MINISTERUL EDUCAȚIEI

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE

DESPRE SINUCIDERE

Coordonator științific:

Lect. univ. dr. TOMUS ALIN MIHAI

Student:

Deaconu Georgiana

Alba Iulia

2023

1
 1. Biografie

Emile Durkheim este sociolog de origine franceza,seful scolii pozitiviste,in sociologie fiind
considerat ca fiind ”intemeietorul sociologiei stiintifice”.

S-a nascut la Epinal pe data de 15 aprilie 1858 si a murit la Paris in 1917.Studiaza in tinerete
ebraica si doctrina talmudica,isi continua stuudiile la scoala normal superioara obtinand diploma
la doua baccalaureate,unul la litere si unul in domeniul stiintelor.Dorindu-si foarte mult sa
descopere misterele societatii,el isi continua activitatea intelectuala sustinandu-si doctoratul in
filosofie,teza de doctorat fiind o viitoare publicatie “Diviziunea muncii sociale”,la care s-a
alaturat o alta teza complementara realizata in limba latina referitoare la contributia lui
Montesque,urmatorii doi ani petrecandu-i la studii in Paris si Germania.

Primele sale publicatii sunt “Studii recente asupra stiintelor sociale”. “Stiinta pozitiva si morala
in Geormania” si “Filosofia in universitatile Germane”.

In domeniul realizarilor pe plan stiintific,Emil Durkheim a avut o activitate impresionanta in

domeniul sociologiei,existand de la articole si recenzii critice pana la carti ce au constituit
fundamentul sociologiei fiind considerate “adevarate comori ale societatii”: 1893 “Diviziunea
muncii sociale”, 1895 ”Regulile metodei sociologice”, 1897 “Sinuciderea” si 1912 “Formele
elementare ale vietii religioase”, fiind este considerat de elita sociologilor ca “autorul cu cea mai
mare contributie in fixarea academica a sociologiei ca stiinta si in impunerea ei deplina in cercul
stiintelor umaniste”.Dupa moartea sa au fost publicare ale lucrari importante in domeniul
sociologiei: 1923 “L’education morale”, 1925 “Sociologie et philosophie”, 1928 ‘’Le socialism”,
1938 “L’evoluation pedagogique en France”.

2. Introducere

“Despre sinucidere” este una din cartile care l-au consacrat pe Emile Durkheim in istoria
sociologiei universale.In aceasta lucrare,Durkheim abordeaza stiintific un fapt social
contemporan,si anume cresterea frecventei sinuciderilor,pus pe atunci pe seama declinilui moral
al Occidentului,demonstrand specificul sociologic al unui fenomen caruia in mod current I se
atribuiau cauze individuale,psiho-patologice,toxice,rasiale.

Sinuciderea este un fenomen social contemporant care pare ca a devenit o sustragere a

individului in fata societatii,cu frecvente foarte ridicate,reprezentand in urma cercetarilor
effectuate a 13-a cauza de deces in lume.

Sinuciderea a fost acceptata de o parte a societatii ca fiind o forma de eliberare a individului de

problemele vietii in timp ce altii au condamnat si blamat penroanele care au decurs la un

2
asemenea gest extrem.Emil Durkheim a definit sinuciderea ca fiind “ orice caz de moarte care
rezulta direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negative savarsit de victim insasi si despre care
aceasta stie ce rezultat va produce”,insa dificultatile de definire sunt mai
complexe.Comportamentul suicidar este extrem de larg si divers,plecandu-se de la simplul gand
de a-si pune capat vietii,de la gandirea unui plan de sinucidere pana la tentativele de sinucidere si
savarsirea propiu zisa a sinuciderii.

Pornind de la aceasta definitie a conceptului,Emil Durkheim isi bazeaza intreaga sa

teza,realizand si o tipologie a actelor de suicid.El argumenteaza ca sinuciderea nu este o alegere
individuala,ci este influentata de factori culturali si sociali,oferind apoi o analiza profundaa
cauzelor sinucideriisi a modului in careaceasta este influentata de factorii social si culturali.

3. Factorii extra-sociali.Sinuciderea si starile psihopatice.

Din perspectiva psihanalitica,sinuciderea este vazuta ca o forma de autoagresiune,un potential

agresiv care nu se poate manifesta asupra unui obiect extern,centrandu-se asupra propriului eu si
sfarsind prin a-l distruge.In cazul suicidului,intreruperea vietii nu trebuie privita de societate ca
fiind o boala de care individual sufera si ca o dorinta de “a iesi” prin moarte dintr-o existenta
considerata de neacceptat pentru individ,o existenta pe care individul o respinge mental.

Sociologul francez remarca faptul ca multi dintre specialisti s-au pronuntat asupra
sinuciderii,catalogand-o drept o manifestare violenta a alienarii mintale “Omul atenteaza asupra
vietii sale doar atunci cand delireaza,iar sinucigasul este un alienat”(JMA,11,665),
concluzionand ca fiind involuntara,sinuciderea nu ar trebui pedepsita de lege.Tendinta de
sinucidere daca ar constitui o varietate a nebuniei,nu ar putea fi decat o nebunie partial si limitata
la un singur act pentru ca ea sa poata caracteriza un delir ar trebui sa se bazeze doar pe acest
lucru,care in terminologia traditionala a patologiei mintale,aceste delire restranse sunt numite
manomanii.Monomanul este un om bolnav cu o constiinta perfect sanatoasa,dar cu o exceptie:el
are o singura tara,de exemplu uneori are o dorinta irationala si absurd de a fura,de a bea sau de a
insulta.Ceea ce caracterizeaza aceasta afectiune este absenta tulburarilor esentiale in
comportamentul intelectual,fondul vietii mentale este acelasi si la monoman si la omul
sanatos,doar ca la primul o anumita stare psihica se detaseaza in mod deosebit de fondul
comun,monomania reprezentand o pasiune exagerata,o idée falsa,dar de o mare intensitate incat
obsedeaza individual si ii rapeste libertatea.Desi mult timp prezenta monimaniilor nu a fost pusa
la indoiala,toti specialistii sustinand teoria delirului partial,in timp a fost demonstrat faptul ca
intotdeauna cand o anumita facultate este lezata ,toate celelalte facultati sunt lezate in acelasi
timp,nebunia nu poate lovi doar o parte a facultatilor sis a le lase pe celelalte intact,deci s-a ajuns
la concluzia ca nu exista monomania dar ramane posibilitatea ca sinuciderea sa aiba loc doar in
starea de nebunie.Pentru a stii daca sinuciderea este un act special al alienatilor,Durkheim a
considerat ca treie determinate formele pe care le ia alienarea mintala.Au fost identificare patru
tipuri importante,trasaturile esentiale ale clasificarii fiind preluate de la Jousset si Moreau de
Tours.

3
 Sinuciderea maniacala- individul comite actul din cauza delirurilor si a halucinatiilor pe
care le experimenteaza.Aceste nu sunt permanente,pot sa fie confundate instinctelor,iar
cei ce ajung sa se sinucida pot sa nu fie constienti de gravitatea faptei lor.
 Sinuciderea melancolica- psihicul individului este dominat de depresie.Este specifica
celui ce nu mai gaseste nici o placere in viata,care resimte stari acute de plictiseala.Astfel,
ideea sinuciderii li se pare,in mod paradoxal,perfecta pentru a-si resuscita egoul.Traiesc si
ei stari de delir si halucinatii,dar nu in aceeasi masura ca maniacii,mai mult chiar,cei
vizati nu sunt condusi de instinctual sinuciderii,ci cugeteaza indelung la acest gand.
 Sinuciderea obsesiva- in acest caz, gandul sinuciderii ocupa mintea
individului,asemenea unei idei fixe,e unei obsesii.Acesta este constient de absurditatea
ideii infiltrate si incearca sa o combata,insa,in final ii cedeaza neputincios,Cata vreme
lupta impotriva dorintei inconstiente de a se sinucide,idividul este in mod continuu
nelinistit ,motiv pentru care aceste tip de sinucidere este denumit si ca sinucidere
anxioasa.Insa,din momentul in care se declara invins,este incarcat de seninanate,in caz
insa de tentative esuata,idea sinuciderii poate disparea definititv.
 Sinuciderea impulsiva- la aceasta forma de sinucidere,impulsul este cel care conduce
vointa individului,nu un motiv anume.Cei care au trecut prin aceasta stare si au
supravietuit,au marturisit faptul ca simpla trecere pe langa o prapastie sau intrezarirea
unui cutit au trezit in ei dorinta de a se desparti de viata.

Acestea ar fi anomaliile mentale aduse in discutie de Durkeim,despre care spune ca se pot

constitui in cauze dar nu sunt definitorii pentru explicarea suicidului.Fiind vorba despre
actorul social,sinuciderea nu se poate atribui unor situatii atat de evidente si de simple,ci
complexul de motive este mult mai amplu si mai dificil de identificat.Sunt cazuri care isi au
originea in astfel de dereglari ale psihicului,dar nu putem sa le privim drept conditii necesare
si suficiente,lucru demonstrate de neconcordanta numerica dintre gradul de nebunie intalnit
in anumite regiuni si numarul de sinucideri inregistrate.Considerata drept cauzatoare de
nebunie,alcoolismul ar duce astfel indirect la sinucidere,ceea ce este posibil,insa din nou,nu
este obligatoriu.

Exista inca o multime de generatori ai sinuciderii necercetati,spre exemplu,unii specialisti

au invocat rasa,care este inteleasa ca un “conglomerat de indivizi care prezinta,fara
indoiala,trasaturi commune, dar care in plus, datoreaza aceasta identitatea unui stramos
comun”(Durkheim,2005,32).Astfel,un arsenal de caracteristici comune conferit de o
provenienta comuna pot duce intr-o tendinta comuna spre suicid.Popoarele pot fi considerate
rase si in cazul lor,se poate observa statistic,o diferenta a cazurilor de sinucidere.In urma
statisticilor studiate de Durkheim rezulta faptul ca popoarele germanice sunt cele mai
predispuse spre sinucidere,urmati de cele celto-romanice si de cele slave.Insa si in acest caz
exista un contraargument,dat fiind exemplul Elvetiei,unde sunt 15 cantoane locuite majoritar

4
de gemrani si 5 de latini.In primul caz media sinuciderilor se situeaza la 186 iar in cel de-al
doilea la 255.Mai mult decat atat,cantonul in care se aflau mai multi germane,numara si cele
mai putine cazuri de sinucidere,de aici rezultand faptul ca nici rasa nu este o variabila
suficient de puternica incat sa influenteze preferinta vietii sau a mortii,ci mai degraba “daca
germanii se sinucid mai mult decat alte popoare,cauza nu este sangele care le curge prin
vene,ci tine de civilizatia in sanul careia cresc”.(Durkheim,2005,36).

Ereditatea este un alt posibil factor al sinuciderii dezbatut de Durkheim,care deriva din
rasa.Inclinarea spre suicid se poate dator, dupa parerea lui, si unor motive genetice.Dar nici
acest lucru nu poate fi sustinut cu tarie, demonstrandu-se ca acest fenomen creste odata cu
inaintarea in varsta,nefiind intalnit la copii .Mai degraba,existent unor astefl de cazuri intr-o
familie se poate pune pe seama teoriei imitatiei, care sustine ca oamenii tind sa actioneze
intocmai ca cei din jur,fara o justificare bine determinata.

Alte cauze extrasociale pe care le dezbate Durkeim,si care considera ca ar putea indemna
spre suicid ,sunt elementele fizico-georgrafice,sau cum ii numeste el “factori
cosmici” ,facand referire aici despre clima si temperatura anuala. In extremitatile nordice si
sudice ale Europei,rata sinuciderilor este mai mare decat in zona centrala,unde predomina
clima temperate.Totusi,in Italia,cele mai putine sinucideri se inregistreaza in sud.Chiar daca
cifrele stabilesc o oarecare constanta,acestea nu sunt suficiente pentru a generaliza.Totusi,din
statistici reiese faptul ca vara este anotimpul in care se petrec cele mai multe sinucideri( din
1000 de sinucideri pe an,in jur de 600 de produc in anotimpuri calduroase,iar restul in cele
reci).Ferri si Morselli,amintiti de Durkheim,au certitudinea reiesita din cifre,ca temperature
ridicata are un efect asupra sistemului nervos prin care este marita agitatia individului: “vara
apare un surplus de activitate,un preaplin de viata care se cere cheltuita si intotdeauna nu
poate sa se manifeste altfel decat sub forma unor acte violente (Durhkheim,2005,60).

 Imitatia este ultima cauza extrasociala dezbatuta de Durkheim,concluzionand ca

actiunile imitative nu trebuie confundate cu cele descinse din conformism “a actiona
din respect sau din teama fata de opinia colectiva nu inseamna sa actionezi prin
imitatie”.(Durkheim,2005,64)Termenul de imitatie se poate traduce prin simplul “sa
repeti in mod automat ceea ce au facut altii (Durkheim,2005,64) si constituie o
determinant a ratei sinuciderii doar in cazut in care se leaga de contagiune.Sociologul
francez sustine aceasta cauza prin exemplul lordului Castelreagh,care,dupa suicidal
sau a fost urmat si de catre insotitorii sai.Aceeasi situatie se intalneste des si in cazul
detinutilor,care tind sa fie atinsi de aceeasi contagiune.
Din punct de vedere geographic,nu exista o distributie concise a imitatiei,aratand ca,
o astfel de idée cauzeaza cateva sinucideri, dar nu sufficient cat sa formeze o
constanta.Pin urmare,nu se poate sustine teoria imitatiei in topul factorilor generator
ai suicidului deoarece”sinuciderea depinde fundamental de anumite stari ale mediului
social”.(Durkheim,2005,74).

5
 4. Cauze sociale si tipuri sociale.

Secolul al IXX-lea a adus o schimbare a dezbaterilor cu privire la sinucidere,accentual

fiind pus mai mult pe cauzele fenomenului,fie ele de natura sociala ori
psihologica.Afirmatia cu privire la responsabilitatea individului asupra vietii sale trece pe
plan second,individual fiind din ce in ce mai manipulate de factori psihosociali, factori
asupra carora nu-si putea exercita controlul.In cautarea adevarului despre sinucidere,de-a
lungul istoriei au aparut diferite ipoteze si iluzii cu privire la explicarea acestui fenomen.
O alta ipoteza sustinuta de Durkheim de-a lugul timpului a fost aceea a existentei unei
determinari sociale a sinuciderii.El a observant ca fiecare popor are o tendinta colectiva
de sinucidere bine determinate,care este invers proportional cu gradul de integrare a
individului in social.Concluziile lui,precum sinuciderea preponderent masculine,rata
scazuta a sinuciderii la persoanele casatorite,intensificarea fenomenului in timpul crizelor
economice si scaderea numarului de sinucideri in timp de razboi,au fost verificare si
confirmate de numerosi cercetatori care i-au urmat.

Durkheim a identificare trei mari categorii de sinucidere,in functie de cauzele care o

determina:

 Sinuciderea egoista.Aici el a incadrat indivizii cei mai slabi integrati in grupul

lor familial,religios si politic,demonstrand in primul rand rolul religiei in stabilirea
cauzalitatii sinuciderilor.S-a constatat ca in tarile catolice sinuciderile sunt mai
putin numeroase decat in cele dominate de religia protestanta.Dar ca aceasta
concluzie sa fie cat mai corecta,s-a realizat analiza unei singure regiuni in care
locuiesc oameni apartinand ambelor culte,pentru a elimina influenta altori factori
specifici unor regiuni diferite.Concluziile au fost insa aceleasi,in zona
Bavariei,majoritar catolica,sinuciderile au fost reduse,inregistrandu-se 49,1
sinucideri ale catolicilor raportate la un million de locuitori,spre deosebire de
evrei cu 105,9 si protestanti cu 135,4.Durkheim a observant ca in zonele in care o
anumita religie este minoritara,adeptii acesteia tind sa manifeste un sentiment de
apartenenta mai intens.Este cazul evreilor,care desi sunt majoritar rezidenti in
mediul urban si practica meserii intelectuale(desi sunt foarte predispusi la
sinucidere) isi iau viata mai putin decat altii.Astfel religia iudaica si spiritual de
comunitate pe care il inspira,restrictioneaza intr-un fel tendinta de a-asi lua viata e
evreilor.Revenind la protestanti,si atunci cand acestia sunt minoritari,tensinta lor
spre suicid nu scade.Desi,atat catolicismul cat si protestantismul condamna
suicidul,exista totusi o diferenta intre ele,protestantii avand o cultura religioasa a
liberului arbitru mai prnuntata decat catolicii.Pastorii nu impugn o anumita
interpretare a bibliei ci permit fiecarui credincios sa-si modeleze existent,tinand

6
 cont de tiparul protestant,dar in mare parte ,dupa bunul plac.Durkheim numeste
acest tipar “individualism religios” si il considera daunator :…”cu cat un grup
confessional se abandoneaza judecatii indivizilor,cu atat va fi mai absent din viata
lor,va avea mai putina coeziune si vitalilate” (Durkheim,2005,88),intrucat religia
protestanta este fondata pe baza repingerii traditiei catolice si a introducerii unei
perspective inovatoare.liberale asupra divinitatii.
O alta ipoteza gandita de Durkheim a fost in ce masura pregatirea intelectuala
depinde de religie si deci,conduce la suicid.In Franta catolica,in departamentele
care inregistreaza cei mai multi analfabeti,sunt comise cele mai putine
sinucideri.In randul protestantilor din Prusia exista mai putini sinucigasi decat in
randul protestantilor din Saxonia,rata de analfabetism fiind mai ridicata in prusia
decat in Saxonia.O alta constatare a fost ca femeile se sinucid mai mult ca
barbatii,tocmai pentru ca ele nu aveau un acces atat de mare la educatie.In statele
Unite,in cazul femeilor afro-americane care sunt cunoscute ca avand un nivel
educational mai ridicat decat al barbatilor,sinuciderile sunt si ele mai
numeroase.Durkheim atrage atentia insa ca stiinta nu este raspunzatoare pentru
decizia unora de a-si lua viata,deoarece odata cu noile cunostinte
accumulate,omul ar trebui sa invete ca libertatea “trebuie folosita in justa ei
masura”(Durkheim,2005,94).
Pe langa religie,celelalte doua determinante ale sinuciderii egoiste analizare de
Durkheim,sunt familia si societatea politica.In ciuda credintei populare ca cei
casatoriti se sinucid in numar mai mare decat cei singuri,din cauza grijilor si
repsonsabilitatilor care se acumuleaza intr-o familie,realitatea este alta,pe bazele
datelor statistice in Franta s-au raportat 173 de suiciduri comise de celibatari
(raportate la 1 milion de locuitori cu varsta peste 16 ani) fata de 154,5 comise de
casatoriti.Pe baza acestor date,Emil Durkheim a enunat o serie de ipoteze:
 Barbatii care se casatoresc timpuriu vor manifesta o tendinta mai
accentuate spre sinucidere;
 De la 20 de ani,persoanele casatorite se sinucid mai putin decat
celibatarii;
 Gradul de sinucidere in randul casatoritilor fata de necasatoriti variaza
in functie de sex ;
 Persoanele vaduve se sinucid intr-o masura mai mare decat persoanele
singure.

Concluzia acesti ipoteze este ca familia este o componenta de baza a societatii,a

avea o familie inseamna a fi integrat intr-o societate,familia reusind sa inabuse
instinctele de thanatos individualiste.

7
 Cat priveste evolutia politica a unei societati,aceasta nu inflienteaza intr-un mod
negative rata sinuciderii,ci din contra,spre exemplu,in timpul Revolutiei Franceze s-a
observant o scadere a numarului sinucigasilor.La fel se intampla si in caz de
razboi,asta pentru ca un numar important din populatie este mobilizat in actiuni
militare.Durkheim explica aceasta situatie prin resuscitarea care se produce la nivelul
societatii,la modul crescand in care oamenii manifesta preocupare fata de
evenimentele ce se petrec :…marile socuri sociale,cum sunt marile infruntari
populare,invioreaza sentimentele collective,stimuleaza spiritual partisan si
patriotismul,convingerile politice si credinta nationala,si concentreaza activitatile
catre acelasi tel,determinand cel putin pentru o vreme,o integrare mai puternica a
societatii”.(Durkheim,2005,122).Daca legatura dintre individ si societate se
rupe,atunci acelasi lucru se intampla si cu legatura dintre om si viata,iar incidentele
care apparent conduc la sinucidere nu sunt decat “cauze
ocazionale”(Durkheim,2005,127).

 Sinuciderea altruista.
In timp ce sinuciderea egoista survine prin detasarea individului de
societate,sinuciderea altruista apare odata cu o prea mare integrare a individului in
societate.Sinuciderea altruista este opusul celei egoiste si intervine atunci cand
individual nu este neaparat obligat sa comita gestul final,ci mai degraba “I se
recomanda clar sa paraseasca viata” (Durkeim,2005,129).In diferite culture ale
lumii,exista credinta ca o moarte a sinelui provocata este mai inaltatoare decat o
moarte naturala.Durkeim spune ca exista sinucigasi aflati la batranete sau care
sufera de boala,femei care nu suporta moartea sotului,supusi care nu suporta
moartea stapanului.Ceea ce primeaza pentru sinucigasul altruist este sacrificial
pentru colectiv,el se submineaza in virtutea a ceva mai important ca propria-i
fiinta, si anume fiinta grupului,este situatia in care “eul nu-ai mai apartine deloc,
cand el se confunda cu altceva decat el insusi,cand polul conduitei sale se situeaza
in afara lui,adica in grupul din care face parte”(Durkheim,2005,130).
Sinuciderile altruiste sunt privite drept virtuti in interiorul comunitatilor unde se
practica ,tocmai pentru ca presupun depasirea stadiului individual,egoist si
intrarea intr-un mod de viata care pune pe primul plan binele supreme,iar nu
existent egoista.

 Sinuciderea anomica.
Sinuciderea anomica este un alt tip de sinucidere individualizat de Emil
Durkeim,aceasta apare atunci cand individul se confrunta cu o criza personala sau
sociala majora,cum ar fi pierderea unul loc de munca sau a unui apropiat.Saracia
insa nu afecteaza neaparat predispozitia catre suicid,deoarece in cazul
Irlandei,unde taranii sufera de neajunsuri,”oamenii se sinucid mai
rar”(Durheim,2005,147),si nici crizele economicendeoarece in perioadele de
8
prosperitate rata sinuciderilor creste,ca in exemplul Italiei lui Victor
Emanuel,care,pe langa o crestece economica semnificativa a inregsitrat si un
numar crescand de sinucideri si asta pentru ca omul tinde sa isi fixeze anumite
teluri care in momentele de “boom” economic ajung sa fie mai greu de
atins.Individul ajunge sa transforme capriciile in nevoi,care se inmultesc,se
diversifica si devin astfel greu de potolit,iar in acest fel echilibrul social sic el
individual sunt zdruncinate :”o sete nepotolita este un supliciu mereu
reinnoit”(Durkheim,2005,150).Intervine asadar starea de anomie,care este o stare
de “dereglare[…] intarita de faptul ca pasiunile sunt mai putin disciplinate chiar
atunci cand ar avea nevoie de o disciplina mai puternica”(Durkheim,2005,153).
Sociologul francez concluzioneaza ca anomia este omniprezenta in zona
economica moderna si reprezinta o stare normala deoarece pietele de desfacere s-
au extins de la o sfera proxima la una care cuprinde intreg mapamondul deoarece
beneficiile comertului s-au diversificat iar satisfactiile au devenit din ce in ce mai
exigent,iar atunci cand acestea sunt atinse,multumirea se constituie decat intr-un
sentiment de moment si nu poate forma o fericire durabila.Haosul organizat al
lumii economice este incarcat de riscuri generatoare si de esecuri
dureroare,insuportabile pentru cei care decid sa isi ia viata,aceasta situatie fiind
privita de mult ca fiind anormala,”in societatile moderne,anomia este deci un
factor regulat si specific fiind una din sursele la care se alimenteaza contingentul
anual de sinucigasi”(Durkheim,2005,156).
Pe langa anomia economica,Durkheim vorbeste de cea legata de casatorii,mai
precis de divortialitate.Statisticile arata ca divortatii se sinucid mai mult decat cei
casatoriti si chiar mai mult decat vaduvii,iar asta se datoreaza cel mai probabil,
dezlantuirii instinctului de sinucidere acumulat in timpul mariajului,care s-a putut
manifesta abia dupa desfacerea casatoriei.

Despre sinucidere ca fenomen social general

Dupa numeroase studii,sociologul francez a concluzionat ca rata sociala a

sinuciderilor se poate explica doar sociologic,numarul mortilor voluntare fiind
fixat intotdeauna de profilul moral al societatii,existand pentru fiecare popor o
energie determinanta,care-I indeamna pe oameni la sinucidere,Miscarile pe care le
face sinucigasul si care,la prima vedere par sa exprime temperamental sau
personal,sunt in realitate urmarea si prelungirea starii sociale pe care o manifesta
la exterior.Orice ideal moral combina,in proportii variabile,in functie de
societate,egoismul,altruismul si anomia.Nu exista vreun popor in care sa nu
coexiste cele trei curente de opinie,care indreapta omul in trei directii
diferite.Acolo unde curentele se tempereaza reciproc,agentul moral se gaseste
intr-o stare de echilibru ce il protejeaza impotriva ideilor de sinucidere,dar imediat

9
ce unul depaseste o anumita limita in detrimental celorlalte,el devine cauzator de
sinucidere prin individualizare.
In ultimul secol a avut loc o crestere enorma a numarului de morti
voluntare,devenind in fenomen pathologic,tot mai amenintator pe z ice
trece.Curba ascendenta a mortilor voluntare este determinate de o stare de criza si
perturbatie,si nu de evolutia spre progress a civilizatiei actuale.Opinia publica este
impartita in parerile pe care le are despre moartea voluntara,dar se constata o
slabire a sistemului nostru represiv in aceasta privinta,ceea ce este
anormal,deoarece ar trebui sa ne exprimam dezacordul prin semen exterioare si
clare ,cum ar fi pedepsele,pentru a incerca sa oprim acet femonen ingrijorator.

Concluzii

Sinuciderea este o consecinta a faptului ca oamenii au nevoie de apartinere sociala

si de un sens in viata,fiind mai probabil sa apara atunci cand aceste nevoi nu sunt
satisfacute sau cand exista un dezechilibru in viata sociala.
Pentru a preveni sinuciderea este foarte important ca solidaritatea sociala sa
cresca,sa se intareasca legaturile dintre indivizi,societatea sa isi indeplineasca
obligatiile fata de membrii sai prin crearea unui sentiment puternic de apartinere
si prin oferirea unor scopuri si sens in viata pentru membrii sai.

10