Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Capitolul I
Noțiuni introductive
Omul reprezinta suprema creatie a lumii, ocrotirea acestuia prin norme juridice
raspunzand, in primul rand, unui interes manifestat intotdeauna in drept fata de atributele
persoanei cu valori general-umane.
1
Secţiunea 1
Viaţa sexuală, ca obiect al protecţiei penale
Societatea a avut întotdeauna grijă faţă de om, chiar dacă în decursul vremurilor
personalitatea umană nu a fost respectată, iar persoana fizică a fost adesea batjocorită prin
existenţa exploatării şi asupririi omului de către om.
Legile scrise şi nescrise din toate timpurile au ocrotit persoana incriminând pe cei
care atentau la viaţa, integritatea corporală, sănătatea şi demnitatea omului, în acest din urmă
aspect fiind preponderent şi viaţa sexuală a individului.
Dacă pe scara evoluţiei umane, primele trepte au confirmat regula "dinte pentru
dinte", iar mai apoi pedepsele de natură corporală au fost cel mai adesea aplicate, istoria
modernă a dreptului român a asigurat o amplă preocupare pentru reglementarea vieţii intime a
libertăţii sexuale a individului în perioada postbelică.
Impunând reguli stricte privind viaţa intimă şi adaptând prevederile din Codul Penal
la interesele societăţii în perioada de dinainte de anul 1989, infracţiunile la viaţa sexuală au
fost aspru sancţionate, totul fiind însă subordonat intereselor privind evoluţia demografică a
societăţii.
Noile realităţi sociale din România după 1989 au determinat alinierea legislaţiei ţării
noastre la standardele internaţionale şi în ce priveşte apărarea drepturilor omului.
În această perioadă, după ieşirea României din coşmarul totalitarismului s-au deschis
noi orizonturi, idealul drepturilor omului devenind o realitate a vieţii noastre libere.1
1
Irina, Zlătescu – „Drepturile omului”, Ed. Andre, Bucureşti, 1993, pag. 5
2
O contribuţie importantă la asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor omului
consacrate de Constituţie o aduce şi legea penală.
Cadrul juridic menit să dea eficienţă acestor drepturi şi libertăţi îl formează Titlul II
din partea specială a Codului Penal român.
Apărarea persoanei umane prin dispoziţiile cuprinse în acest titlu priveşte pe om, în
ansamblul atribuţiilor care caracterizează fiinţa umană: integritatea corporală, libertatea,
inviolabilitatea sexuală, demnitatea persoanei.
Infracţiunile privitoare la viaţa sexuală sunt cuprinse în al III- lea capitol din Tilul II
din Codul Penal cu modificările ulterioare.2
Obiectul juridic special al protecţiei penale în infracţiunea de viol îl constituie
relaţiile sociale care se referă la libertatea sexuală, mai precis la libertatea individului de a
întreţine relaţii sexuale după voinţa sa.
Viaţa sexuală ca obiect al protecţiei penale trebuie privită în primul rând sub aspectul
libertăţii şi inviolabilităţii intimităţii omului.
Viaţa sexuală trebuie să se desfăşoare în mod liber, dar fără a se vătăma sentimentul
de pudoare, trebuie să se desfăşoare în condiţii de moralitate şi decenţă.
Pericolul social pe care îl prezintă infracţiunea de viol constă, deci, în primul rând, în
răul pe care-l cauzează direct victimei, considerate individual, adică prin prisma atributelor şi
intereselor ei. Însă pericolul social al acestei infracţiuni mai are o latură: consecinţele grave pe
plan social. Desfăşurarea normală a relaţiilor sociale stă la baza existenţei societăţii, a
supravieţuirii sale. Normalitatea acestor relaţii nu poate fi concepută în lipsa respectării unor
atribute şi drepturi inalienabile fiinţei umane, printre acestea numărându-se şi libertatea. Iar
un aspect important al libertaţii persoanei îl constituie libertatea sexuală. Încălcarea libertaţii
sexuale creează o stare de nesiguranţă socială, un dezechilibru ce anihilează normalitatea
desfăşurării relaţiilor sociale privitoare la viaţa sexuală şi, prin aceasta, poate periclita insăşi
existenţa societăţii.
2
V.Dongoroz,S.Kahane S.Oancea,C.Bulai şi alţii-Explicaţii teoretice ale Codului Penal
român,vol.III,Ed.Academiei Române,Bucureşti 1971,pag.171
3
Reprimarea infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală este o necesitate, societatea fiind
interesată în crearea cadrului de desfăşurare normală a raporturilor sexuale.
Nimeni nu contestă că instinctul sexual există ca o condiţie inseparabilă vieţii, dar
conştiinţa care este proprie oamenilor, face ca acest instinct să nu se poată manifesta în forma
sa animalică, pur naturală. Instinctul controlat a reprezentat unul din modurile de detaşare a
omului de regnul animal.3
La animale, care-şi satisfac instinctul sexual în mod natural, nu există desfrâu, la om
însă, satisfacerea instinctului sexual tinde totdeauna spre desfătare şi capătă uneori forme
dintre cele mai nejustificate4.
Actele sexuale trebuie satisfăcute astfel încât să nu lezeze demnitatea umană şi
simţul estetic.
Manifestările violente, actele de inversiune sexuală sau de corupţie sexuală nu ţin de
natura umană ci sunt rezultatul lipsei de educaţie pentru că omul nu poate fi privit numai sub
raport biologic, ci şi ca fiinţă socială.
Premiza iubirii, ca sentiment moral-estetic constituie la oameni dovada sentimentului
onoarei, cinstei, propriei demnităti, a capacităţii de a întelege şi de a preţui frumosul.
Dezvoltarea şi îmbogăţirea acestei atribuţii este strâns legată de succesul luptei pentru
înlăturarea concepţiei privind inferioritatea femeii.5
Prin incriminarea infracţiunilor privind viaţa sexuală se ocrotesc şi alte valori sociale
legate de persoanele care pot fi lezate prin săvâşirea unor agresiuni sexuale. Se ocroteşte deci
şi sănătatea fiziologică fără de care viaţa sexuală nu îşi poate realiza finalitatea sa firească, iar
reproducerea fondului biologic al societăţii nu ar fi posibilă.
11
Art. 202 C. pen.
12
C.Barbu, Ocrotirea persoanei în dreptul penal al României, Editura Scrisul Românesc, Craiova, p.217
13
Art. 203 C. pen.
14
C.Barbu, op.cit., p.218
5
Secţiunea 2
Incriminarea violului de-a lungul timpului. Istoric şi actualitate
Mircea Eliade afirma că pentru omul modern sexualitatea nu reprezintă decât acte
fiziologice, în timp ce pentru omul culturilor arhaice, aceasta reprezenta o ceremonie, un
sacrament. In acest sens, în mai multe credinţe şi religii tradiţionale străvechi, falusul
reprezenta un simbol al puterii generatoare, ce nu avea un caracter erotic cum întalnim astăzi
în societăţile civilizate.
Toma d'Aquino apreciază că, violul este un păcat nu datorită agresării sexuale a
femeii, ci datorită faptului că se încalcă în acest mod dreptul de proprietate al soţului sau al
tatălui. Femeia era privită deci ca un bun din proprietatea soţului sau al tatălui.15
In Grecia, violul era apreciat doar ca o acţiune nepremeditată, sancţionată în cel mai
rău caz doar cu o amendă, iar în contextul războiului, era ceva obişnuit şi privit de bărbaţi ca
“drept al dominaţiei”: după căderea Troiei, năvălitorii au violat-o pe prinţesa Cassandra.
Aceste reglementări, însă, nu erau răspândite uniform în toate cetăţile grecesti.
Din Legendele Olimpului, aflăm că Zeus ar fi fost primul bărbat care ar fi atentat la
pudoarea mai multor fecioare, care i-au dăruit copii mai mult sau mai puţin celebri:
- pentru a se uni cu Alcmene, Zeus a luat chipul şi înfăţisarea sotului ei, Amphitryon,
plecat să lupte împotriva teleboenilor. Din unirea Alcmenei cu Zeus s-a născut Heracle
(Hercules);
- ca să îi intre în graţiile prinţesei feniciene Europa, el s-a transformat într-un taur de
o frumuseţe răpitoare şi a îngenuncheat la picioarele tinerei. Aceasta s-a urcat pe taur, care a
plonjat în apă, a înotat pană în insula Creta, dupa care a violat-o pe frumoasa prinţesă.
Conform legendei, cel mai mare dar pe care Marte l-a facut, probabil, romanilor a
fost Romulus, întemeietorul Romei. Zeul a violat-o pe Rhea Silvia, pe când ea se afla la un
izvor, iar apoi aceasta a născut pe cei doi gemeni Romulus şi Remus. Dupa ce s-a aflat acest
lucru Rhea a fost alungată şi aruncată în închisoare ca preoteasa decăzută, dar a fost eliberată
dupa ani de fiii săi. La scurt timp dupa aceea , Romulus a fondat Roma.(753 i.Hr).
Versiunea lui Livius a înfiinţării republicii spune că ultimul rege al Romei, Lucius
Tarquinius Superbus (Tarquin cel Mândru), avea un fiu nereuşit, Sextus Tarquinius, care a
15
A.Thatcher – O teologie creştină a sexualităţii, traducere din limba engleză, Bucureşti, 1993, Ed. Polimark,
pag.14
6
violat o nobilă romană pe nume Lucreţia. Lucreţia şi-a obligat familia să acţioneze, prin aceea
că şi-a adunat rudele masculine, le-a spus ce s-a întâmplat şi apoi s-a sinucis.
La romani, violul a fost tolerat doar in perioada Republicii. (510 î.Hr. - 27 î.Hr.)
Singura inovaţie legislativă din timpul lui Constantin cel Mare a constat în
transformarea categoriei juridice de viol dintr-o faptă privată într-un delict public.Victima
unui viol putea fi şi ea sancţionată, mai blând decât violatorul, pe motiv că trebuia să prevadă
şi să împiedice un asemenea act printr-o rezistenţa mai viguroasă.Era interzisă eventuala
căsătorie dintre violator şi victimă.
Sub Justinian, sancţiunile pentru viol erau mai aspre. Legea justiniană prevedea
pedeapsa capitală pentru cei acuzaţi de răpirea sau seducerea unei femei, indiferent dacă
aceasta era sclavă, liberă, căsătorită, singură, logodită sau nu, dedicată lui Dumnezeu sau
trăind în lumea profană.
Pedeapsa cu moartea era aplicată şi complicilor sau celor ce favorizau un act de viol,
iar familia victimei avea dreptul de a aplica, ea însăşi acţiuni violatorului, dacă îl surprindea
asupra faptului în flagrant.
Pe de altă parte legislaţia justiniană interzicea dreptul la căsătorie al femeii violate,
chiar dacă familia acestuia consimte acest lucru.
Perioada Evului Mediu timpuriu, secolul al VI-lea şi al XI-lea, coincide cu o
înăsprire a sancţiunilor pentru viol. In această perioadă capătă o mare înăsprire practica
"răpirilor", utilizată de către cei care doreau să fie împreună cu aleasa"inimii lor". Răpirea era
asociată chiar la romani cu violul .
Concepţia religioasă dominantă în Evul Mediu timpuriu condamna delictele
sexuale,ea dezaproba în aceeaşi măsură,dragostea confundată cu senzualitatea.
In acestă epocă stăpânul ce-şi viola sclava era constrâns să o dezrobească, pentru a-şi
ispăşi în felul acesta greşeala.16
Intre secolele al X-lea şi al XII-lea răpirea a început să fie identificată, tot mai des, cu
violul, iar acesta cu violenţa şi molestare. Violul era tratat ca o infracţiune gravă îndreptată nu
împotriva victimei, ci contra tatălui sau soţului acesteia.
Violatorul beneficia, de dreptul de a se refugia într-o biserică, mănăstire pentru a
scăpa de represaliile familiei victimei, dar fără a fi scutit de sancţiuni religioase.
În jurul anului 1140 juristul Graţian din Bologna, în manualul său "Concordia
Discordantum Canonum", cunoscut şi sub numele de "Decretum", distingea între viol,
seducţie şi alte delicte sexuale pe baza noţiunii de violenţă.
Graţian sublinia în manualul său ,că prin fapta sa vinovatul săvârşeşte un act de
violenţă, deoarece vizează dreptul victimei de a dispune de propriul său corp.
Oferind o interpretare proprie a vechii probleme a căsătoriei dintre violator şi
victimă, Graţian considera că ea nu este propriu-zis căsătorie, deoarece nu se întemeiază pe
liberul consimţământ al victimei, ci numai pe circumstanţe exterioare.
El propunea ca o căsătorie dintre violator şi victimă să poată fi celebrată numai dacă
victima consimţea să se mărite cu violatorul , iar părinţii ei erau şi ei de acord cu acest lucru.
16
Michel Rouche – Evul mediu şi timpuriu în Apus, Istoria vieţii privale, vol.II, traducere în limba română,
Bucureşti 1994, Ed. Meridiane, pag. 198
7
Victima unui viol -sublinia Graţian- nu trebuie blamată, deoarece nu a fost
coparticipantă activă la actul sexual respectiv.
Odată cu lucrarea lui Graţian, dreptul canonic devine un ghid imparţial pentru
interpretarea şi sancţionarea delictelor sexuale, distins de concepţiile teologice şi de dreptul
civil. Cunoscut ca o importantă disciplină de învătământ, dreptul canonic devine una dintre
principalele materii de studiu în diferite lăcaşuri de cult din Italia, Franţa, Normandia şi
Anglia.
In aceste ţări iau naştere o serie de şcoli de drept canonic. Referindu-se la viol, aceste
şcoli distingeau grade diferite de vinovăţie,în funcţie de amploarea agresiunii exercitate prin
constrângere, violenţă în cazurile când victima era obligată să întreţină raport sexual cu
violatorul prin brutalitate, forţă -constrângere moderată- în cazurile când victima era
determinată prin alte mijloace decât forţa, să se supună, în pofida voinţei ei, violatorului.
Ca o inovaţie pentru prima dată în istoria legislaţiei cu privire la viol era definit ceea
ce se va numi ulterior în legile engleze şi americane, viol statuar, adică întreţinerea de relaţii
sexuale cu o tânără aflată sub vârsta legală pentru căsătorie, dar liber consimţite, deşi vârsta
fragedă exclude un consimţământ valabil, dacă ambele părţi, victima şi violatorul, erau de
acord să se căsătorească înainte ca agresiunea sexuală să se producă, atunci şi agresiunea
respectivă nu putea fi calificată ca viol.
Dreptul canonic din secolele al XII-lea şi al XIII-lea a adus ideea în plus că este
posibil ca femeia să violeze un bărbat.17
Pe vremea lui Ştefan cel Mare : ”Velcare au velcine va îndrãzni a se năpusti asupra
tinerelor fete cu ştrumeleagul învârtoşat, predepsit va fi de lege prin tăierea scârbavnicului
mădular şi aruncarea lui la retze“ (Lege moldoveneascã) - 1504 .
17
J. A. Brudage – Law ,sex and christian society in Medieval Europe, Chicago ,University Of Press, 1987,
pag.397
18
A. E. Simpson – Sexual under words of the Enlightenment, Ed. G.B. Rousseau and Roy Porter, Manchester
University Press,pag.184
8
In Moldova, în jurul anilor 1650, a fost adoptată cea mai importantă pravilă,
respectiv „Pravila lui Vasile Lupu” sau „Carte Românească de Învăţătură”, prima codificare
legislativă cu caracter laic din istoria dreptului nostru.
Conform acestui act, violul era reglementat ca infracţiune sub denumirea de „sila
fecioarelor”. Subiect activ al infracţiunii de viol putea fi atât bărbatul cât şi femeia. Victima
putea fi minorul, fata fecioară (copila) dar şi femeia măritată sau văduvă.
Sila fecioarelor avea loc atunci când se strica fecioria (36.1). Pedeapsa se aplica în
funcţie de condiţia socială a infractorului: bogatul cu pierderea unei sume de bani din averea
sa, pe când cel sărac cu bătaia şi scoaterea din comunitate (36.1); după încrederea ce a avut-o
infractorul: tutorele cu confiscarea averii şi pierderea calităţii de tutore, pe când sluga cu
arderea de viu (63.3); în funcţie de condiţiile în care s-a comis, cu pedeapsa capitală, în mod
neorganizat, după voia şi aprecierea judecătorului (36.5); în funcţie de locul ales: dacă se
săvârşea în casa sa, pedeapsa cu moartea; dacă avea loc în casa fetei, după aprecierea
judecătorului (36.7).
Instanţa de stat aplica pedeapsa capitală sau după aprecierea judecătorului. Pe lângă
sancţiunea penală, infractorul era sancţionat şi civil cu o despăgubire materială cu obligaţia de
a înzestra fata când se va mărita (36.14). Copiii născuţi din acte de viol era consideraţi
nelegitimi.
Când violul era urmat de căsătoria legală a părţilor nu se considera infracţiune (36.24).
În Codul penal din 1864, infracţiunile contra vieţii sexuale erau cuprinse în Titlul IV
intitulat „Crime şi delicte în contra particularilor”, secţiunea V denumită „Atentate contra
bunelor moravuri”. Infracţiunile contra vieţii sexuale erau cuprinse de la art. 263-268 iar
infracţiunea de viol era denumită „atentat contra pudorii cu violenţă” (art. 264), incluzând în
cuprinsul său atât acte sexuale normale săvârşite cu violenţă cât şi acte de homosexualitate
precum şi acte de perversiune sexuală săvârşite cu violenţă.
Astfel, în Codul Penal de la 1864, infracţiunile privitoare la viaţa sexuală erau
cuprinse în Capitolul I, Secţiunea a V-a („Atentate contra bunelor moravuri”) al titlului IV.
Infracţiunea de viol nu era reglementată ca atare, cu acest nume, dar conţinutul său, aşa cum îl
concepem azi (act sexual realizat fără consimţământul persoanei) se regăsea în art.264.:
„Atentat contra pudoarei, cu violenţă”, articol ce avea următorul cuprins:
Conform art.8 pct.1 al codului (modificat prin Legea din 17 feb. 1874), maximum
închisorii era de 5 ani, iar maximum recluziunii, conform art.7 pct.3, era de 10 ani.
9
Nu există îndoială asupra faptului că înţelesul noţiunii de „atentat contra pudoarei,cu
violenţă” este acelaşi cu cel pe care îl are noţiunea de viol, în concepţia legiuitorului
contemporan. Acest fapt este confirmat de formularea art.265 al Codului de la 1864, unde,
referindu-se la atentatul contra pudoarei, legiuitorul de atunci foloseşte termenul de
„siluire”19.
Aşadar, prin „atentat contra pudoarei” (ce avea două forme: cu sau fără violenţă,
reglementate în art.264 şi 263) se înţelegea o siluire, o încălcare a libertăţii sexuale a
persoanei, realizată fie prin folosirea violenţei (art.264) fie fără violenţă, însă profitând de
imaturitatea unei persoane.20
Atentatul contra pudoarei, cu violenţă, presupunea un act sexual (consumat sau
rămas în faza tentativei), noţiune ce avea un sens larg, evident, căci includea atât raportul
sexual (actul sexual normal) căt şi actele de homosexualitate (masculină sau feminină) şi
perversiunile sexuale comise cu violenţă. Se observă, în plus, că nu exista nici o
circumstanţiere privind subiectul activ sau pasiv al infracţiunii: „oricine va comite...” ; ”...în
contra unui individ de sex bărbătesc sau femeiesc...”, legiuitorul de la 1864 având vederi mult
mai largi asupra sferei de cuprindere a libertăţii sexuale a persoanei, a cărei încălcare
înţelegea să o sancţioneze în mod unitar, iar nu fracţionat (aşa cum se întâmpla în perioada în
care viol nu era considerat decât un raport sexual neconsimţit comis de un bărbat asupra unei
femei), căci fiecare aspect al libertăţii sexuale a persoanei îşi are importanţa sa, nu se poate
spune că unul este mai important decât celălalt, toate aducându-şi contribuţia la desfăşurarea
normală a vieţii sexuale a persoanei.
Încălcarea oricăruia din aceste aspecte duce la crearea unei dizarmonii, a unor
anomalii iar gravitatea impactului lor asupra vieţii sexuale a persoanei nu poate fi comparată,
pentru a se crea o ierarhie. Viaţa sexuală a persoanei este un tot unitar iar intensitatea
consecinţelor pe care le produc asupra sa atingerile aduse diverselor sale aspecte depind de
structura psihică şi emoţională a persoanei respective, nu de ce aspect al vieţii sexuale a fost
încălcat.
De asemenea, se observă că legiuitorul de la 1864 proteja viaţa sexuală a persoanei,
nefăcând discriminare pe criterii de sex (cum s-a întâmplat mai târziu), astfel că atât femeile
cât şi bărbaţii puteau fi subiect pasiv al infracţiunii de viol. Chiar dacă este greu de imaginat
un viol comis prin folosirea de violenţe fizice de către o persoană de sex feminin asupra
unueia de sex masculin, nu la fel se întâmplă, de exemplu, cu folosirea constrângerii morale.
În Codul penal de la 1936 (Codul lui Carol I), infracţiunile contra vieţii sexuale sunt
reglementate în Titlul XI denumit „Infracţiuni contra pudorii şi bunelor moravuri”.
Capitolul I („Infracţiuni contra pudorii”), în art.419, avea următorul cuprins:
19
art. 265: „Dacă culpabilii sunt ascendenţii persoanei asupra căreia s-a comis siluirea sau dacă sunt dintre acei
cari au o autoritate asupră-i...”.
20
art. 263: „...asupra unui copil, de sex bărbătesc sau femeiesc, de vârstă mai mic de 14 ani.”
10
sex, sau de neputinţa acesteia de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra, are cu ea
raport sexual, în afara căsătoriei, indiferent dacă el sau altcineva a produs această stare.
În ambele cazuri, dacă victima este mai mică de 14 ani ori dacă a rămas gravidă
sau i s-a transmis o boală venerică, pedeapsa e închisoarea corecţională de la 5 la 10 ani şi
interdicţia corecţională de la 3 la 5 ani.”
Pentru modalitățile agravate prevăzute în art. 197 alin. (2), pedeapsa este închisoarea
de la 5 la 18 ani, pentru modalitatea agravată prevăzută în art. 197 alin. (3) teza 1 pedeapsa
este închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar când s-a produs moartea sau sinuciderea victimei,
pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Demn de luat in seamă, apreciez, este rezultatul unui sondaj IMAS ("Ce ar vrea
opinia publică să fie legiferat în Codul Penal şi Codul Civil", ce a fost efectuat în perioada 22-
30 aprilie 2009, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, la cererea TI România. Sursa:
NEWSIN ): 53% dintre românii intervievaţi în cadrul acestui sondaj au fost de acord cu
introducerea pedepsei de castrare medicală, în cazul persoanelor condamnate pentru viol.
Chiar dacă nu reprezintă un precedent legislativ, totuşi privirea aruncată asupra
evoluţiei în timp a reglementărilor penale referitoare la viol ar fi incompletă în lipsa
menţionării şi a prevederilor Noului Cod Penal în această materie.
Astfel, violul este reglementat în Titlul I („Crime şi delicte contra persoanei”) al
Părţii Speciale, Capitolul VII („Crime şi delicte contra libertăţii sexuale”), în art.217 şi are
următorul cuprins:
11
„ Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin
constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa e detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi
dacă :
a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună
b) victima se afla în îngrijjirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului
c) victima este un membru de familie
d) victima era un minor care nu împlinise vârsta de 15 ani
e) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este
detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin.(1) se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.”
Secţiunea 3
Elemente de drept comparat
12
Infractiunile contra persoanei sunt reglementate intr-un capitol (titlu) distinct in
legislatiile tuturor statelor. Persoana este ocrotita prin norme legale privind viata persoanei,
integritatea corporala si sanatatea, libertatea, onoarea sau demnitatea persoanei.
Noul Cod Penal francez, intrat in vigoare la 1 mai 1994, in titlul II, denumit Fapte
care prefigureaza persoana umana, incrimineaza faptele indreptate contra vietii persoanei in
Sectiunea a 3-a a Capitolului II, unde sunt incriminate agresiunile sexuale (violul, art 222-23,
alte agresiuni sexuale, art 222-27; obtinerea prin abuz de satisfactii sexuale, art 222-23) si in
Sectiunea 4-a este incriminat traficul de stupefiante. Violul, in modalitatea simpla, este
reglementat in art 222-23 astfel:
"Orice act de penetrare sexuala, de orice natura ar fi, savarsit asupra persoanei
altuia, prin violenta, constrangere, amenintare sau surpriza reprezinta infractiunea de viol".
Dupa cum se observa, nici in cazul violului si nici in cazul celorlalte agresiuni
sexuale, legiuitorul francez nu a facut vreo distinctie in ceea ce priveste subiectii infractiunii,
acestia nefiind circumstantiati, violul putand fi comis de "catre oricine" asupra"persoanei
altuia", fara vreo deosebire de sex.
Victima violului dispune de o durata de zece ani pentru a face plangere. In caz
contrar, actioneaza prescriptia raspunderii penale. Daca violul a fost comis de un ascendent
sau de o persoana care are autoritate asupra victimei cand aceasta e minora, la data savarsirii
faptei, termenul de zece ani incepe sa curga de la data majoratului victimei.
Problema de a sti daca o femeie poate viola un barbat este controversata in doctrina
franceza. Controversa exista numai in ceea ce priveste posibilitatea femeii de a obtine un
13
raport sexual prin constrangere, amenintare sau surpriza cu un barbat, pentru ca se considera
ca, in obtinerea unui asemenea raport sexual, femeia nu comite "acte de penetrare", din
simplul motiv ca "din punct de vedere anatomic nu este posibil acest lucru".21
Prin urmare, barbatul care constrange o femeie la raport sexual savarseste
infractiunea de viol, pe cand femeia care obliga la raport sexual un barbat este vinovata de o
alta agresiune sexuala decat violul22.
Si Codul Penal spaniol prevede in Capitolul IV, Titlul IX, Infractiuni contra
libertatilor sexuale23.
In Codul Penal suedez, violul este prevazut de art 1 din Capitolul VI, avand
urmatorul continut legal:
"Daca prin violenta sau prin amenintare implicand un pericol iminent exercitat
impotriva ei, un barbat constrange o femeie la un raport sexual, acesta va fi condamnat
pentru viol, la inchisoare de la 2 la 10 ani. Este asimilat violentei faptul de a aduce o femeie
in stare de pierdere a cunostintei sau in orice stare asemanatoare".
Dupa cum se observa, acest text este destinat exclusiv protectiei libertatii sexuale a
femeii vis-a vis de raportul sexual cu un barbat24.
In textul imediat urmator insa, prin reglementarea "atentatului la viata
sexuala", sfera protectiei penale cuprinde o arie mai vasta, incluzand si libertatea sexuala a
barbatului. Acest text prevede ca:
"Acela care, intr-un alt caz decat cel prevazut la art. 1, determina o persoana la un
raport sexual sau la orice alta relatie sexuala printr-o constrangere ilicita ori abuzand grav
de dependenta acesteia sau are o relatie sexuala cu o persoana abuzand fie de starea sa de
pierdere a cunostintei, fie de incapacitatea de a rezista, fie de starea de alienatie mintala sau
21
Michelle- Laure Rassat - "Droit penal special", Paris, 1995, pag 452
22
ibidem
23
Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, Al. Boroi, I. Pascu, Ioan Molnar, V. Lazar- Drept penal. Partea speciala,
Bucuresti, pag 91-92
24
V. Cioclei, op. cit, pag 43
14
de imbecilitate, vafi condamnat pentru atantat la libertatea sexuala, cu inchisoare pana la 4
ani" (art2).
In conceptia legiuitorului suedez, violul reprezinta numai acel raport sexual intre
persoane de sex diferit savarsit prin violenta, iar alte acte de natura sexuala savarsite in
circumstantele prevazute de lege nu constituie viol, ci atentare la libertatea sexuala. Dupa
sanctiunea prevazuta de lege, observam ca violul este considerat a fi mai grav decat atentatul
la libertatea sexuala.
In Codurile penale europene, violul esate inteles ca raportul sexual obtinut prin
violenta ori profitand de incapacitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa, fara a
exista vreo determinare a subiectilor in raport de sex. Este situatia codurilor penale francez,
belgian, italian, luxemburghez, rus, turc, norvegian s.a. Desi se sanctioneaza atat violul, cat si
atentatul contra pudorii, nici una dintre aceste infractiuni nu prevede circumstantieri ale
subiectilor, activ sau pasiv26.
25
Revista de drept penal, nr 3/2000, pag 143
26
V. Coclei - op.cit.,pag 43
27
Federal Criminal Cote and Rules, WEST PUBLISHING COMPANY
15
sau pune in executare hotararea de a proceda in modurile aratate va fi amendat
conform prevederilor acestui titlu, inchisoare nu mai mult de 20 ani, ori ambele."
Codul penal american are in vedere si violul comis de femeie asupra barbatului,
intrucat face referire la fapta comisa de "oricine" asupra unei alte "persoane".
De asemenea tentativa de viol este absorbita de fapta consumata si, in consecinta,
este sanctionata in aceleasi limite ale pedepsei.
Consecintele care atrag agravarea violului sunt prevazute in Codul penal federal al
S.U.A., art. 2241 fiind constituit din savarsirea faptei in urmatoarele modalitati:
A. contactul dintre penis si vulva sau intre penis si anus, daca in urma acestui
contact are loc o penetrare, oricat de usoara;
B. contactul dintre gura si penis, intre gura si vulva sau intre gura si anus;
C. penetrarea oricat de usoara, a orificiului anal sau genital al altei persoane cu
mana, degetul sau oricare obiect cu intentia de a abuza, hartui, a degrada, a starni sau
satisface dorinta sexuala a altei persoane
Violul era o crima pedepsita si era definit ca " raport sexual cu o femeie prin violenta
si impotriva vointei ei". La epoca respectiva, acest sistem de drept trata sotia ca un obiect de
proprietate al barbatului, in consecinta sotul nu putea fi gasit vinovat de violarea sotiei sale.
Urmare a contractelor matrimoniale, sotiile nu puteau refuza in mod legal sa intretina relatii
sexuale cu sotii lor. Prin urmare, violul conjugal (marital rape) nu exista.
Atat "the utmost resistance doctrine", cat si "the fresh complaint rule" se bazau pe
niste prezumtii care reflectau statutul social al femeii. Aceste doctrine si reguli urmareau sa-l
protejeze pe barbat impotriva acuzatiilor false de viol, indicand faptul ca societatea de la acea
vreme punea mai multa valoare in preventia falselor acuze, decat in protectia femeii impotriva
violului.
Capitolul II
Analiza infracțiunii de viol
Secţiunea 1
Noţiune şi caracterizare. Conținutul legal
17
Violul este unul din actele de violenţă cu o mare gravitate socială. Deşi definiţiile
sale juridice diferă în legislaţiile diferitelor state, toate postulează, ca trăsătură comună,
constrângerea exercitată asupra victimei, lipsa consimţământului acesteia cu privire la actul
sexual.
In general definiţia juridică a violului implică relaţia sexuală realizată prin
constrângere fizică sau morală.
Majoritatea specialiştilor sunt de acord în a considera că violul nu este atât o acţiune
cu mobil sexual, cât mai ales o formă de agresiune îndreptată împotriva altor persoane.29
Violul - arată A.Giddens - este un efect direct al legăturii făcute între sexualitate şi
sentimentele de putere ori superioritate asupra altora,fiind un act de agresiune în care victimei
i se neagă dreptul la autodeterminare.30
Prin impactul puternic şi îndelungat pe care îl are asupra victimei şi prin traumele pe
care le produce, violul este apreciat de criminologi ca una dintre cele mai grave infracţiuni.
29
E.R. Mahoney-Human sexuality,New York,M.C Graw Hill,Inc. 1983,pag 423
30
A. Giddens-Sociology, London Polity Press in sociation with Basil Blackwell 1989, pag .184
18
Secţiunea 1.1
Obiectul infracțiunii de viol
Secţiunea 1.2
Subiectul activ; Subiectul pasiv. Participaţia
32
C. Barbu- op.cit, pag 226
33
D.H.Russel-op.cit, pag 254,A. Giddens-op cit, pag 184
20
imposibil de realizat, puteau întregi conţinutul unei infracţiuni contra persoanei, în funcţie de
natura lor şi de urmările pe care le-au cauzat.
Textul prevede şi două situaţii în care există subiect activ calificat: lit.b şi b¹ ale
art.197.2 Cod Pen ( în primul caz, făptuitorul este cel ce avea în îngrijire, ocrotire, educare,
pază sau tratament pe victimă, iar în al doilea caz victima este membru al familiei
făptuitorului).
Participația
34
G.Nistoreanu şi alţii-Drept penal special ,Ed. Europa Nova,1997,pag 165
35
G. Macavela şi G. Mihai-Discuţii în legătură cu calificarea faptei de a întreţine prin constrângere raporturi
sexuale cu soţia,Revista Română de Drept numarul 7/1995 pag 37-38
21
Potrivit articolului 23 Cod Penal, participanţii sunt persoanele care contribuie la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori şi complici.
In cazul violului, participaţia este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii
deoarece violul este o infracţiune cu autor unic.
In această calitate, participantul poate fi orice persoană, fiind irelevant dacă persoana
este femeie sau bărbat. Dacă persoanele participante au avut raporturi sexuale cu victima
acordându-şi sprijin reciproc la comiterea fiecărui act sexual, infracţiunea săvârşită este unică,
de viol, neputându-se antrena răspunderea la complicitate.
Faptele inculpaţilor de a fi avut, prin constrângere, relaţii sexuale cu victima şi de
asemenea de a-şi fi dat pe rând, în mod reciproc sprijin la comiterea fiecărui act sexual,
constituie infracţiune de viol şi nu complicitate la această infracţiune.
Legea consideră această pluralitate de fapte ca o infracţiune unică.36
Se reţine faptul că neexistând un act de executare, instigarea neurmată de executare
nu are caracterul unui act de participaţie, ci constituie o infracţiune de sine stătătoare
sancţionată potrivit dispoziţiilor articolului 29, alineat 1 Cod Penal.37
Intr-o altă opinie, violul fiind considerat o infracţiune complexă a cărei latură
obiectivă este compusă din două acte succesive divizibile în timp (constrângerea şi raportul
sexual) se consideră că, persoana care ia parte la activitatea de constrângere asupra femeii în
vederea realizării de către autorul principal a raportului sexual este coautor.39
Jurisprudenţa confirmă opinia potrivit căreia la viol, participaţia se realizează numai
sub forma instigării sau complicităţii, coautorul fiind exclus datorită specificului acţiunii
incriminate.40
Când fapta săvârşită presupune existenţa mai multor autori succesivi ne aflăm în
prezenţa agravantei prevăzute de articolul 197, alineat 2 litera"a". In cazul alineatului 2 litera
"c" a aceluiaşi articol, subiectul activ al infracţiunii este circumstanţial, putând fi numai
persoana ce are faţă de victimă obligaţiile menţionate în text în temeiul contractului de muncă,
a unui contract de prestaţii sau a raportului de rudenie cu victima (victima se află în îngrijire,
în paza, ocrotirea sau în tratamentul făptuitorului).
36
Tribunalul Suprem ,decizia 656/1981, În Arhiva de jurisprudenţă Minnisterului de Justiţie
37
Tribunalul judeţean Dolj, decizia penală 1467/1984, citată în J .Diaconescu,II,,şi V. Papadopol în Revista
Română de Drept nr 7/ 1986 ,pag 32
38
V .Dongoroz şi alţii,op cit, pag 350
39
L. Biro –Drept penal ,parte generală, Cluj 1971, pag 132, C. Butnic –Infracţiunea complexă,teza de
doctorat, pag 151
40
Tribunalul Bucureşti decizia nr 1983/1981, in Arhiva de Jurisprudenţă a Ministerului de Justitie
22
Secţiunea 2
Latura obiectivă. Conținutul constitutiv
2.1
Elementul material
41
V .Dongoroz ,op cit ,pag 353-.G. Antoniu op. cit ,.pag .208
42
Trib. Judeţean Arad ,decizia penală 490/1979 în Repertoriul alfabetic de practică judiciară în mat. penală, pag .
404
43
C. Bulai -op .cit., pag .354
23
putea fi înlăturat decat acceptând raportul sexual. Existenţa constrângerii morale se va aprecia
în raport de împrejurările de fapt şi de starea victimei, trebuind să se constate că victima a fost
efectiv constrânsă şi nu a putut rezista fără riscul ameninţării. De asemenea desemnează în
mod implicit şi alte varietăţi de săvârşire a faptei de viol prin constrângere fizică sau morală,
asemănându-se cu şantajul.
In cazul violului săvârşit asupra unei persoane prin ameninţarea, dezvăluirea unor
fapte şi date compromiţătoare, elementele caracteristice şantajului vor fi absorbite în
conţinutul infracţiunii de viol, absorbţia naturală având bază legală întrucât în infracţiunea
dezabsorbată se găsesc cuprinse implicit şi trăsăturile infracţiunii absorbite determinate sau
determinabile.
In ambele cazuri de constrângere, violenţa sau ameninţarea trebuie exercitate asupra
unei persoane de care aceasta este legată printr-o puternică afectivitate. Victima se află în
"imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa când este incapabilă din punct de
vedere fizic de a se opune raportului sexual". Nu interesează dacă această stare a fost creată,
provocată chiar de autor, de un complice sau victima se afla în această stare din alte cauze.
Legea cere ca autorul infracţiunii să profite de starea în care se afla victima, ceea ce
înseamna că aceasta şi-a dat seama de situaţia ei şi a folosit prilejul de a săvârşi actul sexual.44
Imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa poate fi permanentă
sau temporară. S-a spus că minorele care nu au împlinit vârsta de 14 ani se află întotdeauna în
stare de inconştienţă, datorită vârstei fragede.
Secţiunea 2.2
Urmarea imediată şi legătura de cauzalitate
Urmarea imediată sau rezultatul este cea de a doua componentă a laturii obiective a
infracţiunii de viol şi constă într-o stare contrară a celeia ce ar fi rezultat din desfăşurarea
normală a relaţiilor sexuale şi se exprimă într-o efectivă vătămare a libertăţii şi inviolabilităţii
sexuale a victimei.
Secţiunea 3
Latura subiectivă
3.1
Forma de vinovăţie
46
Trib. Suprem, secţia penală ,decizia nr. 97/1979,C.D. pag .392, Trib Suprem secţia penală decizia nr.
141/1978 C.D. pag .397
47
Trib. Suprem, secţia penală ,decizia nr. 2448/1983,C.D. pag .174, Trib Suprem secţia penală decizia nr.
2219/1982 Revista Română de Drept nr .7/1984 pag .50 , Trib. Suprem sentinţa penală decizia nr. 490/1981 C.P
pag .262 si alte decizii
25
Imprejurarea survenirii acestei urmări se răsfrânge şi asupra participanţilor în măsura
în care au trebuit şi au putut prevedea eventualitatea producerii lor - moartea sau sinuciderea
victimei.
Dacă rezultatele menţionate au fost prevăzute în afara activităţii specifice violului,ca
atunci când făptuitorul a urmărit sau nu, producerea vătămarii sau morţii, ori le-a produs
pentru a împiedica victima să se alarmeze, să se plângă autorităţilor, infracţiunea de viol va fi
concurs între acea infracţiune şi infracţiunea consumată sau tentativă de viol.
Dacă prin viol făptuitorul ucide victima în mod intenţionat, ori dacă prin viol s-a
produs şi o contaminare venerică şi făptuitorul ştia că suferă de o boală venerică, va fi concurs
între infracţiunea de viol şi cea de omor, respectiv între viol şi infracţiunea prevazută la
articolul 309 Cod Penal - contaminare venerică şi transmiterea sindromului imuno deficitar
dobândit.
Secţiunea 3.2
Mobilul şi scopul
"Omul - scria Pascal - nu este decât o trestie cea mai fragilă din natură, dar este o
trestie gânditoare."
48
V.Dobrinoiu, I.Molar, A.Boroi si alții, Drept penal, parte generală,Buc .1996 ,Ed. Atlas Lex, pag .149-150
49
S.M.Rădulescu, op. Cit. pag. 451
26
Atât mobilul cât şi scopul urmărit de făptuitor trebuie cunoscute deoarece este unul
din criteriile ce servesc la evaluarea gradului de pericol social concret al faptei săvârşite şi a
periculozităţii făptuitorului şi implicit individualizării pedepsei.
Ori de câte ori va fi cazul pentru elucidarea tuturor aspectelor legate de elementele
laturii subiective se va recurge şi la administrarea altor dovezi.
De aceea de cele mai multe ori din modul concret în care a fost efectuată acţiunea,
din circumstanţele care au precedat-o, au însoţit-o sau care i-au urmat se poate deduce nu
numai dacă făptuitorul a prevăzut sau nu rezultatul faptei sale, dar şi - în cazul afirmativ -
dacă el l-a urmărit şi l-a acceptat.
Capitolul III
Forme și modalități. Sancțiuni
Secţiunea 1
Formele
1.1
Actele pregătitoare. Tentativa
27
Deşi pot fi concepute toate formele imperfecte ale infracţiunii, numai unele sunt
pedepsite. Astfel, actele de pregătire săvârşite de autorul violului nu sunt pedepsite întrucât
infracţiunea de viol presupune existenţa unui raport sexual, un act copulatoriu prin
constrâgerea victimei. Actele preparatorii nu sunt pedepsite de lege, dar ele pot îmbrăca
diverse forme precum: culegerea de informaţii asupra victimei, procurarea de substanţe
narcotice pentru imobilizarea victimei, etc.
Mijlocul prin care se determină victima la raport sexual, constrângerea fizică cât şi
cea morală trebuie să se exercite asupra victimei sau asupra unei persoane apropiate acesteia-
aceste constrângeri sunt considerate acte pregătitoare fără de care nu se poate concepe această
infracţiune. Atunci când prin simpla luare a hotărârii de către făptuitor de a avea raport sexual
cu o persoană, fără constrângere, hotărârea abandonată la manifestarea refuzului victimei nu
se poate invoca tentativa, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale tentativei,
deci fapta nu poate avea semnificaţie juridică penală "fapta nu este prevăzută de legea
penală"50. Dacă are loc constrângerea, dar totuşi raportul sexual produs prin această
constrângere fizică ori psihică nu se poate realiza din anumite cauze ce ţin de făptuitor, ne
aflăm în cazul tentativei.
50
Trib. Suprem,secţia penală, decizia nr. 2083/1973 R.I., pag .441
51
Trib. Capitalei, Col. 1,decizia nr .251/1968 Revista Română de Drept nr..7/1968,pag. 184
52
O. Loghin,A. Filipaş -Drept penal român -partea specială, Casa de editură si presă Şansa srl Buc. 1992
28
săvârşirii unor acte de constrângere în sensul articolului 197 Cod Penal, ceea ce înseamnă că
inculpatul a săvârşit nu doar acte de pregătire a violului, ci tentativa de viol.53
Secţiunea 2
Momentul consumativ
Distincţia între un viol consumat şi o tentativa de viol este dificil de făcut în cazurile
în care numai incapacitatea fizică a făptuitorului împiedică înfăptuirea ca atare al violului.
53
Decizia nr. 48/1995, Revista Romană de Drept nr. 1/1969, pag. 158
54
Trib. Mun .Buc .sect. 1 penală nr. 485/1989 în R.D .NR 5/1992 pag. 93
29
30