Ştiinţe socioumane, ediţia a XII-a, nr.

Roman VOZIAN,
lector-asistent al Catedrei ,,Drept poliţienesc”
a Academiei ,,Ştefan cel Mare” a MAI

NOŢIUNEA, ESENŢA ŞI CARACTERISTICILE DEFINITORII ALE CONCEPTULUI DE VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE

Rezumat
Ca element fundamental al societăţii, familia este compusă din persoane înzestrate cu anumite atribuţii, drep-
turi şi îndatoriri, iar ca realitate afectivă, educativă, culturală, civică, economică şi socială familia trebuie să se bucure
de deplină protecţie şi sprijin, să beneficieze de drepturile şi serviciile necesare pentru a-şi exercita plenar funcţiile care
îi revin. Violenţa în familie este unul din fenomenele principale care lezează drepturile membrilor familiei, precum şi
pune în pericol existenţa şi buna funcţionare a relaţiilor de familie, însă pentru a realiza unele acţiuni în vederea eli-
minării acesteia din viaţa privată este necesar mai întâi de a delimita noţiunea de violenţă în familie de cea de violenţă
în general.

Summary
As a fundamental element of society, the family is composed of persons endowed with certain powers, rights and
duties, and as reality, educational, civic, cultural, social and economic family must enjoy full protection and support, to
benefit from their rights and the services needed to fully exercise the functions assigned to. Family violence is one of the
main phenomena which infringe the rights of family members, as well as endanger the existence and proper functioning
of family relations, but to carry out some actions in order to eliminate the privacy it is necessary first to delineate the
concept of violence in the family violence in general.

Pentru a putea da o definiţie a violenţei
în familie, ne-am propus să facem o delimita-
re a noţiunii acesteia de noţiunea de violenţă
în general.
Definirea violenţei s-a dovedit a fi o în-
cercare extrem de dificilă. Acest fapt se explică
prin complexitatea fenomenului, dar şi prin
marea diversitate a formelor sale de manifes-
tare. Nu în ultimul rând, dificultatea a apărut
şi din cauza asocierii şi, uneori, chiar a con-
fundării violenţei cu agresivitatea. Specialiştii
din domeniu au făcut însă o serie de delimi-
tări între cele două concepte care se cuvin a fi
menţionate.
Noţiunea de violenţă este discutată în
relaţie cu cea de agresivitate. Rădăcina latină
a termenului violenţă este vis, care înseamnă
„forţă” şi care trimite la ideea de putere, de
dominaţie, de utilizare a superiorităţii fizice,
deci a forţei, asupra altuia.
Termenul „agresivitate” vine din lati-
nescul adgradior, care inseamnă „a merge că-
tre...”, şi a evoluat apoi în agredire, ce semni-
fică ,,a merge către... cu un spirit belicos, cu
tendinţă de a ataca”. În sens etimologic, noţi-
unea de „agresivitate” trimite la o potenţialita-
te individuală, la capacitatea de a înfrunta un
obstacol, de a se confrunta cu altul şi a nu da
înapoi în caz de dificultate.
Nicolae Mitrofan, în manualul de Psi-
hologie Socială, afirmă că „agresivitatea poate
fi considerată o caracteristică a acelor forme
de comportament orientate distructiv, în ve-
derea producerii unor daune, fie ele materiale,
moral psihologice, sau mixte”. De remarcat că
în mod frecvent agresivitatea este asociată sau
chiar confundată cu violenţa. Însă putem vorbi
şi despre cazuri de conduită agresivă (este cla-
ră intenţia de a vătăma, de a face rău) în forme
nonviolente.
Diferenţa dintre agresivitate şi violenţă
este una de grad, violenţa implicând acte agre-
sive extreme şi excesive trimite la ideea de pu-
tere, de dominaţie, de utilizare a superiorităţii
fizice asupra altuia.
Maria Roth-Szamoskozi afirmă că vio-

189
Analele ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova
lenţa este universal prezentă, dar totodată şi
condamnată, întrucât ea afectează viaţa umană
atât la nivel interpersonal, cât şi la nivel social.
La nivel interpersonal prin: acte de delincven-
ţă, acte de criminalitate, violenţă fizică, emoţi-
onală şi psihologică dintre persoane (membrii
de familie sau din afara ei), iar la nivel social
prin: războaie, inegalităţi sociale, conflicte in-
tercomunitare şi între naţiuni [1].
Violenţa nu trebuie asimilată cu conflic-
tul, sau cu abuzul. Conflictul este divergenţa
sau diferenţa de opinii şi interese (în varian-
ta cea mai simplă), care are forme diferite de
manifestare pe un cuantum care poate ajun-
ge la extreme dacă nu este rezolvat în stadiile
incipiente. Abuzul reprezintă exagerarea unui
fapt reprobabil, care se repetă (apare frecvent
în violenţa domestică).
Dincolo de multitudinea sensurilor
cu care se asociază, violenţa este un abuz de
putere, fiind legată, aproape întotdeauna, de
o poziţie de putere şi de impunerea acestei
puteri asupra celorlalţi. Această caracterizare
defineşte, cel mai bine, situaţia bărbatului în
raport cu cea a femeii, copilului sau vârstnicu-
lui. Totuşi, în mod aparent paradoxal, adese-
ori, chiar lipsa de putere determină violenţa.
Conştiinţa lipsei de putere, în multe cazuri,
provoacă o nevoie de afirmare atât de puterni-
că încât devine agresivitate distructivă, care, în
ultimă instanţă, conduce la violenţă. Aceasta
poate explica, în mare măsură, frustrările care
caracterizează numeroşi bărbaţi agresori, dar
şi actele de violenţă comise de femeile agre-
soare [2].
Există o multitudine de definiţii privind
noţiunea de violenţă, dar definiţia cea mai
cuprinzătoare este aceea dată de Organizaţia
Mondială a Sănătăţii, care înţelege prin vio-
lenţă: ,,ameninţarea sau utilizarea intenţiona-
tă a forţei fizice sau a puterii împotriva propri-
ei persoane, a altei persoane, împotriva unui
grup, sau a comunităţii, şi care antrenează un
risc crescut de a produce un traumatism, un
deces, o daună psihologică, o dezvoltare anor-
mală sau o privaţiune”. În această definiţie,
OMS defineşte violenţa în raport cu sănătatea
şi starea de bine din punct de vedere fizic, psi-
hic şi social.
190
Juridic, violenţa înseamnă folosirea for-
ţei fizice sau a altor mijloace persuasive pentru
a aduce prejudicii unor bunuri sau o vătămare
a integrităţii unei persoane. În acest sens vi-
olenţa are un caracter premeditat, ,,este ela-
borată cu intenţie sau semnificând intenţia de
a produce o suferinţă sau un prejudiciu fizic
altei persoane” [3].
Codul Penal al Republicii Moldova in-
criminează fapte care în mecanismul de pro-
ducere includ violenţa, deşi nici un text nu
prevede o infracţiune cu o asemenea denumi-
re şi nici în Capitolul XIII, unde se explică în-
ţelesul unor termeni sau expresii, nu se arată
care este conţinutul aceste noţiuni.
Doctrina arată că violenţa semnifică
orice act de constrângere fizică, directă sau
indirectă, de o anumită finalitate [4], şi este
o acţiune umană ce presupune intensificarea
brutalităţii, realizate cu ajutorul forţei, aceasta
fiind orientată împotriva unei persoane, si-
tuaţii, comunităţi sau împotriva oricărui alt
obiect, acţiune în urma căreia obiectul poate
fi distrus [5].
În fine, subliniem că violenţa, ca formă
de coerciţie, înseamnă cel mai înalt grad de in-
tensitate în aplicarea nu numai a forţei mate-
riale, ci şi a altor măsuri de coerciţie. Actul de
violenţă nu poate fi redus numai la coerciţie,
el poate îndeplini şi funcţia de reprimare sau
chiar de nimicire a obiectului violenţei.
Violenţa în familie reprezintă o proble-
mă socială extrem de gravă, iar specialiştii o
consideră o formă de tortură datorită caracte-
risticilor sale [6]. Impactul social al violenţei
în familie este extins, deoarece aceasta afectea-
ză nu numai victimele, dar şi persoanele care
sunt martore sau au cunoştinţă de situaţii de
violenţă în familie.
Potrivit documentelor Consiliului Eu-
ropei [7], violenţa în familie reprezintă ,,orice
act sau omisiune comisă în interiorul familiei
de către unul dintre membrii acesteia şi care
aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau
psihologice sau libertăţii altui membru al ace-
lei familii şi vatămă de manieră gravă dezvol-
tarea personalităţii sale”.
Conform Platformei de acţiune de la
Beijing[8] adoptată la a patra Conferinţă

Mondială asupra Problemelor Femeilor din
1995, termenul „violenţă împotriva femeilor”
înseamnă orice act de violenţă fundamentat
pe diferenţa de gen, care rezultă sau care poa-
te rezulta într-o vătămare sau suferinţă fizică,
sexuală sau psihologică a femeilor, inclusiv
ameninţările cu asemenea acte, coerciţia sau
privarea arbitrară de libertăţi, indiferent dacă
acestea apar în viaţa publică sau privată.
Definiţia legală a noţiunii de violenţă
în familie este dată la art.2 al Legii cu privi-
re la prevenirea şi combaterea violenţei în
familie[9], orice acţiune sau inacţiune inten-
ţionată, cu excepţia acţiunilor de autoaparare
sau de apărare a unor alte persoane, mani-
festată fizic sau verbal, prin abuz fizic, sexu-
al, psihologic, spiritual sau economic ori prin
cauzare de prejudiciu material sau moral, co-
misă de un membru de familie contra unor
alţi membri de familie, inclusiv contra copii-
lor, precum şi contra proprietăţii comune sau
personale.
Persoanele violente manifestă o serie de
comportamente agresive repetitive (rareori
violenţa se manifestă printr-un singur inci-
dent), în forma unor combinaţii de acte co-
ercitive şi de atac, de mai multe tipuri. De aici
şi violenţa în familie are caracteristici care o
fac diferită de alte tipuri de violenţă apărute
incidental sau în alte contexte şi o dinamică
sau ciclu de manifestare aparte bazate pe tipul
de relaţie care există între victimă şi agresor.
Este un fenomen grav, o problemă comuni-
tară, socilă şi de sănătate publică ce afectează
în principal femeile. Deci prin prisma defini-
ţiei de mai sus deducem că violenţa în familie
poate să îmbrace mai multe forme, mai mult
sau mai puţin vizibile, precum violenţa fizică,
psihologică, sexuală, economică şi socială.
Violenţa domestică, comparativ cu alte
tipuri de violenţă, are aspectele ei specifice, in-
criminate prin lege. Acestea sunt:
• accesul permanent al agresorului la
victimă.
În spaţiul privat al căminului nu exis-
tă locuri sigure, de ,,adăpostire” şi tocmai de
aceea are controlul total asupra victimei sau
victimelor. Se evidenţiază aici un aspect de te-
rorizare şi de neputinţă a victimelor.
191
Ştiinţe socioumane, ediţia a XII-a, nr.1
• desfăşurarea previzibilă a evenimen-
telor de violenţă în formă ciclică, cu episoade
multiple, inevitabile, tot mai frecvente şi seve-
re în timp.
• antrenarea întregului sistem al famili-
ei.
Toţi membrii familiei violente devin
victime directe şi indirecte ale agresorului.
• în cazul violenţei domestice apar mo-
dificări de structură a personalităţii tuturor
celor implicaţi.
Victima îşi va pierde încet stima de sine
şi va dezvolta indezirabile mecanisme defensi-
ve prin care va încerca sa facă faţă situaţiei.
Riscul de a ceda într-un anumit moment
creşte pe măsură ce situaţia se cronicizează. El
poate ajunge un şomer cronic, un alcoolic păs-
trînd relaţii cu mediul social din afara familiei
doar în grupuri selectate din mediile margina-
le, cu tulburări de integritate socială.
• relaţiile emoţionale dintre cei doi poli
ai conflictului sunt un alt specific al violenţei
domestice.
Poate că cea mai deviantă manifestare
emoţională în relaţia agresor-victimă e sindro-
mul Stockholm. Sindromul, descris în situaţii
de teroare în care victimele ajung să se simtă
legate emoţional de agresor, să fie de partea
acestuia în cazul în care s-ar lua măsuri din
afară împotriva lui, e o manifestare patologică
a ataşamentului. Regulile după care se insta-
urează această trăire sau ameninţarea vieţii şi
intercalarea unor momente de slăbire a ame-
ninţării sau chiar de îngăduinţă şi înţelegere,
în cursul ameninţării.
• caracterul secret, privat, care face ca
victima să aibă un acces mai mic la surse de
sprijin, apare invariabil în cazul violenţei în
familie.
Dacă la început, victimele surprinse de
agresor ar avea intenţia de a căuta ajutor, de a
spune celor apropiaţi, în timp, ele nu o mai pot
face, deoarece se supun unui ordin mai mult
sau mai puţin explicit al agresorului, acela de
a-şi îndepărta familia şi prietenii, cei la care ar
putea să recurgă în momentele dificile.
• neintervenţionismul.
Reprezintă tendinţa celorlalţi de a trece
sub tăcere astfel de manifestări şi e un specific
Analele ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova
consemnat de toată literatura din domeniu.
Acest specific al violenţei domestice l-a con-
dus pe Felson la o descrire triunghiulară a ei,
având următoarele puncte de sprijin: agresor,
victimă şi ,,gardianul absent”.
• violenţa domestică are un registru
larg de manifestări: psihice, fizice, sexuale şi
sociale. Ele se pot combina într-un amalgam
infernal şi cu anumite consecinţe evidente, de
suprafaţă, dar şi de profunzime asupra victi-
melor.
Bibliografie
1. Maria Roth-Szamoskozi, Copii şi femei
victime ale violenţei, Ed. Presa Universita-
ră Clujeană, Cluj-Napoca, 2005.
2. Sorin M. Rădulescu, Sociologia violenţei
intrafamiliale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2001.
3. A.M. Straus, „Family violence against chil-
dren: a challenge for society”, in Journal
192
University of Minnesota School of Social
Work and the Domestic Abuse Project.
4. V. Bujor, Ion Miron, Violenţa sexuală: as-
pecte juridico-penale şi criminologice, Chi-
şinău, 2001.
5. C. Gros, Dicţionar enciclopedic de psihia-
trie, Bucureşti, 1992.
6. V. Coomaraswamy, ,,Lupta împotriva vi-
olenţei domestice: obligaţiile statului”, în
Raportul special al Naţiunilor Unite pe pro-
blema violenţei împotriva femeilor pentru
perioada 1994-2003.
7. Recomandarea nr. R(85) cu privire la vi-
olenţa in familie a Consiliului Europei
adoptată la 26.03.1985.
8. Naţiunile Unite (Departamentul de Infor-
mare Publică), a patra Conferinţă Mondi-
ală asupra problemelor femeilor, Beijing,
China, 15,09,1995, Platforma de acţiune şi
Declaraţia de la Beijing publicată în 1996.
9. Legea Republicii Moldova nr. 45 cu privi-
re la prevenirea şi combaterea violenţei în
familie din 01.03.2007, publicată în Moni-
torul Oficial Nr. 55-56 din 18.03.2008.