Nicolae Grigorescu 

(nascut pe 15 mai 1838 in satul Pitaru, judetul Dambovita) este

primul dintre fondatorii picturii romane moderne, urmat de Ion Andreescu si Stefan
Luchian. Aceasta a devenit un simbol pentru tinerele generatii de artisti care, in primele
decenii ale secolului al XX-lea, cautau sa identifice si sa aduca la lumina valorule
profund definitorii ale spiritualitatii romanesti. Inegalabila opera artistica a pictorului
Nicolae Grigorescu cuprinde numeroase peisaje, natura moarta sau evocari pline de
culoare ale autenticitatii satului romanesc si o serie de figuri feminine, de o noblete
uimitoare.
            Nascut intr-o familie de tarani, Grigorescu nu a beneficiat de cultura sau de o
educatie artistica in primii ani de viata. Ambitia si talentul i-au purtat pasii spre atelierul
pictorului ceh, Anton Chladeck, transformandu-i inceputul carierei artistice intr-un
succes, apoi, de la varsta de 12 ani, a inceput sa picteze icoane pentru a-si castiga
existent. Cu sprijinul lui Mihail Kogalniceanu a obtinut in 1861 o bursa de studii si a
plecat la Paris, unde a lucrat un an in atelierele Scolii de Arte Frumoase si i-a studiat pe
marii pictori ai picturii universale. In 1873, prin participarea sa cu peste 140 de lucrari la
expozitia de la Bucuresti organizata de “Societatea amicilor belelor-arte”, Grigorescu s-
a impus atentiei generale. In anul 1877 este convocat sa insoteasca armata romana in
calitate de “pictor de front”, realizand la fata locului in luptele de la Grivita si Rahova,
desene si schite care redau aspecte si tipuri semnificative ale razboiului pentru
independenta.