Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FAMILIA
Definiția sociologică a familiei
Familia este un grup de persoane legate între ele prin
căsătorie sau rudenie. Ea este formată din soţi şi copiii lor,
părinţii soţilor, precum şi din alte persoane cu care se află în
relaţii de rudenie .
Din punct de vedere sociologic, familia reprezinta
„exemplul tipic de grup primar, caracterizat prin puternice
relatii de tipul «face to face» prin asocierea si colaborarea intima
a tuturor membrilor ei“
Din perspectiva sociologica, familia poate fi definita ca un
grup social constituit pe baza relatiilor de casatorie,
consanguinitate si rudenie, membrii grupului impartasind
sentimente, aspiratii si valori comune .Astfel, familia este un
grup primar in care predomina relatiile directe, informale,
nemediate.
Care este primul lucru care îți vine în minte când auzi
cuvântul familie?
Imediat imi apare un sentiment de securitate, căldură și
confort. Cei mai apropiați și dragi oameni îmi apar în fața
ochilor. Acei oameni cărora le pasă de mine își fac griji când
eșuez și își fac griji când mă simt rău. Familia este un cerc strâns
de oameni dragi inimii mele
Mulți oameni își pun adesea întrebarea: „Ce este o
familie?”. După părerea mea, o familie sunt acei oameni care te
înțeleg și te acceptă. O mulțime de lucruri neplăcute, teribile și
dificile se pot întâmpla în viață. Se întâmplă ca o persoană să
rămână singură, să piardă pe cei mai apropiați și dragi oameni.
Dar adevărata ta familie ar trebui să fie mereu cu tine și să te
accepte indiferent de situație.
Comunicarea
Comunicarea în familie este dorită şi invocată de
majoritatea persoanelor. Dar cum se poate realiza comunicarea
autentică? A comunica înseamnă a pune în cuvinte aspecte care
ţin nu doar de acţiuni, ci mai ales a vorbi despre trăiri, emoţii,
aşteptări, dorinţe, nemulţumiri, dezamăgiri. Asta înseamnă că în
familie trebuie să vorbim nu doar despre ce am mai făcut, ce fac
copiii, ce mâncăm, ce mai cumpărăm, ci mai ales despre ce ne
place sau nu ne place, ce ne supără, ce se întâmplă în mintea
copilului care are probleme la şcoală etc. Tot a comunica în mod
autentic înseamnă a asculta ce spune celălalt, a avea răbdare să îi
dăm fiecăruia – partenerului, copilului, bunicului, socrului –
posibilitatea de a-şi exprima până la capăt opinia. În măsura în
care aceste condiţii sunt îndeplinite, comunicarea în familie are
şanse de reuşită. Asta înseamnă că membrii familiei vor şi pot să
vorbească deschis despre ceea ce gândesc şi mai ales despre
ceea ce simt. Astfel pot sta faţă în faţă cu emoţiile şi
sentimentele fiecăruia, ceea ce conduce la formarea unor relaţii
familiale bazate pe încredere, iubire şi respect.
Rezolvarea problemelor
Autonomia fiecărui membru al familiei constituie cheia
unor relaţii bazate pe respect şi iubire. Cu cât adulţii din familie
sunt mai capabili de a sta pe picioarele lor, cu atât cresc şansele
ca ei să fie mai deschişi unul cu altul. Membrii familiilor
autonome au curajul de a-şi exprima sentimentele, de a mărturisi
frământările şi nemulţumirile. În felul acesta ei au mai multe
şanse de rezolvare a problemelor cu care se confruntă.
ARMONIE
Respectul şi dragostea pe care bunicii le împărtăşesc până
la vârste venerabile reprezintă un model pentru ceilalţi membri
ai familei. Urmaşii lor vor încerca să rămână uniţi, tot aşa cum
bunicii au reuşit să depăşească împreună orice dificultate.
COPIII
Crearea şi menţinerea unei atmosfere echilibrate în familie
reprezintă garanţia unei dezvoltări frumoase a copiilor. Viitorul
acestora depinde de capacitatea părinţilor de a se înţelege şi a se
respecta reciproc. Astfel, copiii au şansa de a creşte într-un
mediu sănătos, fără tensiuni, fără agresivitate fizică şi verbală.
TENDINŢĂ.
În societatea actuală, punctul de rezistenţă al noului model
de familie este tendinţa de egalizare a rolurilor asumate de cei
doi soţi, ceea ce nu este rău, potrivit psihologului. În prezent,
atât femeia, cât şi bărbatul participă la procurarea şi repartizarea
veniturilor, la îndeplinirea sarcinilor de zi cu zi, la educarea
copiilor.
DEPENDENŢĂ.
In ţara noastră, multe cupluri tinere au tendinţa de a rămâne
ataşate de familiile de origine. Sunt aşa-numitele cupluri imature
sau cuplurile de copii. Consecinţele: locuiesc împreună cu
părinţii, dar oricât de substanţial ar fi ajutorul acestora apar
conflicte, nemulţumiri, inhibiţii. Cu timpul, sunt inevitabile
problemele de genul: bunica îşi asumă rolul de mamă în locul
nurorii, soacra îi reproşează ginerelui că nu munceşte suficient,
bunicii le reproşează părinţilor că nu se ocupă de copii.
In majoritatea familiilor din ţara noastră comunicarea se
opreşte la nivel de suprafaţă. Principalul mod de a relaţiona se
rezumă la întâmplările zilnice, acţiunile şi planurile membrilor
familiei. În puţine familii româneşti se pun întrebări de genul:
"Ce stă la baza acţiunilor noastre?", "De ce reacţionăm aşa?",
"Oare soţul/soţia ce simte, ce îşi doreşte?". Cuprinşi de
problemele zilnice, soţii au uitat să mai vorbească unul cu altul
de la suflet la suflet, părinţii nu mai ştiu ce se întâmplă în
sufletul copiilor, bunicii sunt marginalizaţi.
De aceea, multe familii se confruntă cu probleme de genul:
copilul de 5 ani nu poate fi controlat, soţul vine seara târziu
acasă şi nu are timp nici pentru soţie, nici pentru copii, soacra îi
face zile fripte nurorii etc. Deşi astfel de acuze sugerează că
problema se află la un singur membru al familiei, cei care ajung
la consiliere terapeutică descoperă că puştiul a devenit rebel
pentru că părinţii nu au ştiut să pună limite sau nu au căutat să
afle ce se întâmplă în mintea şi sufletul lui. Soţii află că de mult
timp nu mai au curajul să îşi spună ce simt. De aceea, terapeutul
trebuie să lucreze cu toţi membrii familei pentru ca fiecare să
identifice problemele cu care se confruntă şi să le rezolve.