Violenţa domestică - Maltratarea copilului. Mituri şi realităţi.

“ Amploarea violenţei familiale, constituie, în prezent, una dintre cele mai grave probleme
sociale cu care se confruntă societăţile contemporane, inclusiv România.

Cuprinzând toate formele de agresiune care se exercită în cadrul căminului (maltratarea

partenerei sau a partenerului de cuplu, abuzul contra copiilor, părinţilor, bătrânilor sau a altor
rude, incestul, violul marital etc ), această formă largă de violenţă se adaugă valului de agresiuni
exercitate în afara familiei, contribuind astfel, la generalizarea unui climat social dominat de
teamă, anxietate şi conflict (....). Violenţa din cadrul familiei nu este altceva decât produsul unei
violenţe generalizate la scară socială, reproducând tendinţele de creştere a agresiunilor în
societate.Pe de alta parte, violenţa (intra)familială are un impact puternic asupra violenţei
sociale, amplificând posibilitatea de reacţie agresivă a membrilor atunci când se află în diferite
situaţii de criză ori conflict”1.

După cum se ştie, de-a lungul anilor, foarte mulţi cercetători au definit violenţa iar Jerau-Marie
Domenach2 le-a sintetizat în funcţie de aspectul luat în seamă, după cum urmează:

• „violenţa reprezintă explozia unei forţe care îmbracă un aspect incontrolabil şi adesea
 devine mortală ( aspect psihologic)”;
• „violenţa este un atentat la bunurile şi libertatea unei persoane (aspect moral)”;
• “violenţa înseamnă utilizarea forţei pentru a obţine puterea sau pentru a o deturna în
 scopuri ilicite ( aspect politic )”.

La reuniunea organizată de către INSTITUT EUROPEEN DES CINDYNIQUES prezenţa

istoricului Alain Corbin, a filozofului Andre Compte-Spoonville şi a sociologului Michel
Wieviorka s-a dovedit a fi foarte fructuoasă deoarece au reuşit prin intervenţiile lor să clarifice
anumite aspecte asupra problematicii violenţei. Filozoful Andre Compte-Spoonville afirmă că
violenţa reprezintă “utilizarea fără măsură a forţei”3 . Violenţa este, astfel, tot “ ceea ce este fără
1. Sorin M. Rădulescu : “ Sociologia violenţei (intra)familiale:victime şi agresori în familie”,

Michel Wieviorka confirmă ideea existenţei violenţei în toate societăţile, dar subliniază
transformările pe care violenţa le suportă de-a lungul anilor la nivelul semnificaţiilor,
manifestărilor concrete şi la nivelul reprezentărilor. Organizaţia Mondială a Sănătăţii propune
abordarea violenţei atât din perspectiva relaţiei dintre agresor şi victimă, a spaţiului de
manifestare, cât şi a tipului de acţiune care se exercită asupra victimei. Prin urmare, în raport cu
tipul de acţiune exercitat asupra victimei, actele de violenţă pot fi “ de natură fizică, sexuală,
psihologică, sau pot implica prezenţa unei carenţe sau lipsa de îngrijire”6. Aceste tipuri de abuz
impotriva copilului au fost discutate şi detaliate de către Kari Killeu7 foarte pe larg.

În esenţa sa, violenţa (intra)familială costituie “orice formă de agresiune, abuz sau intimidare,
dirijată împotriva unui membru al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor
persoane din mediul familial”8. Oferind o definiţie mai restrictivă decât cea prezentată mai sus şi
punând accentul pe agresiunile exercitate, cu precădere asupra femeilor şi copiilor,
INSTITUTUL PENTRU CERCETAREA ŞI PREVENIREA CRIMINALITĂŢII din România,
defineşte violenţa (intra)familială ca fiind reprezentată de “utilizarea constrângerii fizice sau
emoţionale asupra unui alt membru al familiei în scopul impunerii puterii şi a contrulului asupra
acestuia’’ ori ’’ ansamblul conflictelor din grupul familial, care au ca efect maltratarea
partenerului sau al copilului”9. O evaluare sumară a caracteristicilor principale ale agresorilor ne

permite să înţelegem că violenţa (intra)familial este atât un produs al modului în care este
distribuită structura.