Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mugurele central (inima) rămâne cu 1-2 cm deasupra solului şi plantele înrădăcinează greu sau se
usucă.
Solul nu este bine tasat în jurul plantei, rădăcina nu are un bun contact cu solul şi plantele sufere în
dezvoltare sau se dezvoltă mucegaiuri pe rădăcină.
Plantarea mecanică, se face cu maşina de plantat răsaduri de legume MPR 5 sau MPR6,
sau altă maşină de plantat răsaduri, iar concomitent se realizează şi udarea. Plantele trebuie
fasonate înainte, frunzele şi rădăcina, iar după plantare urmează o verificare a tuturor plantelor şi se
corectează manual greşelile de plantare. În ţările din vest, în special în SUA, sau perfecţionat maşini
care plantat care realizează o plantare relativ uniformă. Totuşi, cele mai multe plantaţii, chiar şi în
ţările vestice, se realizează manual. Procentul de prindere în cazul plantării mecanice este mai
scăzut, având în vedere cauzele enumerate mai sus şi este necesară, după două săptămâni de la
plantare, completarea golurilor.
Perioada de plantare
În România se plantează, în general, plante proaspete recoltate din pepinieră şi plantate direct
în câmp. Avem astfel două perioade de plantare:
- toamna, între 15 septembrie şi 15 octombrie
şi
- primăvara, în intervalul 10-30 aprilie.
În funcţie de condiţiile climatice ale fiecărui an şi de zona în care se plantează căpşunul,
aceste intervale pot să difere cu câteva zile, mai devreme sau mai târziu. În general, înfiinţarea
plantaţiilor cu plante proaspete prezintă dezavantajul că terenul este ocupat câteva luni în plus faţă
de plantarea de vară şi nu se obţine o producţie de fructe în primul an.
Plantarea de vară se face în lunile iulie-august, cu plante recoltate primăvara timpuriu şi
păstrate în depozite frigorifice, aşa numitele plante „frigo”. Avantajul este că se obţine o producţie de
fructe în anul următor. Există şi posibilitatea înfiinţării de plantaţii de căpşuni cu plante ”frigo” foarte
bine dezvoltate, numite A+ , care plantate în luna mai asigură o producţie de fructe după 6-8
săptămâni de la plantare. În România plantele „frigo” se importă şi sunt mult mai scumpe.
1
1
1
1
1
1
1
1
Lucrări de întreţinere în anul I
Completarea golurilor
Se face după două săptămâni de la plantare cu plante din acelaşi soi. La plantarea manuală,
dacă s-au respectat normele de plantare prinderea este de peste 99% astfel că nu mai este
necesară completarea golurilor.
Eliminarea inflorescenţelor şi stolonilor
Apariţia a 1-2 inflorescenţe la plantele de căpşuni, în primul an de plantare, poate să ducă la
epuizarea plantei şi la o slabă diferenţiere în anul următor. Aceste inflorescenţe se elimină mai ales
la plantaţiile înfiinţate în primăvară. Dacă plantaţia s-a făcut toamna devreme, am avut o toamnă
lungă şi plantele s-au dezvoltat foarte bine se pot lăsa să producă în primăvara următoare. Apariţia
filamentelor, care produc plante noi, influenţează negativ dezvoltarea plantelor dacă nu sunt
eliminate. Odată cu prăşitul manual se vor elimina inflorescenţele şi filamentele apărute. Dacă
folosim plante „frigo” de tip A+, se elimină numai prima sau uneori a doua inflorescenţă, apoi
plantele se lasă să producă.
Lucrările solului
În primul an se fac două-trei praşile mecanice şi două-trei praşile manuale în funcţie de starea
de îmburuienare a solului. Dacă nu s-au folosit erbicide preemergente numărul praşilelor poate fi
mai mare, în funcţie de starea de îmburuienare a solului. Trebuie să menţionăm, că plantele de
căpşun, având o înrădăcinare superficială, sunt concurate puternic de buruieni, astfel că terenul
trebuie menţinut curat.
Tratamente fitosanitare
În primul an se fac trei-patru tratamente, în funcţie de starea fitosanitară a plantaţiei. Bolile şi
dăunătorii căpşunului, precum şi tratamentele care se aplică sunt prezentate în capitolul destinat
acestor aspecte.
Irigarea
În prezent, în zona Satu-Mare, unde se obţine aproape 70% din producţia de căpşuni din
România se folosesc sisteme de irigare pe suprafeţe mici. Totuşi noi nu recomandăm să se facă
plantaţii comerciale dacă nu este asigurată o sursă de apă pentru irigare. În timpul verii, atunci când
nu avem precipitaţii naturale, se recomandă să se facă o udare la fiecare 7-10 zile în funcţie de
starea de aprovizionare a solului cu apă. În timpul formării fructelor se udă la 3-7 zile. Irigarea se
poate face prin aspersiune sau prin picurare. Irigarea prin aspersiune prezintă avantajul că este mai
uşor de folosit, dar necesită norme mai mari de apă şi un control mai strict al bolilor. Irigarea prin
picurare necesită norme mai mici de apă, aduce apa la rădăcină, presiunea bolilor este mai mică dar
îngreunează mult lucrările mecanice şi manuale existând riscul să tăiem conductele de udare.
Lucrările de întreţinere în plantaţiile pe rod
Eliminarea frunzelor uscate se face primăvara devreme prin greblarea plantaţiei. Este o
lucrarea obligatorie care favorizează pornirea plantelor în vegetaţie şi reduce rezerva de boli.
Frunzele uscate se adună, se scot din plantaţie şi se ard.
Întreţinerea solului curat de buruieni şi afânat se face prin trei-patru praşile mecanice şi
două-trei praşile manuale. Folosirea erbicidelor este tratată în capitolul special destinat acestui
aspect.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor
Descrierea pr.0.023incipalelor boli precum şi substanţele folosite sunt prezentate în capitolul
„Bolile căpşunului”. Se fac anual între patru şi şapte tratamente complexe în funcţie de starea
fitosanitară a culturii şi condiţiile climatice specifice fiecărui an.
Mulcirea
Prin mulcire se elimină riscul ca fructele să vină în contact cu solul, să se murdărească de
pământ (la căpşun fructele nu se pot spăla înainte de valorificare), se reduce riscul unei infecţii
puternice cu Botrytis (putregaiul cenuşiu) şi se împiedică parţial dezvoltarea buruienilor.
Mulcirea se face în sistemul clasic cu paie. În general, în Germania, Austria, Polonia şi ţările
nordice se practică preponderent mulcirea cu paie, în timp ce în alte ţări, mari producătoare de
căpşuni din Europa, în special în Spania, Italia, Franţa se foloseşte mulciul din folie neagră de
polietilenă. La mulcirea cu paie se va avea în vedere ca paiele să fie balotate şi depozitate în anul
precedent producţiei. În cazul mulcirii cu folie neagră este obligatorie combinarea mulciului cu
irigarea prin picurare. Folia şi instalaţia de picurare se poziţionează înainte de plantare.
Mulcirea cu paie se face în aprilie-mai şi constă în aşternerea unui strat de paie cât mai
aproape de plante şi printre plante pe rând. Această lucrare poate să înceapă în momentul înălţării
inflorescenţelor şi poate continua până la formarea primelor fructe. Se pot folosi paie de orz sau
grâu care să nu fie mucegăite.
Eliminarea stolonilor
Se face odată cu praşilele mecanice să manuale. În sistemul clasic se pot lăsa una sau două
plante care să înrădăcineze aproape de plantele mamă asigurându-se o densitate mai mare de
plante pentru anul următor. Dacă lăsăm să crească plantele fiice printre rânduri vom obţine „iarbă de
căpşuni” şi nu vom avea decât o producţie foarte modestă. Mulţi ani, în unele zone, sau recoltat
mereu stoloni pentru înfiinţarea de plantaţii noi din vechile plantaţii comerciale şi astfel s-a ajuns la
producţii de 4-5 tone de căpşuni la hectar în loc de 20-25 de tone.
Cosirea frunzişului
Se face după recoltare. Se cosesc frunzele bătrâne cu atenţie pentru a nu rănii mugurele
central. Frunzişul se reface repede după o irigare sau o ploaie. Această lucrare se execută când
menţinem cultura de căpşuni timp de doi sau trei ani de producţie. Se elimină cu această ocazie şi o
parte din rezerva biologică de boli şi dăunători. Frunzele cosite se greblează, se scot din plantaţie şi
se ard.
Fertilizarea
Se face în funcţie de aprovizionarea solului şi îngrăşămintele organice aplicate la pregătirea
terenului. Se vor folosi aproximativ:
- azot: – 100-120 kg/ha substanţă activă (s.a.)
- fosfor: – 55- 60 kg/ha s.a.
- potasiu: 100-150 kg/ha s.a.
Se preferă îngrăşămintele îmbogăţite cu diferite elemente, în special magneziu şi zinc.
Fertilizarea se face fracţionat, de două-trei ori pe an, din care 1/3 se dau toamna (cele cu fosfor şi
potasiu) şi restul primăvara.
Irigarea
Udările se fac cu norme mici de apă de 300-350 mc/ha la irigarea prin aspersiune şi 100-120
mc/ha la udarea prin picurare.
Perioada optimă de menţinere a unei plantaţii
Deşi, în ţara noastră, în cultura clasică s-a menţinut cultura de căpşuni 4-7 ani, rezultatele au
demonstrat că o producţie economică se poate obţine doar în primii doi ani de producţie. Producţia
maximă de fructe se obţine în primul an de producţie (anul doi de plantare) şi o producţie
satisfăcătoare în anul doi sau uneori anul trei de producţie. Începând din anul trei fructele sunt mici,
producţia scăzută, atacul bolilor şi dăunătorilor mult mai mare. În ţările vestice se practică, pe
suprafeţe mari, cultura anuală a căpşunului în asolamente legumicole.
Recoltarea
În funcţie de soi şi tehnologia de cultură aplicată se obţin în România producţii medii de 12-20
tone în majoritatea zonelor de producţie şi producţii de 20-30 tone în plantaţiile intensive. Recoltarea
se face dimineaţa sau seara direct în caserole de plastic. Fructele se recoltează cu o codiţă de 1-2
cm.
BOLILE CĂPŞUNULUI
NELU ORLAIE
Potenţialul biologic de producţie la căpşun, la fel ca la toate plantele cultivate, este pus în
valoare numai de plantele sănătoase. O plantaţie sănătoasă de căpşun, unde se respectă
principalele verigi tehnologice, poate să ofere peste 20-25 tone/ha. Atunci când am „scăpat” bolile în
plantaţie producţia scade simţitor putând duce, în unele cazuri, la compromiterea recoltei. În
continuare, dorim să vă prezentăm, principalele boli întâlnite în plantaţiile de căpşun din România.
VIROZELE
Virozele se întâlnesc frecvent la căpşun, mai ales, în plantaţiile care au fost înfiinţate cu
stoloni proveniţi din câmpurile de producţie. Principalele simptome care se observă la plantele
virozate sunt: mozaicarea, îngălbenirea, decolarea şi/sau încreţirea frunzelor. Producţia plantelor
afectate de viroze scade simţitor şi în unele cazuri plantele se usucă. Există şi cazuri când
simptomele nu se văd cu ochiul liber.
Viruşii sunt paraziţi care se dezvoltă în ţesutul plantelor. Principalii vectori care transmit viruşii sunt
purecii, afidele şi alte insecte pentru organele superioare ale plantei şi nematozii în sol. Deoarece
căpşunul se înmulţeşte pe cale vegetativă, toate plantele afectate vor produce alte plante (stoloni)
bolnave.
Există în prezent un număr mare de viroze care afectează plantele de căpşun, dar în acest articol
vom prezenta doar trei care au fost mai des semnalate în România şi care pot afecta semnificativ
plantaţiile pe rod.
Simptome
Plantele sunt de talie mică, frunzele au peţiolul scurt. Marginea frunzelor are o bordură galbenă şi
foliolele se răsucesc în sus. Are loc o îngălbenire uşoară a frunzelor tinere care îşi reduc din
suprafaţă. Scade drastic producţia de fructe şi stoloni. Simptomele pe frunze sunt evidente încă din
primăvară.
Evidenţierea se face prin testul ELISA sau folosind ca tester specia Fragaria vesca L.
Simptome
Se manifestă prin decolorarea nervurilor frunzei şi răsucirea frunzelor. Frunzele tinere se
decolorează, iar uneori apar pete cu contur neregulat dispuse de-a lungul nervurilor. În general
virusul este transmis prin afide.
Încreţirea frunzelor
Strawberry crinkel virus SCV
Este un virus foarte răspândit pe plan mondial şi se transmite în special prin afide şi pureci.
Simptome
Frunzele se deformează prin distorsiune, apar pete clorotice pe frunze. Creşterile foliolelor sunt
inegale, apare îngălbenirea nervurilor principale şi secundare.
MIJLOACE DE APĂRARE ÎN CAZUL VIROZELOR
Nu există în prezent substanţe chimice care să ne ajute în lupta împotriva virozelor. Trebuie
luate măsuri profilactice, în primul rând procurarea de material săditor liber de viroze din pepiniere
autorizate. Se va respecta rotaţia culturilor, combaterea purecilor, afidelor, nematozilor, curăţirea în
primăvară a plantaţiei de frunzele bolnave.
Cea mai importantă verigă este obţinerea de plante sănătoase pentru plantare. Aceasta se poate
face prin două metode:
Termoterapie: plantele sunt aşezate la lumină şi aer cald la 38° C, timp de 15-20 de zile. Este o
metodă discutabilă şi foarte rar folosită în prezent.
Cultura de meristeme: se prelevează din vârful filamentelor de creştere, porţiuni de 0,2-0,3 mm,
care nu sunt, în această fază, afectate de viruşi, în condiţii sterile. Aceste porţiuni se multiplică „in
vitro” iar plantele obţinute sunt folosite pentru obţinerea categoriei biologice „bază”. Din înmulţirea
acestor plante se obţine categoria biologică „certificat”, plante pe care le cumpără cultivatorii de
căpşuni din pepiniera autorizată. Această procedură trebuie repetată în fiecare an, nefiind permisă
înmulţirea plantelor „bază” în anul următor, fără riscuri majore de contaminare.
Pentru a evita riscul contaminării cu viroze a plantaţiilor comerciale se va lua în considerare:
BACTERIOZE
Arsura(bacteriană) a frunzelor
Xanthomonas fragariae Kennedy et King
Simptome
Pe faţa inferioară a frunzelor de căpşun şi de-a lungul nervurilor principale şi secundare apar pete
neregulate, translucide de un verde deschis. În stadiul evoluat simptomele apar şi pe faţa superioară
a frunzelor: pete galbene care devin apoi roşiatice sau brune. La umiditate se formează o scurgere
lichidă, caracteristică, de exudat bacterian. În ultimele stadii de dezvoltare ţesuturile necrozate se
distrug şi apar perforaţii pe frunză.
Se răspândeşte prin plantele bolnave, apa de irigat prin aspersiune, frunze purtate de vânt, iar de la
un an la altul prin frunzele bolnave căzute pe sol.
Protecţia fitosanitară
a) Metode culturale
Folosirea de plante sănătoase la plantat;
Respectarea rotaţiei culturilor;
Irigarea prin picurare acolo unde s-a semnalat bacteria;
Curăţirea suprafeţelor de frunze uscate în primăvară.
b) Metode chimice
Se pot face tratamente cu antibiotice care sunt scumpe, iar folosirea lor tot mai mult
restricţionată în UE.
Una-două tratamente cu produse cuprice poate asigura un control bun asupra bacteriei.
CIUPERCILE LA CĂPŞUN
Există un număr mare de boli la căpşun produse de ciuperci care atacă toate organele
plantelor: rădăcini, colet, frunze, flori şi fructe. Aceste boli s-au răspândit mai ales în plantaţiile
multianuale, iar de aici, din cauza rezervei mari de agenţi patogeni care s-au acumulat, se
răspândesc cu uşurinţă şi în plantaţiile noi.
În ultimii 15 ani s-au înfiinţat relativ puţine plantaţii noi cu plante provenite din pepiniere autorizate în
care se respectă toate verigile tehnologice, începând cu înmulţirea „in vitro”.
Cele mai grave probleme pe plan mondial le reprezintă atacul de Verticillium dahliae Kreb care
provoacă veştejirea plantelor şi Phytophtora cactorum (L. et C.) Schroet. Aceste boli nu au fost
semnalate până în ultimii 5-6 ani în zonele din centrul Transilvaniei, dar au fost prezente în sudul
României (Teodorescu, 1999).
Simptome
La plantele de căpşun atacate de Ph. fragariae simptomele apar prima dată primăvara târziu sau
vara devreme. Plantele atacate nu se mai dezvoltă şi nu mai produc stoloni sau produc foarte puţini.
Frunzele tinere sunt de o culoare verde albăstrui iar cele bătrâne: roşiatice, galbene sau portocali.
Plantele atacate puternic de Ph. fragariae produc puţine fructe sau nu mai produc deloc şi adeseori
se veştejesc şi mor în lunile de vară. În primele stadii rădăcinile tinere încep să putrezească de la
vârf. Pe măsură ce putrezirea avansează sunt distruse rădăcinile laterale. Una din cele mai
caracteristice simptome este decolorarea rădăcinilor, iar cilindrul central rămâne roşcat.
Ciuperca se conservă în sol cel puţin 10 ani sub formă de oospori, iar penetrarea se face datorită
zoosporilor prin extremităţile rădăcinilor.
Protecţia fitosanitară
a) Metode culturale:
Irigarea prin picurare (irigarea prin aspersiune favorizează răspândirea zoosporilor)
Eliminarea plantelor bolnave
Dezinfecţia solului înainte de plantare (unde s-a semnalat ciuperca)
Cultura anuală în zonele de risc
Folosirea de plante sănătoase la plantare
b) Metode chimice
Dezinfecţia solului (cloropicrină, dazomet, bromura de metil, metan sodium, abur, etc.)
Fosetil de aluminiu (Aliette 80 WG), se fac 2-3 tratamente cu 2 kg/ha la două, respectiv
trei luni de la plantare;
Metalaxyl (Apron) una sau două tratamente din care unul primăvara după îndepărtarea
frunzelor uscate, dar cu cel puţin o lună înainte de înflorit.
Putregaiul cenuşiu
Botrytis cinerea Pers.
Este una din cele mai răspândite boli la căpşun şi care poate cauza pierderi importante în anii cu
precipitaţii bogate. Sunt atacate părţile aeriene ale plantei: frunzele, florile, pedunculii florali, dar mai
ales, fructele.
Simptome
Primele semne de atac apar, în general, în perioada înfloritului. Apar pete brune care se dezvoltă
destul de rapid pe organele atacate. În condiţii umede apare un înveliş cenuşiu format din
conidioforii şi conidiile ciupercii. Fructele atacate putrezesc rapid şi nu sunt comestibile.
Infecţia are loc mai ales în perioadele umede şi cu temperaturi ridicate, cu frecvenţă mai mare în
sere şi solarii. Diseminarea sporilor se face prin ploaie, vânt, acţiunea umană etc.
Protecţia fitosanitară
a) Metode culturale
Eliminarea frunzelor uscate primăvara şi a celor bolnave în timpul verii
Folosirea de paie sănătoase (cele mucegăite favorizează răspândirea ciupercii) sau a
mulciului de plastic negru
Fertilizarea echilibrată NPK
Asigurarea unei densităţi optime (densităţile mari asigură un mediu propice pentru
putregai)
Aerarea corespunzătoare a serelor şi solariilor.
b) Metode chimice
Există o paletă largă de fungicide pe bază de fenarimol, procimidon, iprodion, clorotalonil, etc., care
pot fi folosite în controlul putregaiului cenuşiu. Se fac în general două-trei tratamente, din care, unul
înainte de înflorit şi unul după înflorit. În anii ploioşi şi în cazul culturilor protejate se fac trei-patru
tratamente.
Pătările la căpşun
Primele două pătări sunt cele mai răspândite în România şi apar mai ales în zona Satu-Mare
datorită practicii de cultură multianuală la căpşun.
Pătările se manifestă prin apariţia unor pete circulare de 2-3 mm (M. fragariae) până la 3-5 mm (D.
erliana, D. obscurans) pe limbul frunzelor şi uneori pe peţiol şi pedunculi unde apar pete alungite
până la 1 cm. Uneori, la un atac puternic, petele se unesc şi acoperă o bună parte din limbul frunzei,
care se usucă. Petele sunt de culoare roşie-violacee (M. fragariae, D. obscurans) sau brun-roşcată
(D. earliana).
Răspândirea ascosporilor şi infecţiile sunt favorizate de căldură şi umiditate. Un atac puternic se
manifestă în verile umede, după recoltat.
Protecţia fitosanitară
a) Metode culturale
Cele prezentate anterior la mana căpşunului şi putregaiul cenuşiu.
b) Metode chimice
Există un spectru larg de pesticide care pot fi utilizate. Se pot face tratamente cu produse pe bază
de cupru, maneb, mancozeb, carbendazim, tiofanat metilic, iprodion, diclofluamid, etc.
Protecţia fitosanitară
Se folosesc practicile culturale de prevenire prezentate la bolile anterioare şi se fac tratamente
preventive sau de combatere cu unul din fungicidele recomandate pentru făinări, cum sunt cele pe
bază de sulf, procimidon, triforin, triadimeton, propiconazol, fenarimol etc.
Simptome
Începe o ofilire a frunzelor mai bătrâne la periferia plantei. Treptat ofilirea se extinde şi la frunzele din
centrul plantei. Acest proces poate dura câteva săptămâni. Unele plante se ofilesc total. În anul doi
dezvoltarea plantelor atacate este foarte lentă şi apare o mare neuniformitate în cultură. Rădăcinile
se brunifică progresiv fapt ce duce la veştejirea plantei (V. dahliae este în special o ciupercă de
rizom şi rădăcină).
Ciuperca are numeroase plante gazdă şi se transmite prin sol şi plantele bolnave.
Protecţia fitosanitară
a) Metode culturale:
Rotaţia culturilor şi evitarea în asolament a solanaceelor care sunt gazde pentru V.
dahliae;
Dezinfectarea solului în cazul monoculturii sau, în zonele de risc, folosirea solurilor
„virgine”, necultivate unu sau doi ani;
Cultura anuală sau bianuală;
Folosirea de plante sănătoase.
b) Metode chimice:
Dezinfecţia solurilor infestate cu bromură de metil + cloropicrină (2/3 + 1/3) cu 80 g/m2 ;
În timpul vegetaţiei la irigare se poate folosi 125 mg benomyl s.a. per plantă, la udare.
Se pot face două trei tratamente.
Mana coletului produsă de Phytophtora cactorum (L. et C.) Schroet
Este o boală care s-a răspândit foarte mult în Europa de vest şi SUA distrugând, în unii ani,
suprafeţe mari cultivate cu căpşuni sau reducând producţia în parcelele infectate. Este o boală
specifică de rădăcină dar atacă toate organele plantei. În România, nu s-a răspândit deoarece în
deceniul trecut, în cultură, a fost răspândit soiul Redgauntlet, soi care are o bună rezistenţă la
această ciupercă. Soiul Premial, care este răspândit în prezent, este mai sensibil dar nu s-au
semnalat focare de infecţii decât în câteva centre unde au fost aduse plante infectate, din Vest, din
plantaţii comerciale.
Simptome
Se manifestă o ofilire şi uscare a frunzelor tinere, necrozarea rizomului care poate duce la uscarea
plantei. Pe fructe pot apărea pete necrotice, brun-ciocolatii, de mărimi şi forme diferite. La un atac
puternic fructele se usucă, se zbârcesc, rămân tari şi cu un gust amar. Pe timp ploios pe suprafaţa
fructelor se dezvoltă un miceliu alb care duce la înmuierea fructelor.
Protecţia fitosanitară
Metodele culturale şi chimice sunt cele prezentate la mana căpşunului cu accent pe folosirea de
plante sănătoase.
Căpşunul este un hibrid interspecific şi nu se găseşte în natură, decât în stare cultivată. În anul
1715, inginerul Frezier a adus în Franţa cinci plante de căpşun din specia Fragaria chiloensis, o
specie sălbatică specifică Americii de Nord.
Toate aceste plante, fiind femele, nu au fructificat, de aceea specialiştii au recurs la înmulţirea lor pe
cale vegetativă. Totul a fost posibil datorită faptului că într-o grădină din Bretagne, plantele de F.
chiloensis aflate în vecinătatea celor din F. virginiana, o altă specie sălbatică originară din America,
au început să fructifice.
Din seminţele obţinute a rezultat specia Fragaria x ananasssa, care este chiar căpşunul cultivat în
zilele noastre. De atunci, această specie s-a răspândit pe tot globul, iar în prezent ea poate fi
cultivată chiar şi în apropierea cercului polar, până aproape de tropice (între 15 şi 55 grade
latitudine). Nici altitudinea nu este un factor limitativ: în Elveţia căpşunul se cultivă la peste 1500 m
altitudine, iar în Chile, până aproape de 4000 m.
Deşi există programe impresionante de cercetare în ţări ca Italia, Franţa, Spania şi Marea Britanie
pentru ameliorarea căpşunului, deşi, anual, sunt lansate zeci de soiuri noi în Europa, încă nici unul
nu a reuşit să detroneze supremaţia soiului olandez Elsanta.
Soiul este căutat atât de producători, cât şi de consumatori, datorită productivităţii ridicate, a gustului
deosebit şi a duratei lungi de păstrare după recoltare.
Elsanta poate fi cultivat în condiţii foarte diferite de climă şi de sol. Poate fi cultivat în câmp deschis
şi în cultură protejată, dar şi pe suprafeţe mici în grădina de lângă casă. Plantarea se poate face
eşalonat, pentru extinderea perioadei de recoltare, însă nu se pretează culturii multianuale (4-5 ani),
care se mai practică în unele zone ale ţării.
Soiul a fost selectat de către Plant Research International B.V. din Olanda, pe atunci IVT, dintr-o
încrucişare Gorella şi Holiday.
Soiul Elsanta este marcă înregistrată şi protejată. În România, acordul pentru multiplicarea soiului
Elsanta a fost obţinut de subsemnatul, dr. ing. în cadrul Pepinierelor Hida, judeţul Sălaj, iar plantele
bază, din care se obţin stolonii pentru comercializare, sunt cumpărate, în fiecare an, din Olanda.
În numerele viitoare ale revistei Ferma vom încerca să prezentăm o sinteză a principalelor soiuri
care se cultivă în prezent în Europa.
Coacerea: este cu 2-3 zile mai tardiv decât soiul Premial şi poate fi considerat un soi semi-timpuriu;
Calitatea fructelor: nu sunt fragile, se păstrează bine, au un miros bun şi o aromă puternică;
Aspectul fructelor: mari, uniforme, conic rotunjite, culoare roşu strălucitor, uneori vârful nu este bine
copt.
Cea mai frecventă întrebare care mi-a fost adresată în ultimii ani cu privire la cultura
căpşunului a fost:
Cât costă înfiinţarea unui hectar de căpşuni?
Răspunsul meu a fost acelaşi: depinde. Depinde de ce?
În primul rând, depinde de tehnologia de cultură pe care dorim să o folosim.
Am prezentat în numerele trecute ale revistei Ferma trei posibilităţi de bază pentru a
cultiva căpşunul, fiecare dintre acestea având numeroase variante de adaptare la condiţiile
specifice.
Este greu de stabilit un preţ fix pentru un hectar de căpşuni, fiindcă totul depinde de
dotarea fermei, sursa de apă pe care o folosim, costul mâinii de lucru în fiecare zonă şi aşa mai
departe.
În cele ce urmează vom încerca să schiţăm principalele verigi tehnologice şi preţurile pe
care le implică acestea.
Deci, avem terenul, să presupunem un hectar.
Calculul investiţiei
- Fertilizarea de bază implică 60-80 tone gunoi de grajd, transportate în câmp şi împrăştiate.
La 3-4 km transport cu remorca şi încărcat mecanic, plătim în jur de 600-700 lei.
- Împrăştiat gunoi manual: circa 10 zile om (z.o.) x 50 lei = 500 lei.
- Arătura de bază se face la o adâncime de minim 28-30 cm, în funcţie de zonă, şi costă în
jur de 550 lei.
- Lucrarea de pregătire a solului pentru plantat se face cu combinatorul sau cu freza. Nu
recomandăm discul decât în cazul în care nu avem altă posibilitate. Preţul este de circa 400 lei.
- Investiţia în plante de calitate: 40.000 plante x 0,45 lei = 18.000 lei.
Plantarea se face cu plantatoare speciale (se pot vedea la pepinierele Hida, judeţul Sălaj).
Cu plantatoarele sunt necesare circa 20 z.o./ha. Dacă facem plantarea manual, la copcă, şi cu
mocirlirea plantelor, sunt necesare circa 80-100 z.o./ha.
Varianta optimă, cu plantatoare, costă circa 800 lei.
- Fertilizarea cu îngrăşăminte:
anul I: cca 6 saci complex x 120 = 720 lei
anul II: cca 8 saci complex x 120 = 960 lei
anul III: cca 6 saci îngrăşăminte cu azot x 100 = 600 lei
- Tratamente:
pesticide anul I: aprox. 1.500 lei
pesticide anul II: aprox. 1.700 lei
pesticide anul III: aprox. 1.700 lei
Anul 2008 a fost unul bun şi încurajator pentru cultura căpşunului, iar perspectivele
pentru 2009 sunt optimiste, chiar în conjunctura crizei economice prin care trecem. Oamenii
pot să renunţe la multe din lucrurile care acum par o necesitate, dar niciodată nu vor renunţa
la hrană.
Până în anul 1990, în România se produceau în jur de 35-38.000 tone de fructe de căpşuni.
Cele mai multe culturi se aflau pe teritoriul CAP-urilor. Odată cu dispariţia colectivelor a avut loc o
prăbuşire a producţiei de căpşuni, ajunsă la 5-6.000 de tone, ceea ce echivala cu mai puţin de un
sfert de kilogram de căpşuni pe cap de locutor.
După 1996, a început o uşoară creştere a producţiei de căpşuni, mai ales datorită
programelor de dezvoltare a producţiei căpşunului derulate în judeţele Argeş, Vâlcea şi în jurul
municipiului Bucureşti, coordonate parţial de ICPP Piteşti-Mărăcineni. Începând din anul 2004,
cultura căpşunului a cunoscut o dezvoltare accentuată în vestul României, în special în judeţele
Bihor şi Arad.
Anul 2008 a însemnat startul pentru dezvoltarea căpşunului în judeţele din Moldova, mai cu
seamă în Vaslui, Botoşani şi în Suceava. Un alt pol secundar pentru dezvoltarea căpşunului,
intensificată în ultimii ani, este zona legumicolă Brăila-Galaţi.
Lider în producţia de căpşuni în România se menţine, însă, judeţul Satu-Mare.
În prezent, se estimează că producţia de căpşuni a ajuns undeva la 12-15.000 de tone
anual. Cu toată această creştere spectaculoasă a producţiei de căpşuni din ultimii ani, în România
se obţine mai puţin de un kilogram de fructe de căpşuni/locuitor. Judeţele Sălaj şi Mureş au deja
suprafeţe importante cultivate cu căpşuni, înfiinţate în ultimii trei ani, majoritatea având soiuri de
bună calitate, care asigură o desfacere la preţuri mari.
Perspectiva dezvoltării căpşunului în ţara noastră
Cerere favorabilă unei producţii sporite
Pentru următoarea perioadă, se estimează o creştere continuă a suprafeţelor cultivate cu
căpşuni în ţara noastră. Căpşunul prezintă o mare plasticitate ecologică, astfel că se poate cultiva în
toate judeţele din România. Preţul kilogramului de căpşun este stimulativ pentru întoarcerea
,,căpşunarilor” din Spania şi Italia, care pot începe propria afacere în România.
Căpşunul produce peste 20-25 tone/ha în majoritatea zonelor de cultură, dacă se aplică o
tehnologie corespunzătoare.
Deocamdată, există o cerere importantă neacoperită de fructe de căpşuni pe piaţa
românească. Având în vedere că mâna de lucru este mai ieftină în România decât în ţările din vestul
Europei, considerăm că producţia de căpşun se poate dezvolta în perspectivă pentru export pe piaţa
europeană.
Există deja societăţi din Italia, Austria şi Germania care înfiinţează plantaţii de căpşuni în
România, pentru ca fructele să fie exportate în ţările lor de origine.
Obstacole uşor de depăşit
Principalele piedici în calea dezvoltării culturii căpşunului sunt:
- investiţiile mari, care trebuie făcute pentru înfiinţarea unei plantaţii investiţiile mari. Acest obstacol
poate fi depăşit prin înfiinţarea de plantaţii pe suprafeţe mai mici, folosind o tehnologie clasică de
cultură a căpşunului care necesită costuri mai mici, sau prin accesarea fondurilor europene.
- lipsa de cunoştinţe privind tehnologia de cultură a căpşunului. În acest caz, se pot organiza, pe
plan local (DADR, OJCA, primării sau iniţiative ale cetăţenilor), simpozioane sau cursuri care să
promoveze tehnologiile de cultură a căpşunului şi a altor specii care pot să reprezinte o nişă de piaţă
favorabilă agriculturii din România.
Pepinierele Hida, din judeţul Sălaj, au organizat împreună cu instituţiile judeţene şi locale,
în 2007-2008, mai mult de zece astfel de întâlniri, finalizate de fiecare dată cu câteva plantaţii noi
de căpşuni în fiecare localitate.
Plantarea capsunului prezinta o importanta deosebita pentru reusita unei culturi de succes.
Pentru o plantare corecta si sigura la culturile moderne se foloseste plantatorul special construit
pentru capsun.
Atentie!!! Plantatorul conic din legumicultura nu este bun pentru capsun deoarece radacinile nu vor
ramane drepte in sol.
Reusita infintarii unei culturi depinde de 3 factori in momentul plantarii.
1. Radacina capsunului dupa plantare trebuie sa ramana dreapta in sol deoarece daca varfurile
vor sta indoite in sus planta nu se va mai dezvolta iar la urma se usuca de aceea trbiue efectuata
fasonarea inainte de plantarea fara plantator cu o foarfeca se reteaza toate varfurile cam la 10-15
cm in functie de vigoarea plantei. La plantarea cu plantatorul se fasoneaza cu acesta dupa ce planta
este introdusa in sol pana la nivelul coletului. Acesta are o lama in varf cu care se apasa radacinile
in jos in sol la nivelul 10-15 cm si apoi se reteaza dupa care se taseaza usor pamantul langa planta.
corect corect
GRESIT
2. Planta dupa plantare sa fie cu coletul exact la nivelul solului. Daca radacina ramane putin
descoperita in cateva zile planta se va usca. Chiar daca se uda plantele dupa plantare si solul se
mai aseaza si se desco[ere radacina trebuie revenit si acoperit cu pamant incat sa nu se vada deloc
radacina descoperita.
.
corect gresit
3. “Inima plantei” sa nu fie acoperita cu pamant deoarece de acolo pornesc toate frunzele si
inflorescentele. Daca se accpere cu pamant planta sufera si moare.
corect gresit
Plantatorul pentru capsuni
Va oferim plantatoare pentru capsun la pretul de 20
lei/buc.
Etapele plantarii cu plantatorul
1 Se repartizeaza plantele inainte la 25-30 cm pe langa ata. Intre randuri se lasa 70-90 cm.
2 Cu o mana se tine planta de la nivelul coletului iar cu cealalta se prinde varful radacinii cu lama de
la plantator cam la 2 -3 cm de la varful radacinii.
3 Se apasa cu plantatorul planta in sol pana ajunge la nivelul solului cu nivelul coletului iar cu
cealalta mana se tine usor de planta.
4 Se tine de planta bine iar cu plantatorul se apasa brusc ca radacina sa fie retezata.
5 Se taseaza usor pamantul langa planta.
6 Se uda obligatoriu daca in ziua respectiva nu ploua iar solul nu este saturat de apa.
ELSANTA
Este un soi de capsun olandez, foarte cultivat in Europa datorita productivitatii ridicate si
rezistentei la boli.
Planta are vigoare mijlocie-mare, creşte sub formă de tufă globuloasă având frunzele lung
peţiolate ceea ce determină ca tufa să fie destul de înaltă. Produce multe inflorescente si
deasemenea un numar mare de fructe care in conditii bune de irigare si ingrasamant pot ajunge
majortatea la marime mare.
Calitatea fructelor: mari (20-25g), uniforme, conic rotunjite, culoare roşu strălucitor, cu
fermutate ridicată, uneori vârful nu este bine copt.
Coacerea: este un soi semi-timpuriu se recoltează în prima decadă a lunii iunie. Periada
recoltarii fructelor este de aproximativ 20-30 zile in ficntie de coditiile climatice.
Productia medie pe planta 500 g sau poate fi si mai mare in conditii de tehnologie avansata.
Productivitate: foarte ridicată, ajunge la producţii de 18-20t/ha şi chiar mai mult în condiţii
optime de climă şi sol.
Vezi articol: Elsanta, soiul de căpşun care a cucerit Europa
Honeoye
Origine: SUA
Apreciere generala: Este un soi foarte productiv si se poate utiliza pentru urmatoarele sisteme de
cultura: tunel, solar, câmp liber, gradină.Este un soi timpuriu si asigura productii mari.
Caracteristicile plantei: este de vigoare mare, cu frunze de marime medie cu numar mare de
inflorescente la o planta.
Honeoye este un soi de capsun bine adaptat la conditiile pedoclimatice din Romania si se poate
cultiva in toate zonele de la cea montana pana la campie.
Este un soi cu rezistentă ridicata la cele mai multe boli comune de rădăcină, torelant la fainare si
putregai dar usor sensibil la antracnoza.
Este un soi autofertil dar productiile sunt mai mari si de calitate superioara in prezenta
polenizatorilor.
Fructul: este de dimensiuni medii-mari (25-30g), de formă conică, iar culoarea este roşu închis.
Pulpa este ferma de culoare rosu deschis cu gust dulce aromat.
Epoca de coacere Este un soi timpuriu, se coace la iunceputul lunii iunie.
Puncte forte: timpurietate, productivitate bună, fructe uniforme, frumoase, marimea fructelor: mare,
cu o aromă plăcută. Este rezistent la fainare si putregaiul cenusiu al fructelor.
Folie de mulcire pentru capsuni
-Pastreaza solul curat de buruieni si astfel plantele se dezvolta mult mai viguros nefiind concurate de
acestea.
-Fructele se pastreaza mai curate si sanatoase nefiind atacate de putregaiul cenusiu (Botrytis)
-Apa se pastreaza mai bine in sol pierderile prin evaporare fiind foarte mici.