Capitolul 2 – REDACTAREA PLANULUI TOPOGRAFIC

LA SCARA 1 : 1 000
În urma efectuării măsurătorilor topo-cadastrale de teren şi a calculelor se trece la întocmirea şi
redactarea planului topografic de bază la scările 1 : 500; 1 : 1 000; 1 : 2 000; 1 : 5 000 şi 1 : 10 000.
Planul topografic de bază se întocmeşte în mod unitar pe întregul teritoriu administrativ
comunal, orăşenesc sau municipal, într-un singur sistem de proiecţie cartografică, având ca unitate
elementară de ridicare topo-cadastrală parcela şi formele de relief ale terenului.

2.1. ELEMENTELE DE CONŢINUT ALE PLANURILOR TOPOGRAFICE

Planul topografic de bază cuprinde atât reprezentarea grafică convenţională a elementelor
specifice cadastrului general şi de specialitate (planimetrie + scriere şi hidrografie), cât şi reprezentarea
reliefului terenului (curbe de nivel şi valorile cotelor).
a. PLANIMETRIA, cuprinde reprezentarea următoarelor elemente:
 punctele reţelei geodezice de sprijin, de îndesire şi de ridicare;
 limitele şi punctele de hotar, cu numărul de ordine, pentru hotarul unităţii administrativ-
teritoriale şi pentru intravilanele componente;
 limitele, punctele pe contur şi numerele cadastrale ale corpurilor de proprietate (imobilelor);
 limitele, punctele de contur, numerele cadastrale şi categoriile de folosinţă ale parcelelor şi
ale construcţiilor cu caracter permanent;
 reţeaua de drumuri şi căi ferate.
b. HIDROGRAFIA, cuprinde reprezentarea apelor şi a construcţiilor aferente:
 apele curgătoare cu sensul lor de curgere;
 apele stătătoare;
 construcţiile hidrotehnice.
c. SCRIEREA elementelor de planimetrie şi hidrografie:
 denumirile localităţilor şi apelor curgătoare şi stătătoare;
 denumirile pădurilor, drumurilor şi străzilor;
 denumirile obiectivelor industriale, social-culturale şi altele;
 numerele cadastrale pe sectoare, imobile şi parcele;
 numerele poştale ale imobilelor din intravilane;
 codul SIRSUP al unităţii administrativ-teritoriale;
 sistemul de proiecţie cartografică;
 scara de reprezentare, anul de întocmire şi redactare;
 schema şi dispunerea trapezelor cu nomenclatura proiecţiei STEREOGRAFICE – 1970.
d. NIVELMENTUL se reprezintă prin următoarele elemente specifice:
 formele caracteristice de relief: versanţi, movile, gropi, văi şi altele;
 punctele caracteristice ale terenului: vârfuri, creste, bazine hidrografice şi altele;
 curbe de nivel normale şi principale;
 curbe de nivel ajutătoare şi auxiliare.
e. SCRIEREA elementelor de altimetrie:
 numerele şi cotele punctelor cotate;
 valorile cotelor curbelor de nivel principale şi normale;
 denumirile principalelor forme de relief.

2.2. LUCRĂRILE DIN FAZA PREGĂTITOARE A ÎNTOCMIRII UNUI PLAN

TOPOGRAFIC
Întocmirea şi redactarea planului topografic, se efectuează prin metode exacte (X, Y);
aproximative (θ, d0) şi combinate. Redactarea planurilor topografice la scările mai mici sau egale
cu 1 : 2 000, se realizează sub formă digitală şi sub formă analogică pe trapeze cu nomenclatura
oficială a sistemului de proiecţie STEREOGRAFIC – 1970 din România.
1
  Redactarea planurilor topografice la scări mai mari ca 1 : 2 000, se realizează atât în
sistemul de raportare automatizată, cât şi în sistemul clasic pe hârtie milimetrică, fie în sistemul
general sau în sistemul local de coordonate rectangulare, care cuprinde:
a – Pregătirea suportului de redactare al planului topografic
 suport deformabil: hârtie milimetrică, hârtie albă;
 suport nedeformabil: folie din material plastic.
b – Stabilirea metodei de întocmire a planului topografic
 întocmirea planului cu ajutorul măsurătorilor clasice;
 întocmirea planului pe baza datelor culese cu staţiile totale;
 întocmirea planului pe cale fotogrammetrică, pe baza lucrărilor de reperaj şi descifrare
topografică a fotogramelor aeriene (ortofotoplanuri).
c – Determinarea dimensiunilor (a x b) ale formatului de raportare al planului topografic
Pentru stabilirea dimensiunilor (a x b) ale formatului de desen, pe care urmează să se
raporteze planul topografic de bază, la scara 1 : 1 000, se efectuează următoarele operaţii:
 se extrag valorile maxime şi minime ale absciselor (Xi) şi ale ordonatelor (Yi) din
inventarul de coordonate (tabelul 2).
 Exemplu: Xmax. = X523 = 7 001,890 m; Ymax. = Y547 = 13 685,364 m;
Xmin. = X51 = 6 703,113 m; Ymin. = Y203 = 13 531,398 m.
 se calculează valorile diferenţelor dintre abscisele maxime şi minime, (ΔX) şi, respectiv,
dintre ordonatele maxime şi minime (ΔY):
 Exemplu: ΔX = Xmax. – Xmin. = 298,777 m; ΔY = Ymax. – Ymin. = 153,996 m
 se efectuează reducerea la scara 1 : 1 000 a diferenţelor maxime (ΔX şi ΔY), cu
ajutorul relaţiilor care realizează transformarea valorilor metrice, în valori centimetrice:
 Exemplu: ΔXcm = 100 so ΔXm = 100 • 1 / 1000 • 298,777 = 29,877 cm ≈ 30 cm;
ΔYcm = 100 so ΔYm = 100 • 1 / 1000 • 153,996 = 15,400 cm ≈ 15 cm.
 se adaugă celor două diferenţe ΔXcm şi ΔYcm reduse la scara planului, valori de până la
10 … 30 cm, în vederea obţinerii dimensiunilor standard ale formatului de desen (a x b):
 Exemplu: ΔXcm = 30,0 + 29,4 = 59,4 cm = 594 mm;
ΔYcm = 15,0 + 27,0 = 42,0 cm = 420 mm.
 se stabileşte poziţia de lucru a formatului cu latura lungă pe orizontală sau pe
verticală, în funcţie de valorile obţinute pentru ΔXcm şi ΔYcm, după cum urmează:
 Exemplu: pentru ΔXcm = 594 mm, rezultă: b = ΔXcm = 594 mm, pe orizontală;
pentru ΔYcm = 420 mm, rezultă: a = ΔYcm = 420 mm, pe verticală.
d – Trasarea dimensiunilor formatului (a x b), a chenarului şi a indicatorului
 se trasează dimensiunile formatului de desen (A2 = 420 x 594) cu linie subţire de 0,1 mm;
 se trasează chenarul formatului de desen (A2) cu linie groasă de 1,0 mm, la distanţa de
25 mm de latura verticală din partea stângă a formatului, care reprezintă fâşia de îndosariere şi la
distanţa de 5 mm faţă de celelalte trei laturi ale formatului;
 se desenează indicatorul formatului de desen (A2) cu dimensiunile 40 x 120 mm în colţul
din partea dreaptă de jos a formatului, cu două laturi lipite de chenarul desenului, unde se vor înscrie:
(1) – instituţia (firma) executantă şi / sau subunitatea acesteia;
(2) – denumirea lucrării şi / sau numele beneficiarului;
(3) – indicativul sau numărul lucrării şi / sau al planşei executate;
(4) – semnăturile legale şi de verificare tehnică a lucrării;
(5) – scara numerică a planului;
(6) – denumirea lucrării executate.

2
 e – Stabilirea valorilor coordonatelor originii sistemului de axe (X0, Y0)
În funcţie de valorile minime (Xmin. şi Ymin.) ale absciselor şi ordonatelor extrase din inventarul
de coordonate (tabelul 2), se vor alege valori rotunde pentru originea sistemului de axe rectangulare
plane (X0, Y0), care să îndeplinească condiţiile: X0 < Xmin. şi Y0 < Ymin.
 Exemplu: pentru Xmin. = 6 703,113 m, rezultă: X0 = 6 650 m;
pentru Ymin. = 13 531,398 m, rezultă: Y0 = 13 500 m.

f – Trasarea caroiajului rectangular şi notarea diviziunilor cadrului de raportare

Pe formatul de desen se trasează sistemul de axe la distanţa de 2 cm de marginile chenarului, cu
axa OY paralelă cu direcţia Nord – Sud şi axa OX orientată pe direcţia Vest – Est (pe hârtie
milimetrică, pentru a uşura raportarea punctelor, axele se vor trasa pe diviziunile groase). Pe cele
două axe OX şi OY se vor trasa conform scării planului 1 : 1 000, diviziunile caroiajului rectangular
din 100 în 100 m, adică din 10 în 10 cm, începând cu originea sistemului de coordonate: O (X0 şi Y0)
şi până la o valoare egală sau superioară lui Xmax. şi, respectiv, lui Ymax., în următoarea succesiune:
 Exemplu: X0 = 6 650 m; Y0 = 13 500 m;
X0 + 100 = 6 750 m; Y0 + 100 = 13 600 m;
X0 + 200 = 6 850 m; Y0 + 200 = 13 700 m;
X0 + 300 = 6 950 m; Y0 + 300 = 13 800 m;
X0 + 400 = 7 050 m; Y0 + 400 = 13 900 m.

2.3. RAPORTAREA PUNCTELOR DIN REŢEAUA DE SPRIJIN ŞI DE RIDICARE

Se raportează toate punctele determinate prin coordonate rectangulare, în următoarea
succesiune: punctele reţelei de sprijin determinate prin metoda intersecţiei (51); metoda drumuirii
(201, 202, … , 207); metoda radierii (501, 502, … , 547), care reprezintă detalii cu caracter permanent.
Toate punctele definite prin coordonate rectangulare (X, Y), se vor raporta faţă de colţul de
sud-vest al pătratului, care cuprinde poziţia planimetrică a punctului respectiv.
De exemplu: punctul de intersecţie 51 (X51 = 6 703,113 m şi Y51 = 13 589,572 m), se raportează
faţă de colţul de sud-vest al pătratului definit prin coordonatele: XC = 6 650,000 m şi YC = 13 500,000 m,
pe baza operaţiilor prezentate mai jos:
 se calculează diferenţele ΔXC–51 şi ΔYC–51 denumite şi coordonate grafice de raportare:
 Exemplu: ΔXC – 51 = X51 – XC = 6 703,113 – 6 650,000 = 53,113 m;
ΔYC – 51 = Y51 – YC = 13 589,572 – 13 500,000 = 89,572 m.
 se reduc cele două coordonate grafice la scara de raportare 1 : 1 000 şi se obţine:
 Exemplu: ΔXC – 51 = 53,1 mm şi ΔYC – 51 = 89,6 mm
Din capetele celor două segmente trasate pe axa OX la distanţa ΔXC – 51 = 53,1 mm şi, respectiv,
pe axa OY, la distanţa ΔYC–51 = 89,6 mm se ridică perpendiculare, iar la intersecţia lor se va obţine
poziţia pe plan a punctului 51. În acelaşi mod se raportează şi celelalte puncte, care se vor nota
conform inventarului şi se vor figura prin semnele convenţionale din atlasele pentru elaborarea
planurilor topografice la scara 1 : 1 000. Numerele punctelor se scriu mai întâi în creion, pe cât
posibil în partea dreaptă, iar dacă punctul considerat este determinat şi în poziţie altimetrică, scrierea
se face sub formă de fracţie, prin înscrierea la numărător a numărului punctului, iar la numitor a
51
cotei, sub următoarea formă: .
166,4
Cotele punctelor se scriu cu o zecimală, în cazul determinărilor prin metoda nivelmentului
trigonometric şi cu două zecimale, în condiţiile folosirii nivelmentului geometric.

3
 2.4. PRECIZIA GRAFICĂ DE RAPORTARE A PLANULUI TOPOGRAFIC
Precizia grafică a originalelor de teren ale planurilor topografice întocmite la scările: 1 : 1 000,
1 : 2 000, 1 : 5 000, 1 : 10 000, se caracterizează prin următorii indici:
– eroarea maximă grafică admisă la raportarea punctelor din reţeaua geodezică, şi din
reţeaua de ridicare, determinate prin coordonate rectangulare (X, Y) este de ± 0,2 mm, care în
funcţie de scara planului, se exprimă prin următoarele valori metrice pe teren:
 scara 1 : 1 000 → PS = ± e.n. = ± 0,2  1 000 = ± 0,20 m;
 scara 1 : 2 000 → PS = ± e.n. = ± 0,2  2 000 = ± 0,40 m;
 scara 1 : 5 000 → PS = ± e.n. = ± 0,2  5 000 = ± 1,00 m;
 scara 1 : 10 000 → PS = ± e.n. = ± 0,2  10 000 = ± 2,00 m.
– eroarea maximă grafică admisă la raportarea punctelor ce reprezintă diferite detalii planimetrice,
faţă de cele mai apropiate puncte din reţeaua de ridicare, trebuie să se încadreze în următoarele limite:
± 0,50 mm pentru diferitele puncte situate pe detalii şi contururi bine definite pe teren, cu
caracter permanent: construcţii, limite de hotar, poduri, şosele şi altele;
± 0,75 mm pentru diferitele puncte situate pe detalii şi contururi care sunt marcate permanent
pe teren: limitele între culturi sau între anumite categorii de folosinţă;
± 1,00 mm pentru diferitele puncte ce reprezintă detalii planimetrice cu caracter variabil:
malurile râurilor şi pârâurilor, drumuri şi poteci prin păşuni etc.

2.5. VERIFICAREA RAPORTĂRII GRAFICE A PUNCTELOR

Verificarea modului de raportare al punctelor prin coordonate rectangulare (X, Y) se face prin
măsurarea grafică a distanţelor dintre punctele considerate şi compararea lor cu valorile corespunzătoare
măsurate pe teren şi reduse la orizont. Diferenţele obţinute între cele două mărimi (plan şi teren) nu
trebuie să depăşească eroarea maximă grafică de raportare admisă pentru scara numerică folosită.

De exemplu: pentru verificarea raportării punctelor 51 şi 201, se măsoară pe plan cu ajutorul

riglei distanţa dintre cele două puncte considerate di51–201 = 82,0 mm, care pe teren reprezintă
valoarea de 82,000 m, ce se compară cu distanţa redusă la orizont do51–201 = 82,017 m.
În funcţie de cele două valori (plan şi teren) se obţine eroarea de raportare dată de diferenţa
dintre distanţa grafică de pe plan şi cea de pe teren: Δ = doplan – doteren = 82,000 – 82,017 = – 0,017 m.
Pentru scara 1 : 1 000 şi a eroarea maximă admisă de ± 0,2 mm, rezultă o eroare grafică de ± 0,2 m,
care este inferioară erorii grafice, adică | 0,017 m | < 0,200 m.

2.6. UNIREA PUNCTELOR RAPORTATE

După raportarea şi verificarea preciziei grafice de raportare a punctelor de intersecţie, de
drumuire şi de radiere, se trece la unirea lor, mai întâi, în creion pe baza schiţelor întocmite pe teren
în timpul măsurătorilor, obţinându-se forma geometrică a detaliilor planimetrice ale terenului
măsurat. În continuare se trece la completarea lor prin simboluri, semne convenţionale sau culori, în
conformitate cu prevederile normelor tehnice şi a atlasului de semne convenţionale pentru redactarea
planurilor topografice, la scările de bază.
De exemplu: prin unirea punctelor: 501 – 509 – 510 – 513 – 514 – 517 – 521 – 522 – 523 – 533
– 531 – 539 – 538 – 547 – 540 – 541 – 510, se obţine limita de hotar a imobilului ridicat în plan, la
scara 1 : 1 000 (Planşa 1).

Fiecare student va folosi pentru raportarea punctelor pe foaia milimetrică format A2 (Planşa 1),
la scara 1 : 1 000, coordonatele modificate cu numărul de ordine din Tabelul nr. 2.

4
 Pentru a obţine conturul celor 6 parcele de vie nobilă (Vn) se vor uni punctele raportate
conform Anexei 1.
2.7. ECHIPAREA PLANULUI TOPOGRAFIC CU SIMBOLURILE CATEGORIILOR
DE FOLOSINŢĂ
În lucrările de CADASTRU TEHNIC GENERAL se evidenţiază numai categoriile generale de
folosinţă ale terenurilor agricole şi neagricole, care împreună cu celelalte atribute ale unei parcele
sunt necesare pentru întocmirea cărţii funciare şi pentru stabilirea sarcinilor fiscale ale proprietarilor.
Categoria de folosinţă a terenului, se individualizează printr-un COD, care este unul dintre
atributele parcelei, în urma operaţiei de culegere la teren a datelor cadastrale. În acest scop, se
folosesc următoarele 10 simboluri ale categoriilor de folosinţă ale terenurilor agricole şi neagricole:
1. TERENURILE ARABILE ( A );
2. PĂŞUNI ( P );
3. FÂNEŢE ( F );
4. VII ( V );
5. LIVEZI ( L );
6. PĂDURI ŞI ALTE TERENURI DIN FONDUL FORESTIER NAŢIONAL ( PD );
7. TERENURI CU APE ŞI APE CU STUF ( H );
8. CĂILE DE COMUNICAŢII RUTIERE ( DR ) ŞI CĂILE FERATE ( CF );
9. TERENURILE OCUPATE CU CONSTRUCŢII ŞI CURŢI ( CC );
10. TERENURILE DEGRADATE ŞI NEPRODUCTIVE ( N ).

2.8. NUMEROTAREA CADASTRALĂ PROVIZORIE

Prin numerotarea cadastrală, ce se efectuează pe teritorii administrative (comune, oraşe şi
municipii), se realizează legătura dintre poziţia în teritoriul considerat a fiecărei parcele
cadastrale cu planul topo-cadastral, registrele cadastrale şi cu sistemul de evidenţă a terenurilor
înregistrate şi nominalizate în cartea funciară.
Operaţia de numerotare cadastrală constituie o lucrare de birou şi constă din atribuirea şi
scrierea pe planul topo-cadastral redactat pe suport nedeformabil din material plastic a câte unui
număr de ordine pentru fiecare SECTOR CADASTRAL (extravilan şi intravilan), precum şi pentru
fiecare parcelă (extravilan) şi, respectiv, imobil şi parcelă (intravilan). Aceste numere de ordine,
denumite şi „NUMERE CADASTRALE”, se scriu mai întâi, în creion, alături de simbolurile
categoriilor de folosinţă ale terenurilor, după care, se definitivează în tuş negru.
Fiecare teritoriu administrativ se identifică prin codul SIRUTA, ce se extrage din „Registrul
permanent al unităţilor administrativ-teritoriale”, publicat de către Comisia Naţională pentru Statistică.

2.8.1. Numerotarea cadastrală a sectoarelor cadastrale

Sectorul cadastral este diviziunea cadastrală a teritoriului administrativ, fiind delimitat de
următoarele detalii liniare: căi de comunicaţii, ape, păduri, şi alte limite naturale sau artificiale cu
caracter permanent, care nu suferă modificări curente. Fiecare sector cadastral cuprinde mai multe
parcele şi / sau imobile atât în extravilan, cât şi în intravilan.
Numerotarea sectoarelor cadastrale se face începând cu numărul 1 din partea de Nord – Vest
a teritoriului administrativ comunal şi se continuă în sens convenabil din aproape în aproape către
partea de Sud – Est, în funcţie de reţeaua căilor de comunicaţie şi alte limite, după o linie de ordine
care să nu se întretaie. Fiecare sector cadastral este identificat şi individualizat pe planul cadastral, pe
baza numărului său de ordine 1, 2, 3, … , n. Mai întâi, se numerotează sectoarele cadastrale din
zona extravilanului, după care, se numerotează şi cele din intravilanele satelor care alcătuiesc
teritoriul administrativ-cadastral. Înscrierea pe planul cadastral a numerelor de sector cadastral se
face cu caracterul de scriere bloc filiform înclinat spre dreapta şi având înălţimea scrierii de 5 mm.
 În cazul teritoriului ridicat în plan, suprafaţa măsurată se consideră un singur sector
cadastral, ce s-a numerotat, în mod provizoriu, cu numărul 1.

2.8.2. Numerotarea cadastrală a parcelelor (bunuri imobile)

Numerotarea cadastrală a parcelelor se face separat pentru parcelele din extravilan şi
separat pentru parcelele situate în intravilanul localităţilor, care primesc numere de ordine în
5
cadrul numerotării sectoarelor cadastrale 1, 2, 3, … , n şi, respectiv, a SECTOARELOR şi
IMOBILELOR din localităţi, în succesiunea lor, începându-se din partea de Nord – Vest, spre partea
de Sud – Est a teritoriului administrativ.
Codul de identificare în baza de date este „1” pentru extravilan şi „2”, „3”, „4”, … pentru
teritoriile administrative care cuprind mai multe intravilane.
 Numerotarea parcelelor din extravilan începe cu numărul 1 din sectorul cadastral, care
a primit numărul 1, după care se continuă cu celelalte sectoare în ordinea de numerotare a lor pe
planul cadastral, în succesiunea firească de la Nord – Vest la Sud – Est. Numerotarea propriu-zisă a
parcelelor se face prin numărul de ordine 1, 2, 3, … , n, precedat de simbolul categoriei de folosinţă a
terenului, care se înscrie în mijlocul parcelelor, iar când dimensiunile parcelei sunt mici, numerele
se vor înscrie în afara acestora.
Înscrierea pe planul cadastral a numerelor de parcele se face cu caracterul de scriere bloc
filiform înclinate spre dreapta şi având înălţimea de 2 mm pentru cifre şi de 3 mm pentru simbolurile
categoriilor de folosinţă ale terenului.
 Numerotarea parcelelor din intravilan, se face cu cifre arabe de la 1 la n, începând cu
categoria de folosinţă curţi şi construcţii, din cadrul fiecărui imobil 1, 2, 3, … , n şi, respectiv, în
ordinea numerotării sectoarelor cadastrale din fiecare intravilan. Codul de identificare al unei
parcele din baza de date a cadastrului general este format din codul SIRUTA, codul extravilanului sau
al intravilanului, numărul imobilului şi al parcelei.
În cazul teritoriului ridicat în plan, pe baza detaliilor planimetrice măsurate, au rezultat un număr
de 11 parcele, care s-au numerotat, în mod provizoriu, în următoarea succesiune: Vn1, Dp2, Vn3,
Dp4, Vn5, Ftz6, Vn7, Dp8, Vn9, Dp10, Vn11 conform Anexei 1.

6
 PLAN DE AMPLASAMENT ŞI DELIMITARE A IMOBILULUI
SCARA 1 : 1 000
Nr. cadastral Suprafaţa măsurată (m2) Adresa imobilului

Cartea Funciară nr. UAT

Numele şi prenumele executantului: OFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ …………………….

Recepţionat:
Data Data