Infracţiunea de viol – Infracţiuni contra persoanei

Viaţa sexuală reprezintă o latură deosebit de importantă a vieţii persoanei, în a cărei

normală desfăşurare şi manifestare sunt interesaţi atât indivizii cât şi societatea în ansamblul său.
Desfăşurarea normală a vieţii sexuale a unei persoane presupune ca relaţiile sexuale la care
aceasta participă să nu-i pună in pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea fizică şi psihică,
libertatea şi demnitatea. Pentru satisfacerea acestor interese, viaţa sexuală a persoanei trebuie să
se desfaşoare după anumite norme a căror respectare asigură apărarea unor valori morale si
juridice de maximă importanţă: libertatea şi moralitatea vieţii sexuale a persoanei.¹
Libertatea individuală a oricărei persoane se referă, printre altele, şi la
dreptul acesteia de a decide asupra propriei sale vieţi sexuale, acest drept fiind un
drept absolut, a cărui exercitare nu este limitată decât de necesitatea respectării
unor norme morale elementare, a regulilor de convieţuire socială şi a
inviolabilitaţii sexuale a persoanei (aceasta fiind de fapt un corolar al libertaţii
sexuale a persoanei: aşa cum persoana are dreptul de a intra în relaţii sexuale după
libera sa voinţă, tot astfel persoana nu poate fi obligată, în nici un fel, să intre în
astfel de relaţii). Legea asigură persoanei libertatea sexuală, dar impune, totodată,

1. C.Bulai, Avram Filipaş, C.Mitrache – Instituţii de Drept Penal, ed.Trei, 2003, p 331
ca această libertate să nu fie exercitată abuziv.
Infracţiunile privitoare la viaţa sexuală reprezinta tocmai astfel de încălcări ale libertaţii şi
moralitaţii vieţii sexuale a persoanei, având repercursiuni grave atât
asupra persoanei vătămate (nu numai din punct de vedere fizic, ci şi psihic, marcând in
profunzime dezvoltarea, evoluţia ulterioară a acesteia), cât şi asupra familiei sale.
Toate aceste aspecte explică şi justifică locul aparte pe care-l ocupă în cadrul
infracţiunilor contra persoanei infracţiunile privitoare la viaţa sexuală, acestea caracterizându-se
prin specificul valorilor sociale ce formează obiectul ocrotirii juridice: libertatea şi
inviolabilitatea sexuală a persoanei şi moralitatea vieţii sexuale a persoanei¹. Dintre acestea,
violul se distinge ca fiind infracţiunea tipică privitoare la viaţa sexuală.
 Violul constituie cea mai brutală atingere adusă libertaţii sexuale, acest atribut important
al personalitaţii umane. Actul sexual săvârşit prin constrângerea persoanei loveşte în
inviolabilitatea sexuală, în inviolabilitatea fizică, în demnitatea şi libertatea persoanei, şi poate
avea consecinţe grave:
Consecinţe fizice : vătămarea integrităţii corporale (putând pune în pericol

chiar şi dezvoltarea fizică normală a persoanei vătămate), a sănătăţii ( ex.:boli cu

transmitere sexuală) ori chiar moartea persoanei.
Consecinţe psihice : violul poate pune în pericol dezvoltarea psihică normală a

victimei şi echilibrul moral al acesteia. Victima suferă o criza emoţională şi are

puternice senitimente de degradare şi dezgust, furie neputincioasă, vină, ruşine, dar
mai ales un intens sentiment de

1. Idem
frică, generalizat, neîndreptat spre un obiect concret. Această traumă
prezintă simptome psihice de durată (ex.: stări de panică, negare, apatie şi depresie;
probleme sexuale; scăderea încrederii în propria persoană; abuz de alcool şi
droguri, chiar sinucidere).
Consecinte sociale : retragere şi izolare socială; în urma violului pot
apărea sarcini nedorite şi probleme de comunicare în familie, putând fi asadar grav
afectate relaţiile privitoare la filiaţie şi familie.

Pericolul social pe care îl prezintă infracţiunea de viol constă, deci, în primul rând, în răul
pe care-l cauzează direct victimei, considerate individual, adică prin prisma atributelor şi
intereselor ei. Însă pericolul social al acestei infracţiuni mai are o latură: consecinţele grave pe
plan social. Desfăşurarea normală a relaţiilor sociale stă la baza existenţei societăţii, a
supravieţuirii sale. Normalitatea acestor relaţii nu poate fi concepută în lipsa respectării unor
atribute şi drepturi inalienabile fiinţei umane, printre acestea numărându-se şi libertatea. Iar un
aspect important al libertaţii persoanei îl constituie libertatea sexuală. Încălcarea libertaţii sexuale
creează o stare de nesiguranţă socială, un dezechilibru ce anihilează normalitatea desfăşurării
relaţiilor sociale privitoare la viaţa sexuală şi, prin aceasta, poate periclita insăşi existenţa
societăţii.
Imaginea pericolului social pe care îl prezintă această infracţiune nu ar fi
completă în lipsa unor aspecte de natură criminologică:

Săvârşirea infracţiunii de viol constituie o manifestare a unei conştiinţe profund

înapoiate, a unei personalităţi caracterizate prin grave deficienţe morale şi printr-o agresivitate
extrem de primejdioasă.
Violul este forma sexualizată a exerciţiului puterii şi controlului şi nu reprezintă în mod
necesar nevoia de satisfacere a poftelor trupeşti sau, în orice caz, nu reprezintă numai acest lucru.
Violul are rădăcini adânci în culturile patriarhale (prin aceasta explicându-se preponderenţa
femeilor în calitate de victime ale unui viol, deşi subiect pasiv al infracţiunii de viol poate fi atât
o persoana de sex feminin cât şi una de sex masculin.

În timpul lui Ludovic al XV-lea, in Parlament a fost luată hotărârea pedepsirii prin
spânzurare a celor ce săvârşeau violuri. Dacă însă stăpânul abuza de sluga sa, foarte rare au fost
cazurile în care acesta era tras la răspundere. Oricum, rarele relatări despre abuzuri sexuale în
trecut se explică prin numărul de cazuri, căci foarte rar victima reclama violul. În perioada 1540-
1692, la fiecare 10 ani se ascultau mai puţin de 3 cazuri legate de viol (în Franţa). Explicaţia
acestui fapt este simplă: se evitau persecuţiile din partea societăţii, căci de cele mai multe ori
victima era aceea asupra căreia cădea blamul public, iar nu violatorul.
Nici în prezent situaţia nu s-a schimbat prea mult, adevărata măsură a violurilor nu poate
fi cuprinsă, căci foarte multe din aceste infracţiuni nu sunt înregistrate în nici o evidenţă,
statisticile în domeniu fiind efectuate cu ajutorul reclamaţiilor şi plângerilor înregistrate la
poliţie. De aceea, evident, aceste statistici pot, în cel mai bun caz, să dea doar o imagine
orientativă asupra amplorii incidenţei acestei infracţiuni. De exemplu, un studiu efectuat în SUA,
Canada, Noua Zeelandă şi Marea Britanie arată că între 8 şi 15% din femeile tinere au fost
victimele unui viol. Dacă adăugăm şi tentativele, rata se ridică la 20-27%.
Este de observat că violurile apar în imaginaţia persoanelor (de sex feminin în special) ca
fiind atacuri pe timp de noapte, comise de un străin ce prezintă tulburări psihice mai mult sau
mai puţin grave. Aceasta formă este însă relativ rară, studiile arătând că violurile sunt comise
mai degrabă de persoane din cercul de cunoscuţi al victimei. În plus, violatorii nu sunt de obicei
fiinţe anormale sau cu afectiuni psihice. Scopul lor este de a-şi dezbrăca victimele de
personalitate, reducându-le la statutul de simple obiecte sexuale. După cum am mai precizat, in
fond, este vorba despre exercitarea puterii şi controlului, iar nu neapărat despre nevoia
fiziologică de satisfacere a instinctului sexual (pentru agresor voluptatea şi satisfacţia deurg din
utilizarea forţei, în primul rând, iar nu din simplul act sexual) sau de o manifestare a unei minti
intr-adevăr bolnave.

În strânsă legatură cu acest aspect trebuie spus că, secole de-a rândul, violurile au fost la
ordinea zilei, pe timp de război. Soldaţii germani au violat în al Doilea Război Mondial femei
sovietice, soldaţii sovietici au violat femei germane. Soldaţii japonezi, pe timpul colonialismului
şi al războiului din Pacific, au obligat femei coreene, chineze şi taiwaneze să practice prostituţia
(asa-numitele „comfort women”). În razboiul de 9 luni dintre bengalezi şi pakistanezi (în 1971)
soldaţii pakistanezi au violat între 200.000 şi 400.000 de femei bengaleze. Războiul din Vietnam
şi cel din Iugoslavia sunt cunoscute pentru violurile şi torturile sexuale aplicate. Practic, în regulă
generală, conflictul armat e însoţit de violenţă sexuală.
Violurile pe timp de razboi nu sunt urmări ale lipsei activităţii sexuale a combatanţilor
(mai bine zis nu sunt cauzate exclusiv de acest fapt); violuri sunt comise şi atunci când soldaţii
îşi satisfac nevoile sexuale apelând la serviciile prostituatelor sau întreţinând raporturi sexuale cu
femei care îşi dau acordul. Violurile pe timp de război vin mai ales în întâmpinarea necesităţilor
sociale ale agresorului, care se asigură astfel de şi îşi manifestă propria masculinitate şi putere
(este, aşadar, vorba tot de afirmarea şi exercitarea controlului, a forţei): în vreme de război,
combatanţii se confruntă permanent cu un sentiment de teamă şi neputinţă, astfel că violurile îi
„ajută” să-şi recapete încrederea în sine şi să-şi domine teama. În plus, violurile servesc şi la
demoralizarea adversarului, căruia i se transmite implicit că nu este capabil să-şi protejeze
cetăţenii (în ipoteza unui stat). Forma cea mai gravă a acestei demoralizări se realizează însă la
nivelul individului: acesta se va simţi incapabil să-şi protejeze familia. De aceea, strategiile
militare includ conştient uzul acestei „arme”, susţinând şi tolerând indirect violurile.
Datorită consecinţelor deosebit de grave pe care le produc, violurile pe timp de război (ce
de multe ori au căpătat dimensiunea unor violuri în masă) au fost declarate afront la adresa
drepturilor popoarelor ,în 1949, în cadrul celei de-a 4-a Conferinţe de la Geneva: „Femeile
trebuie să fie protejate împotriva oricărui atac la onoarea lor şi mai precis împotriva violului, a
practicării forţate a prostituţiei sau a oricăror activităţi necuviincioase şi dezonorante”. Desigur,
iniţial, aceste prevederi nu au schimbat nimic în ce priveşte incidenţa cazurilor de viol pe timp de
război. Treptat însă, violul, în aceste condiţii, a început să fie înţeles ca o crimă de război, cu
toate consecinţele pe care le implică o astfel de faptă (însă abia după ce Tribunalul Internaţional
de la Haga a pronunţat hotărâri de condamnare a unor făptaşi).

Astfel, date fiind consecinţele sale deosebit de grave, infractiunea de viol constituie
infracţiunea cea mai gravă din grupul infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală, cea mai gravă
formă de încălcare a relaţiilor sociale şi valorilor etice care privesc viaţa sexuală, în sistemul de
drept român.