Drăghiță Cristina

Resurse Umane III

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Antropologia, din perspectivă etimologică, se trage din două cuvinte grecești:

"antropos", care înseamnă om, și "logos", însemnând cuvânt sau știință. Astfel, antropologia
poate fi definită ca studiul omului. Totuși, în afara acestei viziuni etimologice, antropologia
poate fi considerată ca o combinație sau un ansamblu de direcții diferite de cercetare a
omului. De multe ori, definițiile antropologiei implică exprimarea "ființele umane", sugerând
că antropologia este studiul acestora. De asemenea, în diverse lucrări, se regăsește definirea
antropologiei ca știința tuturor oamenilor sau chiar ca știința umanității. De exemplu, Robin
Fox, într-o Enciclopedie a științelor sociale publicată în SUA în 1985, definește antropologia
ca știința omului. William A. Haviland, în lucrarea sa de Antropologie culturală, ajunsă la a
opta ediție în 1996, consideră că antropologia este studiul tuturor oamenilor. Aceasta acoperă
tot ceea ce se referă la ființele umane. Michael C. Howard, în lucrarea sa de Antropologie
culturală contemporană, publicată în SUA în 1989, consideră că antropologia își propune să
ofere o imagine completă și sistematică asupra umanității.
Potrivit lui Michael C. Howard, antropologia culturală sau socio-culturală se ocupă de
cercetarea vieții sociale simbolice și materiale a oamenilor, în timp ce antropologia fizică sau
biologică se concentrează pe studiul fundamentelor biologice ale condiției umane. Cu referire
la antropologia culturală în sensul menționat, accentul este pus pe investigarea mostenirii
sociale a umanității.
Mutarea cu partenerul de viață este printre ultimele ritualuri de trecere spre maturitate.
Atunci când te muți cu cineva, într-un mod indirect, anunți lumea că te așezi la casa ta până la
un anumit nivel, că intri într-o etapă a vieții în care s-ar putea să iei în calcul căsătoria sau
extinderea iubirii între tine și partenerul tău de viață, prin apariția unui copil sau a unui animal
de companie, mai nou.
Eu personal, am avut două relații în care la un moment dat, m-am mutat împreună cu
partenerul meu de viață. Am ales să le descriu pe amândouă și să dau detalii despre acestea,
deoarece se regăsesc în antiteză.
Începând în sens analogic, o să vorbesc despre prima relație în care m-am mutat cu
partenerul meu de viață de la vremea respectivă. Mutarea a avut loc în urmă cu 5 ani. Eram
foarte tânără, aveam 18 ani. Părinții mei nu erau de acord cu acea relație, datorită faptului că
băiatul respectiv nu și-a continuat studiile superioare și a ales să muncească în străinătate
pentru câștigarea unui venit lunar.
Având în vedere opunerea părinților mei de a mă mai vedea cu acel băiat și dragostea
adolescentină pe care eu cu acest cetățean o împărțeam, am hotărât să plec de acasă și să mă
mut împreună cu el, în apartamentul său. Mutarea a fost foarte bruscă, neprevăzută, atât
pentru mine și el, cât și pentru părinții mei.
La început totul era lapte și miere între mine și partenerul meu, amândoi ne bucuram că
petrecem timp împreună și că nu mai există reguli pe care trebuie să le respectăm. Înainte de a
ne muta împreună puteam să ne vedem doar în weekend, deoarece în timpul săptămânii
trebuia să particip la meditații de limba română și matematică dar și să învăț în paralel pentru
examenul de maturitate de pe clasa a XII-a.
După primele luni de conviețuire împreună, au început să apară tot felul de
neînțelegeri pe plan de distribuire a sarcinilor, în momentele acelea m-am simțit foarte
solicitată din cauză că eu trebuia să mă ocup de întreținerea apartamentului (curățenie,
cumpărături, mâncare,etc.), iar în paralel trebuia să fiu la zi cu postliceala la care m-am înscris
după terminarea liceului și nu în ultimul rând să mă duc la muncă, deoarece voiam să fiu
independentă de partenerul meu din punct de vedere financiar.
Pot spune că greșeala a fost undeva la mijloc, nu aș dori să transpun toată vina asupra
partenerului meu, deoarece într-o poveste există mereu două variante și doi vinovați.
A doua relație în care m-am mutat cu partenerul meu de viață reprezintă relația pe care
o am și în prezent. Aceasta a început acum 2 ani, iar mutarea împreună a avut loc acum 1 ani.
În relația curentă pot spune că am realizat un plan de întreținere a locuinței, mai exact
ne-am împărțit sarcinile într-un mod egal. Eu fac ceea ce știu face mai bine, mai exact
curățenie și gestionarea resurselor economice din gospodărie, iar el se ocupă de întreținerea
curții și de mâncare. Desigur că acestă distribuire a sarcinilor nu este bătută în cuie, de cele
mai multe ori ne ajutăm unul pe celălalt, iar acest lucru ne aproprie foarte mult, deoarece
munca în echipă ne ajută să aprofundăm cunoșterea dintre noi, să observăm modul de gândire
a celuilalt și nu în ultimul rând să ne apropriem unul de celălalt atât la nivel fizic cât și
emoțional, să creăm o conexiune.
Din experiența mea în legătură cu acest subiect, pot afirma faptul că omul chiar
sfințește locul. În prima relație au eșuat lucrurile din mai multe motive, dar una dintre cauzele
majore a fost faptul că eram foarte tineri amândoi și nu am știut cum să gestionăm lucrurile.
Credeam că dacă există iubire, toate lucrurile vor veni de la sine, nu știam că pentru a evita
aglomerarea unei perioade de timp mai solicitante, este nevoie de multă planificare în
prealabil și lăsam majoritatea lucrurilor pe ultima sută de metri.
 O altă perspectivă a cărei se datorează eșuarea relației anterioare este că eu și
partenerul meu de la vremea respectivă, în loc să ne respectăm unul pe celălalt și să ne
recucerim în fiecare zi, la un moment dat ne-am plafonat, ne-am complăcut în monotonia
noatră care era reprezentată de locuiță și am avut impresia că nu mai trebuie să luptăm unul
pentru celălalt, ni s-a implementat în gând faptul că ceea ce noi avem este un drept natural, iar
de aici fiecare si-a urmărit proprile scopuri și interese. Din momentul în care fiecare și-a
urmat proprile interese, relația nu a mai mers.
În schimb în relația pe care o am în momentul de față, datorită faptului că au mai
trecut niște ani, iar asta m-a maturizat ca și persoană; am conștientizat faptul că organizarea și
planificarea joacă un rol foarte important pentru armonia din cadrul cuplului și a căminului.
Pentru a putea colucra într-un mod cât mai eficient și pentru a dezvolta o armonie atât
în cuplu cât și în casă, am alcătuit un fel de pact social împreună cu partenerul meu, acest pact
social a fost făcut la nivel verbal, am stat la masă amândoi și am stabilit exact ce sarcini își ia
fiecare în cârcă având în vedere ceea ce știa fiecare să facă. Această asumare a sarcinilor nu a
fost făcută prin constrângere, ci din interes comun. Din experiența pe care am dobândit-o
amândoi până la această vârstă, am căzut de comun acord că din moment ce amândoi ne
dorim să avem parte de libertate și de egalitate în relație, atunci sarcinile se vor împărți într-un
mod egal. Recunoscândune unu altuia că avem un interes comun, am colaborat împreună
pentru a ne atinge obiectivele.
În concluzie, studiul antropologic asupra conviețuirii cu partenerul de viață ne
dezvăluie că această relație este fundamentată pe interacțiuni complexe între doi indivizi. Prin
analiza perspectivelor culturale și sociale, putem înțelege diversitatea formelor de conviețuire
și dinamica relațiilor de cuplu. Antropologia ne arată că conviețuirea cu partenerul de viață
este influențată de norme culturale, așteptări sociale, construcții simbolice și procese de
negociere. Înțelegerea și respectarea diferențelor culturale și a diversității în relațiile de cuplu
sunt cheia unei conviețuiri armonioase și satisfăcătoare. Prin intermediul studiilor
antropologice, putem dobândi o perspectivă mai largă asupra acestui aspect al vieții umane și
putem contribui la construirea unor relații de cuplu mai solide și mai înțelegătoare în cadrul
societății contemporane.
Bibliografie:
 Mihu, Achim. (2000). Antropologie culturală. Napoca Star.
 Fox, R. (1985). Kinship and marriage: An anthropological perspective (No.
50). Cambridge university press.
 Howard, M. C., & King, J. E. (1989). The rational choice Marxism of John
Roemer: a critique. Review of Social Economy, 392-413.