Alexandru I (n. secolul I d.Hr., Roma, Imperiul Roman – d. 116 d.Hr.

, Roma, Imperiul Roman) a fost

Papă al Romei în anii cca. 109 - 119 sau 107 - 116.

Era roman, ucenic al lui Plutarh. Conform tradiției, îi este atribuită instituirea apei binecuvântate
(agheasmă) care este folosită în biserici și în casele creștinilor precum și prescrierea că, la
Dumnezeiasca Liturghie, ostia pentru consacrare să fie exclusiv pâine azimă. Papa Alexandru I a fost
sanctificat și eventual martirizat.

Irineu îl desemnează pe Papa Alexandru I ca succesor al lui Papa Evarist și al 5-lea episcop al Romei
după Sf. Petru (cf. Irineu din Lyon, Adv. haeres. III,3; PG 7, 851).

Eusebiu din Cezareea precizează că Papa Alexandru I a murit în al treilea an al împăratului Hadrian
(119-120) și că, la moarte, era episcop al Romei de 10 ani (cf. Eusebiu, Hist. eccles., IV,4).

L. Duchesne, deși cu rezerve, înclină să plaseze pontificatul lui Papa Alexandru I între anii 106-115.

Nici Irineu, nici Eusebiu nu pomenesc de martiriul acestui papă. Liber Pontificalis îl confundă evident
cu martirul Alexandru, înmormântat pe via Nomentana.

Ca și ceilalți episcopi ai Romei din secolul al II-lea, este foarte probabil ca Papa Alexandru I să fi fost
înmormântat în cimitirul din Vatican.

Conform Liber Pontificalis, Papa Alexandru I ar fi introdus în Canonul Liturghiei rugăciunile „Qui
pridie...” și „Unde memmores”. Toți istoricii însă consideră că aceste informații nu au nici o valoare.
(cf. Cabrol, Canon, în DACL, II,2; col. 1555 u.).