UNIVERSITATEA “TIBISCUS” DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

Psihologia adultului şi a vârstei a treia

Lect. univ. dr. Amalia Loredana Marinca

amalia_marinca@yahoo.com
 Teoria triunghiulară a iubirii după Robert Sternberg
R. Sternberg (2010) are o viziune tripartită asupra dragostei arătând ca aceasta poate fi
înțeleasă ca un triunghi, în care fiecare capăt reprezintă una dintre componentele:
• Intimitatea
• Pasiunea
• Decizia/angajamentul.
Intimitate

Pasiune Decizie/Angajament
Calitatea iubirii depinde de ponderea fiecărui ingredient dintre cele menționate.
Evident, cea mai imbatabilă iubire este aceea care sintetizează, la cote înalte, toate
aceste componente. Cert este ca iubirea poate supraviețui numai între egali, ce nu
manifestă tendința de a lua “ostatici și care au învățat să se iubească și să se
prețuiască lăuntric” (A. Munteanu, 2004, apud. Ferrini, 2000).

“O dragoste conjugală durabilă seamănă cu o floare delicată, care reclamă să fie

alimentată și protejată prin efortul concertat al ambilor parteneri sau, altfel spus,
este creația lor comună” (A. Munteanu, 2004, p. 36 )
Intimitatea se referă la acele sentimente din relație care promovează apropierea,
legătura, uniunea. Include următoarele elemente:
 Dorința de a contribui la bunăstarea persoanei iubite
 Experiența fericirii alături de persoana iubită
 Stima deosebită pentru persoana iubită
 Siguranța de a putea să contezi pe sprijinul persoanei iubite în vremuri grele
 Înțelegerea reciprocă
 Împărțirea tuturor lucrurilor cu cel iubit
 Primirea de suport emoțional de la persoana iubită
 Acordarea de suport emoțional persoanei iubite
 Comunicarea intimă cu persoana iubită
 Aprecierea persoanei iubite
Pasiunea ca și componentă a dragostei implică o “stare de intensă năzuință pentru
uniune cu celălalt” (R. Sternberg, 2010, p. 24). Pasiunea este în mare măsură
expresia dorințelor și a nevoilor, cum sunt cele de autostimă, creștere, afiliere,
dominanță, supunere și împlinire sexuală.

Pasiunea în dragoste poate tinde să se întrețeasă cu sentimentul de intimitate și,

adesea, se stimulează una pe alta. De exemplu, intimitatea într-o legătură
amoroasă poate fi într-o mare măsură o funcție prin care o relație satisface nevoia
unei persoane pentru pasiune. Invers, pasiunea poate fi stârnită de intimitate. În
unele relații apropiate cu membrii sexului opus, de exemplu, componenta pasiune
se dezvoltă aproape imediat, iar intimitatea, doar după o vreme.
Cel mai ciudat mecanism de învățare a construirii răspunsului pasional este
mecanismul reîntăririi intermitente, periodică și, câteodată, accidentala
recompensare a unui anumit răspuns la un stimul. Dacă încerci să realizezi ceva și
câteodată ești răsplătit pentru eforturile tale, iar câteodată nu, atunci ai parte de
consolidare intermitentă.
Este mai posibil să-ți pierzi interesul sau dorința pentru ceva și să te plictisești dacă
ești tot timpul răsplătit atunci când umbli după acel ceva, decât atunci când ești
câteodată răsplătit, iar câteodată nu, Cu alte cuvinte, câteodată, distracția constă
în a dori ceva mai degrabă decât în a-l obține. Și, dacă nu ești niciodată răsplătit
pentru un anumit tipar de comportament, este posibil să renunți la el, măcar
pentru frustrarea totală pe care o experimentezi atunci când te porți în acel mod.
Decizia și angajamentul, ca a treia componentă a dragostei, are două aspecte:
unul pe termen scurt și unul pe termen lung. Perspectiva pe termen scurt este
decizia de a iubi pe cineva, pe când cea pe termen lung este angajamentul de a
menține acea iubire.

Instituția căsătoriei reprezintă o legalizare a angajamentului privind decizia de a

iubi o persoană pentru toată viața.
Această componentă poate fi esențială pentru traversarea perioadelor dificile, în
timpul perioadelor de criză este cea care ține o relație în picioare.
Cele trei componente produc șapte tipuri distincte de iubire. Acestea se deosebesc
prin numărul și felul componentelor pe care le cuprind:

 Simpatia (exclusiv intimitate)

 Dragostea oarbă (exclusiv pasiune)
 Dragostea pustie (exclusiv angajament)
 Dragostea romantică (intimitate plus pasiune)
 Dragoste camaraderească (intimitate plus angajament)
 Dragostea iluzorie (pasiune plus angajament)
 Dragostea desăvârșită (intimitate plus pasiune plus angajament)
 ROLUL COPILĂRIEI ȘI AL ADOLESCENȚEI ASUPRA
RELAȚIILOR DE CUPLU
• Una din modalitățile prin care copilăria ne afectează alegerile ulterioare în dragoste este atașamentul.

 Pornind de la conceptul atașamentului lui Bowlby unii teoreticieni evoluționiști arată că stilurile
dragostei romantice corespund stilurilor atașamentului dintre mamă și copil. Astfel, copiii tind să
reacționeze în trei feluri:

1. Copiii care par să aibă încredere că mama lor se va întoarce sunt copii siguri pe ei care tolerează o
despărțire de scurtă durată și care sunt fericiți când mama lor se întoarce;

2. Copiii care par mai distanți de mama lor și mai puțin încrezători în ea sunt copii ezitanți, relativ detașați de
întoarcerea mamei.

3. Copiii care par să aibă mari dificultăți în tolerarea separării și de agață de mama la întoarcere sunt copiii
anxioși-ambivalenți care dau dovadă de comportament ambivalent față de mama.
• Stilurile de atașament sunt puternice de-a lungul mai multor generații - de la bunici la nepoți și tind să fie
stabile de-a lungul vieții.

• Într-o relație de dragoste, partenerii tind să aibă unul din cele 3 stiluri de atașament prezentate mai sus.

• Stilul ține de diferențele personale și derivă din tipul de atașament avut față de mamă. Îndrăgostiților siguri
le este ușor să se apropie de cineva, să fie intimi și nu își fac probleme că vor fi abandonați . Îndrăgostiților
evitanți le este greu să se apropie de cineva, să fie intimi, acest aspect le crează un sentiment de inconfort.
Acestora le este greu să aibă încredere și să depindă de ceilalți.
• Există două tipuri de îndrăgostiți evitanți, tipul temător căruia îi este teamă să se apropie și să simtă
intimitate cu partenerul și tipul batjocoritor care preferă să păstreze distanța și respinge intimitatea.
Îndrăgostiții anxioși- ambivalenți cred că ceilalți sunt ezitanți în a se apropia de ei atât de mult pe cât aceștia
și-ar dori. Își fac griji că partenerii lor nu-i iubesc cu adevărat, în general vor să fuzioneze complet cu o altă
persoană.

• Stilurile de atașament nu pot fi evaluate ca fiind bune sau rele (deși în cultura românească se prefera stilul
de atașament sigur), acestea depind și de cultură (de exemplu, în Statele Unite este mai comun atașamentul
sigur, în Germania cel evitant, iar cel anxios- ambivalent este mai frecvent în Israel și Japonia). Totuși se
crede că oamenii cu un atașament sigur recunosc mai repede cuvintele care au o conotație pozitivă, pe când
ceilalți recunosc mai ușor cuvintele care au o conotație negativă.
• Un alt aspect luat în calcul este faptul că, încă din copilărie oamenii dezvoltă diferite stiluri de a învăța și de
a gândi. Astfel, unei persoane legislative îi place să creeze, să formuleze, să planifice soluții pentru
diferitele probleme. Acestei persoane nu îi place să i se spună ce și cum să facă. O persoană executivă este
genul care implementează. Acestei persoane îi place să urmeze reguli și preferă să lucreze pe o structură
dinainte stabilită. O persoană judiciară este un judecător, îi place să evalueze oamenii și acțiunile lor.
Oamenii nu aparțin în totalitate unui stil.

• Probabil unul din cele mai de succes cupluri este format între legislativ și executiv: unul ia decizia a ceea ce
trebuie făcut, iar celălalt va îndeplini sarcina. Fiecare profită de tendința celuilalt, legislatorul se asigură că
există un plan, iar executivul se asigură că acest plan este implementat. Riscul în acest cuplu este că cei doi
se pot plictisi (legiuitorul față de executiv) sau pot să apară resentimente (executivul se satură să urmeze
ordine).
 Din relația legislator-legistator pot ieși scântei, ambii fiind creatori. Relația este plină de entuziasm și
varietate. Dezavantajul este că ambii au idei, dar nici unul nu vrea să le pună în practică, le execute.

 Perechea executiv-executiv este cea mai obișnuită deoarece societatea noastră recompensează copiii cu stil
executiv (copilul inteligent, copilul bun, copilul liniștit care au în comun faptul că fac ce li se spune și o fac
bine). Aceste cupluri preferă să primească indicații din exterior. Este foarte posibil să urmeze diferite
trenduri în materie de locuință, îmbrăcăminte, mâncare, etc. Cuplurile care încearcă să țină pasul sau să
întreacă își întreacă prietenii sau vecinii fac parte probabil, din acest tip. Acest cuplu este cel mai sensibil la
aprobarea sau dezaprobarea celorlalți.

 Un alt cuplu poate fi format din doi judiciari. Un astfel de cuplu o poate duce bine atâta timp cât evaluează
alți oameni (pot petrece ore în șir evaluând și discutând despre oamenii prezenți la o petrecere). Dacă încep
să se evalueze unul pe celălalt relația se poate destrăma în scurt timp.
 Cuplul legislator-judiciar are avantajul că legislatorul vine cu ideile, iar judiciarul evaluează dacă ideile
sunt bune sau nu. Însă, în acest cuplu legiuitorul se va simți cel mai probabil criticat mai tot timpul. Dacă
judiciarul nu știe cum să evalueze fără să pară amenințător există șanse mari de conflict. Dacă persoana
legiuitorul acceptă cu ușurință critica atunci nu va percepe tonul amenințător al judiciarului.

 Cuplul executiv- judiciar are aparent cea mai mică șansă de reușită în cuplu. E posibil ca executivul să preia
conducerea, dar persoana judiciară va critica probabil modul de a conduce. Pe de altă parte judiciarul e
posibil să nu aibă idei proprii. Rezultatul este o relație care se află într-un punct mort, care nu evoluează în
nici o direcție.

• Stilurile de gândire, învățare și atașament sunt importante deoarece se formează în copilărie și continuă să se
dezvolte pe toată durata vieții.
 Bibliografie:

• Munteanu, A. (2004), Psihologia vârstelor adulte şi ale senectuţii, Timişoara,

Editura Eurobit;
• Sternberg, Robert (2010), Săgeata lui Cupidon. Cursul dragostei în timp,
Bucureşti, Editura Trei.