ROMEO BOŞNEAGU

INTRODUCERE ÎN ASTRONOMIA NAUTICĂ

ŞI
NAVIGAŢIA ASTRONOMICĂ

C C
AZC
c

B
∆hc AZB
b
∆hc′ B
∆hb′
∆h′A
Ne
∆h A
∆hB

A
AZA

a
A

EDITURA ACADEMIEI NAVALE „MIRCEA CEL BĂTRÂN”

 ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN”
CATEDRA ŞTIINŢE NAUTICE

INTRODUCERE ÎN ASTRONOMIA NAUTICĂ

ŞI
NAVIGAŢIA ASTRONOMICĂ

EDIŢIA a II -a

CONSTANŢA
2006

2
 CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE

CAPITOLUL I
INTRODUCERE ÎN ASTRONOMIA NAUTICĂ 6

1.1GENERALITĂŢI 6
1.2 SFERA CEREASCĂ – ELEMENTELE SFEREI CEREŞTI 6
1.3 SISTEME DE COORDONATE ORIZONTALE 7
1.3.1 Azimutul astrului 8
1.3.2 Înălţimea astrului 9
1.4 SISTEMUL DE COORDONATE ECUATORIALE 9
1.4.1. Unghiul orar al astrului 10
1.4.2 Declinaţia astrului 11
1.5 REPREZENTAREA GRAFICĂ A SFEREI CEREŞTI 12
1.5.1 Reprezentarea sferei cereşti în planul meridianului observatorului 12
1.5.2 Reprezentarea sferei cereşti în planul ecuatorului 12
1.6 TRIUNGHIUL SFERIC DE POZIŢIE 14
1.7 MIŞCAREA DIURNĂ A SFEREI CEREŞTI 15
1.7.1 Caracteristicile mişcării diurne a sferei cereşti 15
1.7.2 Consecinţele mişcării diurne a sferei cereşti 16
1.7.3 Variaţia elementelor triunghiului sferic de poziţie pe timpul mişcării 18
diurne
1.7.4 Mişcarea anuală aparentă a Soarelui 19
1.7.5 Mişcarea aparentă a Lunii 22
1.7.6 Mişcarea aparentă a planetelor 22
1.8 TIMPUL ŞI MĂSURAREA LUI 24
1.8.1 Transformarea timpului din grade şi minute în ore, minute şi secunde 24
1.8.2 Timpul sideral 24
1.8.3 Timpul solar adevărat şi timpul solar mediu 25
1.8.4 Timpul fusului 27
1.8.5 Măsurarea timpului la bordul navei 27

CAPITOLUL II
INTRODUCERE ÎN NAVIGAŢIA ASTRONOMICĂ
2. CALCULUL LATITUDINII ŞI LONGITUDUNII 29
2.1 CALCULUL SEPARAT AL LATITUDINII OBSERVATORULUI 29
2.1.1 Calculul latitudinii din înălţimea meridiană superioară 29
2.1.2 Calculul latitudinii din înălţimea meridiană inferioară 30
2.1.3 Calculul latitudinii din înălţimea circummeridiană 32
2.1.4 Calculul latitudinii din înălţimea Stelei Polare 32
2.2 CALCULUL SEPARAT AL LONGITUDINII OBSERVATORULUI 33
3. DETERMINAREA PUNCTULUI NAVEI CU OBSERVAŢII 35
ASTRONOMICE
3.1 TEORIA DREPTEI DE ÎNĂLŢIME 35

3
3.2 CONSTRUCŢIA ŞI TRASAREA DREPTEI DE ÎNĂLŢIME PE HARTĂ 37
3.3 CALCULUL ELEMENTELOR PENTRU TRASAREA DREPTEI 38
DE ÎNĂLŢIME
3.4 DETERMINAREA PUNCTULUI NAVEI CU OBSERVAŢII SIMULTANE 40
LA AŞTRII
3.5 DETERMINAREA PUNCTULUI NAVEI CU TREI 43
OBSERVAŢII SIMULTANE LA AŞTRI AFECTATE DE EROARE
3.5.1 Procedeul triunghiurilor asemenea când diferenţa de azimut este de 43
aproximativ 120º
3.5.2 Procedeul triunghiurilor asemenea când diferenţa este de aproximativ 60º 44
3.6 DETERMINAREA PUNCTULUI NAVEI CU OBSERVAŢII SUCCESIVE 45
LA SOARE
3.7 PREGĂTIREA OBSERVAŢIILOR ASTRONOMICE. 46
UTILIZAREA NAVISFEREI
3.7.1 Utilizarea navisferei în navigaţia astronomică 47
3.8 AŞTRII FOLOSIŢI ÎN NAVIGAŢIE 48
3.9 EFEMERIDA NAUTICĂ. CONŢINUT. DESCRIEREA TABLELOR 52
ZILNICE. CALCULUL UNGHIULUI LA POL ŞI DECLINAŢIEI SOARELUI,
LUNII, PLANETELOR ŞI STELELOR
3.9.1GENERALITĂŢI 52
3.9.2 EFEMERIDA BROWN’S NAUTICAL ALMANAC (B.N.A.) 52
3.9.3 CALCULUL UNGHIULUI LA POL ŞI DECLINAŢIEI AŞTRILOR 56
3.9.4 TIPURI DE CALCUL UTILIZATE ÎN NAVIGAŢIA ASTRONOMICĂ 58

4
 CUVÂNT ÎNAINTE

Prezenta lucrare cuprinde noţiunile de bază necesare bunei

înţelegeri a astronomiei nautice şi a navigaţiei astronomice.
Cursul se adresează studenţilor de marină dar şi acelora interesaţi
de această problematică.

5
 CAPITOLUL I

1. INTRODUCERE ÎN ASTRONOMIA NAUTICĂ

1.1GENERALITĂŢI

Astronomia nautică este ramura astronomiei care studiază mişcarea

aştrilor, cu aplicaţii în navigaţia maritimă.

1.2 SFERA CEREASCĂ – ELEMENTELE SFEREI CEREŞTI

Sfera cerească este o sferă imaginară reprezentând locul geometric

al tuturor punctelor egal depărtate de centrul sferei, considerat în ochiul
observatorului.
Elementele sferei cereşti sunt următoarele (fig.1.1):
- linia Zenit – Nadir ca prelungire verticalei locului
observatorului;
- polul nord ceresc ş polul sud ceresc;
- meridianul ceresc al observatorului ca intersecţie a
planului meridianului observatorului cu sfera cerească;
- ecuatorul ceresc;
- orizontul ceresc al observatorului ca intersecţie a
planului orizontului adevărat al observatorului cu sfera
cerească;
- orizontul astronomic al observatorului ca intersecţie a
planului pependicular pe linia Zenit – Nadir care trece
prin centrul Pământului;
- paralelele de înălţime (almucantarata), rezultate din
intersecţia sferei cereşti cu plane paralele cu planul
orizontului;
- paralelele de declinaţie, rezultate din intersecţia sferei
cereşti cu plane paralele cu ecuatorul;
- cercuri verticale;
- cercuri orare.
Datorită diferenţei foarte mari dintre raza Pământului şi distanţa la
aştrii se consideră Pământul redus la un punct situat în ochiul
observatorului şi în consecinţă orizontul astronomic se confundă cu
orizontul adevărat al observatorului.
Sfera cerească este împărţită de planul orizontului adevărat al
observatorului şi emisfera vizibilă (centrul zenital şi polul ridicat sau

6
vizibil) şi emisfera invizibilă (centrul nadiral şi polul coborât sau invizbil)
şi de planul meridianului ceresc al observatorului în emisfera estică şi
emisfera vestică.
Linia care uneşte polii cereşti formează axa polilor cereşti sau axa
lumii.
Sfera cerească este împărţită de ecuatorul ceresc în emisfera
nordică (conţine Polul nord) şi emisfera sudică (conţine Polul sud).
Axa lumii împarte meridianul ceresc al observatorului în două
semicercuri:
- meridianul superior (conţine Zenitul);
- meridianul inferior (conţine Nadirul).
Linia Zenit – Nadir împarte meridianul ceresc al observatorului în
două semicercuri:
- meridianul nordic (conţine Polul Nord ceresc);
- meridianul sudic (conţine Polul Sud ceresc).
Poziţia astrului este dată de intersecţia direcţiei observator – astru
cu sfera cerească.
ZENIT

PN Q`

N S

Q
PS

NADIR

Fig. 1.1 Elementele sferei cereşti

7
1.3 SISTEME DE COORDONATE ORIZONTALE

Sistemul de coordonate orizontale este un sistem de coordonate

sferice ce foloseşte pentru determinarea poziţiei astrului (fig.1.2):
- meridianul ceresc al observatorului;
- orizontul adevărat al observatorului.
Verticalele sunt cercurile mari care trec prin Zenit şi Nadir.
Verticalul care trece şi prin poziţia astrului se numeşte verticalul astrului.
Paralelele de înălţime de înălţime (almucantarate) sunt cercurile
mici paralele cu orizontul adevărat.
Cercul mic care trece prin poziţia astrului se numeşte paralelă de
înălţime al astrului.
Un astru se află la intersecţia unui vertical şi a unui paralel de
înălţime al astrului; poziţia astrului este determinată prin coordonatele
orizontale numite:
- azimutul astrului;
- înălţimea astrului.

1.3.1 Azimutul astrului

Azimutul astrului este arcul de orizont măsurat de la lunctul

cardinal Nord, în sens retrograd, sau unghiul diedru format între planul
meridianului observatorului şi planul verticalului astrului.
Azimutul se măsoară de la 0º la 360º (în sistem circular, în sens
retrograd),în sistemul semicircular se măsoară de la 0º la 180º, de la
meridianul nordic sau sudic al observatorului spre est sau spre vest,
sistem cuadrantal de la 0º la 90º de la meridianul nordic N, sau de la
meridianul sudic S.
- azimut: z = ...... º, sistem circular;
- unghi la zenit semicircular: z = N...... º E; z = N...... º W,
sistem semicircular; z = S...... º E; z = S...... º W,
- unghi la zenit cuadrantal: z = NE...... º; z = SE...... º,
sistem cuadrantal. z = NW...... º; z = SW...... º,

1.3.1.1 Relaţiile între azimut şi unghiul la zenit semicircular

a) Observatorul situat în emisfera nordică:

- astrul în emisfera estică
Az = Z (1.1)
- astrul în emisfera vestică
Az = 360º – Z (1.2)

b) Observatorul situat în emisfera sudică:

8
 - astrul în emisfera estică
Az =180º - Z (1.3)
- astrul în emisfera vestică
Az = 180º + Z (1.4)

1.3.1.2 Relaţiile între azimut şi unghiul la zenit cuadrantal

- astrul în cadran NE
Az = Z (1.5)
- astrul în cadranul SE
Az = 180º - Z (1.6)
- astrul în cadranul SW
Az = 180º + Z (1.7)
- astrul în cadranul NW
Az = 360º - Z (1.8)

1.3.2 Inălţimea astrului

Înălţimea astrului este unghiul vertical format de direcţia

observator – astru cu planul orizontului adevărat sau arcul de vertical
măsurat de la orizontul adevărat până la astru.
Înălţimea ia valori de la 0º la 90º, pozitive când astrul se află în
emisfera vizibilă şi negative când astrul se află în cea invizibilă.
Distanţa zenitală (90º - h) este complementul înălţimii şi este arcul
de vertical măsurat de la zenit până la astru:

Z = 90º - h (1.9)

ZENIT

Qa a`P
N
A

r W

S N

E Az

PS Q`

NADIR

Fig. 1.2 Sistemul de coordonate orizontale

9
1.4 SISTEMUL DE COORDONATE ECUATORIALE

1.4.1 Sistemul de coordonate ecuatoriale locale

Sistemul de coordonate ecuatoriale locale foloseşte pentru

determinarea poziţiei astrului (fig.1.3):
- meridianul observatorului;
- ecuatorul ceresc.
Meridianele sunt cercurile mari care trec prin cei doi poli cereşti şi
sunt perpendiculare pe planul ecuatorulu ceresc.
Meridianul observatorului este acela care trece prin Zenitul
observatorului (este şi Vertical).
Meridianul astrului (cercul orar al astrului) este semicercul care
uneşte cei doi poli şi trece prin poziţia astrului de pe sfera cerească.
Paralelul de declinaţie este cercul mic paralel cu paralelul
ecuatorului ceresc.
Paralelul de declinaţie al astrului este paralelul care trece prin
poziţia astrului.
Un astru se află la intersecţia dintre cercul orar al astrului şi
paralelul de declinaţie al astrului şi este determinat de coordonatele
ecuatoriale:
- paralelul de declinaţie;
- unghiul orar.

1.4.2 Unghiul orar al astrului

Unghiul orar al astrului t este unghiul diedru dintre meridianul

superior al observatorului şi meridianul astrului sau arcul de ecuator de la
meridianul superior al observatorului până la meridianul astrului; se
măsoară în:
- sistemul circular de la 0º la 360º în sens retrograd
0<t<360º
- în sistemul semicircular, se numeşte unghi la pol ( P̂ ) şi
se măsoară de la meridianul superior al observatorului
spre est sau spre vest până la meridianul astrului
0< P̂ <180º
- pol la est PE când astrul este în emisfera estică;
- pol la vest PW când astrul este în emisfera vestică.

1.4.2.1 Relaţiile dintre unghiul orar al astrului şi unghiul la pol

t = PW, când t<180º, astrul în emisfera vestică (1.10)

10
 t = PE, când t>180º, astrul în emisfera estică. (1.11)

1.4.3 Declinaţia astrului

Declinaţia astrului δ este unghiul format de direcţia centrului sferei

cereşti – astru şi planul ecuatorului ceresc sau arcul de meridian – cerc
orar al astrului, măsurat de la ecuatorul ceresc până la astru.

0º< δ<90º
unde:
δ este pozitivă când astrul se află în emisfera nordică;
δ este negativă când astrul se află în emisfera sudică.
Distanţa polară p sau complementul declinaţiei (90º - δ) este arcul
de meridian măsurat de la polul ridicat până la astru.

0º<p<180º

δ + p = 90º (1.12)

unde: declinaţia intră cu semnul ei algebric.

ZENIT p̂ N
a p a`

δ W

Q Q`

t
PE

S
NADIR

PS

Fig. 1.3 Sisteme de coordonate ecuatoriale

11
1.4.4 Sistemul de coordonate ecuatoriale independente de poziţia
observatorului pe sfera terestră

Într-un al doilea sistem de coordonate ecuatoriale sunt folosite

ecuatorul ceresc şi meridianul punctului vernal ca cercuri de referinţă.
Poziţia astrului se determină funcţie de :
- ascensiunea dreaptă;
- unghiul sideral;
- declinaţie.
Punctul vernal este punctul de pe ecuatorul ceresc prin care trece
Soarele din emisfera sudică în emisfera nordică.
Ascensiunea dreaptă α a astrului este arcul de ecuator ceresc
măsurat în mod direct de la punctul vernal până la meridianul astrului.

00<α<3600

sau

0h<α<24h
Unghiul sideral al astrului τ este arcul de ecuator ceresc care se
măsoară de la punctul vernal în sens retrograde până la cercul orar al
astrului:
00 ≤ τ ≤ 3600

unde: α + τ = 360 0 (1.13)

1.5 REPREZENTAREA GRAFICĂ A SFEREI CEREŞTI

Reprezentarea grafică a sferei cereşti se face:

- în planul meridianului observatorului;
- în planul ecuatorului;
- în planul orizontului.

1.5.1 Reprezentarea sferei cereşti în planul meridianului

observatorului (fig.1.4)

Algoritm:
- se trasează meridianul observatorului sub forma unui cerc
şi diametrul vertical se reprezintă linia Zenit – Nadir;
- se trasează planul orizontului adevărat perpendicular pe
linia Zenit – Nadir, sub forma unui diametru orizontal;

12
 - se măsoară latitudinea observatorului de la planul
orizontului adevărat şi se găseşte astfel poziţia polului
ridicat şi se trasează axa polilor cereşti;
- se trasează planul ecuatorului ceresc sub forma unui
diametru perpendicular pe axa polilor;
- se obţin punctele N şi S la intersecţia orizontului adevărat
cu meridianul observatorului şi punctele cardinale E şi W
la intersecţia planului orizontului adevărat,

1.5.2 Reprezentarea sferei cereşti în planul ecuatorului (fig.1.5)

Algoritm:
- se trasează planul ecuatorului, sub forma unui cerc;
- se consideră polul ridicat în centrul cercului;
- se trasează meridianul observatorului sub forma
diametrului vertical, pe care se marchează zenitul
observatorului;
- se marchează punctele cardinale E şi W funcţie de poziţia
zenitului astfel că observatorul aflat în Z şi privind către
pol să aibă estul în dreapta şi vestul în stânga.

ZENIT

Q PN

ϕ
W

S N

PS Q`

NADIR

Fig. 1.4 Sfera cerească în planul meridianului adevărat

13
 Q

PN

Q`

Fig. 1.5 Sfera cerească în planul ecuatorului

1.6 TRIUNGHIUL SFERIC DE POZIŢIE

Triunghiul sferic de poziţie se obţine prin intersectarea

meridianului observatorului, meridianului astrului şi verticalul astrului.

Triunghiul sferic de poziţie este format din (fig.1.6):

- laturile: - colatitudinea, l = 90º - φ;
- distanţa zenitală, z = 90º - h;
- distanţa polară, p = 90º - δ;
- unghiurile: - unghiul la zenit Z;
- unghiul la pol P̂ ;
- unghiul paralactic  ; (unghiul la astru)
- vârfurile: - zenitul, Z;
- polul ridicat, PN;
- astrul, A.
Cu ajutorul triunghiului sferic de poziţie se rezolvă:
- calculul înălţimii şi azimutul când se cunosc latitudinea
observatorului şi coordonatele ecuatoriale ale astrului;

(φ, δ, P) → (h, Az)

- calculul unghiului la pol când se cunosc latitudinea,

declinaţia şi înălţimea;

14
 (φ, δ, h) → (P)

- calculul azimutului când se cunosc declinaţia, unghiul la

pol şi înălţimea.
(φ, δ, h) → Az
Calculul înălţimii astrului se face cu:

sin h = sinφ sinδ + cosφ cosδ cosP (1.14)

Calculul azimutului astrului se face cu:

ctg Z = cosφ tgδ cosecP – sinφ ctgP (1.15)

Calculul unghiului la pol se face cu:

cos P = secφ secδ sinh – tgφ tgδ (1.16)

Z
l
Z
Q z P PN
A

A ϕ
W

S N

PS Q`

Na

Fig. 1.6 Triunghiul sferic de poziţie

Calculul azimutului se face cu:

sin Z = cosδ sinP sech (1.17)

15
1.7 MIŞCAREA DIURNĂ A SFEREI CEREŞTI

Mişcarea diurnă a sferei cereşti este deplasarea aparentă a aştrilor

de la est la vest însoţită de modificarea continuă a valorii înălţimii şi
azimutului acestora în timp de 24 de ore şi apare ca urmare a mişcării de
rotaţie a Pământului în jurul axei polilor de la vest la est (observatorul de
pe Pământ având impresia că se mişcă bolta cerească şi nu Pământul).

1.7.1 Caracteristici ale mişcării diurne a sferei cereşti

Mişcarea diurnă a sferei cereşti este:

- o mişcare aparentă;
- o mişcare retrogradă;
- o mişcare circulară, aştrii descriu în mişcare aparentă,
paralele de declinaţie (cercuri mici funcţie de declinaţie);
- o mişcare paralelă, paralelele de declinaţie sunt paralelel cu
ecuatorul ceresc;
- o mişcare izocronă, mişcarea aştrilor pe paralelul de
declinaţie se face în acelaşi timp;
- o mişcare uniformă, rotaţia Pământului se face cu viteză
uniformă.

1.7.2 Consecinţele mişcării diurne a sferei cereşti

Mişcarea diurnă a sferei cereşti determină:

- răsăritul şi apusul aştrilor;
- trecerea aştrilor prin primul vertical;
- culminaţia aştrilor.
Răsăritul şi apusul aştrilor sunt determinate de intersectarea
orizontului adevărat de către paralelul de declinaţie al astrului:
- răsărit, la trecerea din emisfera invizibilă în cea vizibilă;
- apus, la trecerea din emisfera vizibilă în cea invizibilă.
Aştrii se împart, funcţie de latitudinea observatorului şi declinaţia
astrului, în:
- aştri cu răsărit şi apus, astfel că:

δ < 90 0 − ϕ (1.18)

- aştri circumpolari:

δ > 90 0 − ϕ şi δ să fie de acelaşi semn cu φ; (1.19)

16
 - aştri invizibili

δ > 90 0 − ϕ şi δ să fie de semn contrar cu φ; (1.20)

Culminaţia aştrilor se produce atunci când astrul intersectează

meridianul observatorului:
- culminaţie superioară, când intersectează meridianul
superior;
- culminaţie inferioară, când intersectează meridianul inferior;
- pentru acest moment:
h = H (înălţimea meridiană)
z = Z (distanţa zenitală meridiană).
Culminaţia aştrilor este observată astfel (fig.1.8):
- aştrii care răsar şi apun – se observă culminaţia
superioară;
- aştrii circumpolari – se observă culminaţia superioară şi
culminaţia inferioară;
În fig.1.8: aa’, bb’ – aştri circumpolari; dd’, ee’ – aştri care răsar şi apun;
a’, b’ – aştri la culminaţia inferioară; a – astrul la culminaţia superioară
către polul ridicat; b – astrul la culminaţia superioară către polul coborât.
La culminaţia superioară înălţimea meridiană este:

H = (90˚ - φ) + δ (1.21)

→φ=Z+δ (1.22)

PN

a a'
Ze
Z
b b'
c c' N

d d'
ϕ
δd ϕ l
Q Q`
l δe
N
e e'

f'
S f

g g'
k k' Na
PS

Fig. 1.8 Culminaţia aştrilor

17
 La culminaţia inferioară înălţimea meridiană este:

Hinf = φ - p (1.23)

→ φ = Hinf + p (1.24)

Pentru a se putea determina cadranul în care se află astrul trebuie

cunoscut modul de trecere al aştrilor prin primul vertical:
- aştri care taie de două ori primul vertical, o dată după
răsărit şi a doua oară înainte de apus, primul vertical estic
în punctul e, primul vertical vestic în punctul V;
- aştri care tangentează primul vertical în zenit;
- aştri care nu trec prin primul vertical;
- condiţia de trecere prin primul vertical în partea vizibilă
este: δ < φ şi de acelaşi semn.

1.7.3 Variaţia elementelor triunghiului sferic de poziţie pe timpul

mişcării diurne

Mişcarea diurnă determină:

- variaţia continuă a unghiului orar, a înălţimii şi
azimutului;
- colatitudinea şi distanţa polară rămân neschimbate;
- distanţa zenitală variază funcţie de înălţimea astrului:

0˚ < h < H

unde 0˚ reprezintă poziţia la răsărit şi H reprezintă poziţia la

culminaţia superioară,

→ variaţia înălţimii: dh = - cosφ sinZ dP

→ viteza de variaţie a înălţimii astrului:

∆h
= − cos ϕ sin Z
∆P (1.25)
- pentru Z = 0˚ şi Z = 180˚:
∆h
=0, (1.26)
∆P
adică variaţia înălţimii este nulă când astrul se află în
meridianul observatorului;
- pentru Z = 90˚ şi Z = 270˚:

18
 ∆h
= ± cos ϕ , (1.27)
∆P
adică la trecerea prin primul vertical, înălţimea astrului
variază repede şi uniform;
- variaţia azimutului este neuniformă:

∆Z
= (− sin ϕ − cos ϕtgh cos Z ) (1.28)
∆P

→ variaţia maximă a azimutului la momentul

culminaţiei superioare a astrului, când h = H şi azimutul
Az=180˚ adică:

∆Z
= −(sin ϕ + cos ϕtgH ) (1.29)
∆P
→ cea mai mică variaţie a azimutului la momentul
culminaţiei inferioare, când Az=0˚ adică:

∆Z
= −(sin ϕ − cos ϕtgH inf ) (1.30)
∆P

- azimutul astrului variază uniform la momentul răsăritului

şi apusului astrului când h = 0 şi la momentul trecerii prin
primul vertical când Az=90˚ sau Az=270˚ adică:

∆Z
= − sin ϕ (1.31)
∆P

1.7.4 Mişcarea anuală aparentă a Soarelui

Mişcarea anuală aparentă a Soarelui (fig.1.9 este cauzată de

mişcarea de revoluţie a Pământului în jurul acestuia şi de faptul că axa de
rotaţia a Pământului este înclinată cu un unghi de 66º33’ faţă de planul
orbitei de revoluţie; această mişcare aparentă se execută pe un cerc mare
denumit ecliptică în timpul în care Pământul face o revoluţie completă pe
orbita sa în jurul Soarelui (365 zile, 6 ore, 9 minute, 9 secunde).
Planul eclipticii este înclinat faţă de planul ecuatorului ceresc cu
unghiul ω=23º27’, astfel că şi axa eclipticii va fi înclinată faţă de axa
lumii tot cu 23º27’; declinaţia Soarelui pe ecliptică variază de la 23º27’N
până la 23º27’S, iar ascensiunea dreaptă de la 0º la 360º astfel că Soarele
îşi va modifica poziţia zilnic cu aproximativ 1º.

19
 Intersecţia eclipticii cu ecuatorul ceresc se face în două puncte de
echinocţiu:
- punctul vernal γ la 21 martie, la echinocţiul de primăvară;
- punctul tomnal Ω la 23 septembrie, la echinocţiul de toamnă.
Unite între ele prin linia echinocţiilor; perpendiculara pe linia
echinocţiilor este linia solstiţiilor, ce determină:
- punctul solstiţiului de vară ε la 22 iunie;
- punctul solstiţiului de iarnă ε’ la 22 decembrie.
Soarele se află o jumătate de an în emisfera nordică şi o jumătate
de an în emisfera sudică:
- la trecerea prin punctul vernal, δ=0º, α=0º;
- la trecerea prin punctul solstiţiului de vară, δ=+23º27’, α=90º;
- la trecerea prin punctul tomnal, δ=0º, α=90º;
- la trecerea prin punctul solstiţiului de iarnă, δ=-23º27’, α=270º.
Axa eclipticii este perpendiculară pe planul eclipticii prin centrul
sferei cereşti şi intersectează sfera cerească în polii eclipticii, polul boreal
(arctic, PB), este apropiat de PN şi polul austral (antarctic, PA) este
apropiat de PS.

PN
Cerc polar arctic

Tropicul Racului

ε'
Ω

23o 27′
Q` Q

γ
ε Tropicul
Capricornului
Eliptica

Cerc polar antarctic

PS

Fig. 1.9 Mişcarea anuală aparentă a Soarelui

Polii eclipticii descriu două paralele de declinaţie, cercurile polare,

arctic (δ= + 66º33’) şi antarctic (δ= - 66º33’).

20
1.7.4.1 Consecinţele mişcării anuale aparente a Soarelui

Mişcarea anuală aparentă a Soarelui determină răsăritul, apusul,

trecerea la primul vertical şi culminaţia:
a) pentru un observator aflat între Ecuator şi tropice: 0º <φ<23º27’
- Soarele răsare şi apune în fiecare zi;
- Soarele trece prin zenitul observatorului de două ori atunci
când δ=φ şi de acelaşi semn;
- Soarele trece primul vertical şi poate fi observat în toate cele
patru cadrane ale orizontului când δ<φ şi de acelaşi semn;

b) pentru un observator aflat între tropice şi cercul polar:

23º27’<φ<66º33’
- Soarele răsare şi apune în fiecare zi;
- Soarele nu poate trece prin zenitul observatorului;
- Soarele trece prin primul vertical şi poate fi observat în toate
cele patru cadrane ale orizontului când declinaţia Soarelui este
de acelaşi semn cu latitudinea observatorului.

c) pentru un observator aflat între cercul polar şi pol: φ>66º33’

- apare fenomenul de zi polară şi noapte polară;
- Soarele nu mai apune atunci când declinaţia sa este de acelaşi
semn cu latitudinea: δ>90º - φ;
- Soarele nu mai răsare atâta timp cât δ şi φ au semne diferite:
δ>90º - φ;
- ziua polară începe şi se sfârşeşte atunci când δ=90º - φ;
- durata zilei polare creşte odată cu latitudinea, durata la pol fiind
de şase luni, azimutul Soarelui variază de la 0º la 360º.

Ze Ze Ze PN
Q
Q
PN
PN Ziua
polar
Q a
S N S N S N
No a p
tea Q’
polar
δ
PS a

PS
Q’
Q’
Na Na PS Na

Fig. 1.10 Consecinţele mişcării anuale aparente a Soarelui

21
1.7.5 Mişcarea aparentă a Lunii

Mişcarea aparentă a Lunii se face pe orbita aparentă a Lunii (un

cerc mare), în sens invers rotirii sferei cereşti; orbita aparentă a Lunii este
înclinată cu un unghi mediu de 5º08’ faţă de planul eclipticii şi se
intersectează cu aceasta în două puncte:
- nodul ascendent Ω, la trecerea din emisfera sudică în cea
nordică în raport cu ecliptica;
- nodul descendent ω, la trecerea din emisfera nordică în cea
sudică;
unite printr-o linie ce execută o deplasare pe ecliptică către vest cu 19º3’
(o rotaţie completă a nodurilor durează 18,6 ani).
Rotaţia completă pe orbită este de 27 zile, 7 ore, 43 minute, adică
într-o lună siderală (în acest interval de timp Luna efectuează o revoluţie
completă în jurul Pământului) şi de 29 zile, 12 ore, 44 minute adică într-o
lună sinodică în jurul Soarelui.
Poziţiile Lunii în raport cu Pământul şi Soarele sunt numite fazele
Lunii astfel (fig.1.11):

Primul patrar Luna noua

Opozitie T Conjunctie
S

Ultimul patrar
Luna plina

Sens direct

Fig. 1.11 Fazele Lunii

- lună nouă, luna se află între Pământ şi Soare, răsare şi apune

odată cu Soarele şi nu se vede;

22
 - luna la primul şi ultimul pătrar , se vede aproximativ jumătate
din discul Lunii;
- lună plină, când Pământul se află între Lună şi Soare, se vede
discul Lunii în întregime.
Într-un interval de 29,5 zile, trecerea de la o fază la alta se face în
7,5 zile, vârsta Lunii fiind dată de numărul de zile care au trecut de la
luna nouă până la un moment dat.
Culminaţia Lunii decalată cu 0h, 6h, 12h, 18h, faţă de Soare în
funcţie de fazele Lunii, începând cu faza de lună nouă, fenomen numit
retardaţie (zilnic Luna rămâne în urma Soarelui cu aproximativ 49
minute).

1.7.6 Mişcarea aparentă a planetelor

Planetele au o mişcare de rotaţie în jurul unei axe proprii şi o

mişcare de revoluţie pe o orbită în jurul Soarelui, aproximativ în acelaşi
plan.
Planetele sunt:
- inferioare (între Pământ şi Soare);
- superioare (în afara orbitei Pământului).
Sunt vizibile cu ochiul liber planetele Mercur, Venus, Marte,
Jupiter şi Saturn; planetele se mişcă aparent pe sfera cerească în ambele
sensuri, uneori staţionează pe traiectorii curbilinii foarte complicate,
culminaţia fiind când mai devreme când mai târziu decât în ziua
precedentă (fenomen numit acceleraţie, respectiv retardaţia mişcării
planetelor).
Planetele superioare se pot afla în următoarele poziţii caracteristice:
dincolo de Soare - în conjuncţie; în poziţia opusă Soarelui în raport cu
Terra - în opoziţie; într-o poziţie care formează un unghi de 900 cu
direcţia la Soare - la cuadratură.

1.8 TIMPUL ŞI MĂSURAREA LUI

În astronomia nautică timpul este definit ca fiind unghiul orar al

astrului.
Timpul astronomic este timpul contat de la meridianul superior al
observatorului.
Timpul civil este timpul contat de la meridianul inferior al
observatorului.
Diferenţa dintre timpul astronomic şi cel civil este de12 ore;
corespunde diferenţei dintre unghiul orar al astrului în momentul
culminaţiei inferioare, t=180º şi momentul culminaţiei superioare, t=0º.

23
1.8.1 Transformarea timpului din grade şi minute în ore, minute şi
secunde

Transformarea timpului din grade şi minute în ore, minute şi secunde se

face astfel:
360º=24h
1º=4m
1’=4s
24h=360º
1h=15º
1m=15’
1s=15’’
Timpul locului t este timpul contat de la meridianul unui punct.
Timpul la Greenwich T este timpul contat de la meridianul zero.

t =T ±λ (1.32)

Timpul este stelar, solar, planetar, lunar, timpul punctului vernal

este timp sideral, ziua este stelară, solară, planetară sau siderală.

1.8.2 Timpul sideral

Timpul sideral este unghiul orar al punctului vernal (când este

asimilat cu o stea fixă) (fig.1.12).
Ziua siderală este intervalul de timp în care sfera cerească face o
revoluţie completă în jurul axei lumii (intervalul de timp dintre două
culminaţii superioare consecutive ale punctului vernal).
Timpul sideral se exprimă în grade şi minute de arc:

ts = t + α (1.33)

unde: ts este timpul sideral al locului; t - unghiul orar; α - ascensiunea

dreaptă.
Ts = T + α (1.34)

unde: Ts este timpul sideral la Greenwich; T - timpul la Greenwich.

Când astrul se află la culminaţia superioară timpul astrului este
zero şi atunci:
ts=α (1.35)

24
 t

ts

Z A

E PN α W

Fig. 1.12 Timpul sideral

1.8.3 Timpul solar adevărat şi timpul solar mediu

Timpul solar adevărat este unghiul orar al Soarelui.

Ziua solară adevărată este intervalul de timp dintre două culminaţii
succesive ale Soarelui la acelaşi meridian (este mai lungă decât ziua
siderală cu variaţia ascensiunii drepte a Soarelui în decurs de o zi) şi are o
durată uniformă în timp de un an.
Timpul solar mediu sau timpul mediu tm este unghiul orar al
Soarelui mediu (punct fictiv care se mişcă pe Ecuator cu o viteză
uniformă într-un an tropic – durata a două treceri consecutive a Soarelui
prin punctul vernal); este un timp civil şi se măsoară de la meridianul
inferior.
Ziua medie este intervalul de timp dintre două culminaţii succesive
ale Soarelui mediu. Ecuaţia timpului (sau ecuaţia medie) este (fig.1.15):

E m = t m ± 12h − t a
sau (1.35)
Em = α a − α m
unde: este Soarele adevărat; este Soarele mediu.

− 16 ⋅m4 < E m < +14 ⋅m4 (1.36)

25
 tm

Z ta Em

E PN W
αa
αm

Fig. 1.15 Ecuaţia timpului

Timpul adevărat se calculează cu relaţia:

t a = t m ± 12h + E m (1.37)

1.8.4 Timpul fusul

Pământul este împărţit în 24 de zone numite fuse orare a câte 15º

de longitudine (24 x 15ºλ=360º), având numărul de ordine egal cu
valoarea în ore a meridianului principal al fusului, multiplu de 15º, ce
trece prin centrul fusului λf, la est şi la vest de fusul 0 (meridianul
Greenwich).
Timpul fusului este unghiul orar al Soarelui mediu măsurat de la
meridianul inferior al fusului, el este timpul mediu al meridianului central
al fusului orar.
Timpul universal Tm este timpul fusului zero.

tf est = Tm + λf
(1.38)
tf vest = Tm − λf

Între timpul fusului şi timpul mediu al locului există următoarea

legătură:

26
 tf = t m ± (λf − λ ) (1.39)

unde: „+” se foloseşte pentru fusul orar estic; „–” se foloseşte pentru fusul
orar vestic.
Astfel că fiecare fus orar are o altă oră, diferenţa dintre fusul 0 şi
12 (λ=180º) este de 12 ore, meridianul 180º reprezintă linia de schimbare
a datei, astfel la trecerea peste această linie se menţine fusul dar se
schimbă data: se scade o zi la dată dacă se navigă spre est, se adaugă o zi
la dată dacă se navigă spre vest.

1.8.5 Măsurarea timpului la bordul navei

Ceasurile de la bordul navei indică ora bordului, adică timpul

fusului, la precizie de minut.
Cronometrele de navigaţie cu mecanisme de orologerie sau
electronice indică timpul mediu la Greenwich şi sunt folosite şi ca etalon
pentru ceasurile de bord.
Oricât de precis ar fi, între ora unui cronometru de bord şi timpul la
Greenwich există o diferenţă de timp numită starea absolută a
cronometrului (Tm – A) ce este pozitivă pentru Tm > A şi negativă pentru
Tm < A.
Starea absolută a unui cronometru de navigaţie variază continuu şi
trebuie cunoscută cu precizie prin efectuarea diferenţelor zilnice
(determinarea marşei diurne, K=(Tm – A)2 – (Tm – A)1 în decurs de 24h.
Marşa diurnă medie este:

(Tm A) n - (Tm A)1

Km = (1.40)
n

unde: Km este marşa diurnă medie; (Tm – A)2 - starea absolută a unei
zile; (Tm – A)1 - starea absolută pentru un număr n de zile din lună; n -
numărul de zile între cele două determinări.

Starea absolută a unui cronometru se determină :

- cu ajutorul semnalelor orare radio;
- prin comparare cu un cronometru căruia i se cunoaşte cu
precizie starea absolută.
-
Tipul de calcul
Tm =
–A=
(Tm – A) =

27
unde: Tm este timpul mediu la Greenwich; A - citirea cronometrului A;

sau:
B= (Tm – A) =
–A= –(B – A) =
(B – A) = (Tm – B) =

unde: A este citirea cronometrului A căruia i se cunoaşte starea absolută;

B - citirea cronometrului căruia nu i se cunoaşte starea absolută.

28
 CAPITOLUL II

2. INTRODUCERE ÎN NAVIGAŢIA ASTRONOMICĂ

Navigaţia astronomică este ramura navigaţiei maritime care

studiază modul de determinare a poziţiei navei folosind observaţiile la
aştrii.

2.1 CALCULUL SEPARAT AL LATITUDINII OBSERVATO-

RULUI

Calculul latitudinii se poate face:

- din înălţimea meridiană superioară;
- din înălţimea circummeridiană;
- din înălţimea stelei polare.

2.1.1 Calculul latitudinii din înălţimea meridiană superioară

În emisfera nordică culminaţia superioară a aştrilor are loc:

- la meridianul sudic atunci când δ<φ şi, paralelul de declinaţie a
astrului nu taie primul vertical.
Latitudinea observatorului este (fig.2.1):

φ=z+δ (2.1)
unde:
z = 90º - H (2.2)

şi: φ = 90º - H + δ (2.3)

Observaţie: la meridianul nordic atunci când δ>φ, paralelul de declinaţie

al astrului nu taie primul vertical.
Z Ze
PN

H Q
δ ϕ

S N

Fig.2.1

29
 Latitudinea observatorului este (fig.2.2):

φ=δ–z (2.4)

sau: φ = δ – (90º - H) (2.5)

Ze
ϕ
A

Q Z PN

δ H

Fig. 2.2

2.1.2 Calculul latitudinii din înălţimea meridiană inferioară

Culminaţia inferioară este vizibilă la aştri circumpolari când δ>l

0
(90 - ϕ ). Latitudinea observatorului este (fig.2.3):

φ = Hinf + p (2.6)

unde: p = 90º - δ şi φ = Hinf + (90º - δ)

Algoritm:
- se calculează ora culminaţiei superioare a astrului folosind
coordonatele punctului estimat;
- se scoate din efemeridă declinaţia astrului pentru Tm la
momentul culminaţiei;
- se măsoară înălţimea meridiană a astrului, la ora culminaţiei
superioare calculate;
- se calculează înălţimea adevărată prin corectarea înălţimii
măsurate:

Ha = Hi + cor

- se calculează distanţa zenitală:

z = 90º - Ha

30
 - se calculează latitudinea observatorului:
φ=z+δ

Ze

PN

A
P
Q

Hinf

ϕ
δ
S N

Q`

PS

Fig.2.3

2.1.3 Calculul latitudinii din înălţimea circummeridiană

Înălţimea circummeridiană este înălţimea unui astru măsurată

în limite de timp de ora culminaţiei de unde şi numele.
Pentru a fi transformată în înălţime meridiană, înălţimea
circummeridiană se corectează cu ajutorul tablelor nautice:

H=h±r (2.7)

unde: H este înălţimea meridiană; h - înălţimea circummeridiană; r -

reducţia.
Algoritm:
- se măsoară înălţimea circummeridiană, se notează ora
cronometrului;
- se calculează unghiul la pol şi se transformă în unităţi de timp;
- se scoate din table unghiul la pol limită pentru observaţii
circummeridiene;
- se scot din table valorile corecţiilor, din care se constituie
reducţia;

31
 - se calculează înălţimea meridiană din înălţimea
circummeridiană şi reducţie;
- se calculează latitudinea observatorului:

φ=z+δ

2.1.4 Calculul latitudinii din înălţimea Stelei Polare

Latitudinea observatorului din înălţimea Stelei Polare se determină

cu (fig.2.4):
φ=h±p

unde: h este înălţimea Stelei Polare; p - distanţa polară a astrului, (în

emisfera nordică înălţimea Polului Nord este egală cu latitudinea
observatorului).
Când Steaua Polară are o poziţie oarecare faţă de meridianul
locului latitudinea este diferită de înălţimea astrului:

ϕ = h ± p cos P - formulă aproximativă; (2.8)

sau:
p2
ϕ = h − p cos(ts + τ ) + sin 2 (ts − τ )tgh ⋅ arc1' -formula exactă (2.9)
2
iar în practică, cu formula:

ϕ = ha + cos I + cos II + cos III , (2.10)

corecţiile I, II şi III din tablele nautice.

Ze

A4 A1
a
p
x A
PN p
A2
A3

ϕN

E O W

Fig. 2.4

32
unde: x este diferenţa dintre latitudine şi înălţimea astrului pentru Steaua
Polară la o înălţime oarecare; p- distanţa polară; A1, A2, A3, A4 sunt poziţii
succesive ale astrului.

2.2 CALCULUL SEPARAT AL LONGITUDINII OBSERVATO-

RULUI
Calculul longitudinii observatorului se face cu:

λE = t − T
(2.11)
λW = T − t

unde: T este unghiul orar al astrului la meridianul Greenwich; t - unghiul

orar al astrului la meridianul locului.
Unghiul orar al astrului la Greenwich pentru observaţii la Soare,
Lună şi planete se scoate din efemeridă.
Unghiul orar al astrului pentru observaţii la stele se calculează cu:

T = Ts + τ (2.12)

unde: Ts este timpul sideral la Greenwich;

Unghiul la pol al astrului la meridianul locului este:

cos P = sinh⋅ sec ϕ ⋅ sec δ − tgϕ ⋅ tgδ (2.13)

şi se transformă în unghi orar astfel:

t = PW, dacă astrul se află în vest;

t = 360º - PE dacă astrul se află în est.

Stabilirea practică a sensului polului se verifică variaţia înălţimii,

înălţimea creşte în emisfera estică, înălţimea descreşte în emisfera vestică.

33
 Q

λW
λE

N2
t
N1

t
T
E A

Q’

Fig. 2.5

unde: N1 este observator având longitudine estică; N2 este observator

având longitudine vestică.

3. DETERMINAREA PUNCTULUI NAVEI CU OBSERVAŢII

ASTRONOMICE

3.1 TEORIA DREPTEI DE ÎNĂLŢIME

Dreapta de înălţime este linia de poziţie astronomică determinată

de înălţimea observată la un astru.
Determinarea punctului navei prin calcularea simultană a latitudinii
şi longitudinii constă în determinarea poziţiei zenitului observatorului pe
sfera cerească astfel (fig.3.1):

φ = δZ

λ = PZ

34
 PN

Gr
PN

δz
ϕ O
Q Q’
q λ q'

Pz

PS

PS

Fig. 3.1

Poziţia astrului de coordonate ecuatoriale PGrA, δA proiectată pe

sfera terestră se numeşte punct subastral de coordonate φa, λa rezultând:

φa = δA

λa = PGrA

astfel că poziţia punctului subastral al oricărui astru poate fi determinat

din coordonatele ecuatoriale ale astrului (pentru stele unghiul la pol la
Greenwich se determină din relaţia T = Ts + τ).
Cercul de egală înălţime sau cercul de înălţime cu centrul în
punctul subastral şi de rază sferică egală cu distanţa zenitală a astrului,
este cercul de pe suprafaţa Pământului de pe care un astru se vede sub
aceeaşi înălţime, fiind determinat de linia de poziţie de pe sfera cerească
numită cerc de egală distanţă zenitală.
Cu înălţimea măsurată la un astru de înălţime h se determină
poziţia punctului subastral folosind coordonatele ecuatoriale ale astrului
şi se trasează cercul de înălţime de rază z = 90º - h. Cu alte cuvinte
observatorul se va afla pe acest cerc de înălţime şi, deci pentru

35
determinarea punctului acestuia este nevoie de două linii de poziţie
intersectarea a două cercuri de înălţime). Deoarece pe harta marină aceste
linii de poziţie astronomice apar sub forma unor curbe complicate şi raza
unui cerc de înălţime are valori foarte mari (de ordinul miilor de mile
marine) ele sunt înlocuite cu segmente foarte mici de arc de înălţime
reprezentate sub forma unei drepte tangente la arcul de înălţime într-un
punct numit punct determinativ k şi poartă numele de dreaptă de înălţime
(fig.3.2).

Fig. 3.2

3.2 CONSTRUCŢIA ŞI TRASAREA DREPTEI DE ÎNĂLŢIME PE

HARTĂ

Punctul determinativ K se obţine la intersecţia arcului de cerc mare

ce conţine punctul estimat al navei φe, λe cu arcul de înălţime observată la
astru, perpendiculare între ele astfel că dreapta de înălţime se trasează ca
o perpendiculară pe direcţia punctului estimat – punctul subastral.
Poziţia punctului determinativ este determinată de relevmentul
adevărat al punctului subastral (azimutul astrului, unghiul Pn, punctul
estimat, punctul subastral) şi de mărimea segmentului punctului estimat –
punctul determinativ.
Poziţia punctului determinativ (fig.3.3) se află din diferenţa dintre
distanţa zenitală estimată he şi distanţa zenitală adevărată ha iar segmentul
punct estimat punct determinativ este diferenţa de înălţime ∆h:

∆h = ha – he (2.14)

36
 PN 90 − δ
p

90 − ϕ Az 900-ha
A
PN
Ne’
K’ 900-he

k
a
Ne

Fig. 3.3

unde: K’ este proiecţia pe sfera cerească a punctului determinativ K.

Dreapta de înălţime se trasează pe harta marină folosind:

- azimutul astrului;
- diferenţa de înălţime.

Algoritm (fig.3.4):

- se determină punctul estimat al navei;

- prin punctul estimat se trasează azimutul astrului Az
(relevmentul adevărat la punctul astral);
- se măsoară pe azimut diferenţa de înălţime ∆h în minute
de arc de cerc mare (mile marine) către astru dacă ∆h
este pozitiv şi în direcţia opusă astrului, dacă ∆h este
negativ şi se obţine punctul determinativ K;
- se trasează dreapta de înălţime prin punctul determinativ
sub forma unui perpendiculare pe azimut.

37
 Na

Dreapta de
inaltime

Az

ze
− ∆h

Fig. 3.4

3.3 CALCULUL ELEMENTELOR PENTRU TRASAREA

DREPTEI DE ÎNĂLŢIME

Elementele folosite pentru trasarea dreptei de înălţime se determină

astfel:
a) diferenţa de înălţime:
- se măsoară cu sextantul înălţimea la astru şi se corectează:

h i + ε = ha

- se calculează înălţimea estimată la astru rezolvând

triunghiul sferic de poziţie:

sinh = sin ϕ ⋅ sin δ + cos ϕ ⋅ cos δ ⋅ cos P

b) azimutul astrului:

- se calculează rezolvând triunghiul sferic de poziţie cu:

ctgz = tgδ ⋅ cos ϕ ⋅ cos ecP − sin ϕ ⋅ ctgP

Unghiul la zenit are valori de la 0º la 180º de la N spre est sau vest

pentru latitudini nordice şi de la S spre est la vest pentru latitudini sudice.
Unghiul la zenit se transformă în azimut astfel:
a)- în emisfera nordică:

38
 pentru PE Az = z

pentru PW Az = 360º - z

b)- în emisfera sudică

pentru PE Az = 180º - z

pentru PW Az = 180º + z

sau cu : sin z = cos δ ⋅ sin P ⋅ sec h

Cadranul de orizont în care se află astrul se află:
a) - dacă φ şi δ sunt de semne contrare:

astrul în cadranul SE pentru PE;

astrul în cadranul SW pentru PW.

b)- dacă δ > φ şi de acelaşi semn:

astrul în cadranul NE pentru PE;

astrul în cadranul NW pentru PW.

c)- dacă δ < φ şi de acelaşi semn :

- Pc – originea de cotare a unghiului la pol poate fi N sau S,

funcţie de raportul dintre înălţimile sau unghiurile la pol din momentul
observaţiei he şi P şi valorile pentru momentul trecerii astrului prin
punctul vertical h1 şi P1:

astrul în cadranul NE pentru PE>P1 sau he>h1;

astrul în cadranul SE pentru PE<P1 sau he>h1;

astrul în cadranul NW pentru PW>P1 sau he<h1;

astrul în cadranul SW pentru PW<P1 sau he>h1;

Observaţie: valorile P1 şi h1 se scot din tablele nautice.

Unghiul la zenit cuadrantal se transformă în azimut astfel:

39
 Az = z, pentru astrul în cadranul NE;

Az = 180º - z, pentru astrul în cadranul SE;

Az = 180º + z pentru astrul în cadranul SW;

Az = 360º - z, pentru astrul în cadranul NW.

3.4 DETERMINAREA PUNCTULUI NAVEI CU OBSERVAŢII

SIMULTANE LA AŞTRII

Punctul navei cu observaţii simultane la aştrii se determină pe

timpul nopţii folosind două-trei linii de poziţie prin măsurarea
cvasimultan înălţimea la 2-3 aştri (pe timp de zi numai în condiţii
deosebite când se văd Soarele, Luna, planeta Venus sau Steaua Sirius).
Condiţiile pentru determinarea cu precizie a punctului cu observaţii
simultane la aştri sunt următoarele:
- diferenţa dintre azimuturile aştrilor să fie apropiată de 120º (90º
pentru observaţii la doi aştri) ce asigură o intersecţie favorabilă a liniilor
de poziţie;
- înălţimea aştrilor să fie între 30º şi 70º, deoarece valoarea
înălţimilor prea mici este influenţată mult de refracţia atmosferică, iar
înălţimile prea mari provoacă erori în trasarea dreptei de înălţime.
Algoritm:
- se aleg aştrii convenabili pentru momentul observaţiei;
- se determină starea absolută a cronometrului;
- se face controlul şi reglarea sextantului, se determină
eroarea indicelui sextantului;
- se măsoară rapid serii de 3 la 5 înălţimi la fiecare astru,
şi se notează ora cronometrului pentru fiecare observaţie;
- se determină punctul estimat şi se scot coordonatele
estimate pentru momentul mediu al celei de a două
observaţii;
- se calculează înălţimile medii şi ora cronometrului
pentru fiecare serie de observaţii;
- se calculează elementele dreptelor de înălţime Az şi ∆h;
- se va face reducerea primei înălţimi la zenitul celei de a
doua înălţimi);
- se trasează dreptele de înălţime şi se obţine punctul
astronomic (observat, φa, λa);
- se determină grafic eroarea în punct ca valoare de
relevment adevărat şi distanţa de la punctul estimat la cel

40
 observat, se notează O/Cl;
- se trec în jurnal informaţiile referitoare la determinarea
punctului astronomic.

Observaţie: reducerea înălţimii primului astru observat pentru zenitul

celei de a doua observaţii se face prin adunarea corecţiei ∆hm obţinută
din:
∆h m = m ⋅ cos(Az - Da)

adică această corecţie reprezintă variaţia înălţimii astrului datorită

intervalului de timp dintre observaţii când nava a parcurs spaţiul m, astfel
că se trasează:
Az1 (∆h1 + ∆hm);
Az2, ∆h2.
Dreptele de înălţime se trasează direct pe hartă sau utilizând scara
grafică, astfel:
- se construieşte scara longitudinilor şi a latitudinilor:
- se trasează scara longitudinii, un segment orizontal de
dreaptă se împarte în segmente de 5 sau 10 mm
(lungimea unui minut de longitudine);
- în originea acestei drepte se construieşte unghiul egal cu
valoarea latitudinii punctului estimat şi se obţine scara
latitudinii;
- se marchează minutele de latitudine ridicând
perpendiculare de pe scara longitudinilor;
- se trasează dreptele de înălţime şi la intersecţia lor se
duce punctul observat;
- se scot cu compasul pe verticală şi pe orizontală
diferenţele dintre punctul observat şi cel estimat şi se
raportează la scara latitudinilor şi cea a longitudinilor şi
se obţin diferenţele ∆φ şi ∆λ;
- se determină punctul adevărat:

ϕ a = ϕ e + ∆ϕ
λa = λe + ∆λ

41
 ∆λ
A B

∆ϕ
+ ∆h
Ne
+ ∆h

∆ϕ , ∆h, S
5

4
3
2
∆ϕ
1
ϕ
0 ∆λ
1
∆λ 2 3 4 5

Fig. 3.5

3.5 DETERMINAREA PUNCTULUI NAVEI CU TREI

OBSERVAŢII SIMULTANE LA AŞTRI AFECTATE DE EROARE

În determinarea punctului navei cu trei observaţii simultane la aştri

apar adeseori erori reprezentate prin intersecţia celor trei linii de poziţie,
nu într-un punct, ci sub forma unui triunghi, numit triunghiul erorilor.
Dacă laturile acestui triunghi sunt mai mici de 2 mile marine se
apreciază ca fiind acceptabilă poziţia navei, eroarea de poziţionare
apărând ca urmare a erorilor accidentale şi punctul probabil se consideră
centrul triunghiului erorilor.
Când laturile triunghiului erorilor sunt mai mari de 2 mile marine
se consideră că triunghiul erorilor a apărut ca rezultat al erorilor

42
sistematice în determinarea liniilor de poziţie astronomice şi trebuie să se
elimine influenţa acestor erori prin diferite procedee.

3.5.1 Procedeul triunghiurilor asemenea când diferenţa de azimut

este de aproximativ 120º (fig.3.6)

Algoritm:
- după obţinerea triunghiului erorilor se modifică
diferenţele de înălţime cu ±2’ – 4’ şi se obţin noile
diferenţe de înălţime: ∆h’1, ∆h’2, ∆h’3;
- se trasează noile drepte de înălţime ale căror elemente
sunt Az1, ∆h’1, Az2, ∆h’2, Az3, ∆h’3 şi se obţine un triunghi
asemenea triunghiului erorilor, mai mic sau mai mare;
- se unesc vârfurile de acelaşi nume ale triunghiurilor şi la
intersecţia acestora se obţine punctul observat al navei,
întotdeauna în interiorul triunghiului erorilor.

3.5.2 Procedeul triunghiurilor asemenea când diferenţa este de

aproximativ 60º

Algoritm: este identic cu cel prezentat anterior cu diferenţa că intersecţia

dreptelor care unesc vârfurile celor două triunghiuri asemenea se face în
afara triunghiului erorilor (fig.3.7).

43
 C
A AZA

c
∆ha
∆h′A

∆ha
B b ∆hB′

∆hc Ne B
AZB
∆hc′

C a
AZC

A
Fig.3.6

C C
AZC
c

B
∆hc AZB
b
∆hc′ B
∆hb′
∆h′A
Ne
∆hA
∆hB

A
AZA

a
A

Fig. 3.7

44
3.6 DETERMINAREA PUNCTULUI NAVEI CU OBSERVAŢII
SUCCESIVE LA SOARE

Pe timp de zi punctul navei astronomic se determină cu observaţii

succesive la Soare, făcute la intervale de timp determinate care să asigure
variaţia azimutului la Soare cu cel puţin 30º (asigurându-se o intersecţie
favorabilă a acelor drepte de înălţime, din care una va fi transportată
pentru momentul celei de a doua observaţii la Soare) (fig.3.8).
Observaţiile se pot face pentru o înălţime oarecare a Soarelui şi
pentru înălţimea meridiană sau pentru două înălţimi oarecare ale
Soarelui.
Algoritm:

- se determină punctul estimat al navei, se efectuează

prima observaţie la Soare, se notează O1/Cl1;
- după un interval de timp ales astfel încât azimutul
Soarelui s-a modificat cu cel puţin 30º se execută a doua
observaţie la Soare; se notează O2/Cl2; se calculează
elementele celei de a doua drepte de înălţime;
- se trasează cele două linii de poziţie din care prima este
transportată la nivelul celei de a doua observaţii, şi la
intersecţia lor se obţine punctul estimat observat al
navei;
- se determină grafic eroarea în punct şi se înscriu în jurnal
informaţiile referitoare la determinarea punctului.

LI AZ1
LI‘
O1 A’Z1
Cl1 O2
Dc= ∆h1
∆h1
(Dc= ) Cl2
me
Dc= (Dc=
∆h2 )

LII
AZ2

Fig.3.8

45
3.7 PREGĂTIREA OBSERVAŢIILOR ASTRONOMICE.
UTILIZAREA NAVISFEREI

Navisfera este un instrument de navigaţie utilizat pentru:

− pregătirea observaţiilor de seară şi de dimineaţă;
− identificarea aştrilor;
− determinarea orei răsăritului şi apusului aştrilor.
Navisfera reprezintă, la scară mică, proiecţia sferei cereşti pe un
glob stelar cuprinzând stele de la mărimea 1 la mărimea 4, şi ecliptica.
Navisfera se compune din:
− sfera cerească pe care sunt raportate stelele cele mai
importante pentru navigaţie; sunt trasate ecuatorul ceresc,
ecliptica, meridianele şi paralele cereşti;
− cercul meridianului observatorului în interiorul căruia se
roteşte sfera cerească în jurul unui ax prin polii cereşti;
− cercul azimutal ce reprezintă orizontul adevărat al
observatorului;
− cercul de înălţime;
− indicatorul special pentru indicarea precisă a astrului ce se
poate ataşa la nevoie pe semicercul înălţimilor;
− cutia navisferei.
Raportarea soarelui, lunii şi a aştrilor pe navisferă se face astfel:
− se scoate din efemeridă declinaţia astrului şi timpul solar,
lunar planetar şi timpul sideral;
− se calculează ascensiunea dreaptă:

α = Ts - Ta (soare, lună, planete)

− se aşeză sfera astfel încât ecuatorul ceresc să coincidă cu

planul cercul azimutal;
− se roteşte sfera până ce gradaţia de pe ecuator ce corespunde
ascensiuni drepte ajunge în dreptul cercului meridianului
observatorului;
− se raportează cu creionul pe navisferă un punct în dreptul
gradaţiei de pe meridianul observatorului, corespunzătoare
declinaţiei astrului;
Orientarea navisferei reprezintă mişcarea acestuia în aşa fel încât
partea de deasupra planului orizontului reprezintă emisfera vizibilă la un
moment dat. Orientarea navisferei se face astfel:
− se orientează navisfera după latitudine; se roteşte cercul
meridianului observatorului până ce în dreptul poziţiei N,
sau S, funcţie de latitudine, de pe cercul azimutal ajunge

46
 gradaţia corespunzătoare colatitudinii(90°-ϕ); mişcarea
diurnă se obţine prin mişcarea navisferei de la E la V;
− se orientează navisfera după timpul sideral al locului
calculat( tS ≡ TS ± λWE ): se roteşte apoi globulstelar în jurul
axului polilor cereşti(fără a modifica orientarea după
latitudine până ce gradaţia de pe ecuator, corespunzătoare
meridianului ajunge în dreptul cercului meridianului
observatorului ).

3.7.1 Utilizarea navisferei în navigaţia astronomică

Pregătirea observaţiilor cu ajutorul navisferei

Pregătirea observaţiilor reprezintă procesul prin care se aleg aştrii
la care se fac observaţii pentru determinarea punctului navei
Algoritm:
− se calculează ora sfârşitului crepusculului civil tf pentru
observaţiile de seară sau ora începutului crepusculului nautic
pentru observaţiile de dimineaţă;
− se calculează timp sideral ts pentru această;
− se orientează navisfera după latitudinea punctului estimat
pentru momentul observaţiilor şi după timpul sideral
− se orientează un semicerc al înălţimii în dreptul unei stele
convenabilă observaţiei şi se citesc înălţimea şi azimutul stelei;
se notează ora, steaua aleasă înălţimea şi azimutul acesteia;
− se repetă această operaţiune pentru a se alege stele cu
diferenţă de azimut de aproximativ 90°, aproximativ 60° sau
120°.

Identificarea aştrilor cu ajutorul navisferei

Algoritm:
− se măsoară înălţimea la astru şi un relevment compas la
aceasta şi se converteşte în Ra (Az);
− se orientează după latitudine şi timpul sideral;
− se aduce unul din cercurile de înălţime în dreptul gradaţiei
corespunzătoare unghiului la zenitul cuadrantal de pe cercul
azimutal, după care în dreptul gradaţiei de pe semicercul
înălţimilor corespunzătoare înălţimii măsurate se găseşte astrul.

Determinarea orei şi azimutul răsăritului şi apusului astrului

Algoritm:

47
 − se orientează navisfera după latitudine;
− se roteşte navisfera după axa lumii până ce astrul ales vine
pe orizont în emisfera estică, pentru răsărit sau în cea vestică
pentru apusul astrului şi se citeşte timpul sideral al locului pe
ecuatorul ceresc în dreptul arcului meridianului observatorului
şi se transformă în ora bordului, se citeşte şi azimutul pe cercul
azimutal.

Determinarea orei culminaţiei stelelor

Algoritm:
− se orientează navisfera după latitudine;
− se roteşte navisfera după axa lumii până ce steaua aleasă vine
în dreptul meridianului observatorului şi se citeşte timpul sideral
al locului pe ecuatorul ceresc în dreptul cercului meridianului
observatorului şi se transformă în ora bordului; se citeşte şi
înălţimea meridianului a stelei pe meridianul observatorului în
dreptul acesteia.

3.8 AŞTRII UTILIZAŢI IN NAVIGAŢIA MARITIMĂ

Cunoaşterea aştrilor reprezintă condiţia fundamentală pentru

determinarea punctului navei cu observaţii astronomice.
Aştrii utilizaţi în navigaţia maritimă sunt:
- Soarele, Luna;
- Planetele: Venus, Marte, Jupiter si
Saturn;
- Stelele.
Planetele se identifică după mişcarea lor aparentă printre stele, în
apropierea eclipticii, şi după conturul regulat în formă de disc.
- planeta Venus numită şi Luceafărul de seară sau de dimineaţă
este cel mai strălucitor astru de pe cer, ce poate fi văzut şi pe
timp de zi cu ochiul liber;
- planeta Jupiter este de o strălucire apropiată de cea a stelei
Sirius, uneori mai luminoasă şi de o culoare alb-argintie;
- planeta Marte este recunoscută după culoarea sa roşiatică;
- planetă Saturn se recunoaşte după culoarea sa alb-gălbuie.
Efemeridele nautice conţin informaţii locale despre poziţiile şi
condiţiile de observare ale planetelor.
Cerul unei nopţi clare şi fără lună oferă posibilitatea observării
vizuale a unui număr de peste 2500 de stele din miliardele de galaxii şi de
stele ce formează universul cunoscut.

48
 Pentru observaţiile astronomice nautice se folosesc însă un număr
relativ mic de stele bine cunoscute şi uşor de identificat prin aliniamente
imaginare ce le leagă pe bolta cerească.
Stelele utilizate în navigaţia astronomică fac parte dintr-o serie de
constelaţii importante:
1) Carul Mare (Ursa Major) constelaţie cunoscută încă din
antichitate şi care este constituită din şapte stele: α-Dubhe, β-Merak, γ-
Phecda, δ-Megrez, (roţile carului), ε-Alioth, ξ-Mizar, η-Alkaid sau
Benetnash ( oiştea carului) şi este folosită ca reper pentru identificarea
celorlalte stele folosite în navigaţie în emisfera nordică.
Constelaţia este recunoscută după forma caracteristică şi
intensitatea luminoasă a stelelor ce o compun.
2) Carul Mic (Ursa Minor) este cea mai importantă constelaţie
deoarece conţine Steaua Polară, ce se află foarte aproape de Polul Nord
ceresc; constelaţia este formată din 7 stele printre care: α-Polaris sau
Alruccahab, β-Kochab, γ-Pherkad, δ-Yildun.
Constelaţia este dificil de recunoscut datorită slabei luminozităţi ale
stelelor principale dar compensează prin recunoaşterea uşoară a Stelei
Polare şi a stelei Kochab
(aflată la extremitatea constelaţiei, opusă Stelei Polare); Steaua Polară se
găseşte pe aliniamentul format din stelele Merak si Dubhe din Carul Mare
la o depărtare de 5 ori distanţa dintre acestea două.
3) Cassiopeia este constelaţia uşor de recunoscut prin forma sa specifică
în formă de W sau M; este importantă deoarece este poziţionată între
Steaua Polară şi Andromeda; este vizibilă tot anul de pe latitudini medii
nordice; stelele principale din Casiopeia sunt: α-Schedar sau Shedir, β-
Caph, γ-Navi, δ-Ruchbah.
4) Orion se recunoaşte prin forma de trapez delimitat de patru stele foarte
luminoase şi de “centura lui Orion” formată din trei stele mai puţin
luminoase; principalele stele dim Orion sunt: α-Betelgeuse, β- Rigel, γ-
Bellatrix, δ-Mintaka, ε-Alnilam, ξ-Alnitak, η-Saiph, θ-Meissa.
Orion se află “cu centura“ sa aproximativ pe ecuatorul ceresc, la
jumătatea aliniamentului format între Aldebaran (α Tauri) şi Sirius (α
Canis Major).
5) Câinele Mare (Canis Major) aflat în apropierea lui Orion, este
recunoscut prin steaua sa principală α Sirius, situată pe aliniamentul
Aldebaran (α Tauri) – “centura” lui Orion, opusă lui Aldebaran.
Principalele stele din Câinele Mare sunt: α-Sirius, β-Mirzam sau
Murzim, γ-Muliphein, δ-Wezen.
6) Lebăda (Cygnus) cu steaua principală Deneb, are o formă
caracteristică de cruce (“crucea nordului”) şi care face parte din
“triunghiul marinarilor” cu stelele Altair (α Aquilae) şi Vega (α Lyrae).

49
 Principalele stele din Lebăda sunt: α-Deneb, β-Albireo, γ- Sadr, ε-
Gienah.
7) Gemenii (Gemini) cu stelele Castor şi Pollux, aflată pe aliniamentul
stelelor diagonale Betelgeuse şi Rigel din Orion sau cu steaua Pollux pe
aliniamentul format de Megrez si Merak din Carul Mare.
Principalele stele din Gemeni sunt: α-Castor, β-Pollux, γ-
Alhena,sau Almeisan, δ- Wasat sau Wesat, ε-Mebsuta, ξ-Mekbuda, η-
Propus sau Tejat.
8) Câinele Mic (Canis Minor) este constelaţia aflată între Gemenii şi
Câinele Mare pe aliniamentul Bellatrix - Betelgeuse din Orion, cu steaua
principală Procyon.
9) Taurul (Taurus) este constelaţia situată pe aliniamentul Saiph -
Bellatrix din Orion, iar steaua sa principală Aldebaran pe aliniamentul
“centurii “ lui Orion.
Stelele importante din Taurul sunt: α-Aldebaran, β-El Nath , γ -
HyadumI, δ-Hyadum II.
10) Coroana Boreală ( Corona Borealis) este constelaţia caracterizată
de forma de coroană a stelelor sale şi se află pe aliniamentul Arcturus (α
Bootis) şi Vega (α Lyrae).
Stelele importante din Coroana Boreală sunt: α-Alphecca sau
Gemma şi β-Nasukan.
11) Leul (Leo) este constelaţia aflată pe aliniamentul Dubhe – Merak din
Carul Mare opus Stelei Polare.
Principalele stele din Leul sunt: α-Regulus, β-Denebola, γ-Algeiba,
δ-Duhr,ε-Algenusi, ξ-Adhafera, η-Alterf.
12) Vizitiul (Auriga) este constelaţia aflată la est de Perseu, steaua
Capella găsindu-se pe aliniamentul făcut de stelele Alkaid şi Mizar din
Carul Mare în direcţia stelei Aldebaran din Taurul.
13) Lira (Lyra) este constelaţia aflata in partea dreapta a bazei făcută de
constelaţia Lebăda iar steaua Vega se afla pe aliniamentul Capella-Steaua
– Polara. Stelele principale din Lira sunt : α-Vega, β-Sheliak, γ-Sulafat.
14) Vulturul (Aquila) este constelaţia situată la sud de Lebăda, iar steaua
Altair se află pe aliniamentul Capella – constelaţia Cassiopeia; stelele
principale din Vulturul sunt: α-Altair, β-Alshain, γ-Tarazed, ξ-Deneb el
Okab (“coada vulturului’).
15) Bootes se recunoaşte prin prezenţa stelei Arcturus, neconfundabilă
prin mărime şi luminozitate şi este situată între Coroana Boreală şi Carul
Mare; stelele principale sunt: α-Arcturus, β-Nakkar, γ-Saginus, ε-
Pulcherimma, η-Muphrid.
16) Pegasus este constelaţia recunoscută după forma de pătrat, format de
trei din stelele sale şi steaua Alpheratz din Andromeda, aflată în partea
opusă Carului Mare pe aliniamentul Merak – Dubhe; stelele principale

50
din Pegasus sunt: α-Markab, γ-Algenib, δ-Alpheratz sau Sirah, β-Scheat,
ξ-Homan, ε-Enif, η-Matar.
17) Andromeda este constelaţia aflată între Perseu şi Pegasus cu stelele:
α-Alpheratz, β-Mirach, γ-Almak.
18) Perseu ( Perseus) este constelaţia aflată pe aliniamentul Phecda –
Dubhe din Carul Mare şi Mirach – Almak din Andromeda; stelele
principale sunt: α-Mirfak sau Algenib, β- Algol, ξ-Menkhib.
19) Săgetatorul (Sagittarius) este constelaţia de la est de Scorpionul, în
apropierea “cozii” acestuia; stelele principale sunt ; α-Rukbat, β1,β2
Arkab, Urkab, γ-Al Nasl, δ-Kaus Medix, ε-Kaus Australis, λ-Kaus
Borealis, ξ-Ascella, σ-Nuaki.
20) Scorpionul (Scorpius) este constelaţia aflată lângă Săgetator, cu
stelele principale : α-Antares, β Graffias sau Akrab, δ-Dschubba, λ-
Shaula.
21) Peştii (Pisces) este constelaţia aflată pe aliniamentul Steaua Polară şi
Scheat – Markab din Pegasus, spre sud.
In emisfera sudică principalele constelaţii şi stele folosite pentru
observaţii sunt: Crucea Sudului (Crux) şi stelele Achernar α Eriadnus,
Canopus α Carina, constelaţia Centaurul (Centaurus) lângă Crucea
Sudului cu stelele Rigil Kent si Hadar.

3.9 EFEMERIDA NAUTICĂ. CONŢINUT. DESCRIEREA

TABLELOR ZILNICE. CALCULUL UNGHIULUI LA POL ŞI
DECLINAŢIEI SOARELUI, LUNII, PLANETELOR ŞI
STELELOR

3.9.1GENERALITĂŢI
Pentru rezolvarea problemelor de astronomie nautică este necesară
cunoaşterea coordonatelor ecuatoriale ale aştrilor la care s-au executat
observaţii. Documentul nautic în care se dau coordonatele ecuatoriale ale
aştrilor precum şi alte date referitoare la aştri, necesare determinării
punctului navei şi altor activităţi de la bord se numeşte efemeridă nautică.
Ţările cu tradiţie în calculul şi editarea efemeridelor nautice sunt :
Marea Britanie – Brown’s Nautical Almanac (B.N.A.), Rusia – Morskoi
Astronomiceskii Ejegodnik (M.A.E.), Franţa – Ephemerides Nautiques,
Italia – Effemeridi Nautiche, Statele Unite – The Nautical Almanac etc.
Relaţiile de calcul pentru rezolvarea problemelor sunt aceleaşi,
diferind doar notaţiile şi simbolurile de la un tip de efemeridă la alta.

51
3.9.2 EFEMERIDA BROWN’S NAUTICAL ALMANAC (B.N.A.)
Almanahul BNA se compune din şapte părţi mari, completate cu:
reclame, informaţii despre tehnica de navigaţie, posibilităţi de
aprovizionare şi reparaţii, titlurile documentelor şi manualelor noi
apărute.
I. Noţiuni preliminare:
- introducere;
- calendarul pentru anul în curs şi pentru anul următor;
- sărbătorile legale şi aniversările din Marea Britanie;
- eclipsele de Soare şi Lună pentru anul în curs (al
efemeridei);
- informaţii asupra timpului – ora de vară;
- începutul astronomic al anotimpurilor;
- informaţii asupra mareei înalte pe Tamisa şi inundaţiile
probabile;
- explicaţia simbolurilor astronomice folosite;
- fazele Lunii pentru anul în curs;
- table de corecţii pentru înălţimile măsurate la aştrii;
- tablă de conversie a mărimilor de timp în mărimi de arc şi
invers;
- tablă de conversie a mărimilor circulare în mărimi
cuadrantale şi invers.
II. Partea I – efemerida nautică:
- explicaţii privind utilizarea efemeridei nautice;
- informaţii despre planete pe anul în curs;
- table astronomice zilnice;
- table de interpolări şi corecţii;
- table cu unghiul sideral τ şi declinaţia δ stelelor;
- table de corecţii pentru determinarea latitudinii din
înălţimea stelei Polare şi azimutul stelei Polare;
- informaţii pentru identificarea stelelor principale.
III. Partea a II-a – table astronomice şi nautice:
- table de conversie a timpului, vitezei şi distanţei;
- table de latitudine şi azimut – metodă;
- table de determinare a distanţei în funcţie de viteză şi timp;
- table de determinare a vitezei în funcţie de distanţă şi timp;
- table pentru determinarea distanţelor prin diferenţe de
drum şi două relevmente măsurate la un interval de timp;
- table de curent – deriva de curent şi drumul deasupra
fundului;
- table de determinare a timpului în funcţie de distanţă şi
viteză.

52
 IV. Partea a III-a – table de maree:
- table de maree – predicţiile zilnice pentru coastele Marii
Britanii, vestului Europei, India, Australia, Noua Zeelandă, Canada şi
America.
- tablă cu timpul standard folosit în predicţiile zilnice de
maree;
- table cu constantele de maree pentru porturile britanice;
- table cu constantele de maree pentru porturile străine;
- informaţii despre curenţii de maree din jurul
insulelor britanice şi Marea Nordului;
- informaţii despre maree;
- timpul standard – pentru statele lumii;
- table pentru determinarea înălţimii mareei la un moment
dat, între apa înaltă şi apa joasă;
- table pentru determinarea distanţei cu sextantul.
V. Partea a IV-a – drumuri şi distanţe
- table de drumuri şi distanţe in jurul insulelor
britanice, în Marea Nordului şi Canalul Englez;
- informaţii despre pilotaj.
VI. Partea a V-a – ghid despre farurile, geamandurile şi balizele din
apele britanice:
- informaţii despre faruri, semnale de ceată, semnale de
pericol şi noul sistem de balizaj;
- abreviaţiile folosite în lista farurilor;
- faruri, geamanduri şi balize în apele Marii Britanii, Irlandei
şi în Canal;
- faruri, geamanduri şi balize străine, de la râul Elba la Brest:
coasta Germaniei, Olandei, Belgiei şi Franţei.
VII. Partea a VI-a – distanţe între porturi:
- distanţele de la porturile britanice la principalele porturi
străine;
- distanţele de la porturile Statelor Unite şi Canadei la
porturile principale ale lumii;
- table de distanţe intre porturile din diferite zone ale lumii.
VIII. Partea a VII-a – informaţii diferite:
- table de conversii:
- metrii în picioare şi inchi şi invers;
- inchi în milimetri şi invers;
- metri cubi în picioare cubice şi invers;
- tone metrice pe centimetru imersiune în tone pe inch
imersiune şi invers;
- tone lungi în tone metrice şi tone scurte şi invers;
- greutatea specifică a apei în porturile lumii;

53
 - table de salinitate a apei de mare;
- informaţii despre încărcare – indici de stivuire;
- linia de schimbare a datei;
- reglementări în vigoare;
- regulamentul internaţional pentru prevenirea coliziunilor pe
mare, COLREG;
- abreviaţii utilizate în shipping şi comerţ maritim;
- informaţii despre compensarea compasului magnetic;
- generalităţi privind comunicaţiile radio în navigaţie;
- utilizarea radarului în navigaţia maritimă;
-platformele maritime de extracţie a gazului şi petrolului din
Marea Nordului;
- meteorologie maritimă;
- radiogoniometrarea – principii;
- facilităţile radiotelefonului maritim internaţional VHF;
- radiobalizele din apele Marii Britanii;
- vocabularul standard de navigaţie maritimă;
- informaţii privind mijloacele de salvare şi utilizarea lor;
- semnale de pericol;
- sistemul de navigaţie Omega;
- navigaţia satelitară;
- funcţii trigonometrice;
- dicţionar de nume şi termeni din astronomie;
- alfabetul fonetic;
- definiţii şi termeni utilizaţi în electrotehnică;
- generalităţi despre girocompas;
- informaţii generale despre salvare şi căutare;
- alte informaţii utile la bord.
Notaţii şi simboluri:
G.M.T. = timp mediu la Greenwich (Tm);
G.H.A. = timp la Greenwich (T);
S.H.A. = unghiul sideral τ;
ARIES = punctul vernal γ;
Dec. = declinaţia δ;
v = variaţia orară a timpului la Greenwich;
d = diferenţa orară a declinaţiei;
Mer.Pass. = ora culminaţiei;
S.D. = semidiametrul;
H.P. = paralaxa orizontală;
Lat. = latitudinea ϕ;
Twilight = crepuscul;
Sunrise = răsăritul Soarelui;
Moonrise = răsăritul Lunii;

54
 Sunset = apusul Soarelui;
Moonset = apusul Lunii;
Eqn. of Time = ecuaţia timpului (Em);
Upper = superioară;
Lower = inferioară;
Age = vârsta Lunii;
Phase = faza Lunii;
L.H.A. ARIES = timpul sideral al locului (ts);
= astru nu răsare (circumpolar invizibil);
= astru nu apune (circumpolar vizibil);
/// = zi crepusculară;

3.9.3 CALCULUL UNGHIULUI LA POL ŞI DECLINAŢIEI

AŞTRILOR

Tablele zilnice ale efemeridelor nautice conţin unghiul orar la

Greenwich T şi declinaţia δ a aştrilor sistemului solar în funcţie de dată şi
timp mediu la Greenwich Tm din oră în oră.
Citirea coordonatelor din tabla zilnică se face funcţie de Tm, la
precizie de ore întregi, imediat inferior momentului observaţiei. Corecţiile
∆T şi ∆δ pentru diferenţa de timp mediu la Greenwich ∆Tm faţă de
momentul observaţiei se determină cu tablele de interpolări şi corecţii.
Timpul mediu la Greenwich pentru momentul observaţiei Tm este :
Tm = A + (Tm – A)
Data la Greenwich pentru momentul observaţiei:
- dacă 0h < Tm < 24h data este aceeaşi cu data locului;
- dacă Tm > 24h se scad 24h din Tm şi se adaugă o zi la data
locului;
- dacă Tm < 0h se adună 24h la Tm şi se scade o zi la data
locului.
Unghiul orar al astrului : t = T + λ
care se transformă în unghi la pol : - dacă t <180° atunci PW = t;
- dacă t > 180° atunci PE = 360° - t.
Calculul unghiului la pol şi declinaţiei se execută la precizie de 0’.1 .

a) Calculul unghiului la pol şi declinaţiei Soarelui.

Calculul P şi δ ~ _
h
Data Ptr.Tm =… Ta = … δ = … (d=±…)
Var. ptr. ∆Tm = …m…s + ∆Ta =… + ∆δ = … _
Pentru Tm = …h…m…s Ta =… δ =…

55
 +λ=…
ta = …
P =…
unde :
- ∆Tm reprezintă diferenţa dintre Tm pentru momentul observaţiei
şi cel imediat inferior pentru care s-a intrat în tablă, ca oră întreagă;
- ∆Ta reprezintă creştere unghiului orar la Greenwich al Soarelui,
corespunzător ∆Tm şi se obţine din tabla de interpolări şi corecţii;
- d reprezintă variaţia orară a declinaţiei Soarelui din ziua
observaţiei şi se citeşte în partea de jos a coloanei stabilindu-se semnul
acesteia prin compararea a două mărimi consecutive ale declinaţiei,
corespunzătoare Tm imediat inferior şi imediat superior Tm
corespunzător momentului observaţiei;
- ∆δ reprezintă corecţia declinaţiei Soarelui funcţie de ∆Tm şi d şi
se obţine din tablele de interpolări şi corecţii pe coloana “Corr”.

b) Calculul unghiului la pol şi declinaţiei Lunii (şi planetelor).

Calculul P şi δ (♂) _
h
Data Ptr.Tm = … T (♂) = … (v=±…) δ =… (d=±…)
Var. ptr. ∆Tm = …m…s + ∆1T (♂) =…
Var. ptr. ∆Tm, v şi d + ∆2T (♂) =… + ∆δ = …
Pentru. Tm = …h…m…s T (♂) =… δ (♂) =…
+ λ =…
t (♂) = …
P =…
unde :
- ∆1T (♂) reprezintă creştere unghiului orar la Greenwich al Lunii
(planetei Marte), corespunzător ∆Tm şi se obţine din tabla de interpolări
şi corecţii;
- ∆2T (♂) reprezintă corecţia suplimentară a unghiului orar la
Greenwich ce se obţine din tablele de interpolări şi corecţii funcţie de
∆Tm şi v, pe coloana “Corr”;

56
 - v reprezintă diferenţa dintre variaţia unghiului orar la
Greenwich şi variaţia orară folosită în calculul tablelor de
interpolări (Lună - 14°19’0, planete - 15°00’0.

c) Calculul unghiului la pol şi declinaţiei stelelor

Calculul P şi δ _
Data Ptr.Tm = …h Ts = …
Var. ptr. ∆Tm = …m…s + ∆Ts = …
Pentru. Tm = …h…m…s Ts = …
+ λ =…
ts =…
δ=… ← + τ* =…
t* =…
P =…
unde :
- ∆Ts reprezintă creştere timpului siderat la Greenwich
corespunzător ∆Tm şi se obţine din tabla de interpolări şi corecţii;
- δ şi τ reprezintă coordonatele ecuatoriale ale stelei la data
observaţiei.

3.9.4 TIPURI DE CALCUL UTILIZATE ÎN NAVIGAŢIA

ASTRONOMICĂ

Calculul elementelor liniei de poziţie astronomice

a) Observaţii la Soare (Luna, planete):
Date necesare : data, ora, Cl, Ze(ϕ,λ), A, (Tm – A)V, k, hi, ε, i.
1. Actualizarea stării absolute a cronometrului 2. Calculul Tm_
(Tm – A)V = … A =…
+ k n/24 = … + (Tm - A)act = …
(Tm – A)act =… Tm = …
3. Calculul P şi δ Soarelui (Lunii, planetei) _
Data ptr. Tm = … T = … (v = …) δ = … (d = …)
Var. ptr. ∆Tm = … +∆1T = …
Cu ∆Tm, v şi d +∆2T = … + ∆δ = … _
Pentru Tm = … T =… δ =…

57
 +λ =…
t =…
PW = t dacă t < 180° sau
PE = 360° - t dacă t > 180°
4. Calculul he şi Az _
sin he = sin ϕ sin δ + cos ϕ cos δ cos P = a + b; sin Ze = sec he cos δ sin P
ϕ =… log sin ϕ = … log cos ϕ = … log sec he =…
δ =… + log sin δ = … + log cos δ = … + log cos δ = …
P =… + log cosP = … + log sin P = … _
log a = … log b = … log sin Zc = …
a =… b =… Zc =…
+b =… Az =…
sin he = … sau cu Tablele ABC :
he = … A =…
+B =…
C =… → Zc = …
Az = …
5. Calculul ha_ 6. Calculul ∆h
hi = … ha = …
+ε =… - he = …
ho = … ∆h = …
+ cor. tot. = …
+ cor. supl. = …
ha = … Linia de poziţie ( Az = … ; ∆h = … )

b) Observaţii la stele :
Date necesare : data, ora, cl, Ze(ϕ,λ), A, (Tm – A)V, k, hi, ε, i.

1. Actualizarea stării absolute a cronometrului 2. Calculul Tm_

(Tm – A)V = … A =…
+ k n/24 = … + (Tm - A)act = …
(Tm – A)act = … Tm =…

3. Calculul P* şi δ* _
Data ptr. Tm = … Ts =…
Var. ptr. ∆Tm = … + ∆Ts =…
Pentru Tm = … Ts =…
+λ =…
ts =…
δ* = … ← + τ* =…
t* =…
PW =t dacă t < 180°
sau
PE = 360° - t dacă t > 180°
4. Calculul he şi Az _
sin he = sin ϕ sin δ + cos ϕ cos δ cos P = a + b; sin Ze = sec he cos δ sin P
ϕ = … log sin ϕ= … log cos ϕ = … log sec he = …

58
δ = … + log sin δ = … + log cos δ =… + log cos δ =…
P =… + log cos P =… + log sin P =… _
log a = … log b =… log sin Zc =…
a =… b =… Zc =…
+b =… Az =…
sin he = … sau cu tablele ABC :
he = … A =…
+B =…
C =… → Zc =…
Az = …
5. Calculul ha_ 6. Calculul ∆h
hi = … ha = …
+ε =… - he = …
ho = … ∆h = …
+ cor. tot. = …
ha = Linia de poziţie ( Az = … ; ∆h = … )

Reducerea înălţimilor la acelaşi zenit

Date necesare : A1 (2, …, n), Az1 (2, …, n), ∆h1 (2, …, n)
1. Calculul ∆t _ 2. Calculul m_
An = … m = Vn ∆t / 6
- A1 (2, …, n - 1) = … Vn / 6 = …
∆t1 (2, …, n - 1) = … ∆t = …
m(cab) = …
m(M) = …
3. Calcul RpA 4. Calculul ∆hz
Az =… ∆hz = m cos RpA cu T.32(DH-90) :
- Da = … m =… sau RpA = …
RpA = … cos RpA = … Vn = …
( semicircular ) ∆hz = … ∆h/min = …
∆hz = ∆t ∆h / min
∆t = …
∆h / min = …
∆hz = …
5. Calculul ∆hr
∆h = …
+ ∆hz = …
∆hr = …
a) La zenitul ultimei observaţii :
Semnul lui “∆hz” este dat de “m” (+) şi “cos RpA” (+ sau -),
adică :
pozitiv (+) - dacă RpA < 90°
negativ (-) - dacă RpA > 90°
b) La zenitul primei observaţii :
Semnul lui “∆hz” este dat de “m” (-) şi “cos RpA” (+ sau -),
adică :

59
 pozitiv (+) - dacă RpA > 90°
negativ (-) - dacă RpA < 90°

Calculul separat al latitudinii

a) Observaţii la Soare (Lună)
i) Meridiana:
Date necesare : data, ora, cl, Ze(ϕ,λ), Hi, ε, i.
1. Calculul orei culminaţiei şi δ Soarelui (Lunii) _
Data Culm. Soarelui (Lunii) la merid. Greenwich Tm = tm =…
Corecţia ptr. λ = … şi ∆t = … =…
Culminaţia Soarelui (Lunii) la merid. locului tm= …
-λ =…
δ =… (d=…) ← Tm =…
+ ∆δ = … + λf =…
δ =… tf =…
Pentru ora de vară → + ∆f =…
Ora bord = …
2. Calculul Ha_ 3. Calculul ϕa_
Hi = … 90° = 89°59’.10
+ε =… - Ha = …………
Ho = … zm = …………
+ cor. tot. = … + δ = …………
+ cor. supl. = … ϕa = …………
Ha = …
ii) Circummeridiana :
Date necesare : data, ora, Cl, Ze(ϕ,λ), A, (Tm – A)V, k, hi, ε, i.
1. Actualizarea stării absolute a cronometrului 2. Calculul Tm_
(Tm – A)V = … A =…
+ k n/24 = … + (Tm - A)act = …
(Tm – A)act = … Tm = …
3. Calculul P şi δ Soarelui (Lunii, planetei) _
Data ptr. Tm = … T = … (v = …) δ = … (d = …)
Var. ptr. ∆Tm = … +∆1T = …
Cu ∆Tm, v şi d +∆2T = … + ∆δ = … _
Pentru Tm = … T =… δ =…
+λ =…
t =…
PW = t dacă t < 180° sau
PE = 360° - t dacă t > 180°
4. Calculul unghiului la pol limita Plim _
Cu ϕ şi δ (din T.35 DH-90) Plim = …
P (°) = … → (h) = …
Dacă P < Plim observaţia este în limitele circummeridiane

60
 5. Calculul coeficientului k _ 6. Calculul reducţiei r
100 tg ϕ = … (din T.33a DH-90) cor I = … (din T.33b
DH-90)
- 100 tg δ = … (din T.33a DH-90) + cor II = … (din T.33c
DH-90)
k =… r =…
7. Calculul Ha_ 8. Calculul ϕa_
hi = … 90° =
89°59’.10
+ε =… - Ha = …………
ho = … zm = …………
+ cor. tot. =… + δ = …………
+ cor. supl. =… ϕa = …………
ha =…
+r =…
Ha = …

b) Observaţii la Steaua Polară

Date necesare : data, ora, cl, Ze(ϕ,λ), A, (Tm – A)V, k, hi, ε, i.
1. Actualizarea stării absolute a cronometrului 2. Calculul Tm_
(Tm – A)V = … A =…
+ k n/24 = … + (Tm - A)act = …
(Tm – A)act = … Tm = …
3. Calculul ts _ 4. Calculul ha
Data pt. Tm = … Ts = … hi* = …
Var. ptr. ∆Tm = … + ∆Ts = … +ε =…
Pentru Tm = … Ts = … ho = …
+λ =… + cor. tot. = …
ts = … ha = …
5. Calculul corecţiei speciale 6. Calculul ϕa_
cor. I = … ha = …
+ cor. II = … + cor. SP. = …
+ cor. III = … ϕa = …
cor. SP. =…

c) Observaţii oarecare la Soare

Date necesare: data, ora, Cl, A, (Tm – A)V, k, ha, emisfera observatorului.
NOTĂ : Se poate utiliza orice astru a cărui declinaţie δ nu este nulă.
1. Actualizarea stării absolute a cronometrului 2. Calculul Tm _
(Tm – A)V = … A =…
+ k n/24 =… + (Tm - A)act = …
(Tm – A)act = … Tm = …
3. Calculul P şi δ Soarelui _
Data ptr. Tm =… Ta = … (v = …)
δ = … (d = …)
Var. ptr. ∆Tm = … +∆1Ta = …
Cu ∆Tm, v şi d +∆2Ta = … + ∆δ = … _

61
 Pentru Tm = … Ta =… δ =…
+λ =…
ta =…
PW = ta dacă ta < 180° sau
PE = 360° - ta dacă ta > 180°

4. Calculul unghiului auxiliar X 5. Calculul unghiului auxiliar Y

tg X = ctg δ cos P sin V = sin ha cos X cosec δ
- log ctg δ = … log sin ha = …
+ log cos P = … + log cos X = …
log tg X = … + log cosec δ = …
X =… log sin Y = …
Y=…
6. Calculul ϕa _
ϕN = 180° - ( Y + X ) sau ϕS = Y – X
Y = ………….. Y =…
+ X = ………….. -X =…
- ( Y + X ) = ………….. ϕS = …
180° = 179°59’.10
ϕN = …

Calculul separat al longitudinii

a) Observaţii la Soare (Lună, planete)
Date necesare : data, ora, Cl, Ze(ϕ,λ), A, (Tm – A)V, k, hi, ε, i, Ra.
1. Actualizarea stării absolute a cronometrului 2. Calculul Tm _
(Tm – A)V = … A =…
+ k n/24 = … + (Tm - A)act = …
(Tm – A)act = … Tm = …
3. Calculul T şi δ Soarelui (Lunii, planetei) _
Data ptr. Tm = … T = … (v = …) δ = … (d = …)
Var. ptr. ∆Tm = … +∆1T = …
Cu ∆Tm, v şi d +∆2T = … + ∆δ = … _
Pentru Tm = … T =… δ =…
4. Calculul ha_
hi = …
+ε =…
ho = …
+ cor. tot. = …
+ cor. supl. = …
ha = …
5. Calculul P şi t _
log sin ha = …
+ log sec ϕ = … log tg ϕ = …
+ log sec δ = … + log tg δ = …
log m = … log n = …
m =… n =…
+n =…

62
 cos P = …
P =… dacă Ra > 180° → P = PW
dacă Ra < 180° → P = PE
t = PW sau t = 360° - PE
6. Calculul λa _
t =… T =…
-T=… -t =…
λE = … λW = …
b) Observaţii la stele:
Date necesare : data, ora, cl, Ze(ϕ,λ), A, (Tm – A)V, k, hi, ε, i, Ra.
1. Actualizarea stării absolute a cronometrului 2. Calculul Tm _
(Tm – A)V = … A =…
+ k n/24 =… + (Tm - A)act = …
(Tm – A)act = … Tm = …
3. Calculul T* şi δ* _
Data ptr. Tm = … Ts = …
Var. ptr. ∆Tm = … + ∆Ts = …
Pentru Tm = … Ts = …
δ* = … ← + τ* = …
T* = …
4. Calculul ha
hi = …
+ε =…
ho = …
+ cor. tot. = …
ha = …
5. Calculul P* şi t* _
log sin ha = …
+ log sec ϕ = … log tg ϕ = …
+ log sec δ = … + log tg δ = …
log m = … log n = …
m =… n =…
+n =…
cos P = …
P = … dacă Ra > 180° → P = PW
dacă Ra < 180° → P = PE
t* = PW sau t* = 360° - PE
6. Calculul λa _
t* = … T* = …
- T* = … - t* = …
λE = … λW = …

Calculul ϕa şi λa pentru momentul culminaţiei soarelui

a) Algoritm de aplicare
1. Măsurarea înălţimilor circummeridiane (înainte şi după
momentul culminaţiei) şi înălţimii maxime (H).
2. Reprezentarea variaţiei înălţimii funcţie de timp şi determinarea
momentului corespunzător înălţimii maxime (AH).

63
 NOTĂ: Dacă după culminaţie se pot observa înălţimi exact de
aceeaşi valoare cu cele măsurate anterior culminaţiei, momentul
culminaţiei se poate determina analitic astfel:
AH = ( A1 + A4 ) / 2 = ( A2 + A3 ) / 2
sau
AH = ( A1 + A2 + A3 + A4 ) / 4
3. Calculul unghiului la Greenwich al Soarelui (Ta) pentru
momentul culminaţiei determinat grafic sau analitic.
4. Calculul longitudinii pentru momentul culminaţiei
(acceptând că unghiul orar al locului este zero) cu relaţia:
λE = ta – Ta sau λW = Ta – ta .
5. Calculul latitudinii pentru momentul culminaţiei cu relaţia :
ϕa = (90° - Ha ) ± δ

b) Tipuri de calcul
1. Actualizarea stării absolute a cronometrului 2. Calculul Tm _
(Tm – A)V = … A =…
+ k n/24 = … + (Tm - A)act = …
(Tm – A)act = … Tm = …

3. Calculul Ta _
Data ptr. Tm = … Ta = … (v = …)
Var. ptr. ∆Tm = … +∆1Ta = …
Cu ∆Tm, v şi d +∆2Ta = … _
Pentru Tm = … Ta = …
sau
Ta(°) = ( Tm(°) ± 180° ) + Em(°)
sau
Ta = ( Tm ± 12h ) + Em(h)
(h) (h)

4. Calculul λa _
ta = 359°59’.10
- Ta = …………..
λE = …………..
dacă λE < 180° → λE = λE
dacă λE > 180° → λW = 360° - λE

5. Calculul Ha_ 6. Calculul ϕa_

Hi =… 90° = 89°59’.10
+ε =… - Ha = …………
Ho = … zm = …………
+ cor. tot. = … + δ = …………
+ cor. supl. = … ϕa = …………
Ha = …

Calcule pentru determinarea corecţiei compasului

a) Cu Soarele (Luna) la răsărit (apus) :

64
 Date necesare : data, ora, cl, Ze (ϕ,λ), Rc (Rg), dm (Ag).
1. Calculul orei răsăritului (apusului) Soarelui (Lunii) _
Data Ora răs (apus) O ( ) la Gr. ptr. ϕ = … Tm = tm =…
Corecţia ptr. ∆ϕ = … şi ∆1t = … =…
Corecţia ptr. λ = … şi ∆2t = … =…
Ora răsăritului (apusului) în punctul estimat tm = …
- λ(h) = …
Ora răs. (apus) la merid. locului exprim. în Tm → Tm =…
+ λf = …
tf = …
Pentru ora oficială de vară → + ∆f = …
Ora bordului (legală) = …
2. Calculul δ Soarelui (Lunii) _
Data ptr. Tm = … δ = … (d = …)
Var. ptr. ∆Tm =… + ∆δ =… _
Pentru Tm = … δ =…
3. Calculul Az în momentul răsăritului (apusului) _
Din T.40 (DH-76) cu ϕ şi δ → Ampl. = …
Din T.41 (DH-76) cu ϕ şi δ → + cor. bord sup. =…
Ampl. bord sup. = …
± 90° (270°) = …
Az. bord sup. = …
sau:
Din T.37a,b (DH-90) cu ϕ şi δ → Zs = … → Az = …
4. Calculul ∆c (∆g) 5. Calculul δm (Ag)
Az = … ∆c (∆g) = …
- Rc (Rg) = … - dm (Ag) = …
∆c (∆g) = … δm (δg) = …

b) Cu Steaua Polară:
Date necesare : data, ora, cl, Ze (ϕ,λ), Rc (Rg), dm (Ag).
1. Calculul ts _
ora bordului = …
- λf = …
Tm = …

Data ptr. Tm = … Ts = …
Var. ptr. ∆Tm = … + ∆Ts = …
Pentru Tm = … Ts = …
+λ =…
ts = …
2. Calculul Az Stelei Polare _
Din efemeridă (Azimutul Stelei Polare) ts şi
latitudinea estimată → Zs = NE (NW) …
360° = …………….
Az = ……………

65
 3. Calculul ∆c (∆g) 4. Calculul δm (Ag)
Az = … ∆c (∆g) = …
- Rc (Rg) = … - dm (Ag) = …
∆c (∆g) = … δm (δg) = ….
c) Cu un astru la o înălţime oarecare :
Date necesare : data, ora, cl, Ze(ϕ,λ), A, (Tm – A)V, k, Rc(Rg), dm(Ag).
1. Actualizarea stării absolute a cronometrului 2. Calculul Tm _
(Tm – A)V = … A =…
+ k n/24 = … + (Tm - A)act = …
(Tm – A)act = … Tm = …
3. Calculul P şi δ astrului _
Data ptr. Tm = … T = … (v = …) δ = … (d = …)
Var. ptr. ∆Tm = … +∆1T = …
Cu ∆Tm, v şi d +∆2T = … + ∆δ = … _
Pentru Tm = … T =… δ =…
+λ =…
t =…
PW = t dacă t < 180° sau
PE = 360° - t dacă t > 180°

4. Calculul Az _
log tg δ =…
+ log cos ϕ =… log sin ϕ =…
+ log cosec P =… + log ctg P =…
log m =… log n =…
m =… n =…
+n =…
ctg Zc =…
Zc =… → Az = …

Observaţie: Dacă ctg Zc rezultă pozitiv, Zc se măsoară de la polul ridicat

spre est sau spre vest după cum indică unghiul la pol P. Dacă ctg rezultă
negativ, Zc se măsoară de la polul coborât spre est sau spre vest
corespunzător unghiului la pol P.
Az = Zc(NE) = 180° - Zc(SE) = 180° + Zc(SW) = 360° - Zc(NW)

5. Calculul ∆c (∆g) 6. Calculul δm (Ag)

Az = … ∆c (∆g) = …
- Rc (Rg) = … - dm (Ag) = …
∆c (∆g) = … δm (δg) = …

66
 BIBLIOGRAFIE

1. Balaban Gh., Tratat de navigaţie maritimă, Editura Sport - Turism,

Bucureşti, 1986
2. Bucur, V., ş.a Navigaţia vol.I şi II Editura Căilor Ferate, Bucureşti,
1955
3. Chiriţă M. Astronomie nautică, Editura Forţelor Armate, Bucureşti,
1958
4. Munteanu, D., Manualul comandantului de navă, Editura Militară,
Bucureşti, 1973
5. *** DH 90;
6. *** Brown’s Nautical Almanac, 2004.

67