Astronomie Geodezica Matei Florica PDF

Cuprins
1 Introducere
1.1
Ramurile astronomiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
1.2
Descrierea sumara a partii accesibile a Universului . . . . . . . . . . . . . .
1.3
Astronomia geodezica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
2 Elemente de trigonometrie sferic

a
11
2.1
Triunghiul polar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
2.2
Formulele lui Gauss . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16

2.2.1
Determinarea unghiurilor n functie de laturi ntr-un triunghi sferic
19
2.2.2
Determinarea laturilor n functie de unghiuri ntr-un triunghi sferic
21
3 Astronomie sferic
a
23
3.1
Sfera cereasca . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
3.2
Sisteme generale de coordonate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28

3.2.1
Coordonate geograce (, L) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
3.2.2
Sistemul de coordonate orizontale - (A, z), sau (A, h) . . . . . . . . 30
3.2.3
Sistemul de coordonate orare (, H) . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31
3.2.4
Sistemul de coordonate ecuatoriale (, ) . . . . . . . . . . . . . . . 32
3.3
Relatiile dintre coordonatele ceresti si coordonate geograce . . . . . . . . 34
3.4
Miscarea anuala aparenta a Soarelui si consecintele ei . . . . . . . . . . . . 35
3.5
3.4.1
Coordonate ecliptice (, ) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
3.4.2
Coordonate galactice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
Transformari de coordonate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
1
3.5.1
Transformarea coordonatelor orizontale n coordonate orare . . . . 40
3.5.2
Transformarea coordonatelor orare n coordonate ecuatoriale. . . . 41
3.5.3
Transformarea coordonatelor ecuatoriale n coordonate ecliptice . . 42
3.6
Rasaritul si apusul astrilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
3.7
Culminatia
3.8
Trecerea astrilor la primul vertical . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48
3.9
Elongatia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46
4 Timpul
53
4.1
Timpul sideral . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53
4.2
Timpul solar adevarat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
4.3
Timpul solar mediu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55
4.4
Timpul universal. Timpul legal. Conventia fuselor orare . . . . . . . . . . 57
4.5
Calendarul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60
4.6
Metode de determinare a timpului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62
5 Fenomene care modific

a pozitiile astrilor pe bolta cereasc
a
65
5.1
Refractia astronomica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
5.2
Aberatia luminii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
5.3
Paralaxe si distante . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
5.4
5.3.1
Paralaxa diurna si determinarea distantelor n sistemul solar . . . . 71
5.3.2
Paralaxa anuala si determinarea distantelor stelare . . . . . . . . . 73
Precesia si nutatia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75
6 Aplicatii
6.1
6.2
79
Metode de determinare a timpului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79

6.1.1
Metoda masurarii unei distante zenitale . . . . . . . . . . . . . . . . 79
6.1.2
Metoda naltimilor egale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81
6.1.3
Metoda naltimilor egale a doua stele . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
6.1.4
Metoda trecerii stelei la meridian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85
Determinarea azimutului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85
2
6.2.1
6.3
Metoda masurarii distantei zenitale a unui astru . . . . . . . . . . . 85
Determinarea latitudinii si longitudinii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88

6.3.1
Determinarea latitudinii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
6.3.2
Determinarea longitudinii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
7 Elemente de mecanic
a cereasc
a
93
7.1
Problema celor doua corpuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
Index
100
Bibliografie
103
Capitolul 1
Introducere
Astronomia este stiinta care se ocupa cu studiul miscarii, structurii, originii si evolutiei
corpurilor ceresti, a sistemelor de corpuri ceresti precum si interactiunii acestora cu diversele campuri n care ele se gasesc. Cuvantul astronomie provine din cuvintele grecesti
astron-astru si nomos-lege. Totalitatea corpurilor ceresti, a materiei dintre corpuri si a
campurilor zice care interactioneaza formeaza Universul. Materia poate privita ca
ind alcatuita din:
- substant
a reprezinta acea forma a existentei cosmice care se compune din particule
cu masa de repaus (protoni si neutroni);
- c
amp celelate forme in care particulele nu au masa de repaus (fotonii)
sau din alt punct de vedere materia este:
- materia organizat
a- reprezinta acea parte a existentei cosmice care se manifesta
sub forma unor corpuri cu o structura bine determinata si de mare stabilitate
(i) stele O stea este n general un corp ceresc, masiv si stralucitor, de forma
aproximativ sferica, alcatuit din plasma n oarecare echilibru hidrostatic, si
care a produs n trecut sau nca mai produce si azi energie pe baza reactiilor
de fuziune nucleara din interiorul sau.
(ii) planetele O planeta este un corp ceresc de masa considerabila care orbiteaza
n jurul unei stele si care nu produce energie prin fuziune nucleara. Din aceasta
5
cauza, planetele sunt mult mai reci decat stelele, si nu au si nu emit lumina
proprie, ci doar pot reecta lumina stelelor.
(iii) quasari Quasi-stellar Radio Source Acestea emit enorme cantitati de energie.
- materia neorganizata - reprezinta acea parte a existentei cosmice care nu are
structura bine determinata si nici stabilitate (materia interstelara, praful si gazul
interplanetar, materia meteoritica, materia intergalactica)
Metodele de studiu ale astronomiei sunt:
1. Observatia Reprezinta metoda fundamentala a astronomiei care furnizeza fapte
si date ce permit explicarea fenomenelor astronomice n urma prelucrarii si interpretarii unui numar mare de masuratori de mare precizie, pe baza unor calcule
laborioase;
2. Metoda modelelor teoretice Se realizeaza modele ale fenomenele astronomice.
Modelele se confrunta cu fenomenele real-observate. Metoda modelelor a dat rezultate bune n numeroase domenii ale astronomiei;
3. Metoda experimental
a In ultima perioada a dobandit o pondere din ce n ce mai
mare n cercetarea corpurilor ceresti astfel s-au produs comete articiale, seisme pe
luna, etc. Observatiile de la sol au nceput sa e completate cu observatii obtinute
din spatiu (din sateliti articiali sau nave cosmice), de o mai mare precizie si n
domenii spectrale inaccesibile de la sol.
1.1
Ramurile astronomiei
Astronomia contemporana se mparte n mai multe ramuri strans legate ntre ele si anume:
1. Astronomia clasic
a
(a) Astrometria sau astronomia fundamentala studiaza pozitia corpurilor ceresti,
distanta dintre corpurile ceresti precum si determinarea timpului;
6
(b) Astronomia sferica elaboreaza metode matematice de determinare a pozitiilor

aparente si a miscarilor aparente ale corpurilor ceresti, fata de diferite sisteme
de referinta;
(c) Astronomia practica studiaza tehnicile si tehnologiile de observatie astrometrica, precum si erorile corespunzatoare.
2. Mecanica cereasc
a se ocupa cu miscarea corpurilor ceresti sub actiunea diferitelor
forte si a atractiei universale Astronomia moderna:
3. Astrofizica - studiaza structura, materia zica si compozitia chimica a corpurilor
ceresti
4. Astronomia stelar
a - se ocupa cu legile generale n distributia si miscarea stelelor
a sistemelor stelare (roiuri stelare si galaxii) si a materiei interstelare (inclusiv nebuloasele).
5. Cosmogonia cerceteaza problemele originii si evolutiei corpurilor ceresti, inclusiv
a Pamantului.
6. Cosmologia- studiaza originea si evolutia universului la scara larga. ntre aceste
ramuri ale astronomiei nu exista o delimitare riguroasa, astfel mai multe probleme
sunt cercetate simultan de mai multe ramuri.
1.2
Descrierea sumar
a a p
artii accesibile a Universului
Metagalaxia reprezinta partea Universului accesibila observatiei astronomice. Metagalaxia este alcatuit din circa 200 de miliarde de galaxii. Galaxia este un sistem cu
masa, unit de forte de atractie, alcatuit dintr-o aglomeratie de stele, praf si gaz interstelar. Galaxiile tipice contin ntre 10 milioane si un 1012 , sau chiar mai multe stele,
toate orbitand n jurul unui centru de gravitatie comun. Galaxiile contin un numar mare
de sisteme stelare, de clustere stelare si de tipuri variate de nebuloase (Daca densitatea
7
15000al
Soare
90000 al
Figura 1.1: Sectiunea meridiana a Caii Lactee
prafului si a gazului interstelar este mare se formeaza o nebuloasa (nor)). Majoritatea
galaxiilor au un diametru cuprins ntre cateva zeci si cateva sute de mii de ani lumina
si sunt de obicei separate una de alta prin distante de ordinul catorva milioane de ani
lumina. Unele galaxii mari cuprind n structura lor complexa si un numar de galaxii mai
mici, numite galaxii satelit.
Calea Lactee, este galaxia gazda a sistemului nostru solar si a altor aproximativ
100-400 miliarde de stele cu planetele lor, precum si a peste 1.000 nebuloase. Galaxia are
o forma circulara cu un bulb central numit nucleul galxiei. In sectiune meridiana (Fig
1) Soarele apartine aproximativ planului ecuatorial la o distanta de 30000 a.l de centrul
galaxiei.
Sistemul Solar apartine galaxiei Calea Lactee prinicipalele elemente sunt:
1. Soarele constituie principala sursa de energie
2. Planetele sitemului solar sunt Mercur, Venus, P
am
ant, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun. La a XXVI- antalnire generala a Uniunii Astronomice
Internationale din august 2006 s-a decis ca Pluto sa nu mai e considerata planeta.
Pamantul are diametrul mediu de 6371km si graviteaza n jurul Soarelui la o distanta
medie de 149 597 870.691km
3. Satelitii Satelitii naturali reprezinta corpuri ceresti care se misca pe o orbita n
jurul unei planete sau corp ceresc mai mic care se numeste corp primar.
Tabelul 1.1: Satelitii planetelor Sistemului Solar ( www.nasa.gov)

Planeta
Numar de satelti
Jupiter
63
Saturn
60
Uranus
27
Neptun
13
Marte
Pamant
Venus
Mercur
4. Asteroizii reprezinta planete mici-bucati de roca care pot varia n diametru de

la cativa metri la cateva sute de kilometri (cel mai mare asteroid Ceres, 950 km).
Asteroizii se ntalnesc n special ntre orbitele lui Marte si Jupiter (braul asteroizilor).
Cei mai mici se numesc meteoriti .
5. Cometele sunt bile de piatra si gheata, carora li se formeaza cozi cand se apropie
Soarele pe orbitele lor foarte eliptice. Comete se ncalzeasc, gazele si praful sunt
expulzate, Soarele lumineaza acest traseu, determinand o stralucire. Trasee stralucitoare sunt vizibile pe cerul noptii.
6. Materia meteoritic
a reprezinta fragmente de asteroizi.
7. Materia interplanetar
a este reprezentata de praf si gaz.
1.3
Astronomia geodezic
a
Astronomia geodezica este disciplina care se aa la intersectia a doua stiinte fundamentale:

Astronomia si Geodezia reprezentand tehnica determinarii pozitiei locului de observatie
n raport cu diferiti astrii de pe bolta cereasca [3].
Rolul astronomiei geodezice este de a determina latitudinea si longitudinea punctelor
geodezice, precum si azimutele directiilor terestre. De asemenea, astronomia geodezica
9
moderna constituie suportul tehnologiilor geodezice satelitare si contribuie la crearea si

dezvoltarea sistemelor de referinta precum si a formarii si ntretinerii scarilor de timp.
Printre aplcatiile astronomiei n geodezie se amintesc:
- introducerea unui elipsoid de referinta, national, specic ecarei tari;
- introducerea unui elipsoid local;
- elemente de constrangere sau compensare a retelelor geodezice (n special azimutele
astronomice);
- studiul deviatiei verticale cu utilizari directe n: orientarea astronomo-geodezica a
unui elipsoid local, conversia ntre azimutele astronomice si azimutele geodezice,
reducerea directiilor si unghiurilor orizontale la elipsoid, reducerea directiilor zenitale la elipsoid, transformarea coordonatelor astronomice n coordonate geodezice si
viceversa, determinarea diferentelor de naltime din masuratori de unghiuri zenitale
si distante nclinate.
10
Capitolul 2
Elemente de trigonometrie sferic
a
Pentru studiul astrilor pe bolta cereasca trigonometria folosita pana acum nu mai poate
folosita, de aceea trebuie introduse notiuni specice trigonometriei sferice. Dintre acestea
se amintesc urmatoarele notiuni ilustrate in gura 2.1
Cerc mare pe sfera este intersectia sferei cu un plan care trece prin centrul sferei. Doua
puncte de pe sfera care sunt extremittile aceluiasi diametru determina n mod unic un
cerc mare.
Distanta sferic
a dintre doua puncte pe sfera este lungimea celui mai mic arc de cerc
mare care trece prin cele doua puncte. Se numeste pol sau centru sferic al unui cerc
mare punctul de intersectie cu sfera a diametrului perpendicular pe planul cercului mare
n centrul sferei. Un semicerc mare care contine polii se numeste meridian . Se numeste
ecuator al unui punct de pe sfera, cercul mare care se aa la distanta de fata de punct.
2
Se numeste unghi sau fus sferic una din cele doua parti n care o sfera este impartita de
doua semicercuri mari avand diametrul comun. Pe sfera orice fus sferic are doua elemente,
unghiurile si laturile (semidiscurile). Laturile fusului sferic sunt identice pentru aceeasi
sfera, rezulta ca fusul sferic este determinat doar de unghiul sau.
Observatia 2.0.1 Aria fusului sferic de unghi A este
SA = 2R2 A.
(2.1)
Intuitiv srmatia de mai sus poate vericata folosind regula de trei simpla. Daca unghiul
2 -intreaga sfera are aria 4R2 atunci fusul sferic determinat de un unghi A are aria S
11
R
A
Figura 2.1: Fusul sferic

de unde SA = 2R2 A.
Se consirera trei puncte pe o sfera de raza arbitrara si trei arce de cercuri mari neconcurente. Acestea se intersecteaza dupa trei puncte A, B, C. Se numeste triunghi sferic
gura formata de arcele care unesc cele trei puncte. Elementele triunghiului sferic sunt
B,
C si laturile sale a, b, c. Corpul OABC se numeste
ilustrate n gura 2.2. Unghiurile A,
triedrul asociat triunghiului sferic indextriedrul asociat triunghiului sferic.
A
c
B
b
C
a
O
Figura 2.2: Triunghiul sferic ABC
1. Daca unghiul unui triunghi sferic este
atunci triunghiul se numeste dreptunghic .

2
2. Triedul asociat triunghiului sferic este corpul OABC.

12
3. Daca o latura are masura
atunci triunghiul se numeste rectilater .

2
Triunghiurile sferice dreptunghice pot avea unul, doua sau trei unghiuri drepte, iar triunghiurile sferice oarecare pot avea unul doua sau trei unghiuri obtuze. Daca intr-un
triunghi sferic, cel putin o latura este egala cu un sfert din cerc, atunci triunghiul se
numeste cuadrantic. Daca din varfurile triunghiului sferic ABC ducem raze la centru si le
prelungim pana la intersectia cu suprafata sferei atunci, unind doua cate doua punctele
obtinute prin arce de cerc mare, obtinem un triunghi sferic opus celui dintai, care se
numeste triunghi simetric triunghiului dat .
2.1
Triunghiul polar
Definitia 2.1.1 Triunghiul A B C se numeste triunghi polar al unui triunghi sferic

dat ABC un triunghi pentru care fiecare latura are ca pol unul din varfurile triunghiului
ABC.
Lagaturile ntre elementele triungiului sferic si triunghiul initial sunt date n propozitia
de mai jos.
Propozitia 2.1.1 Fie triunghiul sferic ABC si triunghiul sau polar A B C , atunci au
loc relatiile:
a = A, b = B, c = C
respectiv
a = A , b = B , c = C
Demostratie: Latura a se va scrie n functie de elementele triunghiului ABC. Deoarece
si
triunghiul A B C este triunghi polar pentru ABC rezulta din gura 2.3 M C =
2
B N = deci
2
a = B C = B M + M C = B N M N + M C =
a =
M N + = M N = A.
2
2
13
(2.2)
A
A
B
B
Figura 2.3: Triunghiul polar

La fel se obtin relatiile:
b = B, c = C
(2.3)
a = A , b = B , c = C
(2.4)
precum si
Propozitia 2.1.2 Intr-un

triunghi sferic ABC au loc urmatoarele relatii:
0 < a + b + c < 2,
< A + B + C < 3
(2.5)
unde a, b, c sunt laturile triunghiului sferic si A, B, C sunt unghiurile triunghiului sferic.

Demonstratie: Folosind proprietatile triunghiului sferic rezulta ca
a < b + c,
(2.6)
Din (2.6) scrisa pentru triunghiul polar, (2.2) si (2.3) rezulta

B+C <A+
(2.7)
Din 0 < a + b + c < 2 si (2.7) rezulta

< A + B + C < 3
Fie triunghiul sferic ABC si trunghiul polar asociat A B C atunci triunghiul polar asociat
triunghiului sferic A B C este triunghiul sferic ABC.
14
Definitia 2.1.2 Se numeste exces sferic diferenta

=A+B+C
(2.8)
Deci suma unghiurilor unui triunghi sferic este mai mare de 180 .
Aplicatie Sa se determine aria triunghiului sferic ABC situat pe sfera de centru O si
raza R.
Rezolvare: Se considera fusele sferice determinate de doua cate doua cercuri mari ale
laturilor triunghiului sferic ABC precum si varfurile triunghiului polar A B C din gura
2.4. Se observa ca fusele sferice cu diametrele AA , BB si CC si unghiurile a, B, C
acopera o jumatate de sfera de raza R si de doua ori aria triunghiului ABC. Deci din
(2.1) rezulta
B
B
C
A
Figura 2.4: Arie triunghi sferic
2R2 + 2SABC = 2R2 A + 2R2 B + 2R2 C

SABC = R2 (A + B + C ). Din (2.8)
R2
SABC = R2 sau SABC =
180
15
2.2
Formulele lui Gauss
In aceasta sectiune se vor determina formulele fundamentale pentru un triunghi sferic

analoage celor din trigonometria clasica. Pentru aceasta se considra o sfera de raza r si
doua sisteme de coordonate carteziene Oxyz respectiv Oxy z cu centrul n centrul sferei.
Deci sistemul Oxy z se obtine prin rotirea n jurul axei Ox a sistemului initial cu unghiul
, deci axa Oz trece prin varful B al triunghiului ABC din gura 2.5
z
z c
A
b
B
a
C
y
t
O
f
C
Figura 2.5: Transformari de coordonate

Daca se proiecteaza punctul C n planul xOy rezulta
z = r cos
y = r sin cos
x = r sin sin
(2.9)
Daca se proiecteaza punctul C n planul xOy rezulta
z = r cos
y = r sin cos
x = r sin sin
(2.10)
Proiectand triunghiul ABC pe planul ecuatorial fata de A si tinand cont de = b rezulta
= A . Din aceleasi considerente proiectand triunghiul ABC pe planul ecuatorial

2
16
fata de B
x = r sin b sin A
x = r sin a sin B
y = r sin a cos B
z = r cos a
y = r sin b cos A ,
z = r cos b
(2.11)
Folosind [1] si tinand cont ca cele doua sisteme de coordonate sunt rotite cu unghiul c
rezulta
1
0
0
x

y = 0 cos c sin c

0 sin c cos c
z
De asemenea (2.13) se poate scrie si

x
1
0
0

y = 0 cos c sin c
z
0 sinc cos c
(2.12)

y

z
(2.13)
Inlocuind (2.11) n (2.13) se vor obtine relatiile de mai jos cunoscute sub numele de
formulele lui Gauss :
sin a sin B = sin b sin A
cos a = cos b cos c + sin b sin c cos A
sin a cos B = cos b sin c sin b cos c cos A
(2.14)
Fiecare relatie din formulele lui Gauss se poate scrie si pentru celelalte elemente ale
triunghiului sferic iar n literatura de specialitate acestea se grupeaza astfel:
Teorema 2.2.1 Teorema sinusurilor Fie ABC un triunghi sferic atunci:
sin a
sin b
sin c
=
=
sin A
sin B
sin C
(2.15)
Teorema 2.2.2 Teorema cosinusurilor Fie ABC un triunghi sferic atunci:

cos a = cos b cos c + sin b sin c cos A
cos b = cos a cos c + sin a sin c cos B
(2.16)
cos c = cos a cos b + sin a sin b cos C

In trigonometria sferica din combinarea relatiilor (2.16) se obtin relatiile color cinci elemente:
17
Observatia 2.2.1 Formula celor cinci elemenete Fie ABC un triunghi sferic atunci:
sin a cos B = cos b sin c sin b cos c cos A
sin a cos C = cos c sin b sin c cos b cos A
sin b cos C = cos c sin a sin c cos a cos B
(2.17)
sin b cos A = cos a sin c sin a cos c cos B

sin c cos A = cos a sin b sin a cos b cos C
sin c cos B = cos b sin a sin b cos a cos C
Teorema cosinusului si formulele celor cinci elemente se scriu si pentru unghiurile unui
triunghi sferic. Pentru aceasta (2.16) si (2.17) se vor scrie pentru elementele triungiului
sferic polar si se va tine cont de (2.3) si (2.4) de unde rezulta:
cos A = cos B cos C + sin B sin C cos a
cos B = cos A cos C + sin A sin C cos b
(2.18)
cos C = cos A cos B + sin A sin B cos c

precum si
sin A cos b = cos B sin C + sin B cos C cos a
sin A cos c = cos C sin B + sin C cos B cos a
sin B cos c = cos C sin A + sin C cos A cos b
(2.19)
sin B cos a = cos A sin C + sin A cos C cos b

sin C cos a = cos A sin B + sin A cos B cos c
sin C cos b = cos B sin A + sin B cos A cos c
Consecint
a 2.2.1 Daca triunghiul sferic ABC are unghiul A =
, atunci
2
cos a = cos b cos c = ctg B ctg C

sin b = sin a sin B = tg c ctg C
sin c = sin a sin C = tg b ctg B
cos B = cos b sin C = tg c ctg a
cos C = cos c sin B = tg b ctg a
18
(2.20)
Consecint
a 2.2.2 Daca triunghiul sferic ABC este rectilater cu latura a =
, atunci
2
cos A = cos B cos C = ctg b ctg c

sin B = sin A sin b = tg C ctg c
sin C = sin A sin c = tg B ctg b
(2.21)
cos b = cos B sin c = tg C ctg A

cos c = cos C sin b = tg B ctg A
2.2.1
Determinarea unghiurilor n functie de laturi ntr-un triunghi sferic
Aplicand Teorema 2.2.2 rezulta

cos A =
cos a cos b cos c

.
sin b sin c
(2.22)
Deci
sin b sin c cos a + cos b cos c
=
sin b sin c
a+bc
bca
2 sin
sin
A
2
2
2 sin2
=
,
2
sin b sin c
1 cos A =
daca p =
a+b+c
rezulta
2
A
sin =
2
sin(p b) sin(p c)
sin b sin c
(2.23)
Analog rezulta
A
cos =
2
sin p sin(p a)
sin b sin c
(2.24)
sin(p b) sin(p c)
sin p sin(p a)
(2.25)
Din (2.23) si (2.24) rezulta
A
tg
=
2
Procedand ca mai sus pentru celelalte unghiuri din triunghiul sferic rezulta:
19
B
sin =
2
B
cos =
2
tg
B
=
2
sin(p a) sin(p c)
C
sin =
sin a sin c
2
sin p sin(p b)
sin a sin c
C
cos =
2
sin(p a) sin(p c)
sin p sin(p b)
tg
sin(p a) sin(p b)
sin a sin b
C
=
2
sin p sin(p c)
sin a sin b
(2.26)
sin(p a) sin(p b)
sin p sin(p c)
Formulele (2.23), (2.24), (2.25) si (2.32) se mai regasesc n literatura de specialitate sub numele de formulele lui Delambre . De asemenea sunt folosite n practica si urmatoarele
formule care completeaza formulele lui Delambre [9].
a+b
AB
sin
2
2 ,
=
c
C
sin
sin
2
2
cos
A+B
a+b
cos
2
2 ,
=
c
C
cos
sin
2
2
cos
(2.27)
AB
ab
sin
2
2 ,
=
c
C
sin
cos
2
2
cos
A+B
ab
sin
2
2 .
=
c
C
sin
sin
2
2
cos
Folosind formulele lui Delambre se obtin formulele lui Neper sau Napier [9]
20
AB
ab
sin
2
2 ,
=
C
a+b
ctg
sin
2
2
tg
ab
A+B
cos
2
2 ,
=
C
a+b
ctg
cos
2
2
tg
ab
AB
tg
sin
2 =
2 ,
c
A
+
B
tg
sin
2
2
(2.28)
AB
a+b
cos
2 =
2 .
c
A
+
B
tg
cos
2
2
tg
2.2.2
Determinarea laturilor n functie de unghiuri ntr-un triunghi sferic
Pentru exprimarea laturilor triunghiului sferic n functie de unghiuri se va aplica (2.23)

n triunghiul polar si se va tine cont de (2.3) si (2.4). De asemenea daca
= A + B + C = 2E
va rezulta
a
sin(B E) sin(C E)
sin
=
, adica
2
sin B sin C
a
sin(B E) sin(C E)
cos
=
2
sin B sin C
(2.29)
(2.30)
si de asemenea
sin
a
=
2
sin E sin(A E)
sin B sin C
tg
a
=
2
sin E sin(A E)
sin(B E) sin(C E)
Procedand ca mai sus pentru celelalte unghiuri din triunghiul sferic polar rezulta:
21
(2.31)
b
cos =
2
b
sin =
2
tg
b
=
2
sin(A E) sin(C E)
c
cos =
sin A sin C
2
sin E sin(B E)
sin A sin C
sin E sin(B E)
sin(A E) sin(C E)
c
sin =
2
tg
c
=
2
sin(A E) sin(B E)
sin A sin B
sin E sin(C E)
sin A sin B
(2.32)
sin E sin(C E)
sin(A E) sin(B E)
Excesul sferic se exprima n functie de laturile triunghiului sferic, iar relatia dintre acestea
este cunoscuta ca formula lui LHuiller [9].
tg2
p
pa
pb
pc
= tg tg
tg
tg
2
2
2
2
2
22
(2.33)
Capitolul 3
Astronomie sferic
a
3.1
Sfera cereasc
a
Daca se observa cerul nstelat din orice punct al Pamantului ntotdeauna se pare ca
toti astrii se aa la aceeasi distanta fata de observator, pe suprafata interioara a unei
sfere numite bolta cereasc
a . Ziua cerul senin are culoarea albastra datorita difuziei
luminii Soarelui. Uneori n timpul zilei se observa si Luna iar seara si dimineata planetele
mai stralucitoare mai ales Venus (Luceafarul). Noaptea pe bolta cereasca se observa
stelele, planetele, Luna, cometele si alti astrii. Dintr-un punct oarecare de pe Pamant
cu ochiul liber se pot observa aproximativ ntre 3000 si 6000 de astrii. Pozitiile relative
ale stelelor pe bolta cereasca nu se schimba sensibil (pentru ochiul liber) n sute sau
chiar mii de ani datorita acestui fapt se folosesc stelelor pentru orientare. Constelatiile
reprezinta grupuri de stele vizibile pe cerul nocturn. Sunt identicate 88 constelatii.
Numele constelatiei se refera atat la grupul de stele, cat si la ntreaga regiune de pe
cer pe care o ocupa aceste stele. Constelatiile au nume de animale (Ursa Mare, Taurul,
Leul,...) de eroi mitologici (Andromeda, Hercule, Perseu,...), de guri geometrice ( Seata,
Triunghi, Balanta, ...). Stelele individuale din constelatii s-au identicat folosind litere
grecesti si numele constelatiei, astfel steaua Vega din coonstelatia Lyra se mai numeste
si Lyra. Constelatiile sunt guri aparente si n general ntre stelele unei constelatii nu
exista legaturi zice.
Calea Lactee e situata n zona centrala a boltii ceresti si apare ca un brau des cu stele.
23
Bolta stelara difera dupa anotimp, cu exceptia unor stele numite stele fixe, care servesc
n geodezie sau la orientare n navigatia maritima. Constelatiile din emisfera nordica
cunoscute azi au fost nregistrate de catre J. Helvelius n 1687. Distanta de la Pamant la
cea mai apropiata stea este de aproximativ 109 raza medie terestra, deci raza Pamantului
poate neglijata n comparatie cu aceasta. Cea mai apropiata stea este Centauri la
aproximativ 4 a.l. de Pamant Urmatoarea stea este la 30 a.l de Pamant si se aa n
constelatia Vega. Din aceste consideratii n astronomia sferica Pamantul va constitui
centrul sferei ceresti a carei raza este arbitrara; astfel determinarea pozitiei aparente a
astrilor pe sfera cereasca va presupune determinarea directiilor fata de un anumit punct.
Z
P
Cs
Q
E
S
N
A
Ci
P
Z
Figura 3.1: Elementele sferei cereasti percepute de un observator la o latitudine medie

din emisfera nordica
Daca s-ar observa cerul nstelat pentru cateva ore s-as avea impresia ca sfera ceresca
se roteste de la rasarit la apus cu o perioada de 24 de ore. Acest fenomen se numeste
24
miscarea de rotatie diurn

a aparent
a a sferei ceresti. Miscarea reala a Pamantului
ind de la Apus la Rasarit. Fenomenul se poate observa cu o camera foto ndreptata spre
Steaua polara; ecare stea va descrie in cateva ore un arc de cerc, toate arcele au centrul
ntr-un punct numit polul nord ceresc notat cu P . Toate elementele ce sunt descrise
mai jos sunt reprezentate n Figura 3.1. Punctul de pe sfera cereasca diametral opus este
Polul sud ceresc notat cu P . Diametrul care uneste cei doi poli se numeste axa lumii.
Daca se observa miscarea diurna a stelelor, n emisfera nordica, se constata ca rotatia
diurna aparenta se efectueaza n sens retrograd (invers trigonometric) de la Rasarit la
Apus.
Prin prelungirea planului ecuatorial terestru pe bolta cereasca se obtine planul ecuatorial
ceresc iar curba imaginara dintre acest plan si bolta cereasca reprezinta ecuatorul ceresc
notat cu Q si Q .
Directia gravitatiei ntr-un punct oarecare pe Pamant determina verticala locului.
Punctul n care verticala locului nteapa bolta ceresca se numeste Zenit, notat cu Z.
Punctul diametral opus pe bolta cereasca fata de zenit se numeste Nadir, si se notaeza
cu Z . Planul perpendicular pe verticala locului de pe suprafata globului Pamantesc se
numeste orizontul punctului de observatie. Planul perpendicular pe verticala locului care intersecteaza sfera cereasca se numeste planul orizontului astronomic si se
noteaza cu N, S. Acest plan este diferit de planul orizontului aparent, adica frontiera
aparenta dintre cer si Pamant.
Un plan care contine verticala locului se numeste plan vertical. Daca M reprezinta
pozitia unui astru la un moment dat, semicercul mare ZM Z se numeste semicerc vertical
sau vertical al astrului. Planul determinat de axa lumii si vericala locului se numeste
planul meridianului ceresc al locului. Curba dupa care acest plan meridian al locului intersecteaza sfera cereasca se numeste meridianul ceresc al locului sau meridianul
locului. Acest meridian se proiecteaza pe suprafata Pamantului dupa meridianul terestru
corespunzator locului de observatie. Intersectia dintre planul meridianului si planul orizontului este dreapta N S numit
a meridiana locului care deneste Nordul (N ) si Sudul
(S) n punctul considerat. Dintre cele doua puncte, punctul cel mai apropiat de Polul
Nord ceresc este N iar celalat punct este S. Planul ecuatorului ceresc intersecteaza planul
25
orizontului ceresc dupa o dreapta perpendiculara pe meridiana locului care intersecteaza

sfera cereasca n punctele cardinale Est si Vest si reprezinta intersectiile ecuatorului cu
orizontul. Verticalul care trece prin punctul cardinal E se numeste primul vertical iar
cel ce trece prin punctul cardinal Vest se numeste al treilea sau ultimul vertical .
In miscarea diurna aparenta a sferei ceresti ecare astru descrie un cerc paralel cu ecuatorul ceresc numit paralelul ceresc sau paralelul diurn al astrului . Exista doua
tipuri de astrii:
- astrii al caror paralel intersecteaza orizontul n doua puncte punctul de rasarit (R)
si punctul de apus (A) numiti astrii cu r
as
arit si apus;
- astrii al caror paralel cersc nu intersecteaza orizontul numiti si astrii circumpolari.
Aplicatii directe n geodezie are c Steua Polara sau -Carul mic.
Paralelul diurn al unui astru intersecteaza meridianul locului n doua puncte: Cs
culminatia superioar
a arcul RCsA din Figura 3.1 se numeste arcul diurn al astrului iar Ci reprezinta culminatia inferioara, arcul RCiA din Figura 3.1 se numeste
arcul nocturn al astrului.
Ecuatorul ceresc interseceaza meridianul ceresc al locului n doua puncte: punctul superior
al ecuatorului Q cel mai apropiat de Zenit, arcul P ZQM P din gura 3.1 se numeste
meridian superior, respectiv punctul inferior al ecuatorului Q , arcul P N Q P din gura
3.1 se numeste meridian inferior.
Modul de aparitie al miscarii diurne a unui astru depinde de emisfera din care se fac
observatiile. Figura 3.2 arata miscarea astrului pentru un observator de la Polul Nord.
Pentru un observator de la Polul Sud se modica sensul miscarii astrului.
Modul n care este perceput un astru cu rasarit si apus respectiv circumpolar depinde de
locul n care se face observatia de pe suprfata terestra. Asa cum rezulta din gura 3.2
daca observatorul este situat la poli atunci toti astri sunt circumpolari.
Cazul miscarii astrului pentru observatorul situat la ecuator este redat n gura 3.3.
Rezulta ca daca observatorul este situat la ecuator toti astrii sunt cu rasarit si apus.
Pentru astrii paralele diurne precum si punctele de rasarit si apus nu se schimba de la
o zi la alta; acestea se modica foarte putin n perioade foarte lungi de timp iar pentru
26
P, Z
M1
N, Q
S,Q
M2
P, Z
Figura 3.2: Miscarea diurna a unui astru pentru un observator situat la Polul Nord
Z, Q
M1
M2
N, P
S, P
Z, Q
Figura 3.3: Miscarea diurna a unui astru pentru un observator aat la ecuator
27
a se evidentia aceste modicari trebuie realizate masuratori de mare precizie. Soarele si

Luna prezinta variatii vizibile ale miscarii diurne, punctele lor de rasarit si apus precum
si paralele diurne variaza continuu, astfel Soarele se deplaseaza printre stele cu aprox. 1
pe zi, iar Luna se deplaseaza printre stele cu aproximativ 13 pe zi, datorita miscii pe
care o efectueaza Pamantul.
3.2
Sisteme generale de coordonate
Una din problemele de baza ale geodeziei o constituie determinarea pozitiei unui punct
pe suprafata terestra. Se vor introduce n continuare sistemul de coordonate geograce si
sitemele de coordonate ceresti precum si trecerea dintr-un sistem de coordonate n altul.
Acest lucru este util din considerente practice n functie de ce se poate masura si ce se
poate determina din acele masuratori asa cum sunt prezentate n Capitolul 6.
3.2.1
Coordonate geografice (, L)
In continuare se presupune ca Pamantul are forma sferica cu raza de 6371km Pamantul

executa o miscare completa de rotatie cu o perioada de 24 ore - rotatie n jurul axei
sale care intersecteaza suprafata terestra n doua puncte: polul nord geograc p si polul
sud geograc p . Polul nord geograc este cel din care se observa rotatia Pamantului
efectuandu-se in sens trigonometric direct. Planul perpendicular pe axa de rotatie este
planul ecuatorului iar cercul dupa care se intersecteaza acest plan cu suprafata terestra
este ecuatorul terestru. q, q . Cercurile mici de pe suprafata terestra paralele cu ecuatorul
terestru se numesc paralele geograce. Se noteaza cu O locul de observatie de pe suprafata
terstra arcul pOOe p se numeste meridianul geograc al punctului O. Meridianul pGGe p
al observatorului astronomic Greenwich se numeste meridian zero sau meridian origine.
Prin antimeridian se intelege meridianul din acelasi plan cu meridianul Greenwich dar din
partea opusa a Pamantului. Meridianul zero si antimeridianul sau impart Pamantul n
doua emisfere estica si vestica.
Pentru a determina n mod unic un punct pe o sfera avem nevoie de ungiurile la centru,astfel pe suprafata terestra un punct este determinat n mod unic prin:
28
Z
p
phi
T
L
Oe
Ge
Figura 3.4: Coordonate geograce

(i) latitudine geografic
a din Figura 3.4 ce reprezinta unghiul format de verticala
locului cu planul ecuatorului terestru. Pentru Pamant considerat sferic verticala
locului OZ trece prin centrul Pamantului T . Sensul pozitiv este de la ecuator catre
Polul Nord si negativ de la ecuator la Polul Sud geograc.
Deci
= Oe T O [900 , 900 ].
(ii) longitudinea geografic
a L din Figura 3.4 reprezinta unghiul diedru format de
planul meridianului geograc al locului de observatie cu planul meridianului Greenwich. Sensul este cel al rotatiei Pamantului-de la meridianul origine spre Est.
Deci
L = Ge T Oe [00 , 3600 ]
Coordonate ceresti
Pozitia unui punct n spatiu se determina folosind coordonate carteziene (x, y, z) sau coordonate sferice (r, , ). Semnicatia unghiurilor coordonatelor sferice este exemplicata
n Figura 2.5 iar trecerea de la un sistem la altul este data de(2.9).
Deoarece raza sferei ceresti este arbitra (o determiare exacta se va face atunci cand se vor
studia fenomenele care modica pozitia astrilor pe sfera cereasca Capitolul ca:fen-mod)
pozitia astrului va dereminata de cele doua unghiuri la centru. In astronomie exita
29
mai multe tipuri de coordonate sferice, acestea diferentiindu-se prin alegerea planului
fundamental xOy, a axei fundamentale Oz si a sensului pozitiv n care se face masurarea.
3.2.2
Sistemul de coordonate orizontale - (A, z), sau (A, h)
Pentru a deni aceste coordonate se considera

planul fundamental planul orizontului matematic SN cercul mare corespunzator
va orizontul matematic;
axa fundamentala verticala locului ZZ ;
sensul pozitiv se deneste pentru ecare unghi n parte.
Planul meridianului locului coincide cu planul Figurii 3.5. Intersectia dintre planul meridian si planul orizontului este meridiana locului, deci pentru cazul considerat meridiana
locului este dreapta SN. Fie un astru M al carui verical ZM Z intersecteaza orizontul
matematic n Mo . Se presupune astrul punctiform ce emite radiatii in spectrul vizibil
si raza de lumina se considera raza vectoare deci raza vectoare reprezinta raza vizuala.
Directiile care determina coordonatele orizontale sunt:
(i) n
altimea astrului notata cu h = Mo OM reprezinta unghiul dintre raza vectoare
a astrului si planul orizontului matematic, h [900 , 900 ] unde h > 0 reprezinta
naltimea deasupra orizontului si h < 0 reprezinta depresiunea sub orizont. Practic
este greu de masurat naltimea si se considera complementara acesteia z numita
distant
a zenital
a folosita ndeosebi pentru masuratori terestre z [00 , 1800 ].
z + h = 900
(ii) azimutul reprezinta unghiul diedru format de planul meridianului locului cu planul
vertical al astrului se noteaza cu A = SOMo [00 , 3600 ].
Cercul paralel cu orizontul matematic care trece prin astru se numeste si cerc de naltime
al astrului sau almucantarat. In astronomie azimutul se masoara de la S catre N (adica
30
Z
H z
Cs
M
Ci
Q
d
h
N
Me
Oc
Q
V
Mo
P
Z
Figura 3.5: Coordonate orizontale

retrograd-invers trigonometric) iar n geodezie se masoara de la N si este numit azimutul
geodezic. .
Coordonatele orizontale sunt usor de determinat folosind teodolitul si depind de locul de
observatie de aceea se mai numesc si coordonate locale. Aceste coordonate mai depind
si de timp deci nu sunt coordonate caracteristice pentru un astru dat.
3.2.3
Sistemul de coordonate orare (, H)
Pentru a deni aceste coordonate se considera

planul fundamental planul ecuatorului ceresc;
axa fundamentala axa lumii P P . Orice plan care contine axa lumii se numeste
plan orar. Cercul mare determinat de P, P si astrul M se numeste cercul orar al
astrului sau cerc de declinatie;
Directiile care determina coordonatele orare sunt:
(i) Declinatia din Figura 3.6 reprezinta unghiul format de raza vectoare cu planul
ecuatorului, se masoara pe cercul orar de la ecuator spre poli.
31
H z
Cs
M
Ci
Q
d
h
N
Me
Oc
Q
V
Mo
P
Z
Figura 3.6: Coordonate orare

= M OMe [900 , 900 ]
(ii) Unghiul orar H din Figura 3.6 reprezinta unghiul format de planul orar al astrului
cu planul meridianului locului si se masoara pe ecuator de la meridian spre punctul
cardinal vest in sens retrograd. H [00 , 3600 ] sau H [0h , 24h ]
Deoarece n miscarea diurna aparenta astrul descrie un cerc paralel cu ecuatorul declinatia
este constanta, unghiul orar variind cu timpul depinzand de locul de observatie prin pozitia
meridianului, deci aceste coordonate sunt coordonate semilocale. Unghiul orar variaza
proportional cu timpul reectand uniformitatea rotatiei terestre. Exista cazuri n care n
loc de declinatie se foloseste distanta polara p unghiul dintre raza vectoare a astrului si
axa lumii, deci p + = 900 , 00 p 1800
3.2.4
Sistemul de coordonate ecuatoriale (, )
Aceste coordonate au fost introduse din nevoia de a ramane xe unghiurile (directiile)

introduse n raport cu timpul si cu locul efectuarii masuratorii. Astfel se va introduce un
punct x pe ecuator n raport cu care sa se poata efectua masuratoarea. Acest punct x se
va numi punct vernal care participa la miscarea diurna mpreuna cu astrul. Punctul
vernal este punctul n care traiectoria aparenta a Soarelui intersecteaza ecuatorul ceresc,
32
cand trece din emisfera sudica (australa) n cea nordica (boreala); reprezentand punctul
echinoctiului de primavara.
planul fundamental reprezinta planul ecuatorului ceresc cu QQ - cerc fundamental;
axa fundamentala reprezinta axa lumii P P ;
Diferenta ntre coordonatele orare si ecuatoriale consta n faptul ca pentru unghiul
masurat n planul ecuatorului se alege o alta origine si se schimba sensul de masurare.
Astfel coordonatele ecuatoriale sunt:
(i) Declinatia a fost denita pentru sistemul de coordonate orare;
(ii) Ascensia dreapt
a notata cu reprezinta unghiul format de planul orar al astrului
cu planul orar al punctului vernal. Se masoara pe ecuator, de la punctul vernal
n sens direct sau sensul invers miscarii diurne aparente adica sensul trigonometric
Figura 3.7.
= OMe ,
00 3600
Deoarece punctul vernal participa si el la miscarea diurna aparenta odata cu astrul,

nseamna ca ascensia dreapta este constanta, ind o coordonata caracteristica a astrului,
ca si declinatia .
Timpul sideral notat cu reprezinta unghiul orar al punctului vernal , deci
= + H.
(3.1)
Daca astrul trece pe la meridian unghiul orar este H = 0 si deci timpul sideral coincide
cu ascensia dreapta = .
Relatia (3.1) este utila cand se cere determinarea timpului sideral pentru un astru care
trece pe la meridian cunoscandu-se ascensia dreapta. Sau se pot determina ascensiile
drepte cand se cunoaste timpul sideral.
Sistemul (, ) constituie un sistem absolut de coordonate folosit pentru intocmirea
cataloagelor si hartilor ceresti.
33
Z
P
Ci
Cs
alpha
M
delta
Me
N
Q
V Mo
Ve
P
Z
Figura 3.7: Coordonate ecuatoriale
3.3
Relatiile dintre coordonatele ceresti si coordonate geografice
Intre coordonatele ceresti si cele geograce exista relatii utile care permit trecerea de la un
tip la altul. Astfel se pot determina pozitii terestre pornind de la obsrvatii asupra astrilor,
e reciproc n cazul n care observatiile se fac din puncte terestre cu coordonate cunoscute. Pentru a reliefa relatiile ntre coordonarte trebuie avut n vedere faptul ca centrul
sferei ceresti poate ales ntr-un punct arbitrar. In functie de problema studiata acest
centru se poate alege tocmai n punctul de observatie si atunci sfera cereasca este sfera
cereasc
a topocentric
a , sau n centrul Pamantului si atunci sfera cereasca va sfera
cereasc
a geocentric
a sau n centrul Soarelui rezultand sfera cereasc
a heliocentric
a.
Transformarile se fac tinand cont de teoremele de mai jos.
Teorema 3.3.1 Latitudinea geografic
a a locului de observatie este egal
a cu naltimea
polului ceresc P deasupra orizontului h(P ). De asemenea declinatia zenitului locului de
observatie (Z) este egala cu latitudinea geografic
a a locului de observatie. Adic
a
= h(P ) = (P )
(3.2)
Demonstrarea teoremei se gaseste n [12].

Daca se noteaza cu zm distanta zenitala meridiana a unui astru de declinatie observat
la culminatie ntr-un loc de latitudine geograca , atunci are loc urmatoarea teorema.
34
Teorema 3.3.2 Pentru un astru aflat la culminatia superioar

a are loc relatia
= zm
(3.3)
Se consider
a + pentru culminatia la sud de Zenit si pentru culminatia la nord de Zenit.
Pentru un astru aflat la culminatia inferioar
a are loc relatia
= 1800 ( + zm )
(3.4)

Teorema 3.3.3 Diferenta unghiurilor orare ale unui astru M oarecare, pentru unul si
acelasi moment, fata de doua puncte diferite de pe suprafata Pam
antului este egal
a cu
diferenta longitudinilor geografice ale celor doua puncte. Daca A si B sunt cele doua
puncte din care se observa astrul n acelasi moment de timp atunci:
HA HB = LA LB
(3.5)
3.4
Miscarea
anual
a
aparent
a
Soarelui
si
consecintele ei
Fenomenele care atesta existenta miscarii anuale a Soarelui sunt:
Daca se urmarete pozitia aparenta a Soarelui timp de un an de zile si se masoara
naltimea sa deasupra orizontului se constata ca aceasta se modica semnicativ n
acest interval de timp;
Modicarea zilnica a punctelor de rasarit si apus ale Soarelui;
Schimbarea continua a aspectului cerului nocturn.
Pentru a stabili existenta miscarii anulale aparente a Soarelui se va realiza masurarea
zilnica a coordonatelor ecuatoriale a Soarelui la trecerea lui la meridian. Astfel, daca se
35
masoara distanta zenitala meridiana zm a Soarelui se obtine declinatia S = zm si se

constata ca aceasta variaza ntr-un an de zile ntre 230 27 si +230 27
Ecliptica reprezinta locul geometric al pozitiilor aparente ale Soarelui timp de un an
de zile pe sfera cereasca. Acest loc geometric constituie un cerc mare al sferei ceresti
( ), al carui plan formeaza cu ecuatorul (EE ) un unghi = 230 27 . Soarele descrie
ecliptica miscandu-se n sens direct. Planul eclipticii este inclinat fata de ecuatorul ceresc
cu = 230 27 asa cum se vede din Figura 3.8
P
Pi
M
beta
Autumnal 23 IX
Mepsilon
Epsilon 22VI
lambda
Epslon 22XII
Vernal 21 III
Pi
P
Figura 3.8: Coordonatele ecliptice

Diametrul sferei ceresti este perpendicular pe planul ecliptcii si se noteaza cu si se
numeste axa polilor ecliptici. Punctele principale de pe ecliptica sunt:
(i) planul eclipticii intersecteaza planul ecuatorului ceresc dupa o dreapta numita linia
nodurilor notata . Punctele si reprezinta punctele echinoctiale si anume:
punctul vernal n care Soarele se aa la 21 martie, trecand din emisfera sudica
(australa) n cea nordica (boreala), si respectiv punctul autumnal , n care Soarele
se aa la 23 septembrie, cand trece din emisfera nordica n cea sudica. Denumirea
36
de echinoctiu (echinox) provine din faptul ca, atunci cand Soarele se aa n unul din
aceste puncte sau , o jumatate a drumului sau diurn este deasupra orizontului,
iar cealalta jumatate sub orizont si deci ziua este egala cu noaptea. Axa se mai
numeste si linia echinoctiilor.
(ii) Punctele n care ecliptica intersecteaza meridianul locului, sau declinatia Soarelui
S are valoare maxima, reprezinta solstitiul de vara s = +230 27 punctul din
Figura 3.7 si respectiv punctul n care declinatia Soarelui este minima s = 230 27
reprezinta solstitiul de iarna adica punctul din Figura 3.7
Denumirea de solstitiu provine de la faptul ca, n apropierea solstitiilor, Soarele miscanduse pe ecliptica aproape paralel cu ecuatorul ceresc, pare ca sta pe loc cateva zile, avand
la meridian aceesi naltime. Aceste patru puncte principale mpart ecliptica n patru arce
aproximativ egale, timpul necesar Soarelui pentru a parcurge ecare arc reprezentand un
anotimp; astfel primavara are 93 de zile, vara 93 zile, toamna 90 de zile si iarna 89 de zile.
Fenomenele miscarii aparente a Soarelui se explica n ntregime prin cele doua miscari
reale ale Pamantului. Intervalul de timp mecesar trecerii Soarelui de doua ori consecutiv
pe la punctul vernal se numeste an tropic si sta la baza calendarului.
Zona de pe sfera cereasca, cu o latime de 180 din jurul eclipticii se numeste zodiac.
In aceasta zona se gasesc 12 constelatii zodiacale pe care Soarele le parcurge n miscarea
sa anula aparenta. In medie o constelatie este parcursa ntr-o luna. Ordinea lor este data
dupa cum Soarele trece prin ele, astfel:
Prim
avara: Pesti, Berbec, Taur;
Vara: Gemeni, Rac, Leu;
Toamna: Fecioara, Balanta, Scorpion;
Iarna: Sagetator, Capricorn si Varsatorul.
Daca revenim la aparenta miscarii, se spune ca n realitate planul eclipticii este de fapt
planul orbitei Pamantului n miscarea sa n jurul Soarelui. Axa de rotatie a Pamantului
este nclinata fata de planul orbitei cu un unghi de 6633 . Deci, asa cum ecuatorul ceresc
37
zona temperata de nord
zona
calda
zona temperata de sud
Figura 3.9: Zonele climatice

este de fapt intersectia planului ecuatorului terestru cu sfera cereasca, asa si ecliptica este
intersectia orbitei Pamantului cu sfera cereasca, deci unghiul de = 230 27 este nclinarea
orbitei Pamantului fata de ecuatorul ceresc.
Observatia 3.4.1 Consecintele misc
arii aparente a Soarelui sunt:
(i) Succesiunea anaotimpurilor;
(ii) Existenta zonelor climatice asa cum apare n Figura 3.9
(iii) Inegalitatea zilelor si a noptilor.
Existenta zonelor climatice Declinatia Soarelui variaza ntre S . Paralelul
terestru pentru care = se numeste tropicul Racului. Paralelul de latitudine =
se numeste tropicul Capricornului . Paralelul de latitudine = 900 se numeste
cercul polar de nord . Paralelul de latitudine = (900 ) se numeste cercul polar
de sud.
Inegalitatea zilelor
si a noptilor Compunand miscarea anuala aparenta a Soarelui cu
miscarea diurna aparenta va rezulta o miscare aparenta pentru Soare pe sfera cereasca n
spirala. In ecare zi Soarele va descrie o spira cuprinsa ntre paralele limita cu declinatii n
38
intervalul [, ]. Proiectia unei spire pe planul meridianului va un segment aproximativ

paralel cu ecuatorul ceresc. Intersectia acestuia cu orizontul matematic N S arata ca la o
latitudine oarecare ziua si noaptea vor avea durate diferite care variaza atat cu S cat
si cu . Variatia n raport cu S dau ziua cea mai lunga respectiv ziua cea mai scurta la
solstitii. Variatia n raport cu dau ca si cazuri limita ziua egala cu noaptea la ecuator
si la poli o zi polara de 6 luni si o noapte polara de 6 luni, acestea alternand ntre ele.
Intre ecuator si poli sunt zile si nopti normale.
3.4.1
Coordonate ecliptice (, )
Pentru sistemul de coordonate ecliptice se considera

planul fundamental ca ind planul eclipticii n Figura 3.8;
axa fundamentala se considera dreapta perpendiculara pe acest plan care se mai
numeste axa polilor ecliptici;
sensul de masurare va dat pentru ecare unghi n parte.
Punctele si se numesc poli ecliptici. Meridianul astrului contine axa ca
diametru si se numeste meridian ecliptic.
(i) Latitudinea ecliptic
a sau cereasca , este unghiul format de raza corespunzatoare
astrului M cu planul eclipticii, adica = M OM . Acesta se masoara ntre 00 si 900
spre polul nord ecliptic si ntre 0 si900 spre polul sud ecliptic ca n Figura
3.8.
(ii) Longitudinea ecliptic
a sau cereasca = OM reprezinta unghiul diedru dintre
planul meridianul ecliptic al punctului vernal si planul meridianul ecliptic al astrului
, se masoara n sens direct untre 00 si 3600 .
Coordonatele ecliptice nu depind de rotatia sferei ceresti. Ele nu se masoara cu instrumente, ci se deduc folosind coordonatele ecuatoriale prin calcul. Utilitatea lor este
evidentiata la studiul miscarii Lunii si a planetelor, care au planele lor orbitale n
vecinatatea eclipticii.
39
3.4.2
Coordonate galactice
Se utilizeaza n special n astronomia galactica, dinamica stelara si alte sisteme de corpuri

ceresti si nu fac obiectul astronomiei geodezice. Pentru amanunte se poate consulta [7].
3.5
Transform
ari de coordonate
Exista situatii n care se cer coordonatele unui astru ntr-un anumit sistem de coordonate,
care nu se pot masura direct, dar n acelasi timp se cunosc coordonatele acelui astru ntrun alt sistem de coordonate. Pentru aceasta este nevoie de o trecere de la un sistem de
coordonate la altul.
3.5.1
Transformarea coordonatelor orizontale n coordonate

orare
Presupunem ca s-au masurat cu teodolitul coordonatele orizontale (A, z) ale unui astru M
ntr-un loc de latitudine geograca la un moment sideral , atunci coordonatele orare
pot determinate folosind triunghiul de pozitie al astrului M numit si triunghi paralactic
gura3.10.
90-phi
P
Z
H
180-A
z
90-delta
Figura 3.10: Triunghiul de pozitie pentru transformarea coordonatelor orizontale n coordonate

orare
Se considera pe sfera cereasca, un astru M . Coordonatele orizontale ale lui M sunt azimutul A si h sau z. Coordonatele orare ale lui M ,H si . Consideram separat triunghiul
P ZM care se numeste triunghi de pozitie al astrului si notam laturile n functie de coordonatele orizontale si orare: latura P Z = 90 , latura ZM = z, latura P M = 90 .
40
Aplicand formulele lui Gauss (2.14) n triunghiul P ZM se obtine

sin = cos z sin cos sin z cos A
cos cos H = cos z cos + sin sin z cos A
cos sin H = sin z sin A
(3.6)
sau scrise matriceal
cos sin H
cos cos H
sin
1
0
0

= 0 sin cos

0 cos sin
sin z sin A
sin z cos A
cos z
(3.7)
Observatia 3.5.1 Daca se cunosc coordonatele orizontale ale unui astru, coordonatele
ecuatoriale sunt date de relatia 3.10

sin z sin A
1
0
0

sin z cos A = 0 sin cos

cos z
0 cos sin
3.5.2
cos sin H
cos cos H
sin
(3.8)
Transformarea coordonatelor orare n coordonate ecuatoriale.
Deoarece declinatia ramane constanta trebuie exprimata ascensia dreapta n functie de

unghiul orar. Pentru acesta se tine cont de relatia
=+H
(3.9)
Astfel din (3.7) si (3.9) coordonatele ecuatoriale se exprima cu ajutorul coordonatelor

orizontale folosind Observatia 3.5.2.
Observatia 3.5.2 Daca se cunosc coordonatele orizontale ale unui astru, coordonatele
ecuatoriale sunt date de relatia 3.10

sin cos sin cos cos

cos cos

cos sin = sin sin cos cos sin

cos
0
sin
sin
RAMAS
41
sin z cos A
sin z sin A
cos z
(3.10)
3.5.3
Transformarea coordonatelor ecuatoriale n coordonate

ecliptice
La fel ca si n cazurile precedente se va considera triunghiul sferic P M avand ca vafuri

polul ecliptic , polul nord ceresc P si astrul considerat.
P
epsilon
90+aplha
90-delta
90-lambda
Pi
90-beta
Figura 3.11: Transformarea coordonatelor ecuatoriale n coordonate ecliptice

Laturile triunghiului sfreric sunt: P = , P M = 900 si M = 90 , unghiurile
aceluiasi triunghi sunt P M = 900 , P M = 900 + si atunci folosind formulele lui
Gauss si scriind n forma matriciala aceste relatii are loc observatia de mai jos.
Observatia 3.5.3 Daca se cunosc coordonatele ecuatoriale ale unui astru M coordonatele ecliptice se obtin folosind relatia de mai jos:

cos cos
1
0
0

cos sin = 0 cos sin

sin
0 sin cos
cos cos
cos sin
sin
(3.11)
Pentru a obtine coordonatele ecuatoriale atunci cand se cunosc coordonatele ecliptice se

va folosi observatia de mai jos.
Observatia 3.5.4 Daca se cunosc coordonatele ecliptice ale unui astru M coordonatele
ecuatoriale se obtin folosind relatia de mai jos:

1
0
0
cos cos

cos sin = 0 cos sin

0 sin cos
sin
cos cos
cos sin
sin
(3.12)
Trecerea de la relatiile (3.11) la relatiile (3.12) si invers se obtine prin determinarea matricei inverse pentru matricea 3 3.
42
3.6
R
asaritul si apusul astrilor
Abilitatea de a determina vizibilitatea pentru orice stea este fundamentala n astronomia

geodezica. Pentru a stabili un program de observatii asupra unei stele trebuie stiut daca
aceasta este deasupra orizontului n intervalul orar ales [11].
Rasaritul si apusul astrilor sunt determinate de intersectarea paralelului de declinatie al
astrului cu orizontul adevarat. Avem rasarit cand astrul trece din emisfera invizibila n
cea vizibila si apus la trecerea acestuia din emisfera vizibila n cea invizibila. Punctul de
rasarit si punctul de apus al unui astru sunt doua puncte ale orizontului, simetrice fata
de punctul cardinal Sud. Astrii cu rasarit si apus se deplaseaza pe o portiune de arc de
paralel de declinatie n emisfera vizibila, numit arc diurn si pe o portiune de arc de paralel
de declinatie n emisfera invizibila, numit arc nocturn.
Se considera un observator aat la latitudinea care studiaza un astru de coordonate
ecuatoriale (, ). Paralelul diurn al unui astru M intresecteaza orizontul n doua puncte:
de rasarit si apus. In continuare se vor determina timpul sideral si azimutul pentru
punctele unde rasare si apune steaua M de coordonate ecuatorilae (, ) ntr-o localitate
de latitudine . Pentru a determina momentele de mai sus se va folosi Figura 3.12.
Determinarea timpului sideral de apus si ras
arit a astrului M
In triunghiul P ZA se aplica teorema cosinusului Teorema 2.2.1 si se obtine:
cos z = sin sin + cos cos cos H, dar cos z = 0 =
(3.13)
cos H = tg tg
(3.14)
Pentru determinarea lui H trebuie rezolvata ecuatia (3.14) n care se considera solutia cu
+ pentru apusul astrului si solutia cu pentru rasaritul astrului. Deci timpul sideral al
rasaritului unui astru este
r = H
(3.15)
si timpul sideral al apusului unui astru este

a = + H
Analizand ecuatia se observa ca nu ntotdeauna aceasta are solutie. Pentru ca
cos H =
tg
[1, 1]
tg(90 )
43
(3.16)
90-phi
180-A
P
H
90-delta
90=z
Cs
Q
R
O
Ci
Q
P
Z
Figura 3.12: Determinarea rasaritului si apusului unui astru

trebuie ca
|| (900 ||)
(3.17)
Deci astrii care ndeplinesc conditia (3.17) au rasarit si apus restul ind circumpolari adica
nu apun sau nu rasar niciodata n locul considerat. In functie de latitudinea observatorului
si declinatia astrului, astrii se mpart n:
astrii cu r
as
arit si apus, adica rasar si apun atunci cand trec prin orizontul
adevarat al observatorului si verica || (900 ||).
astrii circumpolari care nu taie orizontul adevarat, nu rasar si nu apun ci par a
se roti n jurul polului ceresc ce are acelasi nume cu declinatia astrului, atunci cand
|| > (900 ||) cu conditia ca si sa e de acelasi semn cu . Astrii circumpolari
se mpart n
- astrii circumpolari vizibili Acesti astrii au declinatia mai mare decat colatitudinea si cu acelasi nume cu latitudinea observatorului. Astrii circumpolari
vizibili au culminatia superioara si inferioara cuprinse n emisfera vizibila.
44
- astrii circumpolari invizibili sunt astrii care se mentin tot timpul n emisfera invizibila cu conditia ca si sa e de semn contrar cu . Adica astrii
circumpolari invizibili au declinatia mai mare decat colatitudinea si de nume
contrar cu latitudinea observatorului.
Determinarea azimutului pentru apusul si ras
aritul astrului M
In triunghiul P ZA din Figura 3.12 se aplica teorema cosinusului Teorema 2.2.1 pentru
latura P A si se obtine n urma efectuarii calculelor:
cos A =
sin
sin
=
cos
sin(900 )
(3.18)
Rezolvand ecuatia (3.18) se considera cu azimutul punctului de rasarit a unui astru si

cu + azimutul punctului de apus a unui astru. Analizand ecuatia amintita din punctul
de vedere al existentei cosinusului se vor determina aceleasi conditii din punct de vedere
a existentei rasaritului si apusului || (900 ||), respectiv a astrilor circumpolari
|| > (900 ||).
Observatia 3.6.1 Pentru determinarea momentelor de ras
arit si apus formulele sunt
aproximative deoarece nu s-a tinut cont de refractie la orizont. Astfel distanta zenitala
corespunz
atoare apusului nu este 900 ci 900 + refractia; refractia este de aproximativ 35 .
Observatia 3.6.2 Pentru astrii cu disc aparent (Soare, Luna) se va considera influenta
discului aparent si a paralaxei diurne orizontale. Acest lucru este foarte important pentru
Luna.
Exemplul 3.6.1 Fie un observator situat n emisfera nordic
a la latitudinea = 460 si
fie astrii de declinatii 1 = 350 si 2 = 500 . Sa se determine daca sunt astrii cu ras
arit si
apus si n caz afirmativ sa se determine unghiul orar si azimutul.
Rezolvare Pentru observatiile realizate din emisfera nordica relatia (3.17) se mai scrie si
900 < < 90
Astfel pentru = 460 rezulta ca astrii cu rasarit si apus trebuie sa aiba declinatia
440 < < 440 .
45
(3.19)
Deci doar astrul cu declinatia 1 = 350 poate folosit pentru observatii astronomice.
Astrul cu declinatia 2 = 500 > 440 nu apune niciodata si este un astru circumpolar
vizibil n emisfera nordica. Din (3.14) pentru primul astru rezulta
cos H = tg350 tg460
(3.20)
Rezolvand (3.20) se obtine

Hapus = 1360 .4759 = 9h 05m 54s .22
Hrasarit = 24h Hapus = 14h 54m 05s .78
(3.21)
(3.22)
Pentru determinarea azimutului se va folosi (3.18) si se obtine

cos A =
sin 350
cos 460
(3.23)
Din rezolvarea (3.23) se obtine

Aapus = 3250 39 32 .36
Arasarit = 340 20 27 .64
(3.24)
(3.25)
Observatia 3.6.3 [8] Pentru astrii din emisfera nordic

a > 00 limitele momentelor de
ras
arit si apus sunt date n Tabelul 3.1
Rasarit 12h < H < 18h
Apus
6h < H < 12h
00 < A < 900

2700 < A < 3600
Tabelul 3.1: Rasaritul si apusul astrilor n emisfera nordica
3.7
Culminatia

ecuatoriale (, ). Atunci cand cercul orar al unui astru M coincide cu meridianul locului
de observatie se spune ca astrul este la culminatie. Culminatia superioar
a Cs este
cea care se aa pe semicercul determinat de Zenit si axa lumii n Figura 3.13 , n timp ce
culminatia inferioar
a Ci este situata n celalalt semicerc al meridianului locului.
46
Z
zm
Cs
z pentru Ci
phi
delta
Q
Ci
N
P
Z
Figura 3.13: Culminatia unui astru

Exact ca n cazul rasaritului si apusului astrilor trebuie determinat momentul sideral pentru Cs si Ci pentru un astru caruia i cunoastem coordonatele ecuatoriale (, ). Folosind
Teorema 3.3.2 si Figura 3.13 rezulta
= + z pentru Cs
(3.26)
= 1800 ( + z) pentru Ci
(3.27)
cazul culminatiei
Observatia 3.7.1 In
Unghiul orar pentru culminatia superioar
a este H = 0 si H = 12h pentru culminatia
inferioara.
Azimutul pentru culminatia superioar
a A = 00 , iar la culminatia inferioar
a A =
1800 .
Daca se tine cont de Observatia 3.7.1, atunci
Ci = 12h +
(3.28)
Cs =
(3.29)
Exemplul 3.7.1 Pentru un observator situat n emisfera nordic

a la latitudinea = 460
sa se determine distanta zenitala pentru culminatiile inferioare si superioare a astrilor de
declinnatii 1 = 350 si 2 = 500 .
47
Rezolvare Din (3.26) si (3.27) se obtin distantele zenitale pentru cei doi astrii:
3.8
(z1 )Cs = 110
(3.30)
(z1 )Ci = 990
(3.31)
(z2 )Cs = 40
(3.32)
(z2 )Ci = 840
(3.33)
Trecerea astrilor la primul vertical

ecuatoriale (, ). Primul vertical se deneste ca ind verticalul punctului cardinal
Est, verticalul punctului Vest ind numit al treilea vertical. In literatura de specialitate
anglo-saxona nu exista notiunea de al treilea verical ci doar de prim vertical care trece
prin E sau prin V , [11].
Observatia 3.8.1
(i) Pentru ca un astru sa trec

a pe la primul certical trebuie ca
00 < <
(3.34)
(ii) Cand un astru trece pe la primul vertical n E azimutul este A = 900 , iar la trecerea
prin V azimutul este A = 2700 .
In continuare se vor determina distantele zenitale ale unui astru care trece pe la primul
vertical n E si V , precum si unghiurile orare corespunzatoare. Figura 3.14 mpreuna cu
formulele lui Gauss (2.14) aplicate n triunghiul sferic M P Z sunt folosite pentru deducerea
formulelor distantei zenitale si a unghiurilor orare.
Din Teorema cosinusului aplicata laturii 900 din triunghiul sferic P ZM din Figura
3.14 se obtine
cos z =
sin
sin
(3.35)
Atat pentru E cat si pentru V se obtine aceeasi distanta zenitala. Pentru determinarea
unghiurilor orare din Teorema cosinusului aplicata laturii z din triunghiul sferic P ZM
din Figura 3.14 se obtine
cos H = tg ctg
48
(3.36)
90-phi
P
H
90-delta
Z
P
z=?
180-A
M
M
Q
E
N
Me
P
Z
Figura 3.14: Trecerea astrului pe la primul vertical

cazul n care H (18h , 24h ) astrul trece pe la primul vertical n Est
Observatia 3.8.2 In
si daca H (0h , 6h ) astrul trece pe la primul vertical n Vest
a la latitudiea = 460
sa se determine distanta zenitala si unghiurile orare pentru trecerea astrilor pe la primul
meridian atunci cand astrii au declinnatii 1 = 350 si 2 = 500 .
Rezolvare: Se va folosi conditia (3.34) pentru a se verica daca astii trec sau nu pe la
primul meridian. Astrul cu declinatia 2 = 500 > 460 = deci nu trece pe la primul
vertical. In continuare se vor determina unghiul orar si distanta zenitala pentru astrul de
declinatie 1 = 350 . Acesta va avea azimutul de A = 900 la primul vertical n E , iar la
trecerea prin V azimutul este A = 2700 . Din (3.35) rezulta
cos z1 =
sin 350
= 370 07 14 .8
sin 460
(3.37)
Pentru determinarea unghiului orar din (3.36) rezulta

cos H1 = tg 350 ctg 460 =
H1V
= 470 .45397
= 3h 09m 48s .9 deci corespunde trecerii la prim vertical la Vest
(3.38)
H1E = 24h 0m 0s 3h 09m 48s .9

= 20h 50m 11s deci corespunde trecerii la prim vertical la Est
49
(3.39)
3.9
Elongatia

ecuatoriale (, ). Fenomenul de elongatia apare atunci cand unghiul paralactic P M Z
din Figura 3.15 este de 900 . Acest lucru nseamna ca planul verticalului astrului si planul
cercului orar al astrului sunt perpendiculare. Elongatia poate apare n ambele parti ale
meridianului locului dar doar pentru astrii ce nu intersecteaza primul vertical deci conditia
pentru elongatie este:
>
(3.40)
P
24-H
90-phi
90-deta
A
90
90
M
N
Figura 3.15: Elongatia astrilor

Pentru un astru aat la elongatie se vor determina azimutul, distanta zenitala si unghiul
orar. Pentru aceasta se vor folosi formulele lui Gauss (2.14) aplicate n triunghiul P ZM
din Figura 3.15. Astfel din Teorema sinusurilor se obtine:
sin A =
cos
.
cos
(3.41)
Pentru elongatie estica 00 < A < 900 , iar pentru elongatie vestica 2700 < A < 3600 .
50
Pentru determinarea distantei zenitale se va folosi Teorema cosinusurilor pentru latura

90 si se va obtine
cos z =
sin
.
sin
(3.42)
Pentru determinarea unghiului orar se va folosi Teorema cosinusurilor pentru latura z si

relatia (3.42) de unde va rezulta
cos H = tg ctg .
(3.43)
Pentru elongatia vestica HE = 24h HV .

a la latitudiea = 460
sa se determine care din astrii M1 de declinatie 1 = 350 si M2 de declinatie 2 = 500
sunt la elongatie si n caz afirmativ sa se determine azimutul, distanta zenitala si unghiul
orar corespunzator.
Rezolvare: Folosind conditia (3.40) rezulta ca doar pentru astrul M2 poate avea loc
elongatia (1 < ). Pentru acest astru M2 se obtin:
(i) azimutul:
AE
2
cos 500
=
cos 460
= 670 43 04 .7
AV2
= 3600 AE
2 = 292 16 55 .3
sin A2 =
(ii) distanta zenitala:

cos z2
z2
sin 460
=
=
sin 502
= 200 06 37 .3
(iii) unghiul orar

cos H2 = tg 460 ctg 500 =
hV2
= 290 .66733 = 1h 58m 40s .2 =
= 24h hV2 = 22h 01m 19s .8

hE
2
51
52
Capitolul 4
Timpul
Miscarile principale ale Pamantului de rotatie si de revolutie dau si unitatile de masura
pentru masurarea timpului: ziua si anul. In vechime se presupunea uniformitatea miscarii
diurne aparente; n prezent se admite numai n prima aproximatie uniformitatea rotatiei
Pamantului. Cauze geozice si deplasari ale maselor de aer si apa pe suprafata Pamantului
i modica putin perioada de rotatie. Pe aceasta baza se va considera unghiul orar al unui
astru ca ind o marime proportionala cu timpul, deci poate utilizat pentru masurarea
timpului. Exista diferite denumiri pentru timp, dupa astrul sau punctul de pe sfera
cereasca a carui miscare diurna o urmarim. Trebuie precizat ca timpul, ca masura a
duratei a fenomenelor materiale este unic deci difera numai unitatea sau originea de
masurare a timpului.
4.1
Timpul sideral
Timpul sideral reprezinta unghiul orar al punctului vernal . Unitatea de timp este
ziua siderala si reprezinta timpul scurs ntre doua culminatii superioare consecutive ale
punctului vernal. Submultiplii zilei siderale sunt ora, minutul si secunda siderala. Timpul
sideral se noteaza cu si
= H
(4.1)
Timpul sideral se poate determina cu ajutorul astrilor a caror ascensie dreapta se cunoaste
atunci cand acestia trec pe la meridian. Pentru pastrarea timpului sideral se folosesc
53
orologii siderale. Datorita fenomenului precesiei, ziua siderala difera cu 0s .8 fata de perioada de rotatie a Pamantului. Punctul vernal este un punct ctiv de pe bolta cereasca
deci trecerile sale la meridianul superior al locului nu pot observate iar unghiul sau orar
H este imposibil de masurat direct. De aceea, din locul considerat se urmareste trecerea
la meridianul superior al locului a unei stele cunoscute M si apoi, ntr-un moment diurn
oarecare, se determina unghiul orar H al stelei, a carei ascensie dreapta se cunoaste,
astfel ncat timpul sideral va dat de = M + HM . Masurarea timpului cu ajutorul
zilelor siderale si al fractiunilor de zile siderale este foarte simpla si comoda n rezolvarea
problemelor de astronomie, dar este incomoda pentru viata cotidiana a oamenilor, a caror
activitate este legata de pozitiile aparente diurne si anuale ale Soarelui pe sfera cereasca.
Astfel daca la echinoctiul de primavara ziua solara va ncepe odata cu culminatia superioara a Soarelui, peste sase luni ziua siderala va ncepe odata cu culminatia inferioara a
Soarelui.
4.2
Timpul solar adev

arat
Un alt timp legat de viata practica este cel denit prin intermediul miscarii aparente a
Soarelui.
Timpul solar adev
arat reprezinta unghiul orar al centrului Soarelui. Ca unitate de
masura se utilizeaza ziua solara adevarat
a, adica timpul scurs ntre doua culminatii superioare consecutive ale centrului Soarelui. Ziua solara adevarata ncepe n momentul
culminatiei superioare a centrului Soarelui (la miezul zilei). Timpul solar adevarat se
noteaza cu ta si are loc
t a = H
(4.2)
Datorita miscarii sale anuale aparente, n miscarea pe paralelul sau diurn, Soarele ramane
n urma n ecare zi cu aproximativ un grad fata de stele, de unde rezulta o decalare
zilnica de 3m 56s (unitati de timp sideral) a zilei siderale fata de ziua solara mijlocie. Deci,
nceputul zilei siderale are loc n momente diferite ale zilei solare, fapt care face timpul
sideral necorespunzator pentru viata practica. Dar si miscarea Soarelui are un neajuns
pentru determinarea timpului, ntrucat nu este uniforma, din urmatoarele motive:
54
Z
P
HSoare
H gamma
gamma V
Soare
P
Z
Figura 4.1: Timpul solar adevarat

Soarele adevarat, n miscarea sa anuala aparenta, descrie ecliptica n mod neuniform
datorita miscarii neuniforme a Pamantului n jurul Soarelui;
Miscarea diurna a Soarelui n jurul axei lumii este neuniforma datorita nclinatiei
eclipticii fata de ecuatorul ceresc.
Din aceste motive se considera un Soare fictiv numit Soare mijlociu cu ajutorul caruia
se va deni un timp care are unitati egale ntre ele.
4.3
Timpul solar mediu
Se numeste Soare mijlociu sau Soare mediu ecuatoriual un punct ctiv care se
misca uniform pe ecuatorul ceresc si trece prin punctul vernal odata cu Soarele adevarat.
Timpul mijlociu sau timpul solar mediu reprezinta timpul masurat prin unghiul orar
al Soarelui mijlociu. Unitatea de timp mediu este ziua solar
a medie, care reprezinta
intervalul de timp scurs ntre doua culminatii inferioare consecutive ale Soarelui mijlociu
la meridianul locului. S-a ales culminatia inferioara pentru ca nceputul zilei sa aiba loc
n perioada de ntuneric. Timpul mijlociu se noteaza cu tm si are loc
tm = Hm + 12h
55
(4.3)
unde Hm reprezinta unghiul orar al Soarelui mijlociu. Soarele mijlociu, ind o ctiune,
nu se poate observa, dar pozitia lui se poate calcula. Unghiul orar al Soarelui mijlociu
difera de unghiul orar al Soarelui adevarat cu o anumita cantitate numita ecuatia timpului
(ecuatie se foloseste n sensul de corectie) de unde rezulta ca
tm ta = Hm H + 12h = E + 12h
(4.4)
iar ecuatia timpului E este o cantitate variabila, a carei valoare este data pentru ecare
zi de anuarele astronomice [2], valoarile lui E [17 , +17 ].
Ziua solara mijlocie, la fel ca cea siderala, se divide n 24 de ore, ora n 60 de minute si
minutul n 60 de secunde (de timp mijlociu). Ziua are 86400 secunde. Perioada de rotatie
a Pamantului este mai mica decat o zi solara medie si are 86164 secunde. Cu ale cuvinte
este mai mica tocmai cu 3m 56s .
Anul tropic este intervalul dintre doua treceri consecutive ale Soarelui la punctul vernal
.
Anul tropic are 365, 2422... zile medii, adica 365z 5h 48m 46s .045. Intr-un an tropic punctul
vernal executa 366.2422 rotatii n jurul axei lumii adica cu o rotatie n plus fata de numarul
de rotatii efectuate de Soarele mijlociu. Rezulta ca
1 an tropic = 366.2422 zile siderale = 365, 2422 zile solare medii
(4.5)
De aici rezulta ca ntre subunitatile de masura ale timpului solar mediu si subunitatile de
1
= 0.00273791 au loc relatiile date n
masura ale timpului sideral, denind =
365.2422
Tabelul 4.1.
1z.m.= (1+)z.s.=1z.s. +3m 56s .555 u.s.
1h.m.= (1+)h.s.=1h.s. +9s .856 u.s.
1m.m.=(1+)m.s.= 1m.s. +0s .164 u.s.
1s.m.=(1+)z.s.= 1s.s. +0s .003 u.s.
Tabelul 4.1: Transformarea unitatilor siderale n unitati medii
Denind =
1
= 0.00273043, transformarile inverse sunt date n Tabelul 4.2.
366.2422
56
1z.s.=(1-)z.m.= 1z.m.3m 55s .909 u.m.

1h.s.= (1-)h.m.=1h.m.9s .83 u.m.
1m.s.=(1-)m.m.= 1m.m.0s .164 u.m.
1s.s.= (1-)s.m.=1s.m.0s .003 u.m.
Tabelul 4.2: Transformarea unitatilor medii n unitati siderale
1
. Se considera ca un eveniment a avut loc la
1
un moment sideral pentru un punct dat de pe suprafata terestra. Pentru determinarea
Relatia dintre si este 1 + =
momentului de timp mediu tm pentru acelasi punct si acelasi se considera:

tm0 corespunzator lui 0 .
Atunci intervalului tm tm0 i corespunde 0
deoarece o unitate de timp sideral este echivalenta cu 1 unitati de timp mediu rezulta
tm tm0 = (1 )( 0 )
(4.6)
Originea timpului mediu se considera miezul noptii medii deci tm0 = 0 si rezulta
tm = (1 )( 0 )
(4.7)
Anuarele astronomice dau valoarea 0G pentru Greenwich si atunci pentru un punct terestru de longitudine L se obtine
0G 0 = 9s .856L
(4.8)
Pentru transformarea timpului mediu n timp sideral se foloseste:

0 = (1 + )t0G
4.4
Timpul universal.
Timpul legal.
(4.9)
Conventia
fuselor orare
Timpurile denite anterior sunt timpuri locale deoarece au fost denite prin intermediul
unghiurilor orare. Pentru toate localitatile situate pe acelasi meridian geograc timpurile
57
locale de acelasi fel sunt egale, nsa pentru orice doua localitati situate pe meridiane
diferite acestea difera.
Se pune problema schimbarii timpurilor locale de acelasi fel odata cu schimbarea longitudinii geograce. Fie doua localitati Asi B de longitudini geograce LA si LB fata de
meridianul de la Greenwich. Unghiurile orare ale unui astru M observat din A si B se
noreaza cu HA si HB . Din Figura 4.2 rezulta:
HA HB = LA LB .
(4.10)
LA-LB
p
B
A
O
HA-HB
Figura 4.2: Legatura dintre timpul local si longitudine

Deoarece timpul sideral, timpul solar adevarat si timpul solar mediu sunt date de relatiile
(4.1), (4.2), respectiv (4.3) prin aplicarea relatiei (4.10) rezulta
A B = LA LB ,
tA tB = LA LB ,
(4.11)
tmA tmB = LA LB .
Din (4.11) rezulta ca toate timpurile de mai jos depind de longitudine. pentru eliminarea
acestor dicultati se debnest timpul universal.
58
Se numeste timp universal notat T U sau GM T Greenwich Mean Time timpul solar
mediu al meridianului de la Greenwich. Deci
T U = tmG .
(4.12)
Deci cunoscand timpul universal, timpul solar mediu al oricarei localitati de longitudine
L se determina dupa formula:
tm = T U + L.
(4.13)
Timpul solar mediu este dicil de utilizat n practica. Daca o persoana se deplaseaza pe
suprafata Pamantului de la est spre vest sau invers, ar nevoita sa mute continuu acele
ceasornicului pentru a se raporta la ora meridianului pe care l traversam. Pentru a se
nlatura acest inconvenient, n 1884 a fost introdusa conventia fuselor orare. Astfel,
uuprafata Pamantului a fost mpartita n 24 de fuse orare, ecare fus avand largimea de
150 sau 1h . Toate localitatile din interiorul fusului au acelasi timp, timpul meridianului
central al fusului. Fusul initial numit si fusul zero are ca meridian central, meridianul
localitatii Greenwich, fusul 1 - meridianul de longitudine estica 150 , fusul 2 - meridianul
de longitudine estica 300 etc.
Se numeste timp legal, notat tl , timpul solar mediu al meridianului central al fusului
orar respectiv. Deci toate localitatile situate n interiorul fusului n, n 0, 1, 2, ..., 23, au
timpul legal:
tl = T U + nh
(4.14)
Din motive de ordin practic, ora se muta nainte cu o unitate pentru lunile de vara
(aprilie-octombrie). Acest timp se mai numeste si ora ociala de vara.
Folosirea fuselor orare a impus introducerea liniei de schimbare a datei care coincide
cu antemeridianul localitatii Greenwich. Orice zi noua ncepe la vest de linia de schimbare
a datei.
Urmatorul exemplu este util pentru trecerea de la timpul legal la timpul sideral si
invers.
Exemplul 4.4.1 [9] Din Cluj-Napoca s-a observat un satelit artificial al Terei la momentul t = 17h 35m 43s , 2 Sa se determine timpul sideral al observatiei stiind ca longitudinea
59
localit
atii Cluj-Napoca este L = +1h 34m 23s , 46 iar timpul sideral la miezul noptii la Greenwich a fost 0G = 11 3m 32s , 6.
1z.s
365.2422
=
si se obtin relatiile din Tabelul
1z.m
366.222
4.1 respectiv din Tabelul 4.2. De asemenea din (4.14) rezulta
Rezolvare: Din (4.5) se deneste =
T U = tm 2h
(4.15)
Daca ntr-un anumit loc de pe Pamant momentului mediu tm i corespunde momentul

sideral , iar miezului noptii mijlocii i corespunde momentul sideral 0 , rezulta ca itervalului de timp mediu t 0 i corespunde intervalul de timp sideral ( 0 ), deci
tm 0 = ( m ) aplicata la observatorul Greenwich =
tmG = T U = (G 0G )
1
T U 0G
G =
(4.16)
(4.17)
(4.18)
Din relatia (4.10) rezulta

Cj = G LCj
(4.19)
Din (4.15) rezulta

T U = 17h 35m 43s , 2 2h = 15h 35m 43s
1
T U = 15h 38m 16s , 91
Din (4.18) rezulta G = 16h 51m 49s , 51

Din (4.19) rezulta Cj = 18h 26m 12s , 97
4.5
Calendarul
De-a lungul timpului trei miscari au inuentat viata omului. Fiecare dintre acestea, au
furnizat cate o unitate de timp:
(i) Perioada miscarii diurne a Soarelui a dat ziua solar
a medie sau mica unitate de
timp;
60
(ii) Repetarea fazelor Lunii a furnizat unitatea mijlocie de timp sau luna . Perioada de
revolutie sinodica a Lunii (intervalul scurs ntre doua faze de acelasi fel) are durata
de 29.53 zile medii;
(iii) Miscarea anuala a Soarelui pe ecliptica a dat unitatea mare de timp, anul . Aceasta
perioada are la baza anul tropic care are durata de 365,2422 zile solare medii.
O problema importanta a unitatilor de timp de mai sus o reprezinta faptul ca acestea nu
sunt comensurabile. Atat anul cat si luna nu contin un numar ntreg de zile. Problema
calendarului consta n gasirea unei unitati conventionale de timp numita an calendaristic, care sa cuprinda un numar ntreg de zile ce poate varia cu cel mult o zi, n asa
fel ncat succesiunea lor sa reproduca succesiunea anilor tropici sau a lunilor sinodice.
Cronologic primele calendare au fost calendare solare.
Cel mai vechi calendar solar este cel egiptean, care cuprindea 365 de zile grupate
n 12 luni de cate 30 de zile, urmate de 5 zile suplimentare. Fiind prea scurt fata
de anul tropic, n cursul a 1508 ani avanseaza cu un an fata de succesiunea anilor
tropici.
In 46 i.H. Iulius Caesar decreteaza utilizarea calendarului iulian (stil vechi). Durata anului iulian era de 365,25 zile, considerand n practica trei ani a cate 365 zile
si un an bisect de 366 zile. Fiind prea lung, n 384 de ani ntarzie cu 3 zile.
In 1582, Papa Grigore al XIII-lea realizeaza reforma calendarului, cunoscut astazi
sub numele de calendar gregorian (stil nou). Aceasta reforma consta n:
(a) adaugarea a 10 zile n calendar pentru eliminarea decalajului calendarului iulian
fata de anul tropic. Astfel, dupa 4 octombrie 1582 a urmat 15 octombrie 1582;
(b) suprimarea a trei zile la 400 de ani neconsiderand ca ani bisecti anii seculari al
caror numar nu este divizibil cu 4 (1700, 1800, 1900, 2100 etc.).
Ramane astfel o ntarziere fata de anul tropic de o zi la 3300 ani.
61
4.6
Metode de determinare a timpului
Problema masurarii timpului s-a studiat, sub aspect teoretic n continuare se va descrie
practic cum se determina timpului -ora exacta. Aceasta determinare se efectueaza cu
ajutorul instrumentului de treceri. El consta dintr-o luneta care se poate roti n jurul
unei axe orizontale asezata pe directia Est-Vest. Luneta este cotita, ocularul gasindu-se
la un capat al axei orizontale (o prisma deviaza mersul razelor). La celalalt capat al axei
orizontale se aa dispozitivul de iluminat campul ocularului. In planul focal al lunetei se
aa mai multe re reticulare cu ajutorul carora se determina momentul trecerii unei stele
prin meridianul locului. Pe axa orizontala se aa un cerc gradat, cu ajutorul caruia se
orienteaza luneta. Capetele axei orizontale se sprijina pe un suport greu metalic, iar acesta
cu ajutorul unor picioare suruburi - pe un stalp de beton. Cu ajutorul manivelei, luneta
poate rotita cu 1800 . Principiul determinarii orei exacte este descris n continuare.
Fie o stea fundamentala de coordonate ecuatoriale (, ) cunoscute. Fie timpul sideral
si H unghiul orar al stelei la un moment dat. In momentul cand steaua trece la meridian,
H = O, deci = . Fie sc timpul indicat de pendula (orologiu) n momentul cand steaua
trece la meridian (timpul citit - sau citirea). Atunci corectia p
astr
atorului de timp
(pendula, orologiu, cronometru etc. Cp , va data de diferenta
Cp = s sc = sc
(4.20)
Citirea sc se poate determina prin diferite metode: vizuala, automata, fotoelectrica. Fie
sc1 , sc2 , ..., scn citirile la cele n re reticulare. Citirea sc va media lor aritmetica
1
sci
sc =
n i=1
n
(4.21)
Astfel determinarea orei exacte revine la determinarea corectiei pastratorului de timp. In

determinarile de mare precizie n formula (4.20) trebuie sa se mai introduca cativa termeni corectivi care iau n considerare inuenta erorilor instrumentale asupra determinarii.
Avand ora siderala exacta se foloseste formula (2.20) din [12] si se poate obtine ora solara
medie, iar cu formulele (4.12), (4.14) ora legala. Ora exacta se poate determina n mod
analog si cu luneta meridiana [12].
62
Cunoasterea orei exacte este importanta pentru toate domeniile activitatii umane. Pentru
asigurarea orei exacte marile observatoare astronomice, organizeaza asa-numitele Servicii
ale orei (sau timpului), care determina prin observatii si difuzeaza ora exacta pentru
toata lumea.
63
64
Capitolul 5
Fenomene care modific
a pozitiile
astrilor pe bolta cereasc
a
ca:fen-mod
Exista unele fenomene care modica pozitiile astrilor pe bolta cereasca. Acestea sunt:
(1) Fenomenul optic al refractiei astronomice;
(2) Fenomenul optic al miscarilor Pamantului: aberatiile diurna, anuala si seculara;
(3) Fenomenul geometric al miscarilor Pamantului: paralaxele diurna, anuala si seculara;
(4) Deplasarea planelor de referinta ale Pamantului: precesia si nutatia;
(5) Miscarile proprii ale stelelor.
5.1
Refractia astronomic
a
Razele de lumina ale astrilor, trecand prin atmosfera Pamantului, sunt refractate din ce n
ce mai mult, dupa o curba, astfel ncat directia dupa care ajung pe suprafata Pamantului
este deviata spre zenitul observatorului Figura 5.1
65
M (pozitia observata a astrului)

M (pozitia reala a astrului)
z
z
O
Figura 5.1: Refractia astronomica

Se numeste refractie astronomic
a , unghiul dintre directia n care se vede aparent astrul
si directia dupa care se propaga razele de lumina n afara atmosferei terestre.
R = z z
(5.1)
Observatia 5.1.1 [6] Efectele refractiei astronomice asupra unui astru sunt:
(i) Refractia astronomica ridica astrul deasupra orizontului;
(ii) Refractia astronomica nu modific
a azimutul A al astrului;
(iii) Refractia astronomica depinde de n
altimea astrului deasupra orizontului si de
parametrii de stare ai atmosferei (densitate, presiune, temperatura);
(iv) Valoarea exacta a refractiei astronomice este data printr-o formula integral
a.
In cele ce urmeaza se va stabili o formula aproximativa pentru refractia astronomica,
refractie corespunzatoare valorilor medii ale presiunii si temperaturii atmosferei ntr-un
loc dat. Aceasta formula este aplicabila doar pentru distante zenitale mai mici de 700 .
Se presupune ca suprafata terestra este plana, iar atmosfera este mpartita n straturi
paralele cu suprafata terestra, avand indicii de refractie n0 , n1 , ..., nm si unghiurile de
refractie i0 = z , i1 , ..., im = z corespunzatoare ecarui strat al atmosferei ilustrati n
Figura 5.2.
66
im=z
nm=1
i_(m-1)
i_0=z
n0
Figura 5.2: Refractia razelor de lumina

Se aplica legea Snellius-Descartes rezulta
nk sin ik = nk 1 sin ik 1, k = 1, ..., m
(5.2)
nm sin im = n0 sin i0 .
(5.3)
nm = 1, im = z si i0 = z
(5.4)
se deduce
Dar
Din relatiile (5.1), (5.3) si (5.4) se obtine

sin(R + z )
= n0
sin z
(5.5)
Indicele de refractie n0 se determina din masuratori, iar z din observatii. S-a observat
ca pentru z [00 , 700 ], refractia astronomica are valori mici, deci se fac urmatoarele
aproximari:
cos R = 1, sin R = Rrad =
R
206264.8
(5.6)
unde R reprezinta refractia astronomic

a exprimata n secunde de arc. Relatia (5.5)
devine
R
ctg z + 1 = n0 ,
206264.8
(5.7)
R = (n0 1)206264.8 tg z
(5.8)
de unde rezulta
67
Coecientul k = 206264.8(n0 1) se numeste coeficient de refractie si are valoarea

58 .3 pentru valori medii ale temperaturii si presiunii: T = 100 C, p = 760mmHg.
Formula (5.8) nu este adevarata pentru z > 700 . Spre exemplu, daca z = 900 astrul se
aa n orizont cu R = +. S-a determinat ca la orizont R = 35 .
[6] Refractia astronomica se manifesta prin urmatoarele fenomene:
(a) rasaritul si apusul astrilor, prelungind durata drumului astrilor deasupra orizontului;
(b) turtirea discului Soarelui si discului Lunii n apropierea orizontului;
(c) modicarea coordonatelor orare, ecuatoriale si ecliptice ale astrilor.
Exemplul 5.1.1 [9] Intr-o

zi la momentul sideral = 18h 43m 46s .5 s-a observat din
Cluj-Napoca ( = 460 45 34 ) un obiect cosmic determinandu-se coordonatele ecuatoriale
aparente 1 = 12h 04m 34s .5, 1 = +520 53 05 . Sa se determine corectiile d si d datorate
refractiei astronomice stiind ca dz = R = A tg z unde A = 58 .3
Rezolvare: Pozitia reala n coordonate ecuatoriale a astrului este (, ), iar pozitia
observata este (1 , 1 ). Efectele refractiei asupra coordonatelor ecuatoriale ale unui astru
sunt date de
R sin q
15 cos1
= (1 ) = R cos q
ds = (1 )s =
d
(5.9)
(5.10)
unde q este unghiul paralactic. Etapele care trebuie parcurse sunt:

(1) determinarea lui H1 folosind (3.1) = H1 = 990 48 ;
(2) Se noteaza cu tg M =
cos cos H1
tg
si m =
si se calculeaza unghiul M ;
cos H1
cos M
(3) Se calculeaza unghiul q folosind tg q =

(4) Se calculeaza z1 folosind si tg z1 =
tgH1 cos M
;
sin(M 1 )
tg (M 1 )
;
cos q
(5) Se calculeaza ds si d folosind (5.9) si (5.10).

Se obtine: ds = 8s .52 si d = 60 .81.
68
5.2
Aberatia luminii
Fenomenul aberatiei a fost descoperit n 1725 si explicat n 1729 de astronomul J. Bradley.

Acest fenomen consta n deplasarea aparenta a directiei unui astru ca urmare a miscarii
relative a observatorului fata de astru si vitezei nite a luminii. Fie observatorul n T ,
avand mpreuna cu Pamantul viteza v fata de steaua M ca n Figura 5.3
M
M
M
O
O
theta
T
Figura 5.3: Aberatia luminii

Se presupune ca observatorul cu o luneta avand obiectivul n O si ocularul n T urmareste
steaua M . Datorita vitezei nite a luminii notate cu c, n timpul cat lumina parcurge
distanta OT - lungimea lunetei, observatorul se deplaseaza n T . Deci pentru a observa
astrul n T trebuie deplasat ocularul n T , T T = T T . Steaua se va vedea n directia
T O . Se noteaza cu directia aparenta la stea si cu d unghiul dintre T O si T O numit
unghi de aberatie. Aplicand teorema sinusului n triunghiul T OO se obtine:
sin d
sin
=
v
c
(5.11)
Unghiul d ind mic aproximam sin d = d, sau n secunde de arc

v
d = 206264.8 sin .
c
(5.12)
Daca directia aparenta a stelei este perpendiculara pe directia miscarii Pamantului, =

900 , d are marimea
v
k = 206264.8.
c
numita constanta de aberatie.
69
(5.13)
practic
Observatia 5.2.1 [6] In
a
(1) Fiecare miscare a Pamantului diurna, miscarea de revolutie si miscarea proprie a
Soarelui (n directia stelei Vega) produce cate o aberatie diurna, anuala, respectiv
seculara;
(2) Considerand doar miscarea de revolutie, pentru v = 29, 78km/s, c = 299792km/s
valoarea constantei de aberatie este k = 20 .50. Pentru o stea aflata n polul eclipticii
( = = 900 ), pozitia aparent
a a stelei M va descrie n jurul pozitiei adevarate
un cerc de raz
a egala cu 20 .50. Stelele aflate n planul eclipticii descriu miscari
alte directii, stelele descriu
oscilatorii de-a lungul arcului de lungime egal
a cu 41 . In
elipse numite elipse de aberatie av
and semiaxa mare de 20 50 si semiaxa mica
20 .50 sin .
5.3
Paralaxe si distante
Determinarea distantelor reprezinta una dintre problemele importante ale astrometriei, n

particular, si astronomiei n general. Intrucat distantele dintre astri sunt mari comparativ
cu unitatile de masura utilizate n viata cotidiana, n astronomie sunt utilizate n mod
frecvent urmatoarele unitati:
(a) raza terestra ecuatoriala R0 = 6378.137km;
(b) unitatea astronomic
a 1U.A. = 149.6106Km si reprezinta distanta medie
PamantSoare;
(c) anul lumina 1a.l. = 6, 32104U.A. = 0, 307pc si reprezinta distanta parcursa de
lumina, n vid, n timp de un an;
(d) parsecul reprezinta 1pc = 206264, 8U.A. = 3, 26a.l.
Dea lungul timpului au fost imaginate mai multe metode pentru determinarea distantelor
n sistemul solar si Univers. Una dintre acestea o reprezinta metoda paralactica.
Deplasarea reala a observatorului n spatiu induce o schimbare a directiei astrului numita
deplasare paralactica ilustrata n Figura 5.4.
70
Deplasare paralactica
Luna
Sfera cereasca
Pamant
Figura 5.4: Deplasarea paracaltica

In functie de deplasarea observatorului se deosebesc:
(i) paralaxe diurne sau geocentrice Acestea se datoreaza miscarii de rotatie a
Pamantului iar efectele sunt resimtite doar n interiorul sistemului solar;
(ii) paralaxe anuale sau heliocentrice Paralaxele anuale sunt produse de miscarea de
revolutie a Pamantului n jurul Soarelui;
(iii) paralaxe seculare, datorate miscarii de translatie a sistemului solar.
5.3.1
Paralaxa diurna si determinarea distantelor n sistemul

solar
Se numeste paralaxa diurna sau geocentrica unghiul sub care se vede din astru raza
Pamantului; grac acest lucru este ilustrat n Figura 5.5
Se aplica teorema sinusului in triunghiul OT M , adica
sin z
sin p
=
R
(5.14)
si tinand cont ca paralaxa p este un unghi mic se aproximeaza sin p = p si se obtine

p =
R sin z
(5.15)
Din relatia (5.15) rezulta ca paralaxa depinde de distanta zenitala si de raza Pamantului.
Paralaxa este maxima atunci cand R reprezinta raza ecuatoriala a Pamantului, iar z =
900 , adica astrul se aa n orizont.
71
Delta
z
R
z
T
Figura 5.5: Paralaxa diurna de naltime

Se numeste paralaxa diurna orizontal
a ecuatorial
a unghiul sub care se vede din astru
raza ecuatoriala a Pamantului atunci cand astrul se aa la orizont.
Notand cu R0 raza terestra ecuatoriala si cu p0 paralaxa diurna orizontala ecuatoriala,
din (5.15) se deduce
p0 =
R0
(5.16)
Din Figura 5.5 se observa ca

z = z p
(5.17)
Observatia 5.3.1 [6] Au loc urmatoarele:

(1) Coordonatele astrilor determinate din observatii care se realizeaz
a pe suprafata
Pamantului se numesc topocentrice. Acestea sunt diferite pentru puncte diferite de
pe suprafata Pamantului, chiar pentru acelasi moment. Diferentele sunt observabile
doar la astrii din sistemul solar. Din acest motiv se considera fundamentala, directia
care porneste din centrul Pam
antului. Aceasta directie indica pozitia geocentrica.
(2) In baza relatiei (5.17) se obtine formula
=
206264.8
R0
p 0
72
(5.18)
cu ajutorul careia se determina distantele n sistemul solar, cunoscand paralaxa

orizontala p 0 exprimata n secunde de arc.
Paralaxa p 0 se determina prin diverse metode. Spre exemplu: pentru Luna se
determina prin observatii simultane, masurandu-i distanta zenitala din doua localitati situate pe acelasi meridian geografic. Pentru determinarea paralaxei Soarelui se foloseste planeta mica Eros care se apropie mai mult de Pam
ant asigurand
Pentru Luna se obtine p 0 = 57 2 .5 si
o precizie mai mare n determinari.
= 384.4 103 km, n timp ce pentru Soare p 0 = 8 .79 si = 149.6 106

km.[9]
(3) Pentru masurarea distantelor n sistemul solar se utilizeaz
a unitatea astronomica,
1U.A. = 149.6 106 km.
5.3.2
Paralaxa anuala si determinarea distantelor stelare
Se numeste paralaxa anual

a sau heliocentrica a unei stele, unghiul sub care se vede din
stea raza medie a orbitei terestre cand aceasta este perpendiculara pe directia Pamant
stea, asa cum este ilustrat n Figura 5.6 si notata cu pa .
M
pa
Delta
Figura 5.6: Paralaxa anuala

Din triunghiul M ST rezulta
sin pa =
73
(5.19)
unde a = 1U.A., iar este distanta Soare stea. Deoarece paralaxele heliocentrice sunt
mai mici decat o secunda de arc, rezulta
pa =
cu pa exprimat n radiani
(5.20)
de unde se detrmina distanta :

=
206264.8
206264.8
a=
U.A.
pa
pa
(5.21)
Datorita miscarii de revolutie a Pamantului, astrul descrie pe bolta cereasca o elipsa

numita elips
a de paralax
a anual
a ilustrata n Figura 5.7.
Elipsa de paralaxa
Sfera cereasca
S
Orbita terestra
Figura 5.7: Elipsa de paralaxa
Observatia 5.3.2 [6] Au loc urmatoarele observatii:

(1) Determinarea paralaxelor anuale se face din observatii efectuate n punctele orbitei
care sunt separate de 6 luni, obtin
anduse dublul paralaxei anuale;
(2) Odata determinata paralaxa anuala, se determina distanta . Spre exemplu, pentru
a a fost
steaua Proxima Centauri, pa = 0 .76, iar = 272000U.A. Prima paralax
determinata de F.W. Bessel in 1838. El a determinat paralaxa stelei 61 Cygni ca
fiind pa = 0 .3.
(3) Deoarece paralaxele stelelor sunt de ordinul secundelor de arc, unitatea astronomica
este o distanta mult prea mica. Din acest motiv, s-au introdus alte unitati de masura pentru determinarea distantelor extrasolare. Parsecul (pc) reprezinta distanta
74
corespunzatoare unei paralaxe de o secunda, 1pc = 206264, 8U.A., iar anul lumina
1a.l. = 63240U.A. = 0, 3067pc.
(4) Elipsa de paralaxa constituie o dovada a miscarii anuale a Pam
antului n jurul
Soarelui.
5.4
Precesia si nutatia
Intrucat majoritatea corpurilor sistemului solar orbiteaza n planul eclipticii, acestea actioneaza gravitational asupra proeminentei ecuatoriale a Pamantului. Efectele cele mai
nsemnate le produc Soarele si Luna. Deoarece Pamantul se roteste n jurul axei sale,
forta mareica nu modica nclinatia ecuatorului relativ la ecliptica, ci face ca axa de
rotatie sa se deplaseze ntr-o directie perpendiculara pe axa de rotatie si pe directia fortei
mareice. Astfel, axa de rotatie a Pamantului descrie un con odata la aproximativ 26000
ani. Aceasta rotatie lenta a axei de rotatie se numeste precesie si este ilustrata n Figura
5.8.
Polul Nord al Eclipticii
Polul Nord Ceresc
Figura 5.8: Precesia
Ca efect al precesiei, punctul vernal se deplaseaza pe ecliptica n sens retrograd (sensul

acelor de ceasornic) cu 50 .2 pe an. Prin urmare, longitudinea ecliptica a unei stele
creste n ecare an cu aceasta rata, n timp ce latitudinea ecliptica ramane neschimbata.
75
In cele ce urmeaza se vor determina corectiile n ascensie si declinatie ca urmare a acestui

fenomen. Pentru aceasta se procedeaza astfel. Se aplica formula cosinusului pentru latura
900 n triunghiul sferic P M din Figura 5.9 si formula sinusului n acelasi triunghi.
P
epsilon
90-delta
90-lambda
Pi
90+alpha
90-beta
M
Pi
M
E
M
Q
epsilon
Q
O
M
E
gamma
Figura 5.9: Triunghiul paralactic pentru determinarea precesiei

Se deduc relatiile:
sin = cos sin + sin cos sin ,
cos cos = cos cos
(5.22)
(5.23)
Se considerand , si variabile si , constante.Se diferentiaza relatiile (5.22) si (5.23),

se obtine:
d = sin cos d
cos sin d = (cos2 sin sin + cos sin ) d
(5.24)
(5.25)
se aplica formula celor cinci elemente din relatiile lui Gauss

cos sin = sin sin + cos cos sin
76
(5.26)
Din (5.25) si (5.26) rezulta

d = (tg sin sin + cos ) d
(5.27)
Deoarece = 230 27 se calculeaza coecientii care nu depind de stea ind constanti pentru
toti astrii si rezulta [6]
m = cos d = 3s .07
(5.28)
n = sin d = 1s .33
(5.29)
Din (5.24), (5.27), (5.28) si (5.29) rezulta
d = 3s .07 + (1s .33) sin tg
(5.30)
d = 20 cos
(5.31)
Observatia 5.4.1 [6] Au loc urmatoarele

(1) Formulele (5.30) si (5.31) dau o aproximatie suficienta, daca este vorba de intervale
de timp de ordinul a 15 20 de ani;
(2) Formulele (5.30) si (5.31) sunt valide pentru stelele nu foarte apropiate de polul
eclipticii, caci atunci tg devine foarte mare;
(3) Unul dintre punctele de intersectie ale axei de rotatie a Pamantului cu bolta cereasca
- Polul Nord ceresc se afla la mai putin de un grad de Steaua Polara. Peste aproximativ 12000 ani, Polul Nord ceresc va fi n directia stelei Vega.
Pe langa miscarea de precesie, s-a observat ca Polul Nord ceresc are si o miscare periodica
n timp de 18.6 ani. Fenomenul este numit nutatie si se datoreaza precesiei planului
orbital al Lunii cu aceeasi perioada de 18.6 ani. Polul lumii care se misca n urma precesiei
numit si pol mediu este centrul unei elipse cu semiaxa mare egala cu 9 .21 si semiaxa mica
de 6 .86 pe care se misca polul adevarat n sens retrograd [6].
77
78
Capitolul 6
Aplicatii
In acest capitol sunt prezentate cateva din aplicatiile astronomiei n geodezie.
6.1
Metode de determinare a timpului
Pentru determinarea timpului, se cunosc mai multe metode. In cele ce urmeaza se trateaza
cateva metode mai des ntrebuintate [4].
6.1.1
Metoda m
asur
arii unei distante zenitale
M
asurarea distantei zenitale asupra unei stele
Metoda ce va descrisa n continuare consta n determinarea timpului prin masurarea
distantei zenitale a unei stele situate n apropierea primului vertical si cu unghiul de
declinatie mic. Se reaminteste ca un astru este n apropierea primului vertical atunci
cand azimutul A = 900 . Conditiile precizate asigura ca rezultatul determinarii timpului
sa aiba o precizie maxima. Se considera triunghiul paralactic al astrului dat n Figura
6.1.
Se aplica formulele lui Delambre (2.32) n triunghiul P ZM cu laturile P Z = 900 ,
P M = 900 si se obtine
H
tg
=
2
sin( ) sin( )
cos cos( z)
79
(6.1)
90-phi
Z
180-A
H
P
90-delta
q
M
Figura 6.1: Triunghiul paralactic

++z
. Cu relatia (6.1) se calculeaza unghiul orar al stelei H. Valoarea lui
2
z nainte de a se introduce n calcul se corecteaza cu corectia de refractie. Dupa cum se
unde =
observa H este n functie de z, si primele doua marimi ind afectate de erori; n cazul
astrilor este invariabil si se considera fara eroare. Pentru a se determina erorile asupra lui
H trebuie determinate erorile asupra lui z si ; astfel se va proceda ca n sectiunea 5.4.
Se aplica teorema cosinusului corespunzatoare laturii M Z din triunghiul paralatic si se
obtine:
cos z = sin sin + cos cos cos H diferentiind =

cos q d
d
dz
+
+
dH =
cos sin A cos sin A cos tg A
(6.2)
(6.3)
Pentru a se obtine (6.3) s-au folosit regulile de diferentiere a unei functii de mai multe
variabile [1], teorema sinusurilor si relatia celor cinci elemente aplicate n triunghiul paralactic.
Eroarea asupra lui H este mica daca masuratorile se fac pentru astrii situati n apropierea
primului vertical si cu unghiul de declinatie mic. Astfel n relatia (6.3) daca A = 900
rezulta ca cel de-al treilea termen tinde catre 0 cand A 900 iar sin A 1. De asemenea
daca declinatia este mica cos 1
Cumuland observatiile de mai sus asupra relatiei (6.3) se obtine ca eroarea supra lui H este
mica si se poate considera ca tinde catre 0 pentru masuratorile efectuate asupra stelelor
apropiate de orizont. Conform transformarilor aratate mai sus pentru unghiul orar H si
80
tinand cont de (4.7) rezulta ca n punctul de observatie B se pot stabili urmatoarele:

tmC = (1 )(B 0B )
(6.4)
Daca momentul observatiei a fost notat printr-un cronometru de timp legal notat t l atunci
corectia cronometrului este
t = tl t l .
(6.5)
M
asurarea distantei zenitale asupra Soarelui
Timpul poate calculat si pe baza observatiilor solare iar pentru a mari precizia
masuratorilor de distante zenitale observatiile se fac pe marginea superioara si inferioara a
discului Soarelui. Distantele zenitale masurate direct se corecteaza de refractie, paralaxa
si raza soarelui. Formulele de calcul pentru unghiul orar H sunt aceleasi ca n cazul stelei,
timpul civil determinandu-se cu formulele:
tmC = t0 E 12h
(6.6)
precum si relatia (4.14). Corectia cronometrului se stabileste din relatia (6.5). Pentru
cazul examinat este important sa se tina seama ca Soarele are declinatia variabila si deci
trebuie lucrat cu declinatia soarelui mediu.
6.1.2
Metoda n
altimilor egale
Cazul stelelor
Aceasta metoda [4] consta n vizarea unei stele nainte si dupa trecerea la meridian sub
acelasi unghi, deci la aceeasi naltime ca n Figura 6.1.2
Practic nainte de meridian si cat mai departe de el (daca este posibil chiar n primul
vertical), se vizeaza o stea, se masoara distanta ei zenitala z si se citeste la ceasornic
timpul u.
Avansul si ntarzierea ceasornicului este u, ora adevarata ind u + u. Se prinde
apoi steaua n aparat n aceeasi pozitie dincolo de meridian cand la ceasornic avem u .
Unghiul orar se calculeaza pentru pozitiile M si M obtinandu-se H si H . Cele doua
81
M
meridian
Figura 6.2: Metoda naltimilor egale - cazul stelelor

pozitii sunt simetrice fata de meridian deci unghiurile orare sunt egale si de semn contrar.
Determinarea lui H se face folosind (6.1).
Timpul sideral se obtine cu formulela (3.1) si se compara cu valorile si citite la pendula
siderala. Deci
u + u = + H
(6.7)
u + u = + H =
H + H u + u
u = +
dar H = H =
2
2
u + u
u =
2
(6.8)
(6.9)
(6.10)
Relatia (6.10) reprezinta corectia ceasornicului si este adevarata atunci cand ceasornicul
da timpul sideral. Daca ceasomicul da timpul legal va trebui sa se transforme n timp
sideral, sau pe n timp legal.
Observatia 6.1.1 Daca nu se poate prinde n aparat steaua la aceeasi n
altime de ambele
parti ale meridianului locului, va trebui sa se introduc
a o corectie dH.
Expresia corectiei dH se obtine diferentiind n raport cu z si H egalitatea:
cos z = sin sin + cos cos cos H
de unde
dH =
sin z
dz
cos cos sin H
(6.11)
unde: dz = z z si z respectiv z reprezinta distantele zenitale ale astrului n pozitiile

M respectiv M .
82
u0
u
(z)
u
3
(z)
dH
Figura 6.3: Metoda naltimilor egale - cazul Soarelui

(i) Daca z > z atunci
u =
u + u + dH
2
(6.12)
u =
u + u dH
2
(6.13)
(ii) Daca z < z atunci
Cazul Soarelui
Soarele n afara de miscarea aparenta diurna mai are o miscare pe ecliptica care face ca
declinatia sa nu e constanta; declinatia variaza prin crestere vara si prin scadere iarna.
Daca Soarele are declinatia n crestere, nseamna ca vizarea lui pentru aceeasi distanta
zenitala z nu se face n pozitia 2 ci n pozitia 3 din Figura 6.3.
In continuare se determina expresia corectiei de cronometru n cazul Soarelui. Inregistrand
timpul pentru pozitiile 1si respectiv 3 ale Soarelui, se va obtine u + u respectiv u + u.
Fie unghiurile orare H si H pentru pozitiile Soarelui 1 si 2 atunci
u + u = + H
(6.14)
u + u = + H + dH =
H + H dH u + u
u = +
+
dar H = H =
2
2
2
(
)
u + u dH
u =
2
2
(6.15)
83
(6.16)
(6.17)
In cazul Soarelui corectia cronometrului va data de (6.17). Pentru determinarea lui dH

diferentiem relatia de mai jos n raport cu H si
si se obtine
)
tg
tg
dH =
d
(6.18)
sin H tg H
Pentru d se cauta valoarea lui ntr-o zi, se calculeaza variatia orara care se nmulteste
cu H si aa variatia d corespunzatoare lui H, n secunde. Pentru a aa d n secunde de

timp se mparte d la 15 deci (6.18) devine:
(
)
1
tg
tg
d
dH =
15 sin H tg H
(6.19)
Daca ceasormicul da timpul legal se vor face transformarile corespunzatoare n timp

sideral.
6.1.3
Metoda n
altimilor egale a dou
a stele
Aceasta metoda este cunoscuta si sub numele de metoda Zinger. Este aproximativ identica
cu metoda precedenta deosebirea consta n faptul ca aceasta metoda foloseste observatii
asupra a doua stele nainte si dupa meridian la aceeasi naltime z. Se utilizeaza teorema
cosinusului pentru doi astrii si se obtine
(6.20)
(6.21)
Se scad relatiile (6.20) si (6.21) si n urma efectuarii calculelor se obtine

+
+

H + H
H H

cos
= cos
cos
sin
sin
+
tg sin
2
2
2
2
2
2
+

H + H
H H
+ sin
sin
cos
cos
(6.22)
2
2
2
2
De asemnenea au loc relatiile (6.7) si (6.8) unde u si u sunt citirile la cronometru. Daca
se noteaza u = x n urma efectuarii calculelor [4] se ontine
A + A
tg
sin A
sin A
2 d +
dx =
du
du
cos
sin A sin A
sin A sin A
cos q
cos q
d +
d
cos (sin A sin A)

cos (sin A sin A)
84
(6.23)
Din relatia (6.23) rezulta, ca dx este minim cand masuratorile sunt facute n primul
vertical adica azimutul A si A sa e de 900 respectiv de 2700 , unghiurile paralactice q si
q si declinatiile si sunt apropiate ntre ele.
6.1.4
Metoda trecerii stelei la meridian
Aceasta metoda necesita a se cunoaste directia meridianului locului de observatie. Se fac

n mod obisnuit masuratori asupra multor stele. Atunci cand steaua trece la meridian se
stie ca timpul sideral este egal cu ascensia dreapta a stelei = . Daca timpul aratat de
cronometru este u, atunci = u + u unde u este corectia cronometrului care masoara
timpul sideral. Daca u este dat n timp legal va trebui transformat n timp sideral sau
n timp legal. Astfel metoda presupune exact trecerea stelei la meridian, se citeste la
cronometru timpul u care se scade din ascensia stelei si obtinem corectia u.
6.2
Determinarea azimutului
Determinarea azimutului se refera la calculul unghiului pe care-l face directia zenit-astru

cu directia meridianului n punctul de observatie. Problema determinarii azimutului se
concretizeaza n cele din urma prin stabilirea directiei meridianului [4]. Sunt cunoscute si
n acest caz mai multe metode dintre care metoda masurarii distantei zenitale pentru un
astru va prezentata n continuare.
6.2.1
Metoda m
asur
arii distantei zenitale a unui astru
Pentru determinarea azimutului se considera Figura 6.1, iar n triunghiul paralactic P ZM

din aceeasi gura cu aceleasi valori pentru laturi si unghiuri se aplica formulele (2.25) si
(2.22) aplicate unghiului orar H si azimutului A conduc la relatiile:
tg
A
=
2
H
tg
2
sin( ) cos( z)
cos( ) cos()
(6.24)
sin( ) sin( )
cos cos( z)
(6.25)
85
Steaua asupra careia s-au efectuat observatiile a fost Arcturus. Masurarea s-a executat
la data de 6 mai 1961 cu un teodolit centesimal de precizie. Datele observate sunt:
Ora la care s-a citit: u = 20h 30m 00s ;
Unghiul zenital masurat: z = 530 00c 60cc grade centesimale;
Latitudinea locului petrosani = 450 , 25 ;
Longitudinea locului Lpetrosani = 1h 33m ;
Declinatia stelei Arcturus: = 190 23 02 .5;
Ascensia dreapta: = 14h 13m 54s .48;
Soarele a trecut la meridian n ziua de 6 mai 1961, la ora 12h 12m 11s n Bucuresti.
Pentru a gasi ora la care soarele trece la meridian n Petrosani se aplica corectia de
+27m si se obtine ora 12h 39m 11s ;
Ecuatia timpului: E = 3m 24s ;
Timpul sideral: 0 = 14h 54m 26s .4
Toate datele privitoare la astru observat (declinatia, rectaascensiunea, ora la care soarele
trece la meridian la Bucuresti, valoarea ecuatiei timpului, timpul sideral ) au fost luate
din anuarul astronomic al anului 1961. De asemenea, tot din anuar au fost luate corectiile
ce trebuie aplicate datelor de timp (ora trecerii la meridian a soarelui n Petrosani).
In continuare se dau cateva etape din calculele necerare determinarii azimutului. Determinarea completa presupune si efectuarea corectiilor de timp. Pentru aplicarea formulelor
(6.24) si (6.25) trebuie convertite valorile unghiurilor n grade sexagecimale si se obtine:
Inlocuind n (6.24) valorile de mai sus rezulta
A = 730 30 31 .2804
si
86
(6.26)
z = 470 48 20
= 450 25 00
= 190 23 02
2 = 1120 30 22
= 560 15 11
z = 80 32 51
= 100 50 11
= 360 52 09
Tabelul 6.1: Calculul unghiurilor pentru determinarea azimutului
Determinarea meridianului locului
Odata determinat azimutul se poate materializa cu acesta directia meridianului locului.
In acest scop fata de un reper x din teren se masoara si unghiul orizontal corespunzator
pozitiei astrului pentru care s-a masurat distanta zenitala, unghiul respectiv ind notat
cu si ilustrat n Figura 6.4.
Reper
directia meridianului
O
beta
omega
Astru
Figura 6.4: Determinarea meridianului locului

Astfel directia meridianului este data de
=A+
(6.27)
Se revine la cazul studiat mai sus. Unghiul A determinat de (6.26) reprezinta unghiul de
azimut pe care l face fata de directia nord o directie oarecare. In cazul studiat n momentul n care s-a masurat unghiul zenital, prin vizarea stelei Arcturus, s-a masurat si un unghi
azimutal ntre directia stelei si un semnal de teren. Pentru a materializa directia meridianului pe teren, dupa calcul se va viza din nou directia data n teren punand gradatia
87
00 00c 00cc pe ea. Apoi se va descrie cu luneta unghiul de azimut A = 730 30 31 .2804
pichetand pe directia respectiva. Aceasta rezolva determinarea astronomica a meridianului locului.
In continuare se va determina timpul exact la care steua Acturus trece pe la meridian
la ora u = 20h 30m 00s . Unghiul orar H = 3h 15m 09s s-a determinat folosind valorile din
Tabelul 6.1 si relatia (6.25). Folosind relatiile din Sectiunea 6.1 se obtine
0P etrosani = 0 + 15s .4 = 14h 54m 11s
(6.28)
unde s-a aplicat inclusiv ecuatia timpului iar +15s .4 reprezinta corectia data n tabele;
0P etrosani reprezinta timpul sideral pentru Petrosani atunci cand Soarele se gaseste la
meridianul Greenwich. Se parcurg etapele descrise n Sectiunea 6.1 se obtine ora legala la
Petrosani tlP etrosani = 20h 28m 12s .48 si deci exista o ntarziere de 1m 47s .52 fata de ceasul
operatorului.
Observatia 6.2.1 Mai exista si alte metode de determinare a azimutului dintre care o
parte sunt prezentate n [4]
6.3
Determinarea latitudinii si longitudinii
Latitudinea si longitudinea formeaza o pereche de valori care denesc n mod unic un punct
pe suprafata terestra. Deci n cadrul problemelor geodezice este inclusa si determinarea
acestor valori pentru un punct dat. Folosind latitudinea si longitudinea se va realiza
trecerea la coordonate plane atat n proiectiile Gauss cat si n cele stereograce.
6.3.1
Determinarea latitudinii
Exista mai multe metode de determinare a latitudinii; cele mai utilizate sunt prezentate
mai jos.[4]
88
M
asurarea distantei zenitale a unei stele
Masuratorile se realizeaza ca si n cazul determinarii azimutului folosind distanta zenitala.
In acelasi triunghi sferic P ZM din Figura 6.1 are loc relatia:
(6.29)
Pentru o exprimare sintetica a calculelor se folosesc notatiile

sin = m cos N
(6.30)
cos cos H = m sin N
(6.31)
Inlocuind (6.30) si (6.31)n (6.29) se obtine

sin( + N ) =
cos z
m
(6.32)
Pentru a putea determina latitudinea folosind (6.32) trebuie determinate in prealabil

marimile m si N . Din (6.30) si (6.31) de unde:
tgN =
ctg
cos H
(6.33)
Din relatia de mai sus rezulta N . Inlocuind n (6.30) si (6.33) se obtine

m=
sin
= sin2 + cos2 cos2 H
cos N
(6.34)
Din acelasi triunghi sferic, folosind din relatiile lui Gauss relatia celor cinci elemente n
care este implicat si azimutul si folosind relatiile de mai sus se obtine:
sin z cos A = m cos( + N )
(6.35)
Se tine cont si de (6.32) de unde rezulta

tg( + N ) =
ctgz
cos A
(6.36)
Pentru a stabili conditiile de aplicare se va studia modul n care variaza latitudinea, adica
se va calcula diferetiala d.
89
Pentru aceasta diterentiind (6.29) n raport cu z n membrul stang si in raport cu , si

H n membrul drept se obtine n urma calculelor:
dz
d
cos qd
+
=
sin A cos cos tgA sin A cos
dz
cos q
d =
+
d cos tgA dH.
cos A cos A
dH =
(6.37)
Analizand (6.37) rezulta ca variatia latitudinii este minima cand A = 0, deci observatiile
trebuie f
acute n apropierea meridianului.
Metoda trecerii stelei la meridian

In momentul trecerii stelei pe la meridian H = 0 deci (6.29) devine
cos z = cos( )
(6.38)
De unde
z = sau = z adica steua este la nord de Zenit
(6.39)
z = + sau = + z adica steua este la sud de Zenit
(6.40)
Cazul dat de (6.39) corespunde stelei polare - adica odata cu stabilirea directiei meridianului, prin determinarea momentului de trecere la meridianul superior al stelei polare se
masoara si distanta zenitala cu care se obtine latitudinea.
Daca se poate determina distanta zenitala si deci naltimea h a stelei la culminatia superioara si inferioara se poate determina latitudinea fara a cuoaste declinatia stelei.
Astfel din Teorema 3.3.2
= zms
(6.41)
= 180 ( + zmi )
(6.42)
Adunand (6.41) n (6.42) si tinamd cont de relatia dintre naltime si distata zenitala se
obtine
= 90
hs + hi
zms + zmi
=
2
2
90
(6.43)
Metoda prin m
asur
atori circummeridiane
Este o metoda de determinare precisa a latitudinii. Dupa cum se stie formulele pentru
determinarea latitudinii la nord de zenit si respectiv la sud de zenit sunt date n Teorema
3.3.2
In relatiile (6.41)-(6.42) z reprezinta distanta zenitala n momentul trecerii astrului pe
la meridian. Practic observatiile se fac n apropierea meridianului, deci trebuie facute
corectii ce se vor nota cu r numite reducerea la meridian. Astfel
z = z0 r
unde z0 este distanta zenitala masurata. Pentru stabilirea corectiei se aplica aproximatii
sucesive; astfel se va tine cont de (6.29). Considerand cazul unui astru aat la meridian
se obtine
sin
z0 z
=
2
cos cos a sin2

sin
H
2
z0 +
2
(6.44)
unde
z0 - distanta zenitala masurata;
z- distanta zenitala care se deduce;
a - latitudinea aproximativa;
- declinatia stelei;
H - unghiul orar al stelei care se determina din timpul citit la un cronometru corectat
n momentul observatiei.
Cu ajutorul relatiei (6.44) se deduce z cu care se determina:
a = z +
care se va folosi pentru a se obtine un nou mbunatatit. Se va aplica acelasi algoritm
pana atunci cand noua valoare nu difera cu mult de precedenta.
91
6.3.2
Determinarea longitudinii
Longitudinea geograca se determina de asemenea cu ajutorul lunetei meridiane sau cu

luneta de treceri. Determinarea longitudinii geograce se bazeaza pe relatia dintre timpurile locale si longitudine, reducandu-se la determinarea timpului (orei exacte). Fie tloc
unul din timpurile locale introduse (, t sau tm ). Daca n acelasi moment de timp zic,
din punctele terestre A de longitudine LA necunoscuta si B de longitudine LB cunoscuta
se determina timpul local n acelasi sistem de timp, atunci se scrie, conform relatiilor
Teoremei 3.3.3
tlocA tlocB = LA LB
(6.45)
de unde rezulta longitudinea necunoscuta, LA . Pentru a masura timpul local n acelasi

moment, n cele doua puncte A, B, trebuie observat un fenomen ceresc vizibil n ambele puncte. Mult timp s-au utilizat n acest scop eclipsele satelitilor planetei Jupiter;
n prezent problema determinarii longitudinii geograce este facilitata prin transmiterea
semnalelor orare. Din observatiile asupra Soarelui se obtine timpul solar mediu (local),
tm , conform relatiei (4.4)
tm = H + E + 12h
(6.46)
Receptionand semnalele orare de la Greenwich se cunoaste timpul universal T U rezulta

longitudinea geograca L,
L = tm T U
(6.47)
Daca se receptioneaza semnalele dintr-un loc situat ntr-un fus oarecare n atunci T U =
Tn nh si se nlocuieste n (6.47) pentru determinarea longitudinii.
Observatia 6.3.1 Coordonatele geografice se pot determina simultan folosind metoda lui
Sumner [12].
92
Capitolul 7
Elemente de mecanic
a cereasc
a
Mecanica cereasca este necesara n geodezie pentru studiul orbitelor satelitilor si
informatiilor care pot luate de la acestia n ceea ce priveste pozitionarea pe suprtafata
terestra. Aceasta ramura a astronomiei s-a dezvoltat ncepand cu rezultatele remarcabile
obtinute de Johann Kepler (1571-1630). Utilizand observatiile astronomice ale astronomului danez Tycho Brahe (1564-1601), asupra planetei Marte, Kepler stabileste trei legi
importante n ceea ce priveste miscarea planetei Marte. Aceste legi au fost extinse la
orice miscare ntr-un camp gravitational. Mai tarziu Newton stabileste legile dinamicii
care stau la baza mecanicii. Cele treu legi ale lui Kepler se enunta astfel:
1. Planetele descriu n jurul Soarelui elipse, Soarele gasindu-se n unul din focare.
2. Ariile descrise de raza vectoare care uneste planeta cu Soarele sunt proportionale
cu timpurile n care au fost descrise.
3. Patratele perioadelor de revolutie sunt proportionale cu cuburile semiaxelor mari:
a31
T12
=
T22
a32
(7.1)
Aceste trei legi sugereaza faptul ca Soarele mpreuna cu planetele formeaza un sistem
unitar, n care miscarile sunt guvernate de o forta unica.
In continuare [7] se considera un spatiu absolut, un timp absolut, independente ntre ele
si fara nici o relatie cu materia care umple spatiul zic, n urmatorul sens:
93
(i) In R3 se considera un sistem de referinta al miscarii numit reper inertial astfel ncat
sa e vericate principiile fundamentale ale lui Newton;
(ii) simultaneitatea, succesiunea si durata n timp a evenimentelor sunt independente
de loc, de observator si de momentul considerat.
Legile fundamentale ale mecanicii sunt:
Legea I. principiul inertiei Orice corp si pastreaza starea de repaus sau de miscare
rectilinie si uniforma, daca nu este constrans de forte exterioare sa-si schimbe starea.
Aceasta lege a fost stabilita exeperimental de Galilei.
Legea II. Variatia miscarii este proportionala cu forta motoare imprimata si este dirijata
dupa dreapta n lungul careia este imprimata forta. Prin miscare se ntelege cantitatea
de miscare mv . Matematic aceasta lege poate scrisa:
d
F = (mv )
dt
valabila si pentru mase variabile. Daca m =constant, atunci avem legea a II-a, utilizata
n cazuri concrete, exprimata sub forma:
F = ma.
Legea III. Actiunile reciproce a doua corpuri sunt egale si dirijate n sensuri contrare.
Acestor trei legi le sunt adaugate alte doua legi sau principii.
IV. Principiul conditiilor initiale (Cauchy). Miscarea unui corp este determinata
de cunoasterea pozitiei si vitezei initiale.
V. Principiul compunerii fortelor. Fortele se compun dupa regula paralelogramului.
Din legile lui Kepler si folosind cele trei legi de mai sus, Newton a stabilit tipul de
forte care apar ntre doua corpuri pentru a produce un anumit tip de miscare. Astfel se
enunta legea atractiei universale:
Oricare doua puncte materiale se atrag reciproc cu o forta direct proportionala cu produsul
maselor si invers proportionala cu patratul distantei dintre ele; ilustrata n Figura 7.1
m1 m2
F = g 2
r
94
(7.2)
unde g este constanta atractiei universale si are valoarea:

g=
1
102
= 0.000295912.
15
z
M2
m2
M1
m1
Figura 7.1: Legea atractiei universale
7.1
Problema celor dou

a corpuri
Se considera un punct P de masa m care se misca sub actiunea unui corp S de masa
M . Fortele sunt cele de atractie gravitationala si se neglijeaza alte forte interioare sau
exterioare. S este corpul central si se mai numeste centru atractiv. Miscarea lui P
fata de S o raportam la un sistem inertial cu centrul n S si l notam cu Sxyz, reper
ortonormat.
Se considera un sistem de referinta absolut OXYZ cu axele de coordonate paralele cu axele
sistemului Sxyz precum n Figura 7.2. Miscarea punctului P fata de sistemul OXYZ este
miscarea absolut
a, iar fata de sistemul Sxyz este miscarea relativ
a. Vectorul de
iar vectorul de pozitie al lui S
pozitie al lui P fata de S se noteaza cu r, fata de O cu R,
= R0 + r.
fata de OXYZ cu R0 . Avem urmatoarea relatie: R
Fata de sistemul absolut OXYZ, asupra lui P actioneaza forta de atractie a lui S
M m r
F = g 2 ,
r
r
95
z
P, m
r
F1
R
x
Z
R0
Y
X
Figura 7.2: Problema celor doua corpuri

r
este versorul vectorului de pozitie.
r
Din legea a doua a dinamicii ma = F , obtinem:
unde
d2 R
M m r
= g 2
2
dt
r
r
sau
d2 R
M
= g 3 r.
2
dt
r
(7.3)
Ecuatia miscarii lui S fata de sistemul absolut OXYZ sub actiunea fortei de atractie a lui
Mm
P asupra lui S cu o forta egala si de semn contrar F1 = g 3 r are forma:
r
0
d2 R
m
= g 3 r.
2
dt
r
R
0 obtinem:
Daca notam = g(M + m) si tinand cont ca r = R
d2r
r
= 3 .
2
dt
r
(7.4)
Se noteaza componentele vectorilor de pozitie cu :

r = xi + yj + zk,
se obtine urmatorul sistem:
= Xi + Y j + Zk si r = |r| =
R
2
x
dx
= 3
r
dt2
dy
y
= 3
2
dt
r
d2 z
z
= 3
2
dt
r
96
x2 + y 2 + z 2
(7.5)
Daca se introduce functia de forta u =
si se ataseaza conditiile initiale, se obtine

r
forma scalara completa a sistemului:
x =
y =
y
u
z =
x(t0 ) = x0 , y(t0 ) = y0 , z(t0 ) = z0
x(t
0 ) = x 0 , y(t
0 ) = y 0 , z(t
0 ) = z0
(7.6)
Teorema centrului de greutate.

Centrul de greutate al corpurilor S si P de mase M si m se misca rectiliniu si uniform
sau este x.
=
+ MR
0
mR
M +m
sau = c1 t + c2
unde este vectorul de pozitie al centrului de greutate a celor doua corpuri, c1 =
(7.7)
a
,
M +m
b
, iar a si b sunt constante de integrare.
M +m
Legile lui Kepler rezulta din problema celor doua corpuri, [5] exprimate ca integrale
c2 =
prime ale sistemului de ecuatii diferentiale care descriu miscarea n problema celor doua
corpuri.
Legea a doua a lui Kepler.
Integrala ariilor. Consideram sistemul de ecuatii
diferentiale n forma vectoriala cu conditii initiale date:

2
d r
r
= 3
2
dt
r
r(t0 ) = r0

r(t0 ) = r 0
(7.8)
Se considera cazul n care r0 si r 0 = v0 nu sunt coliniari, adica r0 v0 = 0. Inmultind

d
vectorial la stanga n (7.8) cu r obtinem (r v ) = 0, iar prin integrare rezulta:
dt
r v = c
(7.9)
unde c este un vector constant.

Se obtine o integrala prima care se mai numeste integrala momentului cinetic sau
= mv cantitatea de miscare, atunci momentul cinetic
integrala ariilor. Daca notam H
97
= r mv , de unde rezulta ca r v = c. Deci miscarea este caracterizata de momentul

K
cinetic constant, care implica faptul ca miscarea este plana ntr-un plan perpendicular pe
c. Un calcul simplu ne arata ca r (r v ) = r c = 0, deci r si c sunt perpendiculari.
Ecuatia planului este c1 x + c2 y + c3 z = 0, plan care contine punctele S si P .
viteza areolara, atunci
Se noteaza cu A
dA
1
= (r v )
dt
2
= c, adica viteza areolar
din care rezulta 2A
a este constanta, ceea ce reprezinta legea a
doua a lui Kepler.
Legea I-a a lui Kepler. Se considera ecuatia miscarii relative:
d2r
r
=
.
dt2
r3
Inmultind scalar aceasta ecuatie cu 2r si folosind notatiile r = v , r 2 = v 2 , r2 = r2 ,
r2 = x2 + y 2 + z 2 , obtinem:
d 2
d ( 2 )
(v ) =
,
dt
dt r
care prin integrare conduce la:

v2 =
2
+h
r
(7.10)
unde h este constanta de integrare, cunoscuta si sub numele de constanta energiei.

Daca se considera masa unitara m = 1, rezulta
v2 ( ) h
=
+
2
2
2
care exprima legea de conservare a energiei. Din acest motiv relatia (7.10) se mai numeste
integrala energiei.
Pentru a deducerea primei legi a lui Kepler, se va utiliza aceasta integrala si sistemul de
coordonate polare n plan (r, ) si relatiile cu coordonatele carteziene
x = r cos
y = r sin .
Traiectoria lui P n coordonate polare r = r(). Deoarece v 2 = x 2 + y 2 , integrala ariilor
xy yx = C are urmatoarea expresie n coordonate polare: r2 = C. Integrala ariilor n
98
2
coordonate polare devine: r 2 + r2 2 =
+ h. Se obtine astfel sistemul de ecuatii:
r
r2 d = C
dt)2
( d )2 2
( dr
+ r2
=
+ h.
dt
dt
r
Intre aceste doua ecuatii se elimina variabila t si se otine:
C
d
r2
=
dr
2
.
C2
r2
+h
C
r
Separand variabilele si integrand rezulta:

0 = arccos
h+
2
C2
Din aceasta relatie rezulta:

r=
1+ 1+
Se noteaza
2
p=
C
,
C2
C2h
2
cos( 0 )
1+
C 2h
= e,
2
obtinem expresia unei conice n coordonate polare:

r=
p
.
1 + e cos( 0 )
Aceasta ecuatie reprezinta ecuatia conicelor n coordonate polare si este, de fapt, prima
lege a lui Kepler generalizata. Forma conicei depinde de semnul constantei h si anume,
daca
(i) h < 0 e < 1, elipsa;
(ii) h = 0 e = 1, parabola;
(iii) h > 0 e > 1, hiperbola.
Legea a III-a a lui Kepler. Deoarece pentru deducerea acestei legi sunt necesare
cunostinte suplimentare, se da numai expresia generalizata pentru aceasta lege:
T 2 (M + m)
4 2
=
.
a3
g
99
Index
A
polar de nord 38
astrii
polar de sud 38
cu rasarit si apus 26
an tropic 37
constelatie 23
coordonate
an tropic 56
ecliptice 39
anul lumina 70
geograce 28
anul 61
locale 30
asteroid 9
orare 31
astrii circumpolari 26
orizontale 30
astru
semilocale 31
circumpolar 45
corpul central 95
cu rasarit si apus 44
culminatie 47
axa polilor ecliptici 36
inferioara 47
azimut
superioara 47
geodezic 31
azimut 30
D
determinare azimut
masurare distanta zenitala pentru un
astru 85
bolta cereasca 23
determinare timp
naltimi egale pentru doua stele 84
calendar
naltimi egale
gregorian 61
cazul stelelor 81
calendarul iulian 61
naltimi egale
cerc
cazul Soarelui 83
mare 11
masurarea distantei zenitale

100
asupra unei stele 79
Legea I-a a lui Kepler 98
masurarea distantei zenitale
legile lui Kepler 93
asupra Soarelui 81
linia de schimbare a datei 59
trecerea stelei pe la meridian 85
Longitudinea ecliptica 39
Determinarea meridianului locului 87
longitudinea geograca 29
distanta sferica 11
luna 61
ecuator 11
meridian 11
ecuatorul ceresc 25
meridianului ceresc al locului 25
elongatia 50
meteorit 9
exces sferic 15
miscarea de rotatie diurna aparenta a sferei

ceresti 25
F
formula celor cinci elemenete 17
N
Nadir 25
formula lui L Huillier 22

formulele lui Delambre 20
formulele
paralaxe
lui Gauss 17
anuale 71
lui Neper 20
diurne 71
seculare 71
fus sferic 11
paralelul diurn al astrului 26
parsecul 70
inaltimea astrului 30
planeta 6
integrala ariilor. 97
planul orizontului astronomic 25
integrala momentului cinetic 97
pol 11
L
latitudine geograca 29
latitudinea ecliptica 39
Legea a III-a a lui Kepler 99
legea atractiei universale 94
precesie 75
primul vertical 26
primul vertical 48
punct vernal 33
R
101
raza terestra ecuatoriala 70
triunghi polar 13
refractie astronomica 66
tropicul
Capricornului 38
Racului 38
satelit 8
sfera cereasca
geocentrica 34
unitatea astronomica 70
heliocentrica 34
topocentrica 34
verticala locului 25
Sistem Solar 8
viteza areolara 98
sistem
absolut de coordonate 34
Soare mijlociu 55
Soarele 8
stea 5
Z
Zenit 25
ziua solara medie 60
zodiac 37
T
Teorema centrului de greutate 97
timpul
legal 59
mijlociu 55
sideral 53
solar adevarat 54
solar mediu 55
universal 59
treilea sau ultimul vertical 26
triunghi paralactic 40
triunghi sferic
dreptunghic 12
rectilater 13
triunghi sferic 12
102
Bibliografie
[1] F. Aldea, Matematici aplicate n stiintele agricole si silvice, Ed. Risoprint, ClujNapoca, 2006.
[2] Anuarul astronomic 2014 realizat de Institutul Astronomic al Academiei Romane,
Bucuresti Editura Orion, 2014.
[3] R. T
iteica, Z. Karniopol, C. Neumann, Dicionar Politehnic, Editura Tehnica, 1976
[4] N. Dima, Geodezie, Edituta Universitas, Petrosani 2005.
[5] G. M. Fihtenholt, Calcul diferential si integral, (3 volume), I(1963), II(1964),
III(1965), Ed. Tehnica Bucuresti, (traducere din limba rusa).
[6] C. Gales, Notite de curs
[7] N. Lungu, Astronomie geodezica Editura U.T. Press, Cluj-Napoca, 2010.
[8] I.I Muller, Spherical and practical astronomy as applied to geodesy, Frederick Ungar
PublisherCo. New York 1969.
[9] A. Pal, V. Pop, V. Ureche, Astronomie, Culegere de probleme cu solutii, Presa Universitara Clujeana, 1998
[10] A.Pal, V. Ureche, Astronomie, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1982.
[11] D.B. Thomson, Introduction to geodetic astronomy, Lecture Notes University of New
Brunswick, 1997.
[12] V. Ureche, Universul, Vol I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982.
103

Astronomie Geodezica Matei Florica PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Astronomie Geodezica Matei Florica PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

Descrierea sumara a partii accesibile a Universului . . . . . . . . . . . . . .

2 Elemente de trigonometrie sferic

Formulele lui Gauss . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16

Determinarea unghiurilor n functie de laturi ntr-un triunghi sferic

Determinarea laturilor n functie de unghiuri ntr-un triunghi sferic

Sisteme generale de coordonate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28

Sistemul de coordonate orizontale - (A, z), sau (A, h) . . . . . . . . 30

Sistemul de coordonate orare (, H) . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31

Sistemul de coordonate ecuatoriale (, ) . . . . . . . . . . . . . . . 32

Relatiile dintre coordonatele ceresti si coordonate geograce . . . . . . . . 34

Miscarea anuala aparenta a Soarelui si consecintele ei . . . . . . . . . . . . 35

Transformarea coordonatelor orizontale n coordonate orare . . . . 40

Transformarea coordonatelor orare n coordonate ecuatoriale. . . . 41

Transformarea coordonatelor ecuatoriale n coordonate ecliptice . . 42

Rasaritul si apusul astrilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43

Trecerea astrilor la primul vertical . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48

Timpul solar adevarat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54

Timpul solar mediu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55

Timpul universal. Timpul legal. Conventia fuselor orare . . . . . . . . . . 57

Metode de determinare a timpului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62

5 Fenomene care modific

Paralaxa diurna si determinarea distantelor n sistemul solar . . . . 71

Paralaxa anuala si determinarea distantelor stelare . . . . . . . . . 73

Metode de determinare a timpului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79

Metoda masurarii unei distante zenitale . . . . . . . . . . . . . . . . 79

Metoda naltimilor egale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81

Metoda naltimilor egale a doua stele . . . . . . . . . . . . . . . . . 84

Metoda trecerii stelei la meridian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85

Metoda masurarii distantei zenitale a unui astru . . . . . . . . . . . 85

Determinarea latitudinii si longitudinii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88

Problema celor doua corpuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95

(b) Astronomia sferica elaboreaza metode matematice de determinare a pozitiilor

Tabelul 1.1: Satelitii planetelor Sistemului Solar ( www.nasa.gov)

4. Asteroizii reprezinta planete mici-bucati de roca care pot varia n diametru de

Astronomia geodezica este disciplina care se aa la intersectia a doua stiinte fundamentale:

moderna constituie suportul tehnologiilor geodezice satelitare si contribuie la crearea si

Figura 2.1: Fusul sferic

Figura 2.2: Triunghiul sferic ABC

1. Daca unghiul unui triunghi sferic este

atunci triunghiul se numeste dreptunghic .

2. Triedul asociat triunghiului sferic este corpul OABC.

3. Daca o latura are masura

atunci triunghiul se numeste rectilater .

Definitia 2.1.1 Triunghiul A B C se numeste triunghi polar al unui triunghi sferic

Figura 2.3: Triunghiul polar

Propozitia 2.1.2 Intr-un

unde a, b, c sunt laturile triunghiului sferic si A, B, C sunt unghiurile triunghiului sferic.

Din (2.6) scrisa pentru triunghiul polar, (2.2) si (2.3) rezulta

Din 0 < a + b + c < 2 si (2.7) rezulta

Definitia 2.1.2 Se numeste exces sferic diferenta

Figura 2.4: Arie triunghi sferic

2R2 + 2SABC = 2R2 A + 2R2 B + 2R2 C

Formulele lui Gauss

In aceasta sectiune se vor determina formulele fundamentale pentru un triunghi sferic

Figura 2.5: Transformari de coordonate

Daca se proiecteaza punctul C n planul xOy rezulta

Proiectand triunghiul ABC pe planul ecuatorial fata de A si tinand cont de = b rezulta

= A . Din aceleasi considerente proiectand triunghiul ABC pe planul ecuatorial

sin a sin B = sin b sin A

cos a = cos b cos c + sin b sin c cos A

sin a cos B = cos b sin c sin b cos c cos A

Teorema 2.2.2 Teorema cosinusurilor Fie ABC un triunghi sferic atunci: