O lume fără ajutorul meu

Prof. Savin-Giosan Mariana,

Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava

Aș vrea să îmi imaginez un an din viața mea fără a lucra proiectul în care
sunt implicată. Și cu siguranță nu mi-aș putea imagina un an fără să intru în acea
școală care îmi oferă altfel de satisfacții. Predau o limbă străină, și anume
engleza, de 25 de ani, și trebuie să recunosc ca am an de an provocări noi și
satisfacții multiple, dar ceea ce am experimentat de câțiva ani înseamnă pentru
mine o schimbare.
Cu ceva ani în urmă, am preluat de la o colegă a mea acest proiect.
Stângace, am început o colaborare cu colegii mei din școala mea, COLEGIUL
NAȚIONAL „ȘTEFAN CEL MARE SUCEAVA” și cu cei din CENTRUL
ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ SUCEAVA. Cred că primirea care am
avut-o în primul an, ochii copiilor din centru, bucuria de pe fețele lor, toate
acestea m-au făcut sa doresc să ajut, să contribui la o activitate mai mare, să fiu
o parte a unui cerc ce se închide și funcționează.
An de an știu că trebuie să ajung acolo, să organizez în toamnă donațiile
de fructe și legume, că trebuie sa ajung cu daruri de Moș Crăciun, nu că m-ar
obliga cineva, sau proiectul, ci pentru că ne așteaptă copiii, pentru că mă
recunosc și îmi spun: „Doamna, ați fost și anul trecut.”, și de fiecare dată
lacrimile îmi vin natural. Pentru această naturalețe firească, pentru acest
sentiment care mă încearcă preț de câteva ore cât putem sta acolo, merită sa nu
pregetăm. Trebuie să conștientizăm că ei ne așteaptă, își fac vise, speranțe că
vom veni, iar noi avem datoria morală să mergem ori de câte ori ei ne așteaptă.
Și ce este un reminder mai bun în acțiunile noastre decât conștiința noastră?
Da, doar cel mai adânc întipărit impuls social, ceea ce putem numi natura
umană, poate să pornească acea dorință de a ajuta, de a face bine. Rezultatul
este pe măsură, bucuria care ne umple sufletele de fiecare dată este
incomensurabilă. Îmbrățișările acelor copii, nevinovați de altfel a se fi născut
într-o familie dezbinată, sau cu probleme sociale, pot provoca acel sentiment de
care este nevoie pentru a face acte de voluntariat. Simți nevoia să revii in
mijlocul lor de fiecare dată, cu mai mult, cu un ajutor mai consistent, cu inima
mai deschisă. Și dacă trăim aceste sentimente, haideți să le dam frâu liber
acestora, haideți să fim o societate mai bună, mai de folos. Viața nu înseamnă
doar contribuția către propria persoană, viața înseamnă și contribuția ta către
persoane terțe, ceea ce ar însemna că răsplătim societatea.
Concluzia pare să fie doar una. Dacă nu ne concertăm efortul, dacă nu
există o viziune, o unitate în acțiune, șansele acestor copii scad, și ne putem
considera vinovații morali ai acestui eșec al societății.