportul dintre om
i robot.
Cele trei legi ale roboticii
Pân de curând, acest raport era anali-
zat de ctre scriitorii de literatur tiinifi-
co-fantastic. i de aceast dat, „futuri-
bilul” a fost profetic pentru realitate. Au
fost imaginai roboi antropomorfi (cu
sembiante umane), dotai cu inteligen
artificial întru totul asemntoare celei a
„creatorului” lor. Printre scriitori, un loc
aparte îl ocup Isaac Asimov. Când îns a
fost proiectat calculatorul „Hal 9000” din
2001. Odiseea spaial, literatura n-a în-
târziat s-i fac auzite nelinitile i con-
comitent fascinaia fa de inteligena ar-
tificial. Dezvoltarea informaticii a apro-
piat aceste „fantezii” de realitate, roboii
– tot mai sofisticati i mai poteni – do-
bândind o form de inteligen foarte
69
apropiat calitativ de cea a omului, iar pe
anumite coordonate chiar mai performan-
t. Aadar, apar firesc câteva întrebri, la
care bioetica i roboetica – fiica ei cea
mai tânr vor trebui s rspund în ter-
meni specifici. Roboii vor ajunge s aib
o inteligen identic cu a omului sau
chiar o va depi? Care va fi statutul juri-
dic – în cazul în care va fi vreunul – al
unui robot dotat cu inteligen artificial,
dar i cu o anumit autonomie i (chiar)
contiin? Care va fi rolul omului într-o
societate în care roboii vor deveni mai
importani decât el, când vor fi dotai cu
raiune? Care va fi raportul dintre om i
robot, când acesta din urm va fi dotat cu
sentimente, deci în stare de companie i
de substituire a unor relaii interumane
care azi nu satisfac? În ce direcie vor
evolua cercetrile asupra creierului uman,
când un robot va putea prelua unele din
funciile sale lezate sau nesatisfctoare?
i, în sfârit, o întrebare de maxim gra-
vitate, de natura bioetic, teologic, filo-
sofic, antropologic: se va ajunge ca, în-
tr-o zi, unui robot s-i fie desemnat statu-
tul de persoan?
Pentru a rspunde mcar la o parte din
aceste întrebri, Isaac Asimov, cu o apre-
ciabil capacitate previzionar, enun
faimoasele trei legi ale roboticii, la care,
ulterior, a mai adaugat una (cunoscut
sub numele de Legea Zero). Acestea sunt:
1. Un robot nu poate duna unei fiine
umane sau, prin lipsa de aciune, nu poate
permite ca, neintervenind, s consimt ca,
din cauza sa, s se produc vreo daun
unei fiine umane; 2. Un robot trebuie s
asculte de fiinele umane, fcând excepie
cazul în care s-ar intra în conflict cu pri-
ma lege; 3. Un robot trebuie s-i proteje-
ze propria existen, cu condiia ca acest
fapt s nu intre în conflict cu prima sau cu
a doua lege. Iar Legea Zero se exprim
astfel: un robot nu poate duna umanit-
ii, nici nu poate permite ca, din cauza
lipsei sale de intervenie, umanitatea s
sufere vreo daun (7).
De la literatur la tiin, cel putin de
aceast dat, pasul a fost destul de scurt.
În cincizeci de ani, roboii au devenit o
realitate în viaa noastr i sunt în conti-
nu evoluie, mergând în direcia „mai-
nilor gânditoare”. tim cu toii c se în-
cearc realizarea unor computere care s
„gândeasc”, adic, dei programate, s
manifeste chiar capaciti de autonomie
fa de scheme, s „simt”, s „compti-
measc”, s fie deci dotate cu „sentimen-
te” i, probabil, chiar cu „liber arbitru”.
Desigur, într-un astfel de context, pare c
asistm la un proces invers: dac pân
acum s.f.-ul a fcut pai ctre tiin,
acum cea din urm se îndreapt ctre cel
dintâi. Computerul, care pentru muli din-
tre noi a devenit un instrument indispen-
sabil, tinde s creeze un substrat psiholo-
gic particular, care invit la dialog filo-
sofi, teologi, psihologi, oameni de tiin
din domeniile neurologiei, psihologiei,
tehnologiei, medicinei, dreptului, fizicii,
ciberneticii etc. Revoluiile tiinei din
ultimele decenii au fcut necesar revi-
zuirea multor aspecte pe care gândirea
uman le credea definitiv fundamentate
de peste dou milenii. Filosofia minii,
tiinele cognitive (în special, psihologia
cognitiv i neuropsihologia) sunt astzi
indispensabile constructorilor de roboi
(care nu trebuie, în mod necesar, s de-
pind de computer…). Cum se vede,
chiar dac nu s-a ajuns înc s se vor-
beasc de inteligen uman sau de con-
tiin la roboi, problema se anun spi-
noas i aprins înc de la început deoare-
ce ridic serioase probleme de natur an-
tropologic. Din aceste probleme putem
deduce i exprima formal nite reguli de
natur etic i/sau juridic, astfel încât
produsele tehnologiei s nu fie nicidecum
amenintoare pentru om, nici s poat fi
folosite pentru scopuri diferite de cele pe
care cu toii le dorim, adic instrumente
în slujba i în favoarea vieii omului i a
70
mediului su natural de existen.
Probleme antropologice
O prim problem, care astzi se afl
în centrul dezbaterilor bioetice, se refer
la dou viziuni antropologice diferite
(chiar contradictorii): una consider c
omul nu este ceva mai mult decât suma
calitilor, capacitilor sau atributelor
sale. În alte cuvinte, avem de-a face cu un
om atunci când se manifest capacitile
de relaie, inteligen, contiin de sine i
aceea de a formula întrebri cu sens (ra-
iune). În schimb, când un individ nu
poate înc manifesta aceste capaciti, sau
nu le mai poate manifesta (datorit unui
accident care a intervenit între timp), sau
nu le poate manifesta în mod integral, sau
nu le-ar putea nicidecum manifesta (dato-
rit unei deficiene structurale), în acest
caz, n-am avea de-a face cu un om.
Într-un astfel de context, s-ar putea
constata c exist oameni, care, datorit
incapacitii de a manifesta astfel de atri-
bute, nu pot fi considerai ca atare. i c
exist „non-oameni” (animale sau com-
putere), care sunt dotai cu unele din
aceste capaciti i care, prin urmare, ar
putea fi considerai „oameni”. Fizicianul
italian Piergiorgio Odifreddi încerca s
descrie un scenariu de acest fel: „Într-o
zi, vom vedea probabil un om împucând
un android abia ieit dintr-o fabric de
creaturi artificiale i androidul, spre ma-
rea surprindere a omului, s înceap s
sângereze. La rândul su, robotul va îm-
puca i el i, spre marea lui surprindere,
va vedea un nor de fum ridicându-se din
pompa electric ce se afla în locul inimii
acelui om. Va fi un moment de adevr
pentru amândoi” (8).
Unei astfel de perspective aberante i
se opune concepia c identitatea persoa-
nei umane nu se definete pornind de la
existena efectiv i msurabil a atribute-
lor sale, ci c acestea din urm sunt
presupuse de la început. Inteligena, auto-
contiena i relaionalitatea sunt capaci-
ti specifice omului (chiar daca unele pot
fi identificate în forme incipiente i la
unele animale), însa ele relev persoana
uman, dar nu coincid cu aceasta. Persoa-
na uman precede ontologic oricare din
aceste atribute, dar nu exist nici un atri-
but care, în aceeai ordine ontologic, s
nu aib ca substrat persoana uman. Ast-
fel, un bolnav în com sau un nou-nscut
sau un alienat mintal nu posed (sau nu
manifest) unele (sau niciunul) din aceste
atribute, dar sunt, în mod necesar, persoa-
ne umane. Un computer sofisticat sau un
cimpanzeu nu vor fi niciodat persoane
umane, chiar dac unele din funciunile
întâlnite la persoana uman le execut la
parametri superiori. Din pcate, s-au cu-
noscut conflicte de natura juridic, în care
persoane umane au fost declasate la nivel
de „obiecte” (din motive de natur econo-
mico-patrimonial) sau animale ridicate
la nivelul unei persoane umane (din moti-
ve asemntoare). Întrebarea care se pro-
fileaz, pentru argumentul care ne intere-
seaz acum este: ce se va întâmpla când
roboii care dein unele din atributele ce
definesc sau disting persoana uman vor
pretinde (sau le va fi acordat) acelai sta-
tut (inclusiv juridic), care-i aparine, de
fapt, doar omului? Discursul se plaseaz,
înc de pe acum, la diverse niveluri: so-
cial, politic, juridic, medical, psihologic,
etic i teologic.
Din punct de vedere social, ne vom
regsi în aceeai situaie de la începutul
revoluiei industriale: când robotul va
executa diverse operaiuni productive în
locul omului, dar cu eficien, vitez i
precizie superioare. Muncitorii vor fi în-
locuii progresiv de ctre roboi. Efectele
politice sunt lesne de îneles, dar nu uor
de rezolvat, astfel ca tranziia s se fac
fr conflicte sociale grave. E evident c
roboii îi pot dispensa pe oameni de exe-
cuia unor operaiuni grele sau pericu-
71
loase, dar e nevoie ca oamenii s deprin-
d alte activiti, evident nobile, inclusiv
manipularea acestor maini inteligente.
i tiina dreptului va trebui s se în-
tâlneasc cu lumea roboilor i s elabore-
ze cadrul legislativ care s reglementeze
nivelele de responsabilitate pentru actele
produse de catre roboi. Dac în celelalte
domenii, progresul creeaz obiecte, care
pot fi criticate în funcie de utilizarea din
partea omului, în acest caz, progresul cre-
eaz subiecte autonome. De vreme ce azi
se vorbete de coduri etice care s fie im-
plementate roboilor, pare c se tinde spre
crearea unor „subieci” (ai eticii, dar i ai
dreptului). La fel i medicina se va con-
frunta cu o întreag palet de cazuri de
aplicare a tehnologiilor celor mai perfor-
mante – de la implantri de proteze la
nanotehnologii – care vor ridica tot atâtea
probleme de natur deontologic i bio-
etic.
i psihologia îi va lrgi câmpul de
aciune i competene. O problem, deja
prezent la nivel social, este aceea a „de-
pendenei de tehnologie”, o nou depen-
den, asemntoare cu cea de televizor,
de jocuri electronice sau internet. Ce
tipuri noi de dependene ar putea s apar
o dat cu apariia a noi i tot mai sofisti-
cate sisteme robotizate? S ne gândim, de
exemplu, la o creatur humanoid, destul
de asemntoare unei fiine umane, dar
comparat sau construit în atelier i folo-
sit în cas pentru ajutor, asisten sau
companie. E drept c o asemenea main
poate fi proiectat s fie simpatic, agrea-
bil, s desfoare funciuni de real utili-
tate, de exemplu, s rspund la cele mai
variate întrebri, s ne lege rapid la bnci
de date mondiale, dar, cu siguran, un
atare partener va crea, cu timpul, un tip
de transfert sau dependen psihologic,
insinuând riscul de a-i atribui caractere
umane i de a dezvolta fa de el senti-
mente de ataament (sau dragoste?) sau
ur. i totui, acest autom rmâne indu-
bitabil o main. Se poate defecta, poate
fi substituit de o alta, eventual cu capaci-
ti mai performante, sau ne poate „tr-
da”, atunci când un „virus” îl poate deter-
mina s adopte atitudini greite sau du-
ntoare în ceea ce ne privete.
Exist apoi un sector care, prin defini-
ie, proiecteaz i construiete computere
i roboi destinai s duneze i/sau s
distrug omul i valorile sale: ne referim
la sfera armamentelor. Cea mai mare
parte din investiiile în industria roboilor
se face în aceast direcie, adic în con-
struirea de roboi care s distrug oameni,
în locul oamenilor. Dac motivaia afiat
afirm c aceste maini sunt proiectate s
precupeeasc angajarea fiinelor umane
în rzboi, întrebarea privete partea cea-
lalt a frontului, cci distrugerea privete
tot fiinele umane, chiar dac sunt consi-
derate „adversare”. Este vorba de o nou
iluzie, care nu-i propune s depeasc
pericolul i comarul zis ABC (atomic,
bacteriologic, chimic), ci s-l perfecione-
ze. Asupra acestui tip de scenariu se în-
treba cu îngrijorare i Asimov, care a for-
mulat cele trei legi ale roboticii i care a
considerat c acestea din urm nu sunt
nicidecum suficiente pentru a-l pune pe
om la adpost. „Creierul pozitronic” al
roboilor si era insuficient; de aceea, în
romanele sale, a creat o „doctori-om de
tiin”, cu funciunea de „robo-psiho-
log”, care s reueasc s blocheze roboii
care ar fi acionat împotriva vreuneia din
cele trei legi, sau ar fi intrat în criz, sau
ar fi „înnebunit”.
Departe de noi gândul de a crea sce-
narii apocaliptice în jurul roboilor. Ei
sunt deja o realitate în viaa noastr de
fiecare zi, iar dezvoltarea tehnologic
merge în direcia perfecionrii lor, astfel
încât multe operaii, din cele mai variate
domenii, s fie preluate, cu maxim suc-
ces, de ctre acetia. În fabrici, în birouri,
în casele noastre, mainile inteligente de
orice tip ne faciliteaz munca i existena
72
în general. Prin conectarea unui robot la
web, vom fi legai, în timp real, cu alte
persoane, cu bnci de date, vom putea
stabili cu exactitate poziia noastr în ori-
ce moment, vom controla condiia noastr
(pota, datele bancare sau starea copilului
nostru lsat singur în cas, starea noastr
de sntate, legtura cu medicul sau cu un
spital, sigurana propriei locuine sau a
mainii etc.) de la orice distan.
Avem de-a face, iat, cu un pasaj de la
fantezie la realitate. Îns roboii vor rs-
punde, cu siguran, în limitele inteligen-
ei pentru care au fost programai i cu
funciunile pentru care au fost construii.
Numai c epoca noastr, tulburat de co-
marurile atacurilor teroriste, reclam tot
mai mult modernizarea roboilor existeni
i, concomitent, crearea altora, care s
asigure securitatea celor dintâi. Cci ce se
va întâmpla dac o persoan ru-intenio-
nat va pune stpânire pe o reea informa-
tic i va face ru întregii umaniti?
Întrebri la fel de valabile apar în sec-
torul informaiilor private ale persoanei,
deci al libertii individuale. În timp ce
fenomene complexe precum globalizarea
sau tendinele unioniste (tip UE) tind s
faciliteze micarea i s mreasc liberta-
tea persoanelor, psihoza atentatelor con-
duce în direcia limitrii acestora de ctre
instituia statului. Acesta din urm, cu
ajutorul mainilor inteligente, are tot mai
mult acces la datele personale, atât la inti-
mitatea persoanei, cât i la caractere as-
cunse ale acesteia (precum mapa genomi-
c), fapt ce ar putea favoriza – i comuni-
ca pe linie informatic – aspecte comple-
xe de natur discriminatorie. Aici, legile
lui Asimov sunt tot mai insuficiente, con-
flictul consumându-se nu între robot i
om, ci între oameni, prin intermediul ro-
boilor. Sunt, iat, câteva din multiplele
motive pentru care atât comunitatea tiin-
ific, cât i societatea, în general, ar tre-
bui s abordeze acest tip de probleme de
natur etic privitoare la roboi i la ra-
portul omului cu acetia. Roboeticii i se
deschide un câmp de investigaie neb-
nuit de larg, iar rolul su va fi, în viitor,
imposibil de ignorat.
Dar oare se va ajunge la o etic uni-
versal acceptat de ctre toate culturile,
de toate naiunile, de toate religiile, în ba-
za creia construirea i utilizarea maini-
lor inteligente împotriva fiinelor umane
s aib de-a face cu crimele împotriva
umanitii? Desigur, întrebarea este pus
abrupt, dar ea trebuie s fie perceput nu
doar de fantezia, ci i de contiina colec-
tiv i de cele individuale, în faa pulsiu-
nii tot mai nestpânite de a construi roboi
asemntori fiinelor umane, dar cu per-
formane superioare în anumite direcii.
În plan psihologic, „nevoia” de roboi
depete adesea sfera utilului. Dificult-
ile de relaie, de raportare la persoane pe
care le-am dori obediente întru totul, g-
sesc refulare în aceste „fiine” antropo-
morfe construite de noi ca s asculte orice
li s-ar solicita. Ar fi îns un rspuns „im-
propriu” la nevoia noastr acut de rela-
ie. Nu tim în ce direcie va evolua robo-
tica în aceast privin, dar tim c e bine
s privim realist raportul dintre utilitatea
mainilor inteligente i eventuala lor folo-
sire împotriva omului.
Câteva concluzii
E evident c va trebui s avem în ve-
dere ca reflecia noastr s in seama de
condiionrile care vin din partea zonelor
istoric contingente (politic, economie,
industrie de armament, siguran etc.) i
c va trebui s facem o profund i auten-
tic distincie între „instrument” i „per-
soan” uman. Robotul, cu cât va fi mai
inteligent, cu atât va fi mai capabil de
imitaie i de simulare, dar nicidecum de
emulaie: el este construit de om i pentru
om; finalistic, se afl în slujba sa, chiar
dac poate fi folosit de un om împotriva
altui om. Între cei doi, rmâne o distincie
73
în primul rând ontologic (9). Pericolul
poate veni din partea atribuirii unei func-
iuni noi raportului dintre om i robot, a
dotrii celui din urm cu atribute pe care
nu le are (i nu le poate avea) i a con-
semnrii de responsabiliti care s le
substituie pe cele ale omului (10). Imple-
mentarea de reguli etice în programul ma-
inilor inteligente presupune „execuia”
unor operaiuni monitorizate (11) care
n-au nimic de-a face cu adevratul sens al
responsabilitii, al asumrii culpei, al
prevederii i interpretrii, care e o activi-
tate specific uman de evaluare în funcie
de o serie de valori (12).
Desigur, nu lipsesc ipoteze hazardate
privind viitorul raportului dintre om i
robot. Dup prerea lui Marvin Minsky,
„roboii vor moteni pmântul” (13). Pro-
babil c utilizând mintea uman i nano-
tehnologiile, vom fi în stare s construim
surogate perfecte de corpuri i creiere i,
prin intermediul acestor „fii” – ai notri i
ai tehnologiilor celor mai avansate – s ne
bucurm de cât mai multe lucruri, de ser-
vicii i de posedarea unor faculti pe care
azi nici nu reuim s ni le imaginm.
„Orice ne-ar rezerva viitorul – zice Min-
sky – noi deja modificm regulile care
ne-au plasmat. Multora le e team de
schimbare, dar i mai muli vor s se sus-
trag actualelor limitri crora suntem su-
pui. Roboii vor moteni Pmântul? Da,
dar tot fiii notri vor rmâne. Noi datorm
mintea noastr vieii i morii tuturor
creaturilor care, în trecut, au dus lupta
care se numete evoluie” (14).
Astfel de scenarii devin tot mai mult
un „loc comun” în discuiile specialiti-
lor. i nu sunt întru totul absurde. Dimpo-
triv, o foarte lucid luare la cunotin
ne va ajuta nu doar s ne punem adevra-
tele întrebri, ci i s gsim rspunsuri
mature. La începutul noului mileniu, care
va fi bogat în succese, dar, probabil, i în
înfrângeri, fiina uman e constrâns s
reflecteze serios asupra ei înei. Adev-
rata problem creia va trebui s-i rs-
pund bioetica privete propria noastr
identitate, o problem, deci, antropologi-
c. De la aceasta va trebui s plece orice
alt fel de abordare în discursul asupra
omului: etic, juridic, tehnologic etc.
În numele viitorului, mai mult decât al
trecutului, cultura noastr va trebui s
revizuiasc teoria unui progres nelimitat
i s druiasc din nou omului propria-i
identitate. Aici, roboetica va avea un cu-
vânt hotrâtor de spus, mai ales c, în ra-
portul din om i mainile inteligente de el
create, grania dintre simulare i emulaie
tinde s devin tot mai flexibil (15) i
mictoare, dup cum limita dintre fiinele
umane care nu mai sunt persoane i per-
soanele care nu mai sunt fiine umane de-
vine tot mai diluat.

Bibliografie

[1] Potter, V.R., Bioethics, a bridge to the future, Prentice-Hall, Englewood Cliff, 1971, p. 7-14;
[2] Giovanni, Basile Cf., Roboetica: un ponte ancora in costruzione, Bioetica&Cultura, 32(2006), p. 181;
[3] De Mauro, Tullio Cf., Tecnoetica, Internazionale, 289(2007), p. 15;
[4] Verruggio, G., Io Robotico, AA.VV., Intelligenza artificiale: Dal test di Turing alle macchine pen-
santi, Le Scienze, Roma 2005, p. 140;
[5] Verruggio, G., Il cammino della roboetica, Le Scienze, 461(2007), p. 38-39. În acest articol, autorul
afirm necesitatea unei etici pentru fiinele umane, în vederea reglementrii raporturilor dintre acestea i
roboi, dar i a unei „etici artificiale” care s fie implementat în acetia din urm;
[6] Basile, G. Cf., Roboetica…, in op. cit., p. 186; a se vedea i [http://it.wikipedia.org/wiki/Robot];
[7] Asimov, I., Io, Robot, Future Media Italy, Mondatori, Milano 2004 (publicat pentru prima dat în
1950);
[8] Savagnone, G., Il mito del cyborg…, AA.VV., Antropologia e Bioetica. Ricerca interdisciplinare
sull’enigma uomo, Massimo, Milano 1997, p. 211;
[9] Bondolfi, A. Cf., Informatica, in Dizionario di Bioetica, Salvino Leone i Salvatore Privitera (coord.)
Città Nuova, Istituto Siciliano di Bioetica, Acireale 2004;
[10] Manzone, G. Cf., La tecnologia dal volto umano, Queriniana, Brescia 2004, p. 125;
[11] Hawking, S. Cf., La teoria del tutto: Origine e destino dell’universo, Mondatori, Milano 2002, p. 89;
[12] Basile, G. Cf., Roboetica…, in op. cit., p. 195;
[13] Minsky, M., Saranno i robot a ereditare la Terra?, în AA.VV., Intelligenza artificiale: Dal test di
Turing alle macchine pensanti, Le Scienze, Roma 2005, p. 125;
[14] Ibidem, p. 135;
[15] Shapiro, E., Benenson, Y. Cf., Arriva il computer a DNA, Le Scienze, nr. 457(2006)9, p. 49.

Resurse Internet

www.utoronto.ca/~stmikes/library/research_guides/rgbioethics.htm

www.med.jhu.edu/bioethics_institute

www.cma.ca/cmaj/series/bioethic.htm

www2.umdnj.edu/ethicweb/upcome.htm

74