Se ţineau de inelare, mîinile noastre, într-o veche, grea înserare. Eu mă rugam la umărul tău, mă rugam cu un fel de cuvinte albastre. Mă rugam astfel, mereu, pînă se-năspreau secundele noastre. Tu erai piatra, tu erai norul, tu erai vulturul, tu erai ora din care-şi curmau asupră-ne zborul secundele dîndu-se tuturora. Astfel ne trecea viaţa, astfel muream, deveneam transparenţi, de gheaţă. Priveliştea lumii trecea ca prin geam