Sunteți pe pagina 1din 2

Plan de cariera

Alexandra este o studentă de 20 de ani, în anul II de facultate, la programul de studii


Management, Științe Economice.
Propriul stăpân
Încă de la această vârstă, dorind să fie propriul stăpân al său, a decis să urmeze o
carieră în domeniul antreprenorial și și-a creionat primul plan de afaceri:
Alexandra a dorit să întrepătrundă pasiunile pe care le are cu munca, plănuind să aibă
propria ei sursă de venit din această activitate. Astfel, în context de pandemie, a reușit,
la momentul actual să înființeze un magazin online de creații cu aranjamente din flori de
săpun și poezii personalizate, având ca scop următor deschiderea unui magazic fizic.
Brandul Alexandrei poartă denumirea de Rosetry (Roses&Poetry).
Valoarea livrată clienților: Hand-made roses, Love-made poetry.
Rosetry rezolvă problema comunicării sentimentelor într-o lume tehnologizată. Prin
poeziile personalizate în funcție de fiecare client în parte, brandul aduce în prim plan
dăruirea sufletească, căreia i se alătură, simbolic, un aranjament din flori de săpun,
neperisabile, ce încorporează întreg momentul în atemporalitate.
Resurse atent utilizate
Pentru a-și forma o idee în legătură cu rata profitului, Alexandra a estimat costurile
pentru prima investiție inerente modelului ei de business:

- costuri de înființare PFA - 500 lei

- program facturare - 400 lei/an


- materie primă - 350 lei (prima lună)
- ambalaje personalizate - 350 lei

- decorațiuni (hârtie, fundițe, plicuri, bureți, ornamente) - 350 lei

- închirierea domeniului - 7 euro/an


- hosting - 9 euro/an
- realizare website pe baza unui template
- promovare online - 200 lei/lună
- contabilitate - 350 lei/lună
- cheltuieli neprevăzute: 20-30% din buget
Pentru început, proiectul va avea forma juridică de PFA, iar activitățile vor fi desfășurate
doar de fondatoare.
Cost de producție estimat per unitate pentru un aranjament de 19 trandafiri din săpun:
- trandafiri: 19 lei
- cutie personalizată: 10 lei

- decorațiuni: 9 lei

- manoperă asamblare aranjament: 25 lei/oră


- manoperă creare poezie: 25 lei/oră

S-ar putea să vă placă și