Universitatea Politehnica Timişoara

Facultatea de Inginerie Electrică şi Energetică

Departamentul de Electroenergetică

Curs 12
• Concepte de bază privind conservarea energiei
• Bilanţul energetic și balanța energetică
• Metode folosite pentru conservarea energiei

Curs Anul 1 Ingineria Sistemelor Electroenergetice

Titular disciplină: Ş.l.dr.ing. Ioan BORLEA
 Conceptul de conservare a energiei

Conceptul de conservare a energiei, sinonim cu cel de economisire a

energiei, se referă la măsurile şi acţiunile destinate:
1. Creşterii eficienţei utilizării energiei prin:
• scăderea consumurilor specifice în servicii sau în procesul de fabricare a
diverselor bunuri;
• creşterea randamentelor proceselor tehnologice şi a instalaţiilor ca urmare a
introducerii unor tehnologii avansate și gestionării parcimonioase a surselor
şi resurselor existente.
2. Conservării rezervelor de purtători de energie epuizabili prin:
• limitarea consumului lor în favoarea surselor de energie regenerabile;
• prospectarea unor noi rezerve disponibile în condițiile tehnologice și
economice actuale s-au previzibile;
• dezvoltarea unor noi tehnologii sau perfecţionarea celor existente pentru
creşterea factorului de exploatare a zăcămintelor.
2/34
 Măsurile de conservare a energiei pot fi aplicate:
• Local — la nivel micro-economic: societăţi comerciale, consum casnic etc.;
• Global — la nivelul economiei naţionale sau a unor ramuri economice;

În domeniul energeticii măsurile de conservare pot fi pot fi aplicate:

• în toate fazele lanţului energetic, adică faza de conversie (producţie), de transport
și de distribuţie și utilizarea energiei;
• în etapele de:
o proiectare a instalaţiilor — când eficienţa lor este mare şi nu impun
întotdeauna investiţii mari, dar pretind folosirea unor tehnologii moderne;
o de exploatare — când efortul de aplicare a lor este continuu, cu rezultate
pozitive mai puţin spectaculoase, dar cu posibile efecte negative majore în caz
de nerealizare măsurilor respective.

Căile concrete de aplicare a măsurilor de conservare a energiei pot fi de natură:

• economică prin politica preţurilor, facilităţilor şi restricţiilor create de bonificaţii,
respectiv penalizări, amenzi, accize etc.;
• administrativă prin reglementări juridice legi, ordine, hotărâri etc.
3/34
 Necesitatea obiectivă a conservării energiei se justifică prin:
 caracterul limitat al rezervelor de combustibili fosili şi nucleari;
 ritmul lent de introducere a unor tehnologii alternative de conversia energiei
care să substituie resursele epuizate;
 ritmul susţinut de dezvoltare economică a societății umane care generează o
adevărată “foame de energie”;
 costurilor generate de consumul excesiv sau neanticipat de energie;
 problemele legate de protecţia mediului în cazul unui consum mare de energie.

Avantajele obţinute prin folosirea unei politici adecvate şi responsabile de

conservare a energiei sunt multiple şi majore:
 creşterea termenului de epuizare a rezervelor de combustibili fosili şi nucleari;
 reducerea presiunii asupra prețului energiei care conduce la o stabilizare
relativă a preţurilor purtătorilor de energie;
 reducerea cheltuielilor de producţie, însoţită de creşterea competitivităţii
produselor, a eficienţei şi beneficiilor economice;
 protecţia mediului ambiant prin reducerea poluării.
4/34
 Concepte de bază cu privire la conservarea energiei
• Energia înglobată
• Traiectoria unui produs
• Energia netă

Pentru fabricarea unui produs oarecare se consumă energie nu doar pentru

uzinarea efectivă a lui, ci şi pentru obţinerea materiilor prime şi semifabricatelor necesare
și de asemenea a utilajelor folosite în acest scop cât şi pentru operaţiile de transport
necesare. Ca urmare, energia înglobată (cumulată) se referă la întregul consum energetic
necesar obţinerii unui produs oarecare, ea incluzând pe lângă consumurile directe de
energie şi pe cele aferente activităţilor conexe — inclusiv pentru producerea utilajelor
folosite în procesul de fabricație cât şi pentru transportul de materii prime şi semifabricate.

De exemplu: la transportul materialelor trebuie apreciată nu numai energia

cheltuită cu transportul efectiv ci și energia înglobată în mijloacele de transport și în
utilajele care le-au produs pe acestea ș.a.m.d. Se obţine astfel o dispersare în cascadă a
elementelor ce trebuie luate în considerare, ceea ce face necesar calculul general pe baza
balanţei energetice la nivelul economiei naţionale, calcul extrem de dificil de realizat
practic. Din acest motiv se acceptă metodologii simplificate de calcul, în care se limitează
conexiunile dintre ramurile economice la un prim nivel.
5/34
 Energia înglobată
Formula de calcul simplificat a energiei înglobate este :

Wingl i = W ji + Aij +  c ki (w kj + a kj )
j
k
în care:
𝑊𝑖𝑛𝑔𝑙 𝑖 este consumul total de energie din resursa energetică j pentru produsul i sau
𝑗
energia înglobată;
W ji este consumul direct din resursa energetică j pentru produsul i;

A ij este consumul direct din resursa energetică j pentru produsul i cheltuit

pentru reparaţii capitale şi prin uzura mijloacelor fixe;
c ki este consumul din materialul k necesar fabricării produsului i;
w kj este consumul specific din resursa j pentru producerea materialului k;
a kj este consumul fazelor anterioare din resursa energetică j necesar pentru
producerea materialului k, consum rezultat ca urmare a uzurii mijloacelor
fixe şi a reparaţiilor capitale. 6/34
 Traiectoria unui produs
Orice produs trece de la crearea sa până în Instalaţia η%
momentul ”morţii” lui prin mai multe faze
Locomotiva cu abur 7 ÷10
succesive ale vieţii sale, faze care constituie
traiectoria produsului respectiv. Acestea sunt: Cazanul cu abur 80 ÷ 95
1. stabilirea temei de proiect referitoare la Turbina cu abur 40 ÷ 45
produsul în cauză; Motorul Otto 30 ÷ 35
2. proiectarea propriu-zisă a lui; Motorul Diesel 35 ÷ 45
3. fabricaţia produsului respectiv;
Turbina cu gaze 40 ÷ 45
4. transportul şi vânzarea produsului;
Turbina hidraulică 90
5. utilizarea produsului;
Generatorul magneto- 60 ÷ 70
6. recondiţionare, recuperare, reutilizare; hidro-dinamic (GMHD)
7. stingerea fizică a produsului şi reintegrarea Pila de combustie 70 ÷ 80
componentelor sale în natură.
Generatorul electric 98 ÷ 99

În tabelul alăturat sunt prezentate valorile Motorul electric 90 ÷ 95

randamentului energetic nominal pentru diferite
tipuri de convertoare energetice. 7/34
Notând cu wi consumul specific de energie şi cu hi randamentul energetic aferent
fazei i, atunci consumul specific de energie pe întreaga traiectorie a produsului
va fi dat de suma:
7
wtr =  wi
i =1
iar randamentul energetic pe întreaga traiectorie a produsului este produsul
randamentelor fazelor:
7
tr =  i
i =1
Dacă se consideră energia înglobată în produsul respectiv pentru fiecare fază i,
prin însumare se va obţine consumul specific energetic total pentru produsul
respectiv:
i
wtot =  wingli
i =1
8/34
În sfera conversiei energiei, adică cea care asigură furnizarea energiei spre consumatorul
final, domeniu care interesează în mod deosebit pe inginerul energetician, indicatorul
care oferă informaţii globale despre capacitatea unei surse de a deservi consumatorii
este energia netă – Wnet .
Energia netă furnizată de o sursă reprezintă energia care rămâne disponibilă spre a fi
folosită de consumatorii alimentaţi de acea sursă după acoperirea energiei înglobate în
echipamentele acelei surse şi a consumului propriu tehnologic aferent sursei în cauză.

𝑊𝑛𝑒𝑡 = 𝑊𝐿 − 𝑊𝐹 = [𝑊𝑖𝑛𝑡 -(𝑊𝑝 + 𝑊𝑝𝑡 )]-(𝑊𝑖𝑛𝑔𝑙 + 𝑊𝑐𝑝𝑡 )

unde:
WL reprezintă energia livrată la consumator (receptor de energie);
WF este energia necesară funcţionării sursei şi ea cuprinde:
Wingl — energia înglobată a sursei;
Wcpt — consumul propriu tehnologic (cpt) necesar exploatării şi întreţinerii sursei
Wp — pierderi de energie în procesul de conversie;
Wpt — pierderi de energie datorate transportului energiei de la sursă la cons.
Wint constituie energia primară primită de sursă (energia intrată) are va fi convertită în
forma necesară pentru a fi livrată. 9/34
 WF

Sursă de
Wint energie
WL Wnet
Wcpt

𝑊𝑛𝑒𝑡 = 𝑊𝐿 − 𝑊𝐹 = [𝑊𝑖𝑛𝑡 -(𝑊𝑝 + 𝑊𝑝𝑡 )]-(𝑊𝑖𝑛𝑔𝑙 + 𝑊𝑐𝑝𝑡 )

10/34
 Noţiunea de bilanţ energetic poate fi folosită în mai multe sensuri:
• de metodologie prin care se calculează schimburile de energie a unui sistem tehnic
(echipament, instalaţie, linie tehnologică etc.) cu elementele exterioare lui;
• de document tehnic ce evidenţiază sub formă de tabel sau diagramă — numită
diagrama Sankey — egalitatea dintre schimburile de energie primite şi cele cedate
de sistem, ultimele defalcate în componente utile şi respectiv pierderi de energie.
Pe baza identificării calitative şi cantitative a pierderilor de energie, bilanţul
energetic permite calculul randamentelor, a consumurilor specifice şi stabilirea cauzelor
care conduc la apariţia pierderilor.
Finalizarea obligatorie a oricărui bilanţ constă în stabilirea unui program de măsuri
care trebuie adoptate pentru economisirea resurselor energetice şi de conservare a
energiei.
Un alt instrument de lucru des utilizat este balanţa energetică care reprezintă un
bilanţ energetic simplificat ce evidenţiază la intrare energia defalcată pe tipuri de purtă-
tori de energie, iar la ieşire repartiţia energiei între diversele consumuri.
11/34
Diagrama Sankey a Balanței energetice a României (2017)

https://www.iea.org/
12/34
Diagrama Sankey a Balanței energetice la nivel mondial (2017)

https://www.iea.org/
13/34
Bilanţurile energetice se realizează în diverse momente ale traiectoriei energetice a
instalaţiei analizate, scopul diferind de la caz la caz:
 la proiectarea obiectivelor energetice se urmăreşte:
 fundamentarea alegerii celor mai raţionali purtători de energie;
 stabilirea celor mai adecvate sisteme de alimentare cu energie
 determinarea resurselor energetice secundare şi a celor mai eficiente
posibilităţi de recuperare şi refolosire a lor;
 aprecierea preliminară a eficienţei echipamentului proiectat prin calculul
randamentelor şi a consumurilor specifice de energie;
 la omologarea echipamentelor se caută:
 aprecierea modului în care echipamentul respectă parametrii proiectaţi şi
deci implicit a calităţii lucrărilor de execuţie şi montaj a lui;
 în cazul unor vicii de proiectare sau uzinare a echipamentului stabilirea
măsurilor necesare de remediere;
 fundamentarea consumurilor specifice de energie pentru echipamente;
 la exploatarea echipamentelor se caută:
 aprecierea stării tehnice de funcţionare a echipamentului respectiv;
 creşterea performanţelor prin adoptarea unui program de măsuri adecvat.
14/34
Elementul fundamental al unui bilanţ energetic este ecuaţia de bilanţ care
exprimă egalitatea dintre suma componentelor schimbului de energie de la
mediul ambiant spre echipament — energiile “intrate” în conturul de bilanţ —
cu suma componentelor schimbului de energie de la echipament spre mediul
ambiant — energiile “ieşite” în conturul de bilanţ:

 Wi =  We

 Wef i +  Wg =  Wu +  Wres +  Wp
Semnificaţia indicilor folosiţi pentru componentele energiilor schimbate este
următoarea:
i – intrată; e – ieşită; efi – efectiv intrată; g – generată în contur; u – utilă;
res – resurse energetice secundare livrate şi efectiv folosite; p – pierderi.

Conturul de bilanţ reprezintă frontiera sistemului fizic considerat în bilanţ.

15/34
 METODE SPECIFICE FOLOSITE PENTRU
CONSERVAREA ENERGIEI

• Valorificarea resurselor energetice secundare

• Utilizarea pompelor de căldură
• Exploatarea agregatelor tehnologice la nivelul randamentelor optime
• Îmbunătăţirea randamentelor energetice ale ciclului clasic apă – abur
• Utilizarea combinată a diverselor tehnologii pentru conversia energiei
• Reducerea consumurilor tehnologice în transportul şi distribuţia energiei
• Conservarea energiei în transporturi
• Optimizarea iluminatului
• Conservarea energiei folosite la climatizarea locuinţelor
• Conservarea energiei în industrie
• Conservarea energiei în agricultură şi zootehnie
• Conservarea energiei la consumatorii rezidenţiali

16/34
Resursele energetice secundare (RES) sunt purtătorii de energie rezultaţi dintr-un
proces tehnologic al cărui scop principal nu este conversia energiei ci producerea
altor bunuri sau servicii.
Exemple de RES: reziduuri combustibile rezultate din anumite procese industriale; apa
de răcire; energia termică la răcirea unor produse; aer comprimat; energie cinetică
de rotație sau de translație etc.
Resursele energetice refolosibile (RER) sunt acea parte din RES care pot fi
valorificate eficient sub aspect economic. Din acest motiv ponderea RER în RES
depinde de nivelul tehnologiilor utilizate pentru valorificarea RES şi de nivelul
preţurilor existente la un moment dat.
După forma de energie utilizabilă RES se clasifică în:
 RES combustibile;
 RES termice la:
 joasă temperatură (j.t.) între 50 ÷ 150 0C;
 medie temperatură (m.t.) între 150 ÷ 500 0C;
 înaltă temperatură (î.t.) peste 500 0C;
 RES de suprapresiune;
 RES sub formă de energie mecanică. 17/34
Gradul efectiv de recuperare a RES se calculează cu:
WRER WRER WREC WREM
ef = =   = te  r  td
WRES WREC WREM WRES
Valori uzuale: nef = 0,3 ÷ 0,6.
nivel energetic

WRES - energia RES

WREM WREC WRER - energia RER
e r e c
n e n o Wte - energia tehnico-economic utilizabilă
e c e n Wte - limitare tehnico-economică
r u r s Wc - energia consumabilă
g p g u Wr - limitare datorată regimului
i e i m
W0 - nivelul energetic pentru mediu
a r a a
a t Wtd - limitare termodinamică (de natură)
d t d termodinamică
e e W=0 - nivelul energetic de referinţă
18/34
Avantajele utilizării RES sunt deosebit de mari şi se manifestă prin:
 economie directă de resurse energetice primare;
 economie indirectă, prin reducerea pierderilor necesare transportului energiei
substituite de RES;
 economie de resurse financiare, materiale şi de muncă necesare extracţiei energiei
acoperite de RES;
 modernizarea proceselor tehnologice și creşterea randamentelor echipamentelor;
 micşorarea consumurilor energetice specifice;

Există şi unele inconveniente legate de valorificarea RES:

 uneori investiţiile necesare sunt importante;
 absenţa unei pieţe pentru RES îngreunează aprecierea exactă a avantajelor obţinute
prin utilizarea RES;
 RES pot avea un caracter sporadic, ceea ce face dificilă valorificarea lor economică.

RES pot fi valorificate în următoarele direcţii:

 recuperare tehnologică când RES sunt folosite:
 în acelaşi proces tehnologic — caz în care are loc o recuperare regenerativă;
 în alt proces tehnologic — caz în care are loc o recuperare propriu-zisă;
 recuperare energetică când energia recuperată este folosită în scopuri: termice,
electrice și combinat;
 recuperare combinată atât pentru scopuri tehnologice cât şi energetice.
19/34
Pompa de căldură este o maşină termică cu rolul
de a transfera căldura de la un corp cu o Tc > Tr
temperatură mai scăzută la un altul cu o
temperatură mai ridicată, deci în sens contrar
propagării naturale a fluxului termic(conform
principiilor termodinamicii), folosind pentru Q = Qa + L
aceasta un lucru mecanic (energie) primit din
exteriorul său. Pompă
Pompele de căldură funcţionează pe acelaşi
principiu ca şi instalaţiile frigorifice, dar căldură
temperatura sursei lor reci este mai mare ca şi L
cea a mediului ambiant (Tr > Tmed), pe când la Qa
instalaţiile frigorifice Tr << Tmed .
Tc , Tr – temperaturile surselor caldă respectiv rece
Qa – căldura absorbită de la sursa rece
Q – căldura livrată sursei calde Tr > Tmed
L – lucrul mecanic necesar funcționării 20/34
După principiul lor de funcţionare există pompe de căldură cu:
• absorbţie;
• comprimare de vapori;
• cu comprimare de gaze;
• cu ejecţie de abur;
• cu elemente termoelectrice.

Eficienţa teoretică (eficiența termodinamică) (pentru ciclul teoretic Carnot invers) a

pompei de căldură este dată de relaţia:

Tc
=
Tc − Tr
 Deci eficienţa este cu atât mai bună cu cât Tc este mai mare şi Tr mai apropiat de
Tc. În mod uzual, ţinând cont şi de contribuţia ireversibilităţii fenomenelor fizice
reale, eficienţa medie reală a pompelor de căldură se situează în limitele 1,5 ÷ 6.
 Pompele de căldură, prin modul lor de funcţionare permit valorificarea
economic avantajoasă a agenţilor termici de joasă temperatură fiind larg folosite
pentru recuperarea RES, utilizarea potenţialului apelor geotermale, a agenţilor
de răcire din industrie etc.
21/34
Randamentul energetic al unui echipament depinde în mod esenţial de sarcina
(încărcarea) acestuia. Din acest motiv, deşi randamentul nominal —
corespunzător sarcinii nominale a echipamentului — este un indicator important
despre modul în care acesta poate utiliza energia, el nu oferă informaţii asupra
felului în care echipamentul foloseşte efectiv energia.
Pentru rezolvarea problemei exploatării agregatelor tehnologice la un randament
energetic optim (cât mai apropiat de cel nominal) se foloseşte un model
matematic format din: funcţia obiectiv ce trebuie minimizată şi care exprimă
costul total legat de funcţionarea agregatelor (C):
𝐶 = 𝐶1 𝑘1 ∙ 𝑃1 + ⋯ + 𝑘𝑚 ∙ 𝑃𝑚 + 𝐶2 𝑛1 + ⋯ + 𝑛𝑚 = 𝑚𝑖𝑛
cu C1 – costul energiei necesare funcţionării agregatelor pe durata de timp considerată;
C2 – costul energiei necesare pornirii – opririi agregatelor şi a reparării lor;
Pi – sarcina agregatului i;
m – numărul total de agregate;
ki – variabilă booleană (0 sau 1) — exprimând starea de repaus sau de funcţionare.
ni – numărul de porniri ale agegatului
22/34
De asemenea, trebuie respectate restricţii tehnice cum ar fi cea a asigurării sarcinii
totale a agregatelor: m
 k i  Pmaxi − Ptot (t )  Prez
i =1
cu Ptot – sarcina totală a agregatelor;
Prez – rezerva turnantă (caldă) necesară pentru asigurarea unui anumit grad de
fiabilitate în funcţionare;
Pmax i – puterea maximă a agregatului i;
ki – variabilă booleană (0 sau 1) — exprimând starea de repaus sau de
funcţionare;
m – numărul total de agregate.
Modelul obţinut reprezintă o problemă de programare dinamică neliniară care se
rezolvă pe etape:
 la început se determină agregatele ale căror porniri şi opriri sunt oportune;
 apoi se stabileşte sarcina fiecărui agregat în funcţiune pentru ca regimul obţinut
să fie optim din punct de vedere economic.
În SEE există foarte multe probleme de acest tip dintre care se remarcă:
 repartizarea sarcinii pe centralele electrice din sistem;
 funcţionarea optimă a staţiilor de transformare;
 planificare reviziilor şi reparaţiilor. 23/34
Principalele căi pentru creşterea randamentului ciclului clasic de conversie a
energiei combustibilului fosil sunt:
 ridicarea parametrilor iniţiali ai aburului — temperatura şi presiunea — deşi
foarte eficientă este limitată datorită proprietăţile fizico-chimice ale
materialelor ce compun instalaţiile, în principal oţelul austenitic;
 supraîncălzirea intermediară a aburului, prin care aburul destins în corpul de
înaltă presiune al turbinei este readus şi reîncălzit în cazan, pentru ca apoi să fie
introdus în corpul de medie presiune al turbinei;
 reducerea temperaturii de condensare a aburului este limitată de temperatura
mediului ambiant şi de tehnologia folosită pentru răcirea aburului;
 preîncălzirea apei cu care se alimentează cazanul;
 termoficarea prin folosirea turbinelor cu contrapresiune;
 folosirea combinată a diverselor tehnologii pentru conversia energiei.

24/34
Folosirea combinată sau cuplată a diverselor tehnologii pentru conversia energiei permite
creşterea randamentului global de conversie ca urmare a faptului că la calculul
randamentului global intervin prin însumare randamentele tuturor conversiilor parţiale.
Cele mai cunoscut exemplu de conversie combinată a energiei este cel al centralelor
electrice cu termoficare. Spre deosebire de centralele electrice clasice (cu condensaţie)
care furnizează doar energie electrică cedând, conform principiului al II-lea al
termodinamicii, sursei reci — condensatorul — o parte din căldura primită de la sursa
caldă — cazanul, la centralele electrice cu termoficare (contrapresiune) această căldură
este livrată consumatorilor, ea ne mai fiind o pierdere de energie, ci o componentă utilă.
Alte exemple de combinare a diverselor tehnologii de conversie a energiei pentru creşterea
randamentului global sunt:
 ciclurile binare care folosesc două fluide de lucru (mercur – apă, apă – amoniac, apă –
CO2 etc.), fiecare evoluând după un ciclu termodinamic propriu, primul fluid după
destindere în turbină cedează căldura celui de al doilea fluid în interiorul unui schimbă-
tor de căldură, contribuind astfel la creşterea randamentului global al instalaţiei;
 ciclurile mixte de tipul gaze – abur asemănătoare ca principiu de funcţionare binare, însă
aici primul fluid, gazele de ardere rezultate în urma combustiei se destind într-o turbină
de gaze, cedând apoi energia lor termică reziduală unui ciclu apă – abur clasic;
25/34
Consumul propriu tehnologic (CPT) de energie necesar pentru transportul şi distribuţia
energiei are două componente principale:
 energia necesară funcţionării elementelor de sistem şi a echipamentelor aferente;
 pierderile inerente datorate ireversibilităţii proceselor fizice din natură.
Valorile consumului propriu tehnologic variază între 3 ÷ 15 % depinzând de:
 forma de energie avută în vedere: energie electrică, mecanică, hidraulică etc.;
 tehnologiile folosite pentru transportul şi distribuţia energiei;
 calitatea exploatării şi lucrărilor de întreţinere a echipamentelor.
Principalele măsuri de conservare a energiei în transportul şi distribuţia energiei electrice sunt:
 generale, aplicabile la orice formă de energie: optimizarea regimurilor de funcţionare a
instalaţiilor; evitarea dublelor sau multiplelor transformări;
 pentru energia termică: asigurarea unei calităţi bune a izolaţiei termice a conductele cu
agent termic; evitarea pierderilor de agent termic;
 pentru energia electrică: trecerea la nivele de tensiune superioare a echipamentelor;
reducerea pierderilor prin efect Corona; reducerea pierderilor prin efect Joule-Lenz,
curenţi turbionari, histerezis.
 pentru energia mecanică — la reductoare este esenţială asigurarea corespunzătoare a
lubrifierii, reglajelor etc. 26/34
În prezent, în lume, pentru iluminatul artificial, se consumă 12 ÷ 15 % din energia electrică
produsă. Din acest motiv adoptarea unor măsuri eficiente, care să asigure un iluminat
optim, pot contribui într-o mare măsură la conservarea energiei.
Principalele măsuri recomandate pentru optimizarea iluminatului sunt:
 utilizarea surselor şi corpurilor de iluminat care să asigure o eficacitate luminoasă
exprimată în lm/W cât mai bună în condiţiile dorite de redare a culorilor;
 combinarea iluminatului general cu cel local şi asigurarea unei distribuţii raţionale a
surselor de lumină;
 sectorizarea surselor de iluminat din încăpere pentru o folosire raţională, dictată de
necesităţile concrete ale momentului;
 suspendarea corpurilor de iluminat la înălţimea optimă pentru ca fluxul luminos să fie
mare fără ca strălucirea lor să creeze efectul de orbire;
 introducerea unui program de lucru adaptat anotimpurilor;
 folosirea unor automate pentru aprinderea, respectiv iluminarea spaţiilor publice sporadic
iluminate;
 reglarea fluxului luminos folosind scheme cu tiristoare;
 întreţinerea adecvată a corpurilor de iluminat şi a pereţilor încăperilor pentru a-şi păstra
calităţile optice (transparenţă, coeficient de reflexie etc.).
27/34
 Eficacitatea
P Fluxul luminos Durata de viaţă
Tipul sursei de lumină luminoasă
[W] [lm] [h]
[lm/W]
Lămpi cu incandescenţă 100 ÷ 200 1300 ÷ 3000 13 ÷ 15 750 ÷ 1000
Lămpi cu halogeni 500 ÷2000 10500 ÷ 44000 21 ÷ 22 1000 ÷ 2000
Lămpi cu vapori de vapori
de mercur la înaltă presiune 250 ÷ 400 11500 ÷ 21000 46 ÷ 53 6000 ÷ 20000

Lumină mixtă 150 ÷ 250 3000 ÷ 5500 18 ÷ 22 –

Lămpi cu vapori de sodiu la
joasă presiune 50 ÷ 90 7700 ÷ 12500 140 ÷ 145 6000 ÷ 10000

Lămpi cu halogenuri
400 ÷2000 30000 ÷ 180000 75 ÷ 90 20000
metalice
Lămpi cu vapori de sodiu la
înaltă presiune 250 ÷ 400 20000 ÷ 50000 80 ÷ 125 6000 ÷ 20000

Lămpi cu LED
1 ÷ 200 70 ÷ 30000 70 ÷ 150 10000 ÷ 30000

lm – lumen: unitate de măsură pentru fluxul luminos 28/34

Valoarea energiei folosite pentru climatizarea locuinţelor diferă în funcţie de:
 localizarea geografică: în ţările nordice energia folosită pentru încălzire poate
ajunge până la 25 ÷ 30 % din energia total consumată în acea țară; în ţările
sudice energia folosită pentru climatizarea locuinţei este importantă mai ales în
sezonul călduros când se folosesc instalaţiile de aer condiţionat;
 sistemul de încălzire utilizat care poate fi: cu corpuri de încălzire (radiatoare),
cu aer cald, pe bază de radiaţii infraroşii etc.;
 de izolaţia termică a clădirii, de starea geamurilor, uşilor, ferestrelor, pardoselii,
de prezenţa unor clădiri (camere) învecinate etc.;
 de temperatura medie dorită, care se situează în mod normal între 18 ÷ 22 0C,
valorile superioare fiind caracteristice camerelor destinate copiilor, vârstnicilor
sau bolnavilor.
Bilanţul energetic al unei clădiri obişnuite din zona temperată arată că randamentul
de utilizare a căldurii este de aproximativ 30 ÷ 45 %, restul reprezentând pierderile
prin neetanşeităţi și anume: 45 %, prin ventilaţie, 10 %, în apa de canalizare etc.
29/34
Mijloacele de conservare a energiei termice folosite pentru climatizarea clădirilor
sunt în principal următoarele:
 folosirea unor surse energetice alternative (regenerabile) în locul
combustibililor fosili sau naturali larg răspândiţi; o însemnătate deosebită
având-o energia solară şi cea geotermală;
 utilizarea materialelor de construcţie cu calităţi bune privind izolaţia termică:
cărămida, lemnul, betonul autoclavizat etc.;
 folosirea unor izolaţii termice adecvate: vata minerală, polistirenul extrudat
sau expandat etc.;
 asigurarea etanşeităţii perfecte a uşilor şi ferestrelor prin folosirea
elementelor duble sau triple cu interstiţii suficiente de aer (sau gaze
izolatoare) având rol de bun izolant termic;
 dimensionarea optimă a suprafeţei ferestrelor pentru a asigura un compromis
între consumul de energie necesar iluminatului şi pierderile de căldură pe
care geamurile le implică inerent.

30/34
Industria este principalul consumator de energie din economia unei ţări, mai ales
dacă ramurile energo-intensive cum ar fi: siderurgia, construcţia de maşini,
materialele de construcţie, chimia, producerea celulozei şi hârtiei etc., sunt
puternic dezvoltate.
Chiar şi pentru ţările avansate din punct de vedere tehnologic, energia consumată de
industrie reprezintă 40 ÷ 70 % din totalul consumului de energie primară. Dacă
se consideră ca unitate de referinţă consumul de energie din industria uşoară,
atunci producerea celulozei consumă de 3 ÷ 4 ori mai mult, chimia şi materialele
de construcţii de 5 ÷ 6 ori mai mult, iar metalurgia 12 ÷ 15 ori mai mult.
La nivelul unei întreprinderi industriale, căile de economisire a energiei sunt:
 La gestionarea combustibililor se urmăreşte asigurarea unui proces de ardere
completă;
 La gospodărirea combustibilului şi agenţilor termici;
 La instalaţiile pentru producerea frigului;
 La utilizarea apei industriale este nevoie de un mare consum de energie, folosit
de pompele ce asigură debitele de apă la presiunea necesară.
31/34
 Folosirea aerului comprimat în procesele tehnologice are o serie de avantaje cum ar
fi: nu este toxic deci poluant, nu este inflamabil, aerul este disponibil în cantităţi
practic nelimitate etc. Dezavantajele utilizării aerului comprimat sunt:
 energia acumulată este de 5 ÷ 8 ori mai scumpă ca energia electrică,
 motoarele pneumatice au randamente scăzute (25 ÷ 30 %),
 investiţiile necesare şi cheltuielile ei de exploatare sunt mari.
 Gestionarea raţională a energiei electrice în domeniul electroenergetic, este o metodă
de economisire a energiei de cea mai buna calitate și presupune în principal:
 asigurarea unui regim optim de încărcare a staţiilor electrice și a posturilor de
transformare a energiei electrice;
 înlocuirea transformatoarelor şi motoarelor electrice slab încărcate cu altele de
putere mai mică;
 scăderea tensiunii la motoarele asincrone trifazate de putere mare slab încărcate
prin trecerea de la conexiune triunghi la cea stea;
 evitarea funcţionării în gol a utilajelor şi deci şi a motoarelor lor electrice prin
folosirea limitatoarelor de mers în gol;
 compensarea optimă a factorului de putere pentru evitarea transportării energiei
reactive în reţea, fenomen însoţit de mari pierderi suplimentare de energie activă,
prin producerea locală a acesteia;
 evitarea regimului deformant prin folosirea unor filtre pentru reducerea
amplitudinii armonicilor de curent sau tensiune.
32/34
Consumul de energie pentru agricultură şi zootehnie reprezintă 3 ÷ 15 % din
consumul total de energie al unei ţări, depinzând de dotarea tehnică, existenţa
marilor unităţi productive, tehnologiile agricole folosite etc.
Cele mai importante măsuri pentru economisirea energiei în agricultură sunt:
 utilizarea raţională a îngrăşămintelor chimice, care sunt produse energo-
intensive;
 utilizarea de soiuri de înaltă productivitate;
 în totalul consumului de energie din agricultură, ponderea irigaţiilor este
foarte mare; din acest motiv este importantă optimizarea regimului de udare a
culturilor pentru realizarea beneficiilor maxime cu un consum energetic cât
mai redus;
 consumul de energie este important mai ales în marile combinate zootehnice;
 folosirea sursele de energie regenerabilă: soare, vânt, căderi de apă, biogaz –
biomasă, energie geotermală, chiar dacă acestea sunt sporadice şi de volum
mic;
 folosirea reziduurilor — biomasa — pentru obţinerea energiei necesare
propriilor nevoi s-a dovedit a fi o activitate rentabilă.
33/34
Ponderea consumatorilor rezidenţiali în totalul consumului variază de la o ţară la
alta, depinzând de dotarea gospodăriilor cu echipament electrocasnic, ea fiind
cuprinsă între 7 ÷ 25 %.
Cele mai importante căi de economisire a energiei în domeniul consumului casnic
necesită de multe ori investiţii substanţiale, dar şi mult simţ gospodăresc.
Ele constau în:
 folosirea aparatelor electrocasnice perfecţionate cu consumuri reduse şi
randamente ridicate cum ar fi: cuptoare cu microunde, maşini de spălat
automate cu bule de aer, frigidere cu compresie, aparatură audio şi video cu
circuite integrate etc.;
 termostatarea majorităţii surselor de încălzit: radiatorul electric, plita şi
cuptorul electrice, fierul electric de călcat etc.;
 folosirea instalaţiilor de încălzit (plite electrice) cu inerţie termică mică ;
 iluminatul raţional: combinarea surselor de lumină şi a amplasării lor;
 climatizarea economică a locuinţelor.
34/34