Alice Miller 

(1923- 2010), psiholog elvețian, a fost în mod special

recunoscută pentru lucrările sale în domeniul abuzului părinte-
copil, traduse în numeroase limbi. Cartea sa Drama copilului
interior a dat naștere unor dezbateri intense și a devenit un
bestseller internațional. Opiniile sale asupra consecințelor
abuzului față de copil au devenit deosebit de influente.

Miller a ținut să clarifice că termenul de „abuz“ nu se referă numai

la violența fizică și la abuzul sexual, ci și la o formă de abuz mai
insidioasă: abuzul psihologic. Acesta este insidios deoarece e
dificil de identificat și oprit căci persoana abuzată are adesea
tendința de a ascunde abuzul chiar și de ea însăși și s-ar putea
să nu devină conștientă de el decât în urma unui eveniment
dramatic de viață sau a instalării depresiei, ce se cere tratată.

Miller, care în discursul său asociază psihanaliza cu „pedagogia

otrăvitoare“, pune abuzul psihologic parental la baza tuturor
nevrozelor și a psihozelor. Ea a susținut că toate formele de boală
mentală, adicție, crimă și aderare oarbă la o sectă religioasă sunt
cauzate în ultima instanță de furia și suferința refulate ce rezultă
din traumele inconștiente nerezolvate din copilărie. Ea a analizat
din această perspectivă viața unor figuri problematice ale istoriei,
realizând între altele psihobiografia lui Adolf Hitler și a lui Jürgen
Bartsch, despre care afirma că au suferit de abuzuri parentale
repetate.