TEMA 1.

INTRODUCERE ÎN
TEORIA RISCURILOR
Structura temei
■ 1.1. Definirea noțiunii de risc
■ 1.2. Funcțiile și caracteristicile riscului
■ 1.3. Factori de influenţă asupra apariţiei riscului în
activitatea antreprenorială
1.1. DEFINIREA NOȚIUNII DE RISC
■ Riscul reprezintă una dintre cele mai mari și captivante
provocări datorită prezenței acestuia în toate domeniile de
activitate. Este considerat un concept tânăr şi în acelaşi timp
unul din puţinii termeni de afaceri cu origini directe în
mediul comercial şi financiar şi nu derivat din vocabularul
militar, psihologic sau ştiinţific;
 Percepția riscului de către public
■ 1. Pericolul iminent („Sabia lui Damocles”)
Riscul este considerat o amenințare care poate lovi în orice
moment și poate determina un dezastru, sursa de risc fiind artificială.
Pericolul constă în imposibilitatea de a prevedea momentul
accidentului. Un exemplu pertinent ar fi percepția publicului că
centralele nucleare pot provoca în orice clipă catastrofe.
■ b) Risc invizibil („Cutia Pandorei” ). Riscul este o amenințare
invizibilă la sănătatea sau bunăstarea oamenilor. Efectele apar cu
întârziere și nu sunt de natură catastrofală. Publicul nu are acces
direct la informație, depinde de surse externe. Credibilitatea sursei
de informare este crucială. Riscul este minor, însă tendința de
învinovățire a celor implicați este puternică. Un exemplu ar fi
conservanții, aditivii alimentari, legumele supuse ingineriei genetice
etc.
Percepția riscului de către public
■ c) Raportul Costuri – Beneficii („Balanța Atenei”)
Publicul percepe riscul ca diferență dintre ceea ce câștigă si ceea ce
pierde. Percepția riscului este limitată la câștiguri sau pierderi
financiare. În aceste situații funcționează gândirea probabilistică.
Exemplul clasic ar fi jocurile de noroc.
■ d) Risc voluntar (Riscul de dragul riscului – „Mitul lui Hercules”)
Riscul este dorit și exploatat în mod activ, expunerea la risc fiind
voluntară. Există percepția că subiectul poate controla riscul cu ajutorul
îndemânării. Consecințele nu sunt obligator catastrofale. Acest lucru
este evident în cazul sporturilor mai mult sau mai puțin extreme.
 Definiții ale riscului din perspectiva afacerilor
■ Riscul reprezintă o combinație a probabilității unui eveniment și consecințele sale
(ISO/IEC Guide Risk Management –Vocabulary –Guidelines for use in standards)
■ Riscul reprezintă efectul incertitudinii asupra obiectivelor (ISO 31000:2018.
Managementul riscului)
■ Riscul de afaceri este orice eveniment care poate afecta rezultatele firmei. Aceste
pierderi pot fi motivate atât de factori externi, cât și interni.
■ Riscul este o ameninţare, o posibilitate de producere a unui eveniment cauzator de
pagube, caracterizat, pe de o parte, prin gravitatea consecinţelor sale şi, pe de alta
parte, prin probabilitatea sa de producere.
■ Riscul în activitatea unei firme se referă la probabilitatea de a nu se respecta
obiectivele stabilite în termeni de performanță (nerealizarea standardelor de
calitate), program (nerespectarea termenului de execuție)
■ „Caracteristica permanenta a universului în cadrul căruia evoluează afacerea. Toate
tehnicile de gestionare previzională, de planificare sau de prospectare au ca obiect
încercuirea și minimalizarea riscurilor legate de incertitudine.” (Dicționar
economic)
 Riscul conform Dicţionarul Merriam-Webster's Collegiate
Dictionary, Eleventh Edition

■ 1: posibilitatea de a pierde sau de a suferi un prejudiciu;

■ 2: cineva sau ceva care creează sau sugerează un pericol (hazard);
■ 3: şansă de pierdere sau de pericol pentru obiectul unui contract de
asigurare; de asemenea, gradul de probabilitate al unei astfel de
pierderi;
■ 4: posibilitatea ca o investiţie (stoc sau marfă) să îşi piardă din
valoare”
Deși majoritatea definițiilor referitoare la risc se concentrează
pe managementul amenințărilor, iar instrumentele și tehnicile
la care se apelează în acest sens, se orientează mai mult pe
componenta negativă a riscului, totuși unele surse
menționează, că relativ recent, abordarea conceptului de risc
a început să includă și componenta pozitivă, însemnând
posibilitatea de a crea oportunități prin intermediul unui
management și strategii adecvate.
 Gruparea definițiilor riscului:

■ primul grup îl reprezintă acei autori, precum și accepțiunile

lor, care tratează riscul cu canotaj negativ, doar ca o daună
posibilă.
■ al doilea grup examinează riscurile ca o deviere la scopul
propus, deci , coincide cu abordarea ISO 31000:2018.
■ al treilea grup consideră riscul ca o condiţie-cheie pentru
recunoaşterea incertitudinii de către risc.
 Componentele riscului
• (cine/ce este
• cele care afectat) care pot fi
declanşează ameninţate de
apariţia riscului pericole, adică
lucruri de care
depinde
continuitatea
Resurse, active, operaţiilor unei
Pericole populaţia sau activităţi;
caştiguri

Factori
Consecințe
influenți

• modul în care • cei care

efectele pericolului influenţează
afectează consumul evoluţia riscului
de resurse diverse
 1.2. FUNCȚIILE ȘI
CARACTERISTICILE RISCULUI
 Funcțiile riscului

De
reglare

De
inovare
Funcţiile riscului
reprezintă instrumentele Funcții
prin care antreprenorul
poate eficient să
De De
preîntâmpine şi să stimulare protecție
gestioneze o gamă foarte
variată de riscuri.
Analitică
 Caracteristica funcțiilor riscurilor.
Funcția de reglare se manifestă în 2 forme:

- Constructivă - reprezintă
capacitatea antreprenorului de a
merge la risc, dar prin utilizarea
unei baze informaţionale
complete şi complexe, luarea
deciziilor colective care
contribuie la maximizarea
rezultatelor obţinute;
- Distructivă - decizia se adoptă în baza
unei informaţii incomplete, fără o
examinare corespunzătoare a
caracterului legislativ de manifestare a
fenomenului. În acest context, riscul
apare ca un factor al instabilității.
■ Funcția de inovare. Se manifestă prin stimularea găsirii unor noi soluţii,
netradiţionale la problemele care stau în faţa antreprenorului. Deciziile, metodele
riscante de management conduc spre o activitate de producţie mai eficientă, în
urma căreia câştigă atât antreprenorul, cât şi cumpărătorul, clientul şi societatea în
întregime. Orice produs/ serviciu nou implică un număr mare de riscuri, însă, în
cazul când evaluările au fost făcute corect, rezultatele obţinute pot cu mult depăşi
cele planificate.
■ Funcția de protecție. Se manifestă prin faptul că, dacă pentru întreprinzător, riscul
reprezintă o stare obişnuită, ar trebui să persiste un comportament adecvat şi la
obţinerea pierderilor. Conducătorii cu spirit de iniţiativă şi ingenioşi, necesită
apărare socială, garanţie politică, economică, juridică, care, în caz de insucces, i-ar
scuti de pedeapsă şi ar justifica riscul. Întreprinzătorul trebuie să fie sigur că
greșeala posibilă (riscul) nu ar putea compromite activitatea şi imaginea lui,
deoarece ea a avut loc ca urmare a unui risc nejustificat, dar, în acelaşi timp,
preconizat.
■ Funcția analitică. Prezenţa situaţiei de risc îl impune pe antreprenor
să analizeze multitudinea de soluţii alternative şi consecinţele lor
înainte de a adopta decizia respectivă, utilizând metode speciale de
analiză (matematice, statistice), implicând în aceasta propriile
cunoştinţe, experienţă şi intuiţie.
■ Funcția de stimulare. Constă în faptul că prin intermediul investiţiilor
riscante întreprinderea stimulează progresul tehnico-ştiinţific,
creșterea numărului locurilor de muncă.
 Caracteristicile riscului (I)
■ Natura economică. Riscul este o categorie economică. Se manifestă în sfera
activității economice a întreprinderii, este direct legată de formarea profitului
acesteia și se caracterizează adesea prin posibile consecințe economice în procesul
activităților financiare și economice.
■ Obiectivitatea manifestării. Riscul este un fenomen obiectiv în activitatea unei
întreprinderi, adică, însoţeşte totul şi toate domeniile sale de activitate. În ciuda
faptului că o serie de parametri de risc depind de deciziile subiective de
management, caracterul obiectiv al manifestării sale rămâne neschimbat.
■ Probabilitatea incidenței. Se manifestă prin faptul că un eveniment de risc poate să
apară sau nu în cursul activităților financiar- economice ale întreprinderii. Gradul
acestei probabilități este determinat de acțiunea atât a factorilor obiectivi, cât și a
celor subiectivi.
 Caracteristicile riscului (II)
■ Incertitudinea consecințelor. Riscul poate fi însoțit atât de pierderi financiare
pentru întreprindere, cât și de obținerea veniturilor suplimentare.
■ Efecte adverse așteptate. Deși consecințele manifestării riscului pot fi caracterizate
atât prin indicatori negativi, cât și pozitivi ai performanței activităților
întreprinderii, riscul în practica economică este caracterizat și măsurat prin nivelul
posibilelor consecințe adverse. Acest lucru se datorează faptului că o serie de
consecințe de risc determină pierderea nu numai a veniturilor, ci și a capitalului
întreprinderii, ceea ce o duce la faliment (adică la consecințe negative ireversibile
pentru activitățile sale).
■ Variabilitatea nivelului. Nivelul de risc specific unei anumite operațiuni sau pentru
un anumit domeniu de activitate al întreprinderii este variabil. Se modifică în timp
și sub influența altor factori obiectivi si subiectivi aflați într-o dinamică constantă.
■ Subiectivitatea evaluării. Deși riscul ca fenomen economic are o natură obiectivă,
indicatorul estimat - nivelul de risc - este subiectiv. Această subiectivitate este
determinată de diferite niveluri de completitudine și fiabilitate a bazei de
informații, de calificarea managerilor, de experiența acestora în domeniul
managementului riscului și de alți factori.
1.3. FACTORI DE INFLUENŢĂ ASUPRA
APARIŢIEI RISCULUI ÎN
ACTIVITATEA ANTREPRENORIALĂ
 Factori de risc

Factori externi Factori interni

• Situația politică
• Situația economică
• Legislația
• Concurența
• Calamități naturale
• Strategia firmei
• Resursele firmei și utilizarea
acestora
• Managementul întreprinderii
 Factori interni
■ Strategia firmei este o direcţie generală de activitate a firmei pe o
perioadă îndelungată de timp, ce poartă un caracter obligatoriu de
realizare, însă poate fi modificată în funcţie de factorii mediului
intern şi extern al întreprinderii.
■ Resursele firmei și utilizarea lor. Întreprinderea utilizează
următoarele tipuri de resurse: umane, financiare, materiale,
informaționale, de timp.
■ Managementul întreprinderii: eficiența actului de conducere (luarea
deciziilor, structura organizațională etc.)
 Factori externi
• Legislația;
Factori de • Sistemul fiscal;
• Concurența;
influență • Relațiile cu partenerii (furnizori,
beneficiari);
directă

• Situația politică în țară;

Factori de •
•
Situația economică;
Nivelul inflației;
influență •
•
Calamități naturale;
Situația internațională

indirectă
 Factori de risc
■ Factori controlabili depind de calitatea activităților la nivel de
întreprindere. Aceștia includ: nivelul de organizare a muncii, eficiența
utilizării resurselor etc;

■ Factori greu de controlat depind de situația actuală a întreprinderii și

în perioada studiată sunt dificil sau parțial supuși influenței. Aceștia
includ relațiile în echipă, calificarea și numărul de personal etc;

■ Factori incontrolabili nu pot fi modificați, ci pot fi luați în considerare

doar. Aceștia includ condițiile climatice și politice, ratele de schimb
etc.
Bibliografia recomandată:
■ Stihi L. Managementul riscurilor în afaceri. Editura ASEM. Chigindu
2010
■ Bârsan-Pipu Nicolae, lon Popescu. Managementul riscului. Concepte,
metode, aplicații, Editura Universității ,,Transilvania" din Brașov
2003.
 Alegeți varianta corectă
1. Riscul este un concept atribuit:
■ A. domeniului militar;
■ B. domeniului de sănătate;
■ C. domeniul afacerilor;
■ D. diverselor domenii.
■ E. domeniul asigurărilor
2. Riscul este un concept clar definit și delimitat:
a. Adevărat
b. Fals
3. Riscul are următoarele componente:
a. Doar negativă;
b. Doar pozitivă
c. Atât negativă cât și pozitivă
 Alegeți varianta corectă
4. Nu fac parte din componentele riscului:
a. Resurse active;
b. Amenințări;
c. Pericole;
d. Consecințe
e. Factori influenți
f. Probabilitate
5. Funcția analitică a riscului se manifestă în 2 forme: constructivă și distructivă:
a. Adevărat;
b. Fals
6. Funcția de inovare a riscului se manifestă prin stimularea găsirii unor soluții inedite:
a. Adevărat;
b. Fals
Alegeți varianta corectă
7. Natura economică a riscului reprezintă una din caracteristicile riscului:
A. Adevărat;
B. Fals
8. Probabilitatea incidenței ca caracteristică a riscului se referă la:
a. Riscul poate fi însoțit atât de pierderi financiare cât și de venituri suplimentare;
b. Nivelul riscului specific unui domeniu este variabil;
c. Un eveniment de risc poate să apară sau nu în activitatea economico-financiară a
întreprinderii.
9. Nu fac parte din rândul factorilor interni de influență asupra riscului:
a. Strategia firmei;
b. Concurența;
c. Managementul întreprinderii
TEMA 2. CLASIFICAREA
RISCURILOR
 STRUCTURA TEMEI
• 2.1. CRITERII DE CLASIFICARE A RISCURILOR
• 2.2. RISCURI PURE ȘI RISCURI SPECULATIVE
2.1. CRITERII DE CLASIFICARE A
RISCURILOR
 După apariția lor:

• Retrospective. Oferă posibilitatea de a prevedea celelalte riscuri;

• Curente. Apar nemijlocit în procesul desfăşurării activităţii de
antreprenoriat, având o probabilitate înaltă de apariţie, dar care nu tot
timpul generează mari pierderi pentru firmă ( riscul de producţie, riscul
defectării utilajului, riscul de personal etc.)
• Perspective. Sunt riscurile potenţiale, apariţia cărora nu este strict delimitată
în timp, însă la care poate fi determinată probabilitatea de apariţie şi
mărimea potenţialelor consecinţe.
 ÎN FUNCȚIE DE EXPUNEREA LA RISC
• Risc inerent - expunerea la un anumit risc înainte să fie luată vreo măsură de
tratare (atenuare) a lui;
• Risc rezidual - expunerea cauzată de un anumit risc după ce au fost luate
măsuri de tratare (atenuare) a lui, presupunând că măsurile sunt eficace;
 DUPĂ SFERA APARIŢIEI LA BAZA CĂREIA STAU DOMENIILE
ACTIVITĂŢII ANTREPRENORIALE
• Riscuri în activitatea de producţie. Antreprenorul foloseşte nemijlocit în calitate de factori
antreprenoriali, elementele muncii, forţă de muncă, informaţii, servicii etc.
• Riscuri în activitatea comercială. Antreprenorul joacă rolul de comerciant, având producţia
finită, pe care o cumpără de la producători. Astfel, profitul rezultă doar din diferenţa de preţ.
• Riscuri în activitatea financiară. O formă deosebită a antreprenoriatului comercial, în care în
loc de obiectul vânzare-cumpărare sunt banii. Antreprenoriatul financiar este vinderea unor
mijloace băneşti în schimbul altora.
• Riscuri în activitatea intermediarilor. Antreprenorul nu produce şi nici nu vinde ci apare în
calitate de intermediar. La acest domeniu de activitate se atribuie: activitatea de notariat, de
brokeraj, de evaluare, de recrutare, de avocat.
 .
• După nivelul de realizare a riscului
• Riscuri legate de strategie. (Alegerea pieţei, planul de producere, planul canalelor
de distribuţie).
• Riscuri operaţionale. (Până la realizarea comenzii, între comandă şi expedierea
mărfii.)
• După obiect (impactul probabil al riscului)
• Riscuri ce afectează bunurile (Mijloace fixe, stocurile de materii prime,
materialele);
• Riscuri ce afectează investiţiile nemateriale (Ex: brandul, calitatea etc.)
• Riscuri ce afectează resursele financiare;
• Riscuri ce afectează personalul întreprinderii
• În dependenţă de durata în timp
• Riscuri de scurtă durată. Reprezintă un pericol pentru antreprenor pe o perioadă definită de
timp, care dispar concomitent cu încetarea acţiunii (de ex. risc de transport)
• Riscuri permanente. Prezintă tot timpul pericol pentru activitatea de antreprenoriat, pe un
teritoriu geografic anumit sau într-un domeniu al economiei naţionale în dependenţă de
limita după care este posibil falimentul
• În dependenţă de limita după care este posibil falimentul
• Admisibile. Reprezintă pericolul pierderii venitului de la realizarea unui anumit risc sau set
de riscuri în urma desfăşurării activităţii antreprenoriale.
• Critice. Reprezintă pericolul de pierderi în mărimea cheltuielilor de producţie necesare
pentru realizarea unei anumite activităţi de antreprenoriat.
• Catastrofale. Reprezintă pericolul de a suporta pierderi în mărime egală sau s-au mai mari
decât toată averea firmei, ceea ce o conduce spre faliment
•
 Tipuri de riscuri în funcție de tipul de pericol:

• Riscuri tehnogene sunt riscurile asociate cu activitatea economică umană (de exemplu,
poluarea mediului).
• Riscuri naturale sunt riscuri care nu depind de activitatea umană (de exemplu, un
cutremur).
• Riscuri mixte sunt riscuri care sunt evenimente naturale, dar asociate cu activități umane
(de exemplu, o alunecare de teren asociată cu lucrări de construcții).
 În funcție de mediul din care provin
• a. Riscuri interne ale organizației.
• b. Riscuri externe ale organizației.
• Riscurile interne sunt determinate de factori din interiorul organizației, iar controlul lor va
fi mai ușor de făcut. Exemplu de riscuri interne:
• Riscul de incapacitate de plată. Este determinat de imposibilitatea organizației de a face față
plăților curente, ca urmare a lipsei de lichidități.
• Riscul unor greve.
• Riscul tehnologic, ce se referă la apariția unor defecțiuni ce vor provoca întârzieri în livrarea
comenzilor contractate.
 Riscurile externe
• sunt determinate de factori din mediul în care organiazația își desfășoară activitatea, dar aflați
în afara controlului ei. În cele mai multe situații, aceste riscuri nu pot fi complet eliminate,
astfel că înțelegerea impactului și cunoașterea factorilor ce le declanșează sunt vitale.
Exemple de riscuri externe:
• Riscul valutar determinat de oscilațiile de curs ale unei monede de referință. Atunci când a fost
încheiat un contract în euro, spre exemplu, plățile în lei făcute la un curs de schimb viitor vor
suporta acest risc valutar, atunci când cursul euro va crește;
• Riscul concurențial este determinat de apariția unei firme ce produce aceleași bunuri, sau
oferă aceleași servicii. Nu poate fi eliminat complet, dar organizația se poate diferenția de alți
competitori prin construirea unor avantaje concurențiale
• Riscuri fiscale, precum schimbarea cotelor de impozitare, creșterea salariului minim pe
economie, modificarea cotei TVA;
• Riscuri economice, precum o nouă criză economică.
 Tipuri de riscuri pe domenii de manifestare
• Riscuri politice sunt riscurile de pierderi directe și pierderi sau deficiențe de profit ca urmare a
schimbărilor adverse ale situației politice din stat sau acțiunilor autorităților locale.
• Riscuri sociale sunt riscurile asociate cu crizele sociale.
• Riscuri de mediu sunt riscuri asociate cu probabilitatea răspunderii civile pentru cauzarea
daunelor mediului, precum și vieții și sănătății terților.
• Riscuri comerciale sunt riscurile de pierderi economice apărute în orice activitate comercială, de
producție și economică. Riscurile comerciale includ riscurile financiare (asociate cu
implementarea tranzacțiilor financiare) și riscurile de producție (asociate cu producția de
produse (lucrări, servicii), implementarea oricăror tipuri de activități de producție).
• Riscuri profesionale sunt riscuri asociate cu îndeplinirea atribuțiilor profesionale (de exemplu,
riscuri asociate activităților profesionale ale medicilor, notarilor etc.).
 Tipuri de riscuri
• În funcție de posibilitatea de asigurare:
Riscuri asigurabile: sunt riscuri care pot fi transferate către companiile de asigurări.
• Riscurile neasigurabile sunt riscuri pentru care nu există nicio ofertă de produse de asigurare
adecvate pe piața asigurărilor.
• În funcție de manifestarea acestora într-o perioadă de timp
• Riscuri reale. Riscurile care s-au manifestat deja, dar care sunt negestionate corespunzător, pot
apare şi în viitor. Aceste riscuri sunt mai uşor de identificat, dar aceasta nu înseamnă că sunt la
fel de uşor de tratat.
• Riscuri potențiale. Riscurile care nu s-au manifestat încă, dar care pot să se materializeze în viitor.
Identificarea unor astfel de riscuri nu este tocmai facilă, dar nu de neabordat. Pentru început,
oricărei organizaţii îi stă la îndemână experienţa altor organizaţii care s-au confruntat cu astfel
de riscuri
. Tipologia riscurilor după Sadgrove
STRATEGIC
Piața
Concurenții
Economia
Legal: contracte,
litigii, proprietatea
intelectuală
Achiziții
CONFORMITATE
Bursa de valori OPERAȚIONAL
Impozite Distribuția, logistica
Legislația mediului Furnizori
Standarde de Calitatea produselor
contabilitate Proiecte
Control intern Incendii
Etica

Riscuri
organizaționale

FINANCIAR OAMENII
Ratele de schimb
Lichiditatea Fraude
Dobânda Incompetențe
Profitabilitatea
Credit Acțiuni industriale
Costuri Lipsa de talent

TEHNOLOGIA
Utilizarea insuficientă
a tehnologiei
Schimbări în
tehnologie
Eșecul Tehnologiilor
informaționale
 TIPURI DE RISC DUPĂ FACTORII DE INFLUENȚĂ (I)
• 1. Riscul de aprovizionare
• Există mai multe riscuri legate de lanțul de aprovizionare implicate de colaborarea cu alte companii, în
special în lanțurile de aprovizionare în care există o dependență ridicată față de alte firme. Aceste
riscuri legate de lanțul de aprovizionare pot varia de la falimentul unui furnizor până la faptul că nu
livrează la timp cantitatea potrivită dintr-un anumit produs. Există mai multe modalități de a reduce
acest risc, printre care se numără un proces cuprinzător de monitorizare, colaborarea cu furnizori
certificați și un sistem bun de indicatori cheie de performanță (KPI) cu furnizorul.
• 2. Riscul cererii
• Există o varietate de factori care pot afecta cererea, printre care se numără situația economică și alte
variabile. Cu cât cererea este mai imprevizibilă, cu atât este mai greu să știi cât de mult trebuie să
produci, prin urmare este important de a avea un sistem cuprinzător de prognoză a cererii pentru a
minimiza riscul de a produce prea mult sau prea puțin. Cu previziuni mai stabile ale cererii, riscul este
redus.
 TIPURI DE RISC DUPĂ FACTORII DE INFLUENȚĂ (II)
• 3. Riscul de proces
• Întreruperile neprevăzute care afectează în mod semnificativ operațiunile, de exemplu,
defecțiuni ale utilajelor, probleme cu forța de muncă, fiabilitatea procesului, defecte de
calitate, reprezintă cel mai frecvent risc de proces și de producție. O mai bună planificare și
implementarea metodelor de întreținere preventivă pot minimiza acest risc de proces. Cu
toate acestea, este foarte dificil să le eradicăm complet.
• 4. Riscul complexității deciziei
• Incertitudinea care apare din cauza dimensiunilor multiple în procesul de luare a deciziilor,
de exemplu, obiective multiple, constrângeri, plan pe termen lung etc. Acest lucru se poate
întâmpla, de asemenea, din cauza dimensiunii și complexității unei organizații mari sau
impusă de client.
 TIPURI DE RISC DUPĂ FACTORII DE INFLUENȚĂ (III)
• 5. Incertitudini naturale
• Incertitudinile naturale pot fi cauzate de cutremure, inundații etc.
• 6. Factori de risc cultural și geopolitic
• Probleme legate de încredere, birocrație, corupție, etică etc., care duc la neînțelegeri și la un set
diferit de așteptări. Modul în care se realizează afacerile în Europa este diferit în China, India sau
Orientul Mijlociu. Trebuie să învățăm să respectăm diferențele culturale care afectează
tranzacțiile comerciale și să fim mai diversificați și mai incluzivi.
• 7. Accesibilitatea logisticii
• În ciuda faptului că există o mulțime de furnizori de logistică la nivel mondial, dar accesul la
partenerul potrivit este o situație dificilă și nu este întotdeauna ușor. (de ex. închiderea hotarelor
cu anumită
TIPURI DE RISC DUPĂ FACTORII DE INFLUENȚĂ (IV)
• 8. Risc economic
• Starea economiei influențează ratele de schimb, costurile forței de muncă și ratele dobânzilor, care
determină inflația, afectând nu numai starea economică a țării de origine, ci și pe cea a țărilor în care
operează compania sau furnizorii.
• 9. Riscul de reputație
• Practicile lipsite de etică ale companiilor externe de la care se aprovizionează întreprinderea vor avea un
impact asupra modului în care părțile interesate privesc întreprinderea, ceea ce ar putea duce la o scădere a
cererii, a moralului și a investițiilor.
• 10. Riscul legat de resurse
• Lipsa de oameni ca resurse într-o activitate apare în principal atunci când personalul cheie lipsește din
proces. Există mai multe motive pentru care un proces poate duce lipsă de personal, de exemplu din cauza
unor boli sau a unor concedii, dar acest lucru face ca întreprinderea să funcționeze ineficient și să nu fie la
capacitate optimă.
2. 2. RISCURI PURE ȘI RISCURI
SPECULATIVE
 DUPĂ CARACTERUL URMĂRILOR RISCURILE SE ÎMPART
Riscurile pure – sunt consecinţa unor
evenimente accidentare sau
întâmplătoare (aşa ca: inundaţii,
uragane, grindină, îngheţuri
deosebite; sau război, atentate,
vandalism) care au o anumită
probabilitate de apariţie existând
şansa numai de a pierde fără să existe
şi şansa de câştig.
Riscuri speculative. Apar atunci când există
simultan atât şanse de pierdere cât şi de a
câştiga. Pentru activităţile specifice
mediului antreprenorial, este cel mai
frecvent, având adesea la baza apariţiei
sale, riscul pur. Spre exemplu, pierderile din
procesul de producţie pot fi și consecinţele
riscului pur cauzat de învechirea
tehnologiei de fabricaţie.
 CARACTERISTICILE RISCURILOR PURE
• Nu sunt acceptate, deoarece apariţia lor face ca agenţii economici să suporte o pierdere
neavând şansă de caştig;
• Nu pot fi delimitate de sfera de activitate, întrucât conducerea firmei nu poate să evalueze şi
să decidă, înainte de apariţia unui fenomen, care sunt pagubele ce se pot produce și
mărimea lor. În cazul acestor riscuri există probabilitatea ca mărimea rezervelor financiare
constituite pentru acoperirea pierderilor să fie mai mică decât nivelul pagubei;
• Nu se realizează in timp, fiind imprevizibile, apar fără manifestarea unor semnale
precedente de activitatea desfăşurată;
• Nu pot fi controlate, fiind reduse posibilităţile de intervenire;
• Apar drept consecinţă a unor evenimente accidentare şi întamplătoare, care au o anumită
probabilitate de apariţie.
 CLASIFICAREA RISCURILOR PURE
• -Riscuri naturale
• -Riscuri ecologice
• -Riscuri de transport
• -Riscuri de avere
• -Riscuri de producere
• -Riscuri de comercializare
• - Riscuri politice
 EXEMPLE DE RISCURI PURE
Riscuri pure Exemple

Securitate/ siguranţă Fraudă, corupţie, furturi, terorism, şantaj, conflicte armate.

Mediul social, economic, Legislaţia existentă, standardele existente – privind producţia, mediul
legislativ înconjurător, condiţiile de muncă, atitudinea şi obligaţiile autorităţilor
publice, alte ameninţări majore (sindicatele şi forţa acestora, reţelele de
comunicaţii şi posibilităţile de transport etc)

Probleme legate Legislaţia în domeniul sănătăţii publice, responsabilitatea faţă de

de sănătate produsele fabricate şi atitudinea faţă de consumatorii acestora,
responsabilităţile faţă de starea de sănătate a angajaţilor

Asigurarea Standarde foarte scăzute în domeniul calităţii, metode precare pentru

calităţii asigurarea calităţii produselor/ serviciilor, nerecunoaşterea problemelor
existente legate de calitate şi nerecunoaşterea cerinţelor de calitate
 CARACTERISTICI ALE RISCURILOR SPECULATIVE
• Apar atunci când există simultan atât șanse de pierdere, cat şi de câștig. Pentru activităţile specifice mediului
antreprenorial, riscul speculativ este cel mai frecvent, având adesea la baza apariției sale riscul pur.
• Sunt legate direct de domeniul afacerilor (Business risks) și derivă din: deciziile de investiții; deciziile de
marketing; deciziile de lansare de noi produse și procesul de producție; decizii privind resursele umane.
• Sunt uşor delimitate de sfera de activitate, firma putând să decidă angajarea activităţii sale în limitele unui
buget corespunzător (pentru publicitate, cercetare etc.);
• Se realizează în timp şi sunt determinate de activitatea firmei;
• Apar doar în urma desfăşurării unor activităţi anterioare (spre exemplu, acordarea de credit - risc creditar,
efectuarea unei investiţii - risc investiţional, politica financiară greşită - risc inflaţionist, risc financiar etc.);
• Sunt controlabile, agentul economic putând să-şi dea seama de fenomenele ce pot apărea în activitatea
desfăşurată, luand măsuri de reducere a lor;
• Sunt dependente de existenţa unor factori, cum ar fi: decizia puterii publice, factorii financiari, factorul
uman, factorii organizatorici şi de structură.
 TIPURI DE RISCURI SPECULATIVE
Risc investițional
(riscuri procentuale,
creditare, de
faliment)
Riscuri financiare
Risc al capacității de
cumpărare a banilor
(de lichiditate,
Riscuri speculative valutare etc.)

Asociate cu
Riscuri comerciale desfacerea
producției
 EXEMPLE DE RISCURI SPECULATIVE
Riscuri speculative Exemple
Surse de finanţare şi Legislația în domeniu, posibilități de repatriere a profitului, sistemul de
investiţii impozitare, măsurarea performanţelor economice, starea sistemului bancar şi
prezenţa băncilor străine în sistem.

Comerciale Controlul asupra preţurilor, preţul combunstibililor, inflaţia, tendinţe ale modei
şi a gusturilor, termenii uzuali ai ofertei, sistemele de plată folosite şi/ sau
disponibile.

Competiţie/ Prezenţa altor companii străine pe piaţa în cauză, prezenţa companiilor locale,
concurenţă profilul şi preţul produselor, calitatea acestora, facilităţi acordate la
achiziţionare, forţa de muncă şi nivelul de salarizare

Politice Politica de comerţ exterior, embargouri comerciale, relaţii diplomatice,

instabilitate

Culturale Înţelegerea atitudinilor, comportamentelor şi a aspiraţiilor sociale ale

persoanelor cu care se intră în contact: de la angajaţi, la parteneri de afaceri şi
până la clienţi (dacă se are în vedere populaţia locală).
 CARACTERISTICA RISCURI PURE VS RISCURI
SPECULATIVE
Riscuri pure
nu sunt acceptate deoarece apariţia lor face ca agenţii
economici să suporte o pierdere neavând şansa de câştig
nu pot fi delimitate de sfera de activitate, întrucât
conducerea firmei nu poate să evalueze şi să decidă,
înainte de apariţia unui fenomen, care sunt pagubele ce
se pot produce şi mărimea lor;
nu se realizează în timp, ele fiind imprevizibile, apar fără
manifestarea unor semnale precedente de activitatea
desfăşurată
nu pot fi controlate, fiind reduse posibilităţile de
intervenire
apar drept consecinţă a unor evenimente accidentare şi
întâmplătoare care au o anumită probabilitate de apariţie
Riscuri speculative
sunt uşor delimitate de sfera de activitate, firma putând
să decidă angajarea activităţii sale în limitele unui buget
corespunzător (pentru publicitate, pentru cercetare etc.);
se realizează în timp şi sunt datorate activităţii firmei;
apar doar în urma desfăşurării unor activităţi anterioare
(spre exemplu, acordare de credit, efectuarea unei
investiţii, politică financiară greşită, etc.)
sunt controlabile, agentul economic putând să-şi dea
seama de fenomenele ce pot apărea în activitatea
desfăşurată, luând măsuri de reducere a lor
sunt dependente de existenţa unor factori cum ar fi:
decizia puterii publice, factorii financiari, factorul uman,
factorii organizatorici şi de structură
 SURSELE DE APARIȚIE RISCURI PURE VS RISCURI
SPECULATIVE
Riscuri pure Riscuri speculative
existenţa unor „centre de risc” care împiedică proiectarea greşită a unui brevet;
funcţionarea normală a firmei ( condiţii
climaterice nefavorabile, incendii, explozii);

neglijenţa personalului de conducere şi a celui plasarea necorespunzătoare a unor fonduri şi

de execuţie; obţinerea unor rezultate neadecvate;

sustragere de fonduri; condiţii de cumpărare şi curs de revenire a

monedei naţionale defavorizante ;

erori de concepţie şi de producţie; obţinerea de rebut;

abuzuri de putere şi şmecherii existenţa unor preţuri sub nivelul celor de pe
piaţă
 ARII DE MANIFESTARE A RISCURILOR PURE VS RISCURILE
SPECULATIVE
Aria riscurilor pure Aria riscurilor speculative
Probleme legate de securitate/ posibilitatea Surse de finaţare şi realizarea diverselor tipuri de
de apariției a diverselor fraude investiţii
Starea mediului politic, economic şi a mediului natural Dezvoltarea şi promovarea produselor şi a serviciilor
Starea de sănătate a populaţiei şi modul de asigurare a Strategiile de derulare a afacerilor
acesteia
Asigurarea calităţii produselor şi serviciilor Reorganizări ale diverselor procese

Fiabilitatea sistemelor IT Reorganizări la nivelul companiilor

(fuziuni, achiziţii, preluări şi divizări)
Fenomene naturale majore: cutremure, inundaţii, Concurenţă
incendii
Întreruperi ale activităţii din diverse motive Strategia folosită în IT
(alimentarea cu energie, combustibili, greve etc.)
 ABORDAREA RISCURILOR PURE ȘI A RISCURILOR SPECULATIVE

• Riscurile pure:
• se încearcă reducerea și controlul lor sau chiar eliminarea lor dacă sunt provocate de
intervenția umană;
• modul de protecție în cazul riscurilor pure: asigurarea împotriva respectivelor riscuri (dacă
se oferă polițe de asigurare) și –eventual - descentralizarea activităților
• Riscurile speculative:
• se încearcă amplificarea eventualelor beneficii care decurg din asumarea lor;
• protecție: îngrădirea pozițiilor si limitarea expunerii la aceste riscuri, dacă nu pot fi evitate;
pentru unele riscuri din această categorie există polițe de asigurare.
 OPȚIUNI STRATEGICE PENTRU RISCURI SPECULATIVE

Opțiuni strategice Activităti ce însotesc aceste optiuni

Amânarea unei decizii Aşteptare pentru a vedea cum evoluează lucrurile, amânarea deciziilor şi a
acţiunilor
Reducerea riscului Îmbunătăţirea măsurilor de prevenire şi control a riscurilor, identificarea
riscurilor şi aplicarea de programe de remediere pentru a reduce riscurile la
cele mai scăzute nivele posibile în practică
Asumarea riscului Utilizarea unor metode interne de asigurare a riscului sau suportarea riscului,
ca parte a riscului de finanţare
Transferul riscului Utilizarea sistemelor de asigurare externe împotriva riscurilor – poliţe de
asigurare, garanţii, etc.
Distribuţia riscului Iniţierea de parteneriate cu alte companii

Limitarea riscului Limitarea scării şi/ sau a scopului activităţilor derulate, precum şi
intensitatea acestora. Limitarea pagubelor
• 1. Care din cele expuse mai jos sunt riscuri critice:
• A. Riscul, care reprezintă pericolul pierderii venitului de la realizarea unui anumit risc sau set de
riscuri în urma desfăşurării activităţii antreprenoriale.
• B. Riscul, care reprezintă pericolul de a suporta pierderi în mărime egală sau s-au mai mari decât
toată averea firmei, ceea ce o conduce spre faliment
• C. Riscul, care reprezintă pericolul de pierderi în mărimea cheltuielilor de producţie necesare
pentru realizarea unei anumite activităţi de antreprenoriat.
2. Care din cele expuse mai jos fac parte din categoria riscurilor interne ale întreprinderii:
a. Riscul valutar;
b. Riscul de incapacitate de plată;
c. Riscul fiscal;
d. Riscul tehnologic.
3. Riscurile reale sunt acelea, care nu s-au manifestat încă, dar pot să se materialezeze în viitor:
• A. Adevărat
• B. Fals
4. Riscul de aprovizionare este:
a. Risc intern
b. Risc extern
5. Riscurile speculative sunt consecințe ale:
• A. Deciziilor luate în cadrul unei organizații și depind de factorii externi;
• B. Unor evenimente planificate riguros;
• C. Unor evenimente accidentale, ce nu pot fi prevăzute;
• D. Unor evenimente neasigurabile.
• 6. Riscurile pure sunt consecințe ale:
• A. Unor decizii luate de conducere;
• B. Unor evenimente planificate riguros;
• C. Unor evenimente accidentale, ce nu pot fi prevăzute;
• D. Unor evenimente neasigurabile
7.Riscul rezidual presupune expunerea la un anumit risc înainte să fie luată vreo măsură de
tratare:
• A. Adevărat;
• B. Fals.
8. Riscul de transport face parte din:
• A. Risc permanent;
• B. Risc de scurtă durată.
TEMA 3. METODE DE OPTIMIZARE A
DECIZIILOR IN CONDITII DE RISC ȘI
INCERTITUDINE
 STRUCTURA TEMEI
• 3.1. Caracteristica mediului decizional.

• 3.2. Metode de optimizate a deciziilor in condilii de risc.

• 3.3.Metode de optimizate a deciziilor in condilii de
incertitudine.
3.1. CARACTERISTICA MEDIULUI DECIZIONAL.
• Decizia reprezintă un proces dinamic și rațional de alegere a unei căi de acțiune dintr-un număr de variante posibile în vederea
realizării unuia sau mai multor obiective.
• Conceptul de decizie de management include, cumulativ, câteva condiții definitorii:
• a) Existența unor informații ample și sigure, pentru a atenua riscul și starea de incertitudine a decidentului. Decizia nu poate fi un act
întâmplător. Ea este un proces de cunoaștere, un mod rațional, judicios și voluntar de a transforma informația în acțiune prin
studierea temeinică a resurselor, condițiile concrete și a factorilor care pot condiționa transformarea respectivă și rezultatele
așteptate.
• b) Mulțimea variantelor decizionale din care se operează alegerea să fie formată din cel puțin două elemente. Alegerea dintr-un număr
de soluții este o operație dificilă; dacă nu exista decât o singură posibilitate de acțiune, decizia se impune de la sine, fără a mai fi
nevoie de o alegere.
• c) Existența unei finalități definite (unul sau mai multe obiective de realizat).
• d) Aplicarea variantei decizionale alese să influențeze acțiunile și/sau comportamentul a cel puțin unei alte persoane decât decidentul.
Dacă nu ar fi respectată una din condițiile enumerate nu putem avea un proces decizional. Astfel, lipsa unor informații corecte poate
determina decizii greșite. Dacă nu ar exista mai multe variante decizionale nu s-ar putea opera alegerea variantei optime. Daca nu ar
exista o finalitate, nu s-ar mai declanșa acțiunea de realizare a obiectivelor dorite. Iar ca decizia să fie de conducere este necesar ca
aplicarea acesteia să influențeze activitatea și/sau comportamentul a cel puțin unei alte persoane decât decidentul. Aceasta pentru ca
însăși procesul de management este o activitate intelectuală, prin care decidentul (individual sau de grup) determină ca alte persoane
(subordonații) să desfășoare activități care să vizeze realizarea obiectivelor prestabilite.
 CARACTERISTICI ALE MEDIULUI DECIZIONAL ACTUAL
• Înăsprirea competiției pe piață, decidenții fiind confruntați cu reducerea din ce în ce mai mult a intervalului de timp necesar
pentru a adopta decizii;
• Modificarea modului de organizare și funcționare a firmei. Managementul ultimilor ani reflectă concepte precum:
• firma virtuală, holonică (un grup de unități economice care, acționând într-o manieră integrată, este capabil sa se
autoconfigureze pentru a profita de orice oportunitate de afaceri apărută);
• reingineria firmei si a proceselor (reengineering). Conceptul de reengineering presupune refundamentarea și reproiectarea
activității unei firme pentru a obține îmbunătățiri semnificative și de durată în ceea ce privește costurile, veniturile, calitatea.
Scopul reengineering - ului este de a optimiza desfășurarea tuturor proceselor ce intervin în activitatea firmei, maximizarea
rezultatelor cu un consum optim de resurse.
• Progresul tehnic a căpătat o amploare fără precedent în ultimii ani;
• Schimbările legislative, sociale, politice afectează profund mediul de afaceri, generând un plus de nesiguranță pentru toți actorii
implicați în procesul decizional. Pe de o parte, se constată creșterea numărului de alternative decizionale raportat la o situație
dată, pe de altă parte incertitudinea și riscul asociate fiecărei alternative crește. Este de asemenea contraindicată adoptarea de
decizii fundamentate pe cazuri precedente, deoarece schimbarea mediului poate afecta rezultatele noilor decizii
• Explozia informațională se reflectă în creșterea volumului de date, informații, cunoștințe care intră și circulă în sistemul
informațional al firmei, concomitent cu diversificarea surselor de informații. Decidenții sunt afectați, la fel ca si în cazul
precedent, cu diversificarea alternativelor decizionale
LIMITE CARE AFECTEAZĂ PERFORMANȚELE DECIDENTULUI UMAN

• a) limitele cognitive: omul este confruntat cu o cantitate din ce în ce mai mare de informații,
pe care nu le poate stoca și procesa în funcție de necesitățile la un moment dat;

• b) limitele economice: costurile obținerii datelor, informațiilor și cunoștințelor trebuie

controlate;

• c) limitele de timp: mediul economic ii pune pe decidenți, din ce în ce mai des, în fața unor
situații care impun adoptarea rapidă a unor decizii, fie pentru corectarea unor evoluții
negative care se pot agrava în timp, fie pentru a profita de apariția unor oportunități.
 RISC ȘI INCERTITUDINE

• Riscul şi incertitudinea reprezintă o

caracteristică permanentă a mediului
în care firmele îşi desfășoară
activitatea; riscul presupune
existenţa unui element incertitudinea nu poate fi
• ele se întâlnesc combinate în diferite de hazard cu anumite cuantificată prin legi de
probabilităţi de apariţie probabilitate, decidentul
proporţii, incertitudinea prezentând confruntându-se cu o
necunoaştere a legii care
caracteristica de a nu putea fi acţionează.
eliminată.
 INCERTITUDINE VS RISC
• Incertitudinea reprezintă faptul de a nu şti ce se va întâmpla în viitor, iar riscul este
considerat ca o caracterizare a gradului de incertitudine; cu cât este mai mare incertitudinea
cu atât este mai pronunţat riscul şi invers;
• Incertitudinea este lipsa de certitudine, respectiv nesiguranţă, îndoială, ezitare. Când o
decizie este luată în condiţii de risc, aceasta presupune o cunoaştere a riscului asumat,
respectiv cunoaşterea probabilităţii apariţiei riscului. În cazul unei decizii luate în condiţii
de incertitudine nu sunt cunoscute riscurile, deşi acestea sunt asumate.
• Nivelul incertitudinii sau al riscului este determinat de nivelul informaţiilor, respectiv de la
volumul informaţiilor zero (ignoranţă totală) până la un set de informaţii complete. Graniţa
dintre incertitudine şi risc este reprezentată de nivelului minim de informaţii necesare
abordării situaţiilor de risc.
 DECIZIILE LUATE ÎN CONDIŢII DE
RISC
• sunt foarte des întâlnite;
• decidentul cunoaște toate alternativele
decizionale, iar consecinţelor acestora le
sunt asociate estimări probabilistice.
• O alternativă poate avea cel puţin două
consecinţe, decidentul trebuind să
calculeze pe baza experienţelor
precedente probabilitatea de producere
a fiecăreia dintre acestea.
DECIZIILE LUATE ÎN CONDIŢII DE INCERTITUDINE:
• sunt cel mai frecvent întâlnite în condițiile
dinamismului mediului economic actual în
care firmele îşi desfăşoară activitatea.
• Decidentul nu cunoaşte toate alternativele,
nu poate stabili probabilitățile asociate
alternativelor cunoscute şi nici nu poate şti
care sunt consecinţele pe care le pot avea
acestea
3.2. METODE DE OPTIMIZARE A DECIZIILOR ÎN
CONDIȚII DE RISC
• Se bazează pe teoria probabilităţilor
• Probabilităţile de apariţie a unor evenimente viitoare pot fi
determinate în mod subiectiv sau obiectiv
 PROBABILITATEA OBIECTIVĂ
• Probabilitatea obiectivă reprezintă frecvenţa relativă de apariţie a unui eveniment
calculată după formula:
𝑚
• 𝑃(𝐸) = ,
𝑛

• unde:
• m – numărul de apariţii ale evenimentului E,
• n – numărul total al experimentelor efectuate.
 PROBABILITATEA SUBIECTIVĂ
• Probabilitatea subiectivă nu este determinată pe bază de calcule ci se bazează pe intuiţia şi flerul decidenţilor, pe
experienţa lor privind rezultatele obţinute în condiţii similare. Probabilitatea subiectivă derivă din judecata
personală a decidentului sau din propria experiență cu privire dacă este posibil să apară un rezultat specific.
• Nu conține calcule formale și reflectă doar opiniile și experiența din trecut ale subiectului, mai degrabă decât
datele sau informația
• Indiferent de modul de stabilire a probabilităţilor, pentru alegerea variantei optime se va calcula valoarea
aşteptată Va pentru fiecare alternativă luată în considerare:
• 𝑉𝑎 = 𝑝₁ ∗ 𝑥₁ + 𝑝₂ ∗ 𝑥₂ + ⋯ + 𝑝ₙ ∗ 𝑥ₙ
• sau

• 𝑉𝑎 = σ𝑛𝑖,𝑗=1 𝑝𝑖 ∗ 𝑥𝑗

• unde: pi – probabilităţile de apariţie ale evenimentelor;

• xj – valorile previzionate ale rezultatelor evenimentelor.
• Decidentul va alege alternativa cu valoarea cea mai mare
 METODA ARBORELUI DECIZIONAL
• Este folosită atunci când situaţiile decizionale sunt complexe, putând fi descompuse într-un şir de
decizii înlănţuite şi momente în care intervine hazardul.
• Cu ajutorul aceste metode sunt reprezentate deciziile şi evenimentele aleatoare aşa cum sunt ele
percepute de către decidenți. Pentru fiecare eveniment viitor probabil este prevăzută acțiunea ce
poate fi adoptată de către decident, rezultând o structură arborescentă.
• Realizarea unui eveniment viitor poate implica adoptarea uneia sau mai multor căi de urmat,
suma probabilităților aferente acestor posibile evoluții fiind egală cu 1.
 ARBORELE ARE TREI FELURI DE NODURI:

• nodul inițial decizional din care pornesc variantele analizate;

• nodurile de probabilitate care identifica pentru fiecare dintre variantele in discuție,

nivelul probabil de a obține un anumit rezultat;
• nodurile de rezultat care prezinta valoarea beneficiului/venitului obținut pentru fiecare
probabilitate de obținere a acelui rezultat.
• Rezultatul final al fiecarei variante analizate poartă denumirea de Valoare Monetară
Estimată (VME). Aceasta se calculează ca suma beneficiilor obținute pe fiecare variantă
analizată în parte.
• 𝑉𝑀𝐸 = σ 𝑅 − 𝐶 ∗ 𝑝,
• unde R este rezultatul pentru fiecare variantă;
• C – costul investit în realizarea variantei;
• p – probabilitatea de apariție a evenimentului

• Varianta cu cea mai mare valoare (pozitivă) a VME este varianta preferată - strict
din punct de vedere financiar. Ulterior, pentru luarea deciziei se vor lua în
discuție și alte aspecte, unele financiare, altele non-financiare.
 EXEMPLU:
• O companie care produce chips-uri doreşte să introducă un nou produs şi are de ales între cele trei
variante pe care le are la momentul respectiv.
• Prima variantă este să schimbe design-ul ambalajelor, costul fiind zero, însă probabilitatea de
penetrare a pieţei fiind de doar 30%, iar valoarea pieţei fiind de 15.000 euro în varianta pesimistă
și 18.000 în cea optimistă.
• A doua variantă este să investească 10.000 euro într-un nou sortiment, probabilitatea fiind de 50%,
iar valoarea pieţei fiind de 22.000 euro în varianta optimistă şi de 10.000 de euro în varianta
pesimistă.
• Ce-a de a treia propunere reprezintă o investiţie de 40.000 de euro în schimbarea procesului de
fabricaţie a cartofilor prăjiţi, care ar diminua semnificativ grăsimile şi rezultând un produs mai
sănătos. Probabilitatea de penetrare a pieţei este de 60%, iar valoarea optimistă a pieţei este de
35.000 euro şi de 30.000 în varianta pesimistă.
 INFORMAȚIA GENERALIZATĂ

Varianta Cost (mii euro) Penetrarea pieței Probabilitatea de Valoarea pieței

penetrare (mii euro)
A 0 Mare 0,7 18
Mică 0,3 15
B 10 Mare 0,5 22
Mică 0,5 10
C 40 Mare 0,6 35
Mică 0,4 30
 REZOLVARE:
• 1. Calculăm valorile așteptate pentru fiecare variantă:
• Va=Ra-Ca
• Vao =18-0=18
• Vap = 15-0=15
• Vbo =22-10=12
• Vbp = 10-10=0
• Vco = 35-40 =-5
• Vcp = 30-40= -10
• 2. Calculăm valoarea așteptată a evenimentului VME pentru fiecare variantă:
• VMEa = 0,7*18+0,3*15 = 17,1
• VMEb = 0,5*12+ 0,5*0 =6
• VMEc = 0,6*(-5)+0,4*(-10) = -7
• Decizia din prisma fezabilităţii financiare a proiectului este varianta A.
• Dacă însă este o politică pe termen lung ca produsele companiei să fie mai sănătoase,
atunci poate intra în discuţie şi varianta C, mai ales că prin volumul vânzărilor
generează câştig în privinţa cotei de piaţă.
 ARBORELE DECIZIONAL: CONCLUZII
• Prin arborele de decizie, decidentul poate să evalueze din punct de vedere cantitativ riscul asociat fiecărei
decizii.
• Metoda fiind una grafică, este relativ ușor de realizat, ușor de înțeles și de interpretat. Iar pentru că folosește
mai multe tipuri de informații, poate oferi o imagine mai clară privind cea mai bună variantă în condițiile date.
• Datele folosite în metoda arborelui decizional sunt doar estimări, iar aceste estimări sunt extrem de subiective.
Persoane diferite pot estima valori diferite pentru costuri, probabilități si/sau venituri. Orice mică modificare
a datelor introduse în analiza poate conduce la o schimbare destul de mare în valoarea rezultatelor finale. Prin
urmare, această analiză este de obicei însoțită de una a riscurilor. Pe baza analizei riscurilor, se pot crea 2-3
scenarii alternative care pot oferi un pachet mult mai amplu de informații de care un manager se va folosi in
luarea deciziei finale.
• Pentru decizii mai bine fundamentate, acest instrument de analiză se utilizează de multe ori împreună si cu
alte metode și tehnici de luare a deciziilor.
 PROBABILITATEA SUBIECTIVĂ
𝑉𝑎=𝑝₁∗𝑥₁+𝑝₂∗𝑥₂+…+𝑝ₙ∗𝑥ₙ

Varianta Probabilitatea de Valoarea pieței 𝑝ₙ∗𝑥ₙ Valoarea

penetrare (p) (mii euro) (x) așteptată
A 0,7 18 12,6 17,1
0,3 15 4,5
B 0,5 22 11 16
0,5 10 5
C 0,6 35 21 33
0,4 30 12
3.3. METODE DE OPTIMIZARE A
DECIZIILOR ÎN CONDIȚII DE
INCERTITUDINE
• Adoptarea deciziilor în condiţii de incertitudine presupune că decidentul nu dispune
de informaţiile necesare pentru stabilirea probabilităţii de manifestare a
fenomenelor (stărilor), iar variabilele sunt parţial necunoscute
• În acest caz pot fi utilizate mai multe metode şi tehnici, precum: tehnica pesimistă,
tehnica optimistă (Abraham Wald), tehnica de optimalitate (Leonid Hurwicz), a
proporţionalităţii (Bayes Laplace), a minimizării regretelor (Leonard I.Savage).
 TEHNICA PESIMISTĂ (ABRAHAM WALD)
• Tehnica pesimistă (Abraham Wald), conform căreia varianta optimă este aceea în urma
căreia se obţin avantajele cele mai mari în condiţiile cele mai nefavorabile.
• Considerăm o matrice decizională de forma:

Vi/Cj C1 C2... Cn
V1 R11 R12 R1n
V2 R21 R22 R2n
.
.
Vn Rm1 Rm2 Rmn
unde: Vi - varianta decizională
Cj - starea condiţiei obiective
Rij – consecinţa (rezultatul) decizională aferentă lui Vi şi Cj.
• Conform tehnicii pesimiste, varianta optimă va fi:
• Voptim = max min (R ij)
i j

• Prin urmare, managerul prudent va opta pentru acea alternativă decizională care îi
va furniza satisfacţia maximă dintre satisfacţiile minime posibile.
Exemplu. Fie că o companie se pregăteşte pentru producerea unor noi tipuri de produse, având pentru
aceasta 4 tipuri de soliţii: S1, S2, S3, S4. Fiecărei soluţii îi corespunde un anumit tip de produs sau o
combinare a acestora. De asemenea, s-a constatat că rezultatele așteptate vor depinde de cererea la
produsele noi, care poate fi de trei tipuri: C1, C2, C3. Câştigul care poate fi obţinut, reieşind din aceste
condiţii, este prezentat în tabel.

Tipul soluției Posibilele situații în funcție de influența cererii min max

C1 C2 C3
S1 0,25 0,35 0,4 0,25 0,4

S2 0,75 0,2 0,3 0,2 0,75

S3 0,35 0,8 0,1 0,1 0,8

S4 0,9 0,2 0,3 0,2 0,9

TEHNICA OPTIMISTĂ (ABRAHAM WALD)

• Varianta optimă este aceea pentru care se obţin cele mai mari avantaje în cea mai
favorabilă stare a condiţiilor obiective.
• Conform tehnicii optimiste, varianta optimă
• va fi:
• Voptim = max max (R ij )
• i j
• Prin urmare, managerul optimist va opta pentru acea alternativă decizională care îi
va furniza satisfacţia maximă dintre cele mai mari satisfacţii posibile.
 TEHNICA PROPORŢIONALITĂŢII
(BAYES-LAPLACE)
• Are la bază ideea că fiecare stare a condiţiilor obiective are aceeaşi probabilitate de apariţie.
• Varianta optimă este aceea pentru care media aritmetică a rezultatelor corespunzătoare
stărilor luate în considerare este cea mai favorabilă.
1
• 𝑉𝑜𝑝𝑡 = 𝑚𝑎𝑥 σ𝑛𝑗=1 𝑅𝑖𝑗
𝑛
• j
• Unde:
• n – numărul stărilor condiţiilor obiective
• Rij – consecinţa (rezultatul) decizională.
Exemplu. Fie că o companie se pregăteşte pentru producerea unor noi tipuri de produse, având pentru
aceasta 4 tipuri de soliţii: S1, S2, S3, S4. Fiecărei soluţii îi corespunde un anumit tip de produs sau o
combinare a acestora. De asemenea, s-a constatat că rezultatele așteptate vor depinde de cererea la
produsele noi, care poate fi de trei tipuri: C1, C2, C3. Câştigul care poate fi obţinut, reieşind din aceste
condiţii, este prezentat în tabel.

Tipul soluției Posibilele situații în funcție de influența cererii Media

aritmetică
C1 C2 C3
S1 0,25 0,35 0,4 0,33
S2 0,75 0,2 0,3 0,42
S3 0,35 0,8 0,1 0,42
S4 0,9 0,2 0,3 0,47
 TEHNICA DE OPTIMALITATE (LEONID HURWICZ)
• Este o combinaţie între cele două metode prezentate anterior şi presupune introducerea unui coeficient de optimism, fiind
necesar să se parcurgă următorii paşi:
• a) adoptarea coeficientului de optimism α
• (0 < α < 1)
• b) determinarea elementelor Hi, după formula:
• Hi = α •Ai + (1- α)ai
• unde:Ai – reprezintă elementul cel mai favorabil al liniei i (Vi) = max Rij
• ai – reprezintă elementul cel mai nefavorabil al liniei i (Vi) = min Rij.
• Varianta optimă este aceea cu cel mai mare Hi.
Voptim= maxHi
• α – determină un grad mare de subiectivitate al metodei; practica economică a demonstrat faptul că acei decidenţi care aleg un
coeficient de optimalitate mai apropiat de 0 fac parte din categoria managerilor pesimişti, iar cei care aleg un coeficient de
optimalitate mai apropiat de 1 fac parte din categoria managerilor optimişti.
• Această tehnică este preferată de managerii care manifestă o anumită dorinţă pentru asumarea de riscuri.
 TEHNICA MINIMIZĂRII REGRETELOR (LEONARD
I.SAVAGE)
• În acest caz, se pleacă de la ideea că decidentul, după ce a luat decizia, observă că în
anumite situaţii ar fi procedat altfel. Regretele sunt definite drept pierderi de
oportunitate, care se produc în caz că nu este selectată varianta optimă.
• Pentru determinarea lui Voptim se va întocmi matricea regretelor după modelul
matricei decizionale cu deosebirea că elementele matriceale Rij (regretele/pierderile)
se vor obţine scăzând din valoarea fiecărui element (rezultatul obţinut în varianta
adoptată) rezultatul maxim care poate fi obţinut alegând o altă variantă, dată fiind o
anumită stare Cj (pe coloană).
• În cazul folosirii acestui criteriu decidentul tinde să adopte varianta, care va minimiza
cel mai mare regret anticipat.
 BIBLIOGRAFIE:
• Bârsan-Pipu, N., Popescu, I. Managementul riscului: concepte, metode, aplicaţii. Braşov,
Editura Universităţii Transilvania, 2003
• Popescu, M., Antonoaie, N., State, I.Management, procesul decizional. Braşov, Editura Lux
Libris, 2002.
1. Decizia reprezintă un proces dinamic și rațional de alegere a unei căi de acțiune dintr-un
număr de variante posibile în vederea realizării unuia sau mai multor obiective:
• a. Adevărat
• b. Fals
2. Limitele economice afectează performanțele decidentului uman
• a. Adevărat
• b. Fals
• 3. Riscul este considerat ca o caracterizare a gradului de incertitudine
• a. Adevărat
• b. Fals
• 4. În cazul unei decizii luate în condiţii de incertitudine riscurile sunt cunoscute și asumate
• a. Adevărat
• b. Fals
• 5. Metodele de optimizare a deciziilor în condiții de risc se bazează pe teoria
probabilităţilor
• a. Adevărat
• b. Fals
• 6. Metoda arborelui decizional este o metodă de optimizare a deciziilor în condiții de
incertitudine
• a. Adevărat
• b. Fals
• 7. Care din cele enumerate sunt atribuite metodelor de optimizare a deciziilor în condiții de
risc
• a. tehnica pesimistă
• b. probabilitatea subiectivă
• c. tehnica proporționalității
• d. probabilitatea obiectivă
• e. tehnica optimistă
• f. arborele decizional
• g. tehnica de optimalitate
• h. tehnica minimizării regretelor
• 8. Tehnica, conform căreia varianta optimă este aceea pentru care media aritmetică a
rezultatelor corespunzătoare stărilor luate în considerare este cea mai favorabilă, se
numește:
• a. tehnica pesimistă
• b. tehnica optimistă
• c. tehnica proporționalității
• d. tehnica de optimalitate
 Tema 4. Managementul riscului

„Paza bună, trece primejdia rea”.

 Structura temei
 4.1. Noțiuni de management al riscului
 4.2. Identificarea riscurilor
 4.3. Analiza și evaluarea riscului
 4.4. Tratarea riscului
 4.5. Monitorizarea, revizuirea şi raportarea periodică a riscurilor implementării măsurilor de
control
4.1. Noțiuni de management al riscului
 Noțiuni
 riscul nu reprezintă un lucru negativ în sine; riscul joacă un rol esențial pentru progres, iar eșecul
face deseori parte din procesul de învățare. Dar trebuie sa știm cum să menținem echilibrul intre
consecințele potențial negative ale riscului și beneficiile posibile pe care le poate aduce
transformarea riscului în oportunitate
 Managementul riscului :”totalitatea metodelor sau mijloacelor prin care este gestionată
incertitudinea, ca bază majoră a factorilor de risc, în scopul îndeplinirii obiectivelor descrise în
cadrul oricărui proiect”.
 Managementul riscurilor – Procesul care vizează identificarea, evaluarea, gestionarea (inclusiv
tratarea) şi constituirea unui plan de măsuri de atenuare a riscurilor, revizuirea periodică,
monitorizarea şi stabilirea responsabilităților.
 Managementul riscurilor, ca şi componentă importantă a managementului strategic, are menirea de
a se ocupa cu reacţia potrivită la riscuri, utilizând diverse metode şi mijloace analitice şi
operaţionale în scopul identificării, prioritizării şi adoptării măsurilor potrivite de evitare a
pierderilor şi atingerea obiectivelor organizaţiei
 Necesitatea implementării managementului riscului
 1. Managementul riscurilor impune modificarea stilului de management. Managerii trebuie să adopte un stil de
management reactiv, ceea ce înseamnă că este necesar să conceapă şi să implementeze măsuri susceptibile de a
atenua manifestarea riscurilor. Reacţia orientată spre viitor permite organizaţiei să stăpânească, în limite
acceptabile, riscurile trecute, ceea ce este acelaşi lucru cu creşterea şanselor de a-şi atinge obiectivele.
 Limitarea la managementul reactiv este, totuşi, insuficientă pentru un management performant. Nici o organizaţie
nu poate fi condusă numai după principiul “văzând şi facând”. La fel de importantă este şi identificarea posibilelor
ameninţări, înainte ca ele să-şi materializeze şi să producă consecinţe nefavorabile asupra obiectivelor stabilite.
Aceasta înseamnă a adopta un stil de management proactiv. Managementul proactiv are la bază principiul “este mai
bine să previi, decât să constaţi un fapt împlinit”.
 2. Managementul riscurilor facilitează realizarea eficientă şi eficace a obiectivelor organizaţiei. Permite ca
organizaţia să-şi concentreze eforturile spre ceea ce este cu adevărat important, şi nu să-şi disperseze resursele în
zone nerelevante pentru scopurile sale. Totodată, revizuirea periodică a riscurilor, aşa cum este prevăzut în
standarde, conduce la realocări ale resurselor, în concordanţă cu modificarea ierarhiilor şi, implicit a priorităţilor.
 3. Managementul riscurilor asigură condiţiile de bază pentru un control intern sănătos. Managementul riscurilor
urmareşte gestiunea ameninţărilor ce ar putea avea impact negativ asupra obiectivelor. Cu alte cuvinte, dacă se
urmareşte consolidarea controlului intern, este indispensabilă implementarea managementului riscurilor
Etape ale managementului riscurilor
Identificarea
riscurilor

Analiza
Raportarea
riscurilor

Evaluarea
Monitorizarea
riscurilor

Tratarea
riscurilor
4. 2. Identificarea riscurilor
 Identificarea riscurilor
 Îşi propune să descopere toate sursele posibile de risc, cu scopul eliminării sau
diminuării efectelor pe care acestea le pot produce, inclusiv acele riscuri care pot
conduce la nerealizarea obiectivelor stabilite și la afectarea imaginii organizației.
 Riscurile trebuie identificate la orice nivel unde se sesizează că există consecințe asupra
atingerii obiectivelor şi pot fi luate măsuri specifice de soluționare a problemelor,
ridicate de respectivele riscuri.
 Riscurile nu pot fi identificate şi definite decât în raport cu obiectivele a căror realizare
este afectată de materializarea lor. Un risc identificat poate avea semnificație pentru mai
multe obiective ale organizației, iar impactul său poate varia în funcţie de fiecare obiectiv
în parte.
 Identificarea riscurilor

 În raport de situaţia în care se află organizaţia, identificarea riscurilor se poate

afla într-una din următoarele ipostaze:
 - Identificarea inițială a riscurilor caracteristică organizațiilor noi sau care nu
şi-au identificat anterior riscurile, într-o manieră structurată.
 - Identificarea permanentă a riscurilor caracteristică organizaţiilor în care s-a
consolidat managementul riscurilor.
 Identificarea continuă este necesară pentru cunoaşterea riscurilor care nu s-au
manifestat anterior datorită circumstanțelor, a schimbării circumstanţelor în
care se manifestă riscurile identificate anterior, precum şi pentru stabilirea
riscurilor care s-au manifestat în trecut, dar care nu mai prezintă, în prezent,
importanţa pentru organizaţie.
 Metode de identificare a riscurilor
 - întocmirea unor liste de control care cuprind surse potențiale de risc, cum ar fi: condiţiile
de mediu, rezultatele scontate, personalul, modificările obiectivelor, erorile şi omisiunile de
proiectare şi execuţie, estimările costurilor şi ale termenelor de execuţie etc.;
 - analiza documentelor disponibile în arhiva organizației pentru identificarea problemelor
care au apărut în situaţii similare celor curente;
 - utilizarea experienţei personalului direct productiv (şefi de secţii şi de echipe) prin
invitarea acestora la o şedinţă formală de identificare a riscurilor. De multe ori oamenii de
pe teren sunt conştienţi de riscuri şi probleme pe care cei din birouri nu le sesizează. O
comunicare eficientă teren – birouri este una dintre cele mai bune surse de identificare şi
diminuare a riscurilor;
 - identificarea riscurilor impuse din exterior (prin legislaţie, schimbări în economie,
tehnologie, relaţii cu sindicatele) prin desemnarea unei persoane care să participe la
întrunirile asociaţiilor profesionale, la conferinţe etc. şi care să parcurgă publicaţiile de
specialitate.
4.3. Analiza și evaluarea riscurilor
 Analiza riscurilor
 Faza de analiză a riscului ia în considerare riscurile identificate în prima fază şi realizează o
cuantificare a acestora. Pentru analiza riscului se foloseşte un instrumentar matematic divers,
mergând de la analiza probabilistică la analiza Monte Carlo. (Simularea Monte Carlo este o
metodă statistică. Aceasta este utilizată pentru a rezolva probleme matematice complexe prin
generarea de variabile aleatorii. Efectuarea unei simulări constă în repetarea sau duplicarea
caracteristicilor și comportamentelor unui sistem real. Astfel, obiectivul principal al simulării
Monte Carlo este acela de a încerca să imite comportamentul variabilelor reale pentru, în măsura
posibilului, să analizeze sau să prezică modul în care acestea vor evolua.)
 Simularea Monte Carlo sau metoda Monte Carlo își datorează numele faimosului cazinou din
Principatul Monaco. Ruleta este cel mai faimos joc de cazino și, de asemenea, cel mai simplu
exemplu de mecanism de generare a numerelor aleatorii.
 Analiza riscurilor se referă la recunoașterea efectelor negative care ar putea avea loc într-o
organizație înainte de a începe orice proiect important nou sau de a schimba orice obiectiv
esențial, care poate avea un impact negativ asupra entității.
 Analiza riscurilor are ca obiectiv estimarea gradului de risc care poate apărea în organizație,
caracterizarea acestora de o asemenea maniera încât, să poată fi ușor de înțeles și de comunicat
către factorii de decizie, să pună în evidență probabilitatea și consecințele, dar și mijloacele de
control existente și pe cele necesare.
 Tehnici de analiză cantitativă a riscului
 (1) Interviul. Tehnicile de intervievare sunt utilizate pentru a cuantifica probabilitatea şi impactul
riscurilor asupra obiectivelor proiectului.
Primul pas îl constituie realizarea unor interviuri despre riscurile proiectului cu participarea
responsabililor proiectului sau a experţilor în domeniu. Informaţia care este necesară depinde de tipul
distribuţiilor de probabilitate care vor fi utilizate pentru modelarea riscului. Ca urmare a interviurilor,
este necesară documentarea argumentelor care au stat la baza parametrilor atribuiţi distribuţiilor de
probabilitate ale modelelor de risc, care vor constitui elemente de intrare pentru strategiile de răspuns la
risc.
 (2) Analiza de senzitivitate. Această tehnică ajută la determinarea acelor riscuri care au cel mai mare
potenţial de impact asupra proiectului. Analiza de senzitivitate examinează gradul în care
incertitudinea fiecărui element de risc al proiectului influenţează obiectivele proiectului, atunci când
celelalte elemente variabile şi incerte sunt menţinute la valorile lor cele mai probabile.
 (3) Analiza arborilor de decizie. Metoda arborilor de decizie se utilizează pentru a reprezenta
problema de decizie considerând implicaţiile alegerii dintre alternativele disponibile. Rezolvarea
arborelui de decizie indică decidentului o evaluare în termeni cantitativi a riscului asociat fiecărei
decizii.
 (4) Simularea. Constituie o metodă avansată de cuantificare a riscului. Simularea utilizează un model
al unui sistem pentru a analiza performanțele sau comportamentul sistemului. Pentru simulare poate
fi utilizată tehnica Monte Carlo.
 Rezultatele unei simulări Monte Carlo a programului
de execuție în construcție

Curba arată posibilitățile cumulate ale realizării obiectivului până la o anumită dată. De
exemplu, există o probabilitate de 50% ca obiectivul să fie atins în 145 zile. Datele de
realizare a obiectivului din partea stângă prezintă riscuri mai mari decât cele din partea
dreaptă a graficului.
 Tehnici de analiză calitativă a riscurilor
 Analiza calitativă a riscului este procesul de realizare a unei evaluări de natură calitativă a riscurilor identificate ale
organizației. Acest proces stabileşte o prioritate a riscurilor, în funcţie de efectul lor potenţial asupra obiectivelor proiectului.
 (1)Tehnica scenariilor. Această tehnică presupune adunarea unui grup de oameni informaţi, specialişti în domeniu, cărora li
se cere să îşi aplice cunoştinţele şi imaginaţia pentru a descrie unul sau mai multe moduri posibile de derulare a unui
eveniment pornind de la o situaţie concretă. Acest tip de activitate se desfăşoară tot timpul de către oricine doreşte să
planifice o activitate.
 (2)Modelarea riscurilor.
 (3Probabilitatea şi impactul riscului. Probabilitatea riscului este definită ca fiind posibilitatea ca acel risc să apară. Impactul
riscului este efectul asupra obiectivelor proiectului dacă acel risc apare. Probabilitatea riscului şi impactul riscului sunt
descrise în termeni calitativi ca fiind: foarte ridicate, ridicate, moderate, scăzute sau foarte scăzute. Analiza riscurilor cu
ajutorul probabilităţii şi impactului ne ajută să identificăm acele riscuri cu consecinţe majore asupra proiectului şi asupra
cărora trebuie să acţionăm în mod agresiv.
 (4) Matricea scorului riscului. Este o matrice construită prin combinarea scalelor de probabilitate şi de impact.
 (5) Testarea ipotezelor proiectului. Ipotezele identificate trebuie testate faţă de două criterii: stabilitatea ipotezei şi impactul
asupra proiectului dacă ipoteza este falsă. În această situaţie, trebuie identificate ipoteze alternative, care să fie adevărate, iar
impactul acestora asupra obiectivelor proiectului trebuie testat în procesul de analiză calitativă a riscului.
 (6) Clasificarea preciziei datelor. Analiza calitativă a riscului necesită date precise, care să vină în ajutorul managementului
proiectului. Aceasta implică evaluarea datelor disponibile despre risc, din punct de vedere al calităţii, integrităţii şi fiabilităţii
acestora. Utilizarea unor date de precizie scăzută – dacă, de exemplu, un anumit risc nu este înţeles – poate conduce la o
analiză calitativă a riscului care nu este utilă managerului de risc.
 Evaluarea riscurilor

 Evaluarea riscurilor presupune evaluarea probabilităţii de materializare a riscurilor şi a

impactului (consecinţelor) asupra obiectivelor în cazul în care acestea se materializează.
Combinaţia dintre nivelul estimat al probabilităţii şi nivelul estimat al impactului constituie
expunerea la risc, în baza căreia se realizează profilul riscurilor.
 Evaluarea riscurilor trebuie să:
• se bazeze, pe cât posibil, pe dovezi obiective (imparţiale şi independente);
• aibă în vedere pe toţi cei afectaţi de risc;
• facă distincţia între expunerea la risc şi tolerabilitatea la risc.
 Scopul evaluării riscurilor este de a stabili o ierarhie a riscurilor unei organizaţii care, în
funcţie de tolerabilitatea la risc, permite stabilirea celor mai adecvate modalităţi de tratare a
riscurilor şi delegarea responsabilităţii de gestionare a riscurilor celor mai potrivite nivele
decizionale.
 Etapele evaluării riscurilor

b. evaluarea c. evaluarea expunerii

a. evaluarea
impactului asupra la risc ca o
probabilităţii de
obiectivelor în cazul combinaţie între
materializare a
în care riscul s-ar probabilitate şi
riscului identificat
materializa impact.
 a.Evaluarea probabilităţii de materializare a riscului identificat
 presupune determinarea şanselor de apariţie a unui rezultat specific;
 Probabilitatea este o măsură a incertitudinii. De ex: Pe baza informaţiilor culese s-a constatat că:
din 100 de angajări de persoane într-o organizaţie, 10 au avut probleme cu respectarea condiţiilor
impuse de regulamente (riscurile de conformitate au probabilitatea de 10%); din 200 de loturi de
produse provenite de la un furnizor s-a constatat că în 18 cazuri au fost lipsuri sau defecte (riscurile
de aprovizionare au probabilitatea de materializare de 9%);
 Rezultatele evaluărilor calitative şi cantitative trebuie transpuse în scale calitative, care să reflecte
importanţa percepută in raport cu obiectivele.
 b. Evaluarea impactului asupra obiectivelor în
cazul materializării riscurilor
 Impactul reprezintă consecinţa asupra obiectivelor (rezultatelor) aşteptate, care poate fi, în funcţie de
natura riscului, negativă sau pozitivă.
 managerii organizaţiei, ca şi celălalt personal raportat la obiectivele individuale, aflaţi în faţa unei
situaţii de risc, sunt interesaţi să cunoască cât de mari sunt consecinţele asupra obiectivelor urmărite
dacă riscurile s-ar materializa. Din aceasta rezultă necesitatea evaluării impactului.
 Impactul oricărui risc este caracterizat prin consecinţe de diferite naturi. Alături de consecinţe
calitative, exprimate descriptiv, pot fi identificate şi consecinţe exprimate cantitativ în termeni de
buget (costuri), de efort (timp de muncă) şi de timp (întârzieri posibile în termenul de realizare a
obiectivelor. Acestea trebuie făcute ori de cate ori este posibil, deoarece sunt mult mai relevante, dar
în final pentru obţinerea unei imagini unitare asupra riscurilor ce pot afecta organizaţia, evaluările
cantitative vor fi transpuse şi ele în scale calitative.
 Impactul se poate descompune :
 IC – componenta calitativă (care poate cuprinde indicatori cantitativi)
 IB – componenta bugetară şi/sau patrimonială
 IE – componenta efort
 IT – componenta de timp
 Ex: impactul produs de angajările de personal neconforme:
 - IC – deteriorare climat de muncă;
 - IB – 3 mil. lei/an efort bugetar;
 - IT – 500 ore întârziere în îndeplinire sarcini etc.
 Rezultatele evaluărilor calitative şi cantitative trebuie transpuse în scale calitative (3 sau 5 scale)
 foarte sczută: (0-10)%
 - scazută: (10-35)%
 - medie: (35-65)%
 - mare: (65-85)%
 - foarte mare: (85-100)%
 c. Evaluarea expunerii la risc
 Expunerea la risc reprezintă consecinţele, ca o combinaţie de probabilitate şi impact, pe care le
poate resimţi o organizaţie în raport cu obiectivele prestabilite în cazul în care riscul s-ar
materializa.
 În acest caz scala de evaluare a expunerii la risc nu mai este unidimensională, ca in cazul
probabilităţii sau impactului, ci una bidimensională sau, cu alte cuvinte, de tip matricial. Liniile
matricei descriu variaţia probabilităţii, iar coloanele variaţia impactului.
 𝑬𝒗𝒂𝒍𝒖𝒂𝒓𝒆 (𝑬)=𝑷𝒓𝒐𝒃𝒂𝒃𝒊𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 (𝑷)𝒙𝑰𝒎𝒑𝒂𝒄𝒕 (𝑰)
În cazul entităţiilor care utilizează o scală cu 5 trepte rezultă o matrice cu 25 valori
pentru expunerea la risc. Aceste valori pot fi atât calitative cât şi cantitative:
 O altă reprezentare presupune codarea pe
culori a riscurilor (tehnica semaforului), fapt
care oferă o imagine comprehensivă asupra
intensităţii măsurilor de control ale riscurilor
identificate.
 Toleranța la risc
 Toleranţa la risc reprezintă “cantitatea” de risc pe care o organizaţie este pregătită să o
tolereze sau la care este dispusă să se expună la un moment dat.
 Conceptul de toleranţă la risc are semnificaţii diferite în funcţie de natura riscului, care poate
fi o oportunitate sau o ameninţare.
 Când se au în vedere oportunităţile, conceptul de toleranţă la risc se referă la a analiza cât de
mult este dispus cineva să rişte în speranţa că va beneficia de pe urma acelor oportunităţi,
iar când se au în vedere ameninţările, toleranţa la risc se referă la expunerea tolerabilă şi
justificabilă care trebuie atinsă în practică.
 Stabilirea limitei de toleranţă la risc este un act major de responsabilitate managerială,
fiindcă prin acesta se stabileşte expunerea la risc ce este asumată, în corelare cu costurile, de
asemenea asumate, ale măsurilor de control a riscurilor.
 Tipuri de risc
 Risc foarte scăzut – de exemplu riscul de a fi înțepat de o albină în momentul în care te afli la Polul
Nord, probabilitatea unui astfel de eveniment este aproape nulă, iar efectul unei înțepături de albină
nu pune probleme majore;
 Risc scăzut –presupune fie un eveniment cu probabilitate medie şi impact scăzut, fie un eveniment
cu probabilitate mică şi un impact mediu. De exemplu riscul de a cade de pe o bicicletă, are o
probabilitate medie şi un impact scăzut în condiţii normale.
 Risc mediu – presupune un eveniment cu probabilitate peste medie, chiar foarte mare, dar care are
un efect scăzut, sau invers un eveniment cu probabilitate mică dar cu un impact peste medie, chiar
foarte mare. Aici putem cataloga călătoria cu autoturismul în condiţiile respectării legislaţiei rutiere
şi îndeplinirii condiţiilor de siguranţă pasivă şi activă a automobilului. Dacă sunt îndeplinite acestea,
călătoria cu automobilul comportă asumarea unui risc mediu deoarece „şansele” de a avea un
accident de circulaţie sunt mari, chiar foarte mari, conform statisticilor, dar efectul unui astfel de
accident este mediu, chiar şi sub mediu datorită condiţiilor de siguranţă, deci călătoria presupune
asumarea unui risc mediu.
 Tipuri de risc

 Risc mare – apare atunci când un eveniment are o probabilitate de apariţie de peste 40%, iar
impactul acestuia este peste nivelul 3. Un exemplu în acest sens se poate da tot în domeniul
călătoriei cu automobilul, dar în condiţiile nerespectării legislaţiei rutiere şi a regulilor de
siguranţă (purtarea centurii de siguranţă ). În acest caz, probabilitatea accidentelor rămâne
aceeaşi, în schimb creşte nivelul impactului unui astfel de accident.
 Risc foarte mare – se referă la situaţia unor evenimente foarte probabile care pot avea un impact
major, respectiv peste nivelul 3. Un exemplu în acest sens se poate da în situaţia nerespectării
semnalelor de la trecerea la nivel de cale ferată, situaţie în
care probabilitatea coliziunii cu trenul este foarte mare, iar impactul unei astfel de coliziuni fiind
la un nivel foarte ridicat, deci asumarea unui asemenea risc presupune inconştienţă totală
 Profilul de risc
 ia în considerare totalitatea riscurilor la care este expusă
organizația în funcție de toleranța la risc asumat de structura
de conducere în procesul decizional și al strategiei de afaceri.
 oferă o imagine de ansamblu, cuprinzând evaluarea generală
documentată şi prioritizată a gamei de riscuri specifice cu care
se poate confrunta organizația;
 Profilul de risc se interpretează astfel:
 Riscurile care se situează în zona de culoare roşie au expunerea la risc şi deviaţia cea
mai mare faţă de toleranţa la risc şi acestea reclamă, cu prioritate, iniţierea unor măsuri
de control.
 Riscurile care se situează în zona de culoare galbenă au o expunere ce depăşeşte limita
de toleranţă la risc, dar deviaţia de la aceasta este una moderată. Aceste riscuri pot fi
tratate prin măsuri de control sau monitorizate, în funcţie de decizia conducerii
organizației.
 Riscurile care se situează în zona de culoare verde sunt cele caracterizate cu o expunere
aflată sub limita de toleranţă la risc şi în această zonă se află riscurile asumate.
 Test: Profilul de risc al persoanei
 1. Ce vrei să obţii atunci când investeşti?

a. O investiţie care nu fluctuează ca valoare. (1)

b. Menţin investiţia mea la un nivel care să-mi aducă destui bani ca să pot trăi. (2)
c. Este suficient să menţin doar o parte din investiţia iniţială dacă capitalul meu poate creşte în
timp. (3)
d. Nu sunt îngrijorat în legătură cu veniturile pe care le-aş putea obţine, mă interesează doar
creşterea în timp a investiţiilor mele. (4)
 2. Pentru cât timp eşti pregătit să-ţi menţii portofoliul de investitii?
a. Cel mult 2-3 ani. (1)
b. Între 3 şi 5 ani. (2)
c. De la 6 la 10 ani. (3)
d. Peste 10 ani. (4)
 3. Cum ai reacţiona dacă investitiile tale ar scădea cu 15% pe o perioadă de 1 an?

 a. Ajutor! Ridici toţi banii rămaşi şi îi bagi într-un depozit bancar. (1)
b. Scoţi o parte din sumă şi îi investeşti într-o strategie mai sigură cu riscuri mai mici. (2)
c. Aştepţi până portofoliul revine pe „zero” şi apoi te gândeşti la alte investiţii. (3)
d. Rămâi ferm pe poziţie şi îţi urmezi planul. (4)
e. Te bucuri că investiţiile sunt cu 15% mai ieftine şi te apuci să investeşti şi mai mult. (5)

 4. Cât de mare este dorinţa ta de a risca foarte mult pe termen scurt pentru o perspectivă de a câştiga foarte
mult pe termen lung?

a. Mică. (1)
b. Nu e sigur. (2)
c. Moderată. Da… dar cu multe socoteli la mijloc. (3)
d. Foarte ridicată. Mă interesează acest gen de investiţii. (4)

 5. Alege răspunsul cel mai potrivit pentru tine la următoarea declarație: „Sunt dispus să trec prin suişurile si
coborâşurile pieței de capital pentru a avea un potenţial de câştig mai mare.”

a. Nu sunt absolut deloc de acord. Zici „nu” din prima. (1)

b. Nu sunt de acord. Analizezi înainte, dar probabil că nu eşti de acord. (2)
c. Aşa şi aşa. Dacă ar merge, de ce nu? (3)
d. De acord. (4)
e. Zic „da” fără să mă gândesc prea mult. (5)
 6. Alege răspunsul cel mai potrivit pentru tine la următoarea declarație: „Principala mea preocupare este
siguranţa: păstrarea banilor în condiții de siguranță este mai importantă decât a câștiga profituri mari.”
a. Nu sunt absolut deloc de acord. Zici „nu” din prima. (5)
b. Nu sunt de acord. Analizezi dar probabil că nu eşti de acord. (4)
c. Aşa şi aşa. Dacă ar merge, de ce nu? (3)
d. De acord. (2)
e. Zic „da” fără să mă gândesc prea mult. (1)
 7. Când vine vorba despre investitii, cât de experimentat crezi că eşti?
a. Neexperimentat. Este ceva nou pentru mine. (1)
b. Oarecum lipsit de experienţă. Ştiu doar câteva lucruri de bază, dar nu am încercat până acum. (2)
c. Oarecum cu experienţă. Ştiu din punct de vedere teoretic ce trebuie să fac. (3)
d. Experimentat. Ştiu toate detaliile care duc la pierderea sau profitul unui portofoliu de investiţii. (4)
e. Foarte experimentat. Fac singur analize, îmi pregătesc portofoliul şi înţeleg fiecare factor care
influenţează piaţa. (5)
 8. Cât de sigur este viitorul tău în ceea ce priveşte veniturile (din salariu, afaceri, pensie, alte venituri)?

a. Nu este foarte sigur. (1)

b. Cât de cât sigur. (2)
c. Este sigur. (3)
d. Foarte sigur. (Am un buget personal, un fond de urgenţă şi un sistem de finanţe personale bine pus la
punct.) (4)
 9. Cum ţi-ai descrie propria ta situaţie financiară?

a. Om liber, fără datorii. Nu mi-e teamă de ziua de mâine. (5)

b. Nu am ipotecă la casă, dar am alte mici datorii pe care trebuie să le plătesc (credit
de consum, card de credit, micro-credite etc). (4)
c. Un credit ipotecar, dar fără alte datorii. (3)
d. Un credit ipotecar + alte datorii. (2)
e. Până peste cap sunt plin de datorii. Nu am siguranţa zilei de mâine şi am de plătit
nenumărate facturi. (1)
 Rezultate test
Scorul total Tip investitor Caracteristici
9 - 14 Defensiv nu au cunoştinţe de investitor şi au dubii când vine vorba de a-şi investi
banii personali. Nu se gândesc la profit şi nici la investitii pe termen lung,
singura lor preocupare fiind grija de a nu pierde bani.
15 - 21 Conservator au început de ceva timp să investească, însă se simt foarte bine cu
portofoliul lor de investiții atunci când nu au deloc riscuri. Analizează doar
datele pe o perioadă scurtă de timp. Se gândesc mereu la investiţii între 1 şi
3 ani.
22 - 28 Echilibrat sunt cei care au câteva cunoştinţe de investiții şi care nu s-au decis încă
dacă vor să-şi investească banii cu un randament pe termen lung, sau vor
doar ceva pe termen mai scurt. Ei investesc de obicei pe o durată de 3-5 ani.
29 - 36 Activ gândire pe termen mediu şi lung, nu se grăbesc în investiții şi se uită doar
la datele statistice pe 5-10 ani.
36 - 41 Foarte activ experienţă mare ca investitori, ştiu ce urmăresc, riscul pentru ei este mare,
dar se gândesc mereu la investiții pe termen lung şi foarte lung. Dacă au o
strategie, o îndeplinesc până la capăt. Ei investesc pe un termen de peste 10
ani.
4. 4.Tratarea riscului
 Tratarea riscului - tip de răspuns la risc care
constă în luarea de măsuri
(implementarea măsurilor de control intern)
pentru a menține riscul
în limite acceptabile (tolerabile);
reprezintă abordarea cea mai
frecventă pentru majoritatea riscurilor cu
care se confruntă
organizația.
 Metode de tratare a riscului (I):
 Acceptarea (tolerarea) riscurilor. Este un tip de răspuns la risc definit prin neiniţierea unor
măsuri de control a riscurilor, care au o expunere mai mică decât limita de toleranţă.
Acceptarea se aplică atunci când riscurile identificate la nivel de compartiment sunt
asumate de către persoanele cu funcţii decizionale sau când nu este posibil un alt tip de
răspuns la risc. Acceptarea (tolerarea) riscurilor este un tip de răspuns adecvat pentru
riscurile cu o expunere scăzută.
 Monitorizarea riscurilor. Este un tip de răspuns la risc caracterizat prin acceptarea riscului
cu obligaţia de a-l supraveghea permanent, îndeosebi, de a monitoriza probabilitatea de
aparaţie a riscului. Monitorizarea este o strategie recomandată în cazul riscurilor cu impact
ridicat, dar cu probabilitate scăzută de apariţie.
 Evitarea riscurilor. Acest tip de răspuns la risc constă în eliminarea activităţilor care
generează riscul. Evitarea riscurilor este o strategie aplicată cu precădere pentru activităţile
generale (suport), în cazul în care nu există o altă modalitate de a gestiona riscurile.
 Metode de tratare a riscului (II):
 Transferarea (externalizarea) riscurilor . Această strategie presupune încredinţarea
gestionării riscului unei terţe persoane capabilă sau specializată în gestionarea unor astfel
de riscuri, de regulă, în baza unui contract. Externalizarea riscurilor către un terţ are ca
scop o scădere a expunerii la risc a entităţii dar şi o mai bună gestionare a riscului
transferat. Transferarea (externalizarea) riscurilor este utilizată în special în cazul
riscurilor financiare şi patrimoniale. Riscurile ce ţin de credibilitatea entităţii nu se pot
externaliza către terţi.
 Tratarea (gestionarea) riscurilor . Acest tip de răspuns la risc presupune luarea unor
măsuri de control pentru riscurile inerente care au o expunere mai mare decât limita de
toleranţă. În vederea gestionării riscurilor vor fi luate în considerare, obligatoriu, riscurile
cu expunere ridicată (de culoare roşie), iar în funcţie de decizia managementului (prin
aprobarea limitei de toleranţă) şi riscurile medii (de culoare galbenă) aflate deasupra
limitei de toleranţă. Riscurile medii situate sub limita de toleranţă vor fi monitorizate la
nivelul compartimentelor. Tratarea (gestionarea) riscurilor este strategia aplicată frecvent
pentru majoritatea riscurilor identificate la nivelul entităţii.
 4.5. Monitorizarea, revizuirea şi raportarea
periodică a riscurilor implementării măsurilor de
control
 Măsurile de control privind gestionarea riscurilor trebuie să asigure un nivel
acceptabil al riscurilor, astfel încât acestea să se afle în limita de toleranţă acceptată.
 La nivelul organizației procesul de monitorizare a implementării măsurilor de
control se realizează pe baza unui plan.
 Planul de implementare a măsurilor de control cuprinde:
- denumirea riscului
- măsurile de control
- termenele de implementare
- responsabilii cu implementarea măsurilor de control
 Monitorizarea măsurilor de control se realizează permanent, prin:
 a) Planul de implementare a măsurilor de control de la nivelul entităţii
 b) Fişa de urmărire a riscului - responsabilii cu riscurile raportează superiorului
ierarhic al compartimentului stadiul implementării măsurilor de control.
 c) Completarea Formularului de alertă la risc (FAR).
 Formular de alertă la risc
Subdiviziunea

DETALII PRIVIND RISCUL

Riscul
identificat
DESCRIEREA
Cauze
RISCULUI
Consecințe

Evaluarea probabilității de apariție

1 2 3 4 5

1‐foarte scăzută; 2‐scăzută; 3‐medie; 4‐mare; 5‐foarte mare

EVALUAREA
Evaluarea impactului
RISCULUI

1 2 3 4 5

1‐foarte scăzută; 2‐scăzută; 3‐medie; 4‐mare; 5‐foarte mare

Expunere: E = P*I

Tratare risc Acțiuni preventive recomandate:

Documentație privind
fundamentarea riscului identificat
 Plan de implementare a măsurilor de control

Nr crt Denumire risc Măsuri de Termene de Responsabil Observații

control implementare
 PLANUL DE ACȚIUNI
pentru minimizarea riscurilor în cadrul ...

Nr. Obiectiv/ Denumirea Masuri de Bugetul Persoana/persoanele Data limita de

crt. Activitate riscurilor gestionare responsabile cu implementare a
implementarea acţiunii de acţiunii de
minimizare a riscului minimizare a
riscului
1 2 3 4 5 6
 Revizuirea şi raportarea periodică a riscurilor
 Revizuirea şi raportarea riscurilor este etapa finală care încheie procesul de
Management al riscurilor.
 Cauzele care stau la baza revizuirii riscurilor sunt următoarele:
- Schimbările majore care pot interveni în mediul instituţional, sau în obiectivele
organizației;
- Modificarea profilurilor riscurilor, ca urmare a implementării măsurilor de
control şi a schimbării cauzelor care favorizează apariţia riscurilor;
- Eficacitatea gestionării riscurilor şi luarea de noi măsuri, funcţie de caz.
 În procesul de revizuire se analizează situaţiile în care:

riscurile persistă;
au fost identificate riscuri noi;
impactul şi probabilitatea riscurilor au suferit modificări;
instrumentele de control intern puse în aplicare nu sunt
eficace;
anumite riscuri trebuie gestionate la un alt nivel de conducere
şi altele;
 Raportarea anuală a riscurilor se realizează pe două
nivele:

 a) la nivelul compartimentului de la primul nivel de conducere – de către

responsabilul cu riscurile, printr-un raport asumat de conducătorul
compartimentului şi care se transmite Comisiei de monitorizare.
 b) la nivelul organizației– de către Comisia de monitorizare, pe baza
rapoartelor de la compartimente, care informează conducătorul organizației
asupra stadiului procesului de gestionare a riscurilor.
 Evidențiați răspunsul corect
1. Evaluarea riscului nu este o etapă a managementului riscului:
A. Adevărat
B. Fals
2. Activitatea care își propune să descopere toate sursele posibile de risc cu scopul eliminării sau diminuării
efectelor pe care le pot acestea produce, se numește:
a. Analiza riscului;
b. Identificarea riscului;
c. Evaluarea riscului.
3. Analiza documentelor este o metodă de identificare a riscului:
a. Adevărat
b. Fals
 Evidențiați răspunsul corect
4. Simularea Monte Carlo este o metodă de identificare a riscurilor:
A. Adevărat
B. Fals
5. Stabilirea ierarhiei riscurilor organizației se realizează în cadrul etapei:
a. Identificarea riscului;
b. Analiza riscului;
c. Evaluarea riscului;
d. Monitorizarea riscului
6. Activitatea care presupune determinarea șanselor de apariție a unui rezultat specific se numește:
a. Evaluarea impactului
b. Evaluarea probabilității de materializare a riscului;
c. Evaluarea expunerii la risc
 Evidențiați răspunsul corect
7. Un eveniment cu probabilitate mare de materializare, dar cu un efect scăzut este caracteristic pentru:
A. Risc foarte scăzut;
B. Risc scăzut;
C. Risc mediu;
D. Risc mare;
E. Risc foarte mare.
8. Noțiunea de toleranță la risc presupune:
a. Probabilitatea mare de apariție unui eveniment;
b. Cantitatea de risc la care o organizație este dispusă să se expună la un moment dat;
c. Consecințele pe care le poate resimți o organizație în raport cu obiectivele stabilite
 Evidențiați răspunsul corect
9. Noțiunea de tratare a riscului presupune:
A. Cantitatea de risc la care o organizație este dispusă să se expună la un moment dat;
B. tip de răspuns la risc;
C. Imagine de ansamblu asupra riscului
10. Nu fac parte din metode de tratare a riscului:
a. Monitorizarea riscului;
b. Metoda Monte Carlo;
c. Transferarea riscului;
d. Arborele decizional
Tema 5. Metode de reducere a
riscurilor
 Structura temei

• 5.1. Metode strategice de reducere a riscului

• 5.2. Căi interne de reducere a riscului
5.1. Metode strategice de reducere a riscului
Metode strategice de diminuare a riscului

Acceptarea Evitarea

Diversificarea Transmiterea
 Acceptarea (asumarea riscului)
• În cazul asumării riscului problema de bază constă în dispunerea de resurse necesare pentru
acoperirea pierderilor posibile. Aceste resurse care au menirea de acoperire a pierderilor
posibile se împart în două grupe:
• - surse proprii;
• -surse creditare;
• Asumarea riscului poate să fie planificată sau neplanificată.
Asumarea planificată - firma cunoaşte nivelul aproximativ al posibilelor pierderi. În acest caz, de
regulă pierderile sunt acoperite din venitul firmei. Această situaţie subînţelege autoasigurarea,
creându-se un fond de risc pentru asigurare. Autoasigurarea este binevenită atunci când suma
valorii asigurate este relativ mică în comparaţie cu valoarea activelor a întreprinderii.
Asumarea neplanificată - întreprinderea trebuie să acopere pierderile din risc din orice sursă
disponibilă rămasă după pierderile suferite.
 Acceptarea (asumarea riscului)
• În această abordare, managerul analizează riscul și decide să nu acționeze în niciun fel
• 1. Managerul poate considera că trebuie să aplice tehnici de management asupra unui
risc, dar costurile asociate vor depăși impactul negativ pe care l-ar produce apariția
riscului. În acest caz, managerul va trebui mai degrabă sa se concentreze asupra
costurilor presupuse de apariția riscului decât asupra costurilor asociate
managementului riscului.
• 2.Este posibil ca managerul să nu dispună de activități rezonabile și practice disponibile
pentru managementul riscului. Aceasta situație diferă de motivul anterior unde costurile
depășeau beneficiul. In acest caz, nu există o metodă practică pentru managementul
riscului, chiar dacă riscul identificat este major. De exemplu, poate exista riscul plecării
finanțatorului și înlocuirea lui cu un finanțator nou care va anula proiectul.
Monitorizarea riscului.
• In acest caz, managerul nu aplică un management proactiv al riscului, dar îl monitorizează pentru a
observa evoluția probabilității lui de apariție.
• Dacă probabilitatea de apariție crește, echipa va trebui ulterior să formuleze un alt răspuns la acest risc.
Această abordare poate funcționa pentru riscuri serioase, cu o probabilitate redusă de apariție. Decât să
pună în aplicare imediat un plan, managerul va crea mai degrabă un plan doar dacă probabilitatea de
apariție a riscului este semnificativă.
• Avantajul acestei abordări consta în faptul că resursele limitate vor fi folosite doar pentru managementul
riscurilor cu un grad ridicat de apariție. Dezavantajul este că amânarea de a se aborda riscul poate
diminua șansele de succes ale aplicării tehnicilor de management al riscului în viitor.
• Aceasta este o abordare bună și dacă un risc identificat și asupra căruia s-a decis că trebuie aplicate
tehnici de management va apărea în viitorul îndepărtat. De exemplu, dacă riscul va apărea peste nouă luni,
nu are sens să fie consumate resurse în prezent pentru managementul lui. O abordare mai bună ar consta
în monitorizarea lunară a riscului. Este posibil ca în timp riscul să dispară din cauza altor circumstanțe.
Totuși, dacă nu dispare, echipa va trebui să aplice tehnici de management al riscului în lunile următoare.
 Evitarea riscului
• Evitarea riscului constă în eliminarea condiției care cauzează problema. Spre
exemplu, riscurile asociate cu un anumit furnizor pot fi, de exemplu, evitate apelând
la un alt furnizor.
• Este o metodă foarte eficace de a elimina riscurile dar, în mod evident, poate fi
folosită doar în anumite circumstanțe. Într-un alt exemplu, poate exista un risc al
proiectului asociat cu implementarea unei soluții în locații multiple. Odată ce riscul
este identificat, finanțatorul poate schimba conținutul proiectului astfel încât
implementarea soluției să se realizeze doar într-o locație. Astfel, riscul implementării
soluției în locații multiple a fost evitat.
 Transferul (transmiterea) riscului
• În unele cazuri, responsabilitatea pentru managementul riscului poate
fi eliminată din proiect distribuind riscul unei alte entități sau către
terți. De exemplu, externalizarea unei funcții către o parte terță poate
elimina riscul pentru echipa de proiect. Această terță parte poate avea
o expertiză care le permite să execute activitatea fără riscuri. Chiar
daca riscul mai există, responsabilitatea de a-l rezolva aparține acum
unei alte pârți.
 Tipuri de transfer al riscurilor
• 1. Externalizarea anumitor procese terței părți;
• 2. Încheierea de contracte. De ex: Contracte de păstrare şi transportare a
încărcăturilor
În acest caz, volumul riscurilor transmise depinde de statutul părţilor implicate şi
condiţiile ce sunt prevăzute de contract, încheind contractul de transportare a
încărcăturilor şi depozitare a lor, firma de antreprenoriat transmite companiei de
transport riscuri statice legate de deteriorarea sau pierderea producţiei de către
compania de transport fie întâmplător, fie din cauza lor.
• b) Contracte de vânzare, deservire şi furnizare care, de asemenea, prezintă o posibilitate reală pentru firme de a-şi
reduce riscul. Producătorul sau distribuitorul, de obicei, propune consumatorului garanţie în eliminarea sau înlăturarea
defectelor mărfurilor necalitative. Prin aceasta cumpărătorul, achiziţionând marfa sau serviciu, transmite riscurile legate
de exploatarea lor producătorului sau distribuitorului în perioada de garanţie.

• c) Contract de fidejusiune. Într-un astfel de contract participă trei părţi:

• prima parte – fidejusor (persoana care garantează cu averea sa);
• a doua parte - beneficiarul (debitorul)
• a treia parte - creditorul.
• Fidejusiunea este o garanţie personală şi constă în angajamentul pe care şi-l ia o persoană (fidejusor) faţă
de creditor de a executa obligaţia debitorului principal în cazul în care acesta nu o va executa. Creditorul
are astfel certitudinea că, dacă nu va putea recupera creanța de la debitor, se va putea îndrepta către
bunurile și patrimoniul fidejusorului, persoana care a garantat pentru datornic. Reglementarea legală
poate fi găsită în prevederile art. 1628 – 1648 din Codul civil.
• Acceptând încheierea contractului de fidejusiune, fidejusorul se obligă să ramburseze pe cont propriu
creditul, dobânzile, precum şi eventualele penalităţi, cheltuieli suplimentare, în cazul în care persoana care
a luat creditul nu va achita în termen sau va achita parţial ratele stabilite.
 Asigurarea
• Asigurarea este un mijloc de protecție împotriva pierderilor financiare. Este o formă de
gestionare a riscurilor, utilizată în principal pentru a se asigura împotriva riscului unei
pierderi contingente sau incerte.
• O entitate care oferă asigurare este cunoscută ca asigurător, societate de asigurare,
transportator de asigurări. O persoană sau entitate care cumpără asigurare este cunoscută
ca asigurată sau ca titular de poliță de asigurare. Tranzacția de asigurare implică asigurarea
presupunând o pierdere relativ redusă, garantată și cunoscută, sub forma plății către
asigurător, în schimbul promisiunii asigurătorului de a compensa asiguratul în cazul unei
pierderi acoperite. Pierderea poate fi sau nu financiară, dar trebuie să fie redusă la termeni
financiari și de obicei implică ceva în care asiguratul are un interes asigurător stabilit prin
proprietate, posesie sau relație preexistentă.
Asigurarea
• Asiguratul primește un contract, numit polița de asigurare, care detaliază condițiile
în care asigurătorul va compensa asiguratul.
• Suma de bani percepută de asigurător deținătorului poliței pentru acoperirea
prevăzută în polița de asigurare se numește primă.
• În cazul în care asiguratul se confruntă cu o pierdere potențial acoperită de polița de
asigurare, asiguratul prezintă o cerere către asigurător pentru a fi procesată de un
reclamant.
• Asigurătorul își poate acoperi propriul risc prin scoaterea din reasigurare, prin care o
altă societate de asigurare acceptă să suporte un anumit risc, în special dacă
asigurătorul primar consideră că riscul este prea mare pentru ca acesta să poarte.
Tipuri de asigurare ca metodă de minimizare a riscului

Internă (autoasigurarea) Externă

• rezervarea preventivă • transmiterea

a unei părți de riscurilor către
mijloace financiare societățile de
(formarea asigurări.
provizioanelor,
constituirea
rezervelor);
 Diversificarea
• Diversificarea este o abordare investițională menită să minimizeze riscurile apărute
în timpul producției sau comerțului asociate cu distribuția resurselor financiare sau
de producție în diferite industrii și zone. Diversificarea a devenit larg răspândită pe
piețele valutare și bursiere ca mijloc de minimizare a pierderilor în timpul
tranzacționării.
• Diversificarea este extinderea gamei de produse și reorientarea piețelor de vânzare,
dezvoltarea de noi tipuri de producție pentru a crește eficiența producției, a obține
beneficii economice și a preveni falimentul. Această diversificare se numește
diversificare a producției.
Distribuția (diversificarea) riscurilor în producție
• Este vorba de un set de măsuri care vizează creșterea sustenabilității companiei, protejarea acesteia
de eventuale falimente și creșterea profiturilor prin extinderea liniei de producție, lansarea de noi
linii de producție și extinderea gamei de produse fabricate. Dezvoltarea de noi direcții care nu sunt
legate între ele este un exemplu clasic de diversificare a producției.
• Distribuția verticală . O viziune înrudită este performanța companiei în faza anterioară sau
următoare a lanțului de producție. De exemplu, o organizație care produce echipamente începe să
producă componente pentru instrumentele sale. Astfel, compania realizează diversificarea în lanț.
Sau o întreprindere care produce microprocesoare începe auto-asamblarea computerelor
personalizate gata de utilizare.
• Distribuția orizontală. Fabricarea de produse adiacente de către organizație. De exemplu, compania
specializată în producția de televizoare lansează o linie pentru a face seturi de telefon. În acest caz,
acest produs poate fi prezentat pe piață sub o nouă marcă sau într-unul deja existent.
Alte metode de minimizare a riscurilor
• Limitarea. Limitarea este stabilirea unei sisteme care contribuie la minimizarea
riscurilor. În activitatea de antreprenoriat limitarea este folosită cel mai des la
vânzarea mărfurilor în credit, la darea împrumuturilor. În primul rând aceasta se
referă la mijloace băneşti la care se stabileşte suma limită a investiţiilor, cheltuielilor,
creditelor etc. De exemplu, limitarea creditelor oferite unui debitor anumit conduce
la micşorarea riscului de nerambursare a creditului, sau limitarea de către un
investitor a unor plasări de capital. Una din particularitățile limitării este stabilirea
nivelului maxim al limitei, care compania poate s-o reţină asupra sa. Depăşirea
acestei limite poate conduce la refuzul de la asigurare.
Alte metode de minimizare a riscurilor
• Metoda de dispersie a riscului este un instrument de management al riscului mai flexibil.
Una dintre principalele metode de dispersie este împărțirea unui risc comun prin
combinarea (cu grade diferite de integrare) cu alți participanți care sunt interesați de
succesul unei cauze comune.
• Metoda dispersiei (disipării) diferă de metoda distribuției riscului prin aceea că, în
primul caz, riscul este împărțit cu persoane fizice sau juridice externe, iar în al doilea caz,
cu participanții la același proiect.
• Integrarea poate fi verticală (sau diagonală) - unirea mai multor întreprinderi din aceeași
subordonare sau a unei singure industrii pentru a urma o politică de preț agreată,
împărțirea zonelor de afaceri, acțiuni comune împotriva „pirateriei”, etc.,
• sau orizontală - în funcție de succesiune, de redistribuire tehnologică, operațiuni de
aprovizionare și vânzări.
5.2. Căi interne de reducere a riscului
 Planificarea strategică
• Planificarea strategică înseamnă studierea potențialului unei întreprinderi, prognozarea
mediului extern, elaborarea periodică a scenariilor de dezvoltare și evaluarea stării viitoare a
mediului de afaceri, anticiparea comportamentului potențialilor parteneri și a acțiunilor
concurenților. Rezultatele obținute permit întreprinderii să surprinde tendințe în relația
dintre entitățile economice, să se pregătească în timp util pentru modificările legislative, să ia
măsurile necesare pentru compensarea pierderilor din modificările regulilor de conduită.
activitate economică, ajustați planurile operaționale, tactice și strategice. Managementul
strategic al riscului presupune:
• monitorizarea continuă a condițiilor externe;
• colectarea de informații cu privire la cele mai semnificative riscuri pentru acest proiect;
• efectuarea de ajustări la evaluarea inițială a riscurilor proiectului, ținând cont de informații
suplimentare despre riscuri, schimbări în mediul extern și în proiectul în sine;
 Crearea de fonduri de rezervă
• Crearea de fonduri de rezervă pentru acoperirea cheltuielilor neprevăzute
presupune stabilirea unui echilibru între riscurile potențiale și suma cheltuielilor
necesare pentru depășirea consecințelor acestor riscuri.
• Această metodă de reducere a riscului este utilizată de obicei în implementarea
diferitelor proiecte.
• În general, rezervele sunt folosite pentru a finanța lucrări suplimentare, pentru a
compensa modificările neprevăzute ale costurilor materiale și cu forța de muncă,
cheltuielile generale și alte costuri care apar în timpul implementării proiectului.
 Informatizare întregului proces de management

• Orice decizie managerială se ia în condițiile în care rezultatele nu sunt

definite și informațiile sunt limitate. Prin urmare, cu cât informațiile
sunt mai complete, cu atât sunt mai multe condiții preliminare pentru
a face o prognoză mai bună și a reduce riscul. Costul informațiilor
complete este calculat ca diferența dintre costul așteptat al unei
activități (proiect de achiziție) atunci când informațiile complete sunt
disponibile și costul așteptat atunci când informațiile sunt incomplete.
 Documentarea privind potențialii parteneri (furnizori,
antreprenori etc.)
• Selectarea de informații credibile privind potențialii parteneri. Neconcordanțe în
documente pot indica rea-credință. Cooperarea cu organizații dubioase amenință nu
doar cu pierderi de timp, ci și pierderi financiare și reputație.
• Cooperarea cu companiile de o zi poate fi privită ca evaziune fiscală deliberată și
încasări ilegale. O afacere încheiată cu o firmă de o zi poate fi declarată nulă de către
instanță. In plus, managementul organizației poate fi tras la răspundere
administrativă, fiscală, penală.
• Încheierea de contracte cu includerea a unui număr suficient de clauze.
 Documentarea privind noii angajați

• Înainte de a angaja personalul trebuie de colectat cât mai multă informație ce ține de
persoană, inclusiv de la locurile anterioare de muncă.
• Utilizarea perioadei de încercare pentru persoanele recrutate înainte să fie angajate
oficial;
• Motivarea personalului;
• Angajarea persoanelor competente.
 Management eficient al riscurilor
• Orice risc care este acceptat, monitorizat sau tratat trebuie însoţit de un plan care să
descrie acţiunile ce trebuie întreprinse în cazul în care riscurile se materializează.
• - a planifica activităţile (acţiunile) ce trebuie să se desfăşoare pentru a realiza
obiectivele propuse (procesul);
• - a planifica acţiunile de control intern necesare stăpânirii riscurilor şi a le integra în
planul de activităţi generale (planul A);
• - a planifica acţiunile ce trebuie întreprinse dacă riscurile se materializează (planul
B).
• Procesul, planul A şi planul B sunt elementele esenţiale ale unui management eficace
care a integrat managementul riscurilor
Instrumente de control intern
obiective

supervizare mijloace

Control intern:
instrumente

Sistem de
proceduri informare

organizare
 Obiectivele grupează instrumentele de control intern puse în
acțiune prin măsurile ce vizează:
• definirea clară (obiectivele vagi nu permit clarificarea sensului acţiunii ce trebuie întreprinsă
pentru atingerea lor şi nici identificarea riscurilor care ameninţă obţinerea rezultatelor
dorite);
• ierarhizarea (obiectivele generale trebuie descompuse într-un sistem piramidal până la
nivelul posturilor clarificându-se astfel sarcinile, competenţele şi responsabilităţile fiecărui
membru al organizaţiei);
• convergenţa (eliminarea neclarităților);
• măsurabilitatea (asocierea unor indicatori de rezultate cuantificabili ce pot fi monitorizaţi);
• monitorizarea prin sistemul informaţional (lipsa monitorizării face imposibilă coordonarea şi
introducerea măsurilor corective);
• încadrarea în timp (planificarea pe orizonturi de timp determinate şi corelate);
• caracterul mobilizator (obiectivele trebuie să stimuleze iniţiativa fără a deveni însă irealiste).
 Procedurile
• Procedurile sunt acele instrumente de control intern prin care se controlează riscurile
generate de necunoaşterea proceselor şi regulilor ce trebuie respectate în desfăşurarea
activităţilor.
• A munci fără a formaliza modul în care fiecare trebuie să procedeze, înseamnă a nu exista un
control intern eficace, menit să ţină sub control riscurile şi să se obţină astfel o asigurare
rezonabilă că obiectivele vor fi atinse
• Pentru ca procedurile să devină instrumente de control intern eficace acestea trebuie:
• să se refere la toate procesele şi activităţile importante;
• să fie scrise;
• să fie actualizate în permanenţă;
• să fie aduse la cunoştinţa executanţilor;
• să fie simple şi pe înţelesul tuturor.
 Management performant
• Monitorizarea regulată a afacerii.
• Realizarea de ședințe cu implicarea unei echipe interfuncționale de specialiști în vederea
discutării problemelor
• Implementarea reglementărilor și protocoalelor interne care pot asigura confidențialitatea și
integritatea fluxurilor de informații ale companiei.
• Muncă continuă pentru optimizarea strategiei globale de marketing și afaceri ale companiei.
• Optimizarea costurilor, căutarea de noi oportunități și instrumente pentru a le reduce.
• Îmbunătățirea productivității și calității muncii personalului.
• Atragerea de fonduri suplimentare ale fondatorilor.
• Creșterea motivației angajaților.
• Elaborarea Registrului Managementului Riscurilor.
 Alegeți varianta corectă
• 1. Pentru care metodă de diminuare a riscului problema de bază constă în dispunerea de resurse
suficiente pentru acoperirea pierderilor posibile în caz de materializare a riscurilor:
• A. acceptarea;
• B. evitarea;
• C. transmiterea;
• D. diversificarea.
2. Evitarea riscului este o metodă eficientă de reducere a riscului și poate fi folosită cu succes în
orice situație:
a. Adevărat;
b. Fals
 Alegeți varianta corectă
• 3. Documentarea privind potențialii parteneri contribuie la minimizarea riscurilor:
• A.Adevărat;
• B. Fals.
• 4. Care din cele menționate nu se referă la instrumente de control intern în gestiunea
riscurilor:
• A. obiective;
• B. circumstanțe;
• C. mijloace;
• D. asigurarea
5. Externalizarea anumitor procese terței părți redă esența cărei metode de minimizare a
riscului:
• a. acceptare
• b. transmitere
• c. evitare
• d.diversificare
6. Limitarea este o metodă contribuie la minimizarea riscurilor.
a. Adevărat
b. Fals
Tema 6. Managementul riscurilor. Standardul
ISO 31000
 Structura temei:
6.1. Considerații generale privind managementul riscului în standardul seria ISO
31000

6.2. Procesul de gestiune a riscurilor in organizalie.

6.3. Principiile Standardului ISO 31000:2018

 6.1. Considerații generale privind
managementul riscului în standardul seria ISO
31000
 Gestionarea riscurilor este o cerintă explicită în standardele de
management:

•Control Intern Managerial

•ISO 9001 Managementul Calității (9001:2015)
•ISO 14001 Managementul de Mediu
•ISO 45001 (OHSAS 18001) Managementul Sănătății și Securității
•ISO 22000 (HACCP) Managementul Siguranței Alimentare
Ce este un standard ISO
Conform definiției, un standard ISO este o normă sau ansamblu de norme care
reglementează calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs sau serviciu.
Standardele ISO sunt emise de către ISO –Organizația Internațională de Standardizare
Standardele ISO se folosesc ca și referință indiscutabilă ce simplifică și clarifică relațiile
comerciale dintre partenerii economici.
Principalul beneficiu este îmbunătățirea imaginii organizației și plasarea acesteia pe piața
concurențială într-o poziție avantajoasă. Conformitatea cu standardele facilitează obținerea
avantajelor competitive sustenabile ale companiilor, precum și micșorarea costurilor, care se
reflectă în creșterea și dezvoltarea afacerii.
Încrederea consumatorilor crește, deoarece standardele ISO asigură că serviciile sau
produsele sunt sigure, de calitate și fiabile.
De asemenea, standardele contribuie la protecția mediului și a sănătății oamenilor. Ca
exemplu, oferă metode de măsurare pentru monitorizarea și controlul poluării aerului.
 Ce este standardul seria ISO 31000

- ISO 31000 este un standard internațional pentru managementul riscurilor, ce oferă un

set de principii, un cadru și un proces de management al riscului, care ajută organizațiile
să adopte o abordare proactivă a riscurilor cu care se confruntă.
- ISO 31000 ajută organizațiile să dezvolte, să implementeze și să îmbunătățească
continuu un cadru care urmărește să integreze strategiile de management al riscului în
procesele organizaționale generale, inclusiv luarea deciziilor.
 Ce este standardul seria ISO 31000
Primul standard ISO 31000 a fost publicat pe 13 noiembrie 2009.
Scopul era de a oferi principii și linii directoare generice privind managementul
riscurilor, urmărind să ofere o abordare comună a proceselor de management al riscului
în sprijinul standardelor care se ocupă de riscuri specifice (fără a înlocui acele
standarde). Cu toate acestea, versiunea 2009 a ISO 31000 nu a intenționat să promoveze
uniformitatea managementului riscului în cadrul organizațiilor.
- Standardul ISO 31010:2010 a prezintat tehnicile de evaluare a riscului disponibile la
momentul respectiv. Acest standard internaţional este unul de sprijin pentru ISO 31000,
oferă îndrumări cu privire la selectarea şi aplicarea de tehnici sistematice de evaluare a
riscurilor. Evaluarea riscurilor efectuată în conformitate cu prezentul standard
contribuie la gestionarea riscurilor.
- Aceste standarde din seria ISO 31000 nu şi-au atins scopul din cauza reticenţei
organizaţiilor şi a managerilor acestora.
 Cauze ale reticenței organizațiilor la standardele din seria ISO 31000:

- Managerii nu cred că un anumit risc se va materializa tocmai la ei;

- Fiind o abordare preventivă, în multe situaţii se invocă lipsa de timp;
- Managerii au impresia că vor restabili situaţia în cazul materializării unui
risc;
- În multe situaţii se invocă lipsa de expertiză în aplicarea managementului
riscului.
 Ce este standardul seria ISO 31000
- Versiunea actualizată a ISO 31000 a fost lansată în februarie 2018, înlocuind ISO
31000:2009.
- Standardul revizuit oferă un ghid mai clar, mai scurt și mai concis, care va ajuta
organizațiile să ia decizii mai bune. Ea pune accent pe integrarea managementului
riscului în cadrul organizației și pe rolul și responsabilitatea conducerii. ISO
31000:2018 folosește un limbaj mai simplu, făcându-l astfel accesibil tuturor
părților interesate.
- Managementul eficace al riscurilor este o combinație de cultura organizațională și
de procese și structuri direcționate către atingerea obiectivelor, limitând
pierderile.
 Gândirea bazată pe risc
- Devine necesitate de aplicare odată cu apariţia versiunii 2015 a standardelor ISO 9001 şi
ISO 14001, în vederea certificării sau menţinerii unui certificat ISO.
- ISO 9001:2015 recunoaşte că, „gândirea bazată pe risc” a fost o cerinţă implicită în ediţiile
anterioare ale acestuia, adică ISO 9001:2000, respectiv ISO 9001:2008.
- Gândirea bazată pe risc permite unei organizații să determine factorii care ar putea
determina procesele sale și sistemul său de management să se abată de la rezultatele
planificate, să pună în aplicare controale preventive pentru a minimiza efectele negative și
pentru a profita la maxim de oportunitățile pe măsură ce apar.
- Gândirea bazată pe oportunități - prin oportunităţi se doreşte finanţarea tratării unuia sau
a mai multor riscuri în aşa fel încât raportul cost/profit la nivel de organizaţie să nu fie
afectat.
Ciclul PEVA (ciclul PDCA (Plan, Do, Check, Act))aplicat gândirii
bazate pe risc

Planificare Acțiune

Identificarea riscurilor; Îmbunătățirea

Analiza profilului de risc; continuă
Analiza și prioritizarea riscurilor;
Îmbunătățirea continuă a
Planificarea acțiunilor
structurii
Autorizare și implicare;
Proiectarea structurii pentru
managementul riscului

Implementarea Verificarea
planului eficienței planului
Implementarea Monitorizarea și revizuirea
managementului riscului structurii

Efectuare Verificare
 Gândirea bazată pe risc depinde de „apetitul” organizației pentru risc, adică mărimea și tipul riscului pe care o
organizației este dispusă să le supravegheze sau să le rețină
stă la baza deciziei organizaţiei de a stabili sau nu un proces de management al riscului;
 este dat de contextul organizaţiei, cât şi cel al proceselor sistemului de management;
nu trebuie să se opună în mod excesiv riscurilor;
trebuie să conducă la conştientizarea riscurilor şi a oportunităţilor şi să evite în mod proactiv
riscurile care ar conduce la:
afectarea în mod negativ a părţilor interesate în organizaţie, inclusiv clientul;
afectarea în mod negativ a reputaţiei organizaţiei;
 încălcarea cerinţelor legale şi reglementate;
punerea în pericol a viitorului organizaţiei;
punerea în pericol a profiturilor sustenabile ale organizaţiei;
încălcarea regulilor care stau la baza modului de lucru şi a bunelor practici;
producerea de câştiguri sub limita planificată
 Ce aduce nou ISO 31000:2018
-1. Riscul este definit drept „efectul incertitudinii asupra obiectivelor”, concentrându-se asupra
efectului cunoașterii incomplete a evenimentelor sau circumstanțelor asupra procesului
decizional al unei organizații. Acest lucru necesită o schimbare în înțelegerea tradițională a
riscului, forțând organizațiile să adapteze gestionarea riscurilor la nevoile și obiectivele lor, acesta
fiind un avantaj cheie al standardului.
2. ISO 31000: 2018 oferă îndrumări privind gestionarea riscurilor cu care se confruntă
organizațiile. Aplicarea acestor linii directoare poate fi personalizată pentru orice organizație și
contextul acesteia.
- ISO 31000: 2018 oferă o abordare comună pentru gestionarea oricărui tip de risc și nu este
specifică industriei sau sectorului.
- ISO 31000: 2018 poate fi utilizat pe tot parcursul vieții organizației și poate fi aplicat oricărei
activități, inclusiv pentru luarea deciziilor la toate nivelurile.
- ISO 31000:2018 pune un accent mai mare pe implicarea conducerii de la cel mai înalt nivel și pe
integrarea managementului riscului în cadrul organizației.
 ISO 31000:2018 include următoarele recomandări:
- elaborarea unei declarații sau a unei politici care sa confirme: angajamentul față de
gestionarea riscurilor, atribuirea autorității, responsabilității și răspunderii la nivelurile
adecvate din cadrul organizației, asigurarea alocării resurselor necesare pentru
managementul riscurilor.
– managementul riscului să facă parte din structura, procesele, obiectivele, strategia și
activitățile organizației.
– crearea de valoare ca factor cheie al managementului riscurilor, prin utilizarea principiilor
conexe, cum ar fi îmbunătățirea continuă și includerea pârților interesate, personalizate
pentru organizație și luând în considerare factorii umani și culturali.
-schimbarea în mod regulat a feedback-ului cu mediul extern pentru a se potrivi unei game
mai largi de nevoi și contexte.
6.2. Procesul de gestiune a riscurilor in
organizație
 Pentru gestionarea eficientă a procesului de Management al
riscurilor, la nivelul entităţii este necesar să existe:

a. Structură cu atribuţii în Managementul riscului;

b. Responsabil cu gestionarea riscurilor la nivelul fiecărui compartiment de
la primul nivel de conducere din cadrul entităţii publice (Responsabilul cu
riscurile);
c.Procedură de sistem(PS) privind Managementul riscurilor
 Instrumentul de bază în Managementul riscurilor îl reprezintă Registrul
de riscuri (RR).
- Registrul riscurilor se stabileşte de către conducerea entităţii printr-o procedură in baza căreia
este desemnată persoana care va răspunde de întocmirea şi actualizarea acestuia la nivelul
entităţii.
- Analiza şi actualizarea se face atât semestrial, cât şi la apariţia oricărui eveniment care poate
influența desfăşurarea activităţilor pentru atingerea obiectivelor stabilite.
- Scopul acestei proceduri este să stabileasca un set unitar de reguli pentru întocmirea şi
actualizarea Registrului de riscuri precum și a responsabilităţilor privind întocmirea şi
actualizarea acestuia.
- Registrul de riscuri se completează la nivelul fiecărei subdiviziuni din cadrul entităţii.
- Registrul riscurilor completat și actualizat devine documentul prin care se atestă că în entitate s-
a introdus un sistem de management al riscurilor și că acesta funcționează
 Registrul riscurilor subdiviziunii
Evaluarea Masuri
riscului* Termen
Obiective/ Descrierea Cauzele Reacția la de Responsabil
E= de
Activități riscului riscului P I risc gestiona de risc
P*I realizare
re

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Completat __________________________ _________________ ______________

Funcția Numele, prenumele semnătura
data

Nota:
P – probabilitatea
I – impactul
E - expunerea la risc
 Registrul consolidat al riscurilor la nivel de organizație pentru anul
_______________
Evaluarea riscului* Masuri de Termen de Responsabil
Obiective/ Activități Descrierea riscului Cauzele riscului Reacția la risc
P I E = P*I gestionare realizare de risc

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Completat __________________________ _________________ ______________

Funcția Numele, prenumele semnătura

data

Nota:
P – probabilitatea
I – impactul
E - expunerea la risc
6.3.Principiile Standardului ISO 31000
Principiile managementului riscului
 Principiile managementului riscurilor
(1) :
• SĂ CREEZE VALOARE:
- A folosi managementul riscului pentru a crea și a proteja valoarea.
- A crea si proteja valoarea folosind managementul riscului la îndeplinirea obiectivelor organizației și la
îmbunătățirea performanței ei.
• SĂ FIE O PARTE INTEGRANTĂ A PROCESELOR ORGANIZAȚIONALE:
- A transforma managementul riscului într-o parte a fiecărui proces în cadrul organizației, la fiecare nivel.
- A transforma managementul riscului într-o responsabilitate a fiecărui manager din organizație.
• SĂ FACĂ PARTE DIN PROCESUL DECIZIONAL:
- A transforma managementul riscului într-o parte a procesului de luare de decizii la fiecare nivel.
- A folosi managementul riscului pentru a lua decizii în cunoștință de cauză.
- A folosi managementul riscului pentru a decide asupra priorității diferitelor acțiuni.
• SĂ AIBĂ O ABORDARE EXPLICITĂ A INCERTITUDINII.
- A folosi managementul riscului pentru a se ocupa de incertitudinea pe care trebuie să o înfrunte organizația
- A folosi managementul riscului pentru a identifica și defini natura și tipul de incertitudini de care trebuie să se
ocupe organizația.
- A folosi managementul riscului pentru a înțelege ce se poate face pentru a se ocupa de incertitudinile din
organizație .
 Principiile managementului riscurilor (2) :
• SĂ FIE SISTEMATIC ȘI STRUCTURAT. A se asigura că abordarea față de managementul riscului este
structurată, sistematică și de actualitate.
- A se asigura că abordarea contribuie la eficiența organizatorică.
- A se asigura că abordarea dă naștere unor rezultate consistente și pe care se poate baza organizația.
• SĂ SE BAZEZE PE CELE MAI BUNE INFORMAȚII DISPONIBILE. A se asigura că sunt folosite comentarii
bazate pe cele mai bune surse de informare disponibile pentru a gestiona riscul.
- A se asigura că cei împuterniciți cu luarea deciziilor înțeleg și iau în considerare limitările și
neajunsurile datelor pe care le folosesc pentru a gestiona riscul.
• SĂ FIE ADAPTAT. A se asigura că abordarea organizației față de managementul riscului se aliniază
contextului său unic intern și extern.
- A se asigura că abordarea organizației față de managementul riscului se aliniază profilului său de risc.
• SA SE IA ÎN CONSIDERARE FACTORUL UMAN ȘI CEL CULTURAL. A se asigura că abordarea față de
managementul riscului recunoaște și ia în considerare factorii umani și culturali care pot influența
îndeplinirea obiectivelor organizației.
- A avea în vedere modul în care capacitățile umane pot facilita sau împiedica îndeplinirea obiectivelor;
- A avea în vedere modul în care percepțiile umane pot facilita sau împiedica îndeplinirea obiectivelor;
- A avea în vedere modul în care intențiile umane pot facilita sau împiedica îndeplinirea obiectivelor.
 Principiile managementului riscurilor (3) :
• SĂ FIE TRANSPARENT, CUPRINZĂTOR ȘI RELEVANT. A se asigura că abordarea față de
managementul riscului este transparentă.
- A se asigura că abordarea față de managementul riscului este deschisă, vizibilă și accesibilă.
- A se asigura că abordarea față de managementul riscului este cuprinzătoare.
- A implica părțile interesate în organizație
- A implica pe cei care iau decizii pretutindeni în organizație.
• SĂ FIE DINAMIC, ITERATIV ȘI RECEPTIV LA SCHIMBARE. A se asigura că abordarea față de
managementul riscului este dinamică si receptivă.
- A se asigura că abordarea față de managementul riscului receptează continuu schimbările și se
raportează la ele.
- A se asigura că abordarea față de managementul riscului este repetitivă.
- Procesul de management al riscului trebuie repetat oriunde și oricând este necesar de
îndeplinit unele obiective.
• SĂ FIE CAPABIL DE ÎMBUNĂTĂȚIRE ȘI ÎMBUNĂTĂȚIRE CONTINUĂ. A se folosi managementul
riscului pentru a îmbunătăți continuu toate aspectele din organizație.
- A dezvolta strategii pentru a îmbunătăți continuu abordarea față de managementul riscului.
 Alegeți răspunsul corect
1. Standardul ISO 31000 este un standard internațional, care ajută
organizațiile să adopte o abordare proactivă a riscurilor cu care se confruntă:
a. Adevărat
b. Fals
2. Prima versiune a standardului seria ISO 31000 privind managementul
riscului a fost publicată în anul:
a. 2011
b. 2008
c. 2009
d. 2018
3. Gândirea bazată pe risc depinde de tolerabilitatea organizației pentru risc:
a. Adevărat
b. Fals
 Alegeți răspunsul corect
4. Abordarea pentru gestionarea riscului, conform ISO 31000: 2018 este una specifică anumitei industrii
sau unui sector concret:
a. Adevărat
b. Fals
5. Factorul cheie al managementului riscurilor, conform ISO 31000:2018 este:
a. crearea de valoare
b. utilizarea pe tot parcursul ciclului de viață al organizației
c. implicarea conducerii de vârf în toate procesele
6. Documentul prin care se atestă că în entitate s-a introdus un sistem de management al riscurilor și că
acesta funcționează este:
a.Registrul riscurilor
b.Formularul de alertă la risc
c. Formularul de urmărire a riscului
d.Profilul riscului
Tema 7. Managementul riscului în
diverse afaceri
 Structura temei

 7.1. Riscuri în activitatea de producție

 7.2. Riscuri în activitatea comercială
 7.3. Riscuri în activitatea bancară
7.1. Riscuri în activitatea de producție
Riscul în activitatea de producție

este probabilitatea de
pierderi sau costuri
suplimentare asociate cu
desfășurarea de către
întreprindere a activității
de fabricare a unor bunuri
 Principalele cauze ale riscului de producție:

 • scăderea volumului planificat de producție și vânzări de produse din cauza productivității

mai scăzute a muncii, a timpului de nefuncționare a utilajelor, a pierderii timpului de lucru, a
lipsei cantității necesare de materii prime, a creșterii procentului de produse rebutate;
 • scăderea prețurilor la care s-a planificat vânzarea produsului (serviciului) din cauza
calității insuficiente a acestuia, schimbărilor nefavorabile ale condițiilor de piață și scăderii
cererii;
 • creșterea costurilor materiale din cauza depășirii normelor cu materiale, materii prime,
combustibil, energie, precum și ca urmare a creșterii costurilor de transport, a costurilor
comerciale, a cheltuielilor generale și a altor costuri suplimentare;
 • creșterea fondului de salarizare din cauza excesului de personal planificat sau a achitării
unui nivel de salariu mai mare decât cel planificat;
 • creșterea plăților pentru impozite și alte deduceri ale întreprinderii;
 • disciplina scăzută a livrărilor, întreruperi în asigurarea cu combustibil și energie electrică;
 • deteriorarea fizică a echipamentelor și creșterea uzurii acestuia.
Clasificarea factorilor ce influențează asupra riscului de
producție

În funcție de previzibilitatea În funcție de mediul de

acestora
• Factori previzibili: Sunt
factori cunoscuți din teoria
economică sau practica de
afaceri și incluși în lista
relevantă, care pot fi preziși
• Factori imprevizibili: la etapa
de analiză a riscurilor nu pot
fi identificați
acțiune
• Factori externi: care nu sunt
direct legați de activitatea
întreprinderii
• Factori interni: apar datorită
activității întreprinderii
 Factori de risc în activitatea de producție

Factori de risc
ai întreprinderii
de producție

Factori externi Factori interni

Social- de inovație și În domeniul În domeniul În activitatea

Politici ecologici
economici modernizare gestiunii comercial de producție
 Riscul de inovație și modernizare
 Riscul de inovație si modernizare poate apărea in urma transferului de tehnologii, prin inovații sau
aplicații. Eventual, compania nu poate reuși să ofere serviciile și produsele realizate prin licență
conform nivelului țărilor dezvoltate.
 Riscul de inovare apare în următoarele situații:
 • la introducerea unei tehnologii mai ieftene (deci, mai puțin calitative) de fabricare a unui bun sau
serviciu comparativ cu cele deja utilizate. Astfel de investiții vor oferi companiei antreprenoriale un
avantaj temporar, atâta timp cât este singurul proprietar al tehnologiei. În această situație,
compania se confruntă cu un singur tip de risc - o posibilă evaluare incorectă a cererii pentru
produs;
 • la crearea unui nou produs sau serviciu utilizând echipamente vechi. În acest caz, riscul de a
evalua greșit cererea pentru un nou produs sau serviciu se adaugă riscului de nerespectare a
calității produsului sau serviciului din cauza utilizării echipamentelor vechi;
 • în fabricarea unui nou produs sau serviciu folosind echipamente și tehnologii noi. În această
situație, riscul de inovare include, în primul rând, riscul ca un nou produs sau serviciu să nu fie
solicitat; în al doilea rând, riscul de nerespectare de către noile echipamente și tehnologii a
cerințelor necesare pentru fabricarea unui nou produs sau serviciu;
 Metode de reducere a riscurilor de inovare
 Este imposibil să se evite complet riscurile în inovare, deoarece inovația și riscul sunt două
categorii interdependente.
 1. Diversificarea activității de inovare, care constă în distribuirea eforturilor dezvoltatorilor
(cercetătorilor) și a investițiilor pentru implementarea diferitelor proiecte inovatoare care nu sunt
direct legate între ele. Dacă, ca urmare a unor evenimente neprevăzute, unul dintre proiecte este
neprofitabil, atunci alte proiecte pot avea succes și vor fi profitabile. Cu toate acestea, în practică,
diversificarea poate nu numai să reducă, ci și să crească riscul activității inovatoare dacă un
antreprenor investește într-un proiect inovator care este direcționat către domeniul de activitate
în care cunoștințele și abilitățile sale manageriale sunt limitate.
 2. Transferul riscului prin încheierea de contracte. Dacă realizarea oricărei lucrări pe un proiect
inovator este prea riscantă și amploarea riscului posibil este inacceptabilă pentru o organizație
inovatoare, aceasta poate transfera aceste riscuri către o altă organizație. Transferul riscului este
benefic atât pentru partea care transferă, cât și pentru partea care primește.
 3. Cea mai importantă metodă de reducere a riscurilor activităților inovatoare este asigurarea
acestora.
 Pentru a obține un rezultat mai eficient, de regulă, nu una, ci o combinație de metode de
minimizare a riscului este utilizată în toate etapele implementării unui proiect inovator.
 Clasificarea riscurilor de producție:

 riscul nesolicitării produselor fabricate;

 riscurile de neexecutare a contractelor;
 riscurile de creștere a concurenței;
 riscurile schimbării condițiilor pieței;
 riscuri de apariție a unor cheltuieli neprevăzute și de reducere a
veniturilor;
 riscurile de pierdere a proprietății de către întreprinderi;
 riscuri de forță majoră.
 Riscul nesolicitării produselor fabricate
 Identificarea acestui risc trebuie să fie înainte de a începe procesul de fabricare.
 Cauzele interne apar ca urmare a performanței slabe a întreprinderii, a departamentelor și
a angajaților. Acestea includ:
 • calificarea necorespunzătoare a personalului de producţie;
 • organizarea procesului de producţie;
 • organizarea aprovizionării întreprinderii cu resurse materiale;
 • organizarea vânzărilor de produse finite;
 • organizarea de publicitate a produselor fabricate;
 • managementul întreprinderii;
 • cercetări de marketing ale pieţei.
 Riscul de neexecutare a contractelor
 • Risc ascuns - insolvența imprevizibilă a partenerilor;
 • refuzul de a încheia un acord în urma negocierilor prealabile (pentru a elimina acest
risc este necesar să se întocmească un protocol cu ​definiția acordului de încheiat,
cuantumul răspunderii pentru nesemnarea acordului);
 • riscul încheierii unui contract în condiții care diferă de cele mai acceptabile și obișnuite
pentru o întreprindere sau industrie (acest lucru apare în principal din cauza lipsei de
experiență a unuia dintre parteneri);
 • riscul de a intra în relații contractuale cu parteneri incompetenți sau insolvenți (pentru
a evita acest risc, este necesar să se verifice cu atenție solvabilitatea furnizorilor și
consumatorilor);
 • riscuri de întârziere în îndeplinirea obligaţiilor contractuale curente de către parteneri;
 • riscuri de prejudicii terţilor (mediu);
 • riscul încheierii de contracte de furnizare a producţiei, negarantate prin vânzarea
produselor finite.
 Riscul de înăsprire a concurenței
Cauze:
 • scurgerea de informații confidențiale din vina angajaților sau spionajul de către
concurenți;
 • informații incomplete sau incorecte despre concurenți din cauza imperfecțiunii
politicii de marketing;
 • ritmuri mai joase de implementare a inovațiilor, comparativ cu concurenții;
 • concurenți neonești;
 • apariția pe piață a mărfurilor care pot satisface cererea consumatorilor pentru acest
produs din alte industrii;
 • apariţia competitorilor locali;
 • extinderea exportatorilor străini pe piaţa locală.
 Riscul de apariție a unor cheltuieli imprevizibile și
reducerea veniturilor
Cauze:
Creșterea prețurilor de piață la resurse și servicii peste cele
planificate.
erori în analiza și prognoza conjuncturii pe piețele de resurse;
modificări în politica de prețuri a furnizorilor;
reducerea numărului de furnizori.
 Riscurile de pierdere a proprietății întreprinderii

riscul asociat cu riscul asociat riscul

pierderea pierderii înstrăinării ca
risc de pierdere
proprietății ca riscul asociat bunurilor ca urmare a
în timpul
urmare a furtului urmare a unui acțiunilor
transportului
calamităților accident la ilegale ale
naturale întreprindere autorităților
7.2. Riscuri în activitatea comercială
  Principalele motive ale riscului
comercial pot fi:
 - scăderea volumului vânzărilor de
riscul comercial mărfuri ca urmare a modificărilor
este riscul care condițiilor de piață;
apare în procesul
de vânzare a  - creșterea prețului de achiziție al
bunurilor și mărfurilor o scădere a achizițiilor,
serviciilor produse  - creșterea costurilor de distribuție
sau achiziționate de
întreprinzător.
 În activitățile comerciale se folosesc resurse de mărfuri, forță de muncă,
financiare, informaționale, astfel încât riscul comercial este asociat cu
amenințarea reducerii sau pierderii acestora. Aceasta înseamnă că riscul este
pericolul resurselor sau obținerea unor venituri mai mici decât cele planificate.
 Riscul comercial include riscurile asociate cu vânzarea de bunuri sau servicii
pe piață, cu transportul acesteia, cu neacceptarea mărfurilor de către
cumpărător, cu capacitatea de plată a cumpărătorului, cu apariția unui caz de
forță majoră ș.a.
 Factori interni de influență asupra riscului comercial
Factori interni
Strategia organizației
Managementul întreprinderii
comerciale
Organizarea proceselor de cumpărare-
vânzare
Disponibilitatea resurselor financiare
Pierderea mărfii
Calificarea scăzută a angajaților
În ce constă
Alegere eronată a obiectivelor întreprinderi comerciale, prognoză
eronată privind dezvoltarea mediului extern, evaluare incorectă a
potențialului întreprinderi comerciale.
Calitatea slabă a managementului forței de muncă, resurselor
materiale, financiare din cauza necoordonării acțiunilor angajaților,
lipsei de experiență, calculelor greșite financiare, organizării slabe a
muncii etc.
Respectarea disciplinei contractuale, alegerea rațională a furnizorilor,
utilizarea unei distribuții raționale a mărfurilor, alegerea unei politici
eficiente de servicii.
Dificultăți în obținerea de împrumuturi, dobânzi înalte, crearea
stocurilor necesare de resurse materiale.
Neglijența angajaților întreprinderii comerciale, neonestitatea
angajaților
Afacere riscantă
 Alți factori interni
 protecția secretului comercial;
 competențe ale antreprenorului în domeniul economiei, managementului, marketingului, publicității;
 efectuarea de cercetări de marketing;
 respectarea strictă a legii;
 justificarea cheltuielilor;
 rata de rentabilitate dorită etc.
 Ex: Riscuri identificate, cauze și probabilitatea materializării: magazin de încălțăminte

Tip risc Cauza apariției Probabilitatea

materializării
Reducerea volumului vânzărilor Scăderea cererii pentru un produs, limitarea de către produse 4
concurente, sub influența cererii sezoniere
Dependența de furnizori Asociat cu limitarea livrării de bunuri, impunerea de către furnizori a 3
anumitor condiții, inclusiv creșterea prețului de achiziție, prezența altor
pârghii de influență.
Scăderea capacității de plată a Asociat cu nivelul de dezvoltare a țării, regiunii, nivelul de salarizare a 3
consumatorului populației
Returnarea mărfii Marfă rebutată, neatenția la procurare, achiziție spontană emoțională 2
Reducerea calității mărfii pe Deteriorări ale mărfurilor în timpul transportării și ambalării, 2
parcursul transportării și depozitare în condiții necorespunzătoare. Toate acestea conduc fie la o
depozitării scădere a prețului de vânzare, fie la o pierdere ca urmare a casării.
Erori ale personalului de conducere Asociat cu analiza și prognoza incorectă a condițiilor pieței; organizarea 2
ineficientă a activităților de marketing etc.
Creșterea costurilor de distribuție ca urmare a plății amenzilor, taxelor și deducerilor neașteptate, ceea ce 2
duce la scăderea profiturilor unei organizații; crește costul pe unitate de
volum al mărfurilor vândute (datorită costurilor fixe)
Condiții de forță majoră Război, tulburări de ordine, incendiu, explozie, cutremur, embargou 1
 Evaluarea riscului
n Tipul riscului comercial Probabilitatea Impactul Expunerea la risc
r materializării
1 Reducerea volumului vânzărilor 4 4 16
2 Dependența de furnizori 3 2 6
3 Scăderea capacității de plată a 3 3 9
consumatorului
4 Returnarea mărfii 2 2 4
5 Reducerea calității mărfii pe parcursul 2 2 4
transportării și depozitării
6 Erori ale personalului de conducere 2 3 6
7 Creșterea costurilor de distribuție 2 3 6
8 Condiții de forță majoră 1 5 5
 Expunerea la risc și metode de reducere a riscului
Tipul riscului
Reducerea volumului vânzărilor
Scăderea capacității de plată a
consumatorului
Dependența de furnizori
Erori ale personalului de conducere
Creșterea costurilor de distribuție
Condiții de forță majoră
Reducerea calității mărfii pe parcursul
transportării și depozitării
Returnarea mărfii
Expunerea la Metode de reducere
risc
16 Diversificarea produselor, utilizarea unor noi forme
de comerț (cataloage, magazin online).
9 Revizuirea sortimentului, programe de fidelizare
6 Diversificarea furnizorilor, limita sumei de achizitie
6 Ridicarea calificării personalului, instruire
6 Aplicarea normelor de lege, instruirea personalului
magazinului
5 Asigurarea riscurilor
4 Control al transportării și depozitării produselor
4 Controlul calității mărfii
7.3. Riscuri în activitatea bancară
 Riscul bancar poate fi considerat ca un set de evenimente care determină
efecte negative pentru banca respectivă și care, prin complexitatea si
interdependența lor, cauzează producerea unor evenimente adverse sau, și
mai rău, declanșarea unor evenimente în lanț care pot avea efecte
dezastruoase pentru instituția respectivă.
 Obiectivul managementului riscurilor bancare constă in minimizarea
riscurilor cu care se confruntă instituția, astfel încât să fie posibilă
maximizarea valorii afacerii.
 Particularități ale riscului în bănci
 expunerea la risc a unei bănci trebuie privită din două puncte de vedere: acela că banca este în
același timp atât debitor cât și creditor, adică atrage depozite și furnizează credite. Atragerea de
depozite comportă un anumit grad de risc, acordarea de credite prezintă un alt grad de risc.
 În această privință putem vorbi de trei segmente în care se evidențiază și pot fi identificate
perspectivele apariției riscurilor:
 1. Clienții. Ei comportă grade de risc pentru bancă și de aceea studiul efectuat la acordarea
creditelor este enorm de important.
 2. Băncile partenere cu care banca considerată desfășoară relații interbancare pot fi generatoare de
riscuri pentru respectiva bancă.
 3. Piețe de capital (investiții) care intră în corelație cu banca.
Astfel, „efectul de domino” al unui colaps a unei instituții financiare, este mai mare deoarece afectează
atât clienții băncii (firme si indivizi) cât și partenerii (alte instituții financiare), astfel gradul de
expunere fiind semnificativ mai mare.
 Clasificarea riscurilor bancare în funcție de
expunerea la risc
 În funcție de sursa factorului de risc:
 Riscuri interne sunt determinate de cauze ce țin exclusiv de gestionarea proceselor interne ale
instituției bancare. Astfel, cauze semnificative de risc pot provenii din administrarea improprie a
afacerii in ansamblul ei, de decizii nefundamentate a conducerii, dar si de riscuri care se datorează
unor fraude cauzate de personalul intern.
 - Riscuri externe sunt acele riscuri care sunt generate de mediul de afaceri și impactul lor asupra
afacerii.
 În funcție de natura riscului:
 Riscul pur - care cauzează doar pierderi. Cunoașterea acestor riscuri este importantă din punctul de
vedere al managementului strategic pentru a reduce efectele negative asupra rezultatelor si
maximizarea profitului.
 Riscul speculativ - de regulă, un risc asumat de manageri în cunoștintă de cauză. Ei știu că operațiunile
respective pot cauză pierderi, dar la rândul lor pot determina și câștiguri. În speranța unor câștiguri,
managerii prognozează evoluția viitoare a unor elemente ale afacerii (de ex. evoluția cursului valutar,
valoarea unor acțiuni etc.).
Clasificarea riscurilor în funcție de caracteristica
bancară

Riscuri
ambientale

Riscuri Riscuri de
financiare prestare

Riscuri
bancare

Riscul de creditare sau risc de
insolvabilitate.
Se referă la riscul asociat cu
nerambursarea creditelor acordate
clienților, având impact direct în
deteriorarea activelor băncii.
Riscuri financiare
Riscul de recuperare. Se referă la
probabilitatea de a recupera o parte din
datorii prin valorificarea garanțiilor în
condiții de piață reală. Acest risc implică cel
mai mare efort operațional de analiză și
urmărire a creditelor, astfel ca banca să
poată reacțion rapid la evenimente majore
ce implica portofoliul de clienți
Riscul de lichiditate. Se referă la
probabilitatea de rambursare a
împrumuturilor angajate de către
bancă. Datorită interconectării,
acest risc este de fapt risc de
creditare pentru cei care au acordat
împrumutul (deponenți sau
creditori)

Riscul de piață. Este determinat de

Riscul de faliment sau riscul de
evoluția mediului de afaceri în care
capital / riscul de îndatorare este
se derulează afacerea. Cele mai
asociat cu probabilitatea ca
semnificative sunt riscul ratei
fondurile proprii să fie insuficiente
dobânzii, riscul valutar (datorat
pentru a acoperi pierderile cauzate
cursului de schimb), riscul suveran
de proasta gestiune a afacerii
(asociat țării).
 Riscuri ambientale (determinate de obicei de factori
externi)
 Riscul economic este asociat cu evoluția mediului de afaceri în care acționează banca, dar și
clienții/partenerii acesteia. Evolutia adversă a condițiilor din mediul de afaceri poate influența negativ
performanța băncii;
 Riscul suveran sau de țară este asociat cu probabilitatea pierderilor din activități internaționale datorită
unor evenimente ce depind, total sau parțial, de controlul guvernului străin. Riscul de țară este cuantificat
prin calificativele date de instituții de rating pentru performanța, stabilitatea și perspectivele economice a
unei țări, factori politici, factori naturali etc;
 Riscul concurențial este asociat cu probabilitatea de a menține avantajul competitiv al produselor/serviciilor
bancare specifice, în condițiile în care produsele pot fi ușor copiate de către competitori;
 Riscul de fraudă poate fi diferențiat în cauze interne sau externe, în funcție de cauza declanșării. Exprimă
probabilitatea comiterii unor furturi sau acțiuni contrare intereselor băncii;
 Riscul legal se referă la stabilitatea/ predictibilitatea contextului juridic stabilit de reglementările în vigoare.
Prin deciziile nefundamentate și neașteptate, factorul politic poate influența negativ acest risc, chiar poate
declanșa riscuri sistemice.
 Riscurile de prestare (determinate de operațiunile specifice
activității serviciilor financiar-bancare)
 Riscul strategic exprimă probabilitatea de adoptare a unei strategii greșite de către conducere, sau prin
necunoașterea contextului au fost asumate riscuri prea mari (rezultate nerealiste);
 Riscul produsului nou este asociat cu inovarea în sfera serviciilor bancare, si se referă la probabilitatea ca
noul produs să nu aibă impactul scontat sau să nu fie receptat de piață la valoarea estimată;
 Riscul operațional se referă la imposibilitatea ca banca să mai poate oferi serviciile bancare sau să nu poată
derula la timp sau în mod eficient tranzacțiile în care este implicată;
 Riscul tehnologic este asociat cu nivelul de evoluție tehnologică, care prin noile sisteme IT&C pune din ce în
ce mai mare presiune pe inovarea tehnologică și noile produse sau canale de distribuție;
 Riscul reputațional reprezintă încrederea pe care o au clienții în respectiva instituție financiară și reprezintă
un criteriu major de selecție din partea clienților
 Riscul personal este determinat de cauze care sunt asociate cu necesitățile familiale, schimbările statutului
social, modificarea condițiilor de muncă etc. ale indivizilor care derulează operațiunile afacerii.
 Alegeți varianta corectă
1. Riscul nesolicitării produselor fabricate este influențat de:
a. Factori interni
b. Factori externi
2. Prin care din căile enumerate poate fi minimizat riscul de neexecutare a contractelor
a. Introducere unor clauze concrete în contract
b. Asigurarea
c. diversificarea
3. Capacitatea de plată a cumpărătorului este un factor de risc commercial
a. Adevărat
b. Fals
 Alegeți varianta corectă
4. Calificarea necorespunzătoare a resursei umane este un factor de risc
a. Intern
b. Extern
5. Pentru care tip de risc este adevărată afirmația : „Se referă la probabilitatea de rambursare a împrumuturilor
angajate de către bancă”
a. de creditare
b. de recuperare
c. de lichiditate
d. de faliment
6. Care tip de risc are ca consecință imposibilitatea derulării la timp sau în mod eficient a tranzacțiilor în care
este implicată:
a. tehnologic
b. operațional
c. strategic
d. reputațional