Specializarea: DREPT

Materia:
ISTORIA GANDIRII JURIDICE

REFERAT

Tema: VIOLUL
 Intreagă istorie a sexualitaţii umane a cunoscut o serie de forme de exprimare a
instinctului sexual, forme ce nu au un caracter unitar sau omogen, ci posedă o mare variabilitate
şi diversitate, în funcţie de tradiţii, moravuri, obiceiuri, reguli scrise sau nescrise etc. Astfel,
neexistând doar un singur model cultural al sexualitaţii umane, nu se pot judeca "abaterile" sau
formele de "devianţă". De aceea se afirmă că ceea ce într-o anumită societate poartă eticheta de
deviant, în alte societăţi sau perioade istorice este definit ca un fenomen normal.
M. Eliade afirma că pentru omul modern sexualitatea nu reprezintă decât acte
fiziologice, în timp ce pentru omul culturilor arhaice, aceasta reprezenta o ceremonie, un
sacrament. In acest sens, în mai multe credinţe şi religii tradiţionale străvechi, falusul reprezenta
un simbol al puterii generatoare, ce nu avea un caracter erotic cum întalnim astăzi în societăţile
civilizate.
In Grecia, violul era apreciat doar ca o acţiune nepremeditată, sancţionată în cel mai rău
caz doar cu o amendă, iar în contextul războiului, era ceva obişnuit şi privit de bărbaţi ca “drept
al dominaţiei”: după căderea Troiei, năvălitorii au violat-o pe prinţesa Cassandra. Aceste
reglementări, însă, nu erau răspândite uniform în toate cetăţile grecesti.
Din Legendele Olimpului, aflăm că Zeus ar fi fost primul bărbat care ar fi atentat la
pudoarea mai multor fecioare, care i-au dăruit copii mai mult sau mai puţin celebri:
- pentru a se uni cu Alcmene, Zeus a luat chipul şi înfăţisarea sotului ei, Amphitryon,
plecat să lupte împotriva teleboenilor. Din unirea Alcmenei cu Zeus s-a născut Heracle
(Hercules);
- ca să îi intre în graţiile prinţesei feniciene Europa, el s-a transformat într-un taur de o
frumuseţe răpitoare şi a îngenuncheat la picioarele tinerei. Aceasta s-a urcat pe taur, care a
plonjat în apă, a înotat pană în insula Creta, dupa care a violat-o pe frumoasa prinţesă.
Conform legendei, cel mai mare dar pe care Marte l-a facut, probabil, romanilor a fost
Romulus, întemeietorul Romei. Zeul a violat-o pe Rhea Silvia, pe când ea se afla la un izvor, iar
apoi aceasta a născut pe cei doi gemeni Romulus şi Remus. Dupa ce s-a aflat acest lucru Rhea a
fost alungată şi aruncată în închisoare ca preoteasa decăzută, dar a fost eliberată dupa ani de
fiii săi. La scurt timp dupa aceea , Romulus a fondat Roma.(753 i.Hr).
Versiunea lui Livius a înfiinţării republicii spune că ultimul rege al Romei, Lucius
Tarquinius Superbus (Tarquin cel Mândru), avea un fiu nereuşit, Sextus Tarquinius, care a violat
o nobilă romană pe nume Lucreţia. Lucreţia şi-a obligat familia să acţioneze, prin aceea că şi-a
adunat rudele masculine, le-a spus ce s-a întâmplat şi apoi s-a sinucis.

2
 La romani, violul a fost tolerat doar in perioada Republicii. (510 î.Hr. - 27 î.Hr.)
In epoca Imperială acest act a devenit, însă, una dintre cele mai grave infracţiuni.
Sancţiunea ducea pană la pedeapsa capitală. (27 î.Hr. - 476 / 1453 d.Hr.)
In China Antică, castrarea a funcţionat ca o pedeapsă pentru viol până în preajma
dinastiei Sui, când castrarea a devenit cerere necesară pentru a ajunge funcţionar al curţii
imperiale.
CAUZE CARE DETERMINĂ SAU FAVORIZEAZĂ VIOLUL

Violul îşi are rădăcini adânci în condiţiile sociale si economice ale societăţii, ceea ce
înseamnă că prima condiţie a prevenirii fenomenului este refacerea economiei, ceea ce ar duce la
reducerea numărului de persoane din grupurile vulnerabile. Ţinând cont de faptul că un
asemenea demers presupune strategii ample, la nivel naţional, desfăşurate pe termen mediu şi
lung, educaţia rămâne cea mai la îndemână cale de a ajuta grupurile cu un înalt risc şi persoanele
vulnerabile. Din perspectivă sociologică, factorii structurali sunt mai importanţi decât cei strict
individuali. Din acest punct de vedere infracţiunile sexuale sunt privite ca o consecinţă directă
sau indirectă a inegalităţi dintre sexe, a atitudinilor sociale dominante cu privire la rolul femeii, a
violenţei care se manifestă larg în societăţile contemporane, a mecanismelor şi structurilor
sociale care favorizează subordonarea femeii şi agresiunile sexuale comise împotriva ei.

Există o serie de factori care favorizează comiterea infracţiunii de viol:

Factori care creează predispoziția ori dorința de a viola
În aceasta categorie intră capacitatea biologică şi dorinţa bărbatului de a viola,
socializarea privind rolul sexual al bărbatului, efectele expunerii la pornografie, efectele
expunerii la media care încurajează agresiunile sexuale, violul ca mijloc de control social.
Această perspectivă de abordare se opreşte la diferenţele sexuale între bărbat şi femeie, precum
şi la anumite instrumente care mijlocesc indirect comiterea agresiunilor sexuale.
Factori care reduc inhibițiile interne privind comiterea agresiunilor sexuale – în
această categorie intră valorile culturale care încurajează abuzul sexual, sexualitatea femei văzută
ca o marfă, abuzul sexual ca o consecinţă a culturii permisive la adresa violului, abuzul sexual ca
o consecinţă a normelor subculturale, abuzul sexual ca simptom al culturii violente, impulsul
irezistibil şi consumul de alcool.
Consumul de alcool este unanim recunoscut ca toxicul cel mai virulent în declanşarea
agresiunilor sexuale. Consumul exagerat de alcool joacă un rol deosebit, atât sub aspectul
frecvenţei actelor antisociale comise sub influenţa lui, cât şi al gradul lor de periculozitate
socială, favorizând deseori comiterea infracţiunilor cu violenţă. Este bine cunoscut faptul că sub

3
influenţa alcoolului se modifică semnificativ personalitatea şi conştiinţa omului, apărând
tulburări cu diverse grade de dezangajare faţă de valorile sociale. Aceşti factori se referă la acele
valori culturale împărtăşite de indivizi care reduc inhibiţiile interne, capacitatea individului de a
se opune comiterii agresiunii sexuale.
Factori care reduc inhibițiile sociale privind comiterea agresiunilor sexuale – în
această categorie intră abuzul de putere între bărbat şi femeie, dominaţia bărbatului şi cultura
violenţei, ineficienţa instituţiilor de control social.
Factori care reduc abilitatea victimelor de a evita agresiunile sexuale – în această
categorie intră socializarea femeilor ca victime, blamarea victimelor – teoria precipitării
victimelor, teama de crimă.

ASPECTUL JURIDIC AL INFRACŢIUNII DE VIOL

Constituie infracţiune de viol, potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., actul sexual, de orice
natură, cu o persoana de sex diferit, sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând
de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Fapta este mai gravă dacă fapta a
fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, dacă victima se afla în îngrijirea,
ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, dacă victima este membru al familiei,
dacă s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integritătii corporale sau a sănătătţii, ori dacă victima
nu a împlinit vârsta de 15 ani. Fapta prezintă o maxima gravitate dacă a avut ca urmare, moartea
sau sinuciderea victimei.

În mod general, definiţiile juridice ale violului

se referă la relaţia sexuală (vaginală, orală sau anală) prin folosirea, de către agresor, a forţei şi în
absenţa consimţământului victimei. Totuşi, penetrarea nu este elementul central al unei agresiuni
sexuale, deoarece pot exista cazuri în care violatorul nu îşi poate îndeplini condiţia de "partener"
sexual. Ca urmare, mulţi specialişti consideră că violul nu este atât un act cu o motivaţie sexuală,
cât, mai ales, o acţiune de agresiune îndreptată împotriva altor persoane (femei sau bărbaţi). O
asemenea agresiune poate avea efecte pe termen lung asupra victimei, motiv pentru care, în orice
legislaţie din lume, violul este considerat ca fiind una dintre cele mai grave infracţiuni comise
împotriva persoanei.
Utilizarea ameninţării, a forţei, a violenţei sau a altor mijloace mai subtile reprezintă,
oricum, elemente care atentează la intimitatea personală a victimei şi la controlul exercitat asupra
propriului corp.

4
 Libertatea individuală a persoanei în general, include şi libertatea sexuală, adică
dreptul acesteia de a dispune în mod liber de corpul ei în domeniul vieţii sexuale, respectând
bineînţeles normele de drept, precum şi cele morale. Orice constrângere exercitată asupra
persoanei pentru a o determina la un act sexual, de orice natură, fara ca aceasta sa-si dea
consimtamântul, constituie o încălcare a relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi
inviolabilitatea ei sexuală, pe care legea penală o pedepseşte.
Infracţiunile în legătură cu viaţa sexuală sunt din cele mai periculoase şi cu urmări
individuale şi sociale la fel de periculoase. Violul, actul sexual cu un minor, incestul, corupţia
sexuală ori hărţuirea sexuală produc indignare şi proteste. Astfel de fapte sunt comise de
persoane lipsite de simţ moral şi grijă faţă de victimă, de către persoane brutale şi lipsite de
puterea de stăpânire a impulsului sexual.

PEDEPSE APLICATE VIOLATORULUI

Intrucât sexualitatea poate reprezenta o sursă importantă de conflict care poate afecta
ordinea socială, fiecare societate îşi propune să pedepsească, intr-un mod mai mult sau mai puţin
strict, infracţiunea de viol.

Din legile sfantului Ştefan, (Ungaria, anul 1000):

25. Articol despre răpirea fetelor: dacă cineva dintre războinici fiind nesimţit, răpeşte o
fată fără voia părinţilor, poruncim, să ducă înapoi fata părinţilor, şi dacă a violat-o, hoţul să
plătească 10 viţei, şi să-şi ceară iertare de la părinţii fetei. Dacă un om sărac sau obişnuit comite
fapta asta să plătească 5 viţei părinţilor fetei.
Pe vremea lui Ştefan cel Mare :”Velcare au velcine va îndrãzni a se năpusti asupra
tinerelor fete cu ştrumeleagul învârtoşat, predepsit va fi de lege prin tăierea scârbavnicului
mădular şi aruncarea lui la retze“ (Lege moldoveneascã) - 1504 .
In Moldova, în jurul anilor1650, a fost adoptată cea mai importantă pravilă, respectiv
„Pravila lui Vasile Lupu” sau „Carte Românească de Învăţătură”, prima codificare legislativă cu
caracter laic din istoria dreptului nostru.
Conform acestui act, violul era reglementat ca infracţiune sub denumirea de „sila
fecioarelor”. Subiect activ al infracţiunii de viol putea fi atât bărbatul cât şi femeia. Victima
putea fi minorul, fata fecioară (copila) dar şi femeia măritată sau văduvă.
Sila fecioarelor avea loc atunci când se strica fecioria (36.1). Pedeapsa se aplica în
funcţie de condiţia socială a infractorului: bogatul cu pierderea unei sume de bani din averea sa,
pe când cel sărac cu bătaia şi scoaterea din comunitate (36.1); după încrederea ce a avut-o

5
infractorul: tutorele cu confiscarea averii şi pierderea calităţii de tutore, pe când sluga cu arderea
de viu (63.3); în funcţie de condiţiile în care s-a comis, cu pedeapsa capitală, în mod neorganizat,
după voia şi aprecierea judecătorului (36.5); în funcţie de locul ales: dacă se săvârşea în casa sa,
pedeapsa cu moartea; dacă avea loc în casa fetei, după aprecierea judecătorului (36.7).
Instanţa de stat aplica pedeapsa capitală sau după aprecierea judecătorului. Pe lângă
sancţiunea penală, infractorul era sancţionat şi civil cu o despăgubire materială cu obligaţia de a
înzestra fata când se va mărita (36.14). Copiii născuţi din acte de viol era consideraţi nelegitimi.
Când violul era urmat de căsătoria legală a părţilor nu se considera infracţiune (36.24).
În timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat (inceputul secolului al XVIII-lea), violul
era sancţionat mult mai tranşant: “Celui ce va fi prins cu ştromeleagul invârtoşat primprejurul
părţilor fătătoare ale muierii i se va taia scârbavnicul madular, intru veşnica lui nefolosinţă.”
În Codul penal din 1864, infracţiunile contra vieţii sexuale erau cuprinse în Titlul IV
intitulat „Crime şi delicte în contra particularilor”, secţiunea V denumită „Atentate contra
bunelor moravuri”. Infracţiunile contra vieţii sexuale erau cuprinse de la art. 263-268 iar
infracţiunea de viol era denumită „atentat contra pudorii cu violenţă” (art. 264), incluzând în
cuprinsul său atât acte sexuale normale săvârşite cu violenţă cât şi acte de homosexualitate
precum şi acte de perversiune sexuală săvârşite cu violenţă.
În Codul penal de la 1936 (Codul lui Carol I), infracţiunile contra vieţii sexuale sunt
reglementate în Titlul XI denumit „Infracţiuni contra pudorii şi bunelor moravuri”.
In Codul Penal actual, în forma simplă, violul se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10
ani. Pentru modalitatile agravate prevazute în art. 197 alin. (2), pedeapsa este închisoarea de la 5
la 18 ani, pentru modalitatea agravată prevăzută în art. 197 alin. (3) teza 1 pedeapsa este
închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar când s-a produs moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa
este închisoarea de la 15 la 25 de ani. Pe lângă pedeapsa principală, obligatoriu se aplică şi
pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, cu respectarea art. 64 si 65 C. pen .
Demn de luat in seamă, apreciez, este rezultatul unui sondaj IMAS ("Ce ar vrea opinia
publică să fie legiferat în Codul Penal şi Codul Civil", ce a fost efectuat în perioada 22-30 aprilie
2009, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, la cererea TI România. Sursa: NEWSIN ):
53% dintre românii intervievaţi în cadrul acestui sondaj au fost de acord cu introducerea
pedepsei de castrare medicală, în cazul persoanelor condamnate pentru viol.
Polonia este primul stat din UE unde violatorii vor fi obligaţi să se supună castrării
chimice. Judecătorii vor putea să ordone procedura de castrare.
Şi autorităţile din Marea Britanie le-au oferit posibilitatea pedofililor să recurgă la o
astfel de procedură, numai că măsura nu are un caracter obligatoriu, consimţământul violatorilor

6
fiind necesar. În Suedia, Danemarca, castrarea voluntară (cu acordul molestatorilor) este, de
asemenea, posibilă. De asemenea Spania şi Franţa intenţionează să introducă sterilizarea
chimică.
Consiliul de Securitate al ONU (2008) a votat, în unanimitate, ca violul şi alte forme de
violenţă sexuală să fie considerate crime de război şi a cerut măsuri pentru combaterea acestora.

Viaţa sexuală a persoanei trebuie să se desfăşoare după anumite norme a căror

respectare asigură apărarea unor valori morale şi juridice de maximă importanţă şi anume,
libertatea şi moralitatea vietii sexuale a persoanei. Libertatea sexuală este un aspect important al
libertăţii persoanei. Ea înseamnă dreptul absolut al persoanei, în primul rand al persoanei de sex
feminin de a întreţine raporturi sexuale numai după libera sa voinţă, precum şi deplina libertate
de alegere a partenerului de raport sexual.