Familia este forma socială de bază realizată prin căsătorie,

care îi unește pe soți (părinții și pe descendenții acestora-copii necasatoriți)

Etimologie-termenul este de origine latină și provine de la
termenul ,,famulus-școală de casa)”.
Întelesul cuvantului s-a schibat in decursul timpului. În trecut familia era
în proprietatea barbatului. Din perspectiva psihologică, casatoria însemnă
o ,,relație psihologică între doi oameni conștienți ca fiind o construcție
complicată, alcatuită dintr-o serie întreagă de date subiective și obiective avand
indiscutabil o latură eterogenă). Ea este un proces interpersonal al devenirii si
maturizării noastre ca personalitate, de conștientizare, redirecționare si
fructificare a tendențelor, plusurilor si afinitaților inconștiente de
autocunoaștere prin autocunoaștere.
Scopul familiei este creșterea personală prin experiența conjugalității
si paternității. Cu alte cuvinte, a trăi în cuplu implică manifestarea dar și
dezvoltarea nostră ca ființe.
Specificul vieții de cuplu-O familie trece prin mai multe etape în
evoluția sa, iar în funcție de acestea apar diverse transformari specifice fiecărei
etape.
Etapele vieții de familie
Fiind un sistem deschis, având numeroase diferețe din parte mediului și
interacționând cu acesta, familia se schimbă de la un moment la altul in funcție de
momentele ce apar în interiorul sau exteriorul acetuia. Acest sistem trebuie
permanent sa se restructureze si sa se reorganizeze în funcție de:
• apariția sau dispariția unor membrii (nașterea copiilor, nașterea nepoților,
căsătoria copiilor, moartea),
• creșterea și dezvoltarea membrilor ( copilul mic, adolescentul)
• conștientizarea rolului paternal de către părinte, înaintarea în varstă sau
apariția unor evenimente așteptate sau neașteptate ( intrarea la grădiniță sau la
școală, mutarea copiilor, pensionarea părinților, divorțul, o boală, obținerea sau
pierderea unui loc de muncă).
Odata aparută o schimbare într-o generație, ea determină schimbari și în
generațiile urmatoare, astfel transformările ce au loc într-un subsistem familial
produc influențe și în celelate subsisteme. O concluzie este că în familie
schimbările se produc uneori în salturi generatoare de stres.
De exemplu, când un copil începe să meargă la școală, toți ceilalți își
vor schimba programul, atitudinile și comportamentul unul față de celălalt sau în
cazul plecării copiilor de acasă apare nevoia de restabilire a vieții în doi.
Cateva sfaturi practice pentru soț și soție dupa ce copiii au părăsit casa: multe
culpuri se confruntă cu mari provocari dupa ce copiii vcresc și parăsesc casa
părintească. Rămași singuri, soții se simt ca doi straini, nu știu cum să reânoade
legatura conjugală, scrie Gory Newman- consilier familiar.
Dupa plecarea copiilor păărinții constată că au puține lucruri despre care
să vorbească sau pe care să le împartășească. De ce?
Ani la rând copiii au fost pe primul loc.Având cele mai bune intenții,
părinții pun necesitățile copiilor mai presus de nevoile lor. Drept urmare ei se
obișnuiesc atat de mult cu rolul de tată sau mamă încât pierd legatura dintre ei ca
soț și soție, lucru ce iese la iveală imediat ce copiii pleacă de acasă. Cat timp
copiii sunt acasă, cele mai multe familiii desfasoară activități împreună, dar dupa
plecarea lor, parcă ar avea vieți separate. Pentru a nu cadea în această pantă
trebuie să aflăm câteva lucruri general valabile despre modul de comunicare al
bărbaților și cel al femeilor. Cartea ,, The Seven Principles for Making Marriage
Work” aduce în atenție urmatoarele:
• Femeile preferă să vorbească despre o problemă înainte de a găsi soluția .
De fapt discuția în sine este soluția.
• Bărbații în general se gândesc la soluții.
E și firesc, întrucât un bărbat se simte util când rezolvă lucruri.
Oferindu-i soluții soției sale, soțul îi demonstrează că se poate baza pe el.
Înainte de a da un sfat, soții trebuie să se asigure că înțeleg situația.
Arată-i partenerului tău că înțelegi pe deplin situația și că te pui în
lucul lui, apoi oferă o sugestie. De multe ori partenerul nu-ți cere o soluție ci
doar să fii unn bun ascultător.
Sfat pentru soți: făceți-vă un obicei de a asculta cu atenție; rezistă impulsului
de a da soluții și sfaturi dacă nu îți sunt cerute. Privește-o în ochi și ascultă
cu atenție ce spune. Dă din cap apobator, asigură că ai înțeles. Sfat pentru soții:
spune-i soțului ce ai vrea să facă. Probabil că ne asteptăm ca soții noștrii să
stie exact ce ne dorim dar uneori trebuie să le spunem clar.
Sfat pentru ambii soți: avem tendința de ai trata pe alții așa cum am vrea să fim
tratați noi. Pentru a discuta cu succes o problemă, trebuie să vă gândiți cum ar
vrea partenerul vostru să fie tratat.
Cartea ,, Dragostea ca fenomen și conccept. Teorii metaforice ale
dragostei”- Mihai Stelian Rusu prezintă următoarele teorii:
1. Teoria etică a dragostei: dragostea ca poveste. Dragostea este privită
exclusiv metaforice. Itterberg a elaborat teoria relațiilor romantice unde în grija
centrală este dragostea ca poveste. Premisa de bază a acestei teorii este
narativitatea subiectivă a dragostei în sensul că majoritatea indivizilor tind să
raporteze, să înteleagă și să descrie dragostea în termeni narativi sub forma de
poveste.
2. Teoria geometrică a dragostei: imaginează dragostea ca un triunghi ale cărui
unghiuri sunt alcătuite din componentele principale ale fenomenului:
a) Intimitatea: plasată sus, susține actul emoțional alcătuit de sentimentul de
apropiere, conectivitate și în general un simț al comunicării dat de o legatură
sufletească strânsă facilitată de proximitatea spațială continuă. Ea însăși un
fenomen compozit, intimitatea este exprimată prin:
• Dorința promovează bunăstarea celui iubit
• Resimțirea fericirii alaturi de celălalt
• Considerare pentru celălat
• Sentimentul că te poti baza la nevoie pe celălalt
• Intelegere reciprocă
• Impărtășirea bunurilor materiale cu celălalt
• Primirea de suport emoțional din partea celuilalt
• Oferirea de suport celui iubit
• Comunicarea intimă și prețuirea celui iubit în cursul vieții ( Sternberg
1984)
Chiar dacă intimitatea pare să fie punctul cardinal al sentimentului
general al dragostei în relațiile apropiate, ea poate fi considerată platforma
emoțională care susține pasiunea( componența motivațională) și angajamentul
(componența cognitivă).
b) Pasiunea este exprimată cel mai autentic de dorința intensă de comunicare
socială, dar mai ales emoțională și cu atât mai mult fizică cu celălalt. În cadrul
pasiunii sunt localizate resorturile motivaționale cuprinzând sursele de
resuscitare psihică și excitare fizică în baza cărora se naște experiența pasiunii
erotice.
c) Decizia/ angajamentul sunt poziționată în dreapta jos, fiind componenta
cognitivă a dragostei-angajamentul hotărât de rămane alaturi de celălalt.
3. Teoria cromatică a dragostei John A Lle (1973) în cartea ,, Culorile
iubirii”. Clasifică iubirea în 3 categorii:
• Tipuri primare ( eros, ludus, storge)
• Tipuri secundare- combinații ale stilurilor secundare: mania, agape, progma
Mania= ludus+eros= violet
Agape=erros+ludus= portocaliu
Progma=ludus+storge=verde
• Tipuri terțiare combinații între tipurile primare și terțiare – agapieros,
sare, eros, pragnatie fiecarui TIP, atribuindu-se o culoare primului tip – culorile
primare: roșu, albastru, galben.
Cmbinații de culori dinre ccele doua tipuri
Eros-dimensiunea sexuală, dragostea pasională;
Ludus- dragostea practicată ca joc amoros, relații amoroase multiple
Menține angajamentul la un nivel superficial: storge-un stil în care se gaseste
afecțiunea caldă pentru celălalt, mania-stil de iubire pasional, obsesiv. Stil
însoțit de sentimente de gelozie, maniacul erotic este disperat sa iubească
pasional și să fie iubit pasional.
Agape-iubire altruistă, dragoste necondiționată. Iubirea de aproape este o virtute
și o datorie morală. Progma -un stil de dragoste lipsit de pasiune. Progmaticul
analizează caracteristicile socio demografice luând seama de variabile precum:
vârsta, statutul social economic, educația, religia.
4. Teoria trifactorială a dragostei: dragostea ca etichetă- autori
precum Howard Becker (1963) în Outsiders şi Erving Goffman (1963) în Stigma au
articulat conceptul de „etichetă” ca metaforă generativă a „teoriei etichetării”,
în psihologia emoţiilor Stanley Schachter şi Jerome E. Singer (1962) au elaborat
teoria etichetării cognitive a emoţiei, cunoscută mai bine sub denumirea de „teoria
bifactorială a emoţiei”. Cercetătorii au folosit două modalităţi de măsurare a
stării emoţionale a subiecţilor:
a) prin aprecierea gradului de euforie/mânie de către evaluatori externi care au
observat subiecţii printr-o oglindă falsă;
b) prin aplicarea subiecţilor a mai multor scale în care aceştia îşi declarau
starea de moment.
Rezultatele, bazate pe comparaţii statistice între diferitele
grupuri experimentale expuse celor două condiţii emoţionale, au sprijinit ipotezele
studiului.Schachter şi Singer au reuşit să probeze că subiecţii care au primit
tratamentul placebo din ambele condiţii (deci care nu au experimentat nicio
surescitare fiziologică) nu şi au etichetat starea de moment ca euforică ori
furioasă. Nici subiecţii care au fost informaţi de efectele fiziologice ale
tratamentului nu au raportat stări emoţionale intense, întrucât au avut la
dispoziţie o explicaţie plauzibilă la îndemână prin care să îşi înţeleagă
surescitarea fiziologică.
5. Teoria administrativă a dragostei: dragostea ca pericol -cinci
tipare instituţionale prin care societăţile au încercat să controleze iubirea şi
să anihileze pericolul dragostei romantice la adresa structurii sociale:
a. Căsătoriile infantile-Mult mai preocupaţi de soarta patrimoniului lor material
(economic) şi simbolic (status social, prestigiu) decât de sensibilităţile
sentimentale ale odraslelor, părinţii se scutesc de o sumedenie de bătăi de cap
rezolvând chestiunea maritală înainte de apariţia iubirii.Acolo
unde legislaţia le-o permite, nimic altceva nu le stă în cale: interesele le-o
dictează, iar copiii căsătoriţi sunt prea slabi fizic, dependenţi economic şi
dominaţi social pentru a opune vreo rezistenţă planurilor urzite de părinţii lor.
b.Căsătoria determinată de poziţia în sistemul de rudenie -Acest aranjament
instituţional este chiar mai impersonal decât căsătoriile infantile, întrucât
presupune existenţa unui algoritm formal de cuplare a soţilor care operează în baza
unor reguli predefinite. „Căsătoria este determinată prin naştere” (Goode, 1959, p.
43) căsătoria fiind aranjată încă dinainte de naştere, în condiţiile în care
regulile de împerechere maritală stipulează. În cazul acestui, căsătoria poate fi
văzută ca fatalitate determinată de
poziţia structurală ocupată în sistemul de rudenie.
c. Izolarea socială cu sau fără segregare fizică -Un alt mod, mai puţin eficient,
dar totuşi funcţional, de prevenire a izbucnirii ataşamentelor întemeiate în
dragostea pasională între parteneri.
d. Curtarea sub supraveghere -aranjament instituţional este un derivat al izolării
sociale, dat fiind că interacţiunile sociale sunt riguros controlate de către
părinţi, care nu doar că sortează partenerul eligibil,dar impun şi interacţiunii
dintre aceştia o formă ritualică menită, pe de o parte, să prevină compromiterea
purităţii virginale a fetei, iar pe de altă parte, să obţină angajamentul ferm al
intenţiilor de căsătorie. Din acest motiv, logodna este de regulă încheiată înainte
ca părinţii să permită începerea curtării, care oricum se va desfăşura sub stricta
lor supervizare.
e. Iluzia libertăţii dragostei romantice- este măsura de control a dragostei este
şi cea mai subtilă dintre toate.
În concluzie, “Familia exista ca o structura relativ independenta in
sistemul social, dar in acelasi timp ea raspunde presiunilor de tip social,
economic, religios si ale mediului cultural-educational.Astăzi familia suporta
câteva transformări : divorțul în crestere, numărul familiei cu mulți copii în
decădere, legătura între membrii familiei tind să slăbească, multe familii lasă pe
seama societății, a statului îndeplinirea mai multor probleme.