Citește fragmentul din textul „Jurnal intim” de Marin Preda.

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare

dintre următoarele cerinţe cu privire la textul dat.

1. Indică sensul din text al secvenței m-a scos din sărite. 6 puncte

2. Menționează ţările pe care autorul le-a vizitat în compania Etei, așa cum
reiese din textul dat. 6 puncte

3. Precizează ce intenționează autorul să surprindă în volumul al doilea al

romanului Moromeții, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă
din primul paragraf. 6 puncte

4. Explică motivul pentru care tracul scriitorului a dispărut în timp ce scria

volumul al doilea al romanului Moromeţii. 6 puncte

5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură a lui Marin Preda, care se

desprinde din textul dat. 6 puncte 

Răspuns:

1. m-a scos din sărite – m-a enervat

2. Franța, Italia și Austria sunt țările pe care autorul le-a vizitat în compania
Etei.

3. Intenția inițială a autorului era înfățișarea experiențelor unui tânăr din

România în perioada postbelică („Am vrut să descriu aventura unui tânăr
împins de împrejurările postbelice în vâltoarea politică”).

4. În timp ce scria volumul al doilea al romanului „Moromeții”, tracul

scriitorului a dispărut din cauză că și-a văzut opera cu alți ochi, realizând că
eroul romanului era, de fapt, Niculae Moromete, alături de Ilie Moromete,
tatăl lui.

5. O trăsătură a lui Marin Preda, desprinsă din textul dat, este

perfecționismul. Analizându-și meticulos opera, scriitorul este foarte greu
de mulțumit în ceea ce privește propria muncă. În text, această trăsătură
este evidențiată de paragraful privind construcția personajelor: „Ca roman
era lipsit de un fior tragic – eroul apare doar ca un înfrânt inadaptabil –
lucru care m-a scos din sărite, [...] iar ca roman obiectiv era prea angajat de
partea eroului, lipsindu-i firul pe care îl da cu ochi liniștit, descriind
pasiunile umane şi existenţa”.
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să
argumentezi dacă realizarea unei creaţii valoroase implică sau
nu un efort de durată, raportându-te atât la informațiile din
fragmentul extras din volumul Jurnal intim de Marin Preda, cât
și la experiența personală sau culturală. 20 de puncte 

 În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:

– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi

dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și
formularea unei concluzii pertinente;  14 puncte

– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor

limbii literare (norme de exprimare, de ortografie și de punctuație),
aşezarea în pagină, lizibilitatea.  6 puncte 

Răspuns:

Fie că este vorba despre o creație literară sau alt tip de creație artistică,
efortul de durată în realizarea acesteia este deosebit de important. Va fi
imposibil să obținem un rezultat mulțumitor fără a depune eforturi
susținute în vederea atingerii scopurilor noastre de-a lungul unei perioade
îndelungate.

În primul rând, depunerea eforturilor în vederea obținerii rezultatelor

dorite ne va permite să demonstrăm atât altora, cât și nouă înșine, că
beneficiem de calitățile necesare țelului nostru final. Aceste calități, precum
talentul, buna organizare, ambiția, ies la iveală numai prin munca depusă
constant, astfel încât capacitățile noastre să nu fie estompate de lipsa
„exercițiului”. Asemeni mușchilor corpului, talentele trebuie exersate, astfel
încât ceea ce producem să se ridice la nivelul așteptărilor noastre (și, după
caz, la nivelul așteptărilor celor care ajung să beneficieze de pe urma creației
noastre).

În al doilea rând, efortul susținut garantează nu numai menținerea nivelului

ridicat al capacității noastre creative, ci și progresul de-a lungul timpului.
Talentele și capacitățile noastre trebuie nu doar menținute, ci și dezvoltate,
astfel încât să nu se producă o stagnare la nivelul muncii și creației noastre.

În concluzie, este foarte dificil să producem o creație valoroasă în lipsa

eforturilor pe termen lung. Pentru a realiza ceea ce ne dorim, trebuie să
dăm dovadă de seriozitate și putere de muncă, precum și de ambiție, calități
indispensabile reușitei noastre.

Subiectul II
Comentează, în minimum 50 de cuvinte, fragmentul din poezia „Amurg” de
Vasile Voiculescu, evidenţiind relația dintre ideea poetică și mijloacele
artistice. 

Răspuns:

Poezia „Amurg”, de Vasile Voiculescu, este un pastel ce înfățișează un

moment al zilei: înserarea. Acesta este surprins într-o vară, la munte, în
mijlocul naturii. Autorul zugrăvește un peisaj de o frumusețe
impresionantă, redând roșeața apusului prin epitetele cromatice „amurg de
zmeură” și „pârga sângerie”, precum și prin metafora „zmeura amurgului”.
Metafora „urșii nopții” sugerează întunecarea, noaptea „înghițind”, parcă,
lumina roșiatică a soarelui.

Subiectul III
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți
particularităţi de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat,
aparţinând lui Liviu Rebreanu sau lui G. Călinescu. 

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;

– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, prin două

episoade/secvenţe comentate;

– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj,

semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune,
conflict, relaţii temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe
ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj
etc.). 

Răspuns:

Puteai opta pentru oricare dintre textele narative ale lui Liviu Rebreanu sau
George Călinescu, însă noi îți recomandăm:

Liviu Rebreanu

 Ion - Particularități de construcție a unui personaj

 Pădurea spânzuraților - Particularități de construcție a unui personaj

George Călinescu
  Enigma Otiliei - Particularități de construcție a unui personaj

Particularități roman interbelic

La Simularea din 2018, elevii clasei a XII-a de la profilul real au primit la
subiectul 3 redactarea unui eseu în care să prezinte particularități ale
unui roman interbelic studiat. Unul din romanele pe care le puteau
alege aici este Ion. Citește mai jos o variantă de rezolvare a subiectului 3:

„Ion” este un roman interbelic, scris de Liviu Rebreanu între anii 1913 și
1920, cel din urmă fiind și anul în care opera a fost publicată pentru prima
dată. Conform spuselor criticului literar Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu a
realizat „obiectivarea” prozei românești prin romanul „Ion”, având în vedere
faptul că acesta este primul roman interbelic obiectiv din literatura română.

Opera este un roman obiectiv, social, realist și tradițional, prin

tematică, prin felul personajelor și prin perspectiva narativă prezentă în
text. Astfel, temele romanului sunt multiple, iar printre cele mai
importante se numără: satul tradițional ardelenesc de la începutul secolului
al XX-lea, condiția țăranului, goana după avere, dar și iubirea.

Tematica rurală a romanului este evidențiată încă din incipit. Astfel,

intrarea în spațiul ficțional se realizată prin urmărirea drumului de țară care
conduce cititorul în satul Pripas. Toponimele menționate cu această ocazie
(Bistrița, Jidovița etc.) au rolul de a crea impresia de adevăr, Rebreanu, ca
autor realist, înregistrând cu precizia unei camere de filmat o serie de
amănunte notabile. Totodată, caracterul monografic al romanului este redat
prin prezentarea unor evenimente specifice mediului rural: horele
duminicale, obiceiurile legate de nuntă, botez, înmormântare. O scenă
reprezentativă în acest sens este hora descrisă chiar în expozițiunea
romanului. Evenimentul se desfășoară în curtea văduvei lui Maxim Oprea și
participă toți membrii comunității rurale, atât țăranii, cât și intelectualii. Cu
toate acestea, există anumite există anumite reguli în ceea ce privește
relațiile sociale din comunitatea rurală, iar ele sunt respectate cu sfințenie.
Astfel, țăranii săraci, lipsiți de pământ, precum Alexandru Glanetașul, nu se
amestecă în discuțiile țăranilor înstăriți, cum ar fi Vasile Baciu, iar
intelectualii satului, preotul Belciug și învățătorul Herdelea, stau deoparte și
privesc jocul tinerilor. 

Personajul principal, Ion, simbolizează destinul tragic al țăranului

sărac, veșnic prizonier al condiției sale sociale dificile, din care evadarea
este imposibilă. În cadrul comunității sale, el este disprețuit din cauza
situației financiare precare, devenindu-i imposibil să dobândească
demnitatea pe care și-o dorește, și de care aveau parte cei mai înstăriți decât
el. Putem observa acest lucru în momentul în care, la horă, Ion ia decizia de
a juca cu Ana, fata bogată. Gestul protagonistului nu este pe placul lui Vasile
Baciu, tatăl fetei, care intervine și îl numește pe Ion „sărăntoc” și „tâlhar”
pentru că face curte unei fete promise altuia. Făcându-l de rușine în fața
satului, Vasile Baciu trezește furia flăcăului, în mintea acestuia din urmă
încolțind ideea răzbunării.

Romanul permite cititorului pătrunderea în gândurile protagonistului,

precum și înțelegerea psihologiei sale, dominată de o nemulțumire care se
intensifică până în punctul în care, nemaiputând suporta această situație
dificilă, el este în stare să ucidă. Nedreptatea socială conduce, așadar, la
dezumanizarea individului, aspect surprins de către Liviu Rebreanu în
opera sa. Ion este surprins în plin proces de dezumanizare, în contextul
evenimentelor decisive din existența lui (nunta, înmormântarea), al
obiceiurilor specifice vieții rurale (hora, sfințirea hramului bisericii, cositul),
precum și în contextul relațiilor familiale, care se deteriorează pe măsură ce
Ion devine obsedat de ideea înavuțirii.

Structura romanului sugerează și ea lupta interioară a personajului

principal, întrucât cele treisprezece capitole ale acestuia se împart în două
volume, intitulate „Glasul pământului ” și „Glasul iubirii”. Între aceste două
concepte (pământul și iubirea, averea și sentimentele) se zbate Ion pe tot
parcursul romanului. El este, așadar, prins în permanență între dorința de a
se îmbogăți, care îl dezumanizează, și dragostea pentru Florica, o fată
frumoasă, dar săracă. Sentimentele lui Ion pentru Florica sunt cele care l-ar
putea umaniza, care ar scoate la iveală aspectele pozitive ale personalității
bărbatului, care, însă, alege să se căsătorească cu Ana, întrucât ea deținea
pământuri și provenea dintr-o familie înstărită.

Perspectiva narativă în romanul „Ion” este obiectivă, iar faptele sunt

relatate la persoana a treia. Naratorul expune întâmplările în manieră
obiectivă, atitudinea acestuia profilând focalizarea zero. El este omniscient
și omniprezent, având acces la toate punctele de vedere din care se pot
interpreta faptele, precum și evoluția personajelor, cunoscând toate
aspectele vieții acestora.

În concluzie, „Ion”, de Liviu Rebreanu, ilustrează preocuparea autorului

pentru aflarea adevărului, ceea ce explică perspectiva obiectivă din care
faptele operei sunt relatate. Nu întâmplător, Eugen Lovinescu a declarat
despre acest roman că este „cea mai puternică creație obiectivă a literaturii
române”.

Notă! Pentru a fi sigur că eseul tău este unul complex și urmează toate

reperele menționate în cerințele întâlnite până acum la Bacalaureat, îți
recomandăm să citești toate capitolele acestui eBook.  Totodată, dacă ai
nevoie să menționezi două episoade/secvențe relevante pentru tema operei,
poți citit acest material.

Particularități de construcție a
unui personaj
Cu ajutorul precizărilor făcute de profesorii de limba română vrei reuși să
conturezi profilul personajului principal, Apostol Bologa, dar și să răspunzi
la cerința de a scrie un eseu în care să prezinți particularitățile de
construcție a unui personaj dintr-un roman studiat, regăsită atât într-unul
dintre modelele de subiecte pentru Bacalaureatul din 2010, cât și la
sesiunea iunie-iulie din 2016, profilul uman.

Publicat în anul 1922, „Pădurea spânzuraților” tratează tema

războiului, explorată de către Liviu Rebreanu atât în nuvelă, cât și în roman.
Această problematică a fost abordată de Rebreanu mai întâi în nuvela
„Catastrofa”, iar mai apoi, a fost dezvoltată în romanul de față. Este cel de-al
doilea roman scris de Liviu Rebreanu și ilustrează magistral realismul
obiectiv de analiză psihologică.

Tema abordată în romanul de față este condiția tragică a

intelectualului ardelean aflat în postura de combatant împotriva
propriului său neam, pe fondul evocării Primului Război Mondial. În
cadrul acestei teme se distinge, în special, ideea uciderii, aparent justificată
de contextul războiului, dar care poate genera o vină mistuitoare în
conștiința individuală.

Întruchiparea acestor teme și idei, personajul Apostol Bologa este

protagonistul romanului. Acesta se înrolează în armata austro-ungară
din motive îndoielnice, și anume, pentru a-și impresiona proaspăta
logodnică (Marta). Inițial, declară convins că războiul este „un adevărat
izvor de viață, cel mai eficace element de selecțiune” și că „numai războiul
este adevăratul generator de energii”. Curând, însă, ajunge să regrete
amarnic decizia luată, odată ce se vede în postura de criminal, silit să
execute dezertori prin spânzurătoare.

Personaj individual, principal și masculin, Apostol Bologa

este caracterizat atât direct, cât și indirect. Portretul locotenentului
este conturat în mod direct de către autor, prin revelarea dramei interioare
a protagonistului („Apostol Bologa se făcu roșu de luare-aminte și privirea i
se lipise pe fața condamnatului. Își auzea bătăile inimii ca niște ciocane”),
prin repetarea unor cuvinte profund simbolice (datoria, lumina din privirea
condamnatului, legea, iubirea) și prin sincronizarea stării naturii mohorâte
cu zbuciumul interior al acestuia.

De asemenea, Bologa se autocaracterizează de-a lungul romanului,

eliminând astfel orice dubiu privind concepțiile existențiale ale acestuia
(„Lege, datorie, jurământ... sunt valabile numai până în clipa când îți impun
o crimă față de conștiința ta [...] nici o datorie din lume n-are dreptul să
calce în picioare sufletul omului”). Autocaracterizarea este făcută și prin
intermediul monologului interior, care reprezintă cel mai clar tulburările
personajului: „- Am pierdut pe Dumnezeu, îi fulgeră prin minte” (imediat
după moartea tatălui său).

Caracterizarea lui Bologa este realizată în mod indirect, prin intermediul

gândurilor, vorbelor, trăirilor sale interioare, foarte bine reliefate de-a
lungul romanului. De asemenea, locotenentul este caracterizat prin
intermediul metodei rememorării vieții sale de până atunci.
Aflăm, așadar, despre Apostol Bologa că s-a născut pe când tatăl său se afla
în închisoare, fiind cel mai tânăr dintre cei condamnați în urma procesului
Memorandumului. Când tatăl s-a întors acasă, fiul l-a privit ca pe un străin,
surprins fiind să se confrunte cu prezența masculină care îi lipsise. Acum,
această prezență era resimțită drept dură și aspră, comparativ cu dragostea
ocrotitoare a mamei, care îl crescuse în spiritul moralei religioase și dorea
să-l vadă preot pe fiul său. Pentru Apostol, religia urma să fie mereu
asociată cu imaginea mamei, precum s-a întâmplat și în momentul primei
revelații spirituale, la vârsta de șase ani, în timpul unei rugăciuni în
biserică: viziunea divinității, „ca o lumină de aur, orbitoare, înfricoșătoare și
în același timp mângâietoare ca o sărutare de mamă...”.

Credința a fost, însă, pierdută, ca urmare a morții tatălui, chiar înainte ca

Apostol să încheie liceul. Bologa și-a continuat studiile la Budapesta,
fiind pasionat de filosofie. Sub îndrumarea unuia dintre profesorii săi,
tânărul devine adeptul teoriei supremației statului în raport cu
individul. Odată sosit acasă în vacanță, la Parva, unde „statul era privit ca
un vrăjmaș”, viziunea lui se modifică.

Protagonistul romanului are o atitudine caracterizată de loialitate

absolută față de țara sa. Când acesta află de la prietenul său, Klapka,
faptul că divizia lor urmează a fi mutată pe frontul cu România, Bologa
protestează, presimțind că acolo îl aștepta moartea: „Decât să mă duc acolo,
mai bine trec la muscali”. Se hotărăște, așadar, să se prezinte la raport
generalului de divizie, solicitând mutarea pe un alt front decât cel
românesc. Ingenios, Apostol comunică intenția de a distruge reflectorul
rusesc cu tunurile bateriei sale, pentru a argumenta puternic cererea sa.
Planul îi reușește, după care solicită, de pe o poziție favorabilă, rămânerea
pe frontul rusesc ori mutarea pe frontul italian. 
Indiferent de natura concepțiilor sale, Bologa este un personaj moral
prin însăși dorința arzătoare de moralitate, precum și prin faptul că
pune la îndoială propriile gânduri, concepții și acțiuni la fiecare
pas. În vreme ce, în cazul altor personaje, conștiința pare a fi amorțită, în
cazul lui Apostol Bologa, vocea conștiinței răsună mai tare decât orice
altceva, devenind, în cele din urmă, asurzitoare și conducându-l la moarte.

La interogatoriu, Bologa dorește să-și explice frământările de conștiință

care cauzaseră  dezertarea și să declare referitor la felul în care i s-a
„zdruncinat echilibrul sufletesc”, dar este condamnat la moarte prin
spânzurare. Acesta acceptă, simțindu-și sufletul inundat de iubire, deoarece
numai „prin iubire poți să cunoști pe Dumnezeu și te înalți până la ceruri...”.
Consider că este copleșit de iubirea totală, față de oameni și de Dumnezeu,
convins fiind de ideea conform căreia „cu iubirea în suflet poți trece pragul
morții”, iar cine are norocul să o simtă „trăiește în eternitate”.

În concluzie, „Pădurea spânzuraților” derivă din experiența personală a

lui Rebreanu și a familiei sale. Scriitorul a rămas profund marcat de ororile
războiului și, cu precădere, de uciderea în masă prin spânzurătoare a unor
ostași cehi, scenă înregistrată pe o fotografie ce a ajuns în mâinile sale.
Romanul însuși este dedicat fratelui său, Emil, executat pe front în 1917, în
timpul Primului Război Mondial.

Notă! Pentru a fi sigur că eseul tău este unul complex și urmează toate

reperele menționate în cerințele întâlnite până acum la Bacalaureat, îți
recomandăm să citești toate capitolele acestui eBook.

Particularități de construcție a
unui personaj
Pentru a putea realiza portretul personajului principal, masculin al
romanului Enigma Otiliei de George Călinescu va fi suficient să citești
informațiile de pe această pagină. Vei vedea care sunt trăsăturile de caracter
dominante ce reies din descrierea făcută de narator, prin autocaracterizare,
dar și din interacțiunea cu celelalte personaje ale romanului. De asemenea,
vei ști cum să răspunzi la cerința de a scrie un eseu în care să prezinți
particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat,
formulare ce s-a regăsit din subiectul de rezervă de la sesiunea specială
a Bacalaureatului din 26 mai 2014.

„Enigma Otiliei”, lucrare publicată de către George Călinescu în perioada

interbelică, reprezintă un roman obiectiv, modern, de tip balzacian,
acesta având la bază crezul autorului: „literatura trebuie să fie în legătură
directă cu sufletul uman”. Impresia de autenticitate este conferită de
caracterul realist al romanului, dar și de introspecție sau de analiza
psihologică a personajelor. Felix Sima, personaj martor la evenimentele
petrecute, poartă o dragoste adolescentină pentru Otilia, iubirea lor stând
sub semnul inocenței, dar și al raționalului.

Personaj principal, masculin, Felix este participant la acțiune, dar

și martor, fiind un personaj complex prin problematica pe care o
propune. Astfel, perspectiva narativă este modernă, întrucât avem de-a face
cu un narator omniscient, care relatează la persoana a III-a, însă există și un
al doilea narator, Felix, martor al evenimentelor, care realizează
legătura dintre naratorul romanului și cititor. Prezentat încă din primul
capitol al romanului, Felix Sima este un orfan încredințat de către Iosif
Sima lui Costache Giurgiuveanu, „unchiul” său. Moș Costache devine
tutorele personajului care, ajuns în București, urmează cursurile Facultății
de Medicină.

Trăsăturile lui Felix sunt evidențiate atât prin metoda caracterizării

directe, cât și prin cea a caracterizării indirecte. Caracterizarea
directă este realizată de către naratorul omniscient, acesta punând în
lumină, prin tehnica detaliului, portretul fizic al personajului: „fața îi
era juvenilă sau prelungă, aproape feminină”, „cu șuvițe mari de păr ce-i
cădeau de sub șapcă”, „un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în
uniformă de licean […] strânsă bine pe talie ca un veșmânt militar, iar
gulerul tare și foarte înalt și șapca umflată îi dădeau un aer bărbătesc și
elegant.”. Trăsăturile morale ale personajului sunt expuse tot de
narator, în mod direct: Felix era ambițios, cu o voință de fier, întrucât „voia
să ajungă doctor mare”. Acesta avea „o fire libertină” și era „un om
disciplinat”. 

De asemenea, părerea celorlalte personaje, expusă în mod direct ne ajută să

îl cunoaștem mai bine pe Felix, acesta având în ochii celorlalți un statut
superior, fiind un „intelectual”. Pascalopol îl consideră „un om cu
desăvârșire”, Otilia îl vede mai mult ca pe un copil sau frate, iar Aglae îl
consideră un candidat în plus la moștenirea averii bătrânului. Cu toate
acestea, Aglae observă și calități deosebite în studentul de la medicină, el
alegându-și un domeniu „care cere mulți ani”. Chiar și Felix e conștient de
acest aspect, însă nu se dă în lături de la muncă, având un țel înalt, după
cum putem deduce din autocaracterizare: „să-mi fac o educație de om.
Voi fi ambițios, nu orgolios”. 

Prin caracterizare indirectă, pornind de la gesturi, comportament,

relațiile cu celelalte personaje, sunt reliefate și alte trăsături de
personalitate. Cu un spirit de observație puternic dezvoltat, Felix se
dovedește a fi un personaj care are o gândire rațională, fiind mereu în
căutarea certitudinilor. Fiind captivat de Otilia, îi mărturisește acesteia că
o iubește, însă răspunsul primit nu este cel așteptat, Otilia făcând aluzie la
bogăția lui Pascalopol: „iubirea e un cuvânt mare, dar apoi vezi că singură
n-ajunge”. Transformările lui Felix sunt evidente în urma pronunțării
sentimentului de iubire: o iubește „pe Otilia, fără să poată determina
conținutul acestui sentiment” și devine sentimental, romantic, imaginându-
și cum „Otilia tremurând, îl strângea cu brațele ei subțiri de gât”. Dă
dovadă de discernământ și analizează corect comportamentul lui
Pascalopol, deși consideră apropierea acestuia din urmă față de Otilia „între
sentimentul erotic și cel de paternitate”.

Fiind gelos, Felix se hotărăște să îl izgonească pe Pascalopol din casa lui

moș Costache, iar ulterior e cuprins de un sentiment de vinovăție, căci
începuse să îi lipsească „glasul blând și vesel la ore fixe”. E capabil să lase
totul pentru Otilia și îi propune acesteia să trăiască împreună și să formeze
un cămin. Otilia e indecisă și îi respinge propunerea, urmând să plece cu
Pascalopol la Paris. Devastat de această decizie, Felix este bulversat, în
sufletul său fiind instalat haosul, întrucât iubește „o fată admirabilă”, dar pe
care n-o înțelege. După moartea lui moș Costache, lucrurile se limpezesc,
Felix maturizându-se în urma eșecului în dragoste.

În fond, romanul poate fi considerat un bildungsroman, prin drumul

inițiatic parcurs de Felix: studentul de la început devine profesor universitar
și om de știință recunoscut, având o carieră respectată. Fiind lucid, având o
minte sclipitoare și o gândire rațională, el înțelege că într-o societate
mediocră sentimentul de iubire nu îl poate împlini, căsătoria fiind doar o
modalitate de supraviețuire. Prin căsătoria cu fiica unei personalități
cunoscute din acea vreme, Felix își face intrarea „într-un cerc de persoane
influente”. Peste mulți ani, întâlnindu-se cu Pascalopol în tren, o vede din
nou pe Otilia într-o fotografie și află că Pascalopol se despărțise de aceasta.
Condus de amintiri, Felix revine pe strada Antim și are impresia că îl vede
pe moș Costache, însă totul e o iluzie. Simetria incipitului cu finalul este
evidentă, Felix amintindu-și cuvintele de la început: „Aici nu stă nimeni!”.
Comportamentul inexplicabil al Otiliei rămâne pentru Felix un mister,
lăsându-i sufletul tulburat, titlul romanului fiind o justificare pentru
caracterul enigmatic al personajului feminin.

Consider că, Felix Sima este un personaj realist, original, surprins de-a
lungul textului în mai multe ipostaze, dragostea reprezentând un element
important în maturizarea sa. George Călinescu a utilizat numeroase
mijloace de caracterizare pentru a putea oferi cititorilor o imagine detaliată
a personajului său, un tânăr ambițios, sărac, ce devine un cunoscut medic în
București. 
Concluzionând, George Călinescu creează caractere, Felix fiind un
personaj „martor și actor”, care impresionează nu doar prin rafinament și
candoare, ci și prin autenticitate, credibilitate și luciditate. Având la bază
ideea că „ceea ce conferă originalitate unui roman nu este metoda, ci
realismul fundamental”, romanul lui Călinescu a suscitat mereu interesul
cititorilor, aceștia devenind martorii unei povești care depășește proba
timpului.

Notă! Pentru a fi sigur că eseul tău este unul complex și urmează toate

reperele menționate în cerințele întâlnite până acum la Bacalaureat, îți
recomandăm să citești toate capitolele acestui eBook. 
Proba orală

Citeşte textul cu voce tare. 

Bucureşti, 11 martie 1955 

Draga mea Aurora, Îmi vine greu să-ți scriu când mi-e dor de tine, tot așa
cum mi-e greu să-ți vorbesc. Deocamdată, nu înțeleg de ce este așa, înțeleg
că te iubesc și iubirea turbură sufletul meu atât de mult, încât îl face
inactiv. Oh, ar trebui să curgă de-a valma simțirea mea către tine, să se
reverse ca un torent și bucuria să țâșnească pentru noi până la cer. Îmi
dau seama că nu se întâmplă așa și înțeleg că e din pricina romanului care
îmi cere, ca și ție, să nu mă pierd... [...] Încât, iubita mea, nu mă neliniștesc
că inima mea nu arde în văzul tău. Am însă bucuria secretă că tu știi că ea
arde neîncetat, iar eu știu că în ziua când va fi eliberată de propriile ei
ficțiuni va fi văzută mult mai mult decât a fost până acum... Mult mai
mult! Și acum să-ți spun că mi-e dor de ființa ta și de tot ce-mi amintește
de ființa ta. Aș vrea să țin în mâini flanela ta. Ghetele tale galbene. Să-ți
ating fața cu palmele, să mă bucur de ochii tăi. Mi-e dor de glasul tău, de
mișcările domoale ale trupului tău. Te iubesc neîncetat, de dimineața și
până seara. Mă uit la lucrurile din jur și mă uit afară prin ferestrele mele
mari. Stau liniștit la masă, mă gândesc la tine, mă uit la lucruri... Lemnul
uscat al mesei tresare. Piatra rece a străzii arde. Vântul și ploaia capătă
glas, Aurora! Există pretutindeni! Ea există neîncetat în toate și pentru
totdeauna.

(Marin Preda, Scrisori către Aurora) 

 
1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la
situaţia de comunicare din textul citat:

a. Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine,

perspectivă, intenţii)?

b. Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ,

memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.

c. Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii)

identifici în textul dat? 

2. Care este opinia ta despre rolul sincerității în exprimarea

sentimentelor? Motivează-ți răspunsul.
Răspuns:

a. Emițătorul mesajului transmis în textul de față:

- are o perspectivă de tip obiectiv, întrucât textul este o scrisoare de
dragoste
- atitudinea acestuia este confesivă și emotivă
- intenția emițătorului este aceea de a transmite persoanei iubite informații
referitoare la sentimentele lui (de a informa), dar și de a o emoționa pe
aceasta prin modul în care își exprimă trăirile

b. Acesta este un text epistolar, întrucât reprezintă o scrisoare semnată de

Marin Preda și adresată primei lui soții, Aurora Cornu. Două indicii privind
caracterul epistolar al textului sunt: formula de adresare („Draga mea
Aurora”) și data, împreună cu locul scrierii acestuia (București, 11 martie
1955), notate în colțul superior al paginii, în partea dreaptă.

c. Textul dat reprezintă o scrisoare semnată de Marin Preda și adresată

Aurorei, soția lui. În această scrisoare, Preda dorește s-o reasigure pe femeia
iubită de trăinicia sentimentelor sale, motivând absența ocazională prin
timpul petrecut muncind la romanul lui. Pentru el, însă, dragostea este
nemărginită, ea continuând să existe, în pofida unei multitudini de
elemente care-l distrag pe scriitor.

2. Care este opinia ta despre rolul sincerității în exprimarea

sentimentelor? Motivează-ți răspunsul.

Răspuns:

Importanța sincerității în exprimarea sentimentelor rămâne un fapt general

acceptat. De ce să exprimăm un sentiment, dacă nu intenționăm să
comunicăm sincer? Putem considera că un act nesincer se mai poate numi
„exprimare a sentimentelor”, dacă ceea ce exprimăm este fals?

Pe de-o parte, răspunsul la care cel mai mulți dintre noi tindem să ne
gândim, este: „cu siguranță, nu”. Motivul este reprezentat de lipsa
autenticității, care face ca actul expresiei, al confesării, să devină nul.

Pe de altă parte, de sinceritatea în exprimarea sentimentelor poate depinde

modul în care manifestăm o anumită stare. Acesta poate reflecta, sau nu,
adevărul despre ceea ce simțim. Astfel, o emoție profundă, intensă,
exprimată nesincer, poate fi interpretată drept o cu totul altă emoție. De
exemplu, un om rănit, dorind să nu exagereze privind intensitatea
sentimentelor sale, își poate exprima durerea tacit, făcându-se greu de
înțeles, astfel încât ceilalți pot crede că acestuia nu-i pasă de situația care, în
realitate, îl rănește.

În concluzie, sinceritatea este deosebit de importantă în exprimarea

sentimentelor noastre. Ea reprezintă o condiție pentru transmiterea corectă
a mesajului de tip emoțional, deși trebuie gestionată cu atenție, pentru a nu
fi înțeleși greșit de către ceilalți.