-Lege de compoziție

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard.
[[wiki]]
Ștergeți eticheta la încheierea standardizării.
În mod frecvent vorbim de operații pe anumite mulțimi. De exemplu operația de scădere a
numerelor întregi este un procedeu prin care cuplului de numere întregi îi
asociem numărul întreg . Este important să considerăm cuplul sau mulțimea ordonată
(x,y) și nu mulțimea {x,y}, deoarece contează ordinea în care apar x și y. De exemplu, cuplului (y,x)
îi corespunde prin această asociere numărul , care în general diferă de x-y.

Cuprins
 1 Definiție
 1.1 Exemple de operații algebrice
 2 Părți stabile față de operația *
 2.1 Exemple de părți stabile
 3 Proprietățile unei operații
 3.1 Tabla Cayley
 3.2 Comentarii și exemple
 4 Propoziție
 4.1 Demonstrație
 5 Vezi și
 6 Referințe
 6.1 Cărți
 6.2 Articole
 6.3 Resurse online

Definiție
Fie M o mulțime nevidă. Numim lege de compoziție internă (operație algebrică) pe mulțimea M
orice funcție definită pe M × M cu valori în M:

care asociază fiecărui cuplu un element unic . Elementul

se citește x compus cu y.
O operație algebrică poate fi notată prin mai multe simboluri, de exemplu,
etc .

Exemple de operații algebrice

 Adunarea pe mulțimea :

 Scăderea pe mulțimea :

 Înmulțirea pe mulțimea :

 Adunarea pe mulțimea de matrici :

Părți stabile față de operația *

Fie o mulțime nevidă M și o operație * pe M. Prin definiție, o submulțime nevidă se
numește parte stabilă (inchisă) a lui M față de operația * dacă:

În acest caz restricția operației * la submulțimea H, adică funcția

se numește operație pe H indusă de operația * de pe
M.
Cele două operații pe M și pe H au fost notate diferit deoarece ele nu sunt egale ca funcții.

Exemple de părți stabile

 Submulțimea este o parte stabilă a lui față de adunare, deci putem spune că adunarea
pe este indusă de adunare de pe .
 Submulțimea este parte a lui stabilă față de înmulțire deoarece
produsele elementelor din H se mențin tot în H.

Proprietățile unei operații

Fie o mulțime nevidă M și o operație * pe M. Spunem că:

1° Operația * este asociativă dacă .

2° Operația * este comutativă dacă
3° Operația * are elementul neutru e dacă astfel încât
.
4° Dacă operația * are elementul neutru , spunem că un element este
simetrizabil față de operația * dacă astfel încât (x′ se
numește simetricul lui x).

Tabla Cayley
Ea este un tabel cu linii și coloane, unde , liniile și coloanele fiind etichetate
fiecare cu câte unul din cele elemente ale lui .
Tabla Cayley a operației * conține la intersecția liniei de etichetă cu coloana de etichetă , elementul .

Fie cele n elemente ale mulțimii , atunci forma standard a tablei Cayley este:
TABLA CAYLEY
... ...

...

...

Tabla Cayley asociată perechii permite vizualizarea operației * și testarea rapidă a unor
proprietăți pe care le verifică operația *. Dacă forma standard a perecii este dată de tabla
de mai sus, atunci matricea , unde , și se numește
matricea asociată perechii . Comutativitatea unei operații algebrice definită pe o mulțime
finită se poate testa imediat examinând tabla sa Cayley: comutativitate ce înseamnă
,pentru orice i,j.Adică tabla sa Cayley este simetrică față de diagonala
principală.

Comentarii și exemple
1° În notația aditivă (+) elementul neutru se notează cu 0 și se numește element nul, iar simetricul
unui element x se notează cu -x și se numește opusul lui x. De exemplu, adunarea pe mulțimea
este asociativă, comutativă și are elementul neutru 0, iar orice element este simetrizabil
față de adunare,având simetricul -x.
2° În notația multiplicativă elementul neutru este notat cu 1 sau cu e și se numește element

unitate, iar simetricul unui element x se notează cu x-1 sau cu și se numește inversul lui x.
Elementul x care are element invers se numește element inversabil. De exemplu, înmulțirea pe
mulțimea este asociativă, comutativă și are elementul neutru 1, dar singurele elemente
simetrizabile în față de înmulțire sunt 1 cu simetricul 1 și -1 cu simetricul -1, celelalte elemente
nu sunt simetrizabile deoarece simetricele lor nu aparțin mulțimii . Înmulțirea pe este
asociativă, comutativă, are elementul neutru 1 și toate elementele sunt simetrizabile, deoarece toate
elementele sunt inversabile, iar inversele lor aparțin lui .
Propoziție
Fie o mulțime nevidă M și o operație * pe M. Atunci:
1° Dacă operația * are elementul neutru , acesta este unic determinat.
2° Dacă operația * este asociativă și are elementul neutru e, iar , este un element simetrizabil,
atunci simetricul , al lui x este unic determinat.

Demonstrație
1° Dacă ar fi un alt element neutru , atunci , deoarece este element neutru, dar și , deoarece
este element neutru, prin urmare .
2° Dacă ar fi un alt simetric al elementului , atunci, ținând seama că și avem: , deci .

Grup (matematică)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Manevrele posibile ale unui cub Rubik formează un grup.

În matematică, un grup este o structură algebrică ce constă dintr-o mulțime pe care este definită o
lege de compoziție internă (operație) care combină două elemente ale mulțimii pentru a forma un al
treilea element al aceleiași mulțimi. Pentru a fi un grup, mulțimea și operația trebuie să satisfacă o
serie de condiții, denumite axiomele grupurilor, și anume asociativitatea, existența elementului
neutru și a elementului simetric. Deși acestea sunt proprietăți cunoscute ale multor structuri
matematice, cum ar fi mulțimile de numere—de exemplu, mulțimea numerelor întregi împreună cu
operația de adunare formează un grup— formularea axiomelor este detașată de natura concretă a
grupului și de operația respectivă. Aceasta permite manevrarea unor entități de origini matematice
diferite într-o manieră flexibilă, păstrând în același timp aspecte structurale esențiale comune ale
multor tipuri de obiecte. Omniprezența grupurilor în numeroase domenii—atât matematice cât și
din afara matematicii—face din ele un principiu central de organizare în matematica contemporană.
[1][2]
Grupurile au proprietatea fundamentală de apropiere de noțiunea de simetrie. Un grup de simetrie
abstractizează caracteristicile de simetrie ale unui obiect geometric: el constă din mulțimea
transformărilor care lasă obiectul neschimbat, și operația de combinare a acestor transformări prin
înlănțuirea lor. Asemenea grupuri de simetrie, în particular grupurile Lie continue, joacă un rol
important în mai multe discipline academice. Grupurile matriceale, de exemplu, pot fi folosite
pentru a înțelege legi fundamentale ale fizicii, în teoria relativității restrânse, sau fenomene de
simetrie în chimia moleculară.
Conceptul de grup a apărut în legătură cu studiul ecuațiilor polinomiale, efectuat de către
matematicianul francez Évariste Galois în anii 1830. După contribuțiile venite din alte domenii,
cum ar fi teoria numerelor și geometria, noțiunea de grup s-a generalizat în preajma anilor 1870.
Pentru a explora grupurile, matematicienii au dezvoltat diferite notații pentru a descompune
grupurile în părți componente mai mici și mai ușor de înțeles, cum ar fi subgrupurile sau grupurile
simple. O teorie a grupurilor s-a dezvoltat pentru grupurile finite, care a culminat cu clasificarea
grupurilor simple finite, încheiată în 1983.

Cuprins
 1 Definiție
 2 Exemple
 2.1 Mulțimea numerelor întregi
 2.2 Un grup de simetrie
 3 Istorie
 4 Consecințe simple ale axiomelor grupurilor
 4.1 Unicitatea elementului simetric și a elementului neutru
 4.2 Împărțirea
 5 Concepte de bază
 5.1 Omomorfisme de grup
 5.2 Subgrupuri
 5.3 Clase laterale
 5.4 Grupuri cât
 6 Aplicații
 6.1 Numere
 6.1.1 Numerele întregi
 6.1.2 Numerele raționale
 6.1.3 Numerele întregi nenule modulo un număr prim
 6.2 Grupuri ciclice
 6.3 Grupurile de simetrie
 6.4 Grupul general liniar și teoria reprezentării
 6.5 Grupurile Galois
 7 Grupuri finite
 7.1 Clasificarea grupurilor simple finite
 8 Grupuri cu structură adițională
 8.1 Grupuri topologice
 8.2 Grupuri Lie
 9 Generalizări
 10 Note
 11 Bibliografie
 11.1 Generalități
 11.2 Referințe speciale
 11.3 Referințe istorice
Definiție
Un cuplu , format dintr-o mulțime nevidă G și o lege de compoziție internă " " pe G, este
grup dacă sunt satisfăcute axiomele:
1. Axioma închiderii
Oricare ar fi x și y din G, și rezultatul operației face parte din G
2. Axioma asociativității

Oricare ar fi x,y,z din G,

3. Axioma elementului neutru
Există un element e în G, astfel încât , oricare ar fi x
din G
4. Axioma elementelor simetrice
Oricare ar fi x din G, există y în G cu proprietatea că

Dacă este satisfăcută și axioma

5. Axioma comutativității
Oricare ar fi x,y din G,
atunci grupul se numește grup comutativ sau abelian.

Exemple
Mulțimea numerelor întregi
Unul dintre cele mai cunoscute grupuri este cel format de mulțimea numerelor întregi Z, adică
mulțimea numerelor
..., −4, −3, −2, −1, 0, 1, 2, 3, 4, ...[3]

împreună cu operația de adunare. Proprietățile acestui grup folosesc drept model pentru axiomele
abstracte date în definițiile de mai sus.
1. Oricare ar fi doi întregi a și b, suma a + b este tot un număr întreg. Cu alte cuvinte, adunarea
întregilor doi câte doi nu poate da un rezultat care să nu fie întreg. Această proprietate este
cunoscută sub numerele de închidere în raport cu operația de adunare.
2. Oricare ar fi trei întregi a, b și c, (a + b) + c = a + (b + c). Cu alte cuvinte, dacă se adună
întâi a cu b, și rezultatul se adună cu c, rezultatul final este același cu cel obținut adunând a
cu suma dintre b și c, proprietate denumită asociativitate.
3. Dacă a este un număr întreg, atunci 0 + a = a + 0 = a. Zero se numește element neutru în
raport cu adunarea, deoarece adunarea lui la orice întreg dă acel întreg.
4. Oricare ar fi un întreg a, există un întreg b astfel încât a + b = b + a = 0. Numărul întreg b se
numește element simetric al lui a și se notează cu −a.

Un grup de simetrie
Simetriile (adică rotațiile și reflexiile) unui pătrat formează un grup denumit grup diedral, și notat
cu D4.[4] Mulțimea conține următoarele operații:
identitatea (păstrarea r1 (rotația cu 90° în r3 (rotația cu 90° în sens
r2 (rotația cu 180°)
așa cum e) sens orar) trigonometric)

fv (întoarcerea în fh (întoarcerea în fd (întoarcere în oglindă fc (întoarcere în oglindă

oglindă pe verticală) oglindă pe orizontală) după prima diagonală) după a doua diagonală)
Elementele grupului de simetrie al unui pătrat (D4). Colțurile sunt colorate și numerotate doar
pentru vizualizarea operațiilor.
 operația identitate, care lasă totul neschimbat, notată id;
 rotațiile pătratului cu 90° în sens orar, 180°, și 270° în sens orar, notate cu r1, r2 și r3,
respectiv;
 reflexiile după linia mediană verticală și cea orizontală (fh respectiv fv), și reflexiile
după cele două diagonale (fd și fc).

Oricare două transformări a și b pot fi compuse, adică aplicată una după cealaltă. Rezultatul
aplicării lui a și apoi a lui b se scrie simbolic de la dreapta la stânga astfel:
b • a („aplică transformarea b după aplicarea transformării a”). Notația de la dreapta la stânga
provine din cea folosită pentru compunerea funcțiilor.

Tabela din dreapta prezintă toate compunerile posibile. De exemplu, rotind cu 270° la dreapta (r3) și
apoi oglindind orizontal (fh) se obține același rezultat ca reflezia după diagonală (fd). Utilizând
simbolurile de mai sus, cu albastru în tabelă:
fh • r3 = f d .

Tabela grupului D4
• id r1 r2 r3 fv fh fd fc

id id r1 r2 r3 fv fh fd fc
r1 r1 r2 r3 id fc fd fv fh
r2 r2 r3 id r1 fh fv fc fd
r3 r3 id r1 r2 fd fc fh fv
fv fv fd fh fc id r2 r1 r3
fh fh fc fv fd r2 id r3 r1
 fd fd fh fc fv r3 r1 id r2
fc fc fv fd fh r1 r3 r2 id
Elementul identitate, r1, r2, și r3 formează și ele un subgrup, evidențiat cu roșu (regiunea din
stânga-sus). O clasă laterală la stânga și o clasă laterală la dreapta ale acestui subgrup sunt
evidențiate cu verde (pe ultimul rând) respectiv cu galben (pe ultima coloană).
Dată fiind mulțimea dată a transformărilor și operația de compunere, acestea formează un grup,
respectând axiomele din definiție astfel:
1. Axioma de închidere cere ca prin compunerea b • a a oricare două transformări de simetrie a
și b să se obțină tot o transformare de simetrie. Un alt exemplu pentru operația pe grup este
r3 • fh = fc,
adică rotația cu 270° în sens orar a pătratului obținut prin oglindirea pe orizontală e
echivanetă cu oglindirea după diagonala a doua (fc). Într-adevăr, orice combinație de două
transformări de simetrie reprezintă și ea o transformare de simetrie, ceea ce se poate verifica
cu ajutorul tabelei grupului.
2. Asociativitatea tratează cazul compunerii a mai mult de două transformări: date fiind trei
transformări a, b și c din D4, există două moduri posibile de calcul a operației "a apoi b apoi
c". Cerința
(a • b) • c = a • (b • c)
înseamnă că operația de compunere a trei elemente este independentă de prioritatea
operațiilor, adică dacă întâi se face a după b, și apoi c după rezultatul a • b este același lucru
cu a face a după rezultatul compunerii lui b cu c. De exemplu, (fd • fv) • r2 = fd • (fv • r2) se
poate verifica cu ajutorul tabelei grupului din dreapta
(fd • fv) • r2  =  r3 • r2  =  r1, care este egal cu
fd • (fv • r2)  =  fd • fh  =  r1.
3. Elementul neutru este transformarea identică, ce lasă totul neschimbat: pentru orice
transformare a, efectuarea transformării identice după a (sau a lui a după transformarea
identică) e același lucru cu operarea transformării a; în formă simbolică,
id • a = a,
a • id = a.
4. Elementul simetric este cel care inversează transformarea al cărui element simetric este.
Fiecare transformare are o astfel de transformare: identitatea, oglindirile fh, fv, fd, fc și rotația
la 180° r2 sunt propriile inverse, deoarece prin efectuarea fiecăreia de două ori se obține
orientarea inițială a pătratului. Rotațiile r3 și r1 sunt fiecare elementul simetric al celeilalte.
Simbolic,
fh • fh = id,
r3 • r1 = r1 • r3 = id.

Spre deosebire de grupul numerelor întregi, în care ordinea operațiilor este irelevantă, în D4 ea
contează: fh • r1 = fc dar r1 • fh = fd. Cu alte cuvinte, D4 nu este grup abelian, ceea ce face structura
acestui grup mai dificilă decât cea a numerelor întregi.
Consecințe simple ale axiomelor grupurilor
Proprietățile de bază ale grupurilor rezultă din axiomele definițiilor.[21] De exemplu, aplicarea
repetată a axiomei de asociativitate arată că legea
a • b • c = (a • b) • c = a • (b • c)

se generalizează la mai mult de trei factori. Deoarece aceasta înseamnă că parantezele pot fi
introduse oriunde într-o serie de termeni, ele, de regulă, se omit.[22]
Axiomele pot fi reduse la a afirma doar existența unui element neutru la stânga și a unui invers la
stânga, dar se poate demonstra că ambele înseamnă că există și element neutru la dreapta și element
simetric la dreapta.[23]

Unicitatea elementului simetric și a elementului neutru

Două consecințe importante ale axiomelor grupurilor sunt unicitatea elementului neutru și a
elementelor simetrice. Poate exista un singur element neutru într-un grup, și fiecare element dintr-
un grup poate avea doar un singur element simetric. Astfel, se vorbește despre elementul neutru și
despre elementul simetric al unui element.[24]
Pentru a demonstra unicitatea unui element simetric al lui a, se presupune că a are două elemente
simetrice, notate cu l și r. Atunci
l = l•e      fiindcă e este elementul neutru
= l • (a • r)      deoarece r este element simetric al lui a, deci e = a • r
prin asociativitate, care permite rearanjarea
= (l • a) • r     
parantezelor
= e•r      întrucât l este un invers al lui a, adică l • a = e
= r      fiindcă e este elementul neutru
Deci cei doi termeni l și r sunt legați printr-un lanț de egalități. Cu alte cuvinte, există un singur
element invers al lui a.

Împărțirea
În grupuri, se poate efectua împărțirea: date fiind elementele a și b ale grupului G, există exact o
soluție x din G a ecuației x • a = b.[24] De fapt, înmulțirea la dreapta a ecuației cu a−1 dă soluția x =
x • a • a−1 = b • a−1. Analog, există o singură soluție y în G pentru ecuația a • y = b, și anume y =
a−1 • b. În general, x și y nu sunt în mod necesar egale.

Concepte de bază
Următoarele secțiuni folosesc notațiile: X = {x, y, z} reprezentând mulțimea X ci elementele x, y, și
z; x ∈ X reprezentând faptul că x este un element al mulțimii X. Notația f : X → Y înseamnă că f
este o funcție care atașează fiecărui element din mulțimea X un element din mulțimea Y.
Pentru a înțelege grupurile dincolo de nivelul unor simple artificii simbolice, sunt necesare niște
concepte mai complexe. Există un principiu conceptual ce stă la baza tuturor noțiunilor următoare:
pentru a profita de structura oferită de grupuri (structură pe care mulțimile, de exemplu, nu o au)
construcțiile legate de grupuri trebuie să fie compatibile cu operatorul grupului. Această
compatibilitate se manifestă la nivelul notațiilor. De exemplu, grupurile pot fi legate unul cu celălalt
prin intermediul unor funcții numite omomorfisme de grup. Aceste omomorfisme sunt obligate să
respecte structurile grupurilor într-un sens foarte precis. Structura grupurilor poate fi înțeleasă și
prin separarea lor în componente numite subgrupuri și grupuri cât. Principiul „păstrării
structurilor”—un principiu adesea citat în matematică—este un exemplu de lucru într-o categorie
matematică, în acest caz, categoria grupurilor.[25]

Omomorfisme de grup
Omomorfismele de grup sunt funcții care păstrează structura grupului. O funcție a: G → H între
două grupuri este omomorfism dacă ecuația
a(g • k) = a(g) • a(k).

este valabilă pentru orice element g, k din G, adică rezultatul este același dacă se efectuează operația
de grup după sau înaintea aplicării transformării a. Această cerință asigură că a(1G) = 1H, și că a(g)
−1 = a(g−1) pentru orice g din G. Astfel, un omomorfism de grup respectă toată structura lui G
furnizată de axiomele grupului.[26]
Două grupuri G și H se numesc izomorfe dacă există omomorfisme de grup a: G → H și b: H → G,
astfel încât aplicând cele două funcții una după cealaltă (în ambele ordini posibile) se obține funcția
identitate a mulțimilor G respectiv H. Adică, a(b(h)) = h și b(a(g)) = g pentru orice g din G și h din
H. Dintr-un punct de vedere abstract, grupurile izomorfe conțin aceeași informație. De exemplu, a
demonstra că g • g = 1 pentru un element g din G este echivalent cu a demonstra că a(g) • a(g) = 1,
deoarece aplicând a asupra primei egalități, rezultă cea de-a doua, și aplicând b celei de-a doua
egalități, rezultă prima.

Subgrupuri
Articol principal: Subgrup.
Informal, un subgrup este un grup H conținut într-un grup mai mare, G.[27] Concret, elementul
identitate al lui G este conținut în H, iar dacă h1 și h2 sunt din H, atunci și h1 • h2 și h1−1 sunt în H,
deci elementele lui H, echipate cu operația pe grupuri a lui G restrânsă la submulțimea H a lui G,
formează într-adevăr un grup.
În exemplul de mai sus, identitatea și rotațiile constituie un subgrup R = {id, r1, r2, r3}, evidențiat cu
roșu pe tabelul grupului: oricare două rotații compuse formează tot o rotație, și o rotație poate fi
inversată de rotația complementară, 270° pentru 90°, 180° pentru 180°, și 90° pentru 270°. Testul
de subgrup este o condiție necesară și suficientă pentru ca o submulțime H a unui grup G să fie
subgrup: este suficient să se verifice că g−1h ∈ H pentru orice elemente g, h ∈ H. Cunoașterea
subgrupurilor este importantă pentru înțelegerea proprietăților de ansamblu ale grupului.
Dată fiind o submulțime S a unui grup G, subgrupul generat de S constă din produsele elementelor
lui S cu inversele lor. Este cel mai mic subgrup din G care conține S.[28] În exemplul introductiv de
mai sus, subgrupul generat de r2 și fv constă din cele două elemente, elementul identitate și fh = fv •
r2. Din nou, acesta este un subgrup, deoarece combinând oricare două elemente din cele patru sau
inversele acestora dă un element al subgrupului.
Clase laterale
În multe situații, este de dorit să se considere două elemente de grup ca fiind același, dacă ele diferă
printr-un element al unui subgrup dat. În exemplul de mai sus, în D4, după ce se efectuează o
întoarcere în oglindă, pătratul nu se mai întoarce în configurația dată de r2 doar prin aplicarea
operațiilor de rotație (fără întoarceri în oglindă). Clasele laterale sunt utilizate pentru a formaliza
aceasta: un subgrup H definește clasele laterale la stânga și la dreapta, care pot fi considerate a fi
translații ale lui H printr-un element arbitrar g al grupului. În termeni simbolici, clasele laterale la
stânga și la dreapta pentru H care conțin g sunt
gH = {gh, h ∈ H} și respectiv Hg = {hg, h ∈ H}.[29]

Clasele laterale ale oricărui subgrup H formează o partiție a lui G; adică, două clase laterale la
stânga sunt fie egale, fie intersecția lor este o mulțime vidă.[30] Primul caz, g1H = g2H are loc dacă
și numa dacă g1−1g2 ∈ H, adică dacă cele două elemente diferă printr-un element din H. Analog și
pentru clasele laterale la dreapta ale lui H. Clasele laterale la stânga și la dreapta ale lui H pot să fie
sau nu egale. Dacă sunt, adică pentru orice g din G, gH = Hg, atunci despre H se spune că este un
subgrup normal. N poate fi considerat mulțime de clase laterale.
În D4, grupul de simetrie de mai sus, clasele laterale la stânga gR ale subgrupului R care constă din
transformările de rotație sunt fie egale cu R, dacă g este un element al lui R, sau altfel egal cu U =
fvR = {fv, fd, fh, fc} (cu verde). Subgrupul R este și el normal, deoarece fvR = U = Rfv și analog
pentru orice element diferit de fv.

Grupuri cât
În plus față de ignorarea structurii interne a unui subgrup prin luarea în considerare a claselor
laterale, este de dorit dotarea acestei entități cu o lege de grup denumită grup cât sau grup factor.
Pentru ca aceasta să fie posibil, subgrupul trebuie să fie normal. Dat fiind un subgrup normal N,
grupul cât este definit prin
G / N = {gN, g ∈ G}, "G modulo N".[31]

Această mulțime moștenește o operație pe grupuri (uneori numită înmulțire a claselor laterale, sau
adunare a claselor laterale) de la grupul original G: (gN) • (hN) = (gh)N pentru orice g și h din G.
Această definiție este motivată de ideea că aplicația G → G / N care îi asociază fiecărui element g
clasa sa laterală gN este un omomorfism de grup, sau de considerațiile abstracte generale numite
proprietăți universale. Clasa laterală eN = N servește drept element neutru în acest grup, iar inversa
lui Ng în grupul cât este (gN)−1 = (g−1)N.e[›]
• R U
R R U
U U R
Tabela grupului cât D4 / R.
Elementele grupului cât D4 / R sunt R care este elementul neutru, și U = fvR. Operația pe grup este
cea din dreapta. De exemplu, U • U = fvR • fvR = (fv • fv)R = R. Atât subgrupul R = {id, r1, r2, r3},
cât și câtul corespunzător sunt abeliene, pe când D4 nu este abelian.
Grupurile cât și subgrupurile formează împreună o modalitate de a descrie fiecare grup prin
prezentare: orice grup este câtul grupului liber peste generatoarele grupurilor, împărțite la subgrupul
relațiilor. Grupul diedral D4, de exemplu, poate fi generat de două elemente, r și f (de exemplu,
r = r1, rotația la dreapta f = fv oglindirea în verticală—sau oricare alta), ceea ce înseamnă că toate
transformările de simetrie ale pătratului sunt o compunere finită de transformări de simetrie sau
transformări inverse ale lor. Împreună cu relațiile
r 4 = f 2 = (rf)2 = 1,[32]

grupul este descris complet. O prezentare a grupului se poate folosi pentru a construi graful Cayley,
un dispozitiv folosit pentru a reprezenta grafic grupurile discrete.
Subgrupurile și grupurile cât sunt legate în felul următor: o submulțime H a lui G se poate vedea ca
aplicație injectivă H → G, adică orice element al codomeniului cel mult un element căruia îi
corespunde prin aplicație. În general, omomorfismele nu sunt nici injective nici surjective. Nucleul
și imaginea omomorfismelor de grup și prima teoremă de izomorfism tratează acest fenomen.

Aplicații

Un şablon periodic dă naştere unui grup de tapet

Grupul fundamental al unui plan din care lipseşte un punct este format din curbe închise în jurul
punctului care lipseşte.
Există numeroase aplicații ale grupurilor. Un punct de pornire îl reprezintă mulțimea Z a numerelor
întregi împreună cu operația de adunare. Dacă se consideră în schimb operația de înmulțire, se obțin
grupuri multiplicative, care sunt predecesoarele unor importante construcții din algebra abstractă.
Grupurile au aplicații și în multe alte domenii matematice. Unele obiecte matematice pot fi
examinate cu ajutorul grupurilor lor asociative. De exemplu, Henri Poincaré a pus bazele a ceea ce
astăzi se numește topologie algebrică introducând noțiunea de grup fundamental.[33] Cu ajutorul
acestei legături, proprietăți topologice cum ar fi proximitatea și continuitatea se traduc în proprietăți
ale grupurilor. De exemplu, elementele grupului fundamental sunt reprezentate prin bucle. În a doua
imagine de la dreapta arată niște bucle într-un plan din care lipsește un punct. Bucla albastră este
considerată a fi nul-omotopică (deci irelevantă), deoarece poate fi redusă continuu la un punct.
Prezența găurii împiedică bucla portocalie să fie redusă la un punct. Grupul fundamental al planului
fără un punct este ciclic infinit, generat de bucla portocalie (sau de oricare curbă care ocolește gaura
o dată). Astfel, grupul fundamental detectează gaura.
În aplicații mai recente, unele construcții geometrice au fost motivate de noțiuni din teoria
grupurilor. Într-un mod similar, teoria grupurilor geometrice implică concepte geometrice, de
exemplu în studiul grupurilor hiperbolice.[34] Alte domenii în care apar aplicații cruciale ale
grupurilor sunt geometria algebrică și teoria numerelor.[35]
Există și multe alte aplicații practice. Criptografia se bazează pe combinația dintre abordarea din
teoria grupurilor abstracte și cunoștințile algoritmice obținute în teoria computațională a grupurilor,
în particular la implementarea în domeniul grupurilor finite.[36] Aplicațiile teoriei grupurilor nu
sunt restrânse la matematică; științe cum sunt fizica, chimia și informatica utilizează acest concept.

Numere
Multe mulțimi de numere, cum ar fi numerele întregi și cele raționale prezintă o structură naturală
de grup. În unele cazuri, cum este cel al numerelor raționale, atât adunarea cât și înmulțirea sunt
operații care dau naștere unor structuri de grup. Asemenea structuri sunt predecesoarele unor
structuri algebrice mai generale, denumite inele și corpuri.

Numerele întregi
Grupul numerelor întregi Z cu operația de adunare, notat (Z, +), a fost descris mai sus. Numerele
întregi, împreună cu operația de înmulțire, (Z, ·) nu formează un grup. Axiomele de închidere,
asociativitate și element neutru sunt satisfăcute, dar nu există întotdeauna element simetric: de
exemplu, a = 2 este număr întreg, dar unica soluție a ecuației a · b = 1 în acest caz este b = 1/2, care
nu este număr întreg. Deci nu toate elementele mulțimii Z are un element simetric multiplicativ.k[›]

Numerele raționale
Dorința existenței elementului simetric multiplicativ sugerează luarea în considerare a fracțiilor

Fracțiile de numere întregi (cu b nenul) sunt cunoscute ca numere raționale. Mulțimea tuturor
acestor fracții este adesea notată cu Q. Mai este un mic obstacol pentru ca (Q, ·), structura formată
din mulțimea numerelor raționale cu operația de înmulțire, să fie grup: deoarece numărul rațional 0
nu are element simetric (adică, nu există x astfel încât x · 0 = 1), (Q, ·) nu este grup.
Dar mulțimea numerelor raționale nenule Q \ {0} = {q ∈ Q, q ≠ 0} formează un grup abelian cu
operația de înmulțire, grup notat (Q \ {0}, ·). Axiomele de element neutru și asociativitate derivă
din proprietățile numerelor întregi. Cerința de închidere rămâne valabilă după eliminarea lui zero,
deoarece produsul a două numere raționale nenule nu este niciodată zero. În cele din urmă,
elementul simetric al lui a/b este b/a, deci și axioma elementului simetric este satisfăcută.
Numerele raționale (inclusiv 0) formează un grup cu operația de adunare. Combinarea înmulțirii și
adunării dă structuri mai complicate, denumite inele și—dacă este posibilă împărțirea, cum e cazul
cu mulțimea Q—corpuri, care ocupă o poziție centrală în algebra abstractă. Argumentele din teoria
grupurilor stau la baza unor noțiuni din teoria acestor entități.
Numerele întregi nenule modulo un număr prim
Pentru orice număr prim p, aritmetica modulară furnizează grupul multiplicativ al întregilor modulo
p.[37] Elementele sale sunt numerele întregi nedivizibile cu p, modulo p, adică două numere sunt
considerate echivalente dacă diferența lor este divizibilă cu p. De exemplu, dacă p = 5, grupul are
patru elemente: 1, 2, 3, 4: multiplii lui 5 sunt excluși, 6 și −4 sunt echivalente cu 1 etc. Operația de
grup este cea de înmulțire modulo p. De aceea, 4 · 4 = 1, întrucât produsul lor, 16, este echivalent
cu 1, deoarece acesta este restul împărțirii lui 16 la 5, ceea ce se notează cu
16 ≡ 1 (mod 5).

Faptul că p este prim asigură că produsul a două numere întregi din care niciunul nu este divizibil
cu p nu este nici el divizibil cu p, de unde rezultă că această mulțime este închisă în raport cu
înmulțirea. Elementul neutru este 1, ca în cazul oricărui grup multiplicativ, iar asocativitatea rezultă
din proprietatea corespunzătoare a numerelor întregi. În fine, axioma elementului invers cere ca
unui întreg a nedivizibil cu p, să îi corespundă un înreg b astfel încât
a · b ≡ 1 (mod p), adică p să dividă diferența a · b − 1.

Elementul simetric b poate fi găsit folosind identitatea lui Bézout și faptul că cel mai mare divizor
comun cmmdc(a, p) este egal cu 1.[38] În cazul p = 5 de mai sus, elementul simetric al lui 4 este 4,
iar cel al lui 3 este 2, deoarece 3 · 2 = 6 ≡ 1 (mod 5). Astfel, sunt îndeplinite toate axiomele
grupurilor. De fapt, acest exemplu este analog cu exemplul (Q\{0}, ·) de mai sus, deoarece este
grupul multiplicativ al elementelor nenule din corpul finit Fp, notat Fp×.[39] Aceste grupuri joacă
un rol esențial în criptografia cu chei publice.

Grupuri ciclice

Rădăcinile complexe de ordinul 6 formează un grup ciclic. z este un element primitiv, dar z2 nu este,
deoarece puterile impare ale lui z nu sunt şi puteri ale lui z2.
Un grup ciclic este un grup ale cărui elemente sunt puteri (când operația de grup este considerată a
fi de natură aditivă, se preferă termenul multipli) ai unui element a.[40] În notația multiplicativă,
elementele grupului sunt:
..., a−3, a−2, a−1, a0 = e, a, a2, a3, ...,

unde a2 înseamnă a • a, și a−3 reprezintă a−1 • a−1 • a−1=(a • a • a)−1 etc. Un astfel de element a se
numește generator sau element primitiv al grupului.
Un exemplu tipic pentru această categorie de grupuri îl reprezintă grupurile rădăcinilor complexe de
ordin n ale unității, compus din mulțimea numerelor complexe z ce satisfac relația zn = 1 și operația
de multiplicare a numerelor complexe.[41] Orice grup ciclic cu n elemente este izomorf cu acest
grup. În baza teoriei corpurilor, se poate arăta că grupul Fp× este ciclic: pentru p = 5, 3 este
generator deoarece 31 = 3, 32 = 9 ≡ 4, 33 ≡ 2, și 34 ≡ 1. Un grup ciclic infinit este izomorf cu (Z, +),
grupul numerelor întregi cu operația de adunare introdus mai sus.[42] Întrucât aceste două
prototipuri sunt abeliene, rezultă că orice grup ciclic este abelian.
Studiul grupurilor abeliene este avansat, și include teorema fundamentală a grupurilor abeliene
generate finit; multe noțiuni legate de grupuri, cum ar fi cele de centru și comutator, descriu punctul
până la care un grup dat nu este abelian.[43]

Grupurile de simetrie
Grupurile de simetrie sunt grupuri compuse din transformări de simetrie ale unor obiecte
matematce date—fie de natură geometrică, cum ar fi grupul de simetrie al pătratului din exemplul
introductiv, fie de natură algebrică, cum ar fi ecuațiile polinomiale și soluțiile lor.[44] Conceptual,
teoria grupurilor poate fi văzută ca fiind studiul simetriei. Matematica simetriilor simplifică mult
studiul obiectelor geometrice sau analitice. Se spune că un grup acționează asupra unui alt obiect
matematic X dacă fiecare element al grupului efectuează asupra lui X o operație compatibilă cu
legea de compoziție a grupului. În exemplul din dreapta de mai jos, un element de ordinul 7 din
grupul triunghiurilor (2,3,7) acționează asupra mozaicului prin permutarea triunghiurilor evidențiate
(și a celorlalte). Prin acțiunea grupului, șablonul grupului este legat de structura obiectului asupra
căreia acționează.

Rotaţiile şi oglindirile formează grupul de simetrie al unui icosaedru mare.

În subdomeniile chimiei, cum ar fi cristalografia, grupurile spațiale și grupurile punctuale descriu
simetriile moleculare și cristaline. Aceste simetrii stau la baza comportamentului fizic și chimic al
acestor sisteme, iar teoria grupurilor permite simplificări ale analizei mecanice cuantice a acestor
proprietăți.[45] De exemplu, teoria grupurilor este folosită pentru a arăta că tranzițiile optice între
anumite niveluri cuantice nu pot avea loc din cauza simetriei stărilor implicate.
Grupurile nu sunt doar utile în evaluarea simetriilor moleculelor, ci prezic și că moleculele pot
uneori să-și schimbe simetria. Efectul Jahn-Teller este o distorsiune a unei molecule de înaltă
simetrie ce apare când ea adoptă o anumită stare fundamentală de simetrie mai scăzută dintr-o
mulțime de stări fundamentale posibile legate una de cealaltă prin operații de transformare de
simetrie a moleculei.[46][47]
Analog, teoria grupurilor ajută la prezicerea schimbărilor proprietăților fizice care au loc atunci
când un material suferă o tranziție de fază, de exemplu, de la o formă cristalină cubică la una
tetraedrală. Un exemplu este cel al materialelor ferolectrice, în care trecerea dintr-o stare
paraelectrică într-una feroelectrică are loc la temperatura Curie și se leagă de o trecere dintr-o stare
paraelectrică de înaltă simetrie în starea feroelectrică, de simetrie inferioară.[48]
Asemenea ruperi spontane ale simetriei și-au găsit și alte aplicații în fizica particulelor elementare,
unde aparițiile lor sunt legate de aparițiile bosonilor Goldstone.
 Ionul complex
Hexaacvacupru(II),
Amoniacul, NH3. [Cu(OH2)6]2+. Grupul
Comparativ cu o triunghiurilor
Buckminsterfulerena Grupul său de Cubanul C8H8 formă perfect (2,3,7), un grup
prezintă simetrie e de
prezintă simetrică, molecula hiperbolic,
simetrie icosaedrală. ordinul 6, generat simetrie octaedrală. este dilatată pe acționează asupra
de o rotație de 120° acestei teselații a
și o reflexie. verticală cu
aproximativ 22% planului hiperbolic.
(efectul Jahn-
Teller).
Grupurile de simetrie finite cum ar fi grupurile Mathieu sunt utilizate în teoria codificărilor, care aer
la rândul său aplicații în corecția erorilor în transmisia de date, și în CD playere.[49] O altă apicație
o reprezintă teoria diferențială Galois, care caracterizează funcțiile care au primitive de o anumită
formă, dând astfel criterii bazate pe teoria grupurilor pentru când soluțiile anumitor ecuații
diferențiale se comportă bine. Proprietățile geometrice ce rămân stabile în raport cu acțiunile de
grup sunt studiate în teoria invarianților.[50]

Grupul general liniar și teoria reprezentării

Doi vectori (stânga) înmulțiți cu niște matrice (centru și dreapta). Ilustrația centrală reprezintă o
rotație în sens orar cu 90°, iar cea din dreapta îi mărește abscisa de două ori.
Grupurile matriceale constau dintr-o mulțime de matrice și operația de multiplicare a matricelor.
Grupul general liniar GL(n, R) constă din toate matricele inversabile nxn cu elemente reale.[51]
Subgrupurile lor sunt denumite grupuri matriceale sau grupuri liniare. Grupul diedral din exemplul
menționat mai sus poate fi văzut ca un grup matriceal (foarte mic). Un alt grup matriceal important
este grupul special ortogonal SO(n). El descrie toate rotațiile posibile în n dimensiuni. Prin
intermediul unghiurilor Euler, matricele de rotație sunt folosite în grafica pe calculator.[52]
Teoria reprezentării este atât o aplicație a conceptului de grup cât și o teorie importantă pentru
înțelegerea în profunzime a grupurilor.[53][54] Ea studiază grupul prin intermediul acțiunilor de
grup asupra altor spații. O clasă mai largă de reprezentări ale grupurilor sunt reprezentările liniare,
adică grupul acționează asupra unui spațiu vectorial, cum ar fi spațiul euclidian tridimensional R3.
O reprezentare a lui G pe un spațiu vectorial real n-dimensional este doar un omomorfism de grup
ρ: G → GL(n, R)
de la grupul dat la grupul general liniar. Astfel, operația grupului, ce poate fi dată abstract, se
traduce în multiplicarea matricelor, făcându-l astfel accesibil calculelor explicite.
Dată fiind o acțiune de grup, aceasta dă noi sensuri studiului obiectului asupra căruia acționează. Pe
de altă parte, ea dă informații și despre grup. Reprezentările de grup sunt un principiu de organizare
în teoria grupurilor finite, grupurilor Lie, grupurilor algebrice și grupurilor topologice, mai ales
grupurilor (local) compacte.[53][55]

Grupurile Galois
Grupurile Galois au fost dezvoltate pentru a ajuta rezolvarea ecuații polinomiale identificând
caracteristicile de simetrie ale acestuia.[56][57] De exemplu, soluțiile ecuației de gradul doi ax2 +
bx + c = 0 sunt date de

Schimbând "+" și "−" din expresie, adică permutarea celor două soluții poate fi văzută ca fiind o
(forate simplă) operație a grupului. Se cunosc formule similare pentru ecuațiile cubice și pentru cele
cuadratice, dar nu există în general pentru ecuațiile de gradul cinci sau mai mare.[58] Proprietățile
abstracte ale grupurilor Galois asociate cu polinoamele (în particular, solvabilitatea lor) dau un
criteriu pentru polinoame ale căror soluții se pot exprima ca radicali, adică soluții exprimabile doar
prin adunări, înmulțiri, și radicali similare cu formula de mai sus.[59]
Problema poate fi tratată mai elegant cu ajutorul teoriei corpurilor: considerând corpul de
descompunere a unui polinom deplasează problema pe terenul teoriei corpurilor. Teoria Galois
modernă generalizează acest tip de grupuri Galois la extensiile de corp și stabilește—cu ajutorul
teoremei fundamentale a teoriei Galois—o relație precisă înter corpuri și grupuri, subliniind din nou
omniprezența grupurilor în matematică.

Grupuri finite
Articol principal: Grup finit.
Un grup se numește finit dacă are un număr finit de elemente. Numărul de elemente dintr-un grup G
se numește ordinul grupului G.[60] O categorie importantă o reprezintă grupurile simetrice SN,
grupurile permutărilor de N litere. De exemplu, grupul simetric de 3 litere S3 este grupul format din
toate permutările posibile de trei litere ABC, conținând astfel elementele ABC, ACB, ..., până la
CBA, în total 6 (sau 3 factorial) elemente. Această clasă este fundamentală, întrucât orice grup finit
poate fi exprimat ca subgrup al grupului simetric SN pentru un număr întreg N (teorema lui Cayley).
Analog cu grupul transformărilor de simetrie ale pătratului de mai sus, S3 poate fi interpretat și ca
grupul de simetrie al unui triunghi echilateral.
Ordinul unui element a dintr-un grup G este cel mai mic număr întreg pozitiv n cu proprietaeta
a n = e, unde a n reprezintă

adică aplicarea opreației • asupra a n copii ale lui a. (Dacă • reprezintă multiplicarea, atunci an
corespunde lui a la puterea n.) În grupurile infinite, un astfel de n se poate să nu existe, în care caz
se spune că ordinul lui a este infinit. Ordinul unui element este egal cu ordinul subgrupului ciclic
generat de acest element.
Tehnici de numărare mai sofisticate, de exemplu numărarea claselor laterale, dau afirmații mai
precise despre grupurile finite: teorema lui Lagrange spune că pentru un grup finit G ordinul
oricărui subgrup finit H divide ordinul lui G.
Grupul diedral (discutat mai sus) este un grup finit de ordinul 8. Ordinul lui r1 este 4, ca și ordinul
subgrupului R pe care îl generează. Ordinul elementelor de reflexie fv etc. este 2. Ambele ordine
divid pe 8, așa cum prezice teorema lui Lagrange. Grupurile Fp× date mai sus au ordinul p − 1.

Clasificarea grupurilor simple finite

Matematicienii se străduiesc adesea să realizeze o clasificare completă a unei noțiuni matematice. În
contextul grupurilor finite, acest scop conduce rapid la dificultăți. Conform teoremei lui Lagrange,
grupurile finite de ordin p, număr prim, sunt automat și grupuri ciclice (și abeliene), notate Zp. Se
poate arăta că și grupurile de ordinul p2 sunt abeliene, afirmație care însă nu se generalizează la
ordinul p3, după cum reiese din contraexemplul grupului nonabelian D4 de ordin 8 = 23 arătat mai
sus.[61] Sistemele CAS pot fi utilizate pentru a genera liste de grupuri mici, dar nu există clasificări
ale tuturor grupurilor finite. Un pas intermediar îl reprezintă clasificarea grupurilor finite simple. Un
grup netrivial se numește grup simplu dacă singurele sale subgrupuri normale sunt grupul trivial și
grupul însuși. Teorema Jordan-Hölder prezintă grupurile simple ca elemente constitutive ale tuturor
grupurilor finite.[62] Generarea listei tuturor grupurilor finite simple a fost o mare realizare din
teoria grupurilor. Richard Borcherds, laureat al Medaliei Fields pe 1998, a reușit să demonstreze
conjecturile monstrous moonshine, o relație surprinzătoare și profundă între cel mai mare grup
sporadic finit simplu—„grupul monstru”—cu anumite funcții modulare, o componentă a analizei
complexe clasice și teoria corzilor, o teorie ce intenționează să unifice descrierea multor fenomene
fizice.[63]

Grupuri cu structură adițională

Acest articol are nevoie de atenția unui expert în matematică.
Recrutați unul sau, dacă sunteți în măsură, ajutați chiar dumneavoastră la îmbunătățirea
articolului!
Multe grupuri sunt și exemple de alte structuri matematice. În termeni de teoria categoriilor, ele
sunt obiecte de grup într-o categorie, adică sunt obiecte (exemple de alte structuri matematice) care
suferă unele transformări (numite morfisme) care mimează axiomele grupurilor. De exemplu, toate
grupurile constituie o mulțime, deci un grup este un obiect de grup din categoria mulțimilor.

Grupuri topologice
Cercul unitate din planul complex împreună cu operația de multiplicare a numerelor complexe este
un grup Lie și deci un grup topologic. Este topologic deoarece multiplicarea și împărțirea numerelor
complexe sunt continue. El este o varietate și deci grup Lie, deoarece fiecare vecinătate, cum ar fi
arcul de cerc roșu din figură, arată ca o porțiune din dreapta reală (jos).
Unele spații topologice pot fi dotate cu o lege de compoziție de grup. Pentru ca proprietățile
topologice și cele de grup să se combine corect, operațiile grupului trebuie să fie continue, adică, g •
h, și g−1 nu trebuie să varieze foarte puternic dacă g și h variază doar puțin. Astfel de grupuri se
numesc grupuri topologice, și ele sunt obiectele de grup din categoria spațiilor topologice.[64] Cele
mai simple exemple sunt mulțimea numerelor reale R împreună cu operația de adunare, (R \ {0}, ·),
și, analog, alte spații topologice cum ar fi numerele complexe sau numerele p-adice. Toate aceste
grupuri sunt local compacte, și deci au măsură Haar și pot fi studiate prin analiză armonică. Primele
oferă un formalism abstract de integrale invariante. Invarianța înseamnă, în cazul numerelor reale
de exemplu:

pentru orice c constant. Grupurile matriceale peste aceste grupuri cad sub incidența acestui regim,
ca și inelele adelice și grupurile algebrice adelice, structuri importante pentru teoria numerelor.[65]
Grupurile Galois de extensii de grupuri infinite cum ar fi grupul absolut Galois pot și ele să fie
echipate cu o topologie, așa-numita topologie Krull, importantă pentru generalizarea legăturii
schițate mai sus între corpuri și grupuri și extensii de grupuri infinite.[66] O generalizare avansată a
acestei idei, adaptată nevoilor geometriei algebrice, este grupul fundamental étale.[67]

Grupuri Lie
Grupurile Lie (denumite în cinstea lui Sophus Lie) sunt grupuri cu structură de varietate, adică
spații care local seamănă cu un spațiu euclidian de dimensiune corespunzătoare.[68] Din nou,
structura adițională, aici cea de varietate, trebuie să fie compatibilă, adică aplicațiile
corespunzătoare multiplicării și inversei să fie trebuie să fie netede.
Un elemplu standard este grupul general liniar introdus mai sus: este o submulțime deschisă a
spațiului tuturor matricelor n-pe-n, deoarece este dat de inegalitatea
det (A) ≠ 0,

unde A este o matrice n-pe-n.[69]

Grupurile Lie au o importanță fundamentală în fizică: teorema lui Noether leagă simetriile continue
de cantități conservate.[70] Rotația, ca și translațiile în spațiu și timp sunt transformări de simetrie
elementare ale legilor mecanicii. Ele pot, de exemplu, să fie folosite pentru a construi modele
simple—impunerea, de pildă, a simetriei axiale unei situații poate conduce on a la simplificări
semnificative ale ecuațiilor ce trebuie rezolvate pentru a furniza o descriere fizică. Un alt exemplu îl
reprezintă transformările Lorentz, care arată o legătură între măsurarea timpului și vitezei de către
doi observatori în mișcare relativă unul față de altul. Ele pot fi deduse într-o manieră strict legată de
teoria grupurilor, exprimând transformările ca simetrii de rotație ale spațiului Minkowski. Cea din
urmă servește—în absența unei gravitații semnificative—ca model al continuumului spațiu-timp în
teoria relativității restrânsă.[71] Grupul de simetrie al spațiului Minkowski, inclusiv translațiile, este
cunoscut sub denumirea de grup Poincaré. Prin cele de mai sus, el joacă un rol esențial în teoria
relativității restrânsă și, în teoriile câmpurilor cuantice.[72] Simetriile care depind de poziție sunt
centrale în descrierea modernă a interacțiunilor fizice cu ajutorul teoriei de scală.[73]
Generalizări
În algebra abstractă, sunt definite structuri mai generale prin relaxarea unora dintre axiomele de
definiție ale grupurilor.[25][74][75] De exemplu, dacă se renunță la condiția ca fiecare element să
aibă un invers, structura algebrică rezultată se numește monoid. Mulțimea numerelor naturale N
(inclusiv 0) împreună cu operația de adunare formează un monoid, la fel și numerele întregi nenule
împreună cu operația de înmulțire (Z \ {0}, ·), vezi mai sus. Există o metodă generală de a adăuga
formal inversele elementelor la orice monoid abelian, cum este cazul cu (Q \ {0}, ·) care este
calculat din (Z \ {0}, ·), cunoscut sub numele de grup Grothendieck. Groupoidele sunt similare
grupurilor cu excepția faptului că legea de compoziție a • b nu trebuie definită pentru orice a și b.
Ele apar în studiul unor forme mai complicate de simetrie, adesea în structuri analitice și topologice,
ca grupoidul fundamental.

Note