Ce este familia?

Forma socială de bază realizată prin căsătorie, care îi unește pe soți (părinții și pe
descendenții acestora-copii necasatoriți)
Etimologie-termenul este de origine latină și provine de la termenul ,,famulus-școală de
casa)”.
Întelesul cuvantului s-a schibat in decursul timpului. În trecut familia era în proprietatea
barbatului. Din perspectiva psihologică, casatoria însemnă o ,,relație psihologică între doi oameni
conștienți ca fiind o construcție complicată, alcatuită dintr-o serie întreagă de date subiective și
obiective avand indiscutabil o latură eterogenă). Ea este un proces interpersonal al devenirii si
maturizării noastre ca personalitate, de conștientizare, redirecționare si fructificare a tendențelor,
plusurilor si afinitaților inconștiente de autocunoaștere prin autocunoaștere.
Scopul ei este creșterea personală prin experiența conjugalității si paternității. Cu alte
cuvinte, a trăi în cuplu implică manifestarea dar și dezvoltarea nostră ca ființe.
Specificul vieții de cuplu
O familie trece prin mai multe etape în evoluția sa, iar în funcție de acestea apar diverse
transformari specifice fiecărei etape.
Etapele vieții de familie
Fiind un sistem deschis, având numeroase diferețe din parte mediului și interacționând cu
acesta, familia se schimbă de la un moment la altul in funcție de momentele ce apar în interiorul sau
exteriorul acetuia. Acest sistem trebuie permanent sa se restructureze si sa se reorganizeze în funcție
de:
 apariția sau dispariția unor membrii (nașterea copiilor, nașterea nepoților, căsătoria copiilor,
moartea),
 creșterea și dezvoltarea membrilor ( copilul mic, adolescentul)
 conștientizarea rolului paternal de către părinte, înaintarea în varstă sau apariția unor
evenimente așteptate sau neașteptate ( intrarea la grădiniță sau la școală, mutarea copiilor,
pensionarea părinților, divorțul, o boală, obținerea sau pierderea unui loc de muncă).
Odata aparută o schimbare într-o generație, ea determină schimbari și în generațiile urmatoare, astfel
transformările ce au loc într-un subsistem familial produc influențe și în celelate subsisteme. O
concluzie este că în familie schimbările se produc uneori în salturi generatoare de stres.
De exemplu, când un copil începe să meargă la școală, toți ceilalți își vor schimba programul,
atitudinile și comportamentul unul față de celălalt sau în cazul plecării copiilor de acasă apare nevoia
de restabilire a vieții în doi. Cateva sfaturi practice pentru soț și soție dupa ce copiii au părăsit casa:
multe culpuri se confruntă cu mari provocari dupa ce copiii vcresc și parăsesc casa părintească.
Rămași singuri, soții se simt ca doi straini, nu știu cum să reânoade legatura conjugală, scrie Gory
Newman- consilier familiar.
Dupa plecarea copiilor păărinții constată că au puține lucruri despre care să vorbească sau pe care să le
împartășească.
De ce?
Ani la rând copiii au fost pe primul loc.Având cele mai bune intenții, părinții pun necesitățile copiilor
mai presus de nevoile lor. Drept urmare ei se obișnuiesc atat de mult cu rolul de tată sau mamă încât
pierd legatura dintre ei ca soț și soție, lucru ce iese la iveală imediat ce copiii pleacă de acasă. Cat timp
copiii sunt acasă, cele mai multe familiii desfasoară activități împreună, dar dupa plecarea lor, parcă ar
avea vieți separate. Pentru a nu cadea în această pantă trebuie să aflăm câteva lucruri general valabile
 despre modul de comunicare al bărbaților și cel al femeilor. Cartea ,, The Seven Principles for Making
Marriage Work” aduce în atenție urmatoarele:
 Femeile preferă să vorbească despre o problemă înainte de a găsi soluția . De fapt discuția în
sine este soluția.
 Bărbații în general se gândesc la soluții.
E și firesc, întrucât un bărbat se simte util când rezolvă lucruri. Oferindu-i soluții soției sale, soțul îi
demonstrează că se poate baza pe el. Înainte de a da un sfat, soții trebuie să se asigure că înțeleg
situația.
Arată-i partenerului tău că înțelegi pe deplin situația și că te pui în lucul lui, apoi oferă o sugestie. De
multe ori partenerul nu-ți cere o soluție ci doar să fii unn bun ascultător.
Sfat pentru soți: făceți-vă un obicei de a asculta cu atenție; rezistă impulsului de a da soluții și sfaturi
dacă nu îți sunt cerute. Privește-o în ochi și ascultă cu atenție ce spune. Dă din cap apobator, asigură
că ai înțeles. Sfat pentru soții: spune-i soțului ce ai vrea să facă. Probabil că ne asteptăm ca soții noștrii
să stie exact ce ne dorim dar uneori trebuie să le spunem clar.
Sfat pentru ambii soți: avem tendința de ai trata pe alții așa cum am vrea să fim tratați noi. Pentru a
discuta cu succes o problemă, trebuie să vă gândiți cum ar vrea partenerul vostru să fie tratat.
Cartea ,, Dragostea ca fenomen și conccept. Teorii metaforice ale dragostei”- Mihai Stelian Rusu
prezintă următoarele teorii:
1. Teoria etică a dragostei: dragostea ca poveste. Dragostea este privită exclusiv metaforice.
Itterberg a elaborat teoria relațiilor romantice unde în grija centrală este dragostea ca poveste.
Premisa de bază a acestei teorii este narativitatea subiectivă a dragostei în sensul că majoritatea
indivizilor tind să raporteze, să înteleagă și să descrie dragostea în termeni narativi sub forma
de poveste.
2. Teoria geometrică a dragostei: imaginează dragostea ca un triunghi ale cărui unghiuri sunt
alcătuite din componentele principale ale fenomenului:
a) Intimitatea: plasată sus, susține actul emoțional alcătuit de sentimentul de apropiere,
conectivitate și în general un simț al comunicării dat de o legatură sufletească strânsă facilitată
de proximitatea spațială continuă. Ea însăși un fenomen compozit, intimitatea este exprimată
prin:
 Dorința promovează bunăstarea celui iubit
 Resimțirea fericirii alaturi de celălalt
 Considerare pentru celălat
 Sentimentul că te poti baza la nevoie pe celălalt
 Intelegere reciprocă
 Impărtășirea bunurilor materiale cu celălalt
 Primirea de suport emoțional din partea celuilalt
 Oferirea de suport celui iubit
 Comunicarea intimă și prețuirea celui iubit în cursul vieții ( Sternberg 1984)
Chiar dacă intimitatea pare să fie punctul cardinal al sentimentului general al dragostei în
relațiile apropiate, ea poate fi considerată platforma emoțională care susține pasiunea( componența
motivațională) și angajamentul (componența cognitivă).
b) Pasiunea este exprimată cel mai autentic de dorința intensă de comunicare socială, dar mai
ales emoțională și cu atât mai mult fizică cu celălalt. În cadrul pasiunii sunt localizate resorturile
motivaționale cuprinzând sursele de resuscitare psihică și excitare fizică în baza cărora se naște
experiența pasiunii erotice.
c) Decizia/ angajamentul sunt poziționată în dreapta jos, fiind componenta cognitivă a
dragostei-angajamentul hotărât de rămane alaturi de celălalt.
3. Teoria cromatică a dragostei John A Lle (1973) în cartea ,, Culorile iubirii”. Clasifică iubirea
în 3 categorii:
 Tipuri primare ( eros, ludus, storge)
 Tipuri secundare- combinații ale stilurilor secundare: mania, agape, progma
Mania= ludus+eros= violet
Agape=erros+ludus= portocaliu
Progma=ludus+storge=verde
 Tipuri terțiare combinații între tipurile primare și terțiare – agapieros, sare, eros, pragnatie fiecarui
TIP, atribuindu-se o culoare primului tip – culorile primare: roșu, albastru, galben.
Cmbinații de culori dinre ccele doua tipuri
Eros-dimensiunea sexuală, dragostea pasională;
Ludus- dragostea practicată ca joc amoros, relații amoroase multiple
Menține angajamentul la un nivel superficial: storge-un stil în care se gaseste afecțiunea caldă pentru
celălalt, mania-stil de iubire pasional, obsesiv. Stil însoțit de sentimente de gelozie, maniacul erotic
este disperat sa iubească pasional și să fie iubit pasional.
Agape-iubire altruistă, dragoste necondiționată. Iubirea de aproape este o virtute și o datorie morală.
Progma -un stil de dragoste lipsit de pasiune. Progmaticul analizează caracteristicile socio demografice
luând seama de variabile precum: vârsta, statutul social economic, educația, religia.