Sunteți pe pagina 1din 2

Chimistii si descoperirea atomului

Atomul este cea mai mica unitate constitutiva a materiei,ce are


proprietatile unui element chimic. Termenul de atom apare prima data
în anul 450 î.Hr.Grecii credeau că toată materia este compusă din
atomi. De fapt, termenul de atom vine din limba greacă și înseamnă
invizibil. Grecii au crezut că dacă ceva era divizat și iar divizat până
când nu se mai putea diviza, rămânea ceva ce se numea atom.

Chimistul și matematicianul englez John Dalton(1776-1844) a


descoperit, în 1803, prima sa teorie despre atom. El a avut idee despre
el, dar nu a aflat și ce rol are atomul în natură. Dalton a elaborat o
teorie atomică proprie care explică Legea proproțiilor multiple,
afirmând că din moment ce substanțele se combină numai în proporții
egale, atomii trebuie să stea la baza materiei.

Aproape 100 de ani mai târziu, omul de știință britanic Ernest


Rutherford(1871-1937) a dezvoltat un concept modern al structurii
atomice – el a spus că un atom este format din nucleu, în centru, cu
sarcină pozitivă de electricitate, și este înconjurat de electroni
încărcați negativ, adică protoni și electroni.

Fizicianul danez Niels Bohr (1985-1968) a dezvoltat ideile lui Rutherford şi a


conceput primul model atomic care a putut explica destul de bine multe
proprietăţi ale atomului de N ; el a comparat atomul cu un sistem solar :
nucleul ţine locul Soarelui, iar electronii – locul planetelor, ce se rotesc pe
orbitele lor.
Nucleul atomului lui Bohr este înconjurat de electroni care se deplasează
numai pe anumite orbite mai apropiate sau mai depărtate de nucleu, fără să
emită radiaţii.
Download
Cativa dintre chimistii ce au descoperit diferite tipuri de atomi sunt:
-Rene-Antoine Ferchault de Reaumur(atomul de carbon)
-Carl Wilhelm Scheele(atomul de oxigen)
-Daniel Rutherforth(atomul de azot)

S-ar putea să vă placă și