Sunteți pe pagina 1din 1

Dați un exemplu din viața voastră în care, pe de o parte, ați fost serviți

de societate și, pe de altă parte, când ați servit societatea, pornind de la


ideile lui Savater din capitolul 1.

Structură societăți a fost mereu în plină schimbare și chiar și în momentul


actual este. Până acum, din proprie experiență, nu sunt foarte mulțumita
de societate, deși aceasta s-a îmbunătățit de-a lungul anilor: aceasta are
atât aspecte pozitive, cât și negative.

De când părinții mei au divorțat, societatea mi-a oferit bani pentru a


suplimenta veniturile familiei mele. Această m-a ajutat de când aveam 1
an până când a trebuit să mă mut în Italia. Crescând am înțeles că
beneficiile pe care mi le oferea Romania erau foarte mici în comparație cu
cele din străinătate.

În schimb, am servit societatea de multe ori prin mai multe organizații de


voluntariat. De exemplu, împreună cu unii oameni, am decis să curățăm
plaja de gunoi, plastic. Fie care prin mici gesturi ar putea contribui la
imbunatariea planetei.

Mamir Amalia Andreea

S-ar putea să vă placă și