Războiul este durere!

24 februarie 2022 - această zi a schimbat viețile tuturor oamenilor din Ucraina. Familia noastră a
visat la planuri de viitor, dar războiul și-a făcut propriile ajustări la destinele fiecăruia dintre noi. Pe
27 aprilie 2022, a început o nouă viață pentru familia noastră, noi încercări. Decizia de a pleca în altă
țară, de a nu merge nicăieri, de fapt, a fost luată foarte greu. Durerea din inima mea, frica pentru
fiica mea cea mică, pentru viața ei mi-au dat puterea să mă decid.

În două luni de război am dormit câteva ore pe noapte, lacrimi - multe lacrimi de frică legat de ce se
întâmpla și ce ar putea fi. Am coborât la adăpostul antibombă unde am săpat o a doua ieșire ca să
putem ieși dacă racheta ar fi lovit casa. Au putut fi salvate doar animalele care erau cu oamenii , cele
ușor de transportat, lucru trist, dacă te gândești, dar compania lor i-a ajutat pe copii să nu plângă în
subsol. Fiecare sirenă era o frică și teamă, așteptarea durerii.

Noi, ca și alți oameni, cumpăram mâncare în cantități uriașe, frica de foame ne controla mintea. Am
mers la toate farmaciile, am cumpărat medicamentele de care depind viețile părinților noștri. Nervii
tuturor erau întinși la maximum. Logistica era complicată.

Eu și soțul meu suntem împreună de 20 de ani, singura noastră fiică are 3 ani, am visat-o toată viața,
ea este fericirea noastră și un dar de la Dumnezeu! Cu o zi înainte de decizia de a părăsi țara,
bebelușul nostru a auzit zgomotul de rachete pe fereastră și le-a descris prin cuvintele „mamă, bang
- bang!” S-a ascuns sub pături, speriată până la lacrimi. O oră mai târziu, am aflat de la știri că o
rachetă a lovit o clădire de locuințe în care a murit o familie cu un copil de trei luni. A fost ultimul
lucru care a influențat decizia familiei noastre. Mi-am dat seama că am obligația să duc copilul într-
un loc sigur.

Pe timpul nopții am strâns robotic 2 valize, una numai cu jucăriile preferate ale copilului, cealaltă cu
lucrurile necesare. Amândouă de aceeași importanță pentru călătorie. Doar două valize pentru că
am plecat numai noi două. Soțul meu este militar, așa că el a rămas să apere Patria.

După 15 ore petrecute în autocar ne-a întâmpinat minunatul oraș București, în țara însorită a
României unde se vede cerul liber. Ce îmi doream pentru micuță.

Am ajuns la autogara la 3 dimineața, a fost foarte înfricoșător. Am fost întâmpinați de prieteni, ceea
ce a fost foarte liniștitor. Unele lucruri se compensează. Cu frica interioară au ajutat voluntarii care,
într-o perioadă atât de grea a vieții, au putut să ne transmită speranță și încredere într-o viață nouă,
în care să nu fie lacrimi. Așa că am ajuns la o firmă românească. Angajații ne-au ajutat foarte mult, cu
locuințe, mâncare, ne-au dat posibilitatea de a munci și mi-au permis să-mi iau părinții, care au 70 de
ani și au probleme de sănătate. Asta era atât de greu.

Acum suntem 6 care locuim aici: eu, părinții mei, soacra și nepoata mea, care are 9 ani. Părinții ei au
rămas în Ucraina. Dar nu e singură. Suntem aici. Tatăl ei nu și-a putut părăsi patria, iar mama nu își
poate părăsi părinții.
Acesta este un test pentru toată lumea, dar principalul lucru este că fiecare zi este plină de noi
emoții, noi întâmplări și frica din ochii copiilor noștri a dispărut. Acum există credință într-un viitor
luminos, că în curând va exista LUMEA!

Despărțirea de cei dragi este dificilă, dar acum nu avem dreptul să greșim. Riscul trebuie eliminat,
suntem puternici, ne descurcăm!

Suntem foarte recunoscători: țării României și guvernului său pentru ajutorul acordat într-o situație
atât de dificilă, tuturor oamenilor care ajută cu cuvinte bune într-un viitor mai luminos!

Noi, ca părinți, suntem foarte fericiți că copiii noștri zâmbesc și sunt în siguranță, acesta este
principalul lucru!